Moartea, nasterea si cresterea in Hristos

Tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate intru El, care este capul, Hristos
(Efes. 4:15)

Din parabolele despre vita si mladite si despre Maslin si ramuri am invatat ca noi crestinii traim in legatura de viata morala cu Hristos ca mladitele cu vita si ca ramurile cu maslinul. Am mai inteles ca, crestinul e chemat sa fie un alt Hristos, un mic Hristos, un om care se aseamana cu Hristos la minte si la vointa, in gandire si in viata, in iubire si in sfintenie, in bunatate  si peste tot in virtute. Aceasta este si asa este viata in Hristos, viata cu Hristos, viata prin Hristos, viata crestina, chipul unei vietuiri dumnezeiesti.

Iisus Hristos ne-a invatat si ne-a aratat cum se traieste in trup omenesc o viata dumnezeiasca. Viata in Hristos este chipul vietuirii dumnezeiesti. Pentru crestin, viata dumnezeiasca incepe in Sf. botez. Viata omeneasca isi are inceputul prin nastere [1], urmata de patimi si moarte. Viata dumnezeiasca isi are inceputul in nasterea de Sus, adica in moartea pacatului, urmata de nasterea si cresterea in Hristos. Crestinismul este religia prin care se infaptuieste creatia din nou a lumii, nasterea din nou a omului, renasterea, adica moartea, altoirea, nasterea, cresterea si desavarsirea cu Hristos, in Hristos.

Dupa invatatura crestina, Botezul este moartea si invierea cu Hristos, adica moartea si ingroparea trupului pacatului din firea omului, urmata de invierea la viata cea noua, la viata cea dumnezeiasca.

«Au nu stiti – scrie Sf. Pavel – ca toti cati in Hristos ne-am botezat, in moartea lui ne-am botezat? Ne-am ingropat impreuna cu El, in moarte, prin botez, ca precum Hristos s-a sculat din morti, prin marirea Tatalui, asa si noi intru innoirea vietii sa umblam. Caci daca ne-am facut cu El o singura tulpina, partasi vom fi si invierii lui, bine stiind ca omul nostru cel vechi s-a rastignit impreuna cu El, ca sa se nimiceasca trupul pacatului, sa nu mai fim robii pacatului. Pentru ca cine a murit, este slobod de pacat. Iar daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si vietui impreuna cu el, stiind ca Hristos, dupa ce a inviat, nu mai moare, ca moartea nu-L mai stapaneste, caci moartea indurata de El a fost moartea pacatului, odata pentru totdeauna; iar viata pe care o traieste El, o traieste lui Dumnezeu. Asa si voi, socotiti-va ca sunteti morti pacatului si vii lui Dumnezeu in Iisus Hristos, Domnul nostru» (Rom. 6:3-11).

Un fapt se pare ciudat, dar e adevarat: viata crestina se naste din moarte. Viata in Hristos se naste in Sf. Botez, prin moartea trupului pacatului. Pacatul este in om ca in al doilea trup, ca o umbra a trupului insa nu dinafara, ci dinauntru. Acest trup, adica fiinta pacatului, prin botez se ingroapa, se nimiceste, se stinge, moare ca umbra in fata soarelui, pentru a se inlocui cu un trup nou, de lumina, cu trupul sfinteniei, cu viata cea noua, cu omul cel nou, cu sfintenia harului, cu Hristos. Asta insemneaza moartea si invierea cu Hristos, despre care vorbeste Sf. Pavel: moartea pacatului si nasterea din nou (renasterea) fara de pacat; rastignirea si moartea firii stricacioase, pentru viata in Hristos.

Talcuind pe Sf. Pavel (la Rom. 6), Sf. Ioan Gura de Aur spune ca „a muri pacatului” insemneaza a nu mai asculta de pacat, insemneaza „a-i taia vinele si intreaga putere”. Cea dintai taiere a vinelor pacatului o savarseste Sf. Botez, dupa cum ne-o spune acelasi Sfant Parinte si mare talcuitor al Sf. Pavel: „Aceasta a facut-o odata Botezul ce l-am primit, cand am murit cu pacatul de pana atunci, Iar dupa Botez trebuie ca zelul nostru sa-l omoare de cate ori ni s-ar infatisa si, ori de cate ori , ne-ar porunci sa-l facem, noi sa ramanem nemiscati, ca mortii[2]. Asta e viata crestina, trairea cu Hristos.

Dupa moartea pacatului, in viata duhovniceasca, urmeaza invierea sufletului, innoirea si desavarsirea vietii noastre prin Hristos. In Sf. Botez, Iisus Hristos se ingroapa in noi, ca intr-un mormant, ca sa invieze, inviindu-ne si pe noi, spune Sf. Simeon Noul Cuvantator de Dumnezeu. Hristos a pironit pacatele lumii pe cruce, apoi a inviat si s-a inaltat la cer. Asa si noi iesim din mormantul pocaintei si din lumea pacatului, – inviem, ne nastem din nou prin El, care patrunde si odihneste in sufletele noastre, le inviaza si le arata slava invierii Lui. Deci invierea lui Hristos a noastra este. Unite cu El, sufletele noastre se innoiesc, inviaza la o noua cunostinta, la o noua vedere, la o noua simtire, la o noua viata. Cei mai multi, spune acelasi sfant, invierea lui Hristos o cred, insa putini o vad, putini o traiesc.

Duhul Sfant ne spune (in rugaciune): „Invierea lui Hristos vazand…”. Vazand in noi invierea lui Hristos, inviem si noi. Invierea Lui ne inviaza si pe noi, vii ne face din morti, ne face sa-L vedem cum creste in noi viu si nemuritor, cu darurile si desavarsirile ei, si cum lumineaza in noi fulgerele nestricaciunii si ale Dumnezeirii Lui. Aceasta e taina vietii si a credintei noastre, pe care cei necredinciosi sau putin credinciosi nu o pot vedea[3].

