Preşedinta Organizaţiei de femei a PSD, Rovana Plumb, îl întreabă pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă este la curent cu opţiunile anti-avort ale Claudiei Boghicevici, propusă la Muncă, şi dacă îi împărtăşeste opinia că trebuie o intensă campanie împotriva acestui fenomen.

Potrivit unui comunicat al PSD, Boghicevici ar fi afirmat: “Un aspect des ignorat, în primul rând de societate, dar care va avea consecinţe dezastruoase pentru populaţia României, este problema avortului. … Noi ne dorim să ne implicăm în rândul societăţii şi să ducem o puternică campanie antiavort. Se va dedica toata atenţia şi efortul pentru a obţine rezultate cât mai bune, acestei campanii deja alăturandu-i-se biserici, medici, psihologi, profesori, societatea civilă, iar împreună vor marşa împotriva acestui fenomen devastator”.

“Nu dorim să intrăm în polemici indirecte cu doamna Boghicevici pe marginea unei opţiuni puternic condamnate de specialişti. Vrem doar să atragem atenţia domnului Ungureanu că este dator să le respecte cel puţin pe milioanele de femei din România traumatizate în perioada comunistă, când interdicţia avortului a produs cicatrici psihice adânci şi multă suferinţă – o suferinţă pe care o credeam încheiată odată cu acea epoca. Nominalizarea doamnei Boghicevici ca ministru al Muncii se poate dovedi un ecou al epocii comuniste şi al primitivismului în domeniul tratării femeii”, avertizează Plumb.

Totodatăm, ea informează că OFSD se opune faţă de desemnarea ca ministru al Muncii “a unei persoane ce doreşte interzicerea avortului şi ar avea astfel posibilitatea să impună sau să promoveze o astfel de politică, prin intermediul deciziei guvernamentale şi fondurilor publice”.

NewsIn