† APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

[vimeo=https://vimeo.com/17286861]

Vizionati si: Religia pe nume comunism (emisiunea Pietrele vorbesc, realizata de ieromonahul Savatie Bastovoi) si documentarul Golgota Basarabiei

UPDATE:Parintele Justin Parvu: Tot comunistii castiga. Nu lasa rusii Basarabia!

Autor: Fabian Seiche, Editura Agaton, 2010, 607 pagini

Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine si statea luni de zile uneori. Dupa aceea s-a facut calugar, a stat in Bucuresti pe la un frate al meu… Era o taina in el, era un om care spunea cu hotarare, nu spunea cu ezitari, cum spun alti oameni, si cum si eu imi dau seama ca nu pot defini lucrurile. El parca le spunea in asa fel ca dadea o siguranta omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu stiu sa fi pus intr-un mod foarte complicat problemele; el le spunea intr-un mod hotarat, asa fara ezitari. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu stiu de ce n-a mai venit la mine.

Corneliu Codreanu era si el o figura foarte interesanta; si atragea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras e adevarat, dar ca persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine…

mai departe: Despre Ion Mota, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu, Noica

Cititi si: INEDIT: Parintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric

Astazi se implinesc 21 de ani de cand marele duhovnic al Ardealui salasluieste in Imparatia lui Dumnezeu, mangaind sufletele celor care ii cer in rugaciune mijlocire la Hristos. Si in acest an, la manastirea Prislop din judetul Hunedoara, s-au adunat zeci de mii de oameni sa aduca o floare si o ruga catre cel care este numit “Sfantul Ardealului”. Marturii sunt foarte multe despre minunile pe care Parintele Arsenie Boca le-a facut inca din viata, ramanand doar ca Sinodul BOR sa purceada la canonizarea marelui duhovnic. Speram sa mai apucam acele vremuri…

Adevarul trebuie mereu spus si asta ne invata si Parintele Arsenie Boca:

La ce ne folosesc acele vorbiri indemanatice despre lucruri ascunse si intunecoase, de care la ziua judecatii nu vom fi tinuti de rau ca nu le-am cunoscut.

O, Adevar, care Dumnezeu esti, fa sa fiu una cu Tine intr-o dragoste vesnica. In Tine salasluieste tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toti invatatii sa taca, toata faptura sa amuteasca in fata Ta, graieste-mi numai Tu.

Un duh curat, simplu si statornic, nu-i niciodata imprastiat chiar in mijlocul multor indeletniciri, fiindca el face totul ca sa cinsteasca pe Dumnezeu, si fiindca, pasnic fiind in el insusi, isi da osteneala sa nu se caute pe sine in nimic.

Cea mai grea lupta in viata aceasta, nu este alta decat biruirea de sine. Caci biruirea de sine duce la propasirea binelui.

Orice desavarsire, in viata aceasta, este amestecata si cu putina nedesavarsire – si pe toate le vedem ca printr-o ceata.

Cei mai multi se indeletnicesc mai osebit a cunoaste decat a trai cum se cuvine, se ratacesc adesea, iar din truda lor nu se aleg decat cu putine roade, sau deloc. O, daca ar fi tot atat de harnici cu starpirea stricaciunilor lor si cu cultivarea virtutii, cum sunt cu vanturarea desartelor vorbiri, n-am vedea atatea rele, nici atatea scandaluri, si slabanogie in lume. continuare »

1. Introducere

A scrie despre martiri si teroare in Romania este un mare curaj, intrucat nu cred ca cineva se pricepe cu adevarat la martiri iar daca nu ai trait nici vremurile de martiraj si teroare,  atunci poti fi atins, cu siguranta, de o umbra de impostura[1].

1.1. Motivatia titlului

Personal doresc sa cunosc adevarul istoric recent al Romaniei, care a dat ”nor de marturii”[2] ale credintei crestine. Stiu ca acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfant pese noi si tara noastra, ca sa nu ne uscam in desertul uitarii, al minciunii si al nesimtirii actuale, in special al nesimtirii intransigente a unor cenzori ideologici, care ne interzic astazi, sa vorbim de proprii martiri, in Romania martirizata tocmai de stapanii lor.

Chiar daca adevarul este crud si barbar, am credinta ca el ne poate ajuta la purificare si mantuire. Stim ca ”cel mai mare pacat al oamenilor e frica, spaima de-a privi in fata si a recunoaste adevarul. El e crud, acest adevar, dar numai el foloseste”[3] spune Eminescu si doar el” te face liber”[4] ne invata Mantuitorul Hristos. Iar ”acolo unde lipseste curajul nici o alta virtute nu poate supravietui”, spune un apologet crestin[5].

Doresc doar sa cunosc Istoria nationala sau ”nationalitatea in marginile adevarului”[6] pentru a putea trai in viitor cu demintate nationala si sa am raspunsul gata pregatit cand voi merge la judecata Domnului” cu slava neamului meu”[7].

Despre „Noul Ierusalim”, cetatea cereasca a fiilor lui Dumnezeu de dupa invierea si judecata ob­steasca, sta scris: „Neamurile vor umbla‑n lumina ei, si‑mparatii pamantului intr‑insa isi vor aduce slava”[8]; si „cine nu se va teme de Tine, Doamne, si nu va slavi numele Tau? Ca Tu esti Sfant, si toate neamurile vor veni si se vor inchina inaintea Ta, pentru ca judecatile Tale au fost aratate”[9].

Deci scriu despre martiraj si teroare ideologica din Romania recenta, din perspectiva eschatologica, ca teolog si preot si nicidecum din postura de martir sau erou si nici ca judecator moralist al istoriei.

Cu toate ca in mizeria ideologica a epocii in care traim ”s-a ajuns ca, pentru a vorbi de martiri, sa fie nevoie de curaj… iar cand e vorba de martirii romani care au murit in inchisorile comuniste nu-ti trebuie doar curaj, ci de-a dreptul un dram de sminteala” [10], eu imi asum acest risc de a fi considerat orice, doar de dragul adevarului si de dragul vesniciei neamului meu.

Doresc sa arat apoi, ca martirajul este un act de credinta crestina profunda si o sansa enorma spre mantuire, in ciuda faptului ca unii laici democrati  nu au intelegere pentru martiraj iar in conceptia lor ”martirul fiind o victima idioata, care se chinuie degeaba, cu ochii atintiti la o himera… iar opinia curenta este ca martirii au fost niste bieti nenorociti care au crapat fara nici un rost si de aceea ii putem lesne da uitarii. Cu alte cuvinte, nu pierdem nimic daca tacem in privinta martirilor. In realitate, daca ii uitam pe ei, ne uitam fundamentul pe care stam, ne uitam radacinile”[11] si nu mergem la judecata lui Dumnezeu decat cu rusinea neamului dat uitarii si nicidecum cu slava lui…

Cu toate ca nu exista martiri universali, insa respectand martirii fiecarui neam, respectam pe sfintii universali ai lui Dumnezeu, care devin ”impreuna cetateni cu sfintii  si casnici ai lui Dumnezeu”[12], doar daca au facut actul martiric in numele si de dragul lui Dumnezeu in Vechiul Testament si al lui Hristos si a credintei crestine, in Legea Harului. Altfel sunt ori victime, ori agresori, ori tortionari, ori eroi ai neamului sau viteji ai popoarelor, daca ”ce-i martiric pentru mine devine dusman postum pentru altul”, precizeaza Sorin Lavric[13].

