Apel de consemnare a minunilor savarsite de Sfintii Inchisorilor

Parintele Justin la Moastele de la Aiud

Frati crestini,

De-a lungul anilor, multi credinciosi au dat marturie despre minunile savarsite prin intermediul sfintilor de la Aiud. Multe dintre aceste minuni le-am consemnat, despre unele avem putine date, iar despre altele, probabil multe la numar, noi inca nu am aflat.

In vederea editarii un carti despre minunile savarsite de sfintii mucenici din inchisorile comuniste, ii rugam pe toti cei care au trait asemenea fapte minunate sau stiu de la altii despre felul in care au mijlocit sfintii pentru izbavirea de boli, de necazuri, pentru solutionarea unor probleme care erau imposibil de rezolvat in chip firesc, sa ne trimita aceste relatari la adresa: [email protected] .

Parintele Iustin Parvu spunea: „Aveam aceasta perioada in istorie cu care ne putem duce in fata lui Dumnezeu cu icoanele acestor martiri din tot cuprinsul tarii, din toate puscariile, martiri care indeplinesc toate conditiile canonice necesare unei canonizari”.

Multumim anticipat tuturor celor care vor fi alaturi de noi in aceasta lucrare si o rugam pe Maicuta Domnului sa ii acopere cu Sfantul ei acoperamant!

Ieromonahul Augustin
Schitul “Inaltarea Sfintei Cruci”, Aiud

Dati mai departe: Adevarul despre gripa porcina. PLIANT anti-vaccin

gripa_porcina_22gripa_porcina_06

Federatia Organizatiilor Ortodoxe Pro-vita din Romania a realizat in urma cu cateva zile si va pune la dispozitie un material detaliat despre “gripa porcina” si problemele pe care le ridica vaccinarea impotriva acesteia.

Descarca pliantdownload_fisier

Descarcati Studiul despre “gripa porcina”download_fisier

Materialul a fost creat pentru informare publica, deci poate fi copiat si distribuit liber.

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro Vita din România a luat fiinţă în anul 2006 şi a fost concepută pentru conjugarea eforturilor tuturor organizaţiilor din România care recunosc învăţătura de credinţă ortodoxă cu privire la venirea pe lume a persoanei umane, la vocaţia parentală şi la păcatele împotriva acestora, în vederea apărării şi promovării în întreaga societate a acestei învăţături, cât şi pentru sprijinirea materială şi morală a familiilor şi persoanelor care caută să o pună în practică.

Mai multe amanunte despre Federatia Organizatiilor Ortodoxe Pro-vita din Romania gasiti aici

Mesaj al Parintelui Justin catre semnatarii tabelelor anti-cip

logo

Preluat de pe ATITUDINI.COM

Frati crestini, iata ca actiunea SEMNATURILOR ANTI-CIP a ajuns la punctul final si va multumim tuturor pentru efortul depus in apararea drepturilor noastre pe care Dumnezeu, din iubire, ni le-a daruit. Astfel, pe baza semnaturilor dumneavoastra s-a depus o cerere de organizare a REFERENDUM-ului care sa decida prezenta sau nu a cipurilor in documentele de identitate, in urma alegerii democratice a poporului. Mai jos va prezentam mesajul Parintelui Justin Parvu, cel care a lansat apelul de trezire a neamului in lupta cu cei ce vor sa ne inrobeasca.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=q7t7OvgbqIE]

Manastirea Petru-Voda: Comunicat de presa cu privire la REFERENDUM

Comu­ni­cat de presa

Va infor­mam ca in urma apelu­lui Par­in­telui Arhi­man­drit Justin Pârvu de la Man­a­s­tirea Petru Voda — Neamt din 14 Ian­uarie a.c. s-a ini­tiat o cam­panie de infor­mare a opiniei pub­lice romanesti despre peri­colele mul­ti­ple ale noilor masuri leg­isla­tive care intro­duc in Roma­nia con­trolul elec­tronic al pop­u­latiei. OUG 184/2008, 207/2008, 55/2009, Legea 298/2008 si adoptarea ile­gala a direc­tivei UE 126/2006 de catre M.A.I., prin intro­duc­erea supraveg­herii elec­tron­ice gen­erale si crearea cadru­lui leg­isla­tiv pen­tru incal­carea unor drep­turi fun­da­men­tale ale omu­lui, incalca fla­grant mai multe arti­cole din Con­sti­tu­tia Romaniei, mai multe norme de drept intern si inter­na­tional, si nu in ultimul rind aduc atin­gere con­sti­in­tei reli­gioase a poporu­lui roman, crestin de 2000 de ani.

Incepind cu luna Ian­uarie, s-a ini­tiat o serie de con­fer­inte in majori­tatea oraselor mari ale tarii, s-au pub­li­cat o serie de arti­cole in mai multe pub­li­catii romanesti si inter­na­tionale, s-a tiparit cartea “Dic­tatura bio­met­rica” (ce cuprinde abor­darea prob­lem­aticii con­trolu­lui elec­tronic din punct de vedere juridic, civic, med­ical, elec­tronic si reli­gios), s-au real­izat mai multe emi­si­uni de tele­viz­iune si radio.

La votul pe care elve­tienii l-au expri­mat prin ref­er­en­dum in ziua de 17 Mai 2009 cu privire la intro­duc­erea in Elve­tia a pas­apoartelor elec­tron­ice reprezen­tan­tul nos­tru a fost prezent in can­toanele Zürich si San Galen si a luat legatura cu lid­erii mis­carii anti-cip din Elve­tia (pop­u­la­tia a spus DA cu doar 50,14%, la o diferenta de 5000 de voturi fata de cei ce au spus NU; pen­tru prima data in isto­ria de 800 de ani a democ­ra­tiei elve­tiene se prop­une revotarea unei legi).

Reprezen­tan­tii man­a­s­tirii si ai mai mul­tor orga­ni­za­tii civice non-guvernamentale au fost prezenti atit la dez­ba­ter­ile, cit si la votul din cele doua camere ale Par­la­men­tu­lui asupra masurilor leg­isla­tive men­tion­ate mai sus. In fata indo­len­tei si insen­si­bil­i­tatii medi­ilor politice romanesti la nevoia de lib­er­tate si de ade­var a cetatean­u­lui de rind, s-a ini­tiat strin­gerea de sem­na­turi de la pop­u­latie, propunindu-se orga­ni­zarea unui ref­er­en­dum pen­tru abrog­a­rea aces­tor masuri legislative.

Cele aproape 1.000.000 de sem­na­turi strinse au fost puse ieri, 17 Sep­tem­brie, la dis­pozi­tia Presed­in­telui Tra­ian Basescu, prin intimp­inarea ofi­ciala facuta de man­a­s­tire, inreg­is­trata sub numarul 18.720 la Reg­i­s­tratura Gen­er­ala a Admin­is­tratiei Prezi­den­tiale, intimp­inare prin care se cere insti­tu­tiei prezi­den­tiale orga­ni­zarea unui Ref­er­en­dum national in prob­lema actelor si a supraveg­herii elec­tron­ice, insti­tu­tia prezi­den­tiala fiind sin­gura in masura sa il organizeze.

Daca avem in vedere ca intregul sis­tem de put­ere politic care con­duce azi Roma­nia s-a insta­lat prin votul a mai putin de trei mil­ioane de votanti, credem ca este rel­e­vant fap­tul ca la Apelul unui sin­gur par­inte duhovnicesc s-au aso­ciat prin sem­natura olo­grafa aproape un mil­ion de Romani, in doar sase luni de stran­gere de sem­na­turi la Man­a­s­tirea Petru Voda.

Nu cre­dem ca vointa ata­tor oameni poate fi igno­rata de vreun om politic, cu atat mai putin de Presed­in­tele Romaniei, al tuturor Romanilor.

Intru­cat noua ne lipsesc mijloacele mate­ri­ale si legale pen­tru a intreba TOTI cetatenii Romaniei, facem apel la Presed­in­tele Tra­ian Basescu sa intrebe intreaga natiune daca vrea sau nu acte si supraveg­here electronica.

Riscurile uti­lizarii noilor tipuri de acte au fost doc­u­men­tate de numeroase foruri sti­in­tifice, iar aspectele etice ale uti­lizarii extinse a supraveg­herii elec­tron­ice plaseaza deja aceasta dez­batere intr-o zona ce priveste reeval­u­area bazelor demo­c­ra­t­ice ale statului.

Nu cre­dem ca Roma­nia se afla in acest moment in punc­tul in care sa suporte o ast­fel de dez­batere, iar amintirea vechi­u­lui sis­tem comu­nist, sustinut prin aparatul de supraveg­here si con­trol al Secu­ri­tatii, este inca sufi­cient de vie incat sa ne deter­mine sa fim cel putin sus­pi­ciosi, mai ales ca cei care ar urma sa imple­menteze sis­temele de supraveg­here si con­trol total al pop­u­latiei sunt, cu totii, fie fosti mem­bri, fie apropiati ai Aparat­u­lui mentionat.

Dum­nezeu sa il lumineze pe Presed­in­te!

sursa: logo

Semnaturile anti-cip au ajuns la Presedinte. Asteptam organizarea REFERENDUM-ului

Scrisoarea deschisa a Parintelui Justin catre Presedintele Romaniei,
Traian Basescu prin care cere REFERENDUM national

Domnule Presedinte,

In numele Sfintei Predanii a Bisericii noastre Ortodoxe si in numele suferintei neamului din ultimele zeci de ani, am incercat sa ducem mai departe tezaurul de sfintenie si de bunastare al acestui popor greu incercat. In intreaga noastra viata si mai ales in ultimii douazeci de ani, de cind am ctitorit Manastirea Petru Voda, am dus o lupta continua pentru trezirea si constientizarea poporului fata de valorile milenare ale sfintei credinte si ale neamului nostru.

De aceea, socotim ca promulgarea unor acte normative precum OUG 184/2008, OUG 207/2008, OUG 55/2009, Legea 298/2008 si adoptarea ilegala a Directivei 126/2006 a UE de catre M.A.I., care, toate, promoveaza implementarea cipurilor electronice in actele de identitate românesti, pe linga incalcarea flagranta a unor articole din Constitutia Romaniei si a unor norme de drept intern si international, aduce atingere constiintei religioase a neamului nostru. Legatura dintre aceasta tehnologie si citeva semne apocaliptice, ca si renuntarea la libertatile cucerite cu singe in Decembrie 1989, nu se poate face in Romania decit prin adoptarea legilor mai sus mentionate, departindu-ne, prin impunere de sus, oficiala, de implinirea misiunii noastre in istoria de 2000 de ani de crestinism a acestui popor.

