Sinodul tâlhăresc:

2017 – Anul omagial închinat Sfinților din închisori. Ați auzit de vreo canonizare? Care a fost de fapt scopul?

Suntem deja în 2018, iar în anul care a trecut nu s-a întâmplat ceea ce ne-am fi așteptat cu toții. Sinodul BOR l-a declarat: 2017 – Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Cu această ocazie s-au organizat simpozioane, conferințe, expoziții, s-au tipărit cărți, s-au pictat icoane s.a., toate în cinstea Sfinților din Închisori. Sau cel puțin teoretic așa a fost. Doar că ce era mai important, recunoașterea sfințeniei lor – canonizarea, nu a venit ca propunere din partea niciunui ierarh. Au fost voci răzlețe din popor care au cerut acest lucru, dar se loveau de acuza că majoritatea au fost legionari. Deși mult blamata Mișcare Legionară i-a format pe acești mărturisitori români și ortodocși, ei s-au desăvârșit în temnițe datorită viețuirii în Hristos, în condiții din cele mai crunte, fiind supuși supliciilor asemeni mucenicilor din sinaxarul ortodox.

După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt:

  • moartea martirică – dovada cea mai certă;
  • mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
  • viaţa curată, viaţa sfântă;
  • darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.

Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:

  • să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
  • puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
  • puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
  • puterea de a săvârşi minuni;
  • cultul spontan acordat de poporul credincios.

În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă. Ce dovadă mai clară vrem decât moartea martirică? Lupta împotriva lor e lupta contra evidenţei, păcatul împotriva Duhului Sfânt.De la instalarea regimului comunist în Rusia s‐a început o campanie de distrugere a creştinismului şi a tuturor valorilor umane tradiţionale. Acelaşi efect devastator l‐a avut în toate ţările pe unde a trecut.
În cazul de faţă, nu e nevoie de Paterice pentru confirmarea sfinţeniei. Chinurile şi moartea din închisori, ştiind că toţi erau chinuiţi pentru credinţă de un regim ateu, sunt un Pateric al mucenicilor fără a mai fi nevoie de alte comentarii. Ele întrec orice „cuvinte duhovnicești”. De la mulți nu s‐a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, dar au moaşte făcătoare de minuni! (a se vedea la Aiud).
De la atâtea mii de martiri din Istoria Bisericii nu s‐a păstrat nici un cuvânt duhovnicesc, ci pentru sfârşitul lor au fost trecuţi în ceata sfinţilor. De ce numai noi românii suntem atât de îndoielnici în credinţă? Nu ne bate Dumnezeu că nu ne cinstim Sfinţii Închisorilor? Cred că şi din acest motiv ne bate, cu prisosinţă…
Sfinţii sunt manifestarea concretă şi personală a lui Dumnezeu în Biserică, iar Biserica nu se menţine vie decât prin Sfinţi. La loc de cinste se află Martirii.

Ce concluzie putem trage din această lașitate a ierarhiei BOR, ținută în frâu de entități para-statale precum institutul Ellie Wiesel, încât nu a recurs la canonizarea Sfinților din închisori? E cumva vreo piedică în finanțarea mega-catedralei? Cu siguranță pe jidovi i-ar deranja canonizarea și tot ei știm că dețin finanțele României.

Dar de ce totuși au recurs la numirea anului 2017, an memorial al mărturisitorilor din temnițele comuniste? Putem crede că s-a vrut consumarea acestui subiect, încât pe viitor să ni se justifice că totuși Patriarhia a cinstit jertfa lor, dedicându-le un an omagial sau și mai perfid, că au vrut să adoarmă conștiința pleromei ortodoxe, tulburată de trădarea Ortodoxiei la pseudo-sinodul din Creta?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*