. Foto: https://www.desteptarea.ro/pilda-datornicului-nemilostiv/

Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 18:

23. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. continuare »

Foto: https://sihastria.mmb.ro/cimitirul-manastirii-sihastria

Fiecare din bisericile mucenicilor da mare castig celor ce intra in ea, dar mai cu seama biserica aceasta a tuturor mucenicilor! Indata ce pasesti in pridvorul ei, iti cade sub ochi multimea de morminte raspandite pretutindeni! Oriunde ai privi, vezi cosciuge, morminte, racle ale celor raposati! Vederea acestor morminte ne ajuta mult sa filosofam. Sufletul, de este trandav, se trezeste indata cand le vede; de este treaz si ravnitor, ajunge mai ravnitor; de se plange de saracie, se mangaie indata cand vede mormintele acestea; de se lauda cu bogatia, se smereste si se pleaca. Vederea mormintelor ne face pe fiecare din cei ce le privim sa ne gandim la sfarsitul nostru, ne sileste sa filosofam fara sa vrem si ne convinge sa nu socotim nimic trainic din cele din lumea aceasta, nici din cele triste, nici din cele vesele. Iar cel care-i convins de asta nu cade usor in cursa pacatului.
[…] Daca vom avea mereu si in fiecare zi inaintea ochilor necunoasterea sfarsitului nostru, nu vom pacatui asa usor. Nu ne vor putea ingamfa nici bucuriile vietii, nici dobori si tulbura tristetile, deoarece si unele si altele au un sfarsit necunoscut. Adeseori cel care se scoala dimineata nu apuca seara. Poate ca nu cugetam si nu filosofam la astea cant suntem in oras; dar cand iesim afara de zidurile cetatii, cand venim la mormintele acestea si vedem multimea celor raposati, vederea celor de aici ne face, cu voia sau fara voia noastra, sa avem astfel de ganduri; iar odata cu ele, sa ne inaltam de la cele pamantesti si sa ne desprindem de dragostea ce-o avem pentru lucrurile din lumea asta. Dar nu vom fi stapaniti numai de aceste ganduri, ci ne vom si grabi spre patria noastra cea vesnica; vom primi de aici destula mangaiere ca sa ne pregatim si sa ne randuim toate lucrurile noastre pentru plecarea pe taramul celalalt, stiind ca tot ce lasam din lucrurile noastre aici pe pamant, le lasam spre paguba noastra. Dupa cum un calator, care se intoarce in graba in patria sa dupa ce a facut o lunga calatorie, pierde si pagubeste tot ce a lasat la hanul in care a gazduit, tot asa si noi pierdem si ne pagubim de toate lucrurile noastre ce le lasam aici la plecarea noastra de pe lumea asta. De aceea trebuie ca pe unele din lucrurile noastre sa le luam cu noi, iar pe altele sa le trimitem acolo inaintea noastra. Viata aceasta e un drum care nu are oprire. Si bucuriile ei, si necazurile ei sunt in vesnica curgere. De asta iubesc mai mult decat toate locurile locul acesta! De asta vin aici adeseori, nu numai cand se face slujba, ci si cand nu se face. Venind aici imi trec prin minte toate gandurile acestea. In singuratatea de aici ochii mei cauta cu liniste la mormintele acestea sii-mi indreapta sufletul la cei ce odihnesc aici si la slava lor de dincolo.