Asteptam de la domnia voastra o rezolvare favorabila, pe cit se poate, a dorintei noastre de abrogare a tuturor acestor masuri legislative mai sus mentionate. Domnia voastra sunteti reprezentantul acestei natiuni si direct si indirect: Direct pentru ca sunteti ales de natiune ca reprezentant in lupta cu greutatile si nevoile momentului istoric prin care trecem, si indirect, pentru ca este la mijloc constiinta morala a domniei voastre fata de poporul care va iubeste. Crestinii nostri au sugerat inca de la inceput organizarea unui Referendum pe tema actelor si supravegherii electronice ca posibila solutie pentru abrogarea acestor legi. Va stau inainte implicarea directa si personala sau alegerea responsabilitatii populare pentru implinirea setei de libertate si adevar a neamului nostru.

Socotim ca acum este momentul prielnic sa prezentati un raspuns celor aproape un milion de Romani care au semnat impotriva actelor si supravegherii electronice, alaturi de manastirea noastra, de foarte multe manastiri si parohii ortodoxe din tara si din strainatate, si de multe organizatii ale societatii civile care ne-au sustinut si ajutat, dar mai ales – ca o dovada a interesului pe care il avem fata de dumneavoastra si fata de acest neam crestin ortodox. Este un moment prielnic sa va deschideti in mod oficial fata de asteptarile poporului, si sa fiti cit se poate de aproape de aspiratiile noastre.

Socotim ca este un moment prielnic si pentru prezenta dvs in viitor ca presedinte ales al acestui popor, nascut crestin-ortodox. Ceea ce facem astazi nu ne reprezinta atit politic, cit mai ales istoric, fiecare gest pe care il facem trebuind sa fie pe linia inceputa de inaintasi de a urca poporul român pe culmile unei biruinte crestine. Domnia voastra sunteti un urmas al Sfintului Voievod Constantin Brincoveanu, si al marilor voievozi Matei Basarab si Mihai Viteazul, care si-au scris cu litere de aur numele in istoria neamului nostru. Acesta este momentul in care domnia voastra va puteti arata cit mai aproape de duhul si cit mai in asentimentul poporului si in special al batrinei noastre Ortodoxii din Europa de Rasarit. Domnia voastra reprezentati Tara si Neamul intr-un moment istoric deosebit, si va cerem sa fiti alaturi de milioanele de romani care ne sunt alaturi, dar mai ales de acel milion de crestini care s-au informat si au semnat alaturi de noi impotriva actelor electronice. Va cerem sa fiti alaturi de noi mai degraba decit alaturi de interesele politice globalizante si nivelatoare. Ca neam crestin ortodox, cerem sa fim respectati cu credinta si traditiile noastre milenare, de la care nu se cuvine sa ne abatem citusi de putin, avindu-i pilda pe inaintasii mai sus pomeniti.

Solutia ceruta de crestini, Referendumul asupra actelor si supravegherii electronice, s-ar putea organiza in acelasi timp cu alegerile prezidentiale, economisind timp si bani pentru organizarea sa si pentru informare, candidatii la cea mai inalta functie in stat trebuind sa se implice activ in dezbaterea acestui subiect atit de fierbinte la nivelul intregului popor. Credinta noastra este ca raspunzind favorabil dorintelor noastre si ale celor un milion de români care au semnat alaturi de noi si ale caror semnaturi in original vi le punem la dispozitie, va veti bucura si de binecuvintarea lui Dumnezeu, si de pretuirea si sprijinul intregului nostru popor iubitor de libertate si de adevar.

Cu pretuire,
Staret al Manastirii Sfintii Arhangheli,
Arhimandrit Justin Pârvu

Intimpinare catre Presedintele Traian Basescu asupra Referendumului privitor la actele si supravegherea electronica.

Domnule Presedinte,

In numele Sfintei Predanii a Bisericii noastre Ortodoxe si in numele suferintei neamului din ultimele zeci de ani, am incercat sa ducem mai departe tezaurul de sfintenie si de bunastare al acestui popor greu incercat. In intreaga noastra viata si mai ales in ultimii douazeci de ani, de cind am ctitorit Manastirea Petru Voda, am dus o lupta continua pentru trezirea si constientizarea poporului fata de valorile milenare ale sfintei credinte si ale neamului nostru.

De aceea, socotim ca promulgarea unor acte normative precum OUG 184/2008, OUG 207/2008, OUG 55/2009, Legea 298/2008 si adoptarea ilegala a Directivei 126/2006 a UE de catre M.A.I., care, toate, promoveaza implementarea cipurilor electronice in actele de identitate românesti, pe linga incalcarea flagranta a unor articole din Constitutia Romaniei si a unor norme de drept intern si international, aduce atingere constiintei religioase a neamului nostru. Legatura dintre aceasta tehnologie si citeva semne apocaliptice, ca si renuntarea la libertatile cucerite cu singe in Decembrie 1989, nu se poate face in Romania decit prin adoptarea legilor mai sus mentionate, departindu-ne, prin impunere de sus, oficiala, de implinirea misiunii noastre in istoria de 2000 de ani de crestinism a acestui popor.

Asteptam de la domnia voastra o rezolvare favorabila, pe cit se poate, a dorintei noastre de abrogare a tuturor acestor masuri legislative mai sus mentionate. Domnia voastra sunteti reprezentantul acestei natiuni si direct si indirect: Direct pentru ca sunteti ales de natiune ca reprezentant in lupta cu greutatile si nevoile momentului istoric prin care trecem, si indirect, pentru ca este la mijloc constiinta morala a domniei voastre fata de poporul care va iubeste. Crestinii nostri au sugerat inca de la inceput organizarea unui Referendum pe tema actelor si supravegherii electronice ca posibila solutie pentru abrogarea acestor legi. Va stau inainte implicarea directa si personala sau alegerea responsabilitatii populare pentru implinirea setei de libertate si adevar a neamului nostru.

Socotim ca acum este momentul prielnic sa prezentati un raspuns celor aproape un milion de Romani care au semnat impotriva actelor si supravegherii electronice, alaturi de manastirea noastra, de foarte multe manastiri si parohii ortodoxe din tara si din strainatate, si de multe organizatii ale societatii civile care ne-au sustinut si ajutat, dar mai ales – ca o dovada a interesului pe care il avem fata de dumneavoastra si fata de acest neam crestin ortodox. Este un moment prielnic sa va deschideti in mod oficial fata de asteptarile poporului, si sa fiti cit se poate de aproape de aspiratiile noastre.

Socotim ca este un moment prielnic si pentru prezenta dvs in viitor ca presedinte ales al acestui popor, nascut crestin-ortodox. Ceea ce facem astazi nu ne reprezinta atit politic, cit mai ales istoric, fiecare gest pe care il facem trebuind sa fie pe linia inceputa de inaintasi de a urca poporul român pe culmile unei biruinte crestine. Domnia voastra sunteti un urmas al Sfintului Voievod Constantin Brincoveanu, si al marilor voievozi Matei Basarab si Mihai Viteazul, care si-au scris cu litere de aur numele in istoria neamului nostru. Acesta este momentul in care domnia voastra va puteti arata cit mai aproape de duhul si cit mai in asentimentul poporului si in special al batrinei noastre Ortodoxii din Europa de Rasarit. Domnia voastra reprezentati Tara si Neamul intr-un moment istoric deosebit, si va cerem sa fiti alaturi de milioanele de romani care ne sunt alaturi, dar mai ales de acel milion de crestini care s-au informat si au semnat alaturi de noi impotriva actelor electronice. Va cerem sa fiti alaturi de noi mai degraba decit alaturi de interesele politice globalizante si nivelatoare. Ca neam crestin ortodox, cerem sa fim respectati cu credinta si traditiile noastre milenare, de la care nu se cuvine sa ne abatem citusi de putin, avindu-i pilda pe inaintasii mai sus pomeniti.

Solutia ceruta de crestini, Referendumul asupra actelor si supravegherii electronice, s-ar putea organiza in acelasi timp cu alegerile prezidentiale, economisind timp si bani pentru organizarea sa si pentru informare, candidatii la cea mai inalta functie in stat trebuind sa se implice activ in dezbaterea acestui subiect atit de fierbinte la nivelul intregului popor. Credinta noastra este ca raspunzind favorabil dorintelor noastre si ale celor un milion de români care au semnat alaturi de noi si ale caror semnaturi in original vi le punem la dispozitie, va veti bucura si de binecuvintarea lui Dumnezeu, si de pretuirea si sprijinul intregului nostru popor iubitor de libertate si de adevar.

Cu pretuire,
Staret al Manastirii Sfintii Arhangheli, Arhimandrit Iustin Pirvu

Din partea Fundatiei Pentru Romania, Victor Roncea

Parintele Justin: O viata cat mai aspra, sa putem rezista incercarilor mucenicesti

parintele_iustin_parvu_manastirea_petru_voda_Lacrima Maicii Domnului de la Schitul Huta

Pe marginea minunii petrecute la Schitul Huta, judetul Bihor, am discutat cu parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda, unul din marii duhovnici ai Romaniei iata ce transmite parintele tuturor oamenilor credinciosi care cred cu tarie in Dumnezeu si Maica Domnului:

Sunt doua aspecte: un aspect al bucuriei, al mangaierii Maicii Domnului ca sa poata incuraja al doilea aspect acela al greutatilor care apasa asupra Ortodoxiei si in special a Ortodoxiei din Rasaritul Europei. Pentru ca singura nadejde si singurul bastion al rezistetei mai sunt popoarele acestea rasaritene ca o marturie a rezistentei staliniste si a marilor persecutii de pana in prezent.. Icoanele acestea facatoare de minuni ne dau vadit dar nu deschid graiul sa ne dovedeasca si sa ne mane pe noi spre o viata cat mai desavarsita crestina, spre o viata oarecum cat mai aspra pentru pregatirea zilelor de maine care se apropie din ce in ce mai vertiginos si care ne indeamna sa putem rezista in marile ispite si incercari mucenicesti de viitor. Acestea si datorita procesului pe care il traim in momentul de fata si care poate ca depaseste orice limita a ultimelor 20 de veacuri de istorie si datorita evenimentelor pacatoase pe care le-am trait si le traim cu atat si procesul de vindecare e mai tarziu si mai chinuitor.

