Dovadă că Mişcarea Legionară a fost anti-politică

Biata masă  a  poporului  român  alerga  de  la  partid  la  partid,  de  la promisiune  la  promisiune,  legându-şi  de  fiecare,  cu  credinţa  ei seculară,  cele  mai  curate  nădejdi,  dar  întorcându-se înşelată  şi amărâtă, cu toate speranţele zdrobite, când de la unul, când de la altul. Aceasta, până când va înţelege odată, că a intrat în mâna unor cete puse pe câştig şi pe pradă.

Erau trei partide mai mari: liberal, averescan şi naţional ţărănesc. Pe lângă ele şi altele mai mici. În fond,  nu exista între ele nici o deosebire. Numai  formele  şi interesele personale le deosebeau. Acelaşi lucru sub alte forme. Nu aveau nici măcar justificarea unor păreri deosebite.

Singurul  lor  mobil  sufletesc  adevărat  era:  religia  interesului personal, pe deasupra oricăror dureri ale ţării şi a oricăror interese ale neamului.

De aceea spectacolul luptelor politice era dezgustător. Fuga după bani, după situaţii personale, după avere şi plăceri, după pradă, dădea un aspect de duşmănie neasemuită, acestor lupte. Partidele apăreau ca adevărate cete organizate care se învrăjbeau, se mâncau şi se luptau unele cu altele pentru pradă.

Numai lupta pentru neam sau pentru orice ideal, care depăşeşte interesul, egoismul şi poftele personale, este blândă, cuviincioasă, nobilă şi fără dezlănţuire oarbă de patimi. În ea poate fi pasiune, dar nu patimă oarbă şi josnică.

Aspectul de vrăjmăşie şi de josnicie al acestor lupte putea fi o dovadă suficientă, că ele nu se dădeau în lumea unui ideal înalt şi sfânt şi nici în aceea a principiilor, ci în adâncul cel mai trist al celor mai neruşinate interese personale.

Lumea politicienilor trăieşte în lux şi în petreceri scandaloase, în imoralitatea cea mai dezgustătoare, pe spinarea unei ţări din ce în ce mai demoralizată. Cine să se mai ocupe de nevoile ei?

Politicienii aceştia cu familiile şi cu agenţii lor, au nevoie de bani. Bani pentru petrecere, bani pentru a-şi întreţine clientela politică, bani pentru voturi, bani pentru cumpărarea de conştiinţe omeneşti.

Rând pe rând, cetele lor se vor năpusti şi vor spolia ţara. Aceasta va însemna, în ultimă analiză, guvernarea ei, opera de guvernare. Vor secătui bugetele statului, ale prefecturilor, primăriilor.

Se vor înfige ca nişte căpuşi în consiliile de administraţie ale tuturor întreprinderilor, de unde vor încasa tantieme, de zeci de milioane, fără nici o muncă, din sudoarea şi din sângele muncitorului istovit.

Vor fi încadraţi în consiliile bancherilor jidani, de unde vor primi jetoane, de alte milioane şi zeci de milioane, ca preţ al vânzării lor de neam.

Vor  da  naştere  la  afaceri  scandaloase  care  vor  îngrozi  lumea. Corupţia se va întinde în viaţa publică a ţării ca o plagă, de la cel mai umil slujbaş şi până la miniştri. Se vor vinde oricui. Oricine va avea bani, va putea să-i cumpere pe aceşti monştri şi prin ei ţara întreagă.

De aceea, când ţara stoarsă nu va mai putea să le dea bani, vor ceda consorţiilor de  bancheri  străini,  rând  pe  rând,  bogăţiile pământului şi cu ele şi independenţa noastră naţională.

O adevărată pletoră de oameni de afaceri se va întinde ca o pânză peste toată România,  care nu vor mai munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării.

Acesta este politicianismul.

Jos, se vor întinde: mizeria, demoralizarea şi deznădejdea. Vor muri copiii cu zecile de mii, seceraţi de boli şi de mizerii, slăbindu-se astfel puterea de rezistenţă a neamului în lupta pe care o duce singur  în  contra  poporului  jidănesc  organizat  şi  susţinut  de politicianismul înstrăinat şi de tot aparatul de stat.

Cei  câţiva  oameni  politici  cinstiţi,  câteva  zeci,  poate  chiar conducători de partide, nu vor mai putea face nimic. Vor fi nişte biete marionete în mâna presei jidăneşti, a bancherilor jidani sau străini şi a propriilor lor politicieni.

Această  batjocură,  această  demoralizare,  această  infecţie,  va  fi susţinută, pas cu pas, de toată falanga jidănească, interesată la distrugerea noastră, pentru a ne lua locul în această ţară şi a ne fura bogăţiile. Prin presa ei, care a uzurpat rolul presei româneşti, prin sute  de  fiţuici  imunde,  printr-o  literatură  atee  şi  imorală,  prin cinematografe şi teatre provocatoare la desfrâu, prin bănci, Jidanii au devenit stăpâni în ţara noastră.

Cine să se opună? Astăzi când ei sunt pregătitorii dezastrului şi apariţia lor e semnalul morţii noastre naţionale, cine să le apară în faţă?

extras din Corneliu Zelea Codreanu – Despre legionari