[…] Cand ajungem la raclele mucenicilor, dupa ce am trecut pe langa celelalte sicrie, gandul nostru ajunge mai inalt, sufletul nostru mai puternic, ravna noastra mai mare, credinta mai fierbinte. Cand ne gandim apoi la chinurile, la luptele, la rasplatile si la cununile sfintilor acestora, gasim iarasi alt temei de si mai mare smerenie. De ai fi facut fapte mari de tot, vei socoti ca n-ai facut nimic marecand pui fata-n fata virtutea ta cu luptele acelora, iar daca n-ai facut nici o fapta mare si buna, nu-ti vei pierde nadejdea mantuirii, pentru ca iei indemn de la vitejia lor, ca sa-ti schimbi viata in viata de virtute, pentru ca te gandesti in tine insuti ca poate ti se va intampla si tie, invrednicit fiind de bunatatea lui Dumnezeu, sa faci aceste salturi, sa te sui dintr-o data in cer si sa dobandesti acea indraznire mare de tot.
[…] Aud pe multi spunand: cutare a murit mai rau ca un caine, printre straini. N-a fost de fata nici un cunoscut, nici o ruda care sa-l dea pamantului. Abia s-au adunat cativa vecini, care au pus mana de la mana de l-au inmormantat. Deci, ca sa nu va mai intristeze asta, trebuie neaparat sa indepartez din mintea voastra si acest gand.
Nu sa-ti termini viata in pamant strain inseamna sa mori ca un caine, omule, ci sa mori in pacat inseamna sa mori mai rau ca un caine! Sa nu-mi spui mie de cel care-i purtat la groapa pe nasalii aurite, insotit de tot orasul, laudat de multimi, de cel care are ingramadite din belsug pe el haine de matase si de aur! Asta nu inseamna nimic altceva decat ca intinde viermilor o masa mai bogata. Nu mi-l arata pe acesta acum, ci arata-mi-l pe acesta insotit tot de atata cinste in ziua aceea infricosatoare a judecatii, cand Hristos va sedea pe scaun inalt, cand il va aduce inaintea Lui si-l va chema sa dea socoteala de ce a spus, de ce a facut si de ce a gandit. Adica nimeni din multimea aceasta nu va mai sta langa el, nimeni nu-l va scapa de osanda si de pedeapsa, nici nu vor mai fi strigatele si laudele acestea de aici. Nu, ci el va sta cu ochii in jos, fara indraznire, rusinat de invinuirile aduse faptelor lui, va fi luat si tarat de puterile cele rele la muncile cele fara de moarte insotite de groaznice scrasniri de dinti. Fara de folos va plange atunci si fara de folos se va bate in piept din pricina acelor dureri de nesuferit. […] Care i-a fost castigul vietii de aici? Cu ce s-a ales de pe urma lacomiei sale? La plecarea de aici a lasat altora banii, iar el, bagat in pamant, a luat cu el pacatele. […] Unul ca acesta moare mai rau ca un caine.
[…] Cu dreptii nu-i asa. Chiar daca-si sfarseste viata in pustiu, fara sa fie cineva care sa-i inchida ochii, fara sa-i stea cineva la capatai, el pleaca de aici avand drept inmormantare frumoasa indraznirea lui inaintea lui Dumnezeu. Are convoi minunat de inmormantare: ingerii sunt langa el si-i insotesc sufletul, asa cum am aratat mai inainte dand pilda pe Lazar, iar in urma lui lasa mii si mii de oameni care-i lauda viata. […] Cunoscandu-le dar pe toate acestea, sa nu socotim nefericiti pe cei care mor printre straini, ci pe cei care mor in pacate; si nici sa nu fericim pe cei care mor in casa lor, pepatul lor, ci pe cei care mor in virtute. Sa ne ingrijim deci de virtute si sa fugim de pacat. Virtutea e de folos si celor vii si celor morti, pacatul vatama si aici si dincolo, rusinand pe cei ce-l savarsesc si ducandu-i la pedepse vesnice.

Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici la Sarbatori Imparatesti si Cuvantari de Lauda la Sfinti (Cuvantare la Sfanta Mare Mucenita Drosida), editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2002. continuare »

Iata ce putem citi la https://www.ioanguradeaur.ro/62/39-despre-barfire/.

Sa fugim de bârfire, dragii mei!… continuare »

Vine revelionul … Multi barbati vor bea pana vor cade sub mese. Multe femei vor bea pana vor dansa pe mese. Si toti vor spune bancuri porcoase si vor rade grohaind ca porcii. Iar unde-i loc, o vor pune si de o orgie. Unde nu, se vor limita la dansuri, pipairi si inchipuiri erotice.

Noi ortodocsii sa nu facem astfel. Iata ce aflam din Cuvânt la Anul Nou.: continuare »

Dar pentru că a venit acum vorba despre hulă, vreau să cer de la voi toţi o singură răsplată pentru această cuvântare: ca să-mi mustraţi pe cei care hulesc în cetate. Dacă auzi pe cineva hulind la răspântie sau în for, du-te la el şi dojeneşte-l; şi chiar dacă trebuie să-l loveşti, nu pregeta: isbeşte faţa lui cu palma, loveşte gura lui, şi sfinţeşte-ţi mâna ta prin această lovitură. Şi dacă te va învinovăţi cineva şi te va duce la judecată, nu te împotrivi; şi dacă judecătorul de pe tribunalul lui îţi va cere socoteală, spune-i fără sfială, că a hulit pe Regele îngerilor. Căci dacă trebuie pedepsiţi cei cari hulesc pe regele pământului, cu atât mai vârtos cei cari îl batjocoresc pe Acela (al cerului). Este o fărădelege obştească, este o nedreptate care-i priveşte pe toţi şi îi e îngăduit orişicui să fie pârâtor.

Să afle şi creştinii şi păgânii, că creştinii sunt mântuitorii cetăţii, epitropii, supraveghetorii şi învăţătorii ei, şi să afle acest lucru şi cei desfrânaţi şi stricaţi, că trebuie să se teamă de slujitorii lui Dumnezeu, pentru că, dacă altă dată mai încearcă să grăiască aşa ceva, să se uite mai întâi în toate părţile şi să se teamă şi de umbra lor, de frică să nu-i auză vreun creştin şi apoi să sară asupra lor şi să-i pedepsească cu străşnicie. continuare »

Aşa au lucrat totul ca şi cum s-ar fi străduit să-şi coasă propriile lor guri

Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: „Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul acela a zis, încă fiind viu: «După trei zile Mă voi scula». Porunceşte, dar, să se întărească mormântul până a treia zi, ca nu cumva venind ucenicii Lui să-L fure şi să spună norodului că a înviat din morţi. Şi va fi rătăcirea cea de pe urmă mai mare decât cea dintâi ^{Matei 27, 62-64}.

Totdeauna înşelăciunea se prinde în propriile ei lanţuri şi fără să vrea dă mână de ajutor adevărului. Uită-te! Trebuia să se creadă că Hristos a murit, că a fost îngropat şi că a înviat. Şi despre toate acestea duşmanii Lui ne fac dovada. Uită-te că înseşi cuvintele lor ne dau mărturie de toate acestea. Ei spun: „Ne-am adus aminte că amăgitorul acela, încă fiind viu”; deci a murit; „După trei zile Mă voi scula”. Porunceşte, dar, să se întărească mormântul”; deci a fost înmormântat; „Ca nu cumva să vină ucenicii Lui să-L fure”; deci, dacă va fi întărit mormântul, nu se va putea face nici o viclenie. Nici una. Prin urmare dovada învierii a ajuns de necontestat tocmai prin cele propuse de voi, nu s-a făcut nici o viclenie, pentru că mormântul a fost pecetluit. Iar dacă nu s-a făcut nici o viclenie şi s-a găsit mormântul gol, atunci negreşit a înviat. Ai văzut cum arhiereii şi bătrânii poporului, chiar fără voia lor, au luptat pentru dovedirea adevărului?

Tu însă uită-mi-te la dragostea de adevăr a ucenicilor! Nu ascund nimic din cele spuse de duşmani, chiar dacă spun lucruri de ocară. Iată îl numesc pe Hristos „amăgitor” şi nu o trec sub tăcere. continuare »

MESAJUL  ÎNALT PREASFINŢITULUI SERAFIM,  MITROPOLIT DE PIREU,  CĂTRE PROFESORII ŞI ELEVII DIN JURISDICŢIA SA MITROPOLITANĂ,  CU PRILEJUL PRAZNICULUI CELOR TREI IERARHI, 2012

Anul iti va merge bine nu cand tu vei sta beat in ziua cea dintai a lui, ci cand, atat in ziua cea dintai, cat si in cea de pe urma, si in fiecare zi, tu vei face fapte placute lui Dumnezeu.

