Tag Archives: revenirea la Ortodoxie

21 oct. 1948: Revenirea greco-catolicilor la ortodoxie, înfruntând opoziţia ierarhiei uniate

 

revenirea greco-catolicilor la ortodoxie

  • Dorinte de revenire a greco-catolicilor la ortodoxie au fost mai multe, dar momentele politice nu au lasat finalizarea dorita (Ardealul fiind sub ocupatie straina).
  • Momentul cel mai important este cel de la 1939 cand ierarhii uniti au semnat in grup revenirea la Biserica din care s-au desprins la 1700. Presiunile si amenintarile papei de la Roma i-a facut sa se razgandeasca.
  • La 21 octombrie 1948, la Alba Iulia, intelectuali, preoti, tarani greco-catolici au revenit în masă la ortodoxie.

Cauzele dezbinării

      Odată cu ocuparea Ardealului de către Habsburgi (1698) s-a încercat ruperea românilor de aici de românii de peste Carpaţi. Această rupere trebuia făcută religios, cultural şi politic urmărindu-se totodată un control deplin asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate.

       Începând cu anul 1700, împăraţii habsburgi au dus o intensă activitate de catolicizare a populaţiei din zonele cucerite. Pe de o parte se intenţiona izolarea românilor ardeleni iar pe de altă parte recuperarea numărului de credincioşi pierduţi de catolicism prin trecerea la reformă. În acest sens papalitatea şi coroana austriacă aveau un scop comun. Episcopul Romei se gândea la recuperarea numărului de credincioşi iar Habsburgii erau conştienţi că dacă va creşte numărul catolicilor în teritoriile cucerite vor avea mai mulţi susţinători din interiorul imperiului.

       Înainte de ocupaţia habsburgică nu existau români de religie catolică în Ardeal, dar cum între catolicism şi protestantism prăpastiile se adânciseră tot mai mult, atenţia li s-a îndreptat în mod deosebit spre credincioşii ortodocşi care aveau un cult asemănător. Un alt motiv pe care Roma îl avea de a-i converti pe ortodocşii din Ardeal e legat de vechea intenţie de a cuceri cât mai mulţi adepţi din ţările ortodoxe pentru a se extinde până la Constantinopol.

        Deoarece cu toate silