Search Results for: ..

Plângere penală împotriva… Sfintei Scripturi și a Sfinților din calendare, pe motiv că promovează xenofobia şi rasismul

Militaru Vasile “preotit” la gruparea Preoteasa

Vasilică Militaru, reprezentantul Asociaţiei Neamul Românesc, a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău o plângere penală în care îl acuză pe Patriarhul Daniel şi pe membrii Sinodului BOR de concepţii rasiste şi xenofobe, care sunt prezentate în Biblie, scrie Mediafax. În replică, BOR consideră plângerea “o aberaţie”, pe care nu o va lua în considerare.

Plângerea cu pricina a fost trimisă și la agențiile de presă, fiind preluată de mai multe publicații online, chiar dacă textul este de-a dreptul patologic, în termeni teologici explicându-se ca un efect al demonizării unui om care până de curând se considera “teolog” și “preot”. Iar presa aservită ocultei are acum muniție nouă, căci pusese de câteva zile tunurile pe Biserică pentru că sprijină referendumul pentru căsătorie, sau cum îl numesc mai nou, “referendumul PSD”.

Iată cum își explică gestul hulitorul de Sfinți, Vasile Militaru:

Nu este vorba despre nemulţumirea mea, este vorba despre aplicarea legii în România. Atât timp cât legea a stabilit în mod clar şi explicit interzicerea şi condamnarea promovării în public a ideilor rasiste şi xenofobe, precum şi violenţa pe motive etnice şi rasiale sau religioase, descoperim texte biblice care conţin asemenea idei în care se prezintă explicit crime săvârşite de către sfinţi, proroci, respectiv Moise şi Ilie. (…) Aceştia sunt proslăviţi în mod special de Biserica Ortodoxă Română prin rugăciuni speciale şi sărbătorirea lor’, a declarat, autorul plângerii.

Biblia, dar şi celelalte cărţi religioase, ar trebui să conţină o atenţionare înaintea textelor care descriu acţiuni violente. Nu se pune problema a scoate textele Bibliei. Este un demers prea radical. Conform altor precizări făcute în sensul acestei legi, instituţiile statului român au recomandat ca în astfel de situaţie, respectivele texte care conţin astfel de crime să conţină o atenţionare care să prevină cititorul că acolo se poate întâlni cu un Dumnezeu care comandă crime şi un executant ca Moise, care ucide copii. (…) Vi se pare normal astfel de texte? Dacă justiţia românească va stabili că este normal, eu mă supun hotărârii. Eu nu condamn pe nimeni. Eu am supus justiţiei un aspect care afectează grav moralitatea copiilor noştri, pentru că ei învaţă la orele de religie că Biblia este o învăţătură scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt şi e cuvântul lui Dumnezeu‘, a mai precizat Militaru.

Patriarhul Daniel promovează personalitatea criminală’ a unor sfinţi: Plângerea e depusă pe numele făptuitorului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi membrii Sfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române care aprobă tipărirea Bibliei cu aceste texte, aprobă publicarea calendarului creştin ortodox care conţine cinstirea unor sfinţi criminali. (…) Am rămas stupefiat când am descoperit că Patriarhul Daniel a elogiat public personalitatea acestui criminal care a omorât prin înjunghiere 450 de oameni. (…) Criminalul acesta este Sfântul Ilie’.

Răspunsul Patriarhiei:

Acest domn care nu este nici teolog autentic şi nici preot, este un inginer care se recomandă că a studiat teologia, se ceartă cu Sfânta Scriptură, se ceartă cu Biblia şi cu cărţile din Vechiul Testament, cu profeţii biblici, pe care îi acuză la incitare la violenţă. (..) Îl acuză pe Patriarhul Daniel şi pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române că fac trimitere, din când în când, ca orice teolog creştin, la cărţile din Vechiul Testament şi la exemplele din Biblie, pe care le consideră nepotrivite şi pline de mesaje violente. Acesta spune că inclusiv în manualele de religie s-ar fi strecurat uneori asemenea texte. Dumnealui are o problemă de înţelegere a realităţii şi nu poate discuta despre Sfânta Scriptură care este cartea fundamentală atât pentru catolicism, cât şi pentru tot creştinismul universal. Eu nu iau în serios o asemenea plângere şi nici un judecător evident nu va da curs unei plângeri care îi priveşte pe profeţii Vechiului Testament‘, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

Totodată, Bănescu mai precizează că plângerea depusă de Militaru este o aberaţie şi o tulburare de percepţie a realităţii cărţii’.

Plângerea penală a fost depusă în data de 13 septembrie 2018 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

https://i2.wp.com/rezistenta.ro/wp-content/uploads/2018/09/

Nu cu multa vreme in urma spunea ca a trecut la islam: MILITARU VASILE a trecut la ISLAM?

Intr-adevar, s-ar putea ca procuratura sa nu trimita un asemenea dosar in instanta, insa ce va fi cand cineva va depune o plangere penala bazata pe recenta lege in care se interzice afirmarea adevărului biblic că Mântuitorul Hristos a fost răstignit de către Ponțiu Pilat ca urmare a acuzațiilor aduse Lui și ulterior chiar prefectului roman (Ioan 19,12) de către cărturarii și fariseii iudei?

Scrisoare deschisă către Sinodul, stareții, preoții și credincioșii BOR cu privire la Legea de combatere a antisemitismului

Un cuvant n-au scos Patriarhul Daniel si Ierarhii la vremea cand respectiva lege era in dezbatere, nici in perioada dintre votarea ei in Parlament si promulgarea de catre Presedintele Klaus Johannis si nici dupa aceea.

Pr. dr. Mihai Valică: “Am dori să cunoaștem oficial poziția B.O.R. despre ecumenism, CMB, masonerie, sionism, noua ordine mondială, new-age…”

pr-prof-mihai-valica-predicand

Dez-ortodoxirea din Creta poate fi respinsă de sinoadele locale, nu neapărat de unul panortodox. Revenire cu noi precizări

Preafericirea Voastră,

Înaltpreasfințiile Voastre,

Preasfințiile Voastre,

1. Introducere

Îngrijorați de faptul că B.O.R. „a adoptat oficial ecumenismul decretat în Creta”1, am simțit o adâncă responsabilitate pentru momentele de cumpănă prin care trece Biserica lui Hristos, să Vă transmitem următoarele noastre gânduri și frământări.

Modul în care B.O.R. ia act2 de „prestanța delegației române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegația a reprezentat interesele Sfintei Biserici Ortodoxe Române la acel sinod”3. Cu toate că, inițial, delegația a plecat la luptă de pe o poziție ortodoxă, în cele din urmă, s-a întors înfrântă pe terenul propriu al Ortodoxiei de artizanii ecumenismului.

Sinodul cretan, chiar dacă nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice noi, „sinodul a prejudiciat dogme vechi […] și a adus atingere unor canoane vechi […], ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi” [și orientări canonice noi, n.n.]. Cu alte cuvinte, „a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine și despre relația cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice și schismatice creștine. Nu a fost stabilită nici o linie de demarcație între ortodoxie și erezie, dimpotrivă, ștergându-se granițele existente până acum, prin acceptarea denumirii de «biserică» pentru diferite comunități eretice și, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume”, așa cum bine remarcă un teolog contemporan4.

Încercarea unui alt „teolog de serviciu” de a lega istoria redactării „primelor șapte articole ale Simbolului Niceo-Constantinopolitan (381) [care n.n.] conțin 3 omisiuni și 10 adăugiri față de textul Simbolului Niceean (325)” 5, de sindodul din Creta, sugerând că, prin similitudine cu precedentul creat, ar exista posibilitatea ca unele hotărâri sinodale din Creta să fie precizate, completate și diortosite de un viitor sinod panortodox, rămâne fără succes, ca să nu spun că este o încercare hilară, întrucât autorul precizează, mai departe, că „Sfinții Părinți de la Constantinopol operând omisiuni, precizări, completări și diortosiri ale vechiului Simbol [… nu au schimbat n.n.] „cu ceva «credința Niceei»”6. Teologul a uitat să precizeze că Sfinții Părinți, la acest Sinod ecumenic (381), au condamnat în primul rând toate ereziile: „Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol au hotărât să nu se-nlăture credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care s-au adunat în Niceea Bitiniei, ci «credinţa» aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie şi cu deosebire cea a eunomienilor, adică cea a eudoxienilor, şi aceea a semiarienilor, adică a pnevmatomahilor, şi aceea a sabelienilor şi a marcelienilor şi aceea a fotinienilor şi aceea a apolinariştilor” (canonul 1) și după aceea au diortosit și au aprofundat credința Niceeană.

