Incredintare ca Dumnezeu isi are alesii sai in orice veac

Doi mari sfinti ne incredinteaza ca Dumnezeu randuieste oameni care sa dea raspunsurile ce se cer in veacul in care traiesc.

Sf. Nifon al Contantianei Ciprului

– Oare precum acum s-au inmultit sfintii intru toata lumea, asa si la sfarsitul veacului?
Zis-a lui fericitul:
– Fiule, pana la sfarsitul veacului nu va lipsi prooroc Domnului Dumnezeu; asijderea nici satanei slujitor. Insa in zilele cele mai de apoi, cati intru adevar vor sluji lui Dumnezeu, se vor ascunde pe sinesi cu buna istetime de oameni, si nu va fi intru dansii de a savarsi semne si minuni precum in zilele de acum, ci pe cale lucratoare si masurata vor calatori cu smerenie, si mai mari decat Parintii cei purtatori de semne se vor afla intru imparatia lui Dumnezeu. Pentru ca atunci nimeni nu va fi in ochii lor ca sa faca semne, ca dintr-o pricina ca aceasta, de a doua oara atintindu-se oamenii foarte cu osardie sa se duca catre nevointa.

Sf. Andrei al Chesareii Capadociei in Talcuirea capitolului 13 din Apocalipsa:

Stiinta cea dovedita a acestui numar, precum si a tot ceea ce s-a scris despre el, o va descoperi vremea si nevointa celor intelepti si treji. Caci, daca ar fi fost nevoie cu adevarat ca noi sa cunoastem acest nume, Ioan, cel ce l-a vazut, ni l-ar fi descoperit, insa darul lui Dumnezeu n-a voit sa se scrie in cartea dumnezeiasca numele lui cel pierzator.

Cine sunt cei intelepti si treji? Nu cumva sfintii si alesii lui Dumnezeu din fiecare veac?
Iar in veacul de acum cine sunt cei intelepti si treji? Daca acum e vremea, pe cine vedem ca a avut nevointa? Nu cumva pe cei care au dus greul si zaduful zilei, adica marii nostri duhovnici?
Sau oare sunt placuti si alesi si aceia care au inceput sa se bucure de inlesnirile si desfatarile acestui veac, fie din patimi trupesti, fie din iubire de averi, fie din iubire de stapanire si slava desarta, de care nu s-au pocait?

Daca intelepciunea celui (Sf. Ap. Ioan) care a vazut semnul, si numarul si numele a socotit ca este mai bine sa le taca pastrand descoperirea lui pentru alesii lui Dumnezeu din fiecare veac, ca sa se dovedeasca lucrarea cea vie a lui Dumnezeu, cine sunt cei care au indrazneala de a-i face mincinosi si inselati pe alesii Lui?
Consideram ca ideea de a socoti vii doar pe Sfintii Apostoli si pe Parintii canonizati ne arunca automat in sinagoga lui antihrist in care nu lucreaza Harul.

In consecinta, acceptam sa fim numiti in orice fel, chiar si „la limita ereziei” de catre cei care nu cred ca Dumnezeu este Acelasi ieri, azi si in veac.

„…nu va fi intru dansii de a savarsi semne si minuni(…), ci pe cale lucratoare si masurata vor calatori cu smerenie… nimeni nu va fi in ochii lor ca sa faca semne, ca dintr-o pricina ca aceasta, de a doua oara atintindu-se oamenii foarte cu osardie sa se duca catre nevointa”.

Asadar, sa nu asteptam minuni de la marii nostri duhovnici, ci sa le vedem lucrarea intregii lor vieti si sa luam aminte la smerenia lor. Dumnezeu vrea de la noi credinta in purtarea Sa de grija ce ne-o arata prin acesti povatuitori spre mantuire, care prin propria lor viata au aratat ca slujesc Domnului Dumnezeului nostru si care s-au jertfit pentru sfanta Biserica Sa, iar acum intr-un glas avertizeaza asupra aceluiasi lucru: pericolul actelor cu cip, premergatoare pecetluirii.

Despre inselarea si nelinistea ce-i cuprinde pe cei ce accepta pasii spre pecetluire

Apocalipsa, cap. 13

Si i se vor inchina ei toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui injunghiat. (…)
Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei.

