Cazul Colegiului C. Hogas, Piatra Neamt

ANUNT: Luni, 16 ianuarie 2012, se vor distribui elevilor legitimatiile de intrare-iesire din colegiu. Dupa primirea legitimatiei, intrarea/iesirea in/din institutie se va face prin validarea legitimatiei la dispozitivele cu senzori montate la intrarea elevilor in cele doua corpuri de cladire.

Acest anunt se gaseste pe site-ul oficial al Colegiului National Calistrat Hogas din Piatra Neamt, care dupa cum putem vedea in imaginea de mai sus este preocupat de comemorarea holocaustului, adica a celei mai mari inselari impusa de sionisti omenirii.

Aceasta masura de stat politienesc, impiedica practic dreptul la educatie al celor care nu sunt de acord cu sistemul de intrare in scoala pe baza de amprenta sau card cu banda magnetica. Adica, o grava incalcare a drepturilor omului, nefiind respectat nici macar dreptul la educatie, ca sa nu mai zicem de libertatile de constiinta religioasa.

Cartela urmareste o evidenta electronica, evidenta ce are drept consecinta identificarea geografica a posesorului. Astfel, cand sistemul va fi functional, prin internet se va putea verifica, printr-o accesare simpla, daca elevii se afla in incinta unitatii scolare, deci fiind vorba despre identificarea geografica, in mod clar se incadreaza in interdictia impusa de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal prin decizia 11/2009. In plus, aceeasi instanta revine cu o completare prin Decizia Presedintelui ANSPDCP nr. 132/2011 prin care impune a ne fi prezentate toate elementele pe baza carora se vor emite aceste cartele, prin convocarea noastra expresa, cu indicarea problemei in discutie si ulterior prin semnatura noastra care sa ateste ca am fost informati asupra acestui aspect, simpla noastra absenta de la sedinta cu parintii nu acopera obligatia impusa de legea 677/2001, intrucat in acest caz, consimtamantul nostru trebuia sa fie obtinut prealabil, in mod expres si informat, fiind inadmisibil consimtamantul prezumat.

In mod suspect, in foarte scurt timp, s-au impus sisteme electronice de evidenta a persoanelor care intra in contradictie cu propria noastra constiinta.

Astfel, avem credinta ca suntem fiinte create de Dumnezeu, dotate in mod minunat cu libertate.

Pana si Declaratia universala a Drepturilor Omului preluand cuvintele Sfintelor Evanghelii, defineste fiinta umana prin prevalenta vietii spirituale asupra celei biologice.

Or, acest sistem de evidenta electronica are ca scop declarat crearea unei baze de date unica la nivel global, crearea unui guvern mondial si inscaunarea unui conducator unic, despre care credinta noastra crestina arata ca este oponentul Mantuitorului Iisus Hristos! Acceptarea si a celui mai mic compromis in legatura cu instaurarea acestei dominatii ne afecteaza stima de sine, reprezinta un atac la demnitatea si onoarea de om, fiind o ingradire a libertatii si vietii intime care implica libertatea credintei religioase si ne discrimineaza, in mod vadit .

Asa cum ne-a declarat administratorul firmei care produce aceste cartele, pe baza informatiilor pe care le detine, acest sistem de pontaj electronic este tranzitoriu, intrucat pasul urmator este evidenta persoanelor direct prin cipul implantat sub piele intrucat nu vor mai exista bani fizici, si orice plata se va face doar online, prin intermediul cipului care va stoca informatii diverse privind identitatea persoanelor, conturile bancare, orice miscare si tranzactie pe care le va face persoana.

Orice persoana va fi introdusa intr-un sistem de evidenta unic, la nivel european, in calculatorul de la Bruxelles (The Beast), cu perspectiva preluarii in evidenta unica la nivel mondial.

La acest nivel, in mod evident nu va mai putea exista garantia asupra datelor mele personale aflandu-se la dispozitia unor persoane si institutii necunoscute. Constiinta mea ma obliga sa nu primesc acest document care nu este decat pregatirea implantului propriu-zis al Cip-ului de tip RFID, pe mana sau pe frunte.

Din pacate aceasta nu este o fabulatie ci, istoria contemporana si industria de tip macroeconomic, precum si operatiunile financiare care tind sa devina doar de tip online, sunt dovezi incontestabile ale faptului ca se urmareste si cipuirea mondiala a oamenilor. Deja implanturile medicale sau politica de marketing a numeroase firme care obliga angajatii sa posede un cip implantat sub piele, sunt chestiuni notorii, de necontestat si care ne indreptatesc sa ne consideram vadit discriminati prin introducerea acestei cartele magnetice.

Din aceasta perspectiva sunt incalcate urmatoarele drepturi si libertati consfintite in Constitutia Romaniei:

Art. 22.1 Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.

2. Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau tratament inuman ori degradant.

Art. 23.1 Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile

11. Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata. Prin asimilarea mea infractorilor de drept comun, prin inlaturarea prezumtiei de nevinovatie, dar mai ales prin obligarea mea de a primi insemne care nu sunt conforme credintei mele – sunt supus unui tratament inuman si profund degradant.

Art.26.1 Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.

Art.30.1 Libertatea de exprimare a gandurilor, opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel…sunt inviolabile .

Art. 34.1 Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat

Art. 35.1 Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic.

2. Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Prin generalizarea sistemului electronic de evidenta si introducerea cipurilor biometrice la toate nivelurile, inclusiv in cartea de identitate electronica, se creeaza o multitudine de campuri de radiofrecventa de joasa tensiune ( pentru ca altfel aceste cipuri nu ar functiona ) care au un efect deosebit de nociv asupra sanatatii fizice si psihice a tuturor fiintelor vii deci inclusiv asupra mea.Protectia mediului inconjurator obliga, astfel si la inlaturarea acestor retele de radiofrecventa. Daca as accepta acest tip de document, practic as incalca si eu dispozitia constitutionala enuntata.

Art. 41 Dreptul la munca nu poate fi ingradit.Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.

Art. 45 Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate. In mod evident prin acest act de identitate care mi se impune mi se restrange dreptul la munca sau la exercitarea unei initiative private .

Legea incalca, astfel si dreptul la propria identitate care este un drept subiectiv absolut, autonom, opozabil erga omnes si care obliga la recunoastere deplin drept de catre orice parte adversa, inclusiv institutie, terta titularului (cauza S si Marper c. Regatuui Unit, Hot. CEDO din 4.12.2008, care a constatat incalcarea articolului 8 din Conventie, sub aspectul ingerintei in viata privata si in cazul stocarii elementelor de identificare fiziologica in cursul procesului penal, ar trebui sa fie stocate sine die si fara o garantie certa ca nu vor fi ,la un moment dat, folosite impotriva persoanei).