Tag Archives: Sfinți și sărbători

Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei

.

Matei VIII, 28-34

  1. Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.
  2. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
  3. Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.
  4. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.
  5. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.
  6. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.
  7. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

Cititi va rugam si: continuare »

29 iunie: Sfinții Apostoli Petru și Pavel. A propovăduit Sfântul Apostol Petru la Roma? Răspunsul Sf. Nectarie de Eghina

În luna iunie, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.

Sfantul Nectarie de Egina.:

Dupa ce am vazut deja ca, pe la sfarsitul anului 66, Pavel era la Roma in viata si liber, iar Petru nu se afla la Roma, nerelatandu-se nicaieri prezenta lui acolo, vrem sa dovedim adevarul acestui din urma fapt. continuare »

DE LUAT AMINTE: Pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin inselaciune s-a inchinat diavolului

Foto: https://lh5.ggpht.com/_txUfLpQE4yU/Sc-DN3ve-sI/AAAAAAAAJug/ufqQRqj84xg/s800/The_Ladder_of_Divine_Ascent_Monastery_of_St_Catherine_Sinai_12th_century%5B1%5D.jpg

În luna iunie, în ziua a treisprezecea pomenirea Cuviosului Iacov, cel ce prin înşelăciune s-a închinat diavolului

Acest fericit Iacov, fiindcă a iubit pe Hristos, a urât lumea, şi a părăsit toată averea sa, fără a întrebuinţa ceva din aceasta. Însă după acestea, prin lucrarea urâtorului de om, diavolul, atâta s-a mândrit, încât a îndrăznit şi zicea: continuare »

Sfinți goi din pustie

1206_onufrie_bizantin

În luna iunie, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.

Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi a lui Ioan înaintemergătorul, a ieşit din obşte şi a locuit în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinţii bărbaţi. Căci umblând Pafnutie 17 zile, şi sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie şi mergând la dânsul l-a rugat să-i spună numele şi toată petrecerea vieţii sale. continuare »

Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei – Ierarh mărturisitor și doctor fără de arginți

Sfantul Luca al Crimeei este un sfant al veacului nostru, fiind mai intai medic al trupului (chirurg), iar mai apoi medic si al sufletelor (arhiepiscop). Intreaga lui viata se poate rezuma in cateva din cuvintele sale: “Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul.”

Numit adesea drept doctor “fara-de-arginti”, Sfantul Luca al Crimeei a fost un ierarh marturisitor ce a patimit mult pentru dragostea si credinta lui in Hristos in temnitele comuniste. Nascut intr-o familie princiara, sfantul a fost un bun chirurg si profesor universitar, iar in cele din urma, unul dintre marii predicatori ai secolului nostru. continuare »

Serbia: Canonizarea Sfintei Mucenițe Bosiljka, martira din Pasjane

Orthodox Christianity | The Newly-Canonized St. Bosiljka the Martyr of Pasjane

Sfânta Bosiljka Rajičić. Foto: svetigora.com

În 20 mai, anul acesta, într-un mic sătuc, uitat de lume, din Kosovo, a avut loc un mare eveniment. În această zi de duminică a fost ținută prima Sfântă Liturghie prin care se glorifică și se comemorează nou-canonizata Sfânta Muceniță Bosiljka, martira de la Pasjane. Slujba a fost oficiată de către episcopul local, Preasfinția Sa Teodosie de Raška-Prizren, împreună cu numeroși preoți, călugări, călugărițe și o mulțime de credincioși. Martira Bosiljka, cea care fusese venerată de foarte mulți ani de către credincioșii localnici, a fost canonizată în sfârșit, la cel mai recent Sfânt Sinod din Belgrad. Cu mare bucurie, credincioșii au putut să cânte troparele și condacurile pentru sfânta pe care au venerat-o local de zeci de ani iar sfânta ei prezență și protecție au fost simțite de toată lumea.

Icoană din secolul al XIX-lea a Sfintei Mucenițe Bosiljka din biserica în care sunt adăpostite moștele acesteia continuare »

Serbia: Canonizarea Sfintei Mucenițe Bosiljka, martira din Pasjane

Orthodox Christianity | The Newly-Canonized St. Bosiljka the Martyr of Pasjane

Sfânta Bosiljka Rajičić. Foto: svetigora.com

În 20 mai, anul acesta, într-un mic sătuc, uitat de lume, din Kosovo, a avut loc un mare eveniment. În această zi de duminică a fost ținută prima Sfântă Liturghie prin care se glorifică și se comemorează nou-canonizata Sfânta Muceniță Bosiljka, martira de la Pasjane. Slujba a fost oficiată de către episcopul local, Preasfinția Sa Teodosie de Raška-Prizren, împreună cu numeroși preoți, călugări, călugărițe și o mulțime de credincioși. Martira Bosiljka, cea care fusese venerată de foarte mulți ani de către credincioșii localnici, a fost canonizată în sfârșit, la cel mai recent Sfânt Sinod din Belgrad. Cu mare bucurie, credincioșii au putut să cânte troparele și condacurile pentru sfânta pe care au venerat-o local de zeci de ani iar sfânta ei prezență și protecție au fost simțite de toată lumea.