Nu betia insenineaza, ci rugaciunea; nu vinul, ci cuvantul infranarii. Vinul starneste furtuna, cuvantul lui Dumnezeu aduce liniste. Acela aduce neliniste in inima, acesta alunga zgomotul; acela intuneca mintea, acesta lumineaza pe cea intunecata; acela aduce intristarea, care inainte era departe, acesta ridica grija, care este de fata.

Caci nimic nu poate asa de tare a insenina ca invatatura intelepciunii: a pretui putin lucrurile de acum, a tinti la cele viitoare, a recunoaste cele pamantesti ca trecatoare si a nu le socoti statornice, nici bogatia, nici puterea, nici cinstea, nici magulirile. Daca tu ai o astfel de intelepciune, atunci poti sa privesti pe un bogat fara ca sa-l zavistuiesti, poti sa ajungi la nevoie si la saracie, si totusi sa nu-ti pierzi curajul.

Crestinul nu trebuie sa praznuiasca sarbatorile numai in anumite zile, ci tot anul trebuie sa fie pentru el sarbatoare. Cum insa trebuie sa fie sarbatoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Sa praznuim nu intru aluatul cel vechi, nici intru aluatul rautatii si al viclesugului, ci intru azimele curatiei si ale adevarului” (I Corinteni 6, 8). continuare »

Nenorocirea celor drepti si bunastarea pacatosilor
nu trebuie sa ne faca sa ratacim
de la credinta in Dumnezeu

Poate sa fie, oare, ceva mai nebunesc si mai fara de minte decat nesocotinta acelora care, cu toata randuiala ce domneste in lume, totusi se indoiesc si nu pricep ocarmuirea dumnezeiasca a lumii? Cine ar dori sa dovedeasca ca soarele este intunecat si rece, prin aceasta ar da dovada ca mintea lui nu este intreaga.

Tot asa de nesocotit, si inca mai mult, este cel care tagaduieste pronia si ocarmuirea dumnezeiasca a lumii. Nici soarele nu poate sa straluceasca asa de luminos, precum straluceste pronia dumnezeiasca pretutindeni! Noi vedem soarele de veacuri mergand pe calea cea randuita lui, vedem cum asezarea stelelor pazeste randuiala hotarata lor si cursul lumii niciodata nu se intrerupe; vedem cum ziua si noaptea urmeaza una alteia, si toate, atat cele de sus, cat si cele de jos, ca intr-un dans armonios pastreaza locul si pozitia lor, fara a trece peste hotarele ce le-a insemnat Dumnezeu de la inceput.

Dar poate veti raspunde: „Ce ne foloseste pe noi ca cerul, si soarele, si luna, si stelele, si toate celelalte se bucura de o asa de buna randuiala, cand imprejurarile si legaturile noastre omenesti, dimpotriva, sunt pline de amaraciune si neoranduiala?” Ce amaraciune si neoranduiala socotesti tu, omule? Imi raspunzi: „Acela este bogat si, pe langa aceasta, jefuieste, inseala, rapeste in toate zilele averea saracilor, si, totusi, nu-l ajunge nici o suparare. Altul, dimpotriva, traieste cu umilinta, in cumpatare si cu dreptate, impodobit cu toate faptele bune, si, totusi, este lovit de boala si saracie, de cele mai mari si felurite rele”.

