Tag Archives: Sf. Nicolae Velimirovici

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea MD, Creta, 1600 IN

. Adormirea Maicii Domnului, icoană din Creta, anul 1600

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Poruncă, Cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti.

Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflându-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătând către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mântuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce. continuare »

SFÂNTA TREIME – iubire și ascultare infinite

Image result for Sfanta Treime

În calendarul Bisericii noastre, ziua de luni, după Rusalii este închinată Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). În ziua de Rusalii. a fost cinstit în chip deosebit Duhul Sfânt – sfințitorul vieții noastre, a treia persoană a Sfintei Treimi. Dar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis prin Fiul, existând, deci o legătură bine definită între cele Trei Persoane.
Definirea acestei dogme despre Sfânta Treime este meritul Sfinților Părinți de la Leacuri duhovnicești Sinoadele I si II ecumenice de la Niceea, 325 respectiv Constantinopol, 381. La acele adunări ale Bisericii a fost elaborat, pe baza învățăturii Mântuitorului Hristos cuprinsă în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, Crezul – Mărturisirea de credință a Bisericii – normativ până la sfârșitul veacurilor. În câteva articole, îndelung gândite și discutate, s-a formulat această învățătură despre Sfânta Treime.
Arie – ereticul care nu a recunoscut dumnezeirea Fiului și Macedonie – ereticul care s-a ridicat împotriva Duhului Sfânt, au fost anatematizați de Biserică, de la sfârșitul secolului al IV-lea vorbindu-se despre o învățătură clară a Bisericii: Treimea este deoființă și nedespărțită, așa cum mărturisim la Sfânta Liturghie. Este foarte greu de înțeles această dogmă a Sfintei Treimi: s-au scris tratate întregi de-a lungul veacurilor, s-au dat multe explicații – unele mai simple și altele mai complexe dar contează esențialul: există un singur Dumnezeu în trei ipostasuri: Tată, Fiu și Duh Sfânt. Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt este Sfințitorul lumii. Amin.

Când se seamănă sămânţa, puterea căldurii şi a luminii trebuie să pătrundă înăuntru ca s-o facă să crească. Când se plantează pomul, puterea vântului trebuie să vină ca să-l facă puternic şi să-şi întărească rădăcina. Când gospodarul îşi construieşte casa, el caută puterea rugăciunii, ca să-i sfinţească casa. continuare »

Sf. Nicolae Velimirovici: Biserica Ortodoxă și pacea mondială

Biserica pace

Vi se pare că Biserica Ortodoxă se interesează prea puţin de criza mondială, şi acest lucru vă roade. Cum „se interesează prea puţin”? Cine ar putea dori pacea mai mult decât chinuiţii şi mucenicii? Asta o scriu nu ca laudă de sine, ci doar mărturisind faptele istorice confirmate. Şi pe limba dvs. puteţi găsi cărţi, istorii şi însemnări de călătorie în care sunt descrise pătimirile şi chinurile de veacuri ale popoarelor ortodoxe. Acestea, însă, arată doar o măruntă parte a nedescrisului adânc de pătimire prin care au umblat sute de ani popoarele ortodoxe. Dacă popoarele bogate şi libere doresc pacea, ele o doresc, mă tem, pentru o viaţă în confort, neaducătoare de folos; iar când popoarele chinuite şi sărace doresc pacea, ele o doresc ca pe o odihnă trebuincioasă. Este firesc, deci, pe deplin firesc ca Biserica Ortodoxă,ca ocrotitoare şi hrănitoare a sufletului popoarelor ortodoxe, să dorească din toată inima pace în lume – pacea, nu războiul. De aceea se înalţă dimineaţa şi seara în bisericile noastre rugăciuni „pentru pacea a toată lumea”. De ce rugăciuni? Fiindcă noi, ortodocşii, credem că pacea pe pământ este dar al lui Dumnezeu, la fel ca vremea bună, şi rodirea, şi ploaia, şi sănătatea, şi însăşi viaţa. De aceea ne rugăm Dăruitorului tuturor darurilor bune să dăruiască pace lumii.