Icoană din secolul al XIX-lea a Sfintei Mucenițe Bosiljka din biserica în care sunt adăpostite moștele acesteia continuare »

DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Cum adica, “am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa”?

Duminica-Tuturor-Sfintilor

Foto: https://www.credo.ro/Duminica-Tuturor-Sfintilor.php

Evanghelia dupa Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30:

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iarde cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. continuare »

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Minuni săvârșite de sfânt

Image result for Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava

O, mult-pătimitoare al lui Hristos, Sfinte şi mare mucenice Ioane, primind această rugăciune a noastră, ce se aduce ţie acum din inimă, ne izbăveşte pe noi de toate vătămările sufleteşti şi trupeşti, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de chinul cel veşnic, cu rugăciunile cele bine-primite de Dumnezeu, ca împreună cu tine în veacul ce va să fie, în locaşurile sfinţilor, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (fragment din „Acatistul Sfântului Ioan cel Nou”)

Dintre multele minuni făcute la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, se cuvine să amintim mai întâi cum a izbăvit marele mucenic poporul şi capitala Moldovei de năvălirea tătarilor jefuitori şi ucigaşi de oameni. continuare »

Sf. Iustin Popovici: Eretici sunt toți neortodocșii

Image result for Iustin Popovici

Poziţia împotriva ereticilor – şi eretici sunt toţi neortodocşii – a fost clarificată de Biserica lui Hristos o dată pentru totdeauna, prin Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi, adică prin Sfânta Tradiţie, unică şi neschimbată. Această poziţie spune că ortodocşilor le este interzis să se roage împreună cu ereticii sau să comunice liturgic cu aceştia.

Fiindcă „ce însoţire are dreptatea cu fără­delegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întune­ricul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (II Corinteni 6, 14-15). continuare »

SFÂNTA TREIME – iubire și ascultare infinite

Image result for Sfanta Treime

În calendarul Bisericii noastre, ziua de luni, după Rusalii este închinată Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). În ziua de Rusalii. a fost cinstit în chip deosebit Duhul Sfânt – sfințitorul vieții noastre, a treia persoană a Sfintei Treimi. Dar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis prin Fiul, existând, deci o legătură bine definită între cele Trei Persoane.
Definirea acestei dogme despre Sfânta Treime este meritul Sfinților Părinți de la Leacuri duhovnicești Sinoadele I si II ecumenice de la Niceea, 325 respectiv Constantinopol, 381. La acele adunări ale Bisericii a fost elaborat, pe baza învățăturii Mântuitorului Hristos cuprinsă în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, Crezul – Mărturisirea de credință a Bisericii – normativ până la sfârșitul veacurilor. În câteva articole, îndelung gândite și discutate, s-a formulat această învățătură despre Sfânta Treime.
Arie – ereticul care nu a recunoscut dumnezeirea Fiului și Macedonie – ereticul care s-a ridicat împotriva Duhului Sfânt, au fost anatematizați de Biserică, de la sfârșitul secolului al IV-lea vorbindu-se despre o învățătură clară a Bisericii: Treimea este deoființă și nedespărțită, așa cum mărturisim la Sfânta Liturghie. Este foarte greu de înțeles această dogmă a Sfintei Treimi: s-au scris tratate întregi de-a lungul veacurilor, s-au dat multe explicații – unele mai simple și altele mai complexe dar contează esențialul: există un singur Dumnezeu în trei ipostasuri: Tată, Fiu și Duh Sfânt. Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt este Sfințitorul lumii. Amin.

Când se seamănă sămânţa, puterea căldurii şi a luminii trebuie să pătrundă înăuntru ca s-o facă să crească. Când se plantează pomul, puterea vântului trebuie să vină ca să-l facă puternic şi să-şi întărească rădăcina. Când gospodarul îşi construieşte casa, el caută puterea rugăciunii, ca să-i sfinţească casa. continuare »

AL DOILEA SINOD ECUMENIC

Fișier:SecondEcumenical.jpg

Foto: https://ro.orthodoxwiki.org/Sinodul_II_Ecumenic

A purtat numele: “Despre Duhul Sfânt” – împotriva pnevmatomahilor (cei care sunt împotriva Duhului Sfânt), s-a ţinut la Constantinopol în anul 381, unde au participat 150 de episcopi în timpul Sfântului patriarh Nectarie şi al împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Intenţia era eradicarea completă a arianismului, şi condamnarea lui Macedonie (342-360) şi a lui Apolinarie, care susţineau ca Iisus a fost om – erezie cunoscută ca erezia pnevmatomanilor. Cel mai mare adversar al acestor eretici a fost Sf. Vasile cel Mare care i-a combătut în lucrarea “Despre Sfântul Duh”. Tot aici s-a definitivat în forma cunoscută până astăzi Crezul, cunoscut sub numele de Crezul niceo – constantinopolitan, sau simbolul credinţei. Aici s-au afirmat Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Grigorie de Nyssa.