Asadar, acestea sunt lucrurile care te mahnesc pe tine? „Acestea sunt”, raspunzi tu. Da, dar cand tu vezi ca multi dintre cei ce fac rau sunt pedepsiti, dimpotriva, nenumarati dintre cei cu fapte bune traiesc bine, pentru ce nu parasesti parerea ta si intarzii a lauda pe Dumnezeu? Iarasi imi raspunzi: „Pentru aceasta nu parasesc parerea mea, ca tocmai aceasta nepotrivire ma scandalizeaza cel mai mult. Pentru ce din doi pacatosi, numai unul se pedepseste si celalalt se cruta, si din doi oameni buni, unul traieste bine, iar altul este plin de nenorocire?”. Dar asculta, ca tocmai aceasta este una din faptele cele mai mari ale proniei Iui Dumnezeu. continuare »

SFINTII TREI IERARHI – MODEL DE LUPTATORI

Biserica noastra Ortodoxa este ca o gradina. In ea se gasesc flori cu buna-mireasma nemuritoare. Flori duhovnicesti sunt si cei Trei Ierarhi, pe care ii sarbatorim astazi – Sfintii Vasile, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur.

Astazi ii vom privi pe acesti sfinti ca luptatori. Pentru ca viata aceasta este o lupta si un razboi. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptatori.

Si epoca lor a fost marcata de defecte, rautati, patimi, crime, scandaluri, rataciri, erezii…, dar ei n-au fost atrasi. S-au impotrivit. S-au razboit. In felul acesta au devenit modele ale luptatorilor taberei crestine.

Marele Vasilie s-a nascut in Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregatit intelectual. Douazeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a intalnit pe prietenul sau nepretuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricaciunea cetatii. In Atena erau adunati toti copiii bogati; parintii le trimiteau bani, iar ei ii cheltuiau. Acolo existau si femei stricate. Dar cei doi prieteni au ramas ca niste crini in mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a intors in Cezareea. Atunci domina arianismul. Imparatul l-a trimis pe

Modest sa-i constranga pe episcopi sa semneze. Toti au semnat declaratia ca sunt arieni. A ajuns si in Cezareea. – Ce vrei?, il intreaba Marele Vasilie. – O semnatura. – Nu se poate. Imparatul meu imi interzice sa semnez asa ceva. – Nu te temi de imparat? – Ce-o sa-mi faca? – Iti va confisca averea sau te va trimite in exil sau la moarte! Marele Vasilie a raspuns: – Si altceva mai rau mai ai? Confiscarea averii? Nu am decat o rasa si cateva carti. Exil? „Al Domnului e pamantul si plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde as merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest si s-a mirat. Impotrivire in Atena ca student, impotrivire si in Cezareea ca episcop in fata lui Modest si a imparatului.

Grigorie Teologul. Si duhul impotrivirii acestuia il vedem in Atena. Nu l-a influentat mediul rau. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, imparatul idolatru de mai tarziu. Nu a fost amagit de el. S-a razboit impotriva ideilor lui Iulian. continuare »

27 Ianuarie – din PROLOAGELE DE LA OHRIDA, de Sf. Nicolae Velimirovici

Pomenirea acestui mare luminator al Bisericii se sarbatoreste la 13 noiembrie si la 30 ianuarie, dar in aceasta zi Biserica serbeaza aducerea cinstitelor sale moaste din satul armean Comane, unde s-a sfarsit in surghiun, la Constantinopol, de unde pastorise Biserica lui Dumnezeu.

La treizeci de ani de la adormirea sa, Patriarhul Proculus a tinut o predica intru pomenirea tatalui sau duhovnicesc si invatatorului sau. Aceasta predica intr-atat a aprins dragostea si pocainta poporului si a imparatului Teodosie cel Mic fata de acest mare sfant incat cu totii au dorit aducerea sfintelor sale moaste de la Comana la Constantinopol.

Se spune ca racla cu sfintele moaste nu a putut fi clintita de la locul ei pana ce imparatul nu a scris o scrisoare adresata Sfantului loan Gura de Aur insusi, in care il ruga cu lacrimi sa o ierte pe mama lui, Eudoxia, cea care il urase si il izgonise. Tot in acea scrisoare fiul imparatesei izgonitoare il ruga pe Sfantul sa binevoiasca si sa se intoarca la Constantinopol, scaunul sau patriarhal.

