Tag Archives: sfetnicul Ianache

Sfinții Mucenici Brâncoveni – 300 de ani de la primirea cununei mucenicești

CALEA CEA STRÂMTĂ A SFÂNTULUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU – DE LA PRINȚUL AURULUI LA MARTIR AL NEAMULUI ROMÂNESC

De la naștere și până la moarte, viața lui Constantin Brâncoveanu stă sub semnul excepției. Viitorul domn al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, se naște în anul 1654  într-o nobilă familie de boieri, cu rădăcini istorice vechi, atât românești, cât și bizantine. După tată, Papa (Pavel) Brâncoveanu provenea din vechiul neam al Basarabilor, iar după mamă, din neamul strălucit al Cantacuzinilor, viță veche de împărați.Așa cum în Noul Testament, în Evanghelia după Matei, găsim de la început genealogia Domnului nostru Iisus Hristos pentru a se arăta originea sa împărătească din nemul lui David, tot la fel și în ctitoriile lui Brâncoveanu, atât în biserica de la Mănăstirea Hurezi, cât și în cea de la Bistrița, se pot vedea figuri devoievozi și de boieri zugrăviți în pronaos pentru a demonstra ascendența domnească a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Constantin Brâncoveanu a fost chemat să conducă țara imediat după moartea neașteptată adomnitorului Șerban Cantacuzino (de numele căruia se leagă Biblia de la București, 1688), unchiul său din partea mamei, într-un moment în care ajunsese mare demnitar – vel logofăt – având o avere însemnată și deosebit de mulțumit de situația sa materială, socială și familială; de aceea probabil și-a permis să refuze inițial cererea boierilor de a conduce țara. La baza alegerii sale ca domn al Țării Românești au stat: vița nobilă a neamului său, calitățile umane pe care le dovedise în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, dorința majorității boierilor, acceptul unui mare demnitar turc aflat la București, și chiar dorința testamentară a fostului domnitor, care apreciind istețimea logofătului spusese încă din timpul vieții că ,,dacă ar fi să moară într-o vreme în care fiul său ar fi minor, l-ar dori urmaș pe Constantin”. continuare »