Recunoaștem stilul lui Caragiale, adică „să se umble la părțile esențiale, însă să nu se schimbe nimica”. Cu alte cuvinte, dacă un „sfânt și mare sinod panortodox”, la fel de ecumenist ca cel din Creta anului 2016, nu ar schimba cu nimic „credința Cretei”, ci doar, numai ar nuanța-o și ar fundamenta-o și mai explicit, fără să dea anatema ereziile existente (filioque, harul creat, purgatoriul, predestinația, hirotonia femeilor, noile dogme mariologice catolice, primatul papal etc.) atunci, evident, se va „cădea din lac în puț”.

Această perspectivă o deducem chiar din Comunicatul sinodului B.O.R.7, care sugerează posibilitatea că textele ar putea fi „explicitate, nuanțate și dezvoltate” de către un viitor sinod „mare și sfânt”, pentru o mai bună argumentare și aprofundare a ceea ce s-a stabilit în Creta și nicidecum pentru o corectare, îndreptare sau dezicere de învățăturile eretice, în ciuda faptului că delegația română s-a dus cu bună credință și s-a întors cu reaua credință, adică cu erezia ecumenistă votată, în mod paradoxal, cu lipsă de cvorum ecumenic. Se pare că Antihrist și-a făcut bine treaba, a reaprins cu mai multă forță și viclenie epoca serghianistă8 și a fost mai vigilent și virulent decât toate elitele teologice ortodoxe!

2. Între Biserica lui Iisus Hristos și „Biserica Întâistătătorilor”

Ne adresăm Preafericirii, Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre, ca fii duhovnicești pe care ne păstoriți, pentru a Vă anunța pe această cale că noi, împreună cu fiii duhovnicești și cu credincioșii pe care îi păstorim, după o atentă analiză a documentelor emise de „sinodul” din Creta, respingem unele hotărâri ale acestui „sinod”, considerându-le de neacceptat, întrucât sunt neconforme cu învățătura Bisericii Ortodoxe, motiv pentru care nu pot fi receptate de poporul dreptcredincios.

De aceea, rugăm membrii Sinodului Sfintei noastre Biserici să facă același lucru, iar pe cei care au semnat hotărârile sinodale, în mod paradoxal, dacă se are în vedere faptul că nu au fost de acord întru totul cu anumite formulări teologice, venind cu argumente solide împotriva acestora, îi rugăm de asemenea să ia aminte la soluția pastorală de a-și retrage semnătura de pe documentele în discuție, la momentul potrivit, pentru a nu fi condamnați ca eretici de „sistemul sinodal” al Ortodoxiei universale sau al vreunui sinod local.

Foarte mulți teologi, ierarhi și duhovnici de renume, precum și sinoadele celor patru Biserici autocefale neparticipante la sinodul din Creta, consideră că acest sinod nu îndeplinește condițiile unui sinod canonic al Bisericii Ortodoxe, care este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, ci, cel mult, un sinod al elitelor eclesiale, respectiv al Întâistătătorilor, care imită comportamentul papilor și sunt avizi de „puterea acestora”.

Unii teologi compară chiar acel sinod cretan cu un „teatru eclesial gratuit”, întrucât multe din deciziile acestuia nu sunt în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice, ci după modelul enciclicei papale Dominus Jesus9, în care papa Ioan Paul al II-lea spune răspicat că recunoaște ca biserici și acele comunități creștine, însă deplinătatea adevărului și a harului există doar în Biserica Catolică: „…the Church of Christ, despite the divisions which exist among Christians, continues to exist fully only in the Catholic Church, and on the other hand, that ‘outside of her structure, many elements can be found of sanctification and truth’ that is, in those Churches and ecclesial communities which are not yet in full communion with the Catholic Church. But with respect to these, it needs to be stated that ‘they derive their efficacy from the very fullness of grace and truth entrusted to the Catholic Church…”10.

De altfel, unii teologi ortodocși au anticipat eșecul acestui „sinod”, invocând multe motive, dintre care și pe acela că sinodul în discuție va fi organizat nu dintr-o necesitate pastorală, liturgică, dogmatică sau canonică urgentă, ci mai mult din rațiuni politice și de sincronizare și a Bisericii Ortodoxe la fenomenul de mondializare, plănuit de mult timp, la comanda unor forțe oculte, cu scopul acreditării ecumenismului în mod oficial de către sinoadele ce vor urma. Tocmai din acest motiv, la acest „sinod” nu a fost condamnată nicio erezie, așa cum a fost uzanța patristică de secole, întâlnită la toate sinoadele ecumenice și locale recunoscute de către Biserica Ortodoxă.

Din păcate, aceste suspiciuni au fost confirmate în parte ca fiind adevărate, deoarece, prin hotărârile luate de artizanii des-bisericirii din Creta, au fost produse confuzii dogmatice, stupoare11, diminuarea sobornicității eclesiale autentice12, instalarea unui clericalism abuziv și dictatorial13, relativizarea credinței noastre în slujba unui ecumensim himeric și abateri de la tradiția sinodală a Bisericii Ortodoxe, așa cum bine le semnalează unii teologi, Mitropoliți, Episcopi și Sinodul Sfintei Bisericii de la Chișinău14.

3. Îndreptățire pastorală de contestare a ereziei cretane și de mărturisire fermă

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască”15.

Avându-se în vedere afirmațiile atâtor teologi și ierarhi de notorietate împotriva acestui „sinod” din Creta, care semnalează multe abateri grave de la învățătura Bisericii Ortodoxe și confuzii, considerăm îndreptățită și firească atitudinea noastră de respingere și de nereceptare a acestui sinod, în contextul în care și noi facem parte din Biserica Mântuitorului lumii Iisus Hristos, dacă nu cumva, între timp, am fost „limitați” sau „reduși” eclesial doar pe postul de ascultători necondiționați și vorbitori în van, precum episcopii participanți la întrunirea din Creta. Credem că orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată.

Știm că una dintre datoriile fundamentale ale ierarhilor este tocmai aceea de a păstra dreapta credință și, în consecință, de a lua atitudine ori de câte ori există amenințări, abateri sau tendințe de părăsire a acestei credințe. Porunca Domnului și Mântuitorului lumii Iisus Hristos este foarte drastică în privința rătăcirilor de la Cuvântul Evangheliei, lucru pe care Sfinții Apostoli l-au avut în vedere. Să nu se uite, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „dacă noi sau un înger ar vesti altă Evanghelie […], să fie anatema” (Galateni 1, 8). Prin urmare, se cuvine a se cunoaște că cei care se fac vinovați de o asemenea greșeală sunt anatema de la Dumnezeu, nu de la oameni, și nu se pot mântui dacă nu se îndreaptă.

Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”16. Așadar, doar „sistemul sinodal” alcătuit din mireni, preoți și episcopi poate recepta sau nu, valida sau invalida hotărârile unui sinod, fie el ecumenic sau pan-ortodox, și nu așa, cum pretind unii sinodali ai elitelor întâistătătorilor, că ei ar fi singura voce în Biserică.

Cu cât trece timpul și se așteaptă intenționat ca această controversă și criză să se rezolve de la sine, neluându-se în discuție la nivel sobornicesc problema „sinodului teatral” din Creta, cu atât mai mult se vor înmulți disputele pe această temă, iar ruptura se poate lărgi între cei ce promovează două discursuri paralele sau două planuri, unul al lumii acesteia și un altul al lumii ce va să fie. Cu alte cuvinte, unii vor o viață liniștită doar aici, pe pământ, pe când alții vor o veșnicie tihnită în Împărăția lui Dumnezeu. Unii vor să nu-și supere șefii, pe cei ce-i plătesc, pe colegii lor de arhierie sau de ideologie ecumenistă, în schimb, alții vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea și cu erezia. Unii înțeleg și își asumă credința în Hristos doar la nivel de cod etic, înțelegându-l numai ca pe un soi de invitație la un nivel crescut de igienă socială, care să aducă ordine, respect, bună vecinătate, în timp ce alții percep aceeași credință ca fiind întoarcerea acasă, la Dumnezeu, pe singura cale de mântuire care este Biserica Ortodoxă. Unii ne poruncesc ca nu cumva să supărăm cu trăirea vieții duhovnicești pe cineva, iar alții înțeleg că mărturisirea este obligația fundamentală a creștinului, că Hristos nu e egal cu nimeni și nu toate căile sunt la fel de bune, chiar dacă suntem în pace. De altfel, unii pretind că vor pace, dar, dorind-o cu orice preț, o pierd, renunțând chiar la Domnul Păcii, în timp ce alții o capătă pentru totdeauna, lăsându-se marginalizați sau uciși pentru același Domn.