Cand aceasta scrisoare de pocainta s-a pus pe racla, indata ea s-a facut foarte usoara si s-a putut aduce la Constantinopol.

In timpul aducerii, multi dintre cei bolnavi care se atingeau de ea capatau pe data vindecare. Cand sfintele moaste au intrat in capitala, atunci imparatul, in numele mamei sale, ca si cind ea insasi ar fi grait catre moaste, cu voce mare a ingenucheat si a zis:

O Parinte, cand am trait in aceasta viata trecatoare ti-am facut tot raul, iar tu, dintru a ta viata nepieritoare, ajuta sufletului meu. Slava mea a trecut ca un vis si la nimic nu mi-a folosit mie. Ajuta-mi, parinte  din slava ta, ajuta-mi mie mai inainte ca sa ajung la Scaunul Judecatii lui Hristos!

Cand Sfantul a fost adus in Biserica celor Doisprezece Apostoli si asezat pe scaunul patriarhal, multimea poporului ce se afla inauntru au auzit glasul Sfantului graind: «Pace tuturor».

Aducerea moastelor Sfantului loan Gura de Aur la Constantinopol s-a intimplat in anul 438 dupa Hristos.

Cantare de lauda la Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfinte Parinte Ioane, trimbita cu aur ferecata,
Tu omenirii milostivirea lui Dumnezeu
O ai vestit.

Milostivire minunata, care si pe cei mai pacatosi ii cuprinde,
Milostivire minunata ce covirseste lumina
Soarelui, uimindpamintul, si tot crugul cel ceresc.
O infricosata milostivire

Ce pogor i de pe Golgota insingerata,
De la Mintuitorul Rastignit Care iarta crimele omenirii
O, cutremuratoare milostivire, iertare si slava,

Milostivire pe care o cinta ingerii
Si care intreaga zidire adapa.
Doar Sfintii cu adevarat o slavesc pe aceasta,

Pe ea care vindeca de toata boala,
Pe ea, bucuria umililor,
Si nebunie tuturor inteleptilor acestei lumi.

Ea, vindecarea trufasilor si pedeapsa desertilor;
Ea, milostivirea lui Dumnezeu de care se bucur a faptura;
Ea care imbalsameaza suflul pamintului,
Ea care spala toate nelegiuirile lui.

Aceasta milostivire mai inainte de Hristos
Necunoscuta,
Aceasta vesnica lumina de la Hristos a rasarit.
O invatatorule a milostivirii lui Dumnezeu,

Sfinte Parinte Ioane Gura de Aur,
Roaga-te lui Hristos Dumnezeu
Ca sa dea iertare pacatelor noastre.

Cititi si: Aducerea moastelor Sfîntului Ierarh Ioan Gura de Aur, Patriarhul Constantinopolului

CANONUL 7 Apostolic

Daca vreun episcop ori prezbiter, ori diacon, Sfanta zi a Pastilor mai-nainte de primavareasca isimerie cu iudeii o va savarsi, sa se cateriseasca. [Apostolic, can. 70, 71; Sinod 6 can. 11; Antiohia, can. 1; Laodiceea, can. 37, 38; Cartagina, can. 60, 81, 117]

