† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Dreapta socotinta este cumpana care mentine echilibrul,
timona care te pastreaza pe cale, fara abatere in dreapta sau in stanga

Cum se poate ajunge la dreapta socotinta? Care este tinta si care sunt roadele ei?

In viata duhovniceasca avem absoluta nevoie de un duhovnic, un om care sa aiba aceasta virtute a dreptei socotinte si care sa ne povatuiasca. Si nu numai la inceputul vietii duhovnicesti, dar si la mijloc si spre sfarsit. Deci toata viata. Mai mult la inceput e nevoie insa sa ne calauzeasca, sa ne lumineze, sa ne formeze ca oameni duhovnicesti.

In om se lucreaza din trei directii: de la Dumnezeu, din partea firii omului si de la diavol. De aceea, cel incepator nu-si poate da seama de unde vine impulsul, dorinta de a face un lucru. Si atunci duhovnicul ii spune “nu”, “da” sau “este indiferent, dar mai bine sa nu faci lucrul gandit”.

Dreapta socotinta este un lucru ce se dobandeste dupa multa nevointa duhovniceasca. Are ca tinta calauzirea corecta a sufletului catre scopul ultim si discernerea sau analizarea gandurilor. Rodul cel mai important socotesc ca este mentinerea unui echilibru permanent. Celelalte roade ale Duhului se castiga prin celelalte nevointe, dar dreapta socotinta mentine nevointa la un echilibru. Propriu-zis, dreapta socotinta nu da roade; nevointa da roade, insa nevointa facuta cu dreapta socotinta. Roadele dreptei socotinte sunt urmari ale lucrarii duhovnicesti: pocainta, dragostea fata de aproapele, ascultarea, blandetea si celelalte.

Care este relatia dintre dreapta socotinta si cumintenie?

Intre ele este o mare diferenta. Una este sa fii cuminte si alta este sa castigi dreapta socotinta. Aceasta din urma se castiga dupa multa nevointa si ani destui. A fi om cuminte nu presupune ca esti si om duhovnicesc.

Ce inseamna sa ai o minte cuminte?

O minte cuminte inseamna a te pastra si a nu iesi din cadrele normalului etic. Se refera indeosebi la relatiile sociale dintre oameni. In viata duhovniceasca este cu totul altceva. Spre exemplu, sfintii nebuni intru Hristos n-au fost numiti “cuminti”, ci “nebuni”, insa ei sunt mult mai mult decat cuminti, pentru ca au ajuns la un inalt nivel de comuniune cu Dumnezeu si prin aceasta nebunie isi acopera adevarata lor lucrare de ochii lumii si de alti ochi.

Altceva este un om drept, un om corect in viata sociala, fata de un om duhovnicesc. E o mare diferenta. Poate fi omul si drept, si duhovnicesc, insa poate fi si cuminte, si ateu. Aceasta cumintenie este prima faza, o temelie pe care se poate cladi foarte usor viata duhovniceasca. Intr-un om obraznic, un om care este certat cu normele sociale, in primul rand trebuie sa pui randuiala, trebuie sa se puna el insusi la punct ca sa poti cladi in el casa aceasta sufleteasca, casa duhovniceasca. Cu un om obraznic nu poti cladi o casa duhovniceasca. Nu se poate. Cumintenia aceasta se refera la legaturile dintre oameni si ea poate ajuta pe cineva sa propulseze foarte repede daca se angajeaza in viata duhovniceasca. Dupa parerea mea, cumintenia aceasta este temelia unei vieti duhovnicesti adevarate, bineinteles daca dupa angajarea in viata duhovniceasca se pastreaza in aceasta cumintenie.

Dar daca extindem cumintenia si in ce priveste viata duhovniceasca?

Prin angajarea omului in viata duhovniceasca nu se elimina cumintenia. Ele se intrepatrund, aceasta cumintenie ajutandu-l foarte mult sa sporeasca. Cumintenia se induhovniceste, se spiritualizeaza. La omul neduhovnicesc, cumintenia ramane in anumite limite, comportandu-se cuminte pana la sfarsit: nu jigneste pe nimeni, se poarta frumos cu fiecare… In viata duhovniceasca, cumintenia se spiritualizeaza, luand diferite forme. Ea ajuta la isihie, la rugaciune, la concentrare, la ascultare. Se ajuta pe sine, dar si pe ceilalti. Zicea cineva: “Acest om imi odihneste sufletul”. Omul duhovnicesc cuminte aduce liniste nu numai in relatiile exterioare, ci si in cele interioare. Deci cumintenia este si temelie, si culme in viata duhovniceasca, dar e si timona care ajuta sa tii calea dreapta intreaga viata. continuare »

Stupefiant ce citim in ziarul Jurnalul:

Pentru prima data in analele religiei si credintei ortodoxe, in noua biserica din Petresti – Alba sunt pictati cei trei mari barbati ai omenirii care au contribuit decisiv la demolarea comunismului: George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea si Mihail Gorbaciov… sunt pictati, “nu intre sfinti, ci intre oamenii providentiali ai Terrei din amurgul celui de al doilea mileniu”, dupa cum spune preotul Alexandru Coman. Sub ei, sunt scrise cu litere de-o schioapa cuvintele “Cand omul striga: «Opriti Planeta, vreau sa cobor». Dumnezeu, prin acesti trei oameni providentiali, a schimbat mersul lumii”. […] in stanga si in dreapta, se gasesc alte doua picturi cu o valoare unicat atat din punct de vedere religios, cat si interconfesional. Astfel, pe peretele din dreapta sunt pictati, in marime naturala, defunctul Patriarh al Romaniei, Prea Fericitul Teoctist, alaturi de defunctul episcop Greco-Catolic Inochentie Micu Klain, iar pe peretele din stanga IPS Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia, este zugravit alaturi de fostul episcop Luteran Albert Klein, care in tinerete a fost preot evanghelic in Petresti. In mijloc, intre cele doua fresce sunt inscrise cuvintele Mantuitorului de la Cina cea de Taina, care se constituie intr-un testament si o pledoarie pentru unitatea lumii crestine: “Parinte, Eu pentru acestia ma rog ca toti sa fie una…”, parintele Coman fiind de parere ca, asa cum exista un singur Dumnezeu, asa ar trebui sa fiinteze o singura biserica… Tot ca noutati absolute intr-o biserica ortodoxa, in pridvorul celei pastorite de preotul Alexandru Coman sunt pictati cei doi mari filozofi greci, Platon si Aristotel.

Despre pictarea celor trei mari barbati ai omenirii, Papa, Bush si Gorbaciov, pictorul Nicolae Govoreanu din Blaj are o opinie pertinenta si pragmatica. “In hol, intr-adevar pictura socheaza, insa Biserica de Vest a facut un pas spre impacarea cu modernismul inca din Renastere, vezi Capela Sixtina. Biserica Ortodoxa Romana a ramas intr-adevar in niste canoane… Este un punct de vedere unic, care schimba oarecum aspectul in ceea ce priveste relatia BOR cu politica. […] Este un merit istoric, cred eu”, a subliniat pictorul Nicolae Govoreanu, care a lucrat sase ani la aceasta opera de arta.

Preotul paroh Alexandru Coman, in varsta de 62 de ani, slujitor de 26 de ani in Petresti, ctitorul incredibilului locas, are o viziune originala in legatura cu picturile comandate. “Consider ca toti cei trei mari conducatori ai omenirii sunt asemanatori lui Constantin cel Mare, care in anul 319 a dat libertate de manifestare crestinilor, pe care Biserica l-a asezat langa apostoli. Tot asa, acesti trei mari oameni au schimbat mersul lumii, lor le datoram ridicarea si libertatile de astazi. Sustin ca Biserica ar trebui sa-i declare sfinti, pentru ca ne-au izbavit pentru totdeauna de acel sistem opresiv”, ne-a declarat parintele Alexandru Coman.
In ceea ce priveste asocierea reprezentantilor BOR cu cei greco-catolici si evanghelisti, Alexandru Coman este de parere ca reprezentarea celor trei mari ramuri crestine, Ortodoxismul, Catolicismul si Protestantismul, face din Biserica din Petresti “o adevarata biserica a infratirii confesionale”. IPS Andrei, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, cel care a fost de acord cu picturile respective ale preotului Coman, a subliniat, in exclusivitate pentru Jurnalul National: “Parintele Coman a avut intotdeauna idei deosebite, oarecum la zi. Sigur ca pictura bisericii din Petresti nu intra neaparat in traditia picturii bizantine, dar si in erminia (tipar al felului in care se aranjeaza scaunele in biserici – n.a.) bisericilor din Moldova erau reprezentati tracii ca niste cuceritori… Preotul Coman a surprins de fapt o realitate, nu vad nici un lucru rau in reprezentarea aceea“. Cat despre cealalta idee revolutionara a parintelui Coman, cea a unei biserici a infratirii confesionale, IPS Andrei a precizat: “Este idealul pe care orice crestin serios il are – ca odata, intr-o zi, toti sa fie una…”

de Lucian Dobrater

Intrebare retorica: Oare la Aiud pe cine vor picta pe zidurile moscheii lor?

In istoria neamului omenesc sunt trei caderi insemnate: a lui Adam, a lui Iuda si a papei [Romano-Catolic].

Sfantul Iustin Popovici

Romano-Catolicismul sta impotriva Dumnezeu-Cuvintului Hristos nu numai pentru ca este eretic (adica nu invata buna Lui vestire, ci strica sfintele dogme ale credintei) si deci pagin, dar si prin aceea ca “biserica” Romana, prin intai-statatorul ei, chiar s-a pus pe sine in locul lui Hristos! Astfel – in anul 1870, la Conciliul Vatican I – toate ratacirile sale din trecut s-au contopit in dogma „infailibilitatii papei”, care a ajuns atot-dogma papismului (intarita si prin al doilea Conciliu de la Vatican, din anii ’60 ai veacului trecut). Negresit, aceasta – adica a marturisi ca papa, un om, poate judeca si hotari fara greseala intru cele ale Duhului – e cea mai mare hula impotriva Dumnezeu-Omului Hristos si a Duhului Sfint-Dumnezeu. Pe de alta parte – precum arata acelasi Cuvios Iustin Popovici:

Dogma aceasta are o insemnatate cat se poate de mare pentru intreaga soarta a Europei [si a lumii intregi], mai ales pentru apocalipsa ei, in care deja a pasit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost propovaduit drept cea mai mare zeitate, atot-zeitate. Panteonul european umanist si-a dobandit Zeus-ul. […] [Caci] – uzurpand, prin dogma infailibilitatii, in folosul sau (adica in folosul omului) toata puterea si toate drepturile care sunt numai ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos – papa s-a auto-propovaduit, in fapt, biserica in biserica papista si a ajuns in ea «totul in toate». Un «atot-tiitor» sui generis. [Altfel spus], in Biserica Romano-Catolica locul Dumnezeu-Omului il ocupa «Vicarius Christi» (Loctiitorul lui Hristos), iar Dumnezeu-Omul a fost surghiunit in cer.

