In activitatea sa in fruntea UTC, Nicolae Ceausescu i-a „infierat“ intruna pe legionari. Printre victimele sale s-a numarat tanarul calugar Valeriu Anania, „triat“ si trimis in lagar la Targu-Jiu. Imediat dupa 23 august 1944, comunistii au primit sarcina de Partid sa-i „demaste“ pe membrii Miscarii legionare.

Tanarul Nicolae Ceausescu a fost un adept exemplar al ideologiei marxist-leniniste, pe care a aplicat-o ad-literam. Cu toate ca in perioada sa de glorie in fruntea statului s-a delimitat de multe teze sovietice, in anii ’40 a fost un veritabil gardian al doctrinei si al intereselor Moscovei in Romania. Astfel, a avut o atitudine deosebit de combativa fata de legionari, pe care ii „zugravea” drept „uneltele hitlerismului”. Pe de alta parte, in calitate de sef al UTC-ului, se confrunta cu o traditie de dreapta a tineretului, care aderase in perioada interbelica in numar mare la Miscarea legionara.

Stalin si Ceausescu au ilustrat primul numar al ziarului „Scanteia Tineretului“, „organul“ Uniunii Tineretului Comunist

Ceausescu a actionat pentru „starpirea” legionarismului din randul tineretului in conformitate cu prevederile Conventiei de Armistitiu, semnata la Moscova intre Romania si Aliati, pe 12 septembrie 1944. La punctul 15, documentul prevedea: „Guvernul roman se obliga sa dizolve imediat toate organizatiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul romanesc, atat cele politice, militare sau paramilitare, cat si orice alte organizatii care duc propaganda ostila Natiunilor Unite si in special Uniunii Sovietice, nepermitand in viitor existenta unor organizatii de acest fel”. Ulterior au fost adoptate acte normative de aplicare a prevederilor Conventiei de Armistitiu. In special, legionarii erau tintele acestei legislatii, insa nu au fost singurii vizati, cu toate ca doctrina legionara era una de aparare a credintei si integritatii neamului romanesc, neavand nimic in comun cu politica opresiva si de expasiune teritoriala a nazistilor.

Fara justificare, „prohitleristi” au fost catalogati si ofiterii care au avut responsabilitati de Frontul de Est. La fel si functionarii din administratia centrala si locala a statului in anii razboiului. Dintre acestia, cei mai „vinovati” erau reprezentantii statului care avusesera functii de raspundere in Basarabia, Bucovina de Nord si Transnistria in timpul lui Antonescu. Comunistii, dar si partidele democratice au contribuit la „demascarea” categoriilor de persoane vizate de Conventia de Armistitiu, pentru a „demonstra” pretinsul „pericol fascist” care plana asupra tarii.

O descriere a fenomenului ne este oferita de memoriile fostului mitropolit al Clujului, Valeriu (Bartolomeu) Anania, el insusi victima a „trierilor” (Memorii, Editura Polirom, 2008). In perioada lui Antonescu, acesta fusese internat in lagarul de la Targu-Jiu, fiind eliberat cu cateva luni inainte de 23 august 1944. Venirea „sovieticilor eliberatori” nu i-a adus nicidecum bucurie, ci teama de a nu fi arestat din nou.

Avea dosar „verde” la Siguranta si se astepta la ce era mai rau. Iata cum a reactionat el: „O veste zgomotoasa a zburat dinspre sat (era in domiciliu obligatoriu la Polovragi, jud. Gorj, n.r.) spre manastire in ziua aceea de 23 august 1944: Pace! S-a facut pace! (…) Pentru mine, acel 23 august insemna o schimbare radicala si, mai inainte de orice, inaintarea trupelor sovietice si a controlului comunist asupra unui teritoriu pe care se afla un ins cu fisa de legionar e abia eliberat din lagar si – ceea ce era foarte important – cu domiciliu obligatoriu. (…) Simplu: m-am hotarat sa fug peste granita. Nu aveam niciun plan, nicio legatura, nu stiam unde am sa ajung si ce voi face, unde am sa ma opresc si cum o sa-mi fie in viata. Mi-am pus intr-o servieta un rand de schimburi, o cruce, Cartea de Rugaciuni, l-am imbratisat pe staret si am plecat intr-o noapte, sub cer senin al acelui inceput de septembrie”.

Ajuns la granita iugoslava, Valeriu Anania s-a confruntat cu vigilenta sporita a granicerilor romani. Inainte de razboi, dar si in timpul conflagratiei, legionarii trecusera adesea in Occident prin „filiera sarbeasca”. Insa acum, trupele sovietice patrulau prin zona, iar autoritatile de frontiera nu doreau niciun fel de incident. Orice legionar gasit la granita era considerat spion sosit cu vreun mesaj pentru trupele germane. Asa a patit si Anania, care a fost arestat si intors din drum. S-a refugiat la manastirea Arnota, din judetul Valcea.

