Sinodul tâlhăresc:

Doi SFINTI NOI introduşi de Sinodul BOR în calendarul creştin-ortodox: Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv si Sfântul Gheorghe Pelerinul

La 26 ianuarie 1902 a trecut la Domnul Mitropolitul Iosif Naniescu, cel care a păstorit Moldova mai bine de un sfert de secol, între 1875-1902.

Pruncul Ioan, cum se numea din botez viitorul mitropolit, s-a născut la 15 iulie 1818 în Răzălăi, judeţul Soroca, şi a fost educat într-un mediu profund religios. Tatăl său, Anania Mihalache, era preot, iar mama, Teodosia, era fiica preotului Vasile Fornea din satul Răzălăi, ocolul Răutului. În familie, mai mulţi membri au avut vocaţie monahală. Un frate al mamei, Iosif, era ierodiacon, şi tot ierodiacon era şi călugărul Teofilact din mănăstirea basarabeană Frumoasa, rudă căreia îi va fi încredinţat spre grijă tânărul Ioan, după împlinirea vârstei de 10 ani. Mama sa a intrat în monahism, luând numele de Fevronia.

Educaţia creştină primită în casa părintească a fost completată cu deprinderile pe care şi le-a format în preajma călugărului Teofilact. Cei patru ani petrecuţi la Mănăstirea „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, între 1831-1834, l-au adus în contact cu personalităţi şi evenimente care-şi vor pune amprenta asupra vieţii sale. După o scurtă trecere pe la Mănăstirea „Sfântul Proroc Samuel“ din Focşani, îşi va completa noviciatul la Episcopia din Buzău, sub îndrumarea Episcopului Chesarie, „unul dintre cei mai mari ierarhi din trecutul Bisericii noastre“, care-l va călugări, hirotoni şi sprijini pentru a urma studii temeinice. A fost în prima generaţie care a terminat cursurile seminariale la Buzău, între 1836-1840. După absolvirea Seminarului din Buzău, ierodiaconul Iosif a urmat, între anii 1840-1847, cursurile Colegiului „Sfântul Sava“ din Bucureşti. Şi-a completat aici cultura generală, a studiat ştiinţele exacte, limbi străine şi cele clasice, dobândind o pregătire intelectuală temeinică.

„Admirau în el pe profesorul cu vaste cunoştinţi între profesorii acelor vremuri“

În mai 1849, a fost numit egumen al Mănăstirii Şerbăneştii Morunglavului, judeţul Vâlcea. Cu binecuvântarea Mitropolitului Nifon al Ungravlahiei, a fost hirotonit preot la 29 august 1850 în Biserica „Sfântul Ioan“ din Bucureşti, care-şi sărbătorea hramul, de către Arhiereul Timotei Troados, egumenul Bisericii Creţulescu. Peste doi ani, la 30 noiembrie 1852, Sfântul Calinic, Episcopul Râmnicului, l-a ridicat la rangul de protosinghel. În octombrie 1857, protosinghelul Iosif Naniescu a primit o nouă ascultare, aceea de egumen al Mănăstirii Găiseni din judeţul Dâmboviţa. Apreciat de Mitropolitul Nifon pentru calităţile şi activitatea sa, în 1860 a fost hirotesit arhimandrit.

Arhimandritul Iosif Naniescu a desfăşurat o activitate didactică în Bucureşti timp de nouă ani, ca profesor de religie la Gimnaziul „Gh. Lazăr“ (1864-1866), Liceul „Matei Basarab“ (1866-1873) şi la Şcoala normală „Carol I“ (1867-1873). Timp de un an, între 1870-1871, a fost director al Seminarului „Central“ din Bucureşti. „În timpul profesoratului, arhimandritul Iosif Naniescu şi-a atras iarăşi simpatiile tuturor. Admirau în el pe profesorul cu vaste cunoştinţi între profesorii acelor vremuri, şi pe omul cu experienţă strălucită izvorâtă din o înţelepciune naturală. Iar toate acestea, înveşmântate în curăţenia şi evlavia sufletului său, dădeau un prestigiu nespus de mărit. Profesorii se mândriau cu colegul lor, elevii cu profesorul de religie, iar familiile copiilor cu sprijinul părintesc pe care-l aveau în el“ (Vasile Vasilache).