TALCUIRE Pentru aflarea Pastilor, indreptare prea aleasa si care nu se putea a se face mai bine, zice Matei Vlastar, au asezat si au dat Sfantul si de toata lumea soborul 1, dupa canonul 1, al soborului din Antiohia, care in canoanele soborului 1 nu se afla. Dar precum zice Valsamon, se afla in practicalele aceluia. Dar se afla si acum si la Matei Vlastar, si in Sfintele Evanghelii tiparite, si in alte carti multe. Deci pe amanuntita cunostinta a pascaliei aceasta, noi lasand a o invata deosebit si chiar pascaliocuvantatorii nostri, atata numai zicem la aceasta subinsemnare, cum ca patru oarecare de nevoie se cauta pentru pasca noastra:
1. Ca pasca trebuie a se face totdeauna dupa izmeria(echinoctiul) primaverii.
2. Ca nu se cade a se face intru aceeasi zi cu legiuita pasca a iudeilor. (care amandoua acestea ce hotarasc de acest al 7 -lea apostolesc canon.)
3. Ca sa nu se faca chiar si nehotarat dupa izmerie, ci dupa cea intru luna plina a lui martie, care se va intampla dupa izmerie.
4. Ca sa se faca in intaia duminica ce se va intampla dupa luna plina (iar aceste doua din predanie le avem, si nu din canon). Drept aceea ca sa se pazeasca cate patru randuielile acestea de o potriva in toata lumea, si sa praznuiasca crestinii intru aceasta vreme, si intru aceasta zi Sfintele Pasti, si sa nu aiba trebuinta in fiecare an de astronomi, si de soboare, au intocmit de Dumnezeu inteleptitii Parinti dreptarul cel pentru Pasti. Dar insemneaza ca, pentru neranduiala miscarii lunii (in greceste, anomalia) nu se pazeste a patra randuire totdeauna, ci cate o data se calca. Fiind ca dupa acestasi Vlastar, dupa 300 de ani, cu doua zile dupa intaia plina luna, urmeaza a se face legiuita Pasca in zi de duminica. Iar aceste doua zile, care prisosesc din neranduiala aceasta adaugandu-se, trec uneori peste duminica a I-a care se intampla dupa luna plina a lui martie, in care duminica aceea noi praznuim Stalparile, si in cea viitoare facem Pastile. Iar din aceasta putina calcare, nici o abatere din blagocestie, nici ceva necuviincios, ori primejdie sufleteasca nu urmeaza. Pentru aceasta si dumnezeiescul Hrisostom, (in cuvantul catre cei ce postesc la Pastile cele dintai) zice: scumpatatea timpului, si pandire a zilelor, Biserica lui Hristos nu stie. Fiindca de cate ori mancam painea aceasta de viata facatoare, si paharul acesta, vestiti moartea Domnului, si Pasti savarseste. Ci fiindca la soborul 1 sau adunat Parintii si au randuit cand sa se faca Pastile, cinstind Biserica pretutindenea invoirea si unirea, au primit randuiala pe care ei au facut. Deci trebuia dupa Hrisostom, si latinii mai mult sa cinsteasca invoirea si unirea Bisericii decat pe pandirea vremilor (adica pe a ismeriei, care s-au pogorat acum la 11 martie, fiind in vremea soborului 1 la 21 martie). Si sa praznuiasca Pastile cu noi, si sa nu necinsteasca pe acei 318 de Dumnezeu purtatori Parinti, care o au legiuit aceasta dupa dumnezeiasca luminare, socotindu-i pe acestia ca pe niste fara de minte, si ocarand Biserica, pe maica noastra a tuturor. Ca, (zice dupa urmare Hrisostom) de ar fi si gresit Biserica, negresit nu s-ar fi pricinuit atata mare vina, din amarunta paza aceasta a vremii, cat de mare rau s-a pricinuit din osandirea aceasta, si din dezbinarea cea din soborniceasca Biserica. Fiindca zice „nu poarta grija Dumnezeu si Biserica pentru acest fel de pandire a vremilor si a zilelor, de cat pentru singura unirea si Pasti. Si vezi iubitule, cum dumnezeiescul Hrisostom numeste schismatici pe latini, pentru ca din nou au izvodit pascalia lor si calendarul, nu pentru ca nu este aceasta dupa ismeria dreapta. Pentru ca si noi vedem ca ismeria au ramas cu adevarat 11 zile inapoi, ci pentru ca acestia s-au deosebit de