Talcuirea Sf. Andrei al Chesareii Capadociei:

Si se va nevoi sa puna peste toti numele cel pierzator al potrivnicului si inselatorului: pe mina lor cea dreapta, ca sa taie lucrarea celor drepte si bune; iar pe frunte, pentru a-i invata pe cei amagiti sa fie indrazneti intru inselaciune si intru intunecare. Dar numele [Antihristului] nu va fi primit de cei insemnati pe fata cu lumina cea dumnezeiasca. Si numele fiarei se va vesti peste tot celor ce vor cumpara si celor ce vor vinde, incit cei ce nu-l vor primi vor suferi moarte cumplita, din lipsa celor trebuincioase.

Apocalipsa, cap. 14

Cine se inchina fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, in potirul maniei Sale, si se va chinui in foc si in pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si inaintea Mielului. Si fumul chinului lor se suie in vecii vecilor. Si nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei. Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.

Talcuirea al Chesareii Capadociei:

Oricine se va supune lui Antihrist, facindu-se ca o fiara si petrecind viata necurata, si il va marturisi pe el cu cuvintul sau cu fapta ca fiind dumnezeu (caci aceasta poate sa arate infierarea ce se va da pe frunte si pe mina), acela se va face si el partas bauturii paharului muncilor. Al muncii celei neamestecate cu milostivirile lui Dumnezeu, pentru dreptatea judecatii; dar amestecata cu felurite munci, pentru rautatea cea mult stricacioasa si de multe feluri pe care singuri au ales-o si au voit-o. Si bine se zice: „vinul faradelegii, care-i va imbata pe cei ce beau”, de vreme ce, cu care fapte greseste cineva, cu aceleasi se va si munci.

Iata cum nici Scriptura, nici Parintii nu vorbesc de vreo lepadare expresa de Hristos, ci doar de inchinare la fiara. Si cum stim ca incalcarea unei porunci aduce pierderea Harului, atunci inchinarea la fiara si la antihrist se va face ca urmare a incalcarii poruncilor lui Hristos, venite la noi prin Sf. Apostoli si Parinti (a se citi Duhovnici). Avertismentul dat de marii duhovnici ca sa nu acceptam actele cu cip e strans legat de inchinarea la fiara. Aceasta se va face de cei ce au pierdut Harul (mai ales) prin neluarea in seama a acestui nou pericol al actelor cu cip, fara a le exclude pe cele existente pana acum.

Si iara sa nu zica nimeni ca acum putem accepta un act cu cip si important e sa refuzam doar pecetea, caci nu veti avea „odihna nici ziua nici noaptea” iar dupa cum zice Parintele Arsenie Papacioc:

Daca eventual vine moartea, Dumnezeu te va lua pe tine in ce te va gasi – te va ferici sau te va judeca.

Sa veghem precum fecioarele cele intelepte si sa nu fim prinsi de propriul sfarsit ca niste calcatori de porunci.


Cum ajungem sa cadem si sa pierdem Harul

Parintii despre pierderea Harului:

Parintele Justin:

Daca insa omul accepta sa se lase pervertit si injosit prin pacat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucreaza in toata plinatatea lui, pentru ca este impiedicat de vointa rea a omului. Crestinul adevarat stie ca la cea mai mica lepadare il paraseste harul lui Dumnezeu, si cu cat este mai sporit, cu atat simte aceasta parasire pe pielea lui… cu cat se urca mai la inaltime in virtute si in necompromis, cu atat are o vedere mai clara a patimilor si a luptei cu ele. O lepadare mica atrage alta mai mare dupa ea. Vor cadea toti cei care sunt legati de cele pamantesti.

Parintele Arsenie Papacioc:

Sunt, pe undeva, impatimiti si ascunsi, care nu sunt pe pozitia duhovniceasca. Pentru ca nu patima in sine este primejdia cea mai mare, ci faptul ca tu esti inconstient, ca tu vrei mai departe sa te indulcesti de ea, nu lupti ca sa o dobori, ca sa te asezi pe pozitie. Atunci te ajuta harul, cand te asezi pe pozitie. Cand nu lupti, si te complaci in patima aceea, atunci te faci casa de draci, si vin fel de fel de duhuri si de farmece.

Dar, daca esti foarte stapanit de un pacat si iti pare rau si te asezi pe pozitia buna impotriva pacatului, atunci iti ajuta harul. Daca nu te asezi pe pozitia de lupta, si te simti bine in cloaca aceea, atunci harul nu te ajuta.