Ştiţi şi dvs. că pacea este o urmare a virtuţii, nu o chestiune de abilitate. Ştiţi că îngerii lui Dumnezeu, deasupra peşterii de la Betleem, în cântarea lor au vorbit mai întâi şi apăsat despre slăvirea lui Dumnezeu, şi apoi despre pacea pe pământ: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu,şi pe pământ pace, întru oameni bună voire. Cei ce nu încep prin a-L proslăvi cu credinţă şi rugăciune pe Făcătorul lor Cel Preaînalt cum pot avea pace în suflet, şi cum pot da lumii ceea ce n-au în sine? Apoi, ştiţi spusa lui Pavel despre Hristos: El este pacea noastră. Şi ce să mai zic? Ştiţi toată Evanghelia lui Hristos, care este în esenţă singura Carte despre Pace care există în lume. Şi ştiind toate acestea, cum aţi putea şi dvs. să gândiţi altfel decât că pacea este urmare a virtuţii, nu o chestiune de abilitate, şi că pacea poate fi atinsă doar prin virtute, nicicând prin abilitate? Luaţi ca exemplu o familie în care bărbatul şi femeia, amândoi fără virtute, păstrează pacea între ei doar prin abilitate. Oare pacea dintr-o asemenea familie poate fi trainică? Iar în familia unde Dumnezeu este slăvit, unde domneşte cinstea, acolo nu se vorbeşte despre pace, fiindcă în ea este deja pace de la sine, ca urmare a virtuţii. La fel, să zicem, precum căldura sau lumina este urmare a focului. Aşa este şi într-un popor, şi în întreaga omenire. Dacă virtutea n-ar fi şubrezită în lume, nu s-ar vorbi atâta despre pace. continuare »

Rusaliile – Pogorârea Sfântului Duh. Predica Sf. Nicolae Velimirovici. Despre lucrarea Sf. Duh – Sf. Ioan de Kronstadt

Când se seamana samânta, puterea caldurii si a luminii trebuie sa patrunda înauntru ca s-o faca  creasca.
Când se planteaza pomul, puterea vântului trebuie sa vina ca sa-l faca puternic si sa-si întareasca radacina.
Când gospodarul îsi construieste casa, el cauta puterea rugaciunii, ca sa-i sfinteasca casa.
Domnul nostru Iisus Hristos a semanat samânta de cel mai mare pret în câmpul lumii acesteia. Trebuia sa vina puterea Sfântului Duh, ca sa-i dea caldura si lumina, si sa o faca sa creasca.
Dumnezeu Fiul a semanat Pomul Vietii în câmpurile deserte si necultivate ale mortii. Trebuia ca vârtejul puternic al Duhului sa respire în el, ca sa întemeieze Pomul Vietii.
Întelepciunea lui Dumnezeu de dinaintea vesniciei se facuse salasuri de suflete alese ale oamenilor. Puterea si întelepciunea Duhului lui Dumnezeu trebuia sa pogoare în acest salas si sa-l sfinteasca.

Mirele Dumnezeiesc Îsi alesese Mireasa Sa, Biserica sufletelor curate, si Duhul bucuriei vesnice trebuia sa pogoare ca sa uneasca cerul si pamântul cu un inel, si sa învesmânteze Mireasa în haina de nunta.

Toate urmau sa se întâmple asa cum au fost proorocite. Duhul Sfânt a fost fagaduit si Duhul Sfânt a venit. Cine putea sa fagaduiasca venirea pe pamânt a Duhului Atotputernic afara numai de Cel care stia ca Duhul va face ascultare si va veni? Si cui va putea sa dea asemenea ascultare grabnica daca nu Celui Unuia fata de care El are iubire desavârsita? continuare »

Sf. Nicolae Velimirovici – Indrumar pentru a 4-a saptamana a Postului Mare: Ceea ce se afla in inima se varsa si se prelinge pe buze

„Din inima ies ganduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sant care spurca pre om.” (Mat. 15:19)

