Parintele Adrian Fageteanu a plecat la Mirele Ceresc. Dumnezeu sa-l aseze de-a dreapta Sa

Astazi, 27 septembrie 2011, parintele Adrian Fageteanu a trecut la cele vesnice. Sfintia sa era bolnav de mai mult timp, a tot fost prin spitalele bucurestene in acest an dar a murit intr-unul din ele. De data aceasta acuza afectiuni ale plamanilor.

Dupa un accident cerebral pe care l-a traversat in noiembrie anul trecut cu complicatii neurologice severe, Parintelui Adrian i s-au agravat si problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitand un tratament cu un antibiotic nou (si greu de gasit) la spitalele din Targu-Jiu si Bucuresti. In spitalul bucurestean ”Dr. Marius Nasta”, Parintele se afla internat de o saptamana pentru un asemenea tratament, el fiind adus intr-o stare in care el repira foarte greu. Anuntasem deja credinciosii sa vina sa-l viziteze si sa-i ceara o ultima binecuvantare, gandindu-ne ca se poate intampla orice. Joi i-am citit cateva rugaciuni pentru intarirea sanatatii, iar vineri dimineata, Parintele Adrian s-a impartasit cu Sfintele Taine. In doua zile s-a inzdravenit treptat, duminica respirand deja foarte usor. Ieri dimineata, in urma vizitei, medicul a considerat ca Parintele poate parasi spitalul, eliberandu-i biletul de externare, care ar fi trebuit sa aiba loc azi dimineata, dupa ora 8. Dar, in timp ce manca ajutat de Parintii Macarie si Mihai care-l ingrijesc de ani de zile, Parintele Adrian s-a savarsit din aceasta viata pamanteasca in urma unui stop cardio-respirator, fara durere. S-a lasat intr-o parte si ”s-a adaugat parintilor sai”.

Ultimele sfaturi pe care ni le-a dat Parintele Adrian duminica, la precedenta întalnire, au fost: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Sa aveti smerenie. Si jetfelnicie. Iar de ai suparat pe cineva, sa-ti para rau si sa te împaci cu el.”. Sper sa ajute si altora. (Parintele Mihail)

Pe 16 noiembrie ar fi împlinit 99 de ani.

Maine, trupul sfintiei sale va fi depus la Manastirea Antim, iar apoi va fi dus la Manastirea Lainici, pentru ca sambata, la ora 12.00, sa fie inmormantat. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

CUVINTE DE FOLOS

Infranarea
Infrinarea si puterea rugaciunii le sunt date tuturor oamenilor. Daca vrem sa ne infranam trupul de la cele necurate si daca vrem sa ne rugam, nu exista “nu pot”.

Rugaciunea
Oamenii il cauta pe Dumnezeu numai la necaz, greutati si suferinte. Dumnezeu ne-a spus: “Nu va puneti nadejdea in oameni” si noi ne aducem aminte de aceasta la nevoie. Ii sfatuiesc pe toti crestinii sa nu uite de rugaciune nici cand le este bine si sa nu puna pe altii sa se roage pentru ei – sa se roage pentru ei insisi.

Ascultare
In manastire, cel mai greu vot este de indeplinit ascultarea. In lume, tot ascultarea de Dumnezeu este cel mai greu de facut. Ascultarea si implinirea cuvintului Lui. Sa urmam pilda Maicii Domnului, care a spus: “Fie mie dupa cuvintul tau!”

Rostul nostru
Chiar si unii crestini ma intreaba care este rostul vietii noastre. N-avem nici o indoiala. Mintuitorul a spus clar: “Cautati imparatia cerurilor”, adica mantuirea.

Mantuire
Numai cei care au capacitatea de a se jertfi pentru ceilalti se mantuiesc.

Duhovnicul
Se vorbeste de mari duhovnici. Duhovnicul, indiferent de pregatirea lui scolara, nu are nici o putere daca nu o primeste de sus.

Marxism
Inainte de venirea comunismului, romanii erau mai credinciosi. Marxismul a reusit sa-l desparta pe om de Dumnezeu. Chiar si multi dintre cei care nu credeau sau nu erau de acord cu marxismul au fost zdruncinati in credinta. Iar cei nascuti in comunism au fost cel mai mult distrusi sufleteste.

Atei
Ateii nu-si dau seama ca sunt de nefericiti fara Dumnezeu. Un ateu este ca un paralizat, care nu mai simte durerea.

Ce vor comunistii
Comunistii spuneau: o turma, un pastor. Dar noi stim ca doar Iisus este pastorul cel bun. Lui ii cunoastem glasul si pe El il urmam. Comunistii vor sa transforme toate oile in capre.