Papii Romani marturisesc hotarit aceasta nebunie! Astfel, Leon al XIII (papa intre 1878-1903) zice: „Papa tine pe pamint locul Atotputernicului Dumnezeu…” Robert Bellarmino, vestitul cardinal iezuit din veacul al 16-lea si un „sfant” al Bisericii Romano-Catolice, zice asa: „Toate numele care I se dau in Scriptura lui Christ prin care se arata ca El este deasupra Bisericii, toate aceste nume se potrivesc si papei.” Publicatia pariziana Catholique Nationale, in numarul sau din 13 iulie, 1895, cuprinde urmatoarea zicere a arhiepiscopului de Venetia, mai tarziu papa Pius al X-lea: „Papa nu este numai reprezentantul lui Jesus Christ, dar este Insusi Jesus Christ, ascuns sub invelisul carnii…”

Deci papa este „vicarul”, „inlocuitorul” lui Dumnezeu pe pamant. Iar in limba elina, „in loc de” se zice „anti”, care inseamna totodata si „impotriva”. Deci latinescul „Vicarius Christi” se talmaceste in elina prin „Antihrist”, inlocuitorul si potrivnicul lui Hristos-Dumnezeu! Asa au inteles si unii din Sfintii Parinti ai Bisericii, precum si Protestantii. Este insa o mare nedumerire daca Antihristul cel mare va fi ultimul papa Romano-Catolic, fiindca Hristos-Omul nu a fost preot, iar Antihristul va urma intru totul petrecerea Lui paminteasca, asadar nu va fi din tagma preoteasca, ci „va veni ca un imparat Roman”, precum zic Sfintii Parinti care au talcuit Cartea Apocalipsei. Caci el va fi acel „Mesia” vazut de Iudei ca imparat pamantesc, povatuitor politic si militar, sub al carui sceptru ei ar urma sa refaca o asa-zisa „imparatie a lui David” si sa stapaneasca lumea. Pe de alta parte, orice papa eretic a fost si este imparat pamantesc! Caci Vaticanul, desi stramt, e totusi un stat liber, suveran si independent. Dar nu asta are insemnatate, ci faptul ca papa este cel mai puternic conducator (el face si desface din umbra politica pamanteasca) si cel mai bogat om din lume (macar ca nu se lauda cu asta). Iar acest om stapaneste peste mai mult de un miliard de supusi pagani, intunecati la minte si salbatici, care i se inchina precum unui zeu cu puteri depline. Si nimic nu-l impiedica pe „suveranul pontif” sa lepede vesmantul preotesc si carja (despre care vom vorbi mai jos), sa-si impatureasca frumos asa-zisa „mitra” in forma de plic si sa le schimbe cu armura de otel si cu intreita coroana, apucand sabia si biciul plumbuit. N-ar fi de mirare, caci si alti papi au facut aceasta in trecut!

Se pare insa ca ultimul papa nu va fi totusi Antihristul cel mare, ci mai degraba acea „fiara  iesita din pamint” pentru care citim la capitolul 13 al Apocalipsei. Caci Scriptura arata limpede ca, la a doua venire a Mantuitorului Hristos, drepta credinta va pieri aproape cu desavarsire, apostazia (lepadarea de Hristos) stapanind si asupra celor botezati si lumea intreaga crezand in eresul Antihristului. Caci zice Mantuitorul Hristos: „Dar Fiul Omului, cind va veni, va gasi oare credinta pe pamant?” (Luca 18:8)[1] Iar acest eres este acum pregatit de asa-numitul „ecumenism”, „religia unica” a viitorului, al carei prooroc este nimeni altul decat papa Romano-Catolic! Iar in Apocalipsa (la capitolul 13:11) aflam despre acel Prooroc Mincinos, inainte-mergator al Antihristului (un fel de Ioan Botezatorul pe dos), al povatuitorului politic si militar ce va imparati cu puteri depline asupra Statelor Unite ale Lumii. La acel loc, Sfantul Evanghelist Ioan zice asa: „Am vazut apoi alta fiara, ridicindu-se din pamint, si avea doua coarne asemenea mielului, dar graia ca un balaur.” Iar intelegerea este aceasta (dupa Sfintul Andrei al Neochesariei, cel care a alcatuit, dupa Sfintii Pariti dinaintea lui, singura talcuire adevarata a Apocalipsei): „Unii inteleg ca «fiara» aceasta este Antihristul. […] Iar noi socotim (dupa Irineu) ca fiara aceasta de acum va fi intr-adevar un prooroc mincinos, care «va iesi din pamant», adica din viata cea pamanteasca si care se tiraste pe pamant. Se zice ca va avea «doua coarne asemenea cu ale mielului» pentru ca, sub piele de oaie, va tainui salbaticie de lup ascunsa si mohorare. Caci la inceput va arata un chip de crestinatate. Sfintul Irineu al Lyonului spune ca acesta este sluga ajutatoare lui Antihrist si proorocul lui mincinos, care va primi puterea de a face semne si minuni, inaintea lui Antihrist, gatandu-i acestuia calea cea ducatoare la pieire. Si zice ca acesta va grai «ca un balaur», de vreme ce le va face si le va grai pe cele ale diavolului celui incepator de rautate.”

Iar Apocalipsa urmeaza asa: „Si toata stapinirea celei dintii fiare [adica a Antihristului] o are in mina [cea de a doua fiara, Proorocul cel Mincinos]” (capitolul 13:12). Asa incit nici nu mai are rost sa ne intrebam daca ultimul papa va fi Antihrisul insusi sau inainte-mergatorul lui, de vreme ce intre acestia nu e mare deosebire (decit aceea ca cel dintii va primi „toata puterea Satanei”). Destul ne este noua sa vedem cu ochii ca papii sint inainte-inchipuiri vadite ale Antihristului. Pentru ca ei insisi nu se feresc sa se arate astfel in privelistea intregii lumii, chiar prin semnele pe care le poarta invederat, precum intelegem din cele scrise mai jos:

CRUCEA INTOARSA

Steagul papal infatiseaza un scut impartit in patru cimpuri printr-o cruce intoarsa:

La fel, pe spatarul scaunului „fericitului parinte” de la Vatican vedem limpede semnul cel mai folosit de satanistii din toata lumea: crucea intoarsa cu susul in jos (si goala, decupata in lemnul spatarului, adica facuta din… nimic)! (Intr-o alta fotografie, l-am vazut pe Ioan Paul al II-lea purtind o cruce pe dos si la git). Multa vreme nu am putut crede ca Romano-Catolicii chiar se arata precum sint, pina cind am inteles indreptatirea lor: ei vor sa ne inchipuim ca aceasta e crucea lui Petru, care a fost rastignit cu capul in jos. Aceasta e o batjocura, fireste (precum tot ce se petrece la Vatican); dar, chiar daca papistasii ar crede cu adevarat ce marturisesc, tot o hula ar fi, pentru ca noi nu ne inchinam lui Petru si crucii lui (precum de altfel fac Catolicii, pentru care sfintii nu sint altceva decit zei, idoli).

CRUCEA STRIMBA

Fara indoiala, infriosatorul „crucifix” al papei arata vadit negraita ura a papismului impotriva lui Hristos. Luati aminte cita batjocura cuprinde aceasta scursura de metal! Caci ce vedem? Forma unui trup omenesc mort demult, spinzurat in batjocura pe o asa-zisa „cruce” strimbata in toate cele trei planuri. Acesta e „Rastignitul” pe care Talmudul Il huleste in cuvinte pe care nici nu e bine sa le stim. Crucea rasucita e un alt semn al satanismului Romano-Catolic si are o continuare »

Desi evenimentul a avut loc in luna aprilie 2010, el nu trebuie ignorat pentru ca ne arata clar tendinta celor “prea fericiti” de a duce Biserica in mainile antihristului. Patriarhul Kyril, tocmai ce se despartise de ereticii monofiziti, apare acum la o “narghilea”, in fumul sincretist al dragostei ecumeniste, alaturi de un… balaur cu 6 capete, pe numele lor: Sheikh ul Islam Allahshukur Pasha-zade, lider al musulmanilor din Caucaz, intr-o intalnire la Baku, in Azerbaijan. Din aceasta adunatura nu putea lipsi nici Karekin al II-lea, Catolicos si Patriarh Suprem al monofizitilor armeni, cel care a semnat cu patriarhul Kyril intelegerea necesara pentru apropierea Bisericii de erezia monofizita. Din pacate nici sanctitatea din tara noastra nu s-a ferit sa se roage alaturi de capistea monofizitilor.

Dar sa revenim la intalnirea de la Baku si sa ne ingrozim de ce a declarat asa-zisul patriarh al Rusiei, chiar intr-o moschee:

Rugaciunea ne uneste cu Dumnezeu, cu Dumnezeu cel Sfant. Avem diferente in a-L intelege pe Dumnezeu, in viata noastra religioasa, dar avem ceva in comun, si aceasta este rugaciunea impreuna.

Spre finalul intalnirii,tovarasul Kyril a concluzionat:

Dumnezeu sa binecuvanteze minunatul pamant al Azerbaijanului, pe popor si pe voi toti, dragii mei frati si surori. Ma bucur ca ne-am intalint sub arcadele principalei moschei din Baku.

Destul de clar, nu? Caderea ierarhilor se face pas cu pas si aceasta ca urmare a compromisurilor considerate de ei “indreptari” ale canoanelor  Sfintelor Sinoade. Si astfel harul ii paraseste, ajungand sa nu mai faca diferenta nici de dusmanii consacrati ai crestinilor.

Sa stam bine, sa stam cu frica… ! Vor urma inselatorii si vanzari ale credintei mult mai mari; poate vom fi martori la “uraciunea pustiirii” din altarele Bisericii, dar Fiul lui Dumnezeu ne-a promis ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor, iar Biserica Sa nu o vor birui nici portile iadului. Asadar, grozaviile ereziarilor si ale dusmanilor lui Dumnezeu nu vor reusi niciodata sa distruga Biserica, noua neramanandu-ne decat sa ne pastram credinta si sa rezistam in biserica in care ne aflam.

Margot Kässmann, Mitropolitul Serafim Joanta, Olav Fykse Tveit si episcopul Gerhard Feige

In data de 15 mai 2010 a avut loc in Germania o noua intalnire ecumenista, ce pateaza din nou imaginea Bisericii Ortodoxe Romane, prin participarea mitropolitului Serafim Joanta. La acea intalnire au mai fost prezenti reprezentanti ai cultelor eretice, astfel: secretarul general al CMB, reverendul Dr Olav Fykse Tveit, “episcopul” catolic Dr Gerhard Feige si reverend Dr Margot Kässmann (fosta “episcopeasa”  luterana de Hanovra).

Aceasta adunatura de apostati s-a “rugat” pentru “ca toti sa fie una”, adica “biserica” lui antihrist. Fiecare s-a rugat in felul sau, conform traditiei din religia sa, citind din cartea “Laudate omnes gentes – Praying together”, care cuprinde rugaciuni si texte liturgice (!) al tuturor “bisericilor” membre a CMB.

Se pune din nou problema respectarii deciziei Sinodului BOR conform careia:

… nu este ingaduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxa Romana sa se impartaseasca euharistic in alta Biserica crestina. De asemenea, nu este ingaduit niciunui cleric ortodox sa concelebreze Sfintele Taine si Ierurgii cu slujitori ai altor culte.

Cei ce nu se supun acestei hotarari pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxa si, in consecinţa, vor suporta sancţiuni canonice corespunzatoare starii pe care o ocupa in Biserica: depunerea din treapta sau caterisirea, in cazul clericilor, si oprirea de la impartasanie a credinciosilor mireni.

Asadar, nu este cazul sa se mai si respecte ceea ce decide Sinodul? Este clar pentru toata lumea, ca mitropolitul Serafim Joanta a savarsit o ierurgie in comun cu “slujitori ai altor culte” si dupa cate stim nu este la prima abatare.

O alta problema care ar trebui clarificata este apartenenta BOR la CMB, un organism eretic ce nu face decat jocul globalistilor, ce au nevoie de o “biserica” unica pentru Noua Ordine Mondiala, dupa cum declara si “episcopeasa” amintita mai sus:

Bisericile sunt prima miscare de globalizare din lume

Margot Kassmann

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=WHtO8Q119ms&feature=player_embedded] (pentru intregul interviu apasati aici)

Autorul cartii „Grupul Bilderberg”, Daniel Estulin, a tinut o prezentare  asupra grupului Bilderberg in cadrul Parlamentului European, considerat cel mai puternic organism legislativ din lume.

„Acesti oameni vor un imperiu”, a spus Daniel Estulin. „Asta e de fapt globalizarea. … Prea multi oameni cred acum ca daca vrei un imperiu, ai nevoie de bani. Cu totii ati auzit de fraza – banii elitei. Dar banii nu sunt un factor determinant al bogatiei si al economiei. Banii nu fac ca planeta sa se invarta… Puterea lor consta in abilitatea de a controla lumea”

Trebuie sa fim precauti in a crede tot ce spune acest Daniel Estulin, mai ales la solutiile pe care le ofera (cum Alex Jones ofera alternative pagane). In expunerea sa a subliniat faptul ca presedintele UE, Herman Von Rompuy, este un globalist de elita a grupului Bildeberg si ca telul lor este sa creeze un sistem de control mondial pe baza de interese corporatiste. Numai ca Daniel Estulin ofera solutii revolutionare si ne baga in capcana in care vor elitele sa cadem, ca mai apoi sa recurga la metodele lor de exterminare si sa aiba motiv sa adopte masuri de securitate mai drastice. Le trebuie doar acest motiv.

O solutie pentru statele europene ar fi iesirea din Uniunea Europeana, dar nu apoi integrarea in Uniunea Mondiala.