2. Ce este un martir dupa invatatura ortodoxa?

Martirul reprezinta o sinteza a smereniei si a jertfei personale cu lucrarea harica a lui Dumnezeu in el, in lupta impotriva raului de orice fel[14], rabdand chinul, nedreptatile sau dandu-si viata de dragul lui Hristos, a adevarului si a credintei crestine.

Cand cineva  eclipseaza sau isi asuma de unul singur suferinta multora, doar ca a supravietuit terorii si temnitelor comuniste, sau cand deturneaza suferinta altora in favoarea unei confesiuni[15], a unei tagme, a unei etnii, sau a unei miscari politice, cu scopul de a-si etala meritele  sau curajul, sau si mai rau cu scopul de a falsifica si musamaliza istoria[16], atunci asistam la o competitie martirica ridicola si frivola, ducand in desuitudine notiunea de martiraj si o poate  transforma, facand-o fara valoare hristica. Acestia nu sunt martiri crestini, ci victime a unui sistem sau erori umane. continuare »

Deputatul Mircia Giurgiu a anuntat ca va depune in Parlament un proiect de lege privind interzicerea vanzarii produselor etnobotanice in Romania, in urma cazurilor in care tineri au ajuns la spital dupa ce au consumat astfel de substante.

Giurgiu a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca in urma numeroaselor situatii care au aparut la nivel national mai multi tineri fiind internati la dezintoxicare, a decis sa initieze un proiect de lege privind interzicerea produselor etnobotanice. “Am hotarat sa initiem un proiect de lege prin care sa interzicem vanzarea tuturor acestor produse si inchiderea magazinelor existente. De asemenea, proiectul va prevede si interzicerea comercializarii acestora pe internet sau la colt de strada, adica nicaieri sa nu mai poata fi cumparate aceste produse in Romania“, a spus Giurgiu, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, pentru gasirea celor mai bune solutii pentru formularea proiectului a discutat cu medici, politisti si alti specialisti. “Vrem sa scoatem o lege care sa nu aiba nevoie de norme de aplicare, pentru ca acolo se poate schimba sensul legii”, a mentionat Giurgiu. continuare »

de Ieromonahul Cosma, manastirea Sihastria

Sf. Apostol Pavel indemna pe credinciosii din timpul sau: ,,Aduceti-va aminte de mai marii vostri si privind cu luare aminte cum si-au incheiat viata, urmati-le credinta”. Parintele Ioanichie Balan s-a nascut in ziua de 10 februarie 1930 intr-o familie cu mai multi copii din localitatea Stanita, Judetul Neamt. A urmat cursurile scolii primare si generale din localitate, apoi si-a continuat studiile la un liceu comercial. La finalizarea studiilor, atras de faima staretului Sihastriei, intra in obstea acestei manastiri, in toamna anului 1949, la putin timp dupa ce Parintele Cleopa Ilie, inconjurat de un grup format din 27 de monahi, a fost trimis staret la Manastirea Slatina. Parintele Ioanichie (fratele Ioan) intra asadar in obstea acestei manastiri intr-un moment delicat din istoria ei. Pe de o parte obstea manastirii se injumatatise, fiind oarecum slabita din punct de vedere numeric dar si duhovnicesc, prin plecarea staretului si a celor mai importanti calugari la Manastirea Slatina. Pe de alta parte, in Romania se instalase deja regimul comunist la conducere, care proiecta planuri de subjugare, compromitere si discreditare sau chiar desfiintare a monahismului si a BOR.

Fratele Ioan Balan, fiind un om ,,scolit” pentru vremea respectiva[1] , a fost de un real folos Manastirii Sihastria, care, asa cum am amintit, trecea printr-un moment foarte delicat. El a fost randuit, la putin timp dupa intrarea in manastire, sa se ocupe de cancelaria si aprovizionarea manastirii. Parintele Ioanichie, inca de la inceputul calugariei, a avut preocupari scriitoricesti. In arhiva manastirii se pastreaza date si insemnari referitoare la evenimente petrecute in istoria Sihastriei. Cele mai multe au fost consemnate de el. A fost calugarit de Staretul Ioil Gheorghiu, in luna aprilie 1953 la Manastirea Neamt, primind numele fostului staret si reorganizator al vietii monahale de la Sihastria, Ioanichie Moroi. In acelasi an a fost hirotonit ierodiacon. Intr-un raport al Securitatii din 18 februarie 1950 se mentiona: ,,La Manastirea Sihastria-Neamt se afla tanarul Ioan Balan, din Roman, fost functionar la un magazin de stat, in scopul de a se calugari. Stabiliti care este activitatea susnumitului, legaturile sale, intrucat a fost membru activ al Oastei Domnului, cu toate ca era functionar de stat”[2]. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=MoY2b5pCZ04]

Vedeti si:

Parastasul din 2009

Cuvantul Parintelui Justin la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu

Oare cand va iesi Patriarhia Romana de sub servitutea statului laic demonizat, orientat spre o Europa Unita plina de duhul antihristului, si ii va canoniza pe martirii neamului romanesc si ai Bisericii? Biserica Rusa a facut martiri din toti cei care au fost ucisi in inchisori, chiar daca au dus o lupta politica, fiindca toti au luptat impotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfintii sunt renegati de Biserica din motive politice si din lasitate duhovniceasca. Nu a auzit Sfantul Sinod romanesc despre puterea crucii: “Si a facut din pescari Apostoli si din pagani mucenici!”? Nu a auzit ca pocainta si curatirea launtrica sunt cea mai sigura poarta de intrare in rai? Nu a auzit ca bunul trai este dusmanul lui Hristos in inima ierarhilor care sacrifica sfintii din inchisori in cel mai oribil abator: cel al uciderii spirituale?

Dar dincolo de orbire si dincolo de lasitate, sfintii din inchisori vegheaza peste Biserica Romana, peste sinodalii prinsi in plasa sclaviei statului ateu si peste neamul romanesc, mai reali decat toate treptele ierarhice care neaga sfintenia celor morti in inchisori, chiar si peste diocezele in care, prin dispozitiile ierarhului locului, liturghia devine o anexa la pregatirea clerului pentru intrarea in basilica “ecumenica” a satanei…

(fragment din introducerea la Intoarcerea la Hristos, a lui Ioan Ianolide)

Astazi, 20 noiembrie, la Manastirea Petru Voda va avea loc un parastas intru pomenirea Parintelui Gheorghe Calciu la implinirea a 4 ani de la trecerea sa in Ceata Sfintilor.