Începuturile viețuirii creștine s-au făcut prin martiraj, mărturisire în condiții ostile, renunțare la lumea aceasta pentru cealaltă, la regele aparent atotputernic de pe pământ pentru Împăratul Cel din veac. Martirii primelor secole nu au considerat că zeii sunt și ei buni, chiar dacă li se promitea că totul se va termina cu bine pentru ei, deși unii puternici ai vremurilor se conduceau exact după lozinca epocii actuale: „politically correct”, concretizată într-o propunere cunoscută și nouă: jertfiți și voi zeilor de ochii lumii, și treaba voastră cum vă rugați în taină, la voi acasă sau în chilia voastră. Unii ne sfătuiesc așa: puteți fi creștini și preoți, dar să nu ziceți că ceva imoral ar fi păcat sau ceva în neregulă, în rest, credeți ce vreți voi, acolo, în chilia voastră sau la voi în camere, altfel spus, în catacombele veacului acestuia. Cu alte cuvinte, puteți să credeți ce vreți voi, dar să nu mărturisiți. Sau, dacă mărturisești, să nu o faci în văzul lumii, că nu este democratic. Adică, să nu afirmi hotărât, ci doar să-ți dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, smerit, cu absolută ascultare de mai marii voștri, să-i lași satanei loc de bună-ziua, n-ai decât să faci ce vrei cu viața ta, inclusiv să te sinucizi, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i „politically correct”! Alții ne îndeamnă la un creștinism cuminte, care să nu mai facă noi adepți, ci să fie „soft”, fără hotărâri de viață și de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres și de acceptare a dumnezeilor acestui veac, căci doar oameni suntem17.

Noi însă am învățat altfel de la Sfinții Părinți și de la duhovnicii noștri, și anume: că orice negociere în dreptul învățăturii Bisericii înseamnă lepădarea de Mântuitorul lumii Iisus Hristos. În acest context, cu tot respectul și smerenia noastră, Vă rugăm să fiți curajoși și fermi în a combate toate ambiguitățile așa-numitului sinod din Creta, cunoscut fiind faptul că tăcerea, în cazul de față, nu este de aur, mai ales că lipsa de bărbăție și curaj duce la pierderea mântuirii: „iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua (Apocalipsa 21, 8)”. Prin urmare, ne vedem obligați să Vă spunem deschis că nu ne temem de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu, precum și că vom mărturisi cu orice preț credința noastră.

4. Propuneri și perspective

Dacă și Yannaras, un filosof creștin mult iubit de ecumeniști, trage un semnal de alarmă și vorbește de deformarea Bisericii în mod dramatic în ultima vreme, înseamnă că Ortodoxia este în mare pericol: „[…] Biserica s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea, ci impune dictatorial, în care Sinodul nu mai este vocea poporului dreptcredincios, în care totul se impune, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu într-un act individualist”, iar Biserica „într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează […]”, ajungând, în cele din urmă, să fie „transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit […] și se vede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă”18.

Pentru a fi evitată o astfel de perspectivă tristă, propunem ca Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe din România să reia discuția subiectelor controversate privind „sinodul” cretan și să se revină, fără echivoc, la formularea, cât privește relația Bisericii cu restul lumii, nu numai cu lumea creștină, pe care delegația română și-a propus-o la plecarea din țară, și anume: „confesiuni și comunități eterodoxe”, avându-se în vedere atât cele căzute în erezie, cât și religiile necreștine, față de care avem datoria să-i respectăm și să ne rugăm pentru ei, ca Domnul „să-i învețe cuvântul adevărului; să le descopere lor Evanghelia dreptății; să-i unească pe dânșii cu Sfânta Sa sobornicească și apostolească Biserică…”; să le facem bine, așa cum Iisus Hristos a vindecat, a ajutat și a făcut bine și celor de o altă credință. Dumnezeu îi numește și pe păgâni feciorii Lui: „Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și Cușiții?”, zice Domnul. „Oare n-am scos Eu pe Israeliți din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?” (Amos 9, 7).

Suntem alături de ierarhii români care ar dori să mărturisească cu curaj, că sinodul din Creta a adus multă dezbinare și a oficializat erezia ecumenistă. De aceea înțelegem poziția unor clerici sau monahi de a întrerupe pomenirea ierarhilor semnatari la sinodul cretan, chiar dacă din motive pastorale binecunoscute nu este benefic pentru Biserică, întrucât ar putea fi eliminați din parohii sau din mănăstiri tocmai de eretici, lipsindu-i de lupta din interior, dar este benefic, în schimb, pentru a trezi conștiința ierarhilor semnatari. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861, Sf. Fotie) dă dreptul clericilor de a întrerupere pomenirea episcopului eretic, dar nu ca o obligație canonică, ci ca una de conștiință creștină.

În acest context, semnatarii acestei scrisori nu sunt în unanimitate de acord cu aceste atitudini pastorale, însă, respectă conștiința preoțească jertfelnică și curajul mărturisitor al acelora de a fi categorici și fermi.

Soluția pastorală și duhovnicească pentru a se evita o schismă și pentru a se delimita de erezia ecumenistă este foarte simplă. Și anume: dezicerea tuturor ierarhilor semnatari sau nesemnatri de hotărârile cretane, care prejudiciază dogme vechi și aduc atingere unor canoane ecumenice, în plenul Sfântului Sinod al B.O.R., în virtutea autocefaliei și a autonomiei eclesiale. Unitatea Ortodoxiei este mult mai importantă decât sinodul cretan, care a adus numai dezbinare și tulburare. Iar Ortodoxia nu constă numai într-un „sinod panortodox”. Deci, nu este nevoie de convocarea vreunui sinod ecumenic, sau panortodox, ci de convocarea Sinodului Românesc, care să respingă ereziile cretane. În caz contrar, Sinodul B.O.R. rămâne de bună voie în „cârdășie” cu erezia și „cochetează” cu schisma, de dragul unei comuniuni creștine închipuite, așteptând sine die vreun sinod panortodox, care poate fi și peste o mie de ani, sau deloc. Trăirea în acest compromis panortodox, ar fi „motivată și justificată misionar”, după unii, de dragul diasporei, care slujește prin locașuri de cult neortodoxe. Adică, preferă să piardă suflete din Biserica de acasă, decât să piardă numărul „credincioșilor contribuabili” din diasporă.

Așadar, ne îngrijorează controversele ivite în urma întrunirii din Creta, ceea ce înseamnă că încă suntem vii duhovnicește, dar, în același timp, ar trebui să ne problematizeze și învățământul dezastruos din Facultățile de Teologie Ortodoxă, unde se predă, din nefericire, un fel de teologie care seamănă cu o reeducare sistematică de dez-ortodoxie și este cultivată mai mult doctrina speculațiilor teologice scolastice, în loc să se meargă la mesajul Revelației Dumnezeiești și să fie fundamentate, pe baza Sfinților Părinți, dogmele și exegeza ortodoxă. Sunt și excepții, unde profesorii universitari predau teologie ortodoxă. Însă, în general, metoda academică actuală de „cercetare științifică modernă”, adică ecumenistă, exclude „polemicile doctrinale confesionale” și înlocuiește exegeza patristică duhovnicească cu metoda exegetică protestantă de tip istorico-critică, pe motiv că Părinții Bisericii nu au înțeles sau nu au putut descifra exact Revelația. Iar „Morala ortodoxă”, denumită inițial în Ortodoxie Sfânta Nevoință19 și predată în Facultățile noastre de Teologie, s-a transformat în Etică și Moralism. Ne întrebăm, pe bună dreptate, unde duce această abordare catastrofală și luciferică? Răspunsul este lesne de înțeles: duce inevitabil la agnosticism și ateism, exact la drumul spre iad!