La 23 aprilie 1872, Mitropolitul Nifon, cel care îi oferise până atunci toate rangurile bisericeşti, l-a hirotonit pe arhimandritul Iosif Naniescu arhiereu cu titlul de Mireon. Mai puţin de un an a trecut până a fost chemat pe o nouă treaptă a slujirii. La 18 ianuarie 1873 a fost ales episcop de Argeş, acolo unde păstorise primul ierarh al eparhiei al cărui nume îl purta de la călugărie. La 10 iunie 1875 a fost ales mitropolit al Moldovei, fiind instalat la 6 iulie.

Mitropolitul Iosif, ierarhul care citea permanent din Scriptură

Venit la Iaşi, a fost preocupat în primul rând de zidirea sufletească a credincioşilor, restaurarea diferitelor biserici ale eparhiei – între care un loc central l-au ocupat catedrala mitropolitană şi bisericile „Sfântul Nicolae Domnesc“ şi „Trei Ierarhi“, expresia văzută a zidirii Bisericii lăuntrice.

Mitropolitul Iosif nu a fost doar un propovăduitor şi mărturisitor al dreptei credinţe, ci şi un apărător al acesteia. A luat atitudine în eparhie contra unor manifestări potrivnice moralei creştine. Prin tot ce a cuvântat, a scris şi a trăit, Mitropolitul Iosif Naniescu a propovăduit „doctrina sfintei noastre Biserici şi credinţa pe care am moştenit-o noi de la părinţii şi strămoşii noştri, prin învăţătura Sfintelor scripturi şi a sfinţilor Părinţi ai Bisericii, până în ziua de astăzi“.

Mitropolitul Iosif citea permanent din Scriptură. Întâlnim citate scripturistice în toate scrierile sale, pe care îşi fundamenta mesajul pe care-l transmitea. Mărturisea în testament: „Gândindu-mă pururi la eternele cuvinte ale Sfintei Scripturi că tainic şi neştiut de nimeni este ceasul când Domnul cheamă la Sine pe aleşii Săi, şi cugetând neîncetat la cuvintele Marelui Apostol al neamurilor, Pavel, că noi, credincioşii, nu trebuie să fim ca cei ce nu au credinţă în învierea şi nemurirea sufletului; ci în toată viaţa noastră să avem credinţă tare şi neclintită în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, carele suferind moartea pentru noi, iar moarte de cruce, s-a făcut pe Sine începutul învierii noastre, gândindu-mă, zic, la acestea şi aflându-mă astăzi în anul al optzeci şi unul al vieţii mele, am crezut că este bine să fac cunoscut iubiţilor mei ultima mea voinţă şi să orânduiesc eu însumi, cum trebuie a se urma, după săvârşirea mea din viaţa aceasta pământească, cu tot ce am putut agonisi şi economisi în zilele vieţii mele, servind în Biserica Dumnezeului nostru celui viu, cu dragoste, cu frică şi cu cutremur, aşa precum am învăţat de la bătrânii şi mai marii mei, care m-au introdus în Casa Domnului şi m-au povăţuit cu cuvântul şi cu fapta să fiu de folos sfintei noastre Biserici şi Scumpei noastre Patrii“.

Profesorul Constantin Erbiceanu, colaborator apropiat al Mitropolitului Iosif, a dat şi el mărturie că ierarhul citea permanent din Scriptură: „Înaltpreasfinţitul Iosif Naniescu avea calităţi mari, aş putea zice apostolice, pentru că zilnic cugeta numai la îndeplinirea datoriilor sale pastorale, grija casei Domnului. Credinţa sa era tare în Hristos Domnul, ea îl întărea în luptele vieţii, ea-i forma convingerile, ea-l îndemna la săvârşirea faptelor sale mari şi virtuoase… Totdeauna l-am găsit cetind în Sfânta Scriptură şi-mi spunea: de aici eu învăţ toate, tocmai ca şi marele ascet Antonie, care n-avea altă carte decât cerul şi pământul, contemplându-le“.

Mitropolitul Iosif a cunoscut de mic cum este viaţa orfanilor şi a văduvelor. Primele experienţe în viaţa monahală l-au pus în contact cu suferinţa umană. La „Sfântul Spiridon“ în Iaşi şi la „Proorocul Samuil“ la Focşani şi-a adus partea de contribuţie pentru alinarea durerilor celor suferinzi. În Bucureşti şi apoi ca stareţ a fost în legătură cu lumea celor suferinzi, atât Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului, cât şi Mănăstirea Găiseni aflându-se sub administraţia Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti.