Semnul vadit al apropiatei nasteri (n.n. veniri) a Anti­hristului celui mare este politica ecumenista a Ortodoxiei oficiale, ecumenism care a ajuns „dogma” (adica adevar neschimbator) impotriva sfintelor dogme lasate de Insusi Hristos – Dumnezeu in vremea vietii Lui si apoi de Sfantul Duh-Dumnezeu, prin Sfin­tii Apostoli si prin Sfintii Parinti ai Bisericii. Sa vedem ce spun despre acest rau pe  care il traim nemijlocit cativa dintre Sfintii Parinti ai vremii noastre. De pilda, Cuvio­sul Iustin Popovici: „Ecumenismul e numele de obste pentru crestinismele mincinoase, pentru «Bisericile» mincinoase ale Europei Apusene. In el se afla cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul in frunte; iar toate aceste crestinisme mincinoase, toate aceste «Biserici» mincinoase, nu sunt nimic altceva decat erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de «atot-erezie» (pan-erezie). De ce? Fiindca, de-a lungul istoriei, feluritele erezii tagaduiau sau slu­teau anume insusiri ale Dumnezeu-omului Domnului Hristos, in timp ce ereziile acestea europene Il indeparteaza pe Dumnezeu-omul in intregime si-L pun in locul Lui pe omul european. In aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala intre papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este «legiune» . Alte lamuriri aduce Cuviosul Serafim Rose:

continuare »

„Spre cer ridic ochii inimii mele, spre Tine,
Mantuitorul meu, mantuieste-ma cu stralucirea Ta!”
(Antifonul 1, glas 2 Octoih)

In afara sfintilor nu exista invatatori si pedagogi adevarati, nicio cultura adevarata fara sfintenie. Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator; numai sfintenia este adevarata lumina. Cultura adevarata, luminarea adevarata nu sunt nimic altceva decat iradierea sfinteniei. Numai sfintii sunt cu adevarat luminati. Sfintenia traieste si respira prin lumina, iradiaza si actioneaza in lumina. Sfintind, sfintenia in acelasi timp lumineaza si invata. Exista o anumita identitate intre sfintenie si luminare. In realitate, cultura inseamna luminare, luminare prin sfintenia in Duhul Sfant, Care este purtatorul si creatorul sfinteniei si al luminii si al cunostiintei. Si, intrucat sunt sfintiti si luminati de Duhul Sfant, sfintii sunt si adevarati invatatori si pedagogi.

Sfintenia este unirea dupa har cu Dumnezeu, adica unirea cu Logosul cel vesnic, cu sensul vietii si al existentei; tocmai in aceasta consta plinatatea si desavarsirea personalitatii si existentei omenesti. O astfel de sfintenie harismatica este sufletul culturii. Fiindca, daca cultura nu ne descopera sensul cel vesnic al vietii, mai este, oare, nevoie de ea? Mai bine sa fii tigru in mijlocul junglei sau leu in pustie decat un om lipsit de cultura sfinteniei. continuare »

Mai-marilor Voievozi ai ostilor ceresti, rugamu-va pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugaciunile voastre sa ne acoperiti pe noi, cu acoperamantul aripilor maririi voastre celei netrupesti, pazindu-ne pe noi cei ce cadem cu deadinsul si strigam: izbaviti-ne din nevoi, ca niste mai-mari peste puterile celor de sus.

In aceasta zi binecuvantata pentru neamul romanesc, manastirea Petru Voda, al carei staret este Parintele arhimandrit Justin Parvu, isi sarbatoreste hramul, avand ca ocrotitori pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Intreaga viata a Parintelui Justin s-a aflat in stransa legatura cu Sfintii Arhangheli, care l-au aparat cu aripile lor si i-au dat curajul marturisirii credintei in cele mai aprige timpuri ale neamului romanesc. Sa indraznim si noi a cere Sfintilor Arhangheli sa ne dea curajul marturisirii credintei ortodoxe si Parintelui Justin sa-i daruiasca putere si sanatate pentru a ne pastori multi ani inainte. La multi ani, Parinte staret! La multi ani manastirea Petru Voda si vietuitorilor din aceasta manastire! La multi ani tuturor celor care poarta numele de Mihai(ela), Gabriel(a)!

Parintele Justin despre inceputurile Manastirii Petru Voda:

Ceea ce mi-a oferit bucurie, e ca am pus temelia acestei biserici, inchinata in cinstea marilor marturisitori ai razboiului comunist; in cinstea lor am ridicat biserica cu patronii – „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”. S-au adaugat apoi casele care se vad ca o marturie a ostenelilor credinciosilor ortodocsi din partea locurilor. Dupa asa-zisa Revolutie am venit aici, in Petru Voda  si am inceput lucrarile acestea frumoase cu ajutorul credinciosilor care s-au nevoit, stand zi de zi pana ce s-a acoperit biserica inceputa in mai. In acelasi an am ajuns la acoperisul ei, la sfarsitul lunii octombrie, inceputul lui noiembrie. Apoi a urmat pictura – din interiorul bisericii, din exteriorul ei, asa incat a fost de altfel si bucuria si m-am regasit asa, in rostul meu din viata pe care am parcurs-o. De altfel toate aceste nevointe, aceste greutati, valtori prin care am trecut – n-au facut altceva decat sa hotarasca si sa intareasca in mine convingerile mele – a iubirii de tara si neamul acesta obidit.

Cuvant despre Sfintii Arhangheli

Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte, care stau inaintea tronului slavei lui Dumnezeu, dupa cum spune insusi Sfantul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor sapte Biserici care sunt in Asia … si de la cele sapte Duhuri care stau inaintea Scaunului Lui (Apocalipsa 1, 4). Si acestia sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil si Varahiil. Fiecare arhanghel are o anumita misiune divina de indeplinit.

continuare »

Moartea, nasterea si cresterea in Hristos

Tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate intru El, care este capul, Hristos
(Efes. 4:15)

Din parabolele despre vita si mladite si despre Maslin si ramuri am invatat ca noi crestinii traim in legatura de viata morala cu Hristos ca mladitele cu vita si ca ramurile cu maslinul. Am mai inteles ca, crestinul e chemat sa fie un alt Hristos, un mic Hristos, un om care se aseamana cu Hristos la minte si la vointa, in gandire si in viata, in iubire si in sfintenie, in bunatate  si peste tot in virtute. Aceasta este si asa este viata in Hristos, viata cu Hristos, viata prin Hristos, viata crestina, chipul unei vietuiri dumnezeiesti.

Iisus Hristos ne-a invatat si ne-a aratat cum se traieste in trup omenesc o viata dumnezeiasca. Viata in Hristos este chipul vietuirii dumnezeiesti. Pentru crestin, viata dumnezeiasca incepe in Sf. botez. Viata omeneasca isi are inceputul prin nastere [1], urmata de patimi si moarte. Viata dumnezeiasca isi are inceputul in nasterea de Sus, adica in moartea pacatului, urmata de nasterea si cresterea in Hristos. Crestinismul este religia prin care se infaptuieste creatia din nou a lumii, nasterea din nou a omului, renasterea, adica moartea, altoirea, nasterea, cresterea si desavarsirea cu Hristos, in Hristos.

Dupa invatatura crestina, Botezul este moartea si invierea cu Hristos, adica moartea si ingroparea trupului pacatului din firea omului, urmata de invierea la viata cea noua, la viata cea dumnezeiasca.