Temnita
In inchisoare m-am simtit cel mai aproape de Dumnezeu. Cand simti ca toti te urasc, toti de lovesc, toti doresc distrugerea ta, doar atunci poti pretui iubirea lui Dumnezeu. El niciodata nu te paraseste.

(Sursa: rostonline.org)

SCURTA NOTA BIOGRAFICA

Parintele duhovnic Adrian Fageteanu este unul dintre marii parinti ortodocsi supravietuitori ai temnitelor comuniste si unul dintre cei mai cunoscuti si respectati parinti, alaturi de parintele Arsenie Papacioc de la Manastirea Sfanta Maria, din Techirghiol si parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru-Voda.

Parintele Adrian a urmat Facultatea de Drept intre anii 1931-1937 si Facultatea de Teologie intre anii 1943-1947. In anul 1943 s-a calugarit la Manastirea Putna, iar in anul 1947 s-a inscris la Facultatea de Filozofie.

Parintele Fageteanu a trecut prin mai multi ani de munca silnica si puscarie, a fost aproape mort sau chiar mort de 7 ori in timpul vietii pamantesti.

17 comments

  1. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa'l odihneasca in pacea Lui! Si sa roage pentru noi, pacatosii!

  2. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De cateva zile ma tot gandeam la Parintele Adrian Fageteanu si ma gandeam sa intreb despre SFINTIA Sa,dar nu stiam pe cine...Cu mare parere de rau aflu aici vestea...Intre dreptii Tai aseaza-l Doamne Iisuse Hristoase si ai mila de noi,pacatosii ca ramanem tot mai saraci !

  3. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Se tot duc la Domnul mai toti parintii sfinti..incet incet ii strange Domnul la El...of, rugati-va si pentru noi pacatosii...ca ne asteapta vremuri grele!

  4. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    …voi face tot ce este posibil sa ajung la Lainici, sambata, la 12, aproape de locul ca rupt din Rai, unde parintele a avut bunavointa de a ma fi primit si de a ma fi ajutat, chiar si tacand… “Un preot sihastru nu are voie sa spuna mai mult de 7 cuvinte pe zi”…
    Azi insa, voi ajunge la Antim, sa-i mai spun parintelui o data ca il iubesc si, pentru prima data , sa-i spun ca il voi iubi totdeauna si nu-l voi uita niciodata pentru minunatul sau spirit, cu care a fost harazit sa inteleaga, sa ajute, sa vindece sufletele atator oameni, aducandu-le, chiar si numai cu o simpla privire, linistea, rabdarea, impacarea cu sine, pacea interioara, toleranta, speranta…
    …simt ca mi se spulbera sufletul…
    Dumnezeu sa il odihneasca!

  5. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-l odihneasca

  6. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

  7. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-l aseze in ceata sfintilor, credeam ca o sa apuce venerabila varsta de 100 de ani dar asta e Domnul si Maica Domnului sa aiba grija de el.Doamne ajuta

  8. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Parinte, am dorit atat de mult sa-mi dati si mie o ultima binecuvantare, insa n-am apucat sa o primesc. Mereu am amanat ori sfantia voastra va aflati atunci intr-un spital. Imi doresc sa va intalnesc in Imparatia lui Dumnezeu, atat de ravnita de mine. Amin!

  9. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

  10. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    De la parintele Adrian Fageteanu am primit drept binecuvantare sfaturile pe care le-a dat tuturor crestinilor. Ii multumeasc pentru cuvintele intelepte pe care ni le-a lasat drept testament duhovnicesc.

    Am mers in aceasta seara la Manastirea Antim unde l-am intalnit pentru prima si ultima data. Dumnezeu sa-l ocroteasca in vesnicie.

  11. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa il aseze in rai cu dreptii

  12. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Multumesc parintelui adrian pentru sfatul dat mie sa traiesc bine, de abia acum mi-am dat seama ce a vrut sa insemne,acest lucru
    Parinte roagate si pentru noi pacatosiii

  13. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vesnica Pomenire!

  14. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Vesnica lui pomenire !

  15. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-l odihneasca pe parintele Adrian si sa se roage si pentru noi

  16. Traiasca Legiunea si Capitanul!

    Dumnezeu sa-l odihneasca! Azi am aflat si eu de trecerea la cele vesnice a parintelui Adrian Fageteanu. A fost un mare om si dupa parerea mea si a altora...un sfant! Cat a suferit pe pamant numai el si Dumnezeu stie. Nu l-am intalnit niciodata dar se afla in sufletul meu prin cuvintele lui atat de miscatoare care intra la inima. A fost unul din marii duhovnici ai Romaniei. Dupa cum spunea si sfintia sa, trebuie sa avem multa rugaciune si infranare de la poftele cele necurate caci se poate trebuie doar sa vrem si sa ne punem nadejdea in Dumnezeu. Din IMPARATIA CEA CEREASCA roaga-te pentru noi parinte. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*