1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tau, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necrestinati a caror inima, din pricina pacatului stramosesc si pacatului lor, se preschimbase in izvor nu al vietii, ci al mortii si a toata putreziciunea.
2. Inima este un izvor, iar gura este un rau. Iar ca asa stau lucrurile da marturie Atoatestiitorul, Care in trup a umblat pe pamant, cu aceste cuvinte: Din prisosinta inimii graieste gura. (Mat. 12:34) Asadar, limba noastra este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sant in inima, aceleasi cuvinte-s si pe limba; si ce uraciune e in inima, aceeasi uraciune-i si pe limba. Ceea ce se afla in inima se varsa si se prelinge pe buze.
3. Adanca e inima omului, zis-a prorocul. O, Doamne, cat de adanca e inima omului! In inima omului totul se poate cuprinde, dar numai Tu, Dumnezeul nostru, o poti cuprinde. Si curatia ingerilor si necuratia iadului isi poate gasi locul in inima omului. Barometrul inimii omului are insemnate toate gradatiile, de la talpa iadului pana in taria cerurilor.
4. De aceea s-a zis: Mai inainte de toate cele ce se pazesc, pazeste-ti inima, caci din ea izvoraste viata. Izvoraste viata daca o pazesti; iar, de nu o vei pazi, va izvori toata uraciunea.
5. Si una, si alta. Asadar, pazeste si pastreaza izvorul vietii din tine, ca sa nu se tulbure. Tu esti botezat, si botezul e mare lucru. Esti imbaiat in apa si in duh. Fiul lui Dumnezeu s-a pogorat si te-a imbaiat, precum o maica isi imbaiaza pruncul murdar. El a curatit inima ta si a facut-o izvor al vietii. Si tu, ce faci? Oare nu esti fara de minte cand pacatuiesti? Oare prin pacat nu preschimbi izvorul vietii intr-un izvor al mortii?
6. O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea esti, cat de bine este pentru om a-si preda inima in mainile Tale decat a o calauzi cu propriile maini! Cu adevarat primejdios lucru este pentru om a-si calauzi inima cu muritoare maini! Tu, Doamne, dintotdeauna ai stiut asta. Iar Tu, indata ce i-ai daruit omului inima – aceasta nemarginita si tainica minune! – parinteste l-ai sfatuit: Fiule, da-mi inima ta! Adica, intoarce dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde.
7. Multi vorbesc despre voia sloboda a omului. Sant oameni slobozi intru bine, iar altii slobozi intru rau. Slobod intru bine este cel ce isi preda libertatea celui mai slobod, adica Celui ce este cel mai slobod, ca sa o foloseasca spre bine. Slobod intru rau este cel ce vrea sa foloseasca singur libertatea sa, si atunci, fara sa bage de seama, o preda Tiranului, celui ce este cel mai lipsit de libertate.
8. Oare nu ai vazut vreun copil caruia maica i-a dat cutitul sa taie paine, si copilul tine cutitul, iar mama tine cutitul copilului? Asa, de fapt, mama e cea care taie cu cutitul, chiar daca copilului i se pare altminteri. Daca copilul impinge mana mamei, atunci nu va taia painea, ci se va taia pe sine. Oare nu este aceasta chipul libertatii omenesti? Oare nu este pilda despre cei slobozi intru bine si cei slobozi intru rau? continuare »

Sf. Nicolae Velimirovici – Indrumar pentru a doua saptamana a Postului Mare: Luptati pentru neintinarea si curatia inimii voastre

„Mai inainte de toate cele ce se pazesc, pazeste-ti inima, caci din ea izvoraste viata.” (Pilde 4:23)

1. Gospodarul isi pazeste de pasari tarina insamantata, si de omizi livada si isi pazeste de fiare stana, dar nimic altceva nu isi pazeste gospodarul precum casa de talhari, de foc, de ape, de fulgere, si de toata necuratia. Ce e casa pentru gospodarie, este inima pentru om. Pentru acesta s-a zis: „Mai inainte de toate cele ce se pazesc, pazeste-ti inima.

2. Din inima izvoraste sange, iar in sange e sufletul. Precum e sufletul in inima, asa e in tot omul. Daca apa in izvor este sarata, este sarata si in rau; daca e dulce in izvor, va fi dulce si in rau. Cum e izvorul, asa-i si varsarea raului.

3. Daca sarpele te musca de deget, otrava lui n-ar lucra, daca sangele n-ar duce-o la inima. Cand doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta daca sangele nu l-ar duce la inima. La inima ajunge si otrava, si leacul. Tot ce otraveste viata si tot ce lecuieste viata trebuie sa ajunga la inima si sa treaca prin inima.

4. Acolo unde este centrul sistemului circulator sanguin trupesc, acolo este si centrul sistemului circulator duhovnicesc. Inima trupeasca este organ al inimii duhovnicesti. Si chiar daca asta este realitatea, totusi si aceasta realitate e o mare taina.

5. Cu adevarat de nepatruns este aceasta taina pentru mintea noastra, pentru ca mintea este mai mica decat inima, iar inima cuprinde mintea, nu mintea inima. Partea nu intelege intregul si nici cele mai de jos nu inteleg cele inalte. Dumnezeu asa a vrut si asa a randuit. Fericit este cel ce mai putin cerceteaza tainele fiintei lui Dumnezeu si mai mult asculta de poruncile lui Dumnezeu si mai mult simte iubirea lui Dumnezeu in inima lui!

6. Sufletul este invesmantat in porfira sangelui; iar cand vesmantul este asa de simtitor, cu atat mai mult este ceea ce acopera vesmantul! Precum un pai poate molipsi si strica sangele, asa si un singur cuvant, o singura privire, un singur gand poate molipsi si strica sufletul.
continuare »

Sf. Nicolae Velimirovici – Indrumar pentru prima saptamana a Postului Mare: Dumnezeu vrea inima noastra!

“Fiule, da-mi inima ta! zis-a Domnul” (Pilde 23:26)

1. Mai presus de toate gandeste-te la Dumnezeu caci si Dumnezeu se gandeste la tine mai inainte de toate. Precum pastorul se gandeste la oaia cea ratacita mai mult decat la intreaga turma, asa si Dumnezeul tau, se gandeste la tine, care te pierzi in pacat, mai mult decat la toti ingerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu inseamna a cerceta fiinta Lui Dumnezeu, ci inseamna a cerceta si a afla ce vrea Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpara nu cauta la coaja, ci la miez. La fel si cel ce cumpara oua. Si asijderea cu nenumarate lucruri din lume, oamenii le cauta pe cele nevazute si nu pe cele vazute. Si Dumnezeul tau cauta la tine dupa inima. Prin coaja cea trupeasca, El priveste in miezul tau, in inima ta, si cauta la inima ta. Fiul meu, da-i inima ta!