«Au nu stiti – scrie Sf. Pavel – ca toti cati in Hristos ne-am botezat, in moartea lui ne-am botezat? Ne-am ingropat impreuna cu El, in moarte, prin botez, ca precum Hristos s-a sculat din morti, prin marirea Tatalui, asa si noi intru innoirea vietii sa umblam. Caci daca ne-am facut cu El o singura tulpina, partasi vom fi si invierii lui, bine stiind ca omul nostru cel vechi s-a rastignit impreuna cu El, ca sa se nimiceasca trupul pacatului, sa nu mai fim robii pacatului. Pentru ca cine a murit, este slobod de pacat. Iar daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si vietui impreuna cu el, stiind ca Hristos, dupa ce a inviat, nu mai moare, ca moartea nu-L mai stapaneste, caci moartea indurata de El a fost moartea pacatului, odata pentru totdeauna; iar viata pe care o traieste El, o traieste lui Dumnezeu. Asa si voi, socotiti-va ca sunteti morti pacatului si vii lui Dumnezeu in Iisus Hristos, Domnul nostru» (Rom. 6:3-11).

Un fapt se pare ciudat, dar e adevarat: viata crestina se naste din moarte. Viata in Hristos se naste in Sf. Botez, prin moartea trupului pacatului. Pacatul este in om ca in al doilea trup, ca o umbra a trupului insa nu dinafara, ci dinauntru. Acest trup, adica fiinta pacatului, prin botez se ingroapa, se nimiceste, se stinge, moare ca umbra in fata soarelui, pentru a se inlocui cu un trup nou, de lumina, cu trupul sfinteniei, cu viata cea noua, cu omul cel nou, cu sfintenia harului, cu Hristos. Asta insemneaza moartea si invierea cu Hristos, despre care vorbeste Sf. Pavel: moartea pacatului si nasterea din nou (renasterea) fara de pacat; rastignirea si moartea firii stricacioase, pentru viata in Hristos. continuare »

Aratare a ereziilor, ratacirilor si innoirilor Bisericii Romane (de la Roma),
de la despartirea ei de Biserica Catolica (Soborniceasca), in veacul al IX-lea

Autor: VLADIMIR GUETTÉE, doctor in teologie al Bisericii Ortodoxe a Rusiei
Traducere de Protosinghelul GHERASIM SAFFIRIN
Editura SCARA, 2010, 346 pagini, coperta cartonata
Pret: 22 Lei

Prezentare:

Papalitatea eretica este negresit cea mai buna carte scrisa pina acum asupra acestei pricini, lamurand in chip desavarsit intelegerea cumplitei erezii a Bisericii Romane atat din punct de vedere teologic, cat si istoric. Totodata, aceasta lucrare scrisa in urma cu un veac si jumatate, ca raspuns la hotararile Conciliului intai de la Vatican, este de actualitate pentru noi acum, cand papismul a ajuns (de la al doilea Conciliu din Vatican) nu numai dogma a dogmelor in “Biserica Apuseana”, dar se cere a fi si in aceea Ortodoxa. Caci nimic altceva nu se doreste prin „unirea Bisericilor surori”. Unire care nu e un lucru nou – fiind savarsita o data, la Sinodul de la Ferarra-Florenta, cel putin pe hartie – doar ca aceasta se va intimpla si cu fapta cat de curind.

Editia de fata se sprijina pe traducerea Preasfintitului episcop al Romanului Gherasim Saffirin (1849-1922), care a fost el insusi unul din rarii marturisitori ai vremii sale, la fel de tulburata ca si aceea a noastra. Astfel, el a aratat cum trebuie sa fie adevaratul ierarh ortodox, impotrivindu-se de unul singur ratacirilor spre care era impinsa si atunci Biserica Romana (de la Roma).

Fiind o lucrare de eruditie, cartea Parintelui Vladimir Guettée face trimitere la o multime de personaje, locuri si intamplari din istoria Apusului, necunoscute cititorului roman. Pentru aceasta, a trebuit sa aducem in subsol numeroase note lamuritoare.

In sfarsit – de vreme ce papalitatea a trecut in ultima vreme dincolo de toate marginile ereziei, fiind pagana si antihristica pe fata – am adaugat la urma un cuvant privitor la aceasta. continuare »

Astazi am putut citi pe blogul ieromonahului Savatie Bastovoi de la Manastirea Noul Neamt din Rep. Moldova, marturisirea de credinta a sfintiei sale, necesara pentru a lamuri polemica iscata de protodiaconul Andrei Kuraev, agent misionar al ss Kiril, patriarhul Moscovei. Pe scurt, diaconul Kuraev il acuza pe parintele Savatie ca antiecumenismul sau contravine orientarii actuale a Bisericii si aceasta il transforma in schismatic.

Drept uneltire impotriva Patriarhului Moscovei diaconul moscovit percepe antiecumenismul meu afisat, iar prin ”instigare la ura nationala intre popoarele ortodoxe” sfintia sa are in vedere dragostea mea fata de poporul meu.

In urma acestor acuze, parintele Savatie Bastovoi afirma ca:

… vederile mele antiecumeniste, antiglobaliste si anticomuniste (fenomene pe care le consider expresii ale aceluiasi fond ideologic) sint publice si constituie subiectul a zeci de articole si al unor carti semnate de mine. … Consider convingerile mele corecte si in deplin acord cu invatatura si traditia Bisericii Ortodoxe Sobornicesti si Apostolice si nu doresc sa ma lepad de ele. Condamn amestecul bisericii in politica si consider necesara reinnoirea anatemei asupra comunismului si masoneriei printr-un act sinodal. Atita vreme cit biserica nu va interzice oficial colaborarea slujitorilor sai cu serviciile secrete ale statului, precum si prezenta acestora in diferitele loji masonice, consider ca acest subiect va constitui o tema de dezbatere publica.

Problema apartenentei unor slujitori ai Bisericii la organizatii obscure si ilegale, precum este cazul masoneriei, trebuie readusa in discutie si vazut care este pozitia oficiala a Bisericii. Stim ca in 1937 BOR a condamnat masoneria, desi capii statului si Bisericii din acel timp, regele Carol al II-lea si patriarhul Miron Cristea aveau mari afinitati cu “institutia” in cauza. Dar de atunci pana in zilele noastre, acea hotarare nu a fost deloc respectata, prin faptul ca slujitori ortodocsi au facut si fac in continuare parte din loji masonice si nu a fost refuzata inmormantarea niciunui mason de catre preoti ortodocsi, conform acelei hotarari. continuare »

Un articol prevestitor fata de ce avea sa se intample la Iasi, o suprimare a marturisirii credintei, articol postat chiar pe site-ul doxologia.ro al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Sa luam aminte:

Incepand cu seara zilei de 9 octombrie 2010, noi, iesenii, il vom avea in mijlocul nostru, in chip vazut, pe Sfantul Maxim Marturisitorul. Un barbat brav care a suferit multe prigoniri din cauza faptului ca marturisea credinta ortodoxa, un om care a suferit din mana propriilor frati bizantini, intr-o vreme in care singura Biserica ortodoxa din Pentarhie era Biserica Romei.
Vom avea binecuvantarea sa atingem trupeste un sfant care a iubit Ortodoxia cu pretul vietii. Sfantul Maxim a murit pentru marturisirea dreapta a dogmei despre Fiul, Cel in care sunt „doua firi, doua vointe si doua lucrari“. Nu a facut nici un compromis cu Biserica Constantinopolului care, pe atunci, se afla in erezie ci a cautat ajutor la Roma, singura Biserica care mai pastra, pe atunci, dreapta credinta. Atunci cand a cazut si Roma, Sfantul Maxim a rupt comuniunea si cu ea. Si era un simplu calugar. Putea sa taca, putea sa-si vada de cartile si de biblioteca sa, de ascultarea manastireasca. Dar a stiut ca este o vreme sa taci si o vreme sa vorbesti, o vreme sa mustri cu asprime si o vreme sa indrepti.