Aceste icoane sunt in acele zone in care s-a incercat o viata mai deosebita a vietii calugaresti si a vietii crestine, cu toata influenta si puterea lor si credem ca aceste icoane sa poata influenta inspre bine, inspre o, oarecum, intarziere a abaterii maniei Lui Dumnezeu asupra noastra. Este emotionant pana la inspaimantare cum ne indeamna icoanele acestea spre o indreptare, spre o revenire a noastra in sfera crestina de altadata. O astfel de icoana e o marturie graitoare de pregatire a noastra cat mai grabnica pentru ca toate evenimentele politice si istorice si religioase se indreapta spre un dezastru al omenirii. Acest dezastru il mai putem oarecum intarzia numai si numai prin post, prin rugaciune, prin unitatea noastra in a ne indrepta in fata judecatii Lui Dumnezeu.”

Download Inregistrare Audio

Ioana Anamaria UNGUR (NapocaNews)

Minciuna despre vaccinuri si gripa porcina – Analiza unui doctor specialist

Va recomandam sa cititi si:

In spatele mediatizarii desantate a vaccinurilor se ascunde un adevar inspaimantator:

niciunul dintre vaccinurile existente la ora actuala, pentru niciuna dintre boli, nu este cu adevarat eficient. Nu s-a demonstrat stiintific eficienta vaccinurilor, ci din contra s-a demonstrat ca ele sunt foarte periculoase, transmitand un numar mare de virusuri si generand veritabile epidemii. In plus, substantele care fac parte din vaccinuri, precum mercurul si aluminiul, pot produce autism, Alzeheimer, cancer, etc. Prin vaccinare, suntem pacaliti sa platim bani grei si sa ii imbogatim chiar pe cei care incearca astfel sa ne ucida.

gripa_porcina_01

1.)  Ce este virusul  gripei porcine?

–          noul tip de virus gripal A H1N1 nu se aseamana cu nici un alt virus precedent izolat, dupa cum arata ultimele date din luna mai.(  New details on virus’s promiscuous past”, Jon Cohen, Science 2009, 324, 1127 si  Garten RJ, Davis CT,Tussell CA et al.  Antigenic and genetic charaatcteristics of swine-origin 2009 A (H1N1) influenza viruses circulating in humans. Science 2009, 325, 197-201.)

–          acest virus a fost sintetizat in laborator : Dr. Johan Hultin, de la Universitatea de Stat din Iowa, a extras cu succes material genetic, de la un cadavru obez de 30 si ceva de ani, de sex feminin, care a murit de gripa spaniola in 1918, impreuna cu 85% dintre satenii din Brevig Mission (numita Teller Mission in 1918), intr-o singura saptamana.  Victimele  gripei spaniole din care a fost extras materialul genetic au fost ingropate in permafrost-ul Arctic. In aceasta pandemie au murit cel putin 50 de milioane de oameni din intreaga lume.

–          oamenii de stiinta au recreat materialul genetic al virusului gripei spaniole din 1918, intr-un laborator finatat de Guvernul SUA. Virusul obtinut a fost apoi combinat in mod artificial cu  virusul comun H3N2 si o minora gena de lipitura din Eurasia – H5N1 – tulpina gripei aviare. Virusul gripei aviare sau H5N1, care a lovit Asia in 2006, contine unele mutatii genetice ale virusului din 1918.

–          in final, acest virus  contine material genetic de la doua tulpini de gripa porcina, doua tulpini de gripa umana si o singura tulpina de gripa aviara ;

Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC ) numeste virusul rezultat “novel flu”, incorect spus “virusul gripei porcine”. Actuala tulpina de gripa “novel” sufera o mutatie rapida la om, animalele necontractand virusul. ( Din cauza rapidei mutatii a virusului si a faptului ca, spre deosebire de anul 1918, acum la nivel global, mijloacele de  transport sunt mai rapide, este un lucru normal ca oamenii de stiinta sa estimeze ca, atat ceasul molecular al virusului A/H1N1 cat si mijloacele moderne de transport, vor face ca aproape toate tarile din lume sa aiba experienta unui focar A/H1N1 in urmatoarele cateva luni. Ce este diferit la virusul A/H1N1 este ca, spre deosebire de alte noi tulpini de virusi care sufera mutatii rapide la aparitie, apoi incetinesc mutatiile, si in final se opresc in intregime, ” the novel” nu da inca semne de incetinire a ratei de mutatie, ca atare, oamenii de stiinta isi fac griji, fiindca A/H1N1 este generat sintetic si nu se comporta ca unul natural. (Raportul  Wayne Madsen – 21 mai 2009. Wayne Madsen este un jurnalist de investigatie din Washington DC, autorul acestui Raport.Copyright © 2009 WayneMadenReport.com).(https://alexaionescu.wordpress.com/2009/07/24/istoria-virusului-h1n1-si-viitorul-nu-prea-roz/)

Nota. Exista 3 tipuri de virusi gripali: A, B si C. Virusul de tip A este cel care cauzeaza  majoritatea imbolnavirilor la om, pasari si mamifere. Genomul sau contine 8 segmente de ARN codificind 11 proteine. Virusii sunt clasificati pe subtipuri pe baza celor 2 glicoproteine majore de suprafata: hemaglutinina (H) si neuraminidaza (N). Prin segmentarea genomului, virusul are capacitatea de a-si rearanja segmentele genomice si de a se recombina, crescand astfel rata de evolutie si generare de noi tulpini.   Recombinarea este larg utilizata n laborator in procesul crearii de noi vaccinuri. (Olsen B, Munster VJ, Wallensten A, Waldenstrom J, Osterhaus ADME and Fouchier RAM. Global patterns of influenza A virus in wild birds. Science 2006, 312, 384-8.)

gripa_porcina_06

2.)  Cat de grava este gripa porcina?

–          simptomele de gripa porcina sunt cel mult moderate;

–          in  iulie 2009 au fost inregistrate 40617 cazuri de gripa in SUA din care 319 decese, ceea ce inseamna o mortalitate de 0.8 %, desi se pare ca rata mortalitatii a fost de fapt mult mai redusa. Expertii estimeaza ca de fapt numai unul din 20 de cazuri de gripa sunt raporate.( 2009 flu pandemic in the United States”, Wikipdeia, 22 July 2009)

(https://en.wikipedia.org/wiki/2009_flu_pandemic_in_the_United_States)

–          Marea Britanie este cea mai afectata tara a Europei si presa a raportat zilnic despre pandemie in luna iulie. Acolo oamenii pot primi sfaturi si chiar tamiflu fara sa fie consultati de medici. In saptamana deschiderii noiii linii telefonice pentru raportarea cazurilor de imbolnaviri, s-a ajuns la cifra de imbolnaviri record de 100.000, cu un total de 30 decese, ceea ce inseamna o mortalitate de 0.03 % (probabil o rata a mortalitatii mai apropiata  de realitate); ( “Swine flu website overwhelmed by demand as new cases double in a week”, Owen Bowcott and Severin Carrell, The Guardian, 23 July 2009, )

( https://www.guardian.co.uk/world/2009/jul/23/swine-flu-website-overwhelmed)

–  acesta rata de mortalitate este mai scazuta decat in cazurile de imbolnaviri cu o gripa obisnuita tip A.

3.)  De ce este contestat  principiul vaccinarii? continuare »

Zi importanta in lupta anti-cip. Romani, uniti-va!

Tineri Anti Cip

Magistraţii din Bucureşti, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vor decide astazi cu privire la contestaţiile a 16.000 de români care s-au adresat în scris justiţiei împotriva noilor acte electronice. Alţi români, în număr de aproape un milion, au semnat pe formularele strînse la Mănăstirea Petru Vodă împotriva acestor cipuri, fie ele în cărţile de identitate, în permisele auto, în paşapoarte, în carduri bancare sau în alte acte de identitate, şi semnăturile lor vor ajunge şi ele în curînd pe masa celor ce vor trebui să dea un răspuns.
E momentul în care trebuie să cerem încă o dată de la Dumnezeu să ne izbăvească de înainte-mergătorul semnului fiarei. Avem nădejde că rugăciunile noastre nu vor fi trecute cu vederea, avem nădejde că iubirea de adevăr a magistraţilor de la ICCJ va fi mai puternică decît interesele politice locale sau globale. Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi!
Pe de alta parte, bucureştenii care vor vrea să meargă să participe la mitingul organizat sînt aşteptaţi în faţa clădirii ICCJ.
Fiara statului global îşi arată iarăşi colţii, şi trebuie să îi stăm împotrivă, cu puterea Duhului Sfînt, în mărturisire şi în rugăciune. Mîntuitorul Hristos aşteaptă aceasta de la noi: Tot cela ce va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu întru dânsul înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Matthei 10:32).

APEL LA RUGACIUNE din partea Parintelui Justin

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=09oE8E8e-ds]

Biruitoarea ereziei monofizite: Sfanta Mare Mucenita Eufimia(praznuita la 16 sept.)

steuphemiafullVarianta noua a Acatistului Sfintei Mari Mucenite Eufimiadownload

În zilele binecredincioşilor împăraţi Marcian şi Pulheria (450-457), s-a făcut la Calcedon, Sinod mare (451), de 630 de Sfinţi Părinţi, din toată lumea, şi au osândit erezia lui Dioscor şi al lui Eutihie, care învăţau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o Persoană numai cu o fire şi o lucrare şi nu primeau dreapta credinţă, care învaţă că Dumnezeu cel întrupat, Mântuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi, o fire de om şi o fire de Dumnezeu, unite între ele şi lucrând împreună la mântuirea noastră.

Astăzi, (11 iulie – n. n.) prăznuim minunea ce s-a făcut de cinstitele Moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia, din vremea acestui al IV-lea mare Sinod a toată lumea, de la Calcedon. Căci, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: «Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie, şi noi, mărturisirea noastră. Şi amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem la racla cu preacinstitele moaşte ale marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă.» Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Şi, după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşi la picioarele ei. Spre aducerea aminte despre această prea-slăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniţă Eufimia se zugrăveşte cu o scrisoare în mâna drea-ptă.

