[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=3tnHCHCST8Q]

Ajuns pe-o vale lângă-un râu în spume,
Asa cum scris-a pana de poet,
Batrânul Ştefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume;

Când auzii că trupul ţării zace,
M-am răsucit la Putna în mormânt,
Şi-am răsturnat 5 veacuri de pământ
De pe pieptarul meu, să vin incoace. continuare »

“Din câte s-au spus de către oamenii care merită să fie apreciaţi – zicea Părintele Iachint al Putnei –, Ştefan cel Mare a creat o epocă pentru întreaga Europă. A creat valori şi a ştiut să apere valori. De aceea poporul nostru, încă de pe vremea sa şi mai târziu, l-a numit mare şi sfânt“.

Împlinirea a 500 de ani de la strămutarea la veşnicele locaşuri a marelui voievod constituie pentru orice român ce gândeşte şi simte româneşte un prilej binecuvântat de a medita asupra rolului providenţial determinant pe care l-a jucat Ştefan cel Mare şi Sfânt – acest atlet al lui Hristos, în salvarea Ortodoxiei în general, dar şi a celei româneşti şi athonite în special.

Ilustrul bizantinolog rus arhimandritul Porfirie Uspensky afirma pe bună dreptate că “nici un popor nu a copleşit Muntele Athos cu atâtea binefaceri ca poporul român”.

Sfântul voievod moldovean a creat valori nu numai în Moldova, Muntenia şi Transilvania, ci şi la Athos, şi nu a apărat valori numai în Moldova, Muntenia şi Transilvania, ci şi la Athos. Nu avem date sigure dacă voievodul Ştefan a fost sau nu la Athos, deşi s-au vehiculat afirmaţii cum că anii de pribegie care s-au scurs între uciderea tatălui său şi urcarea sa pe tron i-ar fi petrecut la Mănăstirea Vatopedi din “Grădina Maicii Domnului”. Dacă a fost sau nu la Sfântul Munte, cert este că voievodul a înţeles Athosul ca pe o nouă Tebaidă, ca pe un minunat focar al monahismului răsăritean, ca pe o bijuterie a creştinătăţii răsăritene, ca pe un bastion al Ortodoxiei, ca pe o perlă a monahismului oriental, ca pe o sfântă oază mereu înverzită a vieţii celei după Dumnezeu, ca pe un febril atelier de virtuţi, ca pe o mare bibliotecă mondială, ca pe o adevărată cetate a culturii teologice ortodoxe universale, ca pe un centru mistic, dogmatic şi liturgic al Ortodoxiei soborniceşti, ca pe o citadelă a monahismului şi a spiritualităţii ortodoxe şi nu în cele din urmă ca pe o cetate duhovnicească zidită pe piatră, şi de aceea inexpugnabilă: pe stânca duhului ortodox, pe Piatra-Hristos, care nu încetează să fascineze şi să intrige totodată.

Numeroasele ctitorii şi danii pe care Ştefan cel Mare le-a făcut la Muntele cel cu nume sfânt dovedesc atât adânca sa evlavie faţă de această Meccă a Ortodoxiei, cât şi mărinimia sufletului ce astăzi este în mâna lui Dumnezeu.

A zidit la Muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult ca în ţara sa Moldova. continuare »

Mesaj din trecut pentru prezentul nostru robit de evreopeni.

Mai jos puteti viziona filmul intreg: continuare »

„Mai presus de tihna noastra sta apararea fiintei si neatarnarea tarii noastre!”

Domnul
Fiu al domnului Bogdan al II-lea si al Mariei Oltea, Stefan l-a infrant in 1457, la Doljesti, pe Petru Aron, ucigasul tatalui sau, si a fost uns domn al Moldovei de catre mitropolitul Teoctist. Domnia i-a fost marcata de numeroase lupte, cele mai multe cu turcii, care devenisera o amenintare pentru Europa si pentru intreaga Crestinatate. Cea mai importanta victorie asupra turcilor Stefan a obtinut-o la Podul Inalt, langa Vaslui, in 10 ianuarie 1475, cu o armata de trei ori mai mica decat a invadatorilor. Semnificativ pentru gandirea voievodului, Cronica Tarii Moldovei spune ca, dupa aceasta lupta, Stefan cel Mare „nu a fost cuprins de trufie, ci a postit patru zile numai cu paine si cu apa si in toata tara a dat de veste ca nimeni sa nu se laude cu aceasta izbanda, ci s-o atribuie numai lui Dumnezeu si numai Lui sa i se aduca lauda”. continuare »