El a avut intelepciunea de a sti cand trebuie sa loveasca in cei care imprastiasera molima ereziei in Biserica. A stiut cand trebuie sa faca ceea ce trebuie sa faca un teolog pus in fata celei mai cumplite caderi in care un frate al sau, un om al Bisericii poate cadea – erezia. Nu i-a fost rusine de autoritatea lumeasca, nu a invocat scuza ascultarii fata de ierarhul devenit ereziarh, nu a facut decat un singur lucru: a ramas in credinta in care a fost botezat. Si a vorbit celorlalti despre fumusetea ei.

Noua de ce ne este asa de greu sa ramanem ortodocsi, adica sa traim credinta Sfintilor Parinti? De ce ne rusinam de credinta in care am fost botezati? Fiindca nu ne convin toate canoanele Sfintilor Parinti si nu le putem ajusta patimilor noastre, fiindca plecam urechea la hula si batjocura lumii, fiindca suntem mai mari traitori si dogmatisti decat Sfintii Parinti. Ma intreb ce ar fi raspuns adeptii teologiei comuniunii ecleziale la cele invocate de eretici impotriva Sfantului Maxim:
„Si ce vei face daca romanii se vor unii cu bizantinii? Caci iata ca ieri au sosit emisarii Romei si maine se vor impartasi cu patriarhul; si va fi limpede pentru toti ca tu i-ai intors de la credinta pe romani… Daca romanii se impaca cu bizantinii, ce vei face?“.
Probabil ca ei ar fi zis ca de vreme ce bazele eclesiologice au fost puse, chestiunile dogmatice sunt de importanta secundara iar unirea este posibila si „legitima“… Dar iata ce a raspuns Sfantul Maxim:
„Duhul Sfant ii anatemizeaza prin Apostolul Pavel chiar si pe ingerii care ar inova ceva pe langa ceea ce s-a propovaduit [Gal. 1, 18]“. continuare »

„A trece sub tacere cuvantul este totuna cu a te lepada de Hristos, fiindca Duhul Sfant graieşte prin gura proorocului: «Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale caror glasuri sa nu se auda» (Ps. 18:3)

Am primit informatia ca dupa slujba Sfintei Parascheva a fost tinut un cuvant foarte puternic despre faptul ca traim aceleasi vremuri, precum cele din timpul Sf. Maxim Marturisitorul.  Cuvantul a fost tinut de catre arhim. Partenie, staretul manastirii Sf. Pavel (Sfantul Munte Athos), care predica demn si neinfricat la o slujba pompoasa oficiata de insusi ss Daniel si multime de alti ierarhi. Se putea citi pe fata ierarhului locului nedumerirea fata de cuvintele ce le auzea parca pentru prima data, iar ceilalti pareau si ei crispati la auzul acelor cuvinte vii. Da fratilor, traim aceleasi vremuri, caci monofizitii nu s-au lepadat de erezia lor, insa ai nostri ierarhi ii considera Biserica. Apoi vedem cum se incearca unirea cu papistasii, trecandu-se peste dogme si canoane. Nadajduim ca Sf. Maxim nu-i va lasa si acea mana sfanta se va abate asupra lor ca sa-i opreasca de la vinderea Ortodoxiei!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=sCa-8iXrB2o]

Mai jos aveti documentul semnat cu monofizitii de catre ierarhii nostri. Ar trebui sa se revina asupra acestui subiect, monofizitii, si sa se anuleze actul apostat de mai jos:

[scribd id=29175043 key=key-1lf4dp8gieg6h0woyxz2 mode=list]

Cititi si:

• Propuneri ale unei Comisii a Sfintei Comunitati a Sfantului Munte Athos cu privire la dialogul dintre ortodocsi si monofiziti
• Intrebari si raspunsuri despre monofiziti si copti

Omilie la Sf. Maxim tinuta de Gheronda Partenie de Hramul Cuvioasei Parascheva (varianta integrala)

Preafericite Parinte Patriarh al Romaniei, Daniel, Inalt-Preasfintite Parinte Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, Teofan, Preasfintiti Parinti Arhierei, iubiti frati intru Hristos, onorate autoritati, binecuvantat popor al lui Dumnezeu.

Suntem profund marcati de prezenta noastra aici la Iasi, in acest mare si vestit oras al Romaniei, impodobit cu manastiri minunate si biserici stralucitoare. Aceasta o datoram in primul rand binecuvantarii date de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, caruia ii multumim calduros, si in al doilea rand faptului ca la aceasta luminoasa si mare sarbatoare a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iasului si a Moldovei, Inalt-Preasfintitul Parinte Mitropolit Teofan a avut deosebita purtare de grija de a ne invita sa aducem moastele cele de-har-izvoratoare ale Sfantului Maxim Marturisitorul care se pastreaza de veacuri in manastirea noastra, a Sfantului Pavel, una dintre cele douazeci de manastiri suverane ale Sfantului Munte Athos.

„Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri” (Mat. 10:32-33).

Aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos s-au incrustat adanc in inimile tuturor ce L-au iubit pe Dumnezeu, jertfindu-se pe sine pentru apararea Adevarului Bisericii noastre, mostenirea cea mai de pret lasata noua de Hristos. Unul dintre acestia este si Sfantul Maxim Marturisitorul, care s-a dovedit un mare aparator al credintei ortodoxe – desi era simplu monah – deoarece timp de aproape 25 de ani a fost principalul exponent al acesteia, marturisind doua vointe in Persoana lui Hristos, intr-o vreme de mare cumpana pentru Biserica.

Sfantul Maxim s-a nascut la Constantinopol in anul 580, dintr-o familie nobila, si a avut parte de cea mai inalta educatie din vremea sa. Imparatul Heraclie (610-641) l-a randuit ca secretar al sau, dar dupa cativa ani el a parasit inaltele dregatorii de la curte si s-a facut monah intr-o manastire din Hrisopolis, in apropiere de Constantinopol. A fost apoi pus egumen al acelei manastiri. In anul 627, Imparatul Constans a emis „Typosul” prin care se interziceau orice discutii despre una sau doua vointe si lucrari in Hristos. Dupa cum se stie, Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, precum si Sinodul al V-lea Ecumenic din Constantinopol condamnasera erezia monofizita. Cu toate hotararile sinodale si legiuirile drastice impuse de imparati, monofizitismul nu a disparut, ci s-a raspandit in Siria, Palestina, Egipt, Mesopotamia si Armenia – provincii ce s-au rupt de Imperiul Bizantin, iar bisericile lor de comuniunea cu Biserica Ortodoxa. In veacul al VII-lea, Imparatul Heraclie, ce era de neam armean, si Patriarhul Piros au incercat sa atraga de partea lor populatiile monofizite prin exprimari teologice impaciuitoare cu felul lor de gandire, temandu-se sa nu piarda cu desavarsire din componenta Imperiului acele provincii rasaritene. Ca solutie de rezolvare a crizei, a fost nascocit monotelismul si, ca o consecinta a acestuia, monoenergismul. Atunci Serghie si Piros au redactat „Ekthesi”, un text cu continut monotelit, intentionand reunirea si realipirea bisericilor monofizite rasaritene la Imperiul Bizantin. Sinodul de la Lateran, a condamnat monotelismul, iar Sfantul Maxim a fost reprezentantul cel mai de frunte din acel Sinod. Din aceasta pricina, el a fost arestat si dus la Constantinopol impreuna cu cei doi ucenici ai sai. A fost acuzat, fara dovezi, de complot politic si surghiunit intr-o cetate a Traciei, Vizia.