Ea s-a născut şi a crescut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor şi, tot în acest loc, a primit şi cununa muceniciei, în anul 307, pe vremea sângerosului împărat Galeriu (305-311). Era fiica lui Filofron şi a Teodosianei şi se purta, în viaţă, ca o tânără fecioară, care îşi închinase viaţa lui Hristos. Şi pârâtă fiind că este creştină, a fost pedepsită cu roata, dată la fiare şi la alte măiestrite chinuri şi şi-a luat cununa muceniciei prin foc, fiind arsă de vie.

Sfânta Biserică serbează pomenirea ei şi astăzi 11 iulie, la prăznuirea minunii de la Calcedon, a Sfintelor Moaşte, dar şi la 16 sep-tembrie, ziua ei de mucenicească pătimire.”

(Proloagele, 11 iulie)

Despre erezia monofizismului

Monofizismul este o erezie care, de peste 1500 de ani, vatămă sufletele oal patrulea sinod ecumenicamenilor cuprinşi de ea. În secolul al V-lea, Eutihie, un eretic din Constantinopol, susţinea că Domnul Iisus Hristos nu ar avea două firi (dumnezeiască şi omenească), ci una singură – cea dumnezeiască. Prin lucrarea vrăjmaşului, Eutihie a dus în rătăcire pe mulţi credincioşi. Patriarhul Dioscor al Alexandriei a căzut şi el în această erezie.

Împotriva acestei erezii, şase sute treizeci de Sfinţi Părinţi s-au adunat la cel de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic, care a avut loc la Calcedon, în anul 451. Ei au anatematizat monofizismul şi pe susţinătorii lui. Luminaţi de harul lui Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au arătat că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, cunoscându-se în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire. El este o singură Persoană cu două firi (dumnezeiască şi omenească).

Mai tîrziu a apărut şi un „monofizism moderat”, al patriarhului eretic Sever al Antiohiei, care considera că cele două firi din care este Hristos sunt amestecate într-o nouă fire. Sfinţii Părinţi au luptat şi împotriva acestei erezii.

Dintre Sfinţii care au luptat împotriva monofizismului şi monotelismului, cei mai cunoscuţi sunt: Flavian Patriarhul Constantinopolului, Proteriu Arhiepiscopul Alexandriei, Leon Arhiepiscopul Romei, Martin Mărturisitorul Arhiepiscopul Romei, Dometian Episcopul Meletinei, Agapit Arhiepiscopul Romei, Sofronie Patriarhul Ierusalimului, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, Anastasie Sinaitul, Simeon Stâlpnicul, Auxenţiu cel din Munte, Leonţiu de Bizanţ, Fotie cel Mare, Maxim Grecul.

Deşi au fost anatematizaţi, născocitorii ereziilor nu s-au îndreptat, ci au format adunări eretice numite pe nedrept „Biserici”. Astfel de adunări eretice sunt numite necalcedoniene sau anticalcedoniene, deoarece nu acceptă hotărârile dogmatice ale celui de-al patrulea Sfânt Sinod Ecumenic de la Calcedon. Dar ele însele se consideră a fi ortodoxe şi se autointitulează „Biserici Ortodoxe Vechi Orientale” sau „Biserici Orientale Ortodoxe”. Una din acestea este „Biserica Coptă” din Egipt, o adunare monofizită care nu acceptă al patrulea, al cincilea, al şaselea şi al şaptelea Sfânt Sinod Ecumenic.

În ultimii zeci de ani, unii ierarhi şi preoţi ortodocşi, lepădând comuniunea cu Sfinţii Părinţi, au intrat în ecumenism (mişcarea de amestecare a religiilor). Ei au participat la întâlniri oficiale şi neoficiale cu reprezentanţi ai „Bisericilor” anticalcedoniene, spunând că şi aceia sunt ortodocşi. Au îndrăznit chiar să afirme că anatemele date de Sfinţii Părinţi împotriva monofiziţilor trebuie ridicate, că ereticii respectivi trebuie cinstiţi ca sfinţi şi că numele lor trebuie introduse în Calendarul Bisericii Ortodoxe. S-a mai propus modificarea cărţilor de Istorie Bisericească şi a cărţilor de cult ortodoxe, prin eliminarea textelor referitoare la monofiziţi. S-a hotărât organizarea unui „program educativ” prin care credincioşii să fie pregătiţi să accepte textele „revizuite”.[2]

Toate acestea sunt pregătiri pentru unirea ecumenistă cu monofiziţii (adică slujirea şi împărtăşirea împreună cu ei, trecând cu vederea că aceia sunt eretici).

Sfinţii Părinţi ne învaţă că împărtăşirea împreună cu ereticii este foarte periculoasă. Sfântul Theodor Studitul spune că „împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu şi îl predă diavolului. După măsura deosebirii dintre lumină şi întuneric, aşa e şi deosebirea dintre împărtăşania drept slăvitoare (ortodoxă) şi cea ereticească: cea drept slăvitoare luminează, cea ereticească întunecă; una îl uneşte cu Hristos, cealaltă – cu diavolul; una dă viaţă sufletului, cealaltă îl ucide. Împărtăşania din mână eretică este otravă, nu simplă pâine.” [3]

Situaţia actuală fiind foarte gravă, este necesar ca binecredincioşii creştini să cunoască pericolul unirii ecumeniste cu monofiziţii. Cei care se împărtăşesc cu ereticii sau acceptă ereziile lor, nu au nădejde de mântuire, dacă nu se întorc la Ortodoxie. Iar cei care se întorc la Ortodoxie, au datoria să anatematizeze ereziile în care au căzut, şi să primească întreaga învăţătură ortodoxă.

Datoria noastră este să păstrăm dreapta credinţă primită de la Dumnezeu prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi. Numai aşa vom intra în comuniunea veşnică a Sfinţilor.


[1] Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol I, 1998.

[2] cf. Ion Grădincea, Relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile Vechi Orientale din anul 1964 până în anul 2001, Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Sitech, Craiova.

[3] cf. Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, p. 123.

Sfintele moaşte din Catedrala Patriarhiei Ecumenice Ortodoxe – Constantinopol

Mai jos aveti troparul, cantari din vecernie (cantate) si paraclisul
https://dl.transfer.ro/Transfer_ro-3727c53d7a8dbbb6a1.zip

racla-cu-moastele-sfintei-evphymia_a hpim0738a

ALARMANT! Dictatura in episcopia Husilor: parintele Mina Dobzeu tinut sub sechestru

parinteleminadobzeu1episcopiaHusi

A fost incuiat in chilie in timpul vizitei IPS Teofan

Desi a evitat subiectul, parintele Mina Dobzeu a marturisit ca IPS Teofan l-a sprijinit tot timpul. In fapt, mitropolitul este singura sa speranta. „IPS Teofan este mana mea calda. Cind a fost intronizarea noului episcop eram bolnav si nu am avut cum sa particip la slujba. El a venit cu mai multi episcopi si m-a vizitat, s-a rugat aici”, si-a amintit parintele Mina.

Preotul din Husi sustine insa desi e prea smerit ca sa marturiseasca, parintele Mina Dobzeu ar fi fost de fapt incuiat in chilie in ziua intronizarii episcopului Corneliu Birladeanu, spre a nu merge la slujba si a se plinge cumva IPS Teofan. “Eu personal am fost acolo, am incercat sa intru la el, dar era incuiat cu cheia, iar un frate calugar mi-a spus ca nu are voie sa il descuie. L-au tinut pina la 3 dupa amiaza fara mincare si nu i-au facut insulina”, a povestit preotul din Husi, spunind ca parintele Dobzeu, care e parintele sau spiritual, i-ar fi marturisit cindva ca “a patimit dupa 1990 mai mult decit in vremea comunismului”.

Facem un APEL catre mitropolia Moldovei si Bucovinei, ca sa se ia masurile necesare soltionarii acestei nedreptati. Nu ne putem bate joc de martirii acestui neam!

Conducerea manastirii insista sa le dea jumatate din despagubirile pe care parintele le ia pentru suferinta din inchisori

“Este nu doar nedemn pentru o fata bisericeasca, dar si lipsit de omenie sa ii pretinda jumatate din pensie pentru un blid de mincare. Parintele Mina este fost arhimandrit, fost veteran si detinut politic, e un preot luminat. Banii nu ii tine pentru el, ci da totul credinciosilor. A tiparit peste zece volume si le-a dat gratis pe toate”, a precizat un preot din Husi, care ne-a adus la cunostinta situatia calugarului intrat in istorie dupa ce l-a crestinat in inchisoare pe filosoful Nicolae Steinhardt.

Preotul, care nu a dorit sa isi divulge identitatea, sustine ca l-ar fi gasit in mai multe rinduri pe parintele Dobzeu, bolnav de diabet si de alte boli, neingrijit cum se cuvine. “Cind a fost internat ultima data in spital, la Iasi, la Infectioase, l-am gasit intr-o stare jalnica. Nu stia nimeni cine este si fusese lasat ca vai de el, nu vorbise nimeni pentru el, era abandonat, in urina, tot o carne vie. Veneau la el in pelerinaj credinciosii, au venit preoti din tara, pina si din Ardeal, dar de la Episcopia Husilor nu stiu sa-l fi vizitat cineva in cele sase saptamini de spitalizare”, a mai povestit preotul.

Staretul Manastirii “Sfintii Petru si Pavel” confirma ca are o situatie de conflict cu parintele Mina. “Nu vrea sa colaboreze. Statutul manastirilor spune ca trebuie sa dea jumatate din pensia sa manastirii, pentru ca este preot aici, primeste cazare, masa, este ingrijit. Asa spun canoanele bisericii. El spune ca scrie carti, da doar un ajutor pentru masa, 250 de lei pe luna”, a declarat parintele Veniamin, staretul manastirii. El a adaugat ca a venit la manastire ca ucenic al parintelui Mina, dar in timp s-a indepartat de el. “Il apreciez pentru toate lucrurile pe care le-a facut. Dar canoanele asa zic. Parintele Mina are pensie de 2.700 de lei”, a sustinut preotul staret.

Parintele Mina, cu smerenie,  a refuzat sa vorbeasca despre probleme sale, spunind ca “eu stiu sa merg pe picioarele mele, sa uit toate si sa iert”. “Am pensie de veteran de razboi, de detinut politic si de preot. Monahii spun ca jumatate din pensie trebuie data manastirii. Dar la mine este altceva, este o exceptie, eu fac misiune, dau carti gratis. M-a costat 14.000 de lei numai cartea «Pentru o biserica dinamica», apoi mai sint si celelalte 11”, a precizat parintele Dobzeu.