Atentie la astfel de instigatori, lasati special sa vorbeasca si sa induca oamenilor directia pe care o vor elitele. Se lucreaza foarte fin si oamenii pot pica in cursa lor, crezand ca au aflat o alternativa. Dar suntem avertizati de marii nostri Parinti ca nu avem alternative lumesti, decat singura rugaciunea si apoi Domnul va avea grija de noi, dar si de ei. Calea muceniciei au ales-o cei care au trait in vremea stapanirilor pagane-atee-comuniste si nu calea revolutiei. Insa mucenicia este un rezultat al Harului Duhului Sfant si nu-l primeste oricine. Sa ducem o viata in Hristos cu orice pret si sa avem smerenia ca doar Domnul face cele bune prin noi.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=WHtO8Q119ms&feature=player_embedded] (pentru intregul interviu apasati aici)

Autorul cartii „Grupul Bilderberg”, Daniel Estulin, a tinut o prezentare  asupra grupului Bilderberg in cadrul Parlamentului European, considerat cel mai puternic organism legislativ din lume.

„Acesti oameni vor un imperiu”, a spus Daniel Estulin. „Asta e de fapt globalizarea. … Prea multi oameni cred acum ca daca vrei un imperiu, ai nevoie de bani. Cu totii ati auzit de fraza – banii elitei. Dar banii nu sunt un factor determinant al bogatiei si al economiei. Banii nu fac ca planeta sa se invarta… Puterea lor consta in abilitatea de a controla lumea”

Trebuie sa fim precauti in a crede tot ce spune acest Daniel Estulin, mai ales la solutiile pe care le ofera (cum Alex Jones ofera alternative pagane). In expunerea sa a subliniat faptul ca presedintele UE, Herman Von Rompuy, este un globalist de elita a grupului Bildeberg si ca telul lor este sa creeze un sistem de control mondial pe baza de interese corporatiste. Numai ca Daniel Estulin ofera solutii revolutionare si ne baga in capcana in care vor elitele sa cadem, ca mai apoi sa recurga la metodele lor de exterminare si sa aiba motiv sa adopte masuri de securitate mai drastice. Le trebuie doar acest motiv.

O solutie pentru statele europene ar fi iesirea din Uniunea Europeana, dar nu apoi integrarea in Uniunea Mondiala.

Atentie la astfel de instigatori, lasati special sa vorbeasca si sa induca oamenilor directia pe care o vor elitele. Se lucreaza foarte fin si oamenii pot pica in cursa lor, crezand ca au aflat o alternativa. Dar suntem avertizati de marii nostri Parinti ca nu avem alternative lumesti, decat singura rugaciunea si apoi Domnul va avea grija de noi, dar si de ei. Calea muceniciei au ales-o cei care au trait in vremea stapanirilor pagane-atee-comuniste si nu calea revolutiei. Insa mucenicia este un rezultat al Harului Duhului Sfant si nu-l primeste oricine. Sa ducem o viata in Hristos cu orice pret si sa avem smerenia ca doar Domnul face cele bune prin noi.

Datorita lasitatii clasei politice romanesti, UDMR a ajuns sa promulge legi pentru interesele comunitatii maghiare din Romania si in defavoarea romanilor din acele zone, majoritar maghiare. Este clar ca nu mai avem niciun partid cu adevarat nationalist in Romania, toti au fost compromisi si redusi la tacere, prin bani sau prin santaj. Nu speram intr-o clasa politica care sa ne asigure o viata mai buna, caci asta meritam, datorita pacatelor noastre (criza prin care trecem trebuie suportata ca sa ne aducem aminte de Dumnezeu), insa sa ajungi sa-ti lasi tara ciopartita de catre hoardele de straini (de credinta si de neam)  este o lasitate inumana. Trebuie sa ramanem stapani in tara noastra, ca sa asiguram o educatie cat de cat ortodoxa urmasilor nostri si sa nu ne lasam amestecati laolalta cu traditii si credinte straine. Acum se incearca pe toate planurile desfiintarea ca stat si neam a romanilor, uitarea radacinilor pur crestin-ortodoxe si amestecarea in hora sincretista a noii ere ce va veni ca solutie a dezastrului ce va urma (criza, foamete, razboi). Daca ne vom pastra tara neciuntita, credinta nealterata si pe eroii neamului ca model, atunci vom gasi si curaj in fata lui Dumnezeu  sa cerem sa nu ne piarda acum, ci sa mai ingaduie timp pentru pocainta si mantuirea poporului ortodox roman.

Cand va veni ceasul, sa nu lasam sa se intample ce-si propun bozgorii far’ de capatai si tributari ai papismului.

Iata ce citim in ziarul Adevarul despre primarul din Miercurea Ciuc: “Vrem regiune compacta, parlament regional si limba materna oficiala”

Ungaria pierdea in urma cu 90 de ani 75% din teritoriu, printre care si actuala Transilvanie. Primarul UDMR din Miercurea Ciuc (Harghita), Raduly Robert-Kalman, a enumerat pentru “adevarul.ro” doleantele actuale ale maghiarilor. continuare »

„Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei cati murdaresc sfanta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!”
Sfantul Efrem Sirul

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=IdlYrSeHneI&feature=player_embedded]

DOWNLOAD: (valabil timp de 10 zile, incepand din data 03.06.2010.)

UPDATE:Vedem ca si reprezentatii Bisericii Ruse se milogesc la papistasi si se mai si lauda ca merg si se roaga alturi de ereticii catolici

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=81Qq50cn6JU]

“Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori.”(Matei 7:15)

Pe ereziarhul Tihon Ivanov, cel care apare surprins in aceste imagini, il putem gasi pe site-ul oficial al Patriarhiei Bulgariei, alaturi de ceilalti sinodali, la pagina https://www.bg-patriarshia.bg/index.php?file=bishops.xml, pe al treilea rand de poze de sus in jos (in partea stanga).

In vremurile de astazi, cand apostazia este confundata cu Ortodoxia, cei sinceri totusi pot observa cum erezia ecumenismului patrunde ca un sfredel, tot mai adanc, in jurisdictiile bisericilor oficiale, ce par a fi unite doar in neadevar.

O alta dovada edificatoare, pe aceeasi “frecventa” cu prima, este si ce a declarat “Mitropolitul” Filaret de Minsk si Slutsk, exarhul Patriarhiei Moscovei peste intreaga Bielorusie, ce se poate citi la

https://www.catholica.ro/2010/05/07/este-timpul-unor-pasi-decisivi-spre-unitate/ :

Acum este timpul pentru Bisericile Ortodoxa si Catolica sa faca pasul spre unitate, si pentru Papa Benedict al XVI-lea si Patriarhul ortodox al Moscovei sa se intalneasca. […] Conform Mitropolitul Filaret a sosit timpul sa se faca pasi decisivi pe drumul unitatii. Liderul ortodox a spus ca ambele Biserici cauta unitatea deplina, lucru pe care l-a constatat din intalnirile avute cu reprezentantii Bisericii Catolice.

Acestei declaratii blasfemiatoare si inselatoare, extrem de potrivita pentru a-i fi opusa, socotim ca este, autoritatea chiar a unui sfant rus, anume Sfantul Ioan de Kronstadt (+1908):

Care dintre ortodocsi nu ar dori unirea cu toti catolicii sau luteranii si sa fie una cu ei in Hristos, o singura Biserica, o singura obste a celor credinciosi! Care insa, dintre aceste-zise biserici, mai ales dintre intai-statatorii numiti papi, patriarhi, mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi, xiondzi sau pateri se va invoi sa se lepede de ratacirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem sa ne invoim la invatatura lor eretica fara sa aducem vatamare mantuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de neunit – minciuna cu adevarul?

Dar ce este de facut in aceste imprejurari tulburi, pentru cei mai multi dintre credinciosi si care sunt reperele la care ei trebuie sa se raporteze, atunci cand mai toti duhovnicii ii indeamna la nejudecarea pacatelor [de fapt in acest caz este vorba de o veche confuzie intre pacat si erezie] si ramanerea in ascultare, fata de episcopii care nu Il urmeaza pe Hristos?

Tocmai in astfel de momente trebuie sa cautam cuvant de invatatura la Sfintii Parintii, cei prin care a lucrat si lucreaza Dumnezeu si dupa marturiile carora ar trebui sa se ghideze episcopii si toti ceilalti povatuitorii duhovnicesti, chiar daca cuvantul lor este greu de purtat.

Atunci cand Credinta e primejduita, porunca Domnului este de a nu pastra tacere. Daca e vorba de Credinta, nimeni nu are dreptul sa zica: “Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un carmuitor? Nici acesta nu doreste sa aiba vreun amestec. Sau un sarac care de-abia isi castiga existenta?… Nu am nici cadere, nici vreun interes in chestiunea asta”. Daca voi veti tacea si veti ramane nepasatori, atunci pietrele vor striga – Sfantul Theodor Studitul, Epistola II, 81.

Iar Sfantul Ioan Gura de Aur, in talcuirea Epistolei catre Evrei, ne spune foarte raspicat:

Daca episcopul sau clericul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi.

Sa fim cu luare aminte la aceste indemnuri si sa nu nesocotim, fie si din nestiinta, marturia lasata noua de catre Sfantul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului, ultimul stalp al Ortodoxiei la sinodul talharesc de la Ferrara-Florenta (1438-1439), de unire cu papistasii:

Credinta noastra este dreapta marturisire a Sfintilor Parinti ai nostri. Cu ea, noi nadajduim sa ne infatisam inaintea Domnului si sa primim iertarea pacatelor; iar fara de ea, nu stiu ce fel de cuviosenie ne-ar putea izbavi de chinul cel vesnic. In materie de credinta nu exista concesie. Chestiunile credintei nu admit iconomia.

Intarire de la Hristos!

sursa: primit pe mail

Mai adaugam faptul ca noi nu suntem lasati de izbeliste de Dumnezeu, fara vreun povatuitor, cu discernamantul necesar pentru aceste vremuri. Si e musai sa tinem de ei si sa le dam ascultare pana cand vor ramane in duhul Sfintilor Parinti. Prin urmare, atata timp cat Parintele Arsenie Papacioc si Parintele Justin Parvu nu au de gand sa se lepede de ierarhii lor, nici noi nu trebuie sa facem altfel. Sa mergem sa cerem sfat de la sfintiile lor si daca apartinem de alt ierarh considerat de noi apostat, iar unul din cei doi Parinti ne vor zice sa ne lepadam de el (sa nu-l mai pomenim sau sa nu mai participam la slujbele oficiate de acesta), atunci asa sa facem, dar nu de capul nostru. Credem ca bunul Dumnezeu, din acest motiv ii mai tine in viata pe acesti stalpi ai Ortodoxiei, cu toate ca ei traiesc mai mult in suferinta, insa este nevoie de sfaturile lor pentru incercarile cu care ne confruntam. Har in BOR este deocamdata si e posibil sa fie pana la sfarsit, tocmai pentru acei unu, doi … zece ierarhi care nu au tradat credinta. Care sunt acestia? Cine suntem noi sa discernem? O fi doar unul, dar noi vedem doar putregaiul. Garantia ca mai este har o avem de la acesti mari duhovnici cu viata sfanta, pe care Dumnezeu nu-i va lasa in inselare in probleme ce tin de mantuirea unui neam intreg. Deci nu va plecati urechile la alti oameni, ci mai intai cereti sfat acestor duhovnici. Lucrurile sunt foarte subtile si trebuie mult discernamant, nu ascutimea mintii. Sa ramanem in Biserica, caci ea nu inseamna patriarhul sau vreun episcop, ci noi suntem Biserica, alaturi de ierarhii necazuti din har, in frunte cu Arhiereul Ceresc, Iisus Hristos. Sa nu ne avantam noi in pareri personale despre unul sau altul, ci in sfat cu marii duhovnici, care impartasesc duhul Sfintilor Parinti, sa ne vedem de mantuirea nostra si sa lasam judecata si clevetirea aproapelui, rugandu-ne pentru pacatele noastre  si pentru luminarea mintii.

