Tag Archives: Unire

Se apropie Unirea Basarabiei cu România? Declaraţia Consiliului Unirii

Miercuri, 22 februarie 2012, mai mulţi reprezentanţi ai societatii civile printre care Partidul Naţional Român, Partidul Naţional Liberal, Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă, Societăţii scriitorilor români din Basarabia, Societatii ”Limba Noastră cea Română”, Asociaţia Veteranilor de Război din 1992 ”Tiras-Tighina”, ex-deputati membrii al Consiliului Naţional al Unirii din 1991 de pe ambele maluri ale Prutului, oameni de bună credinţă din Republica Moldova, din România şi de peste hotare au semnat Manifestul Consiliului Unirii.

Aceasta a avut loc urmare a discuţiilor avute pe parcursul ultimelor săptămîni între mai mulţi aderenţi din spaţiul românesc şi din afara graniţelor României la ideea semnării unui document prin care să fie sensibilizată societatea şi autorităţile celor două state româneşti asupra imperativului unificării acestora. continuare »

Zavistia şi dezbinarea la români

Herodot a zis: „Tracii sunt cei mai viteji, cei mai credincioşi, cei mai drepţi, cei mai puternici dintre toate neamurile. Dar Dumnezeu nu le-a dat darul unirii”. Aşa cum îl au spre exemplul evreii, japonezii[1], grecii, ungurii, ţiganii[2] etc. Aceste popoare în firea lor au acest dar al unirii[3], ascultă şi se supun unui conducător, se ajută unii pe alţii, suferă unii pentru alţii, se bucură pentru reuşitele celorlalţi, sunt uniţi împotriva duşmanilor. În Israel, evreii nu se judecă în tribunale în procese civile, ci merg la rabin şi ascultă de el. De ce să dea bani la tribunal şi avocaţi.

 În schimb românii sunt dezbinaţi în familie, în şcoală, în societate, în politică, în afaceri, în diaspora etc. S-au omorât fraţii şi neamurile între ele pentru avere, pământ, tron, funcţii politice, afaceri etc. Apare într-un partid politic dezbinare? Rezolvarea? O altă dezbinare. Se formează din el alte noi partide politice mai mici[4]. Principala activitate a partidelor din opoziţie, este să îndepărteze de la putere pe preşedinte şi guvernanţi.

Preşedinţii care au condus România, pentru că nu au avut credinţă în Dumnezeu şi darul unirii, au condus-o şi stăpânit-o numai prin dezbinare.

Români contra unguri şi ţigani. Muncitori contra intelectuali. Români contra români prin „turnare” la securitate.

La căruţa ţării, catârii politici dezbinaţi, în loc să tragă înainte, trag în toate direcţiile, distrugându-o.

În fiecare an, de 1 decembrie, ziua Naţională a României, ziua Marii Unirii, prin manifestările şi huiduielile puternicelor forţe de opoziţie, se poate vedea cât de uniţi sunt românii. Unirea s-a înfăptuit la români atunci când Marile Puteri au fost interesate. continuare »

“Revolutia” din Moldova – Schimbarea “KGB-ului vechi” cu “KGB-ul nou”

jos-comunismAVERTISMENT : “Nu va inselati !” Moldova va avea soarta Romaniei daca nu veti invata din gresesile noastre. NU UNIUNEA EUROPEANA ESTE SOLUTIA !!! Ci UNIREA Moldovei cu Romania si iesirea Romaniei din UE !!! Este nevoie de un partid national ORTODOX pentru a infaptui aceasta !

A inceput asa : Protestele anticomuniste din Chisinau , 6-7 aprilie, 2009

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_-e11W7NGtE]

Proteste cu victime la Chisinau

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=x3sUXNyTcrc] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=MXwkODXizZk] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=aMkGIVDPeq0]

Voronin in 2009 ca Ceausescu in 1989

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=DG6TD4czf4o&feature=PlayList&p=7FA4965FE0F4FCE0&index=8]