Pe lângă gafa sinodală din Creta, ne îngrijorează, de asemenea, faptul că în ultima perioadă se constată o deteriorare fără precedent a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cauzată de corupția, nedreptățile și abuzurile unor clerici. O altă gafă sinodală fără precedent în istoria întregii Biserici Ortodoxe este hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, contrară canoanelor și tradiției Bisericii Ortodoxe, întrucât impune oprirea co-slujirii preoților tată-fiu la Sf. Altar, pe motiv de conflict de interese (sic). Pe lângă faptul că se încalcă Tradiția Bisericii, canoanele, Legile în vigoare și Constituția României, hotărârea sinodală este absurdă, produce o discriminare20 de neacceptat, asemenea aceleia pe care o trăiau fiii preoților doar în perioadă bolșevică, aduce o jignire familiei preotului, acuzată a priori de incorectitudine. Punerea în aplicare cu orice preț a acestei hotărâri sinodale neavenite21, doar de dragul de a controla totul prin teroare pastorală, arată disprețul și față de legea civilă, abuz de putere, lipsă de tact pastoral și produce adevărate drame în familiile unor preoți și mari tulburări în Biserică. Vom sesiza avocatul poporului, în acest sens.

Biserica prin Statutul BOR s-a obligat să respecte Constituția și Legile Țării. Prin această acțiune abuzivă împotriva familiei preotului și de sfidare a legilor, s-a dorit „eliminarea nepotismului” (sic) prin „introducerea despotismului”, ceea ce ne face să constatăm o „anti­biserică chiar în inima Bisericii”!

Ne îngrijorează scăderea credibilității Bisericii de la 85% la sub 40% doar în câțiva ani. Credibilitatea Bisericii este strâns legată de frecventarea Bisericii. Scade credibilitatea, scade și frecventarea Bisericii, așa cum constatăm în ultima vreme, cu grave consecințe pastorale, duhovnicești, naționale, economice, sociale etc. Se mărește vizibil ruptura între ierarhie, preoție și popor, iar unii se prefac că nu o vad. Cine sunt cei care se fac vinovați de această situație dramatică și cine trebuie să răspundă de acest eșec pastoral și de imagine? Sau ce întreprindeți la nivel sinodal pentru a stopa, măcar, această catastrofă? Occidentul când a terminat frumoasele catedrale s-a ales cu protestantismul, iar catedralele, multe dintre ele, au devenit muzee și localuri de distracție publică! Iată câteva dileme, pericole și întrebări deloc retorice.

În final, am dori să cunoaștem oficial poziția B.O.R. despre ecumenism, Consiliul Mondial al Bisericilor, masonerie, sionism, noua ordine mondială, new-age, naționalism și ce hotărâri sinodale se cuvine a fi luate, astfel încât să fie întâmpinate aceste provocări și să fie preveniți credincioșii Bisericii noastre, pentru a fi evitată intrarea în astfel de organisme, întrucât există semnale clare care atestă că tot mai mulți preoți și credincioși aderă la aceste mișcări oculte.

Ar fi o sumbră perspectivă din partea Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe să nu dea curs sau răspuns acestui demers duhovnicesc al nostru, făcut cu toată dragostea pentru adevăr și credința cea dreaptă, sau, și mai grav, dacă ne va considera răzvrătiți sau fără smerenie și ascultare pentru reacția noastră firească și de autoapărare duhovnicească și pastorală.

Noi îi respectăm, îi iubim și îi ascultăm pe ierarhii români care vor să ne călăuzească spre mântuire și pe cei care dau dovadă că sunt adevărați Părinți și Păstori. Îi așteptăm să apară! Unii vorbesc doar în șoaptă și numai noaptea ca Nicodim, care pe furiș mergea să-l consulte pe Iisus.

Unii ecumeniști fervenți au făcut deja listele cu viitorii caterisiți. Sfatul nostru este să păstrați caterisirile pentru eretici și nu pentru preoții mărturisitori, jertfelnici și curajoși, care drept învață Cuvântul Adevărului veșnic!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Mihai Valică,

în numele unor preoți și credincioși ortodocși

11.01.2017

4 Ibidem.

6 Ibidem.

11 La acest sinod, pe de o parte, au participat, în calitate de observatori, eretici și schismatici, în ciuda faptului că mulți dintre episcopii ortodocși (canonici) nu au putut să fie prezenți la respectivul sinod. Pe de altă parte, episcopii ortodocși au avut dreptul să vorbească, obligația să semneze, dar nu și „dreptul” să voteze! Cu alte cuvinte, ei au vorbit în zadar, ca Moise în pustie, așa cum a vorbit delegația română, bine și fundamentat teologic, dar fără rezultat. Este vizibil pentru oricine că episcopii participanți au fost „folosiți” pe post de „ornamente eclesiale”. Cunoaștem distincția canonică între noțiunea de „sinod” și cea de „sistem sinodal”.

12 Vezi: art. 22 din Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ, alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, mutilându-se, astfel, modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, fiind introduse prerogative papale în dreptul respectivilor Patriarhi, cu rezultatul că fiecare episcop este lipsit, în mod abuziv, de dreptul la vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu se poate impune și nici obliga un Sinod local sau vreun ierarh spre aprobare și însușire, contrar conștiinței personale și, mai ales, conștiinței Bisericii, pentru simplul motiv că un astfel de Patriarh s-ar transforma într-un „nou” Papă, care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, format din clerici și credincioși, atunci nici Sinodul fără credincioși, după cum nici credincioșii fără Sinodul Ierarhilor, nu se pot considera – nici unii, nici alții – că reprezintă de unii singuri, în exclusivitate, Trupul și Biserica lui Hristos, fără să fie trăită, la măsura vieții duhovnicești, învățătura Bisericii (Din declarația „Laicatului ortodox”). Fără această raportare, pleroma Bisericii este ignorată cu desăvârșire.

13 Prin același art. 22, Întâistătătorii (șefii) înlătură orice dispută teologică în contradictoriu cu derapajele făcute în Creta de la învățătura Bisericii. Acest articol arată mai degrabă că participanții la sinod erau conștienți de abaterile lor, iar măsura luată prin respectivul articol este una de natură dictatorială, care contravine Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții ale Bisericii, adică tocmai celor două organe ale Revelației Dumnezeiești.

14 Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=u8hTWnXY1AY&sns=fb – interviu cu Pr. Prof. Dr. Theodor Zisis (25.11.2016); https://graiulortodox.wordpress.com/2016/10/05/hotararile-sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pen­tru­­-sfan­tul-si-marele-sinod-si-rezultatul-final-al-acestora/ (25.11.2016); https://bucovinaprofunda.word­press.com­/2016/­1­1/01/­mi­hai-silviu-chirila-scrisoare-adresata-membrilor-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-pri­vi­re-la-sinodul-din-creta-28-octombrie-2016/ (25.11.2016).

15 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia III, IV, trad. de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 21, București, 1979, pp. 51-52; vezi și: Idem, Lumea Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, (A-I), Ed. Anestis, s.l., 2008, pp. 704-718.

16 John Meyendorff, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Alexandru Stan, ed. a II a, Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.

18 Vezi: Christos Yannaras, Contra religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, București, 2012.

19 † Ierόtheos Vlachos, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, vol. I, trad. rom. de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași, 2014, pp. 156-162.

20 Vezi: Discriminarea OG 137/2000; art. 6 Cod civil, art. 15 Constituție, coroborat cu art. 45 și următoarele din Statutul B.O.R., în care nu se specifică nimic de o asemenea interdicție.

Ortodoxia actuală, între ecumenism, serghianism, dez-ortodoxie și gafe panortodoxe și locale

Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre,

1. Introducere

Îngrijorați de faptul că B.O.R. „a adoptat oficial ecumenismul decretat în Creta”1, am simțit o adâncă responsabilitate pentru momentele de cumpănă prin care trece Biserica lui Hristos, să Vă transmitem următoarele noastre gânduri și frământări.

Modul în care B.O.R. ia act2 de „prestanța delegației române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegația a reprezentat interesele Sfintei Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod”3. Cu toate că, inițial, delegația a plecat la luptă cu elan duhovnicesc și de pe o poziție ferm ortodoxă, în cele din urmă, s-a întors rușinată și înfrântă lamentabil pe terenul propriu al Ortodoxiei de artizanii ecumenismului.