Asadar sa nu uitam niciodata ca in viata crestina, dupa moarte urmeaza invierea, nasterea in Duhul cel Sfant, iar dupa nastere urmeaza cresterea. Dupa nasterea spirituala din Sf. Botez, urmeaza cresterea spirituala in harul, in viata si in virtutile Domnului; cresterea omului nou in dumnezeiestile desavarsiri: in bunatate, in intelepciune, in smerenie, in dreptate, in iubire, in sfintenie, – in toate «cate sunt adevarate, cate sunt cinstite, cate sunt drepte, cate sunt curate, cate sunt iubite, cate sunt cu nume bun» (Filip. 3:8). Dupa cum este fireasca si trebuitoare omului crestin cresterea duhovniceasca in virtute si har.

Cresterea trupului aduce cu sine si pretinde cresterea sufletului. Cresterea puterilor trupesti poate sa devina chiar primejdioasa, monstruoasa, stricacioasa (deformanta), atunci cand se face in paguba puterilor si a desavarsirilor sufletesti. Asa se intelege de ce sfintii Apostoli ne atrag mereu luarea aminte asupra cresterii in virtutile si desavarsirile dumnezeiesti, crestere de care adesea si prea mult uitam: «Cresteti – spre mantuire – in harul si in cunostinta Domnului…» (1 Petru 2:2; 2 Petru 3:18). Paziti cuvintele si poruncile Domnului (1 In. 2:4-6). Lepadati-va de omul cel vechi, al pacatului, si imbracati-va in omul cel nou, zidit dupa Dumnezeu, in dreptate si in sfintenia adevarului (Efes. 4:22-24; Col. 3:9-10); ca pentru aceasta s-a intemeiat Biserica si s-au randuit slujitorii ei: spre cresterea si desavarsirea sfintilor, pana vom ajunge toti la starea de barbati desavarsiti, pana la masura deplinatatii lui Hristos. (Efes. 4:11-13), implinind toata voia lui Dumnezeu (Col. 4:12). Sa creasca Biserica, pentru a fi locas sfant in Domnul (Efes. 2:21-22); sa creasca credinta si sa se inmulteasca dragostea crestina (2 Tes. 1:3), sa crestem toti in toate virtutile si in toate darurile in El, care este capul, Hristos.

In Biserica este ca si in orice casa: nu oricine poate face orice vrea. Acolo este bine unde toti asculta de cap. Si in biserica atunci e bine, cand toti asculta de capul ei, de Hristos. Viata in Hristos nici nu se poate intelege de ajuns, fara a o trai. Unde e cuvantul lui Dumnezeu, unde e crucea lui Hristos, – in biserica, in case si in inima, acolo trebuie sa fie si Hristos; acolo trebuie traita, inaltata, cinstita si viata Lui.

«Tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate intru El, care este capul, Hristos. Din El, tot trupul bine alcatuit si bine incheiat, prin toate legaturile care ii dau tarie, isi savarseste cresterea, potrivit lucrarii masurate fiecaruia din madulare, si se zideste intru dragoste» (Efes. 4:15-16). Unde lipseste cresterea duhovniceasca, adica viata in Hristos dupa Sf. Botez, acolo intalnim acele izbucniri patimase, asa de urate in purtarea crestinilor: maniile nestapanite, injuraturile, betiile, desfranarile, clevetirile, vorbele de rusine, minciunile, certele, batjocurile, bataile, si toate pacatele de moarte. Acolo se intampla ceea ce vedem la pomii altoiti, dar neingrijiti: mladitele salbatic cresc in voie si iau toata seva de la mladita altoita. Acolo lipseste viata crestina, trairea cu Hristos. Iar cand se trezeste in om constiinta de crestin atunci se ingrozeste el insusi de ceea ce vede in sufletul sau, de multimea si marimea crengilor neroditoare si uscate, care au crescut in locul mladitei altoite.

Ingrijeste-ti sufletul, crestine. Curata-l de mladitele cele salbatice, de naravurile cele pagane; taie din el vinele pacatului, ca sa creasca, sa infloreasca si sa rodeasca in tine mladita cea altoita in Hristos, viata cea noua si firea cea buna.

Esti mort sau viu in Hristos?…

Mori, invie si creste si tu, sufletul meu, in dragoste, in Hristos Iisus. Urmeaza pe Domnul peste Golgota la inviere si la inaltare. Patimeste cu El, ca sa te preamaresti cu El. Prin rugaciuni, prin post, prin ingenuncheri, prin suspinuri, prin lacrimi de pocainta, prin fapte de iubire, fa din casa inimii tale un palat, o catedrala in care sa locuiasca Hristos. Fii un trup si un duh cu El, ca sa poti zice si tu ca si unul din sfintii Lui: „…Iubesc pe Cel ce nu e nicaieri intre cele vazute…”; „Il sarut si ma saruta si El”; Il mananc si ma hranesc cu El; Il vad inlauntrul meu si traiesc cu El…”In inima mea este, dar in cer se afla. Aici si acolo se vede la fel stralucind” [4].

extras din Spre Tabor, vol. 4 de Ilarion Felea


[1] Dionisie Pseudo-Areopagitul: Ierarhia, op. c., p. 102.
[2] Sf. Ioan Gura de Aur: Comentarii la Romani, Trad. Arhim. Th. Athanasiu, 1906
[3] Sf. Simeon: Cuvantari, ms., Cuv. 14, fila 162-163.
[4] Sf. Simeon Noul Teolog: Imnele, ms. Cuv. 6, p. 30.