noi, care este o vinovatie neiertata, dupa acest Sfant. Ca zice intru acelasi cuvant: a posti cineva si a face Pastile in aceasta vreme, ori in aceeasi dupa 21 a lui martie sa zicem precum facem noi, ori dupa 11 a lui martie, precum fac latinii, aceasta nu este vinovatie. Iar a dezbina cineva Biserica, si a se impotrivi cu prigonire si a face imperechieri si desperechieri, si a deosebii pre sinesi pururea de obstescul soborul Bisericii, aceasta este pacat neiertat, si de prihana vrednic, si are multa munca si pedeapsa. Ca trebuie sa stie ei ca si soboarele cele de toata lumea, care s-au facut dupa cel intai, si ceilalti Parinti, vedea cu adevarat si ei, ca nici inteleptii ce erau, ca mult sau pogorat ismeria. Dar insa n-a voit a o stramuta din 21 martie, unde o au gasit soborul 1. Cinstind mai mult pre invoirea si unirea Bisericii, decat pre amaruntimea ismeriei, care nu pricinuieste, nici la aflarea Pastilor noastre vreo tulburare, nici vatamare la blagocestie. Iar mai ales ca, amaruntimea aceasta pricinuieste latinilor doua necuviinte mari, adica, a praznui ei Pastile, ori cu iudeii, care este impotriva apostolescului canonului acestuia, ori mai inainte de iudei. Si cum ca mai mult place lui Dumnezeu randuiala Pastilor, si in scurt a zice, a calendarului nostru, decat randuiala Pastilor si calendarul latinilor, este vazut din minunile ce au aratat si arata pana acum pentru aceasta. Ca si in partile Iliupolei cei din Egipet (Egipt), unde sunt piramidele cele doua mari, in fiecare an lucreaza Dumnezeu o minune ca aceasta: Adica in seara joii celei mari a noastre (nu a latinilor) pamantul varsa moaste si oase vechi de oameni. De care sa umple un camp lat, care stau pana in joia Inaltarii, si atunci sa ascund si nicidecum se vad, pana iarasi la joia cea mare. Aceasta nu este vre-un basm ci adevarat lucru, si marturisit de istoricii vechi si noi, iar mai ales de Gheorghie Coresie Hiotul, si de pururi pomenitul Nectarie patriarhul Ierusalimului, care in Hronograful arabesc il povesteste in foaia 266 si cu ochii sai l-au vazut, precum din cele ce zice mai jos se vede. (iar oasele aceste omenesti mai inainte vestesc invierea mortilor ce va sa fie, precum le-au vazut si proorocul Iezechia). Dar scrie si pomenitul Coresie, ca Pashasin scria catre papa Leon (precum s-a aratat in epistola 63 a lui Leon), cum ca praznuind oarecand Pastile rasaritenesti adica in 22 a lui martie, iar apusenii in 25 a lui martie, un izvor de apa fiind uscat mai inainte, s-a umplut de apa in 22 a lui martie la Pasti noaptea, adica si nu la Pastile latinilor. Vezi pe Dositei cartea pentru patriarhii Ierusalimului care povesteste de o minune ce s-au facut la Veligrad, adeveritoare calendarului nostru, si surpatoare calendarului latin, pe care o au vazut un Paisie patriarh al Ierusalimului adica, un aluat ce s-a plamadit de o latina in ziua proorocului Ilie, s-au prefacut in piatra usoara numita chisira.

Marele Constantin cel intocmai cu Apostolii, pe langa alte bunatati ce a facut a adaos si aceasta, sa roage pe intaiul sobor a toata lumea sa randuiasca ca sa se praznuiasca Sfintele Pasti in toata lumea intru una si aceeasi zi. Ca nu au suferit fericitul sa vada pentru praznicul acesta despartita Biserica lui Hristos, si ca se fac multe soboare in osebite parti si ca apusenilor li se sta impotriva pentru aceasta despre cei din Asia. Apusenii urmand obiceiul batranilor celor mai inainte de ei, iar cei din Asia urmand lui Ioan Evanghelistul, si celorlalti Apostoli, precum scrie Policarp al Smirnei catre Victor al Romei dupa Eusebie cartea 5 cap 13. Vezi si cuvintele lui Hrisostom cele pentru Pasti, in care minunat aligoriseste pe cele ale Pastilor vechi in Hristos.

(extras din Pidalion – 1844)