4. In inima Ziditorul a pus temelia vietii. In temelie viata se zamisleste, purcede, creste, si se indreapta spre mormant si dincolo de mormant. Oare cat pretuieste omul despre care toti spun: e destept dar nu are inima? Dumnezeu nu va cere de la el desteptaciune, ci inima. Caci s-a zis “ce este nebun al Lui Dumnezeu, mai intelept decat oamenii este.” (ICor.1:25)

5. Sau cat pretuieste omul despre care se spune: e bogat dar nu are inima? Oare isi va duce bogatia in cealalta lume si o va darui Celui a carui vistierie sunt pamantul si cerul, si soarele si stelele si toate si toate imparatiile stiute si nestiute?

6. Sau ce-i ajuta omului puterea si frumusetea cea trupeasca? Oare nu intalnim zilnic pe cei ce in tinereti erau puternici si frumosi, iar acum, garboviti si trasi, se sprijina ori in baston, ori de mana cuiva? Multora, puterea si frumusetea trupeasca le-a slujit, din nefericire, la putrezirea inimii inainte de putrezirea pielii si oaselor.

7. Fericiti sunt cei ce din tinerete nu s-au indragostit de nicio frumusete trecatoare si muritoare, ci de Ziditorul lor, a carui putere nu slabeste si a carui frumusete nu piere! La Dragostea lor, Dumnezeu va raspunde cu dragoste insutita si inima lor Dumnezeu o va randui langa Inima Sa.

8. Postul inseamna slabirea legaturii inimii cu lumea si intarirea legaturii inimii cu Dumnezeu. Aminteste-ti si cugeta la aceasta in ca dintai saptamana a Marelui Post.

9. Intarirea legaturii cu Dumnezeu aduce bucurie in inima. De aceea se citeste la inceputul Postului din cartile bisericesti: „Iata, a venit veselitoarea vreme a postului!” continuare »

Sf. Nicolae Velimirovici: Predica la Duminica Vamesului si a Fariseului

Evanghelia despre rugaciunea vamesului si fariseului

Luca 18:9-14

Catre unii care se credeau ca sunt drepti si priveau cu dispret pe ceilalti, a zis pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames; postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.

Un om a mers in padure ca sa aleaga un copac din care sa faca grinzi pentru acoperis. Si a vazut doi copaci, unul langa altul. Unul era neted si inalt, dar era putred pe dinauntru, si celalalt era cu damburi si urat pe dinafara, dar era sanatos pe dinauntru. Omul a oftat si si-a zis: “La ce-mi foloseste mie acest copac inalt, necioturos, daca este putred pe dinauntru si din care nu pot sa fac barne? Celalalt, chiar daca este cioturos si urat, cel putin este sanatos pe dinauntru si astfel, daca muncesc putin mai mult, pot sa-l folosesc la barne de acoperis pentru casa mea.” Si, fara sa se gandeasca mai mult, a ales acel copac.

Tot la fel va alege si Dumnezeu intre doi oameni pentru casa Sa si nu va alege pe cel care pare bun pe dinafara, ci pe cel a carui inima este plina de dreptatea sanatoasa a lui Dumnezeu.

Cei mandri, ai caror ochi sunt intr-una ridicati spre cer, in vreme ce inimile lor sunt lipite de pamant, nu sunt placuti lui Dumnezeu; sunt bineplacuti lui Dumnezeu numai cei smeriti si blanzi cu inima, ai caror ochi sunt plecati spre pamant, in vreme ce inimile lor sunt bogate intru cele ceresti. Ziditorul lumii alege oamenii care cauta la pacatele lor inaintea lui Dumnezeu, mai mult decat la faptele lor cele bune. Caci Dumnezeu este doctorul care vine la patul pe care sta fiecare dintre noi si intreaba: “Unde te doare?” Omul care foloseste de venirea doctorului, ca sa-i spuna despre toate durerile si slabiciunile sale, este intelept, dar omul care isi ascunde durerea si se lauda cu sanatatea sa, este nebun. Ca si cum doctorul viziteaza oamenii pentru sanatatea lor si nu pentru starea lor de boala! Marele Ioan Gura de Aur spune ca “Este rau sa pacatuiesti, desi aici se poate da ajutor; dar sa pacatuiesti si sa nu ingadui pacatul – aici nu se mai poate nici un ajutor.” continuare »