In lagar, la Targu-Jiu

Comunistii cucereau insa pas cu pas puterea si preluau controlul asupra satelor. La manastire soseau functionari ai noii administratii comunizate, in cautare de fugari. Astfel, Anania a decis sa se scuteasca de emotii si sa se predea, dupa sarbatoarea Craciunului. Ajuns la Targu-Jiu, s-a prezentat la comandantul lagarului de „triati”, asteptandu-si sentinta. In memoriile sale descrie astfel experienta de lagar post-23 august: „Lagarul, de data aceasta, nu mai era cel mare, din marginea orasului, ci improvizat in localul unei scoli primare ale carui cursuri nu incepusera. Arestatii, in mare parte legionari, sedeau ingramaditi in cateva sali de clasa. Paturi nu erau, dormeau pe jos; fiecare isi avea compartimentul lui, desenat cu creta pe podea. (…)

Comisia de triere functiona in cancelaria scolii si se intrunea, mi se pare, de doua ori pe saptamana. (…) Pe la sfarsitul lui ianuarie mi-a venit si mie randul si am aparut in fata comisiei. Eu m-am aparat cat am putut, cerand sa fiu lasat sa ma duc la Facultatea de Medicina, unde fusesem admis si ale carei cursuri trebuiau sa inceapa curand. Magistratul ma asculta cu interes si simpatie, nici ceilalti nu se uitau urat. Dosarul trecea de la unul la altul, presedintele mai susotea cate ceva in dreapta si in stanga. Cand s-a pronuntat sentinta, nu-mi venea sa-mi cred auzul: eram pus in libertate, fara domiciliu obligatoriu.

– Du-te parinte, mi-a zis magistratul, si tine-te numai de carte si nu te amesteca in politica; politica nu e de dumneata, las-o pe seama altora, care stiu sa o faca”.

Anania nu a scapat de „prigoana” comunistilor. In 1946 a fost exmatriculat de la Facultatea de Medicina din Cluj, pentru contributia sa la greva studenteasca. Ulterior a fost hartuit intruna pentru activitatea sa legionara, pana cand, in 1958, a fost condamnat si internat la Aiud. A trecut prin „reeducarea” condusa de colonelul Craciun, fiind eliberat in 1964, odata cu ultimii detinuti politic din Romania.

Apel la „democratizarea” universitatilor

Nicolae Ceausescu s-a aflat in fruntea actiunii de „curatare” a vietii publice de legionari. Astfel, intr-o cuvantare tinuta la intrunirea „Studentilor Democrati” din 3 octombrie 1944, a cerut izgonirea „camasilor verzi” din universitati: „Studentimea din Romania, alaturandu-se luptei pe care o duce azi poporul roman, trebuie sa lupte pentru revendicarile imediate ale sale, pentru o democratizare reala a Universitatilor.

Acei care au servit unelte ale lui Hitler si ne-au aruncat in razboiul de jaf si cotropire contra popoarelor libere ale Uniunii Sovietice incearca si astazi sa puna piedici in calea luptei noastre, ei stau mai departe in slujba nazismului. In Universitati, elemente legionare si profasciste uneltesc si astazi impotriva intereselor studentesti. Ei trebuie sa fie demascati, izgoniti si arestati. Studentimea trebuie sa fie constienta de menirea sa in imprejurarile actuale. Ea sa-si uneasca toate fortele pentru castigarea revendicarilor sale si pentru a sprijini lupta fortelor democratice”.

Denazificare

„Prigonirea” Miscarii legionare din Romania nu a fost un fenomen singular in Europa postbelica. Atat in spatiul controlat de sovietici, cat si in tarile ramase in sfera de influenta americana, a pornit o puternica campanie de „denazificare”. Partidele care au colaborat cu nazistii in perioada razboiului au fost desfiintate pe tot continentul. O soarta destul de amara au avut si asa-zisii „colaborationisti”, atat din randul functionarilor statului, cat si al oamenilor de rand. Uneori, cetateni onesti au cazut victime ale delatiunilor provocate de razbunari personale. Aceeasi soarta a avut-o si presa care a colaborat cu nazistii. Dupa razboi, ziaristii au fost judecati pentru contributia lor la propaganda pro-germana. De asemenea, unele titluri de traditie din Europa occidentala au disparut dupa 1945, mai ales in Germania si in Franta.

adaptare dupa un articol aparut pe adevarul.ro