18 decembrie: Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, povățuitorul de taină al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt

sfioaniacobhozevitul.wordpress.com | VIAŢA SFÂNTULUI DANIIL SIHASTRUL DE LA MÂNĂSTIREA VORONEŢ

Viața Sfântului Daniil Sihastrul de la Mânăstirea Voroneț

Acest bărbat sfânt a fost din tinereţile sale împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, asemenea unui pom încărcat de roade.

El s-a născut dintr-o familie de oameni săraci de pe moşia Episcopiei de Rădăuţi şi a primit din Botez numele de Dumitru.

Pe când lucra pe moşia mânăstirii împreună cu monahii, fiind încă un băieţandru, a prins multă dragoste de viaţa călugărească, învăţând pravila şi ascultând sfaturile monahilor.

Evlavios la suflet şi cu inimă plină de smerenie şi blândeţe, tânărul Dumitru a îndrăgit calea Domnului şi părăsind deşertăciunile vieţii a intrat în cinul monahicesc, primind metanie în mânăstirea Rădăuţilor.

Numele lui de călugărie a fost David. Acolo a avut prilejul ca să urmeze şcoala Episcopiei de Rădăuţi, adăpându-se cu lăcomie din izvoarele învăţăturii celei mântuitoare.

Sporind cu învăţătura, el sporea şi l..

Pilda celor poftiți la cină

Pilda celor poftiți la cină |

Funeraliile de ieri ale Regelui Mihai, transmise de toate posturile de tv timp de multe ore, ar trebui sa le dea de gandit tuturor celor ce le-au urmarit, de la Printul Charles al Marii Britanii (minutul 5:16) si celorlalti membri ai celorlalte Case Regale si pana la miile de romani prezenti in strada (minutul 45:54) si telespectatorilor de acasa:

Anume, ca toti murim cu trupul, de la regi si pana la cersetori. Si dupa aceasta prima moarte, sufletele ajung undeva. In Rai sau Iad. Asta depinde de cum ne-am straduit pe acest Pamant cat am fost in trup. Caci Stapanul ne cheama. Noi trebuie sa auzim chemarea Sa, sa parasim ereziile si paganismele in care ne naclaim si sa mai lasam si balta treburile “importante” in care ne risipim.

Ev. Luca 14, 16-24

Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi;
Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
Şi au început unul câte unul, să-şi c..