Contactat telefonic, episcopul Husilor, PS Corneliu Birladeanul, a afirmat si el ca parintele Dobzeu trebuie sa se supuna regulilor bisericesti. “In statutul bisericii se spune ca oricine din manastire trebuie sa plateasca jumatate din pensie, chiar si staretul”, a declarat PS Birladeanul.

In fapt, parintele Mina Dobzeu da intreaga sa pensie preoteasca manastirii, caci aceasta este de 174 lei, potrivit cuponului sau de pensie pe care ni l-a prezentat preotul din Husi. Insa doreste ca banii pe care ii ia de la stat in calitate de fost veteran si detinut sa ii tina pentru carti. “A impartit gratuit 17.000 de volume episcopiilor si mitropoliilor din toata tara, iar acum vrea sa mearga sa imparta si in Basarabia 3000 de volume”, a mai adaugat preotul din Husi.

Sursa: Ziarul de Iasi

AIUD: Inaltarea Sfintei Cruci si a Neamului Romanesc. Omagiu Marelui Capitan

Slujba de priveghere si Sfanta Liturghie de praznicul Inaltarii Sfintei Cruci, AIUD 2009[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VI804e5dtO8]

In cinstea Capitanului[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=QbHXGBeNj6Q]

Staretul manastirii Sf. Sava, gheronta Evdochim, in vizita la Parintele Justin Parvu

Intalnirea cu parintele Justin [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Q0WhnGUKWkM]

Cuvant de folos rostit in biserica Manastirii Petru Voda [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=v_1esVq0ThI]

Despre Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit

Manastirea Sfantul Sava – Marea Lavra a Sfantului Sava – cunoscuta si sub denumirea locala de “Mar Saba”, este o manastire greco-ortodoxa din Pustiul Iudeii, Israel.

Manastirea este asezata pe defileul Paraului Cedrilor – Chedron sau Wadi en-Nar – care porneste de la poalele muntelui pe care se inalta orasul Ierusalim; locul se afla la 9 mile mai spre est de Betleem, de unde si porneste drumul.

Manastirea Sfantul Sava cel Sfintit - Ierusalim

Pornind initial de la o singura chilie si ajungand mai apoi la sute de chilii, asezamantul sihastresc din Pustia Iudeii a devenit un imens centru religios al lumii ortodoxe. Manastirea a fost intemeiata de catre Sfantul Sava cel Sfintit in anul 478, ca asezamant al calugarilor anahoreti din jurul sau. Continuare…

Ne apropiem de sfarsit (extras din noua carte: Parintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii)

Cuvinte vii_P Gh. Calciu

VREMURILE DE SFARSIT

Calugarii si vremurile de pe urma
In multe manastiri calugarii mi-au spus ca ei raman acolo pana cand se vor pune cipurile, si atunci vor parasi manastirea. E foarte bine, dar le-am raspuns: “Daca o cetate abandonata este o cetate pierduta, ce se va intampla cu o manastire!? Aici este loc sfintit, aici sunt oasele calugarilor, ale parintilor duhovnicesti, ale parintelui Cleopa, ale parintelui Paisie… Toate moastele acestea vor fi profanate! Ramaneti in manastire! Daca va vor impusca, veti fi impuscati, daca va trimit la puscarie, veti merge la puscarie! Dar asta este misiunea voastra, nu sa fugiti in munti…” Poate nu-i rau nici plecatul acesta in munti, unde vor veni oameni sa-si caute mangaierea… Dar poate datoria lor e sa ramana in manasstirea lor, sa apere ideea monahala ortodoxa si natiunea crestina ortodoxa.

La sfarsitul veacurilor
-Care va fi sprijinul credinciosilor zilelor noastre cand, dupa cum spune Sfantul Ignatie Briancianinov, la sfarsitul veacurilor nu vor mai exista povatuitori?

– Nu cred ca vor fi mai putini decat au fost sub comunisti. Vom apela desigur la scrierile Sfintilor Parinti, intotdeauna vom face acest lucru, dar cred ca Dumnezeu va trimite oameni, va avea grija de noi. Dumnezeu va randui cumva, ca la sarbi, va fi o trezire spirituala, va fi o intoarcere la credinta, asa cum a fost dupa comunism. Dumnezeu intodeauna il va ridica pe credincios din cadere, ii va ridica pe preoti si pe ierarhi din cadere si se vor naste intodeauna noi duhovnici si noi episcopi.

Ne apropiem de sfarsit
Din ce in ce mai mult toate teoriile celelalte pierd teren. A cazut comunismul cu prabusire mare, iar acum se prabusesc ideile materialiste ale lumii. Biruinta este a lui Dumnezeu. Ne apropiem probabil de sfarsit. Dumnezeu sa ne dea o inima curata si o vedere deschisa pentru a sti clipa in care El va veni din nou pe pamant. Sa ne gaseasca pregatiti si nu ca pe oameni pe care Stapanul din parabola i-a pedepsit pentru necredinta lor si pentru neprimirea cuvintelor pe care Imparatul le trimitea prin solii sai.

(extras din noua carte aparuta sub ingrijirea Manastirii Diaconesti:
Gheorghe Calciu – Cuvinte vii
, ed. Bonifaciu 2009)

Cartea contine un adevarat album de fotografii inedite din viata parintelui Gheorghe Calciu, la o calitate foarte buna.

Parintele IOAN de la Rarau despre cipuri si viitorul sinod panortodox

p_Ioan_Rarau– Parinte Ioan, Sfintia Voastra cum vedeti problema aceasta a cipurilor? Cum afecteaza ele mantuirea si cum sa se raporteze credinciosii la ele, atata timp cat insisi episcopii si duhovnicii lor ii indeamna la aceasta pecetluire?

– Ce pot sa spun? Este limpede ca ni se pregateste o cumplita dictatura. Aceasta dictatura a cuprins si paturile bisericesti, din pacate si in curand sinodul se va transforma intr-o dictatura colectiva, incat nimeni sa nu se poata impotrivi. Se vorbeste mereu de Ortodoxie, suntem ortodocsi, dar ce fel de ortodoxie? Ecumenica? Satanica? Mantuirea vine numai prin doua lucruri: dreapta credinta si faptele. Fara dreapta credinta poti sa faci orice fapta buna, poti sa arzi si in foc pentru Hristos, dar daca nu ai dreapta credinta, degeaba… Daca nu mergi pe drumul cel drept cu masina, n-ajungi la destinatie. Asa cad bisericile toate. Apropo de antihrist, ati citit vedenia Sfantului Ioan de Kronstadt cu Sfantul Serafim de Sarov? O vedenie infricosatoare, ca intr-o noapte a aparut Sf. Serafim de Saraov la Sf. Ioan de Kronstadt si l-a luat intro rapire duhovniceasca prin vazduh si s-au aratat acolo munti de trupuri insangerate… Asta a fost cu vreo suta de ani in urma si s-a petrecut in Rusia, dar ce s-a intamplat acolo se intampla peste tot. „Pai, ce-s cu trupurile astea?” „Astia sunt mucenicii de pe timpul lui antihrist. Rau de sange”. „Ce-i cu asta?” „Asta e sangele varsat pentru Hristos de pe timpul lui antihrist”. Vede deodata norii si niste sfesnice albe frumoase ardeau sus, la Sfanta Treime. Si au inceput sa cada: unul, zece, o suta, trei sute, cu miile cadeau jos. Cand ajungeau jos, se stingeau, se sfarmau cu desavarsire, nu mai era nimic. „Ce inseamna asta”? „Asa vor cadea bisericile in erezie”. La urma au ramas numai sapte sfesnice arzand. Astea sunt cele sapte biserici, care au ramas in dreapta credinta. Trebuie sa va ganditi: Ce inseamna astfel de biserici? Vor fi biserici intregi sau biserici regionale sau biserici statale, cum va fi? Nimeni nu stie. Scris este: «Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui». Niciodata nu trebuie sa te miri de cei ce cad. Sa te miri de cei ce stau. De cazut e usor. Cel ce iubeste viata aceasta, o pierde pe cea din vesnicie. Aceia sunt cei ce se leapada pentru interesele materiale de Iisus Hristos, de dreapta credinta. Il caut pe Dumnezeu cu adevarat, nu ma leaga nimic in lumea asta. Preotii de mir sunt o problema; ei sunt casatoriti, au o familie, si singura lor sursa de existenta este preotia. Si ca sa-si intretina familia, sa-si ia hrana la copii, se leapada de Hristos. Ei fac cica „sfanta ascultare”, asa i-a invatat comunistii pe preoti si pe ierarhi – „sfanta ascultare”. De cine sa asculti: de Dumnezeu sau de satana? Aici e intrebarea. Ascult de Dumnezeu, de satana n-avem nevoie.

– Parinte, si cui lasam turma? Oamenii nu stiu, sunt prost informati, preotii nu le spun nimic.

– Pai ce sa le spuna preotii? Nu prea ii intereseaza pe preoti. Preotul isi vede de familia lui, de spovedit, de impartasit, de inmormantat, de botezat, isi fac datoria.

– Multi isi pun problema: Ce fac daca nu iau actele acestea cu cip? Cum voi putea vietui?

– Depinde ce fel de trai vrea: trai in Hristos sau trai in lumea asta, ca sa traiesti bine pe pamant. Isav, pentru un blid de linte s-a lepadat de dreptul de intai nascut. Asa si noi de mantuire, pentru o paine, pentru un blid de linte. Cine are nevoie de cip sa-l ia, cine nu, nu. Am gasit scris in ziar ca guvernul englez acum a hotarat sa nu-i mai oblige pe oameni sa aiba buletinele de identitate, numai cine vrea. Au incredere in cetateni, au incredere. Celor care vin de pe alte continente, care au alt sistem de comert, de resurse economice, pentru aceia care lucreaza acolo, numai acelora sa le faca buletin cu cip. La cetatenii englezi, nu. Si buletinele astea cu cip costa enorm de mult. Acum vorbeau de cinci miliarde de euro. Daca va puteti inchipui cati bani se risipesc pe nimicuri!

– Asa-i, parinte, dar unii propovaduiesc ca daca ai credinta in suflet, poti sa primesti cipul si nu-i lepadare.