A fost rechemat in Constantinopol pentru noi cercetari si, dupa refuzul sau de a semna „Typosul”, Sfantul Maxim a fost trimis iarasi in exil, la Pervera. Dupa sase ani, a fost chemat din nou in cetatea imparateasca si, dupa ce a refuzat pentru a treia oara sa se supuna poruncii imparatesti, a fost anatematizat si torturat. Dupa aceea, a fost aruncat in temnita pe jumatate mort, iar a doua zi i s-a taiat limba de-Dumnezeu-inteleptita cu care a mustrat ratacirile ereticilor. Dar Dumnezeu, Cel ce „nebuni arata a fi pe cei intelepti” si „din gura pruncilor savarseste lauda”, i-a dat credinciosului Sau marturisitor darul de a vorbi, mai presus de fire, chiar si fara limba – mai limpede decat inainte. Umplandu-se de rusine si manie, ereticii i-au taiat si mana cea dreapta, apoi l-au tarat asa prin toata cetatea, spre batjocura tuturor. Dupa aceea, l-au trimis iarasi in surghiun, fara purtare de grija, fara haine si mancare. In cele din urma, l-au inchis intr-o temnita din cetatea Shimaris. Dupa trei ani de suferinte, Sfantul Maxim si-a dat cu bucurie sufletul in mainile lui Hristos, pe Care L-a iubit din tineretile sale si pentru Care a suferit chinuri atat de grele.

***

Din impresionanta viata a Sfantului Maxim, deosebim trei componente de baza ce caracterizeaza marturisirea ortodoxa: frica lui Dumnezeu, adevarata smerenie si curajul marturisirii. El nu a cedat in fata chinurilor, pricina pentru care si moartea sa ramane o marturie vesnica a luptei purtate. Marturisind Adevarul, Adevarul l-a slobozit de patimi si l-a unit cu Dumnezeu si cu toti sfintii. A suferit pana la moarte ca sa nu accepte minciuna si sa nu ascunda, de frica, Adevarul. „Mincinos este cel ce tagaduieste ca Iisus este Hristosul” (1 Io. 2:22), ne spune Sfantul Evanghelist Ioan. Sfantul Maxim s-a luptat nu doar sa-L marturiseasca pe Hristos inaintea oamenilor, nu doar sa fuga de pacat, ci si sa pastreze nealterata puritatea dogmei. Iar puritatea dogmei inseamna raspandirea directa a mesajului Evangheliei, propovaduit de apostoli si transmis noua de catre sfinti: faptul ca Cuvantul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Dumnezeu desavarsit fiind, in toata plinatatea Dumnezeirii Sale, a binevoit din dragoste sa Se intrupeze si sa Se faca Om desavarsit. In nici un caz nu s-ar putea pune la indoiala si tagadui deplina Dumnezeire si Egalitate cu Tatal a lui Hristos, din pricina slabiciunii trupului omenesc luat odata cu intruparea Sa.

Sfantul Maxim, acest mare Parinte al Bisericii, a contribuit magistral la dezvoltarea limbajului teologic in privinta celor doua vointe in Persoana lui Hristos. El a scris zeci de lucrari de o insemnatate teologica covarsitoare, dintre care enumeram in treacat: „Cuvant ascetic”, „400 capete despre dragoste”, „Intrebari si raspunsuri”, „Mistagogia” etc., multe dintre ele fiind cuprinse si in Filocalie. In toate aceste lucrari, cu o iscusinta teologica fara seaman si o uimitoare limpezime, Sfantul Maxim a expus in chip stralucit Hristologia. Ravna sa pentru apararea Ortodoxiei a fost rodul indelungatei sale nevointe din pustie. Imbogatit cu experiente duhovnicesti inalte si incercat in luptele ascetice, el si-a asumat sa ridice pe umeri greutatea teologica a infruntarii ereziei monotelite. Sfantul Maxim, al carui nume e sinonim cu marturisirea adevarului, ramane o figura eroica si luminoasa a Bisericii. Imparati, episcopi si sinoade l-au condamnat din pricina ca nu si-a abandonat marturisirea credintei si nu s-a lasat purtat de valurile starnite de vanturile unui compromis politic confortabil.

Astazi, unele cercuri politice si bisericesti doresc unitatea crestinilor. Imparatii de atunci doreau, la fel, o unitate, un front comun cu potrivnicii lor, trecand cu vederea deosebirile teologice ce-i desparteau. Din pricina acestor compromisuri facute de imparatii de atunci, de dragul unei asa-zise reconcilieri, au aparut acele erezii impotriva carora a luptat Sfantul Maxim. Intarit in Adevar, el a stat impotriva la toate amenintarile puternicilor vremii, atat politici cat si bisericesti. Toate Patriarhiile vechi din Rasarit acceptasera compromisul. Sinoadele episcopilor anatematizau pe oricine le era impotriva, cu aprobarea tacita a Basileului si Senatului.

Lupta Sfantului Maxim are valoare nu doar pentru acele vremuri, ci si pentru noi, cei de astazi, deoarece el ne-a aratat ce trebuie sa faca orice crestin, in orice vreme: crestinul trebuie sa-L marturiseasca pe Hristos inaintea oamenilor prin cuvinte si fapte; niciodata sa nu-L tagaduiasca sau sa-L vanda, sau sa marturiseasca un „Hristos fals”. Cand prigonitorii eretici i-au cerut Sfantului Maxim sa taca, el le-a raspuns: „A trece sub tacere cuvantul este totuna cu a te lepada de Hristos, fiindca Duhul Sfant graieste prin gura proorocului: «Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale caror glasuri sa nu se auda» (Ps. 18:3). Prin urmare, cuvantul ce nu vine la aratare nu este cuvant adevarat”. Mantuirea in ansamblul ei depinde nu doar de credinta inimii, ci si de marturisirea acestei credinte, dupa cum ne invata dumnezeiescul Apostol: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire” (Rom. 10:10).

Cu totii stim ca au fost vremuri in trecut cand parea ca lumina Ortodoxiei s-a stins de peste tot. Dar, de fiecare data, Dumnezeu a ridicat cate un marturisitor neinfricat, prin care credinta a biruit. Astfel au fost Sfintii Vasile cel Mare, Athanasie si Chiril ai Alexandriei, Grigorie Teologul, Ioan Damaschin, Theodor Studitul, Grigorie Palama, Marcu al Efesului si multi altii. Proslavindu-i pe acesti marturisitori ca sfinti, Biserica ne da vietile lor drept exemple de urmat. In zilele noastre, in aceste vremuri de confuzie si ratacire, vietile lor stralucesc ca niste faruri pentru a ne calauzi pe calea cea dreapta.

