Notițe pentru predică
Pr. Arhim. Marcu  Manolis

 Astăzi sărbătorim dătătoarea de viață  Înviere a Domnului și Mântuitorului  nostru Iisus Hristos. Învierea Domnului este Sărbătoarea Sărbătorilor  și  încununarea mântuirii noastre întru Hristos. Este  completa dispariție a păcatului și întoarcerea omului la condiția primordială de fericire. Reprezintă revenirea noastră la starea în care ne aflam înainte de neascultare, prin participarea din nou la viața veșnică și intrarea în Împărăția Cerurilor. Este adevăratul Paște. Așa cum sclavii israeliți au părăsit robia lui Faraon, așa și pe noi, acum, Învierea Domnului ne-a eliberat de sub captivitatea  Diavolului, ca să putem pleca din Egiptul patimilor către pământul promis și către adevărata viața întru Hristos. Prin aceasta, de la moartea pricinuită de păcat ne-am reîntors la viața adevărată și de la adâncul iadului ne-am urcat la cerul nemuririi și al libertății întru Hristos. Înainte eram copiii păcatului, pruncii diavolului, fiii întunericului și ai pierzării, iar El ne-a dat puterea să devenim fiii lui Dumnezeu. Izbăvirea noastră din păcat și înfierea ca fii ai lui Dumnezeu ne dau siguranța fermă că vom trăi și ne vom bucura de plinătatea harului și al adevărului, dăruite nouă de către Domnul, căci noi am văzut și am cunoscut pe Hristos Înviat, învingător al morții, ca rezultat al păcatului săvârșit de noi. Așa cum Adam, spune Apostolul Pavel, când a păcătuit, prin el a păcătuit  întreaga omenire, fiind condamnată la moarte, așa și Hristos când a înviat, învingând păcatul, cu el a înviat întreaga omenire.   Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia ( I Corinteni 15,22 ). Deci văzând noi că Învierea Domnului reprezintă victoria împotriva păcatului, suntem datori să o sărbătorim ca fiind și ziua propriei noastre victorii asupra păcatului, deci ca pe ziua propriei noastre învieri. continuare »

„În 1954, noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de plumb.
Personal am fost unul din cei care făceau curse cu acele vagoane joase pe care le foloseau în mină să care minereu; aşa că slujba mea era în principal să merg mult. Mulţi dintre noi munceam împreună.
Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei. Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând.
Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând. După spălare ni se dădea ceai, dar atunci autorităţile ne-au încuiat în dormitoare două zile. După cele 2 zile, ne-au adunat pe toţi în faţa comandantului lagărului.
„Ştiţi de ce aţi fost încuiaţi, nu-i aşa? Când vă va intra în minte că sunteţi aici pentru reeducare? Când o să vă vină mintea la cap? Priviţi aici, băieţi! (şi au îndreptat ameninţător puştile lor spre noi). Toate vieţile voastre sunt în mâinile noastre: suntem cei care decidem ce se va întâmpla cu voi. Şi am decis că voi nu sunteţi buni de nimic. Vă vom împuşca pe toţi. Acum, toţi preoţii în dreapta mea!” Acolo am fost 20 de preoţi atât ortodocşi cât şi greco-catolici. Eu personal n-am ieşit, am stat împreună cu laicii. Apoi, comandantul a început din nou: „Acum, uitaţi-vă bine la ei! Vedeţi! Aceştia sunt cei care vă învaţă ideile lor politice. Aceştia sunt criminalii care vă bagă în cap ideea de Dumnezeu. Eu nu ştiu de unde au luat preoţii ideea de Dumnezeu. Hei, voi! îndrăzniţi să spuneţi că voi credeţi în Dumnezeu?! Oricine spune că mai crede în Dumnezeu să facă un pas în faţa mea, chiar acum!”
Ce puteam să fac? Nu am făcut pasul prima dată, dar acum trebuia să-1 fac. Mu am avut curajul în primul moment, dar de data asta mi-am spus mie că trebuia să recunosc ceea ce aşa şi era: credeam în Dumnezeu. Am păşit în faţă. Comandantul mă cunoştea foarte bine. „Hai, spune, de unde eşti?” I-am spus de unde sunt şi m-a întrebat: – „Crezi cu adevărat că există Dum¬nezeu, nu-i aşa?” – „Da!” – „Nu sunt mai mulţi decât tine? Hai să-i chemam pe toţi aici”. Şi au adunat toţi preoţii. Curtea lagărului era plină de gropi adânci şi pline cu apă. Superiorii ne-au alergat prin acele gropi timp de 2 ore. După aceea nici una din acele gropi nu mai era plină de apă, curtea a devenit ca o mlaştină murdară.”

extras din “Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos – vol I”

Astăzi după 55 de ani de la acele vremuri de prigoană, Bunul Dumnezeu ne bucură sufletele să-l vedem pe părintele Iustin slujind si rugându-se în continuare pentru neamul românesc. Mai jos puteţi urmări o înregistrare video din 20 aprilie 2009, cu parintele Justin citind Acatistul Invierii Domnului.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=zecAlmYVtXo]