preot la protestA venit și vremea patriarhului Daniel, cel care se credea stăpân peste BOR. Ancorarea în cele lumești și compromisul cu cele dumnezeiești, arată acum frica ce l-a cuprins, încât și-a călcat peste vestita-i trufie și a cerut iertare tinerilor care l-au acuzat că nu a catadicsit să fie din prima zi alături de rudele celor morți și de cei răniți la clubul Colectiv. Cum poate avea pretenția că îl interesează mântuirea neamului, prin mega-catedrala ce o construiește, când soarta unor tineri morți cu sufletul în primul rând, nu-l face să se deplaseze câteva sute de metri și să facă o slujbă de pomenire, dând dovadă că Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc (Mihai Eminescu). Dar ne-a făcut de râs Biserica pentru a nu știu câta oară, fiind de-a lungul timpului în dezacord cu învățăturile Sfinților Părinți, cu linia marilor duhovnici români și iată acum cu durerea poporului român.

Din acest motiv, PATRIARHUL nu reprezintă Biserica Ortodoxă, și nu a reprezentat-o mai deloc până acum. Degeaba ne cheamă la rugăciune, căci nu e pentru pacea țării, ci pentru salvarea scaunului său. Să ne rugăm în propriile noastre case, biserici de parohie și mănăstiri să ne izbăvească de această conducere totalitară, și din fruntea țării și din fruntea bisericii, ca înstituție lumească, căci unicul ei cap este Mântuitorul Iisus Hristos.

Dragi tineri, care din sinceritate și nu manipulați de agenturi sorosiste, străine de neamul românesc, nu confundați Biserica Neamului cu clica din dealul Patriarhiei, care dacă e voia Domnului ar trebui să plece definitiv zilele acestea, datorită vouă!

Nu vă revoltați față de Biserică, care a dăinuit alături de neamul nostru tocmai de la Sfinții Apostoli și a contribuit definitoriu la ființa noastră națională!

Nu aruncați cu pietre în biserici, nu huiduiți și nu urâți Biserica! Este de-ajuns cât a suferit poporul român de pe urma a peste 20 de milioane de avorturi, din ’89 încoace.

Nu primiți niciun îndemn străin de interesele României și străin de credința noastră strămoșească. Așa veți recunoaște pe cei infiltrați, ce vor să vă fure lupta, cum au făcut-o cu generația din ’89.

Nu plecați din stradă până nu obțineți deratizarea României, dar mai ales a Patriarhiei Române!

Dumnezeu să fie cu voi!