Criza trece ca o plaga de la un stat la altul, spre disperarea oamenilor. Insa pericolul cel mai mare care ne ameninta nu este lipsa hranei, ci capcana in care vor sa cadem cei ce au planuit CRIZA, aceea de a protesta pe strazi si de a crea haos. In acel moment, statul va fi nevoit sa foloseasca arme si sa impuna noile metode de securizare (cip-uri RFID, camere de supraveghere). Daca MAREA CRIZA va avea loc si situatia va degenera la nivel mondial, atunci tot un STAT va fi nevoit sa ia masuri. Tot mai multe voci vorbesc in aceste zile de aceasta posibila “solutie”, cat si de persoana care ar putea ocupa functia de presedinte a unui STAT MONDIAL. Iata cateva articole pe aceasta tema:

Libertatea: Obama va conduce lumea

Noua Ordine Mondiala, data in vileag?

Criza financiara severa care a ingenuncheat multe state din intreaga lume a adus in discutie una dintre teoriile conspiratiei indelung comentate: organizatia Noua Ordine Mondiala. Motivul? Dupa cum sustin unii politicieni, e cel mai bun moment ca tarile afectate de criza sa se supuna unui guvern unic al planetei, care ii promite salvarea.

Cine ar fi liderul suprem? Conform unor teoreticieni si politicieni, cel care ar conduce Noua Ordine Mondiala ar fi nimeni altul decat Barack Obama, presedintele SUA. Ce e, de fapt, Noua Ordine Mondiala (NOM)? Nimeni nu a confirmat vreodata existenta ei, insa din ce in ce mai multe voci sustin cu tarie ca exista o “grupare” bine organizata de lideri mondiali, bancheri, personalitati religioase si afaceristi de top care vor un “pamant unit”.

Financiarul: Senatul SUA vrea sa controleze ajutorul FMI pentru tarile indatorate

Cu 94 de voturi „pentru” si niciunul „impotriva”, senatorii americani au aprobat un amendament destinat sa blocheze ajutoarele deblocate de Fondul Monetar International (FMI), precum cel destinat Greciei, in absenta unor garantii de rambursare. Documentul, anexa la vasta reforma a sistemului financiar al SUA, a fost elaborat din initiativa republicanului John Cornyn.

Textul cere Administratiei presedintelui Barack Obama sa evalueze daca fondurile alocate de FMI unui stat a carui datorie depaseste produsul lui intern brut pot fi restituite. In cazul in care Casa Alba nu ofera o asemenea garantie, amendamentul mentionat o obliga sa se opuna acordarii sprijinului solicitat.

RONCEA.ro: Criza si pandemiile ne apropie de „guvernarea mondiala”

Directorul Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, spune ca marea criza care ne bantuie este si “o oportunitate”. Haosul financiar mondial ar putea facilita crearea unei “noi monede mondiale si a unei banci centrale mondiale”, afirma directorul FMI. […]„Istoria ne invata ca omenirea nu evolueaza semnificativ decat atunci cand ii e, intr-adevar, frica”. […] Iata la ce sunt bune pandemiile si crizele, dar si terorismul international, si incalzirea globala. Adica: (si) prin toate acestea, catre un guvern mondial. Caci toate acestea ofera „oportunitati”

SACCSIV: IN ATENTIA REVOLUTIONARILOR…

PAPUSARII au declansat voit criza (Criza financiara din SUA, etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE), pentru a urma masive miscari de strada, foamete si razboi, pentru ca tot ei sa pregateasca revolutia ce va aduce „salvatorul”, pe antihrist, ce nu va figura in ochii multimilor ca un dictator venit in fruntea unei mega structuri statale totalitare, ci ca un minunat invatator carismatic, aducator de iubire si pace … ce-i scapa de toate necazurile: DIAVOLUL este REVOLUTIONAR

Acelasi ziar intunecat, Lumina, publica urmatorul articol:

Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” din Sibiu, a gazduit, la sfarsitul saptamanii trecute un dialog intre studentii anului al III-lea si Frere James din partea Comunitatii Taize – Franta. Din partea Facultatii de Teologie din Sibiu a participat pr. conf. univ. dr. Constantin Necula. Invitatul le-a prezentat studentilor Comunitatea Taize, a vorbit despre pedagogia micilor grupuri de studiu biblic din comunitate si de vocatia surorilor si a fratilor implicati. Pr. Constantin Necula a prezentat personalitatea lui Frere Rogers, fondatorul Comunitatii Taize. Evenimentul a fost organizat de Centrul Arhidiecezan de Diagnoza si Cercetare Catehumenala, Omiletica si in Pedagogia si Metodologia Religiei “Mitropolit Andrei Saguna”, Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” si Asociatia Ortodoxa pentru o Lume Noua.

Sibiul nu se dezmite de rolul sau in propovaduirea ereziei ecumenismului, chiar prin reprezentantii Bisericii Ortodoxe din acea zona. Despre C-tin Necula se stie de mult timp ca este un pro-ecumenist notoriu si ca are un limbaj “colorat” si bombastic chiar si cand vorbeste de cele sfinte. La Taize este o mica comunitate de calugari protestanti ce practica o dubla identitate: sunt in acelasi timp catolici si protestanti, dar doctrina lor e de fapt protestanta. Cat despre “fratele” Roger, iata ce ne spune Parintele Gheorghe Calciu:

… eu m-as gandi la Roger, “fratele” Roger, care era un demonizat, era cel mai mare pacatos. El a fost un cuib al diavolilor. Si toata Biserica plange, si se lamenteaza, si vai, ce ne facem, ca nu o sa mai fie acolo, ca sa mai trimitem tinerii astia din Romania, din ortodoxie sa ii trimitem la pierzare, acolo era pierzare. Acolo era un demon foarte mare. El isi facuse asa, o chestie demonica, un fel de administrator al tainelor, aparea in alb… Cel mai mare pacatos a fost el. Era pur si simplu un new age-ist. Toata chestia asta era New Age. Si bisericile de aici isi trimiteau copii lor la pierzare.– Deci este o mare greseala…

– O mare greseala, este un mare pacat! Este un pacat de neiertat. Ce cautau aia acolo? Se duceau sa stea cu genunchii incrucisati sub ei si sa se legene ca niste oameni cuprinsi de nebunie? Asta a fost un pacat care, cred ca Dumnezeu a lovit… Adica, diavolul a vrut sa faca din acest Roger, ca nu ii spun frate, sa faca din el un martir al New-Age-ismului, trimitand tot o indracita sa il omoare. Lucrurile cred ca s-au schimbat in cele din urma pentru ca diavolul nu are perspectiva si el nu si-a dat seama ca prin asta isi taie firul acolo la… Si sper ca Taize-ul va disparea asa cum se intampla cu toate actiunile diavolesti.

Si ca dracul sa fie si mai negru, mai avem si Asociatie “ortodoxa” pentru o Lume Noua (New World…), deci un fel de new-age-ism ortodox.

Slava lui Dumnezeu ca am avut si avem Parinti care ne-au vorbit despre toate aceste pericole si sa ne tina bunul Dumnezeu in ascultare fata de invataturile lor. Sa lepadam pe invatatorii mincinosi, ce amesteca intunericul cu Lumina.

Alte ispravi ale ziarului Lumina:

Despre erezia monofizita din Ziarul Lumina. Un motiv in plus de a boicota aceasta publicatie

Ghidul Codului de Bare oferit de… cititi mai jos

SCANDALOS: Ziarul Patriarhiei recomanda VACCINUL UCIGAS

GRAV: Ziarul Lumina rataceste credinciosii cu traditia Ramakrishna …

Ziarul LUMINA il elogiaza pe Bogdan Petriceicu Hasdeu. Dar acesta a fost un fervent practicant al SPIRITISMULUI …

ADAM A FOST UN MAIMUTOI? Ziarul Lumina promoveaza evolutionismul

Principiul ecografiei

Ecografia consta in emiterea unui fascicul de ultrasunete spre o anumita structura biologica si in analizarea undelor reflectate. Caracteristicile undelor reflectate depind de proprietatile mediului analizat. Rezultatul investigatiei este o imagine pe un monitor.

Efectele ultrasunetelor

Ultrasunetele sunt unde mecanice cu frecventa cuprinsa intre 20 kHz – 10 MHz. Energia transportata de ultrasunete este mult mai mare decat cea a sunetelor. In plus, ele nu ocolesc obstacolele (precum sunetele), ci se propaga in linie dreapta, ca un fascicul de lumina, datorita lungimii de unda foarte mici.

Un fenomen important – foarte periculos pentru celulele vii – care apare la propagarea ultrasunetelor in lichide, este cavitatia. Acest fenomen consta in producerea unor bule microscopice care se ridica la suprafata si se sparg. Dilatarile si comprimarile extrem de rapide care se succed in lichid, duc la aparitia unor mari tensiuni in anumite zone, producand vapori si eliberand gazele dizolvate. Bulele mici se contopesc in bule mai mari care se sparg, generand presiuni locale foarte mari, manifestate sub forma de socuri hidraulice. Cavitatia are o mare putere de distrugere. Ea cauzeaza deteriorarea paletelor turbinelor si a elicelor vapoarelor.

Prin cavitatie, „gazele si vaporii din interiorul bulei sunt puternic comprimati, generand o caldura intensa care mareste temperatura lichidului imediat inconjurator, creand un «punct fierbinte». Acesta prezinta temperaturi de peste 5000 K in faza gazoasa si de peste 2000 K in stratul de lichid invecinat, presiuni depasind 500 atm. si viteze de incalzire si racire de peste 10⁹ K/s. Prin comparatie, in interiorul lichidului iradiat de o sonda ultrasonica se poate crea temperatura de la suprafata soarelui, presiunea din gropile oceanice si rata de racire a unui metal topit imersat in heliu lichid”[1].

Din cauza frecventei mari si a energiei mari pe care o transporta, ultrasunetele produc si alte efecte:

– distrugerea starilor labile de echilibru;

– formarea de sisteme disperse (emulsii si suspensii) si distrugerea de astfel de sisteme (coagulari);

– voalarea placilor fotografice;

– modificarea potentialelor electrochimice si a pasivitatii metalelor;

– cresterea vitezei unor reactii chimice;

– polimerizari si depolimerizari;

– degradarea compusilor organici;

– generarea de radicali liberi (cu efect toxic);

– explozia substantelor instabile.

Este cunoscut faptul ca ultrasunetele „dau nastere unor forte capabile sa produca dispersia si dislocarea substantei, ruperea legaturilor chimice sau cvasichimice la nivel biopolimeric, supramolecular sau chiar celular.

In procesul de propagare, o parte din energia transportata de ultrasunete se poate transforma in lucrul mecanic al fortelor de frecare, contribuind astfel la incalzirea mediului si/sau la intensificarea miscarii dezordonate a particulelor in mediul de propagare.

Folosirea ultrasunetelor in scopuri medicale impune o buna cunoastere a procesului de propagare si a efectelor acestora asupra mediului biologic, in vederea evitarii aplicarii actiunii distructive a acestora asupra tesuturilor din organism”[2].

Minciunile sistemului oficial

Institutul American de Ultrasunete in Medicina declara in 1998 ca nu au fost raportate vreodata efecte biologice confirmate ale ultrasunetelor la frecvente obisnuite de lucru si ca, desi exista posibilitatea ca acestea sa apara in viitor, se considera ca beneficiul pentru pacient este mai mare decat riscul.

Parintii care doresc sa se informeze pe internet (ziarullumina.ro, sfatulmedicului.ro, sanatateatv.ro, csid.ro, despreboli.ro, desprecopii.com, copilul.ro), gasesc minciunile sistemului oficial:

„Examenul ecografic in obstetrica a devenit indispensabil pentru buna urmarire a unei sarcini. Avantul extraordinar al ecografiei, ca metoda de diagnostic si supraveghere in obstetrica si ginecologie, se datoreaza beneficiului real al metodei, raportat la costul relativ redus si la lipsa oricaror efecte adverse”[3].

„Ecografia este o metoda de imagerie medicala putin costisitoare, care nu necesita nici pregatirea speciala a pacientului, nici spitalizarea sa. Ea nu comporta riscul razelor X. Nu exista vreun efect secundar cunoscut”[4].

„Ecografia reprezinta un examen indispensabil, in special in cazul femeilor insarcinate, oferind avantajul de a fi o investigatie neinvaziva, precisa, nedureroasa si accesibila. Este esentiala in urmarirea prenatala, ajutand la depistarea sarcinilor cu risc crescut”[5].

„Ecografia de sarcina (2D, 3D, 4D, Doppler spectral și color) reprezinta o examinare obligatorie in urmarirea evolutiei sarcinii”[6].