Parintele Rafail Noica:

Daca unul dintre noi primim har de la Dumnezeu, apoi harul naste o oarecare teama, cu plangere. Cum a venit in mine? Cine se salasluieste in mintea mea? Ce este ce mi-a schimbat acum toate gandurile, toate simtirile? Dar, lucru si mai infricosat: cum sa-l pastrez? Cum sa nu-l pierd? Si cu cat e mai puternic harul, cu atat este mai puternica frica. Unii vorbesc de “teroare”, totusi nu in sensul urat al cuvantului: o “teroare” sa nu pierzi aceasta, harul acesta asa de pretios. Dar, o, cat de usor se pierde! Un gand, cat de mic, care nu este in armonie cu El, si s-a dus! Dar nici nu stii ca s-a dus. Te trezesti dintr-o data: A, unde este? Unde este ceea ce-mi era atat de scump? Era pentru mine atat de bine. Cum sa-l mai aflu?

Si daca vine harul acesta la inceputul vietii, se pierde apoi – fiindca omul nu stie sa traiasca fara pacat, si nu stie sa nu-l piarda. Dar daca continua educatia sfanta a omului, revine harul. Dar totusi sufletul il simte de asa o gingasie, incat te apuca o groaza cum sa nu-l pierzi. Si frica aceea care merge pana la groaza, aceea este frica lui Dumnezeu. Aceea este, daca vreti, frica de Dumnezeu, frica sa nu-L pierzi pe Dumnezeu, Cel ce te-a facut. Este deja “in samanta” dragostea lui Dumnezeu, dragostea de Dumnezeu, dragoste care, in nesavarsirea noastra, in starea noastra de pacat, se manifesta ca o frica, frica de a fi nevrednici de frumusetea aceasta nespusa.

Parintele Arsenie Muscalu:

Sfantul Apostol Pavel spune undeva:“Incercati-va pe voi insiva, cercetati-va daca sunteti in credinta. Oare nu va cunoasteti voi pe voi insiva ca Hristos Iisus este intru voi? Ci afara numai daca nu sunteti netrebnici“.

Deci asta este problema noastra. Daca il avem pe Hristos salasluit in noi, ne mai putem teme de ceva? Ne mai putem teme de ceva? Nu vom sti singuri cand va veni momentul acela cand fiecare va fi pus in fata situatiei, sa se lepede sau sa nu se lepede de Hristos? Nu va sti fiecare ca va veni momentul acela? Adica tu sa pierzi Harul Sfantului Duh si sa nu stii sa l-ai pierdut? Daca punem asa problema, inseamna ca noi nu avem clar constiinta ce este viata crestina.

Ca scopul nostru asta este: dobandirea Harului Sfantului Duh. Cine pune intrebari legate de problema asta, ar trebui sa se intrebe el pe el insusi mai intai: ‘Ce este in inima mea? Am agonisit acolo Harul?’ Ca daca nu l-am agonisit, pot sa-mi pun eu mii de probleme si sa primesc mii de raspunsuri, ca atunci cand se va ivi situatia sa ma lepad de Hristos, tot mai voi lepada de El. Pot sa stiu bine ce trebuie facut. Pot sa stiu ca primirea buletinului inseamna lepadare de Hristos si tot il voi primi daca ma va parasi Harul Sfantului Duh. Deci problema mea asta este.

De la ei au spus Parintii toate acestea sau de la Dumnezeu?

Dar cuvintele Sf. Scripturi se implinesc si aici, cand Mantuitorul ne zice:

Si a zis: Amin graiesc voua: Ca nici un Proroc nu este primit in patria sa. (Luca 4:24)


FRUCTUL OPRIT

Facere, cap.3

Sarpele insa era cel mai siret dintre toate fiarele de pe pamant, pe care le facuse Domnul Dumnezeu. Si a zis sarpele catre femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, sa nu mancati roade din orice pom din rai?”
Iar femeia a zis catre sarpe: “Roade din pomii raiului putem sa mancam; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Sa nu mancati din el, nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti!”  Atunci sarpele a zis catre femeie: “Nu, nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca in ziua in care veti manca din el vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul“.
De aceea femeia, socotind ca rodul pomului este bun de mancat si placut ochilor la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta, a luat din el si a mancat si a dat barbatului sau si a mancat si el. Atunci li s-au deschis ochii la amandoi si au cunoscut ca erau goi, si au cusut frunze de smochin si si-au facut acoperaminte. Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, in racoarea serii, s-au ascuns Adam si femeia lui de fata Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.
Si a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam si i-a zis: “Adame, unde esti?”
Raspuns-a acesta: “Am auzit glasul  Tau in rai si m-am temut, caci sunt gol, si m-am ascuns”.
Si i-a zis Dumnezeu: “Cine ti-a spus ca esti gol? Nu cumva ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci?”

