Tag Archives: Sfintii trei ierarhi

Mesaj al IPS Serafim de Pireu către tinerii teologi, la praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Dascăli ai lumii

MESAJUL  ÎNALT PREASFINŢITULUI SERAFIM,  MITROPOLIT DE PIREU,  CĂTRE PROFESORII ŞI ELEVII DIN JURISDICŢIA SA MITROPOLITANĂ,  CU PRILEJUL PRAZNICULUI CELOR TREI IERARHI, 2012

Iubiţii mei copii,   Aţi venit astăzi la biserică pentru a sărbători şi a prăznui toţi împreună praznicul Marilor Ierarhi şi Dascăli ai lumii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur. Trei arhierei ai Bisericii, care prin dragostea lor pentru Hristos, prin cuvintele şi faptele lor au întărit şi întăresc credinţa creştină. Trei Dascăli ai lumii, care prin dragostea lor faţă de oameni, prin înţelepciunea şi învăţăturile lor au luminat întreaga lume.

Dascăli ai lumii s-au arătat, deoarece în primul rând ei înşişi au fost elevi sârguincioşi. Au iubit ştiinţele, înţelepciunea lui Dumnezeu descoperită oamenilor. Au studiat filosofia, retorica, matematica, astronomia, muzica şi tot ce fiecare tânăr din vremea lor primea ca educaţie, nu mecanic, nu din obligaţie, ci cu sârguinţă şi grijă.  Dascăli ai lumii s-au arătat, deoarece au vorbit persoanelor despre relaţiile umane, despre relaţiile părinţilor faţă de copii, ale prietenilor între ei, ale colaboratorilor şi confraţilor. Prin toate mijloacele au încercat să explice oamenilor că ceea ce are importanţă în viaţă nu este realizarea individuală şi scopurile egoiste, ci împărţirea cu semenii, drumul comun cu ceilalţi, compasiunea şi duhul jertfei pentru fiecare om. continuare »

Predica marturisitoare a parintelui profesor Mihai Valica la sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi

Sfantul Vasile cel Mare este bratul care lucreaza. Sf. Grigorie Teologul este capul care cugeta. Sf. Ioan Gura de Aur este gura care marturiseste.

[vimeo=https://vimeo.com/19425194]

Cateva extrase din predica:

Aceasta evanghelie (a lui Zaheu) este foarte importanta pentru viata noastra de zi cu zi, este extrem de actuala. Pentru ca vom vedea ca se adreseaza noua si societatii noastre si daca s-ar aplica comportamentul sau atitudinea lui Zaheu, atunci desigur nu va exista niciun fel de criza, nici morala, nici spiritual, nici economica… Iata solutia iesirii din criza. In primul rand toti cei care au furat, politrucii care au devalizat tara si au dus-o in haos si in ruina… Iata solutia hristica: sa dea inapoi jumate din ce-au furat, la saraci si daca au nedreptatit cu ceva pe ceilalti sa dea impatrit. Daca s-ar aplica aceasta decizie dumnezeiasca si mantuitoare a lui Zaheu nu am mai avea nevoie nici de Banca Mondiala, nici de FMI sau de alte organisme internationale, care nu fac altceva decat sa ne saraceasca si mai mult, in acelasi timp sa ne fure viitorul copiilor si sa ne faca viata un chin… Daca cei care conduc ar cugeta la aceasta evanghelie, am toata convingerea ca noi nu mai avem nevoie de niciun imprumut de nicaieri. Va imaginati cat s-a furat in 20 de ani? Ceva incredibil. Si daca de cand s-a furat s-ar da jumatate la saraci, imaginati-va ca in Romania nu ar exista o problema sociala, dar nici financiara si desigur nici economica. Solutia este Hristos. Partea de sfintenie si de redresare este Hristos. Din pacate, aceasta varianta hristica nu este luata in seama. Din pacate, aceasta este pentru ceilalti, nu pentru cei care isi aduna averi peste averi prin nedreptati si alte lucruri care fac viata din ce in ce mai grea… Sfintii Parinti spun ca omul care mereu se ingrijeste de averile materiale devine din ce in ce mai mic…  Insa totusi Dumnezeu pune la indemana natura. Omul poate sa foloseasca natura in sensul de a-L cunoaste pe Hristos. Noi L-am cunoscut pe Hristos prin Biserica. Ar trebui sa ne ingrijim de Biserica, as cum Zaheu s-a ingrijit de acel dud, intrucat prin Biserica lui Hristos ne-am botezat, am primit taina mirungerii, a euharistiei si celelalte sfinte taine… continuare »

Bucura-te, treime de arhierei mult-laudata! Predica la Sfintii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan

SFINTII TREI IERARHI – MODEL DE LUPTATORI

Biserica noastra Ortodoxa este ca o gradina. In ea se gasesc flori cu buna-mireasma nemuritoare. Flori duhovnicesti sunt si cei Trei Ierarhi, pe care ii sarbatorim astazi – Sfintii Vasile, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur.

Astazi ii vom privi pe acesti sfinti ca luptatori. Pentru ca viata aceasta este o lupta si un razboi. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptatori.

Si epoca lor a fost marcata de defecte, rautati, patimi, crime, scandaluri, rataciri, erezii…, dar ei n-au fost atrasi. S-au impotrivit. S-au razboit. In felul acesta au devenit modele ale luptatorilor taberei crestine.

Marele Vasilie s-a nascut in Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregatit intelectual. Douazeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a intalnit pe prietenul sau nepretuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricaciunea cetatii. In Atena erau adunati toti copiii bogati; parintii le trimiteau bani, iar ei ii cheltuiau. Acolo existau si femei stricate. Dar cei doi prieteni au ramas ca niste crini in mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a intors in Cezareea. Atunci domina arianismul. Imparatul l-a trimis pe

Modest sa-i constranga pe episcopi sa semneze. Toti au semnat declaratia ca sunt arieni. A ajuns si in Cezareea. – Ce vrei?, il intreaba Marele Vasilie. – O semnatura. – Nu se poate. Imparatul meu imi interzice sa semnez asa ceva. – Nu te temi de imparat? – Ce-o sa-mi faca? – Iti va confisca averea sau te va trimite in exil sau la moarte! Marele Vasilie a raspuns: – Si altceva mai rau mai ai? Confiscarea averii? Nu am decat o rasa si cateva carti. Exil? „Al Domnului e pamantul si plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde as merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest si s-a mirat. Impotrivire in Atena ca student, impotrivire si in Cezareea ca episcop in fata lui Modest si a imparatului.

Grigorie Teologul. Si duhul impotrivirii acestuia il vedem in Atena. Nu l-a influentat mediul rau. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, imparatul idolatru de mai tarziu. Nu a fost amagit de el. S-a razboit impotriva ideilor lui Iulian. continuare »