„Ecografia nu are efecte negative nici asupra ta, nici asupra lui bebe, expunerea la ultrasunete fiind de numai o fractiune de secunda”[7].

„Trupul femeii este expus la ultrasunete pentru o fractiune de secunda. Nu se cunosc efecte negative ale acestei proceduri”[8].

„Ecografia in sarcina este cea mai folosita metoda de explorare, pentru ca nu dauneaza mamei sau fatului”[9].

„S-au efectuat nenumarate studii care au incercat sa demonstreze care este efectul ultrasunetelor asupra embrionului sau fatului in dezvoltare. Studiile din ultimii 35 de ani au aratat faptul ca ecografia nu are efecte nocive asupra dezvoltarii fatului si ca nu exista un efect cumulativ nociv dupa mai multe expuneri la ultrasunete”[10]. continuare »

„Toate inovatiile sau adaugirile facute pe langa invata­tura formulata de pururea pomenitii Parinti ai Bisericii, sa fie anatema!”

Din hotararile Sinodului VII Ecu­me­nic

Extrase principale din conferinta de la Oradea, aici.

O parte din conferinta la care se face referinta o puteti descarca de aici. Tot referitor la problema calendarului, puteti viziona o inregistrare din cadrul conferintei de la Adjud.

Pentru ca in ultimele zile au inceput sa circule o sumedenie de minciuni despre mine si despre lucrarea mea, la sfatul duhovnicului, am intocmit acest raspuns. Sunt uimit de nonsalanta cu care acuzatorii mei mint; cel mai tare ma uimeste ca sunt atacat nu de catre cei pe care i-am combatut in cuvintele mele, ci de catre cei cu care ma consideram de aceeasi parte a baricadei.

Cred insa ca Dumnezeu va face dreptate, mai devreme sau mai tarziu.

Intrucat am ajuns in Bucuresti abia in ziua de luni din Saptamana Patimilor, nu am apucat sa raspund mai devreme, in scris, acestor atacuri. Il iau martor pe Dumnezeu in ceea ce spun. Daca eu mint, Dumnezeu sa vadeasca aceasta, spre rusinarea mea. Daca nu mint, Dumnezeu sa vadeasca minciunile celor ce ma prigonesc invocand in chip mincinos invatatura ortodoxa.

Atacurile impotriva mea au avut doua momente mai importante. Unul a fost cu mai mult de doua saptamani in urma. Anuntasem ca voi veni la Manastirea Petru Voda – voiam sa iau binecuvantare de la parintele Iustin inaintea conferintelor pe care urma sa le tin in tara. Dar, din cauza unor schimbari de program in Basarabia, am intrat in tara abia duminica, chiar inaintea conferintei de la Adjud.

Sambata am primit un telefon de la maica Fotini, de la Petru Voda: „De ce nu ati ajuns? Va asteapta parintele sa predicati maine…” Am explicat ca nu am putut ajunge.

Venind insa in tara, deschizandu-mi telefonul, am primit cateva informatii ciudate, printre care si cea ca „parintele Iustin spune ca sunteti eretic”. Asteptam sa vin la Petru Voda, sa discut cu parintele direct, dar, intrucat ma invitase sa predic, era clar ca nu ma considera eretic, si nici nu avea motive sa o faca.

Joi, pe 18 martie 2010, aveam programata o conferinta la Piatra Neamt, impreuna cu parintele Hrisostom Manolescu. Datorita interventiei protopopului, conferinta a fost anulata, afisele rupte, organizatorul amenintat ca ramane fara post de cantaret etc.

Fiind foarte trist ca nu pot vorbi in Piatra Neamt, am rugat sa fiu sunat de parintele Iustin pentru a discuta despre aceasta tema. Parintele m-a sunat pe 18, seara, si mi-a spus asa: „Nu te intrista ca nu ai putut vorbi la Piatra, dar maine vei vorbi la Iasi, si se va duce vestea despre ce marturisesti peste marginile Iasului” (sau si in afara Iasului, nu imi aduc aminte formularea exacta, reproduc insa fidel ideea).

Parintele a avut dreptate – a doua zi a avut loc conferinta de la Iasi, de pe 19 martie, cand din racla cu sfinte moaste ale marturisitorilor de la Aiud a izvorat mir (vazandu-se clar cum mirul iesea ca un mic izvoras din bucata de craniu de marturisitor – pe care o primisem cu vreme in urma de la parintele Iustin, ca binecuvantare).

Dupa aceasta conferinta, am pornit spre Petru Voda. Am ajuns sambata noaptea, intre orele 1 si 2, si parintele se culcase deja.

Duminica am tinut o predica in care am repetat temele prezentate in anul 2009 in conferinta de la Iasi: apostazia contemporana, ecumenismul, masoneria, schimbarea calendarului, globalizarea, teme care se regaseau si in conferinta din 2010.

La sfarsitul predicii, ducandu-ma la parintele Iustin, acesta mi-a spus:

„- Ai grija cum vorbesti, ca nu or sa te mai lase sa marturisesti.

– Am gresit cu ceva, parinte?

– Nu, nu ai gresit cu nimic, dar fii atent pe viitor. Ce bine ar fi daca Romania ar avea zece ca tine…

– Zece ce, parinte? Mireni sau…

– Mireni, ca nu mai avem calugari care sa marturiseasca. Ai mare grija, sa poti propovadui cuvantul mai departe.

La plecare, i-am cerut parintelui o cruce, sa o am ca binecuvantare de la sfintia sa. Cand am vazut ca mi-a daruit chiar crucea cu care binecuvanta credinciosii, emotionat l-am intrebat:

– Parinte, imi dati binecuvantare sa o tin in maini la conferinte, in timp ce vorbesc?

– Da, cu crucea inainte”, a  spus, si mi-a dat binecuvantare de drum.

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit din gura parintelui Iustin, duminica trecuta, duminica Sfintei Maria Egipteanca. De atunci, mi s-au „transmis” tot felul de afirmatii ale parintelui impotriva mea.

Ma simt cu inima impacata si astept sa ajung la Petru Voda pentru a vedea in ce masura parintele a fost dezinformat de catre prigonitorii mei. Ii raman oricum indatorat pentru tot ce a facut pentru mine in acesti ani.

Acum, trec la partea a doua a atacului impotriva mea. Rezumatul acuzelor se afla comprimat intr-un articol difuzat cu mare repeziciune pe net, intitulat „Propaganda stilista sub numele unei conferinte”. Marturisesc cu tristete ca oameni cunoscuti mie au preluat si difuzat materialul fara sa imi dea vreun telefon, fara sa auda si ce am eu de spus.

In continuare, analizez materialul punct cu punct:

1.  In seara zilei de Buna Vestire, in cadrul unei conferinte organizata de ASTRADROM, conferinta cu tema „Semnele vremurilor de pe urma” sustinute la Oradea, teologul Danion Vasile a vorbit despre semnele vremurilor apocaliptice. Printre aceste semne spune ca ar fi si calendarul nou acceptat de Biserica Ortodoxa Romana in anul 1923.

Nu am afirmat ca schimbarea calendarului ar fi un semn apocaliptic. Am spus doar ca Sfantul Kuksa al Odessei numea noul calendar „calendarul Antihristului”. Parintii cu viata sfanta din Patriarhia Rusa au protestat impotriva schimbarii calendarului. De aceea Sfantul Patriarh Tihon a readus Biserica Rusa pe stil vechi, dupa ce tot el impusese noul calendar. Despre acest lucru nu se invata la nicio facultate de teologie din tara (detalii se gasesc in cartea Elder Michael, The Last Mystic from Valaam, tiparita de parintele Serafim Rose; varianta romaneasca a cartii, inclusa in „Tebaida Nordului”, a fost cenzurata de traducator). Eu cred ca principala problema legata de schimbarea calendarului este schimbarea modului de raportare la Traditie.

2. Aducand argumente din canoanele Bisericii Ortodoxe si ale unor Sfinti Parinti, Danion a afirmat ca in Biserica Ortodoxa Romana nu exista har.

Nu am facut o astfel de afirmatie.

3. In aceeasi conferinta invitatul a spus ca parintele Cleopa Ilie de la manastirea Sihastria “a mintit credinciosii in problema calendarului”

In volumul „Calauza in credinta ortodoxa”, aparuta la Editura Manastirea Sihastria, la paginile 413-427, parintele Cleopa analizeaza intr-un capitol problema schimbarii calendarului. Pe viitor voi analiza mai detaliat acest capitol, deocamdata voi mentiona doar cateva greseli:

a) INVATACELUL: Dar cum si cand s-a facut aceasta indreptare? (a calendarului – n.n.)

PREOTUL: Iata cum. In anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, intr-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe.

La Constantinopol, in 1923, nu a fost Sinod. A fost o intrunire ortodoxa, la care au refuzat sa participe Patriarhia Alexandriei, a Antiohiei, a Ierusalimului, Arhiepiscopia Sinaiului, Biserica Ortodoxa Bulgara (bulgarii erau considerati schismatici, si pentru a reintra in comuniune cu Patriarhia de Constantinopol li s-a cerut sa accepte schimbarea calendarului, in 1968). Patriarhia Rusa nu a avut delegati.

b). Acolo, cercetand cu frica lui Dumnezeu si cu amanuntime chestiunea calendarului iulian si vazand ca prin indreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si randuielilor sfintilor parinti (nota – trebuie precizat ca si aici parintele Cleopa vorbeste in necunostinta de cauza. In realitate calendarul bisericesc a fost schimbat dupa vestita Enciclica a Patriarhiei Ecumenice din 1920 – cu trei ani inainte de Constantinopol. In aceasta Enciclica se precizeaza ca: „Dupa parerea noastra, o asemenea prietenie si o dispozitie primitoare a Bisericilor [este vorba de Biserica Ortodoxa si pseudo-bisericile eretice – n.n.] intre ele, poate fi aratata si demonstrata in particular in urmatoarele moduri: I) prin acceptarea unui calendar uniform pentru celebrarea marilor sarbatori crestine in acelasi timp de catre toate Bisericile”; celelalte puncte ale documentului se pot citi pe https://www.danionvasile.ro/blog/2009/05/20/apostazia-patriarhiei-ecumenice-%E2%80%93-enciclica-din-1920/ . Schimbarea calendarului a fost un pas spre dezbinarea Ortodoxiei si apropierea de celelalte confesiuni. Documentul din 1920 o vadeste cu prisosinta.) si ca prin ramanerea in urma a calendarului de la 21 la 8 martie, se calca randuiala stabilita de Sfantul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotarat cu totii sa indrepte calendarul iulian si sa aduca echinoctiul de la 8 martie la 21 martie, asa cum il asezasera cei 318 sfinti si dumnezeiesti parinti de la Niceea, pe vremea sfantului si marelui imparat Constantin.

Sinodul respectiv nu a fost sinod pan-ortodox, a fost o adunare bisericeasca, deoarece au lipsit mai multe Biserici locale. Din vechea pentarhie, Roma era in erezie, iar din celelalte patru patriarhii vechi au lipsit trei, fiind prezenta doar Patriarhia de Constantinopol. Dupa cum putem citi si in volumul de Indrumari misionare, volum elaborat de un colectiv de autori de la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti, aparut la Editura Institutul Biblic in 1986, „la consfatuirea inter-ortodoxa [iata termenul corect, “consfatuire”, nu “sinod” – n.n.] din Constantinopol (1923), n-au participat insa toate Bisericile Ortodoxe Autocefale sau nationale”. De fapt, la sedinte au participat doar noua membri: sase episcopi, un arhimandrit (acesta fiind din partea Bisericii Romane) si doi laici. Iata marele sinod „panortodox” care a schimbat calendarul! continuare »

Ca urmare a unui mail ce l-am primit de la foarte multe persoane, in care sunt anumite acuze la adresa fratelui Danion Vasile, considerand ca sunt exagerate, solicitam o inregistrare a conferintei de la Oradea. Mai adaugam rugamintea catre toti fratii nostri ortodocsi sa nu cadem in capcanele puse de dusmanii din-afara Bisericii, care seamana dezbinarea si dezinformarea intre noi, pentru ca nu suporta a fi desconspirati si invinuiti de ereziile si blasfemiile facute. Sa fim alaturi de cei care inca mai marturisesc Adevarul si sa nu ne asemanam tortionarilor din inchisorile comuniste. Dar ca sa nu gresim, sa fim mereu in sfat cu marii nostri duhovnici, care sa ne acopere lucrarea cu sfintele lor rugaciuni.