Citeşte mai mult pe aparatorul.md: Cele 7 Sinoade Ecumenice ale Ortodoxiei https://www.aparatorul.md/cele-7-sinoade-ecumenice-ale-ortodoxiei/. continuare »

Înălțarea Domnului. „Sus să avem inimile!”, cuvântul Sf. Augustin de Florina. HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!

Related image

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT! Acum drumul s-a deschis spre cer

Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare. Fiecare sărbătoare aşezată de Sfânta noastră Biserică are scopul ei. Aşa cum un călător păşeşte vara pe sub razele arzătoare, şi când întâlneşte un copac se opreşte şi se odihneşte sub umbra lui, aşa şi noi în viaţa aceasta. Trăim într-o lume pustie de simţăminte mari şi înalte. Suferim din cauza multor necazuri. Şi fiecare sărbătoare este un copac plin de rouă şi bună mireasmă, care ne odihneşte duhovniceşte şi ne dă puteri ca să ne continuăm călătoria grea a vieţii. continuare »

DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE

Duminica_Orbului

Foto: https://www.credo.ro/Duminica-Orbului-din-Nastere.php

Duminica a VI-a după Paşti, Ev. Ioan IX, 1-38:

  1. Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.
  2. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
  3. Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
  4. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
  5. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.
  6. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.
  7. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.
  8. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?
  9. Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.
  10. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii?
  11. Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.
  12. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu.
  13. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb.
  14. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii.
  15. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd.
  16. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.
  17. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este.
  18. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea.
  19. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?
  20. Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
  21. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.
  22. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.
  23. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el.
  24. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos.
  25. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd.
  26. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?
  27. Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?
  28. Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.
  29. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.
  30. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.
  31. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.
  32. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
  33. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.
  34. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.
  35. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?
  36. El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?
  37. Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.
  38. Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.

Cititi va rugam si: continuare »

Pomenirea Sfantului noului Mucenic IOAN VALAHUL (Romanul), cel ce la 15 ani l-a ucis pe homosexualul ce dorea sa-l violeze iar la nici 18 a ales mucenicia si nu desfraul cu sotia homosexualului

Foto: https://oca.org/saints/lives/2009/05/12/101362-martyr-john-of-vlachia-romania

În luna mai, în ziua a douăsprezecea, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Valahul (Românul).

Acest sfânt mucenic a fost din Ţara Românească, născut din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul Domnului 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab. La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul (+ 1654), a venit la domnie în această ţară Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, ne mai putând prididi cu plata haraciului şi a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii ţărilor creştine din jur şi să scape ţara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre. continuare »

Milostivul Sfânt Grigorie Dialogul, pentru rugăciunile căruia împăratul Traian a fost scos din iad

12-Grigorie_Dialogul_Papa_Romei

Nu se cuvine să tăcem nici minunea cea înfricoşată ce s-a făcut pentru Preacuratele lui Hristos Taine, cu rugăciunile acestui mare arhiereu al lui Dumnezeu. Acest lucru s-a făcut astfel: O femeie vestită din Roma a adus prescuri la dumnezeiescul altar, iar slujba dumnezeiască o făcea prea sfinţitul papă Grigorie. Deci, în timpul cînd se împărţea la popor dumnezeiasca Împărtăşanie, s-a apropiat şi femeia aceea să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Şi auzind pe prea sfinţitul papă, zicînd: „Trupul cel de viaţă făcător al Domnului nostru Iisus Hristos se dă…”, atunci femeia a început a rîde. Papa, oprindu-şi mîna, a întrebat pe femeie: „Pentru ce ai rîs?” Iar femeia a răspuns: „De mirare îmi este lucrul acesta, stăpîne, că pîinea aceasta pe care eu cu mîinile mele am făcut-o din făină şi am copt-o, o numeşti trupul lui Hristos!”

Atunci sfîntul, văzîndu-i necredinţa, s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată chipul pîinii s-a schimbat în trup omenesc. Şi vedea femeia aceea carne omenească însîngerată; dar nu numai femeia aceea ci şi toţi oamenii care erau în biserică au văzut minunea aceea şi slăveau pe Hristos Dumnezeu. Deci se întăreau în credinţă, neîndoindu-se despre Preacuratele Taine că sub chipul pîinii este adevăratul Trup, precum şi sub chipul vinului este adevăratul Sînge al lui Hristos. Apoi iarăşi, rugîndu-se sfîntul, s-a schimbat chipul trupului omenesc în vedere de pîine şi femeia s-a împărtăşit cu frică şi cu credinţă neîndoită, primind pîinea ca Trupul lui Hristos, asemenea şi vinul, ca Sîngele lui Hristos. continuare »