Talcuirea P. Rafail Noica:

Si atunci Dumnezeu a zis: “A, dar cine ti-a aratat ca erai gol? Nu cumva ai mancat din rodul acela de care ti-am spus Eu sa nu mananci?” Si iata ca Dumnezeu ii face spovedania lui Adam. Si pana la urma ce se intampla? Adam, cand s-a infatisat inaintea lui Dumnezeu, isi acoperise goliciunea cu frunze de smochin. Dar cand s-a terminat, tragic, tot dialogul acesta – tragic, fiindca Adam si-a pierdut frumusetea cea dintai, si nu si-a regasit-o prin marturisire, prin pocainta – cand Adam a pierdut Raiul in care se desfata, ce a facut Dumnezeu cu Adam? Iata ca l-a imbracat cu “haine de piele”.

Aceste haine de piei sau haine de piele – si expresia are multe intelesuri, pe care o sa le invatati, dar ma limitez astazi la una: Nu e oare haina de piele o imbracaminte, un acoperemant mai desavarsit decat frunzele de smochin? Adica, atuncea cand a iesit o cearta, cum ar fi, intre Adam si Dumnezeu, Adam a ramas imbufnat in starea lui si nu s-a intors ca sa spuna lui Dumnezeu: “Da, Doamne, asa cum ai zis, asa am facut. Am mancat din rodul din care mi-ai spus sa nu mananc, si uite ce s-a intamplat. Credeam ca mi se deschid ochii ca sa-i ridic la Dumnezeu, ca asa mi-a zis sarpele, atuncea cand Tu mi-ai spus ca aveam sa mor – si uite ca am murit, uite ca duhovniceste am murit. Mi s-au deschis ochii, si ce-am vazut? Goliciune si rusine. Dar de ce rusinea asta? Am pierdut harul Tau, am murit!

Sarpele nu i-a zis Evei sa guste din fructul oprit, ci doar i-a strecurat indoiala si i-a prezentat mai mult avantajele: „Dumnezeu a zis El, oare, sa nu mancati…? Nu, nu veti muri!… veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul”. Similar si noua ni se arata azi doar partile bune ale cipului, precum si confortul ce ne asteapta daca luam actele cu cip, caci ni „se vor deschide” toate usile pamantesti (uitand ca important e sa ni se deschida Poarta Raiului).

Dar cat trebuie sa mai acceptam din „bomboanele otravite” ale vrajmasului? Oare Eva a mancat un sac de mere sau UN SINGUR mar, care a dus la moartea cea vesnica?

Adam pentru ce a murit? Pentru un mar sau pentru o porunca? Iar caderea si lepadarea noastra pentru ce vor veni? Pentru o bucata de siliciu sau pentru calcarea poruncii lui Dumnezeu, data prin Parinti? Nu trebuie sa „gustam” ca si Adam, pentru a descoperi goliciunea sufletului, ca urmare a pierderii Harului.

Daca Sf. Apostol Toma a cerut sa-si puna degetul in coasta Mantuitorului pentru a se incredinta ca El este Cel inviat, iata ca statul ne cere doua degete si noi tot nu credem ca pecetluirea este aproape. Ajuta Doamne, necredintei noastre.

Acum e vremea de a ne aseza pe pozitia de lupta, caci aceste cipuri prevestesc ce va sa vina, iar noi avem timp sa ne pregatim. E o binecuvantare de la bunul Dumnezeu ca ne lasa timp sa lucram la mantuirea noastra si ne arata si capcanele de care sa ne ferim. Ca niciodata in istoria omenirii, Dumnezeu ajuta neamul omenesc, caci vremea plangerii se apropie iar mania lui Dumnezeu va fi peste cei ce-L hulesc pe Dansul.

Dar Fiul Omului, cand va veni, va gasi, oare,
credinta pe pamant? (Luca 18:8)