Sinodul cretan, chiar dacă nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice noi, sinodul a prejudiciat dogme vechi […] și a adus atingere unor canoane vechi […], ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi” [și orientări canonice noi, n.n.]. Cu alte cuvinte, a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine și despre relația cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice și schismatice creștine. Nu a fost stabilită nici o linie de demarcație între ortodoxie și erezie, dimpotrivă, ștergându-se granițele existente până acum, prin acceptarea denumirii de «biserică» pentru diferite comunități eretice și, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume”, așa cum bine remarcă Dl teolog Mihai Silviu CHIRILĂ4

În plus, Comunicatul sinodului B.O.R.5 sugerează posibilitatea că textele ar putea fi „explicitate, nuanțate și dezvoltate” de către un viitor sinod „mare și sfânt”, pentru o mai bună argumentare și aprofundare a ceea ce s-a stabilit în Creta și nicidecum pentru o corectare, îndreptare sau dezicere de învățăturile eretice, în ciuda faptului că delegația română s-a dus cu bună credință și s-a întors cu reaua credință, adică cu erezia ecumenistă votată, în mod paradoxal, cu lipsă de cvorum ecumenic. Se pare că Antihrist și-a făcut bine treaba, a reaprins cu mai multă forță și viclenie epoca serghianistă6 și a fost mai vigilent și virulent decât toate elitele teologice ortodoxe! continuare »

“Sinodul” din Creta: Sinodul Bulgariei reafirmă nerecunoașterea lui | Lupte grele în sinodul Greciei, soldate cu un semieșec | Rușii trag sforile pentru organizarea altui sinod… de către ei

Patru patriarhii nu vor participa! Sinodul pan-ecumenist în “pericol” să nu mai aibă loc! … dacă s-ar respecta canoanele

UPDATE

 

sinodul-panortodox-anulat

După ce pe 1 iunie sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare a anunțat că nu va participa la viitorul sinod pan-ecumenist, astăzi și Patriarhia Antiohiei a confirmat neparticiparea. Citiți mai jos Comunicatele oficiale:

„În legătură cu răspândirea unor zvonuri false și înșelătoare pe Internet, cu privire la ultima decizie a Sfântului Sinod [al Bulgariei], privind Sfantul si Marele Sinod Panortodox, care va avea loc in perioada 16-26 iunie 2016 in Creta, Cancelaria Sfântului Sinod [al Bulgariei] face urmatoarele precizari:

1. Decizia adoptată în unanimitate de către Sfântul Sinod a fost semnata oficial de către Patriarhul bulgar Neofit și de mitropoliții-membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare.

2. Decizia Sfântului Sinod este categorică: Biserica Ortodoxă Bulgară NU va participa la Sfantul si Marele Sinod Pan-ortodox, din motive deja anunțate (detalii).

3. Decizia a fost trimisă Intâistătătorilor fiecărei Biserici Ortodoxe locale.

4. Zborul delegației Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, spre Creta, într-un avion guvernamental, a fost anulat.

5. Rezervarile facute pentru delegația bulgara au fost anulate și, in prezent, au loc negocieri in vederea unor raspunsuri favorabile”.

mai multe aici.

Conform agenţiei de ştiri Romfea.gr, în şedinţa extraordinară a Sinodului Patriarhiei Antiohiei din 6 iunie 2016, acesta a luat act de hotărârea Bisericii Bulgare şi de propunerea Bisericii Ruse privind rezolvarea problemelor organizatorice, acuzând Patriarhia Constanti­nopolului de indiferenţă faţă de propunerile celorlalte Biserici Ortodoxe.

Mai mult decât atât, Sinodul Patriarhiei Antiohiei nu acceptă propunerea Constantinopolului de a amâna rezolvarea diferendului jurisdicțional cu Patriarhia Ierusalimului după Sinodul din Creta, amintind tuturor că Patriarhia Antiohiei şi cea a Ierusalimului nu sunt în comuniune euharistică şi, deci, nu vor putea sluji şi colabora la Sinod, mai ales că Ierusalimul n-a făcut nimic timp de trei ani ca să rezolve problema arhiepiscopiei pe care a înfiinţat-o în Qatar pe teritoriul canonic al Antiohiei.

De asemenea, Patriarhia Antiohiei constată că agenda Sinodului nu este relevantă, mai ales după ce s-a scos şi tema calendarului (importantă pentru nevoile pastorale ale credincioşilor din Patriarhia Antiohiei), iar toate celelalte documente propuse spre aprobare au carențe majore sau sunt lipsite de consistenţă.

În consecinţă, Patriarhia Antiohiei cere Constantinopolului amânarea Sinodului Panortodox până la eliminarea tuturor problemelor existente între Bisericile Autocefale şi cheamă pe toţi la o mai serioasă pregătire pentru organizarea viitorului Sinod, a cărui succes depinde de consensul deplin al tuturor ortodocşilor. În actuala situaţie, Biserica Antiohiei nu va participa la Sinodul din Creta şi nici nu va recunoaşte hotărârile lui.

| sinodultalharesc

Sinodul panortodox nu poate avea loc, decat cu participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe și deciziile luate nu pot fi valide decât prin vot unanim. Cel puțin așa este tradiția în Biserica Ortodoxă. Dar mai știm cazuri, precum “sinodul” de la Moscova care a schimbat calendarul, cu toate că nu au participat toate patriarhiile, declarându-se că cele absente vor adera pe parcurs. Sperăm ca acest sinod pan-ecumenist să nu aibă loc, căci altfel va trebui să-i întâmpinăm pe ierarhii noștri la întoarcere cu huiduieli și ouă, cum au făcut binecredincioșii Sf. Marcu Evghenicul, cu ierarhii ce au trădat la sinodul de la Ferrara-Florența din 1438.

VIDEO: Cuvântul PS Longhin Jar la simpozionul “Sinodul pan-ecumenist. Mare pregătire, fără rezultate”. Bonus: cartea “Să stăm bine…” a PS sale

Acest sinod mare “sfant” panortodox este cel mai viclean, talharesc, cel mai mincinos pe care eu si credinciosii mei niciodata nu-l vom recunoaste.

Inalt Preasfintiile Voastre, preacuviosi si preacuvernici parinti, cuvioase maicute,

Cu cea mai mare durere in suflet suntem astazi noi crestinii ortodocsi datorita zilelor pe care le-am ajuns, de a  suferi in Biserica noastra ortodoxa loviturile pe care le primim. Dar, desi, de 2000 de ani  Biserica noastra a fost lovita din toate partile, de toate ereziile, sfintii parinti ai Bisericii  au pastrat dogmele si credinta adevarata.

Va imbratisam cu toata dragostea in Hristos Domnul nostru si dupa dumnezeescul psalmist care zice ce bine e ca fratii sa fie impreuna, dar nu in dragoste fatarnica cu ereticii, ci cu fratii nostri in credinta noastra buna, canonica si dreapta si unde dragostea se bucura de adevarul pe care-l traim in Biserica noastra. Astazi ne-a adunat durerea sufletului si framantarile poporului ortodox de pretutindeni datorita marelui pericol care a aparut in fata noastra de a deveni tradatori ai sfintei noastre credinte ortodoxe ori de a  marturisi adevarul sfant care ne este dat de cea mai scumpa comoara. Noi  stim numai o Biserica pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos, Domnul nostru si aceasta este una sfanta Biserica, apostoliceasca si soborniceasca si drept maritoarea credinta cu care vrem sa ne intoarcem la scumpul nostru Mantuitor in vesnicie. Aceasta este biserica pe care nici portile iadului nu o pot sfarama, al carui cap este Hristos.

Nu recunoastem alte  zise biserici surori, identice si nici relatiile Bisericii ortodoxe  cu cealalta lume crestina. Da, iubim pe toti si pe toata lumea de pe pamant, pentru ca toti suntem faptura lui Dumnezeu si de aceea iubim si ii chemam pe toti sa se intoarca la adevarata credinta mantuitoare  ortodoxa pe care a lasat-o Domnul Iisus Hristos si care este una si el a rascumparat-o cu sfant sangele Sau si nu cu ecumenismul blestemat, care este inainte mergator antihristului si doreste sa distruga din temelii pe una sfanta, soborniceasca si apostolesca Biserica a lui Hristos. continuare »

Concert simfonic în POST în Catedrală… La Cluj, cu binecuvântarea agentului “Ionică” Andreicuț. Clujenii sunt chemați să boicoteze această blasfemie!

concert simfonic catedrala cluj

De ceva zile, clujenii aud în catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca surle și trâmbițe, contrabasuri și trompete, viori și… majorete mai lipseau, cum fac “partenerii noștri strategici” de peste ocean. Opera română din Cluj cu tot arsenalul susține în seara aceasta un concert chiar în catedrală, după ce luni – 20 martie, a mai fost un concert repetiție pentru cel din această seară.

