Tag Archives: Semjen Zsolt

Vicepremierul Ungariei instigă la DESTRĂMAREA României

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a pledat vineri la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad pentru obţinerea autonomiei de către maghiarii din afara graniţelor, susţinând că fiecare comunitate de maghiari trebuie să-şi elaboreze conceptul de autonomie care i se potriveşte, iar Ungaria îl va sprijini.

‘Cert este faptul că fiecare parte a naţiunii trebuie să îşi elaboreze un concept de autonomie care să i se muleze perfect şi Ungaria, statul ungar, va sprijini conceptul de autonomie elaborat de naţiunea respectivă. Da, vom sprijini cu toate puterile acest concept de autonomie, putem arăta pildă în Uniunea Europeană şi putem spune că există deja exemple în UE pentru un anumit concept de autonomie şi, dacă există precedent, se poate şi pentru noi’, a afirmat Semjen Zsolt, potrivit Jurnalul.ro.

Vicepremierul ungar a spus că chestiunea autonomiei reprezintă ‘punctul nevralgic în ceea ce priveşte ţările urmaşe, succesoare’ şi a susţinut că autonomia nu este o descoperire maghiară sau o cerere extremă, ci un drept uman, chiar ‘regina drepturilor omului’.

‘Este important să spunem că Ungaria niciodată nu a cerut, niciodată nu a solicitat, nu a vrut ceva pentru care să nu existe precedent în UE. Aşadar, autonomia nu este o descoperire maghiară, nu este o solicitare maghiară extremă, aşa cum se spune în politica internă românească, ci autonomia este, de fapt, un drept uman la nivelul comunităţii. Se spune că este regina drepturilor omului’, a spus Semjen Zsolt, citat de Agerpres.

La fel ca şi în anii precedenţi, el a https://admin.realitatea.net/add_news.php#susţinut că în ţările în care se înfăptuieşte autonomia ‘acest lucru este spre binele naţiunii minoritare şi majoritare laolaltă’ şi a adăugat că maghiarii nu sunt cetăţeni de gradul doi şi trebuie să spună că autonomia li se cuvine, aşa cum li se cuvine şi altor cetăţeni ai UE.

‘Fiecare naţiune, ea însăşi, trebuie să îşi elaboreze propriul concept de autonomie. Cei din Voivodina, autonomia din Voivodina, cei din Ucraina Subcarpatică trebuie să procedeze la fel, ardelenii la fel – autonomie teritorială pentru maghiarii în bloc în secuime şi autonomie culturală pentru Partium şi pentru celelalte comunităţi de maghiari în diaspora’, a afirmat vicepremierul Ungariei.

Vicepremierul Ungariei a afirmat că pentru obţinerea autonomiei este nevoie, printre altele, de acceptarea de către majoritate, iar în România majoritatea deocamdată respinge această solicitare.

‘Această autonomie se va realiza dacă avem o masă critică. Dacă în cazul catalanilor a fost nevoie de 100 de ani şi noi vom avea nevoie de o fărâmă de timp pentru a o obţine‘, a spus Semjen Zsolt.

| realitatea.net