
La Periprava au fost deja acoperite gropile cu osemintele foștilor deținuți, fără a fi reînhumate creștinește
Avem informații că la Periprava s-au încheiat săpăturile în urma cărora s-au descoperit osemintele celor martirizați în colonia de muncă din perioada comunistă. Gropile comune au fost acoperite, în grabă, arătând ca și până înainte de săpături, fără ca sufletele celor îngropați să se bucure de o reînhumare creștinească. Care a fost scopul dezgropării lor? Să fie doar pentru condamnarea cu tam-tam a câtorva torționari șefi? Și asta ca să fie închisă gura celor care încă mai cer condamnarea reală a comunismului? Sau poate și de frica cinstirii unor noi sfinți ai închisorilor?
Se spune că la nivelul țării, în gropile comune de pe lângă lagărele comuniste ar fi în jur de 100. 000 de victime, îngropate pe ascuns, fără judecată și care așteaptă un gest de recunoștință și o slujbă de înmormântare, cum se cuvine fiecărui creștin. Mai importantă este cinstirea acestor martiri ai neamului decât vânătoarea de torționari octogenari, care până acum au huzurit pe bani mulți ai statului. Constatăm cu durere că statul şi-a făcut datoria, dar biserica încă mai are reţineri.
Tags In
Related Posts
Leave a Reply Cancel reply
OrtodoxINFO
- Erdogan amenință: Putem închide două baze americane din Turcia
- Opozantul lui Trump, Rick Wilson, a sugerat închiderea anti-vacciniștilor în „lagăre de reeducare” și confiscarea copiilor
- [VIDEO] Simularea unui război nuclear între SUA și Rusia: 91.5 milioane de victime
- Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină). Omilia Părintelui Gheorghe Calciu
- Pentagonul vă poate identifica prin bătăile inimii – de la 200 de metri distanță
Ecumenismul - profanare a Bisericii si pustiire a Ortodoxiei
Despre indumnezeire si sfintenie
Rugăciunea ortodocşilor pentru un ales al lui Dumnezeu
P. Justin despre canonizarea
Mc. Valeriu Gafencu
MARTURISIREA DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI
Semneaza petitia impotriva venirii papei in Romania
Descarcati icoana la calitate inalta
Drapelul României Creştin Ortodoxe
GASLAND - Documentarul care spune adevărul despre Gazul de șist
APELUL P. Justin
Vremea
Curs valutar BNR
![]() | EUR : EURO | 0 RON |
![]() | USD : Dolar american | 0 RON |
![]() | GBP : Lira sterlina | 0 RON |
![]() | MDL : Leu moldovenesc | 0 RON |
![]() | XAU : Gram de aur | 0 RON |