Tag Archives: Unirea cu Basarabia

Părintele Justin Pârvu: „Nu cred că unirea Basarabiei cu România e posibilă prin UE”. Cum să ne menținem ca neam

rp_Parintele-Justin-_-9-februarie-2013_94-de-ani.jpg– De ce e dispersată Biserica Ortodoxă, în general?

Forţa naţiunilor e Biserica. Ai intrat aici şi începi să stăpâneşti „porţile” ei ce dirijează şi nu sunt proprii nici României, nici Bulgariei, nici Rusiei etc. Iudaismul dirijează, de fapt.

– Mai mulţi politicieni de primă importanţă, în frunte cu preşedintele României, au tot declarat în ultimii ani că Unirea Basarabiei cu România se va face prin intermediul UE. Sunteţi de aceeaşi părere?

Nu am nicio speranţă în această privinţă, pentru că UE, la rândul său, e subordonată altui for superior, pentru care lucrează şi nu face mai mult decât îi dictează acela. Sunt nişte negustori, care deseori fac panică şi descurajare printre cetăţeni, prin introducerea diverselor „dihonii”. Basarabia este trunchiată, apăsată şi chinuită de Răsăritul care şi-a întins mereu carapacea peste ţara noastră. Eu mi-aş dori să ne unim cu basarabenii prin lupta împotriva păcatelor, a răutăţilor dintre noi. Abia atunci când vom aduce chipul nou al lui Hristos, vom putea să refacem unitatea spirituală.

– Dar fiecare om se va mântui cu neamul său, spun cărţile.

Aşa este, dar trăim nişte vremuri, când diavolul are un spaţiu mare de mişcare, a întunecat minţile şi ale celor mari, şi ale celor mici. Cel mai mult suferă poporul.

Cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, pentru părinţii, moşii şi strămoşii săi ca şi pentru urmaşi, nu va fi învins niciodată, chiar de va muri pentru cauza cea dreaptă. Câteodată, pe această linie a neamului se ridică numai indivizi izolaţi, părăsiţi de generaţiile lor. În momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morţi şi de martiri ai trecutului şi viaţa de mâine a neamului. Aici nu interesează majoritatea, fie ea şi de 99%, cu părerile ei… Neamul nostru n-a trăit prin milioanele de robi care şi-au pus gâtul în jugul străinilor, ci prin aleşii săi, prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toţi haiducii care, în faţa jugului străin, violator de credinţă şi de ţară, nu s-au supus… Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin majorităţile laşe şi cuminţi… Istoriei naţionale nu aparţine acela care va învinge şi va trăi cu sacrificarea liniei vieţii neamului, ci acela care, indiferent dacă va învinge sau nu, se va menţine pe această linie a neamului.

Vedeți și: Părintele Justin Pârvu: Scopul UE este desființarea neamului românesc

Băsescu NU vrea Unirea cu Basarabia, ci îngroparea ei în UE!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qHAMi-dA9cA]

Deși se știa politică sionistă dusă de tov. Băsescu, această filmare este o probă incontestabilă pentru naivii care mai vedeau în Băsescu unul ce dorește unirea cu Basarabia – minciună fluturată de agenții săi.

Interviul a fost realizat de rusnacii de la vocea Rusiei. Puteti vedea integral aici.

Enclavizarea mondiala: In Sudan va mai aparea un stat. Extremistii islamici vor trei state in Marea Britanie. Romania si Basarabia dau frisoane Rusiei intr-o eventuala unire. Rolul “armatei romanesti” in regionalizarea Romaniei

Extremistii islamici vor infiintarea a trei state independente in Marea Britanie, care sa functioneze sub legea shariei

Extremistii islamici fac apel la musulmanii britanici pentru crearea, in interiorul Regatului Unit, a trei state independente, care sa functioneze conform legii islamice – sharia, relateaza Daily Mail.

Cunoscutul grup extremist “Musulmani impotriva Cruciadelor” a anuntat pe site-ul sau lansarea proiectului “Emiratele Islamice”, care presupune campanii de anvergura in enclavele musulmane de pe intreg teritoriul Marii Britanii, cu scopul de a transforma treptat comunitatile musulmane in “emirate islamice”.

Aceste “emirate” ar functiona ca teritorii autonome, care se vor administra complet in afara legii britanice.

Grupul extremist a desemnat orasele Bradford si Dewsbury din regiunea Yorkshire si burgul londonez Tower Hamlets drept zonele de testare pentru aplicarea shariei, potrivit unui document publicat pe pagina de internet a grupului.

“Credem ca e timpul ca zonele in care exista o larga populatie musulmana sa fie declarate emirate, sa se contureze faptul ca musulmanii care locuiesc in aceste zone incearca sa traiasca in conformitate cu sharia pe cat posibil, avand propriile instante si organisme de supraveghere a comunitatii, scoli si chiar comert independent”, spun “Musulmanii impotriva Cruciadelor”. continuare »

Interviu cu Parintele Justin: Tradarile intelectualilor duc la prabusirea noastra. Despre fiara comunista si cele doua mitropolii din Basarabia, unirea celor doua teritorii, scandalul cantecului “Sfanta tinerete”

16 ani grei de incarcerare ca detinut politic in puscariile comuniste l-au apropiat pe Iustin Parvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei inca in viata, de tot ce poate fi numit sacrificiu, nevointa pentru credinta, neam si pentru aproapele. Imediat dupa 1989, pe locul unui stravechi schit de pe vremea lui Petru Rares, din inima muntilor impaduriti ai Neamtului, el a infiintat Manastirea „Petru Voda”, inspre care „curge” intreaga romanitate – de la mic la mare.

Dupa ce ne-am inchinat la moastele unor mucenici din perioada comunista, adapostite cu grija de parintele Iustin in bisericuta schitului de maici, ne-am amintit cutremurati de un alt erou devotat neamului si Bisericii Ortodoxe – Gheorghe Calciu Dumitreasa, care odihneste tot acolo. Apoi, staretul de la Petru Voda” a oferit un interviu in exclusivitate pentru JURNAL.

Prea Cuvioase parinte Iustin Parvu, ati fost foarte indragit de basarabeni, mai ales imediat dupa istoricul 7 aprilie 2009, cand ati adresat un mesaj lui Traian Basescu, in legatura cu drama basarabenilor. Ati cerut atunci presedintelui sa ne sprijine si sa se „impotriveasca fiarei comuniste”. Cum apreciati evolutia lucrurilor? Transformarile ulterioare din RM au fost pe masura asteptarilor Dvs.?

Tineretul nostru este aprins. A facut o palalaie si n-a iesit nimic. Dar astea au fost organizate in mod special, ca sa poata veni, ca sa mai poata lovi in tineri. Tinerii au cazut prada ignorantei. Situatia din Moldova de peste Prut nu se va schimba niciodata, din motivul conjuncturii politice. Asa o Basarabie ne-ar mai trebui… Cum s-o refaci ca sa fie cea de altadata?Romania nu are resurse pentru sine. Dar sa mai vina si cu alte incarcaturi financiare? Ma impresiona odata nationalismul si ideea revenirii la hotarele istorice, insa am ajuns la concluzia ca e o zadarnicie totala. Azi nu trebuie sa ne mai gandim la hotare si la nationalism, ci sa ne rezumam la realizarea omului pentru mantuire. A ne impaca sufletele cu Mantuitorul Hristos este scopul si rostul nostru. continuare »