Știm că au mai fost astfel de cazuri, cum ar fi cel din catedrala din Timișoara. Acest gen de spectacol este mai degrabă specific cercurilor masonice, decât credincioșilor ortodocși, cu atât mai mult că se desfășoară într-un locaș sfânt și în timpul postului.

Totuși sunt și oameni curajoși care se opun: Revoltă în Biserică din cauza concertului Operei Naţionale în Catedrala Mitropolitană Cluj-Napoca: Preoţii şi teologii cer demisia decanului Facultăţii de Teologie, organizatorul evenimentului

“BOR are nişte legi, numite canoane, după care funcţionează biserica. Canonul 75, al Sinodului VI Ecumenic, spune că în biserică nu se cântă cu instrumente muzicale. În plus, cei patru solişti vor cânta pe solee, care este locul din faţa altarului, unde nu are voie să calce decât preotul şi diaconul, nicidecum femeile. De asemenea, din ceea de ştim noi, solistul Florin Estefan este de religie baptistă, iar un alt canon bisericesc spune că un neoprotestant nu are voie să stea în faţa altarului. Acest concert în Catedrală duce în derizoriu instituţia bisericii prin încălcarea canoanelor”, au spus călugării din catedrală.

Potrivit acestora, fostul mitropolit Bartolomeu a interzis un concert al lui Alexandru Tomescu, cu vioara Stradivarius, în Catedrală, tocmai din cauza canoanelor BOR.

“Acest concert este programat în Postul Mare, cea mai strict perioadă pentru credincioşi. Catedrala Mitropolitană are regim de mănăstire, iar regulile sunt, la fel, mult mai stricte decât într-o biserică obişnuită”, au precizat mai mulţi preoţi şi călugări. continuare »

Educația sexuală obligatorie? Iohannis este pro… Astăzi se decide…

copil-la-scoala
Cu durere am aflat despre incercarea de a se introduce in programa scolara, in MOD OBLIGATORIU, asa-numita “educatie pentru sanatate” care nu inseamna altceva decat educatia sexuala, cu toate cele ale initiatorilor sai: perversiuni, homosexualitate, promiscuitate, si altele asemenea.
 
Astazi, joi, 26 noiebrie, (chiar de praznuirea Sfantului Stelian, ocrotitorul copiilor) la Cotroceni aproxiamtiv 60 de ONG anticrestine si/sau antifamilie discuta cu Presedintele. La discutie iau parte si cele aproape 60 de ONG-uri crestine care impartasesc valorile pro-familie aratand punctul de vedere al crestinilor si al Bisericii.

Pentru luminarea mai marilor nostri, mai multi parinti ne indeamna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului (Psaltire, Acatistul Sf. Acoperamant, Paraclisele Maicii Domnului, Rugaciunea lui Iisus, s.a), si astfel sa nu se ingaduie o asa fara-delege, anume aceasta “educatie pentru sanatate”…
Mesajul preș-edintelui Iohannis
De siguranţa şi sănătatea copilului de astăzi depind sănătatea şi bunăstarea adultului, precum şi dezvoltarea societății de mâine. Educația pentru sănătate este o primă cale prin care copiii pot afla informații corecte despre diferite aspecte ale sănătății. Aceasta implică mai mult decât o materie suplimentară la clasă. Presupune existența în fiecare unitate de învățământ a unei ambianțe școlare ce inspiră, printre altele, curățenie, siguranță, igienă şi implică asigurarea asistenței medico-sanitare de urgență în timpul programului. Susțin prevenția ca prioritate zero a politicilor de sănătate și cred că educația în acest sens este calea către o societate mai prosperă.

Au apărut și preoții ortodocși… și patriarhul

preoti la colectiv

După cele 3 zile de doliu național, probabil în urma presiunilor opiniei publice, au ajuns și preoții ortodocși la locul unde mii de oameni s-au rugat pentru cei morți în incendiu. Se pare că ieri după apariția la Colectiv a papistașului Ioan Robu, patriarhia a făcut un fel de cosiliu și au decis să trimită preoți. Preoții erau de la administrației cimitirelor. Ziceau că nu i-a chemat familia vreunui decedat, conform regulilor inventate de popa Stoica. Oricum, e bine că măcar în ceasul al 12-lea au avut curajul să iasă din bârlog și preoții ortodocși, spălând rușinea patriarhiei, dar poate și dând de gol teroarea ce este instituită în BOR de ss Daniel Ciobotea.

Glasul șarpelui: „Tu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străinii peste tine! …”

Minastirea-Popauti-IPS-Teofan-35Este vorba de același șarpe, aceiași vulpe ce umblă cu cioara vopsită și amăgește turma de dreptcredincioși: taica Teofan de la Iași. Spre deosebire de PS Ambrozie care a tunat pe muntele Ceahlău și la mănăstirea Putna împotriva răspândirii islamului în România, mitr. Moldovei încearcă spălarea creierelor, asemeni șarpelui din Grădina Raiului:  Nu, nu veţi muri! Când de fapt, Biserica se roagă să fim păziți de venirea asupra noastră a altor neamuriiar imamul musulman din Romania ameninta ca daca nu vor fi lasati sa ridice moscheia la Bucuresti vor aparea conflicte ca in Occident. Părintele Justin i-a zis acestui ierarh, când se afla pe patul de spital, că cea mai grea răspundere o are mitropolitul și să ascultăm de mai marii noștri, dacă și ei ascultă de Dumnezeu, dar se pare că i-a zis cam degeaba, dacă îndeamnă la primirea în mijlocul ortodocșilor, ce dăinuie pe aceste meleaguri prin jertfa marilor voievozi și sfinți, a păgânilor, urâtori ai Sfintei Treimi și ucigași ai fraților ortodocși din Orientul Mijlociu și nordul Africii. Dar când o să asistăm la atentate și în România, când o să se detoneze vreo bombă într-o mănăstire, ce-o să mai zică atunci acest așa-zis ierarh? Poate părea inconștiență, dar din păcate, tov. Teofan execută ordine de sus, așa cum spunea PS Ambrozie, că mitr. Teofan nu poate vorbi… că e mitropolit, adică vreun fel de ofițer, subordonat sistemului. Cât despre ecumenismul său mascat nu mai are rost să amintim acum. Falsitatea și șiretenia acestui om se vede și atunci când calcă pământul… gropar al sfintelor moaște și al sfintelor canoane.

UPDATECinci dintre cele mai bogate țări musulmane nu au luat nici măcar un singur refugiat sirian, argumentând că acest lucru le-ar expune la riscul atacurilor teroriste. Deși țările bogate în petrol au dat ajutor în bani, Marea Britanie a donat mai mult decât Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar împreună.

Danion Vasile a trecut pe stilul vechi… la Slătioara

Danion2UPDATE: Danion Vasile: Lamuriri prin documente – de ce nu am trecut pe stil vechi

Am aflat cu surprindere de următorul articol, publicat de teologul Danion Vasile pe blogul său:

Cu ajutorul lui Dumnezeu, începând de azi, am decis să intru în Biserica Ortodoxă din România, cunoscută ca Biserica de stil vechi (https://www.mitropoliaslatioara.ro/eclesiologia.php). Am considerat necesar să fac acest anunț după ce, cu ani în urmă, eram acuzat că sunt „stilist”, fără să fiu. Fac acest pas nu din cauza schimbării calendarului, ci din cauza ereziei ecumeniste, pentru care schimbarea calendarului – care s-a făcut pentru prăznuirea comună cu celelalte confesiuni, cum arată Enciclica patriarhiei ecumenice din anul 1920, iar nu din motive astronomice, cum vă spun cei de stil nou – a fost doar o etapă.

Danion Vasile,
Duminica Floriilor, 2015

Din respect pentru toată activitatea sa mărturisitoare de până acum, mă abțin de la comentarii și vă readuc aminte cuvintele Părintelui Justin, de care trebuie să ne ținem până la moarte, referitoare la conducerea celor de pe stilul vechi din România:

Parintele Justin se delimiteaza clar de stilistii din Romania: Este erezie sa te desparti de Trupul Bis­ericii

Dar trebuie să știm că Scopul schimbarii calendarului: SCINDAREA BISERICII, iar a părăsi din nou Biserica din cauza calendarului este o altă scindare. În caz de împărtășire împreună cu ereticii a ierarhilor noștri, este clar că trebuie să ne găsim alți ierarhi, dar canonici, care păstrează comuniunea apostolică și care să condamne căderea ierarhilor noștri și să rupă comuniunea cu ei. Ferească Dumnezeu de așa ceva!