Va rugam pe toti cei care ne puteti ajuta cu inregistrarea sa o puneti pe transfer.ro si sa postati apoi linkul  la comentariile acestui articol.

Cititi replica freatelui Danion: Danion Vasile: Un raspuns la atacurile legate de asa-zisa „propaganda stilista”

Continuare de la: Adevarul despre Ipatia

Idolatrul Damaskios (cca 480-550) si-a scris opera sa la un secol de la uciderea stralucitei filozoafe pagane Ipatia (415 d. Hr.). Cu toate acestea incearca sa atribuie, fara nici o dovada, moartea ei unei… invidii ascunse a Sfantului Chiril (Suidas[1] Y 166). Pe informatiile lui Damaskios s-a bazat si ulteriorul cronicar Ioanis Malalas[2].

Sfantul Chiril nu ar fi avut nici un interes real din uciderea Ipatiei, caci aceea nu a fost o aparatoare a idolatriei si nu-i statea Sfantului impotriva. Mai ales ca avea multi elevi crestini, cum a fost si episcopul Sinesie Kirineul. Se spune ca ar fi scris candva: „Doresc sa mor crestina” (Pr. Gh. Metallinos, ELENISMUL PAGAN sau ORTODOXIA ELENA, ed. Armos 2003). Altii spun ca ar fi fost sfatuitor politic a eparhului Orestis, lucru ce ar fi putut pricinui invidie din partea Sfantului Chiril. Dar acesta nu ar fi izbutit nimic prin uciderea ei, fara numai intaratarea lui Orestis. Adevarul este ca Sfantul Chiril avea o oarecare putere, dar nu era mai presus de legi. Chiar si cei care neaga sfintenia lui Chiril, vor trebui sa accepte ca este exclus ca el sa fi fost atat de imbecil, incat sa se primejduiasca in zadar si sa-si compromita cinstea sau sa fie pedepsit pentru aceasta.

Ipatia a fost ucisa de niste alexandreni fanatici care o considerau responsabila de rivalitatea dintre Sfantul Chiril si Orestis (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 15 si Ioan de Nikiu[3], Cronica 84.87-103). Drept aceea faptasii NU era corpul special al paralavanilor, aflati sub ordinele patriarhului Alexandriei. De altminteri, locuitorii Alexandriei erau renumiti tulburatori (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 7 si Sfantul Chiril, Omilie la Pasti, 419). O sursa contemporana cu Sfantul Chiril, Socrate Scolasticul (cca 380-450) arata ca uciderea Ipatiei s-a facut la initiativa unui oarecare citet pe nume Petru si la cea a Sfantului Chiril. Cu aceasta este de acord si fanaticul extremist Ioan de Nikiu (sfarsitul sec. 7). Aici trebuie sa mentionam ca in Biserica Alexandrina citetii nu erau sfintiti si nu neaparat crestini botezati (Socrate, Istoria Bisericeasca V 22).

Poate unii spun ca Socrate se contrazice pe sine, deoarece scrie ca moartea Ipatiei „nu putina invinuire a adus lui Chiril si Bisericii Alexandriei”. Dar aceasta declaratie nu lasa sa se inteleaga ca Sfantul Chiril ar fi vinovat, ci ca Sfantul a fost rusinat din pricina delicventei unui madular al turmei sale.

Desigur, Socrate nu-l partineste deloc pe Sfantul Chiril atunci cand il considera nevinovat, asa cum nici nu sovaie in alta parte sa mentioneze greselile lui. Ajunsese chiar sa-l acuze de nesocotinta pe Sfantul Chiril, deoarece il cinstise ca Mucenic pe fanaticul monah Ammonie, care fusese omorat pentru ca il atacase pe Orestis (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 14). Unii considera ca Sfantul apartine ereziei novatienilor, datorita simpatiei pe care o arata acelora in opera sa, dar asa cum este cunoscut Sfantul Chiril s-a purtat cu ei cu asprime (Socrate, Istoria Bisericeasca VII 7).

Mai mult, de vreme ce toti cunosteau vinovatia lui Petru, am putea presupune ca acela nu a scapat de pedeapsa. Uciderea era o infractiune penala potrivit cu legile in vigoare. Sfantul Chiril nu s-a impotrivit pedepsirii lui Petru (lucru ce l-ar fi putut face, tinand seama de caracterul sau energic si a actiunilor pe care le savarșea cu puterea pe care o avea). Si ar fi fost un lucru nesabuit a crede ca Sfantul Chiril avea mai multa putere decat „adversarul” sau, eparhul Orestis. Sa nu uitam ca Sfantul Chiril nu l-a putut izbavi pe monahul Ammonie de pedeapsa, desi declarase ca este impotriva.

Informatiile pe care le avem rastoarna ipoteza nefondata ca Sfantul Chiril ar fi fost autorul moral al uciderii Ipatiei. Lucru sigur este ca infricosatoarea ucidere a Ipatiei este fara indoiala potrivnica duhului Crestinismului si condamnata de Biserica. Trebuie sa avem intotdeauna in vedere faptul ca un Sfant nu se naste, ci se face. Astfel si Chiril, chiar de ar fi avut o mica parte de responsabilitate pentru moartea Ipatiei, s-a facut Sfant dupa aceea, de-a lungul vietii sale. Multi Sfinti au fost chiar si ucigasi inainte de a-si renega viata lor pacatoasa si a se darui lui Dumnezeu.

Sursa: https://www.oodegr.com/neopaganismos/diogmoi/ypatia1.htm

[1] Suidas, cel mai mare loxicograf bizantin din sec. 10, al carui dictionar-enciclopedie ii poarta numele.
[2] Ioan Malalas a fost originar din Antiohia. A trait in sec.VI d. Hr. in vremea imparatilor Anastasie, Iustin, Iustinian si Iustin II.
[3] Ioan episcop monofizit copt de Nikiu.

articol primit de la Schitul Lacu. Multumim pentru stradania depusa de parinti pentru traducere.

Istoria adevarata a Ipatiei.