Sfantul Maxim a marturisit credinta ortodoxa intr-o epoca ce are multe asemanari cu cea a noastra. Politica basileilor de atunci urmarea infaptuirea unirii politico-sociale a imperiului – ceea ce se urmareste si astazi. Mijlocul de realizare a acestui lucru a fost sprijinirea ereziei monotelite. Au fost folositi si oameni din Biserica, care au sustinut erezia de dragul unor oportunitati lumesti. Ei credeau ca fac, chipurile, un pogoramant ecleziastic. Sa nu uitam insa niciodata cuvintele Sfantului Maxim, care spunea: „Domnul nostru Iisus Hristos a numit Biserica Sa Biserica Soborniceasca deoarece ea pastreaza Adevarul si marturisirea credintei”.

Prin aceste cuvinte, el a pecetluit condamnarea a ceea ce astazi se numeste „ecumenism” si, in acelasi timp, a destramat mitul existentei „succesiunii apostolice” in afara Bisericii Sobornicesti. Unde nu exista „adevarul si mostenirea marturisirii de credinta”, nu exista nici un fel de Biserica Soborniceasca – si, implicit, nici preotie, nici Botez, nici Taine. Aceasta teza se regaseste in textele si lucrarile de-Dumnezeu-insuflate ale Sfintilor Parinti, in Sfintele Canoane si in Vietile Sfintilor. Sa nu ne inselam! Nu poate fi vorba de vreo succesiune apostolica atat timp cat nu exista si credinta apostolica, deoarece invatatura Bisericii Ortodoxe ne spune ca harul dumnezeiesc este necreat, este expresia vesnica a Fiintei lui Dumnezeu, cea cu neputinta de descris – este har nezidit si dumnezeiesc, in inteles real si ontologic! In consecinta, atunci cand noi, crestinii ortodocsi, vorbim despre har, vorbim despre ceea ce ne putem impartasi din Dumnezeu noi, oamenii cei muritori si ziditi.

Adevarata unitate are sorti de izbanda doar atunci cand se face mai intai unirea in credinta, in dogme, in cult. Acesta este prototipul unitatii in Biserica primara. Diversitatea nu poate fi acceptata decat in probleme minore, legate de traditii si obiceiuri locale.

Iubiti credinciosi, sa privim cu credinta neclintita la pilda Sfantului Maxim si a celorlalti marturisitori! Sa ne luptam pentru a dobandi smerenia, blandetea si dragostea lor, pentru ca atunci cand va trebui sa ne marturisim credinta sa avem indrazneala in marturisirea noastra si sa ne luam rasplata in viata cea vesnica.

Fie ca rugaciunile si mijlocirile Sfantului Maxim Marturisitorul si ale Sfintei Parascheva care este atat de cinstita si la care aveti atata evlavie, sa ne acopere si sa ne intareasca pe noi pe toti in Adevarul credintei noastre ortodoxe. Amin!

• Programul sărbătorilor ‘Sf. Cuvioasa Parascheva’ de la Iaşi (9 – 17 octombrie 2010)
• Urcuşul duhovnicesc al pelerinilor Sfintei Parascheva şi Sfântului Maxim Mărturisitorul
• Viaţa Sfintei Parascheva
• Acatistul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva (14 octombrie)
• Istoria moastelor Cuvioasei Parascheva de la Iasi
• Minuni ale Sfintei Parascheva de la Iaşi
• Slujba de priveghere a Sfintei Parascheva
• Filmulete de la sărbătorile Iaşiului
• Sfantul Maxim Marturisitorul – viaţa şi opera
• Acatistul Sfantului Maxim Marturisitorul (21 ianuarie)

Pilda actuala a Sf. Maxim Marturisitorul: ADEVARUL CREDINTEI NU SE ASCUNDE DE DRAGUL PACII !

“Fiecare particica din dogmele Bisericii s-a impus prin sangele celor ce au fost gata sa-si dea viata pentru marturisirea ei, fiind o chestiune de viaţa, nu o simpla speculatie teoretica” (Pr. Dumitru Staniloae)

Sf. Maxim Marturisitorul. Pilda vie de luptator al Adevarului. Din viata sa putem sa intelegem cu adevarat si minciuna contemporana noua a apropierii dintre credinte prin ascunderea diferentelor dogmatice. Pactul formal, compromisul, “pacea” cu cei care nu impartasesc aceleasi principii dogmatice, au fost printre cele mai mari pericole care au pandit Biserica pe timul ereziilor ariene si monotelite. De dragul pastrarii pacii, Arius a fost tolerat in interiorul Bisericii, la dorinta expresa a imparatului Constantin Cel Mare. De dragul aceleasi “paci mincinoase”, episcopii erau “invitati” sa ascunda adevarul asupra firii celei adevarate a Mantuitorului nostru. Nu sa-l schimbe, ci doar sa-l treaca sub tacere!

In cazul imparatului Constantin cel Mare avem de-a face cu o buna intentie lipsita de cunostinta, datorita careia un eretic a ajuns sa dezbine o intreaga Biserica. In cazul imparatului Eraclie, avem de-a face cu un calcul politic, o incercare de subsuma Biserica unor socoteli de aliante. In primul caz, blandetea moale, care se lasa abuzata si manipulata. In al doilea, cinismul “pragmatic” al diplomatiilor.

Numai prin dorinta arzatoare de adevar a unui Sf. Atanasie, care, in ciuda prigonirilor la care a fost supus de catre ereticii care atunci faceau jocurile in Biserica, avand ajutor imperial, nu a facut pace cu minciuna si cu slujitorii ei, numai prin martiriul unui Sf. Maxim Marturisitorul, caruia a trebuit sa i se taie limba (cu o rautate proasta ca a fariseilor, care L-au ucis pe Mantuitor pentru a impiedica Adevarul…) pentru a inchide gura cea marturistoare... numai prin aceste pilde, Adevarul a fost perpetuat, dupa fagaduinta lui Hristos.

In ciuda tuturor samavolniciilor si a pozitiilor de forta castigate de slujitorii minciunii, Biserica a rezistat, prin jertfa celor putini, dar alesi. continuare »

Zilele acestea, octombrie 2010, in România, se desfasoara o campanie de vaccinare in scoli la elevii de casa I si a II-a cu vaccin ROR, impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei.

Se fac presiuni prin DSP-uri asupra medicilor scolari, iar prin acestia asupra conducerilor scolare si asupra parintilor sa se vaccineze cat mai repede toti copiii, fara informarea corecta, fara explicatii, doar prin presiuni, manipulari si amenintari.
Multi parinti au primit acasa o instiintare plina de minciuni si afirmatii abuzive menite sa le smulga o semnatura din care decurge acordul lor pentru vaccinarea copiilor cu ROR.

Cea mai mare minciuna din aceasta instiintare este ca aceasta vaccinare ar fi obligatorie. Amintim ca niciun act medical nu poate fi obligatoriu si ca pentru orice interventie medicala (precum vaccinarea) necesita informarea corecta a pacientului si exprimarea acordului (sau dezacordului) acestuia sau a parintilor acestuia in cazul copiilor(minori) (conform art.13 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului).