Chevron go home! … şi s-a dus. Cine (ce) va veni?

A protester holds banners during a protest over a decision by Romania's government to award exploration rights to US giant Chevron to drill for shale gas at the Black Sea shore in the region of Dobrogea, in downtown Bucharest

Compania Chevron a anunțat vineri că renunță la proiectele din România legate de explorarea gazului de șist, fără a motiva de ce, scrie The Wall Street Journal.

„În 2014, Chevron România a finalizat activitățile de explorare a concesiunii Bârlad, precum și un studiu geofizic 2-D realizat în două dintre cele trei concesiuni din regiunea Dobrogea. Chevron România confirmă intenția de a renunța la planurile sale pentru aceste concesiuni în 2015. Aceasta este o decizie de afaceri luată în urma evaluărilor proiectului din România, care nu poate concura în acest moment într-un mod favorabil cu alte oportunități de investiție din portofoliul global al Chevron. Rezultatele lucrărilor din România vor fi predate ANRM și vor rămâne în custodia statului. Confidențialitatea informațiilor de acest gen este menținută în conformitate cu legislația din România. Chevron nu comentează și nu dezvăluie cifre de business”, se arată într-un comunicat al companiei, transmis la solicitarea Digi24.

Anunțul, făcut de un purtător de cuvânt al companiei, vine după ce, luna trecută, Chevron anunțase că se retrage din activitățile de explorare a gazelor de șist din Polonia.

Premierul Victor Ponta, care luna aceasta a fost în Statele Unite cu scopul declarat de a atrage investitori, a participat la o masă rotundă la care au venit mai multe firme americane, printre care și Chevron. Anul trecut, Chevron a pus capăt acordurilor legate de gazele de șist și din Lituania și Ucraina.

Este un pas înapoi pentru industria gazului de șist care tocmai se năștea în Europa, scrie cotidianul economic american The Wall Street Journal.

Publicația amintește că rezultatele explorărilor din Polonia au fost dezamăgitoare. La aceasta s-a adăugat opoziția locală față de fracturarea hidraulică, în timp ce țări precum Franța și Germania au impus un moratoriu asupra acestei tehnici. În Marea Britanie, unde un moratoriu în acest sens a fost ridicat la sfârșitul anului 2012, companiile trebuie să obțină nu mai puțin de șapte permise și să treacă printr-un proces de planificare laborios înainte de a trece la explorare și exploatare propriu-zisă.

| digi24

Religia rămâne în şcoli… doar la cerere şi să sperăm fără îndoctrinare ecumenistă

ora de religieReligia poate fi studiata in scoli doar la cerere. Decizia CCR a fost publicata si se poate aplica

Decizia CCR nr. 669/2014 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2015 si se aplica de la aceeasi data.

Pana acum, legea educatiei prevedea ca, pentru a nu frecventa orele de religie, elevul major, parintii sau tutorii legali ai acestuia trebuie sa faca o cerere scrisa in acest sens, urmand ca situatia scolara a elevului respectiv sa fie incheiata fara disciplina religie. CCR a decis in noiembrie, cu majoritate de voturi, ca aceasta prevedere legala incalca dispozitiile Constitutiei.

“Manifestarea libera a optiunilor implica in mod necesar initiativa proprie a persoanei in sensul frecventarii disciplinei Religie, iar nu consimtirea tacita sau refuzul expres. Exprimarea unei opinii din perspectiva prevederilor constitutionale referitoare la libertatea constiintei si a religiei aplicabile in domeniul invatamantului religios trebuie sa aiba intotdeauna un sens pozitiv (persoana alege sa studieze religia), iar nu un sens negativ (persoana alege sa nu studieze religia), intrucat in cea de-a doua ipoteza persoana este prezumata ca manifestand deja optiunea de a studia, fiind nevoita sa actioneze ulterior pentru excluderea sa din grupul de studiu. Or, o atare reglementare nu reprezinta altceva decat o constrangere a persoanei in manifestarea unei optiuni, ceea ce, de plano, contravine libertatii constiintei consacrata de Constitutie”, explica judecatorii in Decizia nr. 669/2014.

Concret, asta inseamna ca, de acum, elevii majori sau parintii/tutorii legali ai elevilor minori vor studia religia in scoli doar la cerere.

Potrivit legii educatiei, religia este inclusa ca disciplina scolara in invatamantul primar, gimnazial, liceal si profesional. Elevilor care apartin cultelor recunoscute de stat le este asigurat dreptul de a participa la ora de religie (conform confesiunii proprii), iar aceasta disciplina poate fi predata doar de personal didactic calificat si abilitat.

Decizia Curtii este definitiva si general obligatorie si se aplica de la momentul publicarii in Monitorul Oficial.

Care sunt prevederile declarate neconstitutionale

Prevederile declarate neconstitutionale sunt cele ale art. 18 alin. 2 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011 si cele ale art. 9 alin. 2 din Legea invatamantului nr. 84/1995:

Art. 18 alin. 2 din Legea nr. 1/2011: “La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara disciplina Religie. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.”

Art. 9 alin. 2 din Legea nr. 84/1995: “La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz situatia scolara se incheie fara aceasta disciplina. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina.”

Legea nr. 84/1995 nu mai este in vigoare, ea fiind abrogata si inlocuita de Legea nr. 1/2011.

Ce se intampla atunci cand anumite prevederi sunt declarate neconstitutionale

Constitutia Romaniei prevede ca, atunci cand CCR constata neconstitutionalitatea anumitor prevederi legale, acestea se suspenda timp de 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii in Monitorul Oficial. Practic, asta inseamna ca in perioada aceea prevederile nu se mai aplica.

Daca in intervalul de 45 de zile Parlamentul sau Guvernul (dupa caz) nu pun de acordprevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, efectele juridice ale acestora inceteaza.

| avocatnet

Homosexualitatea – o boală a cărui diagnostic a fost eliminat. Tratamentul încă există, pentru cine vrea…

Eliminarea politică a pederastiei din tratatele de psihiatrie

anti-gay-marriage-036E musai să răspund unui om care îmi scrie o unică şi irepetabilă „scrisoare de dragoste”. Cum iubesc nespus adevărul nu-i pot răspunde decât public. Iată scrisoarea domnului cu pricina: „Stimata Maria Diana Popescu, Homofobia dvs ma uluieste si ma irita. In secolul 21 nu sunteti in stare sa va informati despre orientarea sexuala! Uluitor! Eu sunt homosexual si stiam asta de la 6 ani. Asa m-am nascut. Aveti posibilitatea de a va informa despre stiinta orientarii sexuale si nu o faceti. Sunteti la nivelul secolelor trecute! Homofobia dvs excesiva nu va face cinste!” (AC).

Să o luăm metodic, domnule AC. Nu sunt homofobă, adică nu urăsc homosexualii, ci homosexualitatea, nu detest persoana, ci fapta – pederastia. Sper să înţelegeţi nuanţa: una fină, dar fundamentală în ceea ce priveşte raportarea mea la homosexuali şi la homosexualitate. Nu fac aceste afirmaţii pentru a mă scuza în vreun fel, nici nu am motiv, ci ca să înţelegeţi corect, să nu vă „irite” concepţiile mele sănătoase şi să acţionaţi în consecinţa, scriindu-mi dispreţuitor şi mândru. Capacitatea dumneavoastră cognitivă mă uimeşte cu adevărat! La vârsta de 6 ani, la care majoritatea copiilor se gândesc la jucării, dumneavoastră aţi fost în stare sa vă auto-diagnosticaţi boala de care suferiţi şi pe care o mărturisiţi fără nicio jenă. Sunt sigură că o să va „irite” cuvântul „boală”, însa acesta este adevărul.