Sfantul Chiril al Alexandriei a fost foarte mult clevetit in Occident de catre multi „istorici” nefondati, iar in ultima vreme este clevetit mai ales in Grecia de catre gruparile neopagane, ateiste si protestante-extremiste. Insa atacul nedrept si rau intentionat impotriva Sfantului se va dovedi din datele pe care le vom prezenta in continuare. Sfantul Chiril este acuzat de catre diferiti necunoscatori ai istoriei a fi responsabil pentru inumana ucidere din interese politice, din anul 415, a unei renumite filozoafe, care se numea Ipatia. Se straduiesc sa-l prezinte drept „ucigas”, insa absolut fara nici un fel de dovada, deoarece, pur si simplu, nu exista. Dar nu vom ignora aceasta provocare, pentru ca, desi nu exista date impotriva Sfantului Chiril, EXISTA TOTUSI DATE PENTRU EL. Vom prezenta, asadar, dovezile istorice ale acelei perioade cu evenimentele din Alexandria legate de uciderea Ipatiei. Aici vom face o clarificare a evenimentelor care au dus la pierderea nedreapta a unei filosoafe, pe nume Ipatia. Uciderea Ipatiei cade exclusiv asupra autorilor morali ai crimei. „Impuscaturile” nereusite ale unor noi inchinatori la idoli care vor sa-l amestece pe Sfantul Chiril in aceste evenimente nu au fundament istoric. Si de ce anume, o sa vedeti mai jos. In Alexandria, in acest oras unde erau amestecate diferite populatii cu diferite culturi, spiritele erau destul de „aprinse”. Se gaseau acolo inchinatori la idoli, ortodocsi, monofiziti, iudei etc. Urmas al patriarhului Teofil a fost numit nepotul acestuia, Chiril, arhiereu din anul 412 pana la moartea sa din 444. Din clipa alegerii sale i-a combatut pe novatienii si iudeii din Alexandria (Socrate 7, 7-13). Dar in ciuda celor petrecute sub pastorirea lui Teofil, in Alexandria si in Kanopos existau destui inchinatori la idoli. Sfantul Chiril a mutat acolo (astazi Abukir) Moastele Sfintilor Mucenici Chir si Ioan si le-a asezat in Biserica Evanghelistilor ridicata de el. De atunci Biserica aceasta a ajuns un mare loc de pelerinaj. Sfantul Chiril savarsea acolo continuu Dumnezeiasca Liturghie si propovaduia dumnezeiescul cuvant. Incet-incet inchinarea la idoli a disparut din Kanopos. In Alexandria inchinatorii la idoli erau sustinuti de Ipatia, fiica filozofului Theona, care atrasese toata atentia orasului aspra ei datorita intelepciunii ce o avea. Sinesie, distinsul episcop al Ptolemaidei, i-a scris scrisori, marturisind entuziasmul general fata de intelepciunea acestei femei. Existau insa si multi crestini, care nu o vedeau cu ochi buni pe Ipatia. Nenumarati erau si iudeii in Alexandria, iar diferitele masuri ale lui Chiril impotriva lor s-au lovit de eparhul de atunci al Alexandriei, Orestis, care se purta dusmanos cu el. La sugestia iudeilor, Orestis l-a arestat pe gramaticul Ieraka, prietenul Sfantului Chiril, ca pe unul ce era bunuit ca ar vrea sa rascoale poporul si a poruncit sa fie biciuit. In zadar le-a adus la cunostinta Sfantul Chiril mai-marilor evreilor sa nu provoace astfel de incidente. Dimpotriva, aceia s-au obraznicit si noaptea au pricinuit mari tulburari, raspandind zvonul ca arde Biserica Sfantului Alexandru. Crestinii alergand sa salveze biserica, au cazut in capcana evreilor, care au ucis multi dintre ei. A doua zi Sfantul Chiril a ocupat sinagogile evreilor si ajutat de popor i-a alungat pe evrei din Alexandria, confiscand si averile celor vinovati de uciderea crestinilor. Sfantul Chiril se vede ca a actionat in baza drepturilor pe care le avea doar papa de Alexandria. Insa eparhul Orestis a protestat la imparat si in zadar Sfantul Chiril a cerut ca, prin solie sau intalnire personala, sa vorbeasca cu eparhul, caci acela nu l-a primit. Orestis respingea cu aroganta orice impacare, tinand mereu o pozitie dusmanoasa fata de Sfantul Chiril. Multi monahi din Nitria, manati de ravna lipsita de judecata, au venit in Alexandria sa-l sustina pe episcop impotriva eparhului. Intr-o zi au mers la el si au inceput sa-l numeasca inchinator la idoli, insa el atribuind Sfantului Chiril atacul, spunea protestand ca a fost botezat in Constantinopol de catre patriarhul Attikos. Unul dintre monahi, pe nume Ammonie, a aruncat cu o piatra in capul lui Orestis, ranindu-l si pricinuind panica printre cei aflati de fata. Dupa putin Ammonie a fost prins si chinuit, iar la interogatoriu a murit. Sfantul Chiril a luat trupul lui Ammonie si dupa aceasta ucidere infricosatoare savarșita de mainile idolatrilor l-a numit Mucenic. Din pacate, neintelegerea dintre Sfantul Chiril si eparh a avut si alta victima in afara de Ammonie. Renumita Ipatia. Deoarece Orestis o vizita adeseori si fiindca multimea credea ca ea atatase ura eparhului impotriva episcopului, intr-o zi de martie a anului 416 sau 415, pe cand se intorcea intr-un un car de lupta la casa ei, o gloata de fanatici au prins-o si, dupa ce au tarat-o cu strigate de bucurie la Caesarium , dezbracand-o, au strujit-o cu cioburi ascutite, apoi au omorat-o sfasiindu-i madularele. Dupa aceea au tarat-o la locul numit Kinaron si au ars-o. Uciderea Ipatiei este descrisa cu oroare in scrierile istoricului Socrate Scolasticul din secolul V: „Toti oamenii o respectau si o admirau pentru smerita cugetare a mintii ei. Cu toate acestea, multi o invidiau cu incapatanare. Si fiindca adeseori se intalnea si avea mare intimitate cu Orestis, poporul o acuza ca ea era pricina pentru care episcopul si Orestis nu se impacau. In putine cuvinte, unii indaratnici si necugetati, cu minte slaba, avand conducator si instigator pe Petru, un adept al acestei Biserici, au urmarit pe aceasta femeie cand se intorcea la casa ei. Au coborat-o cu sila din trasura ei, au dus-o la Biserica care se numea Caesarium, au dezgolit-o cu totul, i-au sfasiat pielea si taiat carnurile trupului ei cu scoici ascutite pana si-a dat sufletul. Apoi i-au dezmembrat trupul si i-au dus madularele la un loc care se numeste Kinaron, unde au ars-o.” Concluzia: Vazand datele istorice ale acelei perioade observam ca Orestis actiona ca un inchinator la idoli impotriva Sfantului Chiril. Si toate acestea in timpul imparatiei lui Teodosie! Si mai ales lupta pentru evrei si impotriva crestinilor. Unde este oare aceasta conlucrare iudaism-crestinism, potrivit renumitului „argument” idolatru cu privire la iudeo-crestinism? Unde este oare acea absoluta ocrotire a crestinilor si a Bisericii de faptele dusmanoase ale inchinatorilor la idoli si, invers, unde este „vanarea” deplina a idolatrilor de catre imparatul crestin Teodosie? De ce Sfantul Chiril nu se adreseaza lui Teodosie, astfel incat sa fie evitat Orestis, de vreme ce se presupune ca Biserica este una si aceeasi cu imparatii? (punct de vedere al idolatrilor). Dimpotriva, aici il vedem pe Orestis ca de foarte multe ori actioneaza nu numai impotriva Sfantului Chiril, ci mai ales impotriva crestinilor din Alexandria. Si sa nu va scape urmatoarele: trecusera foarte putini ani de la incetarea prigoanelor paganilor si de aceea spiritele erau inca foarte aprinse. Parerile despre amestecul iudaic nu este deloc de necrezut, ci, dimpotriva, ele sunt intru totul reale din punct de vedere istoric. Sa nu uitam ca comunitatea iudaica grecizata din Alexandria numara destui de multi membri. In acei ani, de asemenea, a existat o continua varsare de sange intre evrei si crestini (vezi macelul celor 250.000 de crestini din Cipru ucisi de evrei). Iar aceasta varsare de sange avea sa continue, din nefericire, si mai tarziu. De asemenea, din pricina diferentelor dintre crestini si evrei a avut loc si o razmerita impotriva lui Orestis, in 415, cu un an mai inainte de moartea nefericitei Ipatia. Iudaismul a fost intotdeauna un dusman al Crestinismului, deoarece acesta ii compromitea pe evrei. Acest fapt extrem de dureros fara indoiala ca l-a mahnit mult pe Sfantul Chiril. Cu toate acestea, el este acuzat ca a instigat gloata. Aceasta acuzatie a formulat-o dupa un secol renumitul filozof pagan Damaskios, insa fara dovezi. Istoricul bisericesc Socrate, cel pornit pe nedrept impotriva Sfantului Chiril, ne instiinteaza ca conducatorul gloatei care a ucis-o pe Ipatia a fost citetul Petru si ca acest fapt „nu putina prihana i-a adus lui Chiril si Bisericii alexandrinilor” (7, 15). Nu a spus ca Sfantul Chiril a fost pricina uciderii Ipatiei. (Cu toate acestea crima ramane crima). La 28 septembrie 416 Imparatul Teodosie II a decretat legea cu privire la clerici si „paravalanii” din Alexandria. „Paravalanii”, care constituiau un corp special de 500 de barbati ce se aflau sub poruncile Arhiepiscopului de Alexandria, au trecut, prin aceasta lege, sub jurisdictia eparhului Alexandriei. Ca o justificare a acestei schimbari a fost faptul ca acest corp semana frica si cutremur in Alexandria prin neoranduielile ce le facea. Poporul Alexandriei a cerut de la imparat, trimitandu-i o solie, sa ia masuri impotriva paravalanilor. Este vadit ca acest demers privea evenimentele cu Ipatia. Dar este vrednic de consemnat faptul ca aceasta solie a poporului a cerut de la imparat sa porunceasca sa nu fie indepartat de acolo arhiepiscopul lor, Chiril. Cererea aceasta se datoreaza faptului ca atunci cand arhiepiscopul Chiril lipsea din Alexandria, paravalanii provocau tulburari. Este vrednic de consemnat faptul ca acest demers al poporului din Alexandria prin care cerea sa ramana acolo Sfantul Chiril pentru a-i ocroti, a venit de la adeptii lui Orestis si nu de la Chiril. Iar solia tot de la prietenii lui Orestis provenea, iar nu de la cei ai Sfantului Chiril. In aceasta epistola nu se facea nici o referire la vina Sfantului Chiril, ci, dimpotriva, solia s-a exprimat cu respect fata de el si, prin cererile ei, marturisea ca prezenta indelungata a lui in Alexandria era considerata ca garantie pentru mentinerea ordinei si a tinerii in frau a paravalanilor, in vederea prevenirii noilor episoade sangeroase. Imparatul Teodosie a considerat just ca acestia sa intre sub ordinele eparhului. Amanuntele eenimentelor dovedesc fara drept de tagada ca Sfantul Chiril lipsea din Alexandria atunci cand a avut loc uciderea Ipatiei. Vrajmasii Sfantului Chiril, nestorienii, adunand o multime de acuzatii impotriva lui, niciodata nu au indraznit sa declare pe fata ca el ar fi fost autorul moral al crimei. Se vede ca, mai degraba fanatismul eparhului Orestis a contribuit la aprinderea fanatismului paravalanilor, a monahilor si a gloatei egiptene care, inca din epoca lui Teofil, s-a aratat foarte ostila celor care staruiau in religia paganilor inchinatori la idoli din Alexandria. Din pacate, scenele sangeroase erau obisnuite in aceste oras. Din cele de mai sus se dovedește ca toti cei care il acuzau pe Sfantul Chiril erau clevetitori, de vreme ce nu numai ca Sfantul Chiril nu a avut nici o legatura cu crima, ci, dimpotriva, era considerat, chiar si de catre inchinatorii la idoli, ca absolut necesar pentru mentinerea in regiune a randuielii si a pacii. Insa adevarata cauza pentru care Sfantul Chiril este acuzat atat de puternic si pe nedrept o constituie bogata opera a acestuia scrisa impotriva vrajmasilor Bisericii pe care a lasat-o in urma lui. Combatand lucrarea lui Iulian Paravatul intitulata: „Impotriva Galileenilor”, (adica a crestinilor), a scris un tratat apologetic cu titlul: „Despre credinta cea curata a crestinilor, catre Iulian cel dintre atei”. Din multele sale scrieri, impotriva nestorienilor a scris trei „Cuvinte scurte despre Credinta dreapta in Domnul nostru Iisus Hristos”. A scris si un dialog scurt „Despre Sfanta si cea deofiinta Treime”. Dintre omiliile sale, renumita este cea numita „Catre Sfanta Maria”, care constituie cel mai frumoasa cantare a antichitatii crestine inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Sfantul Chiril avea dusmani pe ereticii novatieni si nestorieni, pe evrei si pe inchinatorii la idoli, care cu totii cautau prilej sa-l vorbeasca de rau. Ceea ce insa prezinta interes pentru elucidarea acestei probleme este o marturie despre Ipatia pe care idolatrii o ascund: In corespondenta Ipatiei cu Sinesie Kirineul (†416), profesor si admirator al acesteia, s-a gasit o marturie despre faptul ca neoplatonica filosoafa iși exprimase dorinta sa devina crestina: „Doresc sa mor crestina”, spunea ea. Asadar, nu numai ca nu au existat motive religioase pentru uciderea Ipatiei, ci aceasta ucidere s-a lucrat impotriva Bisericii Crestine, deoarece aceasta minunata femeie Il iubea pe Hristos si Biserica Lui. Insa clevetirile mincinoase ale neopaganismului incearca sa prezinte aceasta ucidere politica drept religioasa, pentru a aparea ei drept victime. Striga hotul, daca se teme proprietarul. De aceea, pentru ca Ipatia a fost crestina prozelita, Biserica, potrivit unor cercetori, o cinsteste ca pe o crestina si chiar SFANTA, deoarece avea intentia sa se boteze, dar nu a apucat din pricina uciderii ei. Este cinstita la 12 iulie cu numele de Sfanta Ecaterina. (Despre identificarea Sfintei Ecaterina cu Ipatia, vezi cartea lui M. Dzielska, pp. 209-210, apud R. Richardson, The Starlovers, New York 1967. De asemenea, cartea „Elenism pagan sau Eleno-Ortodoxie?”, Pr. Gh. Metallinos, ed. Armos 2003). De aceasta identificare insa nu sunt convinsi toti, ci unii considera ca Sfanta Ecaterina este o persoana diferita care a marturisit in aceeasi vreme si regiune.

articol primit de la Schitul Lacu – Sf. Munte Athos. Multumim pentru stradania depusa de parinti pentru traducere.

Partea a II-a -> Nevinovatia Sfantului Chiril

Stiinta ne lasa inchisi in descrierea legilor diferitelor existente, dar nu vrea sa stie ca aceste legi trebuie sa fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explica nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. In secolul XIX se credea ca poate sa cunoasca si cele spirituale, dar nu le poate cunoaste. Psihologia este cea mai slaba dintre stiinte pentru ca vrea sa reduca la cateva legi viata spirituala a omului; omul este o mare taina.

Eu sunt o mare taina fata de celalalt, desi ma deosebesc de altii si fiecare se deosebeste de altii; fiecare este o taina de necuprins, de nedefinit. Fiecare este o taina, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decat altul, asa ca nu poti sa reduci viata persoanei la o stiinta precisa, asa cum pretinde stiinta. Persoana e o mare taina, dealtfel si lucrurile, fiecare sunt taine…   Ce insemneaza acest „este”, „a fi”… cine poate sa spuna?… Cioran nu-si pune nici o problema, desi e laudat – vad – foarte mult; la el totul e nimic, totul e de dispretuit, nici macar nu-si pune problema lui „este”: ce-i aceasta „este”?… Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia; nu cred ca omul a iesit din maimuta: cu cat ma duc mai in trecut cu atat vad un om mai superior; mai superior decat omul de astazi. Avea o intelegere a tainei, a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai intelepti decat cei de astazi; sunt in stare oamenii de astazi sa scrie asa ceva?… Cine poate intrece pe cei care au scris cartile Bibliei?… Cu cat te duci mai in urma, cu atata dai de oameni mai intelepti. Ce-a ajuns stiinta asta a Occidentului; unde a ajuns: a ajuns la o practica a asa-zisei tehnici a civilizatiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale…

Am fost astazi la Cernica si am trecut pe la marginea orasului; sunt niste blocuri cu totul lipsite de simtul esteticului, de simtul spiritualului, sunt niste mormane asa in care nu mai este omul, a disparut omul. Si cum te simti cand te duci in natura, ce gandire se dezvolta in tine… Ce gandire are Occidentul fata de gandirea pe care o avea poporul nostru de la sate?… ce gandire are?… catolicismul sustine ca in taina nu e energia necreata ci ca e o gratie creata; atunci Hristos nu este in taina si ca urmare au venit sectele si au spus: „ce ne mai trebuie taine” si au ramas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe cand tainele te unesc, sunt aceleasi, si noi suntem o unitate pentru ca avem tainele si pentru ca le cunoastem: poporul cunoaste tainele toate… intelectualii nu mai recunosc nici o taina, parca stiu tot: nu stiu nimic. Trebuie sa recunosti taina, fiecare lucru chiar lucrul material este o taina, cu atat mai mult o persoana este o taina… De aceea Ortodoxia a pastrat crestinismul de la inceput, mai vechi decat catolicismul, si a pastrat sentimentul acesta al tainei; si ce superficialitate traiesti cand mergi prin orasele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, si ce sentiment avea in suflet taranul cand facea o fantana… caci el stia ca dincolo de astea toate sunt o taina mare… Pe cand astia cred ca nu mai e nimic decat atata; tehnica aceasta. Si ce prost te simti, ce stramtorat te simti in mijlocul lor… Nici nu-si pun intrebarea despre sensul lucrurilor; daca nu-i decat lumea aceasta, cu dependentele ei, cu legile ei, totul e fara sens. Daca oamenii mor rand pe rand definitiv, apar alte generatii si mor definitiv, ce sens mai vad ei: nici unul. Nu-i nici un sens in alt plan, superior acestuia.

Lumea aceasta e foarte complexa, cine-o patrunde?… Si chiar daca o patrunzi nu te satisface daca nu recunosti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu ma mantuieste lumea aceasta.

