Sinodul tâlhăresc:

Legea fundamentala a RUGACIUNII: “a nu ne inchipui nimic”

Imagini pentru monk orthodox pray

Sfantul Teofan Zavoratul, Zbornicul, vol. II:

Noi nu avem nevoie sa vedem pe sfinti si pe ingeri in vremea sfintelor rugaciuni, ci sa ne rugam numai prin credinta si privirea cea nevazuta a mintii, fara nici o imaginatie. Caci legea cea mai de seama a rugaciunii este “a nu ne inchipui nimic”

Sfantul Nil Ascetul, (Filoc,, vol. 1):

“Fericita este mintea aceea care a ajuns a se inchina fara de forma lui Dumnezeu”

Tweet Print Friendly and PDF | OrtodoxINFO

One comment

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    În era formalismului
    Pe care o trăim,
    Se-ntâmplă tot mereu
    Să ne fățărnicim.

    Avem nedespărțită
    Părerea cea de sine,
    Și credem ca naivii
    Că facem și noi bine.

    Uităm însă pe loc
    De simplul “Tatăl nostru”,
    Nesocotind mult ruga
    Ce-o știe și tot prostu’.

    Căci cela fără carte
    E mai cu cumpătare,
    Decât înțelepțitu’
    Ce școala el o are.

    Mai cu-ndărătnicie
    Se-ngâmfă cititorul,
    Și MAI mult se smerește
    Puțin-buchisitorul.

    Din ruga Tatăl nostru
    Pseudo-rugătoru’,
    Nimic nu împlinește
    Chimvalo-sunătoru’.

    Stă pe-un buboi scârnav
    Cu pielița subțire,
    Și zice cu emfază
    - Eu vreau la nemurire !

    Și iaca cu broboada
    Pe cap smerit legată,
    Se pune-n rugă muica
    Cu viața-ngreunată.

    Zicând cu foc în minte
    “Carele ești în Ceruri”,
    Topește-ntr-o clipită
    Și tartarul cu geruri.

    Urmează cu ardoare
    “Sfințească-se-al Tău nume”,
    Și astfel arde-n suflet
    Oricare putrejune.

    “A Ta împărăție”
    Să vină acum în lume,
    Să vină Armonia
    Ce este al Tău nume.

    Să cadă împărații
    Ca pleava sub picioare,
    Să stăpânească numai
    Cel cu locaș în soare.

    “Și voia Ta să fie”
    Aceeași pentru toți,
    E apa ce învie
    Și suflete de morți.

    Căci mândrul ce bolește
    De hâda voia proprie,
    E numai un mort “viu”
    Ce iadul și-l apropie.

    “Precum în Cer
    Așa și pe pământ”,
    A Ta dumnezeire
    S-aducă tot ce-i sfânt.

    S-avem doar gând de pace
    Și sfântă glăsuire,
    Topească Bunul Domnul
    Orice împotrivire.

    Precum lumina cea neînserată
    Ce dăinuie din veșnicie,
    Așa să luminezi Tu Doamne
    Pământul și orișice făptură vie.

    “Pâinea noastră
    Cea de toate zilele”,
    Este Rugăciunea
    Ce coboară milele.

    Dă-ne Doamne
    Sfânta Rugăciune,
    Ce-i singura hrană
    Și cea mai Mare Minune.

    “Și ne iartă nouă
    Greșelile și ale noastră păcate”,
    Ce ți-am greșit Ție
    Sau către vreo soră sau frate.

    “Precum și noi iertăm
    Celor ce ne-au greșit”,
    Vom căpăta iertarea
    Sau vom fi de osândit.

    Căci cu măsura
    Cu care vom fi măsurat,
    Primi-vom de la Domnul
    Ceea ce am semănat.

    “Și nu se lăsa pre noi în ispită”
    Că repede vom cădea,
    Cu mintea cea amorțită
    De gândul plăcerii, mult-îndulcită.

    -Nu știm să răbdăm
    Nici-o clipă-ntristarea,
    De nu ne ajuți
    Ne așteaptă pierzarea.

    “Și ne mântuiește de cel viclean”
    De sfatul său ne ferește,
    Căci lesne mândria cea rea
    Pe fiece om îl orbește.

    Cu inima zdrobită măicuța
    Atinse cu fruntea pământul,
    Și stăte minute așa
    Preamărind pe CEL AtotSfântul.

    În alt cămin cu Icoane
    La vremea târzie a-nserării,
    Un alt suflet ședea
    Punând un chibrit lumânării.

    Aceeași rugă o spuse
    Spre Tatăl Ceresc Creatorul,
    Dar parcă nu fu tot la fel
    Nici glasul, nici jertfa, nici dorul.

    Căci mintea nu se-nălța
    Nicicum de la tina țărânii,
    Fiind în ascuns greu-legată
    De patima neiertăciunii.

    Căci bietul suflet ținea
    În minte și suflet durere,
    Și despre mulți cugeta
    Cu amar, cu pelin și cu fiere.

    Cu-n văl de dispreț pus pe ochi
    Muncit ne-ncetat de mândrie
    Deși “smerit” se purta
    Cârtea la orice, cu vădită mânie.

    Nemulțumit de tot ce era
    În jos sau în sus, sau în juru-i,
    Îl puteai adesea auzi
    C-un glas, ca atunci când te tângui.

    Cu vocea dreasă ca mierea
    Vorbea cu plăcută sfială,
    Știa însă prin conștiință
    Că mult pe Domnul înșeală.

    Ca și de demult fariseul
    Smolea cu ulei și cu postul,
    Al său port, și spera
    Să fie pe plac la tot prostu.

    Ținea rău în suflet cu anii
    De-l mustra careva cu dreptate,
    Și niciodat nu putea
    Să-l ierte sincer pe frate.

    Amin, iartă-ne Doamne, Amin.

    ...............................................................
    Căci pe iertarea păgână
    Creștinii nici n-o îngână,
    Și-i vezi cum după o ceartă
    La vreme scurtă se iartă.

    (cuvântul prost nu se înțelege în sens injurios ci numai a fi neștiutor)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*