Tag Archives: revista AXA

Unde sunt golanii din Piata Universitatii? Neocomunistii din ultimii 22 de ani trebuie inlocuiti

Mugur Vasiliu: PIAŢA UNIVERSITĂŢII sau despre murdărirea singurului simbol al libertăţii post-decembriste

Au trecut aproape 22 de ani şi, iată că, prea puţină lume îşi mai aduce aminte de ceea ce a însemnat protestul studenţilor împotriva continuării comunismului în România, protest căruia i s-au alăturat, pe acea vreme, foarte mulţi intelectuali şi nu numai. Este foarte important de amintit că acest protest a fost primit cu mare ostilitate de întreaga clasă politică, precum şi de întreaga ţară, care era plină de „cetăţeni indignaţi”; iar televiziunea transmitea încontinu lucruri pe cât de mizerabile, pe atât de mincinioase despre participanţii la manifestaţia din Piaţa Universităţii.

Şi tot puţini sunt aceia care îşi mai amintesc că manifestaţia din Piaţa Universităţii a fost îndreptată împotriva noului comunism, care luase „faţă umană” – după expresia principalului responsabil pentru crimele începute în România în decembrie 1989, Ion Iliescu -, neocomunism care a îmbrăcat de atunci şi până astăzi tot felul de forme politice, cu tot felul de denumiri: FSN, PDSR, PD, PNL, PNŢ, UDMR, PC, PDL şamd. Toate la un loc, şi fiecare separat, nefiind decât oglindiri ale fărâmelor rămase după spargerea PCR, toate fiind infiltrate până în profunzime de securitate şi cadre ale fostului partid comunist. continuare »