Persoana e o mare taina, o taina care ma inalta, imi da o bucurie… de-as avea toata lumea, daca n-ar fi o persoana atenta fata de mine as fi cel mai nenorocit om. Numai daca am o persoana care-i atenta fata de mine, numai atunci ma simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?… stiinta nu cred ca mai poate pretinde astazi ca poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o intelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau alta intelegere.

Cred ca e veche omenirea, mult mai veche dar nu iesita din maimuta: nu stiu cine spunea de niste gene care au aparut deodata intr-un ins avand 47 de gene in loc de 46, si acela a fost omul, dar cum a aparut?… Sigur ca nu L-a vazut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum aduna pamant si ii face trupul si ii sufla suflare de viata si asa mai departe. Dar e o taina aparitia omului: omul nu a putut aparea asa, din animal, din maimuta. Este cu totul altceva: e ratiunea asta prin care judeca toate, prin care este constient de toate. Au si animalele o ratiune, dar e o ratiune obiect; omul e o ratiune subiect. Este adevarat ca sunt si animale care parca au afectiune, sunt caini, pisici, chiar in flori, in plante e ceva care parca e un fel de simtire, dar o simtire inconstienta; e altceva. Are si cainele o afectiune fata de stapanul sau, dar nu e totusi ratiunea care gandeste la viitor, care vede pe toate in armonia lor.

Eu cred ca aparitia omului este o taina si in taina aceasta e o taina suprema – spune Sfantul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic.” Nu se poate… Unii oameni de stiinta spun ca n-a fost nimic si a aparut din nimic; nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fara inceput, n-are cauza. Toate au o cauza: de la Acela sunt; in Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie sa fie perfect, trebuie sa fie desavarsit, trebuie sa fie constient, trebuie sa fie deasupra legilor, trebuie sa fie Absolutul, de nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu, care are puterea sa faca din nimic, nu din sine, ca daca ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistenta pentru ca in acest caz n-ar fi perfect El; trebuie sa fie cineva din veci perfect si absolut, desavarsit, iar datorita complexitatii Lui, El trebuie sa aiba caracter de persoana, nu se poate sa nu aiba caracter de persoana. Si nu poti sa gandesti persoana fara persoana; deci iata Treimea… Trebuie sa fie o persoana care iubeste. Nu se poate sa ai alta persoana pe care sa nu o iubesti, sau una de care sa nu vrei sa fii iubit; nu poti… Totdeauna vrei sa ai o persoana care sa te iubeasca si tu o iubesti pe ea; si ce iubire mai inalta si mai curata este decat cea intre Tata si Fiu, si daca sunt numai doi care se iubesc in veci, iubirea lor e perfecta cand impreuna iubesc pe al treilea; nu se pot margini; si fiecare din ei are o bucurie mult mai mare cand are si pe altul care se bucura de celalalt. Tatal are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Tatal. Asa ca invatatura despre Treime apare inevitabil. continuare »

Hotaram cu toata grija si acrivia: impreuna cu chipul Cinstitei si De-viata-facatoarei Cruci, in sfintele biserici ale lui Dumnezeu sa se puna si: Cinstitele si Sfintele Icoane, pictate sau lucrate in mozaic, sau facute din materii potrivite, pe Sfintele Vase si Vesminte, pe ziduri si scanduri, in case si pe drumuri!

Sfantul si Marele Sinod Ecumenic care prin harul lui Dumnezeu si datorita hotararii dreptcre­din­ciosi­lor si iubitorilor de Hristos, imparatii nostri Constantin si mama sa Irina, s-a adunat pentru a doua oara la Niceea, slavita metropola a provinciei Bithinia, in sfanta biserica a lui Dumnezeu numita Sfanta Sofia, urmand predaniei Bisericii Sobornicesti, a hotarat cele ce urmeaza:

Cel care ne-a daruit noua lumina cunostin­tei Sale si ne-a izbavit din intunericul nebuniei idolesti, Hristos Dumnezeul nostru, dupa ce Si-a facut mireasa Sfanta Sa Biserica Soborniceasca cea fara pata sau zbarcitura (Efes. 5, 27), a fagaduit sa vegheze asupra ei, zicand cu tarie sfintilor Sai ucenici: Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Matei 28, 20). Aceasta fagaduinta nu a facut-o insa numai acelora, ci prin ei [a facut-o] si noua, celor care am crezut prin ei in numele Lui (Ioan 17, 20).

Insa unii oameni, nesocotind acest dar, inaripati de catre vrajmasul cel viclean, s-au indepartat de judecata cea dreapta si, impotri­vin­du-se predaniei Bisericii Sobornicesti, au pacatuit intru intelegerea adevarului, [si], precum zice proverbul, nu si-au brazdat bine ogorul si mainile lor nu au avut ce culege.

Ei au indraznit sa defaime podoaba bineplacuta lui Dumnezeu a sfintelor aseza­minte, numindu-se preoti fara sa [si] fie; despre care Dumnezeu striga prin profeti: multime de pastori au calcat via Mea; calcat-au cu picioare­le lor partea Mea… (Ieremia 12, 10). Caci urmand unor oameni nelegiuiti, increzatori in propriile cugete, au clevetit Sfanta Biserica, Mireasa lui Hristos, Dumnezeul nostru, si nu fac deosebire intre curat si necurat (Ezechiel 22, 26), numind icoana Domnului si a sfintilor Sai ca pe statuile idolilor diavolesti.

De aceea, intru bunavointa Sa, Domnul Dumnezeul nostru, nesuferind ca cel ascultator sa fie vatamat de o asemenea ciuma, prin ravna dumnezeiasca si cu aprobarea lui Constantin si a Irinei, preacredinciosii nostri imparati, ne-a chemat de peste tot pe noi, intaistatatorii preoti­ei, pentru ca dumnezeiasca predanie a Bisericii Sobornicesti sa isi regaseasca taria prin hotara­rea noastra soborniceasca.

Cercetand si examinand cu multa acrivie si avand in vedere scopul adevarului nu inlaturam nimic, nu adaugam nimic, ci pastram neschim­ba­te [toate] cele bune ale Bisericii Sobornicesti; si urmam cele sase Sfinte Sinoade Ecumenice, mai intai pe cel reunit in stralucita metropola Niceea, [si] impreuna cu el pe cel care a avut loc in cetatea imparateasca de Dumnezeu ocrotita [a Constantinopolei]. continuare »

Nu exista premize biblice ale erorilor papalitatii, asa cum nu exista acoperire revelationala obiectiv valabila pentru greselile ereziarhilor tuturor vremurilor.

Afirmatia aceasta este ortodoxa si formularea ei, absolut corecta. Biserica noastra nu poate renunta la nicio iota si nicio cirta din ea, fara sa se expuna primejdiei de a aluneca pe povirnisurile prapastioase ale cailor batatorite de eterodocsi, fara a cadea in ireparabila greseala de a consimti sa cada la tranzactii oneroase asupra depozitului de credinta pe care l-a mostenit de la Mintuitorul Hristos, si pe care l-a formulat (definit), conservat si aparat cu atita intelepciune si dirzenie vreme de aproape doua milenii.

Si totusi, vorbim si noi, crestinii ortodocsi rasariteni, de premizele biblice ale erorilor papalitatii si ale altor comunitati crestine iesite din fagasul traditional al Bisericii celei una. De fiecare data, insa, insotim acest fel de a vorbi de precizarea expresa ca ceea ce numim, in virtutea obisnuintei, premize ale erorilor eterodocsilor, sint „premize” numai intrucit au fost ridicate la acest rang si calificate ca atare de cercuri teologice-bisericesti care zac in afara Ortodoxiei. In realitate, aceste „premize” sint simple pretexte de evadare doctrinara din limitele Revelatiei divine impartasita oamenilor, menite sa camufleze lipsa de concordanta a unor formulari dogmatice inovatoare, de data tirzie si de obirsie dubioasa, cu invatatura lui Hristos, atita cit este ea consemnata in scripturile inspirate.

Inovatiile doctrinare in numele carora a fost sfisiata unitatea Bisericii crestine nu pleaca de la Biblie, nu-si au izvorul in ea, nu Biblia este aceea care ar fi dat impulsul formularii lor. Daca era altfel, este neindoios ca s-ar fi sesizat de mult crestinatatea cea oarecind una si ar fi procedat in consecinta, valorificind aceste impulsuri de dogmatizare in deplinatatea ei. Roadele acestui supliment de dogmatizare ar fi intrat, normal, in patrimoniul doctrinar al intregii crestinatati si Biserica lui Hristos ar fi fost crutata de calamitatile cutremurelor care i-au zdruncinat cu atita violenta cele douazeci de veacuri de existenta institutionala.

Faptul ca tocmai ramura apuseana a Bisericii crestine – si mai ales ea – manifesta ciudata predilectie de a fauri periodic dogme noi, trebuia sa dea loc la nedumeriri, cum s-a si intimplat, trebuia sa stirneasca luari de pozitie si proteste pe cit de energice, pe atit de justificate, – cu atit mai virtos cu cit ceea ce se dogmatiza in Apus, tintea nu la o cit mai deplina preamarire a lui Dumnezeu, ci la ingrosarea inadmisibila a gloriei papilor Romei.

Fripti de arsita duhului pustiitor al stapinirii de multe, episcopii Romei au pierdut, cu vremea, orice farima de cuviinta crestineasca, de umilinta apostoleasca si de masura omeneasca, transformindu-se in purtatori exclusivi ai puterii celor doua sabii, auto-investindu-se cu prerogativa hulitoare de atotstapinitori, pe pamint si in cer[1]. Revendicind zgomotos pentru sine monopolul conservarii si dezvoltarii doctrinei crestine, papalitatea procedeaza simultan la despuierea ocirmuirii sinodale bisericesti si a stapinirii lumesti de atributiile cu care le-a inzestrat Dumnezeu, prin Fiul Sau. Vremurile smolite ale Evului-Mediu stau marturie despre reusita vremelnica a ofensivei de asezare a papalitatii pe scaunul cel mai de sus al ierarhiei valorilor umane. E epoca in care imperialismul papal invadeaza, triumfator, istoria continentului nostru. Regii si imparatii tremura inaintea papei si pasind umiliti, pe jos, ii duc calul de friu: coroanele lor sint in miinile lui, el le distribuie si tot el le doboara de pe crestetele celor care cuteaza sa schiteze cel mai mic gest de semetie sau independenta personala. Pe recalcitranti, ii nimiceste dezlegind pe supusii lor de juramintul de fidelitate ce-l datorau detinatorilor puterii de stat.

O atit de nemasurata putere, concentrata in miinile unui singur om, trebuia pusa la adapost de capriciile si surprizele vremurilor schimbacioase. Sinodul de la Vatican a purtat grija de acest lucru. Conditiile dubioase in care a fost dogmatizata la 1870 infailibilitatea papei, intereseaza mai putin la acest loc [2]. Fapt este ca prin definitiile acelui sinod de pomina, episcopul Romei devine de drept ceea ce se inversunase a se arata prin toate manifestarile sale de pina atunci: „summus episcopus”, vicarul lui Hristos pe pamint. Cind vorbeste el ex cathedra, orice replica devine nula si neavenita. „Roma locuta, causa finita”. Practic, orice viitor sinod ecumenic devine inutil.

De-acum inainte, tot ceea ce poate furniza un simulacru de justificare nemasuratului orgoliu al papalitatii imperialiste, va fi pus la contributie in scopul sprijinirii si intaririi vointei sale de putere nelimitata. Biblia insasi va fi solicitata – si obligata – sa motiveze, retrospectiv, pasiunea inovatoare a papalitatii.

Aceasta procedura poate aparea ca neomenoasa si scandaloasa in fata constiintelor crestinesti de toate confesiunile – cea romano-catolica inclusiv -, dar nicidecum inadmisibila si infructuoasa mai ales, din clipa in care papalitatea detine, prin definitie sinodala, plenitudinea magisteriului invatatoresc, iar Comisiunea biblica a Vaticanului vegheaza ca tot ceea ce este defavorabil Sfintului Scaun sa fie taxat si infierat ca fals. Elasticitatea textelor biblice – cum dovedeste istoria bisericeasca – a incurajat pe toti ereziarhii sa-si acopere cu autoritatea scripturilor inspirate, interpretate tendentios, vatamarile pricinuite de ei integritatii si curatiei invataturii de credinta a Bisericii lui Hristos. continuare »