Eliminarea diagnosticului a dus la dispariţia tratamentului

Până în anii ’70, tratatele de psihiatrie şi codificarea internaţională a bolilor (I.C.D.) conţinea diagnosticul de boală numit „homosexualitate”, fiind trecut la capitolul „deviaţii sexuale”. în medicina modernă, bazată pe argumente solide, un diagnostic sau o noţiune se schimbă numai dacă apar dovezi ştiinţifice, adică studii clinice, care să fie apoi confirmate şi răs-confirmate. Homosexualii americani însă, care sunt cu grămada, pentru că din America au plecat astfel de nenorociri în toată lumea, prin lobby politic şi presiuni non-ştiinţifice, au determinat Asociaţia Psihiatrilor din S.U.A. să elimine diagnosticul „homosexualitate” din tratatele de psihiatrie. E ca şi cum, la presiunea străzii, am decide acum că nu mai există tuberculoză, cei care tuşesc cu sânge aşa s-au născut. Odată cu eliminarea politică a diagnosticului de „homosexualitate” a dispărut şi tratamentul.

Nu există orientarea sexuală, ci o propagandă pseudo-ştiinţifică

Îndrăznesc să vă contrazic domnul AC. Nu v-aţi născut homosexual. în ciuda acuzaţiilor dumneavoastră, sunt foarte informată în legătura cu „orientarea sexuală”. Orientarea sexuală nu există de fapt, este o propagandă pseudo-ştiinţifică, orice individ normal tinde biologic către reproducere şi psihic către completare, iar orice deviere de la acest comportament este patologică. Homosexualitatea este un comportament dobândit, este un rezultat complex între mediul psihic intern şi factorii de mediu favorabili, ca orice boală. Chiar admiţând că printr-o ciudăţenie biologică v-aţi născut homosexual, acest lucru nu înseamnă decât că aveţi un un anume tip de malformaţie congenitală, ca oricare alta. Malformaţiile congenitale, anatomice sau psihice, beneficiază de tratament. Ceea ce îmi face cinste este adevărul. Daca aţi fi aşa de „iritabil” şi în ceea ce priveşte introspecţia sufletească, aţi putea constata şi singur acest adevăr biologic, psihic, medical. Cu ce se ocupă colegii dumneavoastră sub plapumă e anormalitatea lor, sunt liber s-o acceseze cum vor, dar în spaţii închise, nu să ceară drepturi şi demonstraţii publice, într-o ţară eminamente creştină, unei comunităţi normale! Este necesar un tratament eficient pentru vindecarea comportamentelor sexuale deviante ale reconstituitorilor Sodomei şi Gomorei, prezenţi, din păcate şi la noi, chiar în rândul celor responsabili cu educaţia şi morala tinerei generaţii, iar din partea Guvernului sunt necesare măsuri drastice de stopare a infestării populaţiei creştine şi normale cu microbii Lesbian, Gay, Bisexual şi Transgender (L.G.B.T.). Descrierile Bibliei despre Sodoma şi Gomora sunt perimate comparativ cu ceea ce se petrece în zilele noastre în statele aşa-zis civilizate. Legalizarea căsătoriei între „bipezi” de acelaşi sex, vorba doamnei propusă şi refuzată la Cultură, e o sinucidere a rasei umane, iar adopţia de copii de către un asemenea cuplu este un act criminal comis asupra viitorului acestor copii! Un grav atentat la morala creştină şi socială!

Alo!, se mai ocupă cineva de securitatea României?

Dacă azi s-a legalizat căsătoria între doi indivizi de acelaşi sex în Franţa, S.U.A. şi alte ţări cu legislaţii potrivnice firii dumnezeieşti, poate că într-un viitor nu prea îndepărtat, violul, crima, hoţia şi tâlhăria vor ieşi de sub incidenţa legilor. Conform logicii anormalităţii – pe care o practică adepţii LGBT, nu va dura mult şi se vor oficializa căsătoriile între oameni şi animale, între cei vii şi cei care şi-au dat duhul. Urmare a acestor aberaţii, totul e posibil! Până mai ieri, la condiţiile de angajare se adăuga: permisul de conducere categoria B constituie un avantaj! Mâine-poimâine vom auzi că homosexualitatea constituie obligativitate eliminatorie! în Rusia, ţară creştină, s-a aprobat o lege cu amenzi uriaşe pentru cei care fac propagandă homosexuală printre minori. Conform Reuters, legea prevede amenzi de 1.300 de euro pentru persoanele fizice care transmit mesaje propagandistice în favoarea minorităţilor sexuale şi până la 13.000 de euro pentru organizaţiile care desfăşoară acţiuni de acest tip, motivând că prin efectul acestora, sănătatea, dezvoltarea morală şi spirituală a minorilor sunt periclitate. Legea a dat semnalul corect că Rusia nu va tolera dezmăţurile sexuale occidentale. Iată unde am ajuns după 24 de ani de capitalism! Specialiştii globalismului administrează periodic câte un vaccin otrăvitor educaţiei, credinţei noastre creştine şi fiinţei naţionale. Se mai ocupă cineva de securitatea României? Dacă da, înseamnă că în curând nu vom mai avea nici cetăţeni prea mulţi. Vivat N.W.O.!

Iată valorile democraţiei! Fatalitate după fatalitate şi servilism politic cu caracter antiromânesc. România a devenit o jucărie în mâinile organismelor mondiale, iar U.E., un for incapabil să apere continentul de fulgere, o magazie de maşini şi unelte de manevră, un aparat de radio gâjâind între frecvenţele Washington, Moscova, Bruxelles, Berlin, Tel Aviv, Atena, Londra, Deveselu, Paris, Kogălniceanu, Ottawa… până se va găsi un curajos să mute scala, să închidă butonul sau să lase tunnerul fără curent. Un curajos care să întoarcă omenirea cu faţa spre Dumnezeu.

Maria Diana Popescu | Buciumul

“Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos”… dar nu doar în campania electorală

Ce frumos sună “Mândru că sunt ortodox!” și cât de bine plăcut este acest lucru lui Dumnezeu! Este singura laudă permisă omului și în totală conformitate cu Sf. Scriptură. Dar spusă cu interes electoral, pentru a păcăli poporul, se transformă în hulă, în blasfemie și trebuie sancționată de Biserică. Asistăm deja la circul electoral, ce amestecă cu micii și manelele, până și credința ortodoxă. Într-adevăr, România trebuie să aibă un președinte ortodox și român, dar unul nu doar cu numele și doar când vine vorba de “smuls” voturi de la oameni. Un președinte ortodox respinge legile anti-creștine, nu închide spitale, asigură un învățământ moral și după adevărul istoric etc., lăsând faptele să vorbească despre ortodoxia lui. Așa ceva nu am mai avut de la voievozi încoace și slabe șanse să mai avem în viitor.

Peste toate acestea, mai grav este că în sensul de mai sus nu avem nici din partea Bisericii Instituționale Române o atitudine categorică, ci doar la nivel declarativ, iar prin spate interesele se satisfac reciproc. Și interese doar la nivel lumesc, căci conducerea din Deal nu are curajul să deranjeze și să sancționeze politicul când se iau decizii contrare Evangheliei, blasfemiatoare și altele din tacâmul de pe filiera UE-SUA-Jidanistan. Nu, patriarhul Ciobotea negociază la sânge sponsorizarea cu orice preț a obsedantei Catedrale a Mânuirii Banului, la fel cum Ceaușescu și-a dorit Casa Poporului, și asigură pe pontaci și politruci că poporul va vota conform indicațiilor.

Iată, singura cauză pentru toate nenorocirile din România: pactizarea bisericii cu politicul – cu compromisul, din care rezultă nemândria de a fi ortodocși. Așa că fiți atenți pe cine votați, că primiți și binecuvântari.

Microcip sub… blană pentru câinii cu stăpân din Cernavodă

[youtube=https://youtu.be/fIDK_cVkBAA]

Posesorii de caini risca amenzi daca nu le implanteaza animalelor de companie un microcip de identificare si nu le inregistreaza la medicul veterinar, incepand de sambata, cand intra in vigoare noua legislatie.

Sambata intra in vigoare Ordinul nr. 1/2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea si inregistrarea cainilor cu stapan emis de presedintele Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).

Cu aceasta ocazie, presedintele ANSVSA Vladimir Manastireanu si presedintele Colegiului Medicilor Veterinari din Romania (CMVR) Viorel Andronie au sustinut, vineri, o conferinta de presa.

Potrivit normelor care intra in vigoare sambata, proprietarii cainilor au obligatia sa identifice, prin microcipare, si sa inregistreze animalele in Registrul de evidenta a cainilor cu stapan (RECS), la medicul veterinar, in termen de 90 de zile de la fatare sau inainte de vanzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea in spatii publice a acestora. continuare »