Alta minciuna scrisa este ca acest vaccin asigura imunitate definitiva. Dar conform prospectului intre 2 si 4 % din cei vaccinati nu dezvolta deloc anticorpi, iar dupa un an intre 1 si 8% isi pierd imunitatea.

Totusi complicatiile oreionului, spre exemplu, pot fi grave la adultul de gen masculin, ducand la infertilitate prin orheita urliana. Daca imunitatea dobandita prin vaccin se pierde treptat, aproximativ in 9 ani, dupa cum sustin unii autori (Mendelsohn, Ayoub, Null), atunci cel vaccinat poate face boala la varsta adulta, cand complicatiile pot fi grave, pe cand daca nu ar lua vaccinul si ar face boala in copilarie, ar dobandi imunitate definitiva, in mod natural.

Vaccinarea cu ROR pretinde ca asigura imunitate fata de unele boli minore ale copilariei (rujeola, oreion, rubeola), dar expune nejustificat copilul vaccinat la riscul dezvoltarii unor afectiuni grave, unele cu leziuni ireversibile.

Vaccinul ROR poate cauza :

• autism ; (F. Edward Yazbak, MD -“Autism: Is there a vaccine connection?”- FAAP, 1999; Avinoam Shuper, MD – “Suspected measles-mumps-rubella vaccine-related encephalitis”- Scandinavian Journal of Infectious Diseases, 15 sept. 2010)
• diabet (tip I), pancreatita ;  (Harris Coulter, Ph.D.- “Childhood Vaccinations and Juvenile-Onset (Type-1) Diabetes” )
• Sindromul Guillain-Barré; (Grose C, Spigland I.-“Guillain-Barré syndrome following administration of live measles vaccine”- American Journal of Medicine, 1976 Mar;60(3):441-3)
• encefalita, limfadenopatie, convulsii febrile, reactii anafilactice, purpura trombocitopenica, sindrom Kawasaki, eritem multiform, artrite, meningita, nevrite periferice, mielite, bronsita, laringita, conjunctivite, otita, diaree, anorexie, febra, voma, insomnie (cf. prospectului vaccinuluiROR , varianta PRIORIX )

Vaccinul este unul viu atenuat, ceea ce inseamna ca are in compozitia sa virusurile cauzatoare ale acestor 3 boli, in forma vie, atenuata.

Dupa prospect, serul injectat copiilor contine:

– tulpini virale de rubeola, rujeola si oreion, celule din embrion de gaina, celule umane diploide, proteine din ou, neomicina, lactoza, manitol, sorbitol, alanina, arginina, licina, histidina, isoleucina, leucina, lisina, metionina, fenilalanina, prolina, serina, treonina, triptofan, tirosina, valina, acid aspartic, cisteina, cistina, hidroxprolina.

(cf. https://www.medicines.org.uk/emc/medicine/2054/SPC/Priorix)

Pentru a refuza vaccinarea, parintii trebuie sa-si manifeste in scris dezacordul. Iata un posibil model de declaratie ce se adreseaza medicului scolar (de descarcat de AICI):

DECLARAŢIE

Subsemnaţii

………………………………………………………, născută la …………………, domiciliat în ……………………….., CNP: ……………………………………………. şi

………………………………………………………, născută la …………………, domiciliat în ……………………….., CNP: …………………………………………….

în calitate de părinţi ai copilului ……………………………………………………….., elev la şcoala dumneavoastră,

Suntem pe deplin informaţi asupra riscurilor administrării, cât şi neadministrării vaccinurilor asupra copilului nostru, motiv pentru care vă facem cunoscută decizia noastră fermă conform căreia NU SUNTEM DE ACORD cu administrarea asupra acestuia a vaccinului ROR şi a niciunui alt vaccin.

Considerăm neglijabile riscurile la care se expune un copil nevaccinat (boli minore ale copilăriei), pe lângă riscurile la care se expune în urma vaccinărilor (boli deosebit de grave neurologice, imune şi autoimune, autism, ADHD, creşterea riscului diferitelor forme de cancer, intoxicaţii acute şi cronice cu metale grele)

Refuzul nostru expres pe propria răspundere, astfel exprimat în scris, este un drept conferit în baza articolului 13 din Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturile pacientului.

În spiritul respectării legislaţiei din domeniu, personalului medical îi este opozabilă îndeplinirea – în caz contrar cu riscul sancţiunilor – a prevederilor Legii nr. 649/20.11.2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Guvern nr. 53/30.01.2000 (art.1 alin.1 privind obligaţia asigurării vaccinării corecte a copiilor), inclusiv cu informarea părinţilor asupra caracterului non-obligatoriu al acestor vaccinuri, conform Anexei aceluiaşi act normativ (privind schema de vaccinare recomandată pentru copii).

DATA: .                                               SEMNĂTURI:

Cititi si

• NU VACCINĂRII : Oreionul, pojarul şi rujeola
• NU VACCINĂRII : Tusea convulsivă, Difteria, Varicela
• Vaccinarea împotriva bolilor copilăriei – o “bombă cu ceas” medicală
• Bucovina profunda: Atentie la vaccinul ROR !

Pe data de 01.10.2010 va ceream sa ne ajutati in clarificarea motivului pentru care a plecat din Romania parintele Nichita de la manastirea Brancoveni, impreuna cu 29 maici. Mesajul initial includea si varianta persecutarii din cauza actelor cu cip. Stim ca parintele vorbea si despre aceste lucruri. Insa recent am primit un alt email care este semnat de parintele Nichita si toate cele 29 de maici, in care isi precizeaza clar motivul plecarii:

Marturisire de credinta

Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste,

Aducem la cunostinta episcopilor, clericilor, monahilor, monahiilor, tuturor fiilor si fiicelor duhovnicesti si intregului popor roman, ca mangaiere si intarire intru adevarul lui Hristos, ca noi am incetat orice comuniune euharistica si de rugaciune cu Patriarhia Romana.

Nu am ajuns sa luam aceasta decizie in graba sau fara discernamant.

Cu profunda durere sufleteasca, fiind deplin constienti de situatia prezenta a Patriarhie Romane (B.O.R.), precum si a tuturor Patriarhiilor oficiale aflate in comuniune unele cu altele care sunt impreuna-madulare ale organismului paraeclesiastic eretic C.M.B. (Consiliul Mondial al Bisericilor), constiinta noastra ortodoxa nu ne mai ingaduie sa ramanem in comuniune cu voi.

……………………………………..

ne aflam in pragul intrarii sub omoforul Sinodului Adevaratei Biserici Ortodoxe (vechicalendariste) a Greciei, pastorita de I.P.S. Macarie de Petra – Arhiepiscop al Athenei si al Eladei. Din acest Sinod face parte astazi si bine-cunoscuta Misiune ortodoxa franceza Fratia Sfantului Grigorie Palama, adica ucenicii pururea-pomenitilor Parinti Ambrozie Fontrier si Patric Ranson.

Prin urmare, cauzele par sa fie ecumenismul care sapa la radacinile Ortodoxiei. Nu suntem in masura sa judecam aceasta alegere a parintelui Nichita, dar pentru noi nu constituie un model de urmat, atata timp cat marii nostri duhovnici raman in BOR si lupta impotriva ereziilor.