Milostenia Mitropolitului Iosif, virtutea ce a rămas în coştiinţa contemporanilor şi a urmaşilor

Printre virtuţile pe care le-a lucrat în viaţă, cea care a rămas în primul rând în conştiinţa contemporanilor şi apoi a urmaşilor este milostenia. A ajutat persoane şi instituţii, creştini şi necreştini, clerici şi laici, în cele mai diverse moduri şi cu diferite ocazii. Se împrumuta uneori de la apropiaţi, pentru ca nimeni să nu plece nemiluit de la uşa sa.

Cei care s-au bucurat în mod constant de ajutorul său au fost săracii din curtea catedralei mitropolitane din Iaşi. „Zilnic veneau, doar numai cu ochii plini de lacrimi, cei săraci în toate, pentru  a se îmbrăca, sau pentru a se hrăni, sau însănătoşi prin mila Părintelui Iosif. La început, el însuşi se cobora cu punga plină în mijlocul celor o sută de săraci, mângâindu-i cu vorba, binecuvântându-i cu harul şi ajutorându-i cu banul. El avea ca un principiu de a nu da oricărui sărac mai puţin de o pâine: bani pentru o pâne. Şi dacă se golea punga de mulţimea săracilor, atunci dădea bani din cei mari pe care îi mai avea prin buzunare, şi aşa se urca uşurat, sufleteşte mai ales, pe treptele palatului său, în camera rugăciunilor sale, păzită de sfinţii îngeri…Iar când puterile trupeşti au mai slăbit, arunca mila sa săracilor din balconul palatului. Duminica, însă, mila Mitropolitului Iosif se împărţea altfel. Economul mitropoliei, părintele Visarion Boboc, primind blagoslovenie şi punga plină de la Stăpânul său, după sfânta slujbă, se aşeza el ca un sărac la poarta din dos a Mitropoliei, şi pe acolo trecând cei săraci, ca la o sută-două la număr, îşi primeau leafa de la Mitropolitul Iosif. Şi aşa, zilnic, milostivul mitropolit îşi împărţea leafa sa, iar nu bunul unei mitropolii sărăcite prin secularizare. Veneau la el săracii ca la vistiernicul Iosif din Egipt, să ceară hrana de toate zilele…“ (Vasile Vasilache).

A fost socotit de contemporani om cu viaţă sfântă: „Peste toate acestea covârşeşte iubirea creştină pentru cei săraci şi suferinzi, jertfelnicie pentru contemporanii săi l-au socotit un sfânt, titulatură dată de fostul Mitropolit Primat care, auzind de moartea lui Iosif Naniescu, a izbucnit în lacrămi şi a zis: – A murit un sfânt!“.

Viaţa sa sfântă a fost mărturisită chiar din aceste momente încât „când a murit Mitropolitul Iosif, pe toate buzele fluturau cuvintele: Iosif cel Sfânt, şi tot Iaşul şi Moldova toată l-au petrecut la mormânt în murmurul acestor cuvinte. Biruise viaţa lui pilduitoare şi faptele sale creştineşti“.

Aprecierea contemporanilor s-a arătat în cuvântările ţinute la înmormântare. Ministrul Spiru Haret mărturisea că „rare sunt exemplele de oameni cari zecimi de ani de-a rândul, în situaţiile cele mai modeste ca şi în cele mai înalte ale ei să fie model neclintit de virtute. Mitropolitul Iosif a avut acest privilegiu. Ca preot, ca călugăr, ca profesor, ca arhiereu, el a fost totdeauna acelaşi: bun, blând, îngăduitor şi făcător de bine“. În cuvântul primarului oraşului Iaşi vedem cum s-au raportat şi cum l-au perceput autorităţile timpului pe Mitropolitul Iosif: „Suflet bun, inimă simţitoare şi înduioşată, nenumărate sunt binefacerile, mângâierile şi alintările ce le-au adus cu cuvântul, fie cu fapta tuturor celor căror se adresau lui: Adevărat apostol al lui Christos, împărţea frăţeşte tot avutul lui. Din gura şi mâna lui, bătrâni şi tineri, femei şi copii, creştini de alte rituri, precum şi mozaici primeau mângâierea sufletului şi hrana trupului“.

Cine este Sfântul Gheorghe Pelerinul, care a murit în 1916 în Turnul lui Ştefan cel Mare

O altă hotărâre a Sinodului BOR a fost de canonizare a mireanului Gheorghe Lazăr, cu numele Sfântul Gheorghe Pelerinul, cu ziua de prăznuire la 17 august. Decizia BOR a fost, în fapt o acceptare a propunerii sinodului Mitropoliei Moldovei luată pe data de 15 iunie 2017.

| OrtodoxINFO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*