– Dar unde-i credinta daca primesti cipul? In numele cui crezi? Cipul pe cine reprezinta?

– Ei spun ca trebuie sa dai Cezarului ce-i al Cezarului, sa dam statului ce ne cere.

Problema e ca cipurile nu cer cele ale Cezarului, ci pe cele ale lui Dumnezeu. E un buletin cu cip, nu? Ce inseamna buletin cu cip? Identitatea ta, nu? A cui? A lui 666, nu? Atunci, ce-am facut eu? M-am lepadat de Hristos.

– Am inteles ca vor incerca sa puna un cip chiar la nastere, noilor nascuti. Si atunci mama ce sa faca, in cazul in care va fi obligata sa-si lase copiii implantati de la nastere?

– Sa duca viata curata, ca si o fecioara. Sa nu mai fie mama, ca sa nu bage un suflet in iad si sa se duca si ea cu el cu tot in iad. continuare »

Maicuta noastra se naste. Binecuvantare peste cei necajiti

maica_domnului_03

Rugaciune – Mihai EMINESCU

Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;

Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!

Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.

Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!

Parintele Arsenie Papacioc – Cuvinte despre Maica Domnului[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=6Rv14urzfEQ]

Paraclisul Maicii Domnului-Stihuri alese[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=AQX7JvJYzho]

La multi ani tuturor celor ce poarta numele de Maria, Marian si derivatele lor.

Paraclisul Maicii Domnului-Stihuri alese

Cipul telepatic, injectat direct in creier

telepatie_control

Un cip de telepatie care le permite oamenilor sa controleze computerele, televizoarele si intrerupatoarele cu puterea mintii va fi realizat, cat de curand, de oamenii de stiinta britanici. Micul senzor va sta pe suprafata creierului, inregistrand activitatea electrica de la nivelul celulelor nervoase si transmitand semnale wireless unui receptor aflat pe craniu. Apoi, acesta ar fi folosit pentru controlarea unui cursor al unui monitor care ar opera dispozitivele electronice, titreaza, miercuri, “Mail Online”.
Ideea cipului inovator ii apartine doctorului Jon Spartley, in varsta de 28 de ani, originar din Stevenage, Hertfordshire. Acesta a creat un astfel de prototip in timpul doctoratului sau de la Universitatea Birmingham. “Ne dorim sa ajutam oamenii cu probleme de comunicare severe sau cu maladii neuro-motorii, precum cele de care au suferit doctorul Stephen Hawking sau actorul Christopher Reeve. Ceea ce propunem noi le da oamenilor puterea de a controla un calculator cu puterea mintii. Daca isi imagineaza ca muschii li se misca, o lumina s-ar aprinde, de exemplu. Este o arie de cercetare profunda in SUA, insa toate testele au implicat senzori cu fire. Acest prototip utilizeaza tehnologia wireless, ceea ce scade riscul unei infectii”, a declarat Spartley. Sonda de 1,3 milimetri grosime nu a fost inca testata pe oameni sau animale. Insa testele pe mostre de creier, realizate in laborator s-au dovedit a fi promitatoare.
La inceputul acestui an, cercetatorii japonezi au creat un scaun de rotile controlat cu puterea mintii. Pentru a-l utiliza, persoana isi pune pe cap o casca conectata la electrozi ce monitorizeaza activitatea creierului. Mai mult, oamenii de stiinta au creat si o mana robotica, controlata cu puterea mintii.
Inventia doctorului Spartley consta intr-un senzor foarte mic, creat pentru a fi injectat printr-un ac, direct in creier. Cipul are 50 de “puncte minuscule de contact” ce se conecteaza la celulele nervoase din zona cerebrala. Cand acul se retrage, patru antene de un milimetru grosime se ataseaza de suprafata organului. Acestea comunica wireless cu “baza statiei” un receiver cu diametru de 16 milimetri ce se afla in permanenta in gaura minuscula lasata de ac. Aparatul preia semnele neuronale din cortexul motor al creierului si transmite impulsurile prin baza statiei pana la receiverul conectat la un calculator, mai precizeaza sursa citata.

sursa: Ziua, via Vlad-Mihai

Singurul proiect de manastire+centru martirologic pentru Aiud si sustinut de Parintele Justin

Rugaminte: Rugam pe toti detinatorii de bloguri, siteuri sa preia acest articol si sa promoveze proiectul sustinut de Parintele Justin. Multumim!

Prezentarea proiectului manastirii de la Aiud sustinut de Parintele Justin de la manastirea Petru Voda44

Venind intr-un pelerinaj la manastirea Petru Voda am aflat ca Parintele Justin, ctitorul actualului Schit Sfanta Cruce de pe Rapa Robilor de la Aiud intentioneaza sa organizeze un concurs de proiecte pentru ridicarea manastirii Sfanta Cruce de la Aiud, inchinata martirilor din inchisorile comuniste. Atunci am cerut binecuvantare de la Parintele pentru a propune un proiect. Asa ne-am apucat de lucru.

De mai multi ani ne-am specializat in problema arhitecturii bisericesti[1]. Stim ca arhitectura bisericeasca este o marturisire, o contemplare si intrupare a constiintei eclesiale. Biserica este chipul pamantesc al Imparatiei Ceresti. Arhitectul are o misiune mare si grea – aceea de construi icoana Imparatiei. Pentru a construi o biserica in Rapa Robilor efortul este pe masura. Acel loc, prin sfintenia care-l invaluie, este aparte, intrucat acolo Imparatia este deja prezenta.

Ne-am propus dintru inceput ca acest proiect sa fie rodul unei impreuna-lucrari cu toti cei implicati, astfel incat sa gasim constiinta eclesiala prin luminarea pe care o aduce comuniunea in Hristos si dragostea frateasca (acolo unde si cu cine a fost deschis). Insa cel mai important a fost ca Parintele Justin si alti supravietuitori traisera intre acei sfinti. In temnita Aiudului ei vazusera icoana Imparatiei intruchipata, materializata in acei minunati oameni care sunt sfintii de la Aiud.

Ceea ce a urmat a fost o serie de discutii cu Parintele. Din ele am aflat cam cum trebuie plasmuita Biserica de acolo, pentru ca ea sa poata fi numita icoana a Imparatiei.

Dincolo de multele discutii si impreuna-cautari, ramane binecuvantarea si rugaciunea Parintelui, cu care am plecat la drum si ne-au insotit in tot acest demers si care, inca, ne insoteste. Am ajuns la o forma pe care o prezentam aici si pe care Parintele a binecuvantat-o si sustinut-o ca proiect propus de Sfintia sa. Tot Sfintia sa ne-a cerut personal sa-l insotim si sa sustinem proiectul alaturi de el la dezbaterile legate de alegere.

Centrul de Studii va fi in grija monahilor cei mai indreptatiti, prin sfintenia vietii monahale, la a locui pe acel loc sfant. Monahismul este o prelungire spirituala de zi cu zi a martiriului. De-a lungul intregii istorii a Bisericii, manastirile au fost principalele focare de cultura, fiind adevarate scoli dotate cu imense biblioteci, scriindu-se carti iar, in momentul descoperirii tiparului, fiind primii care l-au folosit[2]. Monahii vor fi principalii curatori ai moastelor si lacasului cu muzeul si Centrul aferent lui. De aceea, monahii manastirii Sfanta Cruce vor fi dintre cei instruiti, cu aplecare spre studiu si cercetare, avand educatie in domeniul teologiei, antropologiei, medicinii legale, istoriei, aghiografiei etc. Cercetatorii aflati in stagii vor putea locui pe perioada sejururilor legate de proiectele lor in zona special amenajata lor, incercand, pe cat posibil, sa se integreze vietuirii ortodoxe din acest lacas sfant si aratand in primul rand prin aceasta respectul pe care il datoreaza sfintilor cu care avem inainte de toate o relatie doxologica. De aici izvoraste si interesul pentru studiul vietii lor si tot in aceasta isi au scopul aceste studii.

proiect Aiud_3Pe scurt, proiectul a avut in vedere cateva elemente-forta izvorate din necesitati teologice si practice:

  • centralitatea martyrionului (rotonda) in cadrul intregului complex. Martyrionul respecta canonul arhitectonic al bisericilor mucenicesti: forma rotunda, octogonala sau hexagonala, cu absida pentru altar care sa aiba dedesubt o zona in care se fie asezate moastele care sa poata fi cinstite de credinciosi si la care sa existe acces din biserica prin doua randuri de scari laterale. Asumarea traditiei vechilor martyrioane face legatura peste timp intre mucenicii perioadei primare a Bisericii si cei ai vremurilor din urma, aratandu-i pe acestia cu nimic mai prejos decat primii. Pana la mult asteptata proslavire oficiala a noilor mucenici, sub altar poate fi plasat un cenotaf simbolic, in care pot fi asezate ulterior osemintele adeverite ca moaste;
  • o biserica martyrion nu poate fi ridicata decat pe un loc sfant, mai precis pe mormintele martirilor sau pe locul muceniciei lor. Din acest motiv, conform Traditiei ortodoxe, aceasta biserica nu poate avea dedesubt, adica la subsol, nimic altceva decat un loc in care, ca intr-un mormant comun (asa cum se si afla ele inmormantate in Rapa Robilor), sa fie asezate moastele deasupra carora, in biserica, se slujeste Dumnezeiasca Liturghie. Nimic nu trebuie sa se interpuna intre acel loc sfant si insusi corpul bisericii;
  • stilul arhitectural, traditional ortodox, se impune din insasi vechimea canonului legat de martyrioane. In consecinta, ca in intreg demersul nostru, ne-am aplecat cu atentie asupra intelegerii traditiei patristice. Dupa iesirea din persecutia primelor veacuri au inceput sa se construiasca doua tipuri de biserici: cele de parohie (adica cele impuse de existenta unei comunitati crestine) si cele martirice. Martyrioanele au fost construite doar intre secolele IV si VII d. Hr. Intrucat in zilele noastre situatia este foarte asemanatoare cu cea de la inceputul secolului IV – cand intreaga crestinatate iesise din multi ani de persecutii -, ne-am raportat in chip firesc la modul in care Parintii Bisericii au tratat arhitectura bisericeasca (tipologia arhitecturala). Si pentru ca perioada de aur a arhitecturii ortodoxe este cea a Sfantului Imparat Justinian cel Mare, ne-am aplecat asupra unor biserici cu martyrion din acea vreme (precum Sfintii Serghie si Vah din Constantinopol, San Vitale din Ravenna si altele)[3];proiect Aiud_1
  • intrucat martyrioanele sunt biserici prin excelenta de plan central, altarul sa vina cat mai aproape de zona centrala octogonala (cifra 8 are simbolism eshatologic) format din stalpii de sustinere care, trecand de balcoane, se urca pana in cupola larga, simbolizand Cerul ca un urias baldachin ridicat deasupra mormantului mucenicilor pe care se va sluji Sfanta Liturghie. Toate aceste elemente sunt specifice monumentelor funerare antice ale martyrioanelor. In plus, circulatia credinciosilor spre usile diaconesti ale altarului sau spre subsolul de sub altar sa fie rezolvata intr-un mod foarte practic, care descongestioneaza zona centrala, facilitand miscarile liturgice, anume prin deambulatoriile formate in zona marginala, exterioara octogonului central al martyrionului. Aceasta rezolvare este, si ea, inspirata tot din arta bisericeasca veche;
  • trapeza sa fie asezata fata in fata cu iesirea din biserica martyrion, pe axa Rasarit-Apus, ca o prelungire agapica a mesei euharistice. In manastiri trapeza este ca o a doua biserica, fiind loc de comuniune in Hristos, rugaciune, agapa, ascultare a citirilor din cuvintele Sfintilor Parinti. Trapeza este impodobita, ca si biserica, cu fresce reprezentand sfinti si momente din vietile lor;
  • in legatura cu martyrionul si cu trapeza sa fie zona de locuire monastica avvaton, adica o zona din manastire dedicata exclusiv monahilor, inaccesibila pelerinilor sau vizitatorilor. Acesta se dezvolta ca o latura de nord a unui atrium urias al martyrionului, atrium in componenta caruia intra si trapeza si zona de intrare si care cuprinde si un aghiasmatar sau fantana cu apa. Zona avvaton asigura o anumita intimitate si liniste atat de necesara monahilor aflati intr-o zona oraseneasca si va avea acces direct la martyrion printr-un pasaj. Ea va fi formata din paraclis de iarna, doua randuri de chilii cu utilitatile necesare, apartament arhieresc, o mica biblioteca monastica, etc;
  • rezolvarea in terase a proiectului, deoarece terenul se afla intr-o panta destul de accentuata. Partea superioara va fi ocupata de turnul-clopotnita care domina vizual si sonor blocurile si valea. Apoi zona monastica, dupa care, mai jos, pe platforma de mijloc, principala, se va afla biserica (se subliniaza si pe verticala centralitatea martyrionului) iar la nivelul de jos, muzeul cu Centrul de Studii Martirologice;
  • zona de nord (aflata in panta accentuata), care da spre primele blocuri ale orasului, sa fie amenajata ca zona-tampon, cu vegetatie: copaci inalti – mai ales in zona de margine -, apoi o alee ce serpuieste intre intrarea pietonala de sus si rotonda martyrionului, alee amenajata cu popasuri de belvedere, bancute, gardulet de piatra si umbrare cu vita de vie – simbolul lui Hristos si al muceniciei;
  • accesul auto si pietonal principal atat pentru Manastire cat si pentru Centru va fi dinspre strada de jos;
  • sa existe accesibilitate spre martyrion dinspre zona muzeului si a centrului de studii martirologice. Accesibilitatea se face pe la suprafata, dar si printr-un culoar subteran (care poate avea iluminare naturala din tavanul deschis pe alocuri) care sa aduca aminte de catacombele perioadei crestinismului primar. Acest culoar, amenajat ca osuar (oasele nu pot sta in muzeu, ci intr-un spatiu dedicat anume) in care vor fi asezate ramasitele pamantesti gasite in Rapa Robilor, face legatura concreta intre subsolul muzeului – amenajat ca o zarca, deci imitand conditiile de inchisoare grea comunista, izolator etc ‑, si zona de sub altar in care se afla numai acele ramasite care manifesta semne ale sfinteniei: miros frumos, izvorasc mir, aduc tamaduiri. Pelerinii sau vizitatorii vor putea incepe parcursul initierii lor fie dinspre biserica martyrion, coborand sub altar la mormantul mucenicilor (unde se pot inchina), trecand prin culoarul-osuar si ajungand la muzeu, fie invers, parcurgand un drum initiatic ce incepe din muzeu cu prezentarea patimirii lor si culminand cu proslavirea lor ca sfinti mucenici asezati la baza martyrionului;
  • o atentie deosebita am dat si conceperii si proiectarii Centrului de Studii Martirologice. In primul rand va exista un muzeu vizitabil de un mare numar de oameni (cu o intrare separata) si care va organiza expozitii permanente ce vor populariza rezultatele si productiile Centrului de Studii. Centrul va fi dotat cu o biblioteca cu sala de lectura (incapatoare, izolata fonic de zona muzeului si luminata natural printr-un sistem special de geamuri), videoteca si fonoteca (pentru stocarea si accesarea marturiilor inregistrate; acest gen de marturii vii sunt foarte importante pentru intelegerea epocii, a realitatilor inchisorilor comuniste, a participantilor la evenimente – martiri, marturisitori, supravietuitori, tortionari -, dar ajuta si la un tip de muzeificare foarte modern, prin care cercetatorul sau simplul vizitator poate relationa mai direct si surprinde mai usor, spontan realitatile invocate prin faptul ca se adreseaza mai multor simturi) dotate cu sala de lectura audio si video (de asemenea, izolata fonic si dispunand de separeuri si penumbra necesara), sala de prelucrare audio-video (pentru cercetatorii si expertii care vor putea realiza documentare ce vor putea fi folosite in cadrul Centrului si al muzeului, dar vor putea fi puse si in vanzare sau folosite alte modalitati de difuzare, in scopul popularizarii), sala de proiectii si conferinte (se vor organiza prezentari, proiectii, dar mai ales conferinte locale si internationale; utilarea salii va fi in consecinta). Am gandit aceste spatii in conformitate cu cele mai noi tehnici si metode folosite in biblioteconomie si muzeistica, in urma vizitarii si cercetarii bibliotecilor celebre din strainatate si a muzeelor premiate international;proiect Aiud_4_interior
  • de asemenea, legat de Centrul de Studii, sa existe un corp de locuit (dotat cu utilitatile necesare), cu cateva camere pentru cercetatorii ce vor ramane acolo pentru o anumita perioada. Acest corp de locuit are acces direct, printr-un culoar, la zona Centrului de Studii. Masa va putea fi luata intr-o sala speciala, aflata intr-un corp comun cu trapeza monastica si bucataria;
  • parcarea va fi asezata in zona opusa celei monastice (deci in fata muzeului), pentru a se asigura o liniste mai mare in biserica si in avvaton-ul calugarilor.

Am intocmit acest text de prezentare intrucat am inteles faptul ca opinia publica nu a avut acces pana acum la planurile mai detaliate si la explicarile necesare.

Astazi, 2 August 2009, la praznuirea Sfantului Imparat Justinian

extras din revista Atitudini, nr. 7, autori: Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. Marian Maricaru

Coperta_nr7


[1] arhitectul Nicolae TULBAN este specializat in arhitectura bisericeasca, urmand un doctorat la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti si publicand diverse articole si studii pe aceasta tema; nu este la primul sau proiect bisericesc, lui datorandu-i-se, intre altele, si reabilitarea chiliei romanesti de la Kapsala, Sfantul Munte; Marian MARICARU, teolog specializat in arhitectura bisericeasca (a absolvit un masterat in Spatiul Sacru la Universitatea de Arhitectura si Urbanism «Ion Mincu» din Bucuresti, a publicat diverse articole si studii tematice si are in pregatire un doctorat pe aceasta tema la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia), este urmasul unuia dintre cei care au fost intemnitati la Aiud; echipa pe care o formam are in momentul de fata in lucru proiecte si in ale parti ale tarii (comandate mai ales dupa ce unii preoti si episcopi au vazut si apreciat proiectului de la Aiud)

[2] cateva exemple din vechime ar fi mediile monastice ale Antiohiei, Alexandriei sau ale Tarii Sfinte (Sf. Sava, Sinai), iar mai apoi cele din capitala Imperiului Bizantin (in mod special man. Studion) si Sfantul Munte Athos (a se vedea si controversa isihasta in care erau implicati ierarhi, monahi si laici carturari de mare cultura, dar mai ales de autentica traire duhovniceasca) care au nascut pe marii Parinti ai Bisericii. La noi, in vremurile din urma, este de mentionat exemplul manastirii Neamt si al miscarii paisiene.

[3] Ca si in cazul altor biserici din epoca noastra, alegerea stilului reprezinta o provocare. Cu atat mai mult in cazul bisericilor de importanta majora, in care fiecare zona romaneasca si-ar dori sa se regaseasca prin stilul ei local. Acest lucru este, in realitate, imposibil intrucat este imposibila impacarea diferitelor stiluri regionale, eterogene, dezvoltate pe teritoriul actual al tarii noastre in evul mediu tarziu si sub influente straine. S-a gasit o solutie ce decurge firesc din arhitectura primului mileniu, specifica vechilor martyrioane, construite si la noi, ca peste tot, in acele vremuri, in zona Dobrogei si nu numai (dar ruinate de vremuri). La acest stil vor fi adaugate, pe cat posibil, elemente decorative specifice mileniului al doilea (stilul brancovenesc, moldovenesc etc.). Intrucat neamul nostru romanesc si martirii si marturisitorii sai ortodocsi pe care ii cinstim, nu au fost numai din zonele teritoriului actual al Romaniei, ci si din Basarabia, Bucovina, nord-vestul cedat (spre muntii Tatra), si de la Sud de Dunare (nu putini erau vlahi din Macedonia, Pind, Epir, Serbia, Cadrilater care se simteau la fel de romani, pentru ca si erau, dupa sange si traditii), am considerat ca singurul stil cu adevarat reprezentativ tuturor si care atesta tocmai unitatea, geniul intre popoare si vechimea noastra ca neam bimilenar este unul inspirat din cel in care au construit martyrioane si maretii nostri stramosi traco-latini (Sfintii Imparati si mari ctitori Constantin cel Mare si Justinian cel Mare) care au infiintat Imperiul Romeu crestin, numit atunci Romania. Istoricii il numesc astazi, conventional, Bizant, si arata ca a fost continuat pana in modernitate de „Bizantul dupa Bizant” (dupa celebra expresie a lui N. Iorga) din statele vlahe, latin-ortodoxe, Ungrovlahia si Moldovlahia. Utilizarea acestui stil in Aiudul Transilvaniei nu este decat inca o confirmare a continuitatii si vechimii neamului nostru aici. Sa nu uitam ca la Alba-Iulia, locul Marii Uniri, sub ceea ce mai tarziu a devenit catedrala romano-catolica, sapaturile arheologice au descoperit tot o rotonda bizantina datand din secolul IX!

Arhitect drd. Nicolae Tulban, prof. drd. Marian Maricaru

“Proiectul” misterios al manastirii de la Aiud

Proiectul Puric la Aiud

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=k5zihahOs7E]

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Prin acest articol nu vrem sa picam sub osanda neascultarii fata de marele nostru duhovnic, Parintele Justin Parvu, care si-a afirmat public dorinta incetarii comentariilor rautacioase in privinta proiectului Aiud si care ar putea sa ne duca din dezbinare in dezbinare. Insa asistam la o mare nedreptatire si injosire a marelui duhovnic, fata de care nu putem sta nepasatori. Credem ca s-a creat o confuzie de termeni intre dezbinare si demascare. Noi nu ne-am dorit aceasta polemica si martori ne sunt cititorii acestui blog cat de mult am incercat sa promovam atitudinile marturisitoare ale parintilor nostri duhovnicicesti, cum ar fi parintele Amfilohie, si am apreciat lupta anevoioasa pe care a dus-o dl dr Pavel Chirila impotriva vaccinului Gardasil. Ce s-a intamplat, insa? In timp ce noi incercam sa ne vedem de problemele noastre si ne asteptam ca ce este da sa fie da si ce este nu sa fie nu si pentru ceilalti marturisitori si frati ai nostri ortodocsi, “altii” care acum arunca cu pietre in marele duhovnic, au lucrat pe la spate si au introdus veninul dezbinarii intre cei ce erau prieteni, intre P Justin, Pavel Chirila, P Amfilohie si altii. Ei au incercat sa corupa fiecare detinut in parte, sa mearga din om in om si sa semene samanta discordiei, cum ca ucenicii Parintelui Justin sunt neascultatori si razvratiti si ca il pot face pe marele duhovnic sa joace dupa cum vor ei. Si pentru ca in zilele noastre dragostea este putina, se pare ca samanta dezbinarii a rodit in sufletele unora.

Bineinteles ca ne-am fi dorit sa faca front comun cu noi, stiind multimea vrajmasilor neamului nostru si ai Ortodoxiei, dar ce ucenic poate rabda ponegrirea Parintelui sau? Cum puteam sta nepasatori la durerea vizibila a Parintelui fata de aceasta problema a Aiudului? Acesta a fost singurul motiv care ne-a indemnat sa demascam pe aceia pe care i-am considerat noi ca ar fi responsabili de semanarea urii si a dezbinarii. Au inceput mai intai printr-o diversiune, si anume: ca pricina principala a dezbinarii ar fi centrul martirologic. O MARE MINCIUNA. Pricina neintelegerii a fost proiectul, mai ales proiectul bisericii, pentru ca era normal sa se inceapa mai intai cu biserica si nu cu muzeul. P Justin a avut, dupa cum este prezentat foarte limpede in ultimul nr al revistei Atitudini, un proiect realizat de arhitectul Nicolae Tulban(varianta PDF) in colaborare cu teologul Marian Maricaru, un proiect deosebit (prevazut de la inceput, in urma convorbirilor cu dr Pavel Chirila, si cu centru martirologic), pe care ei nu l-au luat in seama si nici nu recunosc ca li s-a prezentat. Ce cusur gasesc acestui proiect si de ce nu au demnitatea sa recunoasca esecul primului lor proiect?

De mai bine de 5 luni de zile, d-l Puric nu a reusit sa prezinte opiniei publice proiectul pe care-l sustine. Se tot vorbeste de un al treilea proiect la care au ajuns acum, in urma esecurilor celorlalte, ce nu se incadrau in arhitectura ortodoxa. Insusi proiectantul cu care lucreaza d-l Puric a recunoscut ca proiectul sustinut de Parintele Justin este cel mai potrivit si ca nu stie ce vor de la el, plus ca acest arhitect nu este specializat in proiectarea de biserici.

Cu toate acestea, ei tin mortis sa se faca proiectul lor. Intrebarea este care e acela? Totul este cuprins de mister si de amanare la nesfarsit, ca astfel s-a ratat inceperea lucrarilor in aceasta vara, singurul sezon la noi, prielnic pentru lucrarile de santier. Mai nou se afiseaza cu numele Parintelui Justin, trambitand ca ar exista o colaborare.

Cerem organizarea unui concurs de proiecte pentru manastire + centru martirologic la Aiud, ca lucrurile sa fie transparente si nu impuse ca in cadrul unei dictaturi, promovandu-se astfel nonvalori.

De bun simt si cel mai firesc ar fi fost sa se uneasca toti in punerea in executie a proiectului sustinut de Patrintele Justin, la care s-a adaugat si sustinerea a peste 40 de fosti detinuti politic, cei mai indreptatiti moral sa ridice locas de inchinaciune pentru camarazii lor de suferinta.

Spre final, atragem atentia asupra unor personaje din blogosfera romaneasca ce permit denigrarea Parintelui Justin (la comentarii, fara sa le combata) si nu ar fi atat de grav daca detinatorii acestor bloguri nu s-ar numi Claudiu Tarziu si Razvan Codrescu, cei ce declara ca il sustin pe Parintele.

Cuvinte edificatoare ale Parintelui Justin despre Dan Puric [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=4FB0Ob4pS3g]

Iudele ataca prin spate la usa parintelui Justin

Judas-Iscariot

UPDATE: Parintele Justin: Tortionarii isi vor vedea “dreptatea” lor, cand vor ajunge in fata mucenicilor si a martirilor

Pe inserate ieri(17.08.2009), talhareste, exact cum ne asteptam, gloata lui Puric (parintele Amfilohie Branza, monahul Moise, Stefan Ruxanda, Corneliu Marcu) au dat navala in chilia parintelui Justin, stiind ca o parte din ucenicii sfintiei sale sunt plecati din tara in aceasta perioada. Totul a fost pregatit in prealabil, de catre doctorul Pavel Chirila, printr-un telefon in care ii adreseaza parintelui urmatoarele cuvinte: “Parinte sunteti inconstient, pentru ca acordati incredere ucenicilor implicati in campania anti-cip si in legatura cu proiectul de la Aiud. Sa va fie rusine, pentru ca ati inlaturat toata intelectualitatea din proiectele pe care le aveti.”.  Se astepta apoi un telefon din partea lui Puric. Dar pana la urma, planul lor era sa-l surprinda pe parintele si sa-l invenineze cu minciunile lor de nemernici(un amanunt exotic: Puric a fost luat de la pescuit). Puric a atacat pe toata lumea(printre care a vorbit foarte jignitor la adresa parintelui Andrei Aldea si a parintelui Savatie Bastovoi) si asta a aratat adevarul despre manevrele sale, de a compromite cele mai importante actiuni ortodoxe din acest moment din Romania: lupta anti-cip si proiectul de la Aiud. Pana la urma Puric nu are de gand sa se retraga din proiectul de la Aiud, cerand binecuvantare de la Parintele Justin pentru manastire, denigrand proiectul sustinut de Parintele si pe arhitectii Parintelui. A atacat apoi si revista Atitudini in care  Parintele Justin acorda un interviu lamuritor referitor la Puric, dar pentru informarea tuturor revista este sustinuta de Parintele si in plus tirajul a fost dublat, cererile fiind foarte mari. Binenteles ca Parintele Justin i-a tratat ca atare, i-a lasat sa vorbeasca si din nou s-a mahnit de siretenia lor.

Spre lamurirea tuturor, iata ca s-au vadit alte persoane ce incearca sa-l “otraveasca” pe Parintele, dar se inseala precum tortionarii care nu au reusit sa-l “reeduce” de-a lungul a 20 de ani de temnita.

Vom avea grija sa-i pomenim pe acesti fartati ai nostri, la locurile sfinte pe unde ne aflam in aceste zile.

De la intalnirea de la Aiud a trecut aproximativ o luna, iar proiectul pe care episcopul Andreicut a zis ca-l va face public in maxim 2 saptamani este total necunoscut. Se incearca amanarea proiectului pana in toamna, astfel incat sa se intre in iarna si sa anuleze pana la urma construirea manastirii de la Aiud. Va prezentam descrierea pe larg a proiectului sutinut de parintele Justin si sa intelegeti ca acesti oameni din jurul lui Puric se opun unei lucrari pentru Ortodoxia romaneasca.

download_iconproiect_Aiud download_iconinterviul cu pricina, aparut in nr.7 din Atitudini

“VAi voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca sunteti ca mormintele ce nu se vad, si oamenii, care umbla peste ele, nu le stiu. Vai si voua, invatatorilor de lege, ca impovarati pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeti sarcinile nici cel putin cu un deget. Vai voua ca ziditi mormintele proorocilor pe care parintii vostri le-au ucis…….”
Oare cine sunt intelectualii acestui neam? Adevarata intelectualitate este cea jertfitoare, asemenea celei care s-a sacrificat in puscarile comuniste. Nu cei care isi rasucesc filacteriile intelighentei lor si isi maresc umflaturile gandurilor si maretelor lor idei
“Calauze oarbe care strecurati tantarul si inghititi camila! Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici, ca voi curatiti partea din afara paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si lacomie…. Ca ziditi mormintele proorocilor si impodobiti pe ale dreptilor si ziceti: De am fi fost noi in zilele parintilor nostri, nu am fi fost partasi cu ei la varsarea sangelui proorocilor. Astfel dar, marturisiti voi insiva ca sunteti fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi intreceti masura parintilor vostri”.
Vai acestor intelectuali de azi care vor sa separe intelectualitatea duhovnicesca de Parintele Justin.

Parintele Iustin amuzat de teatrul nocturn indeamna la calea cea dreapta catre Biserica de la Aiud

https://www.youtube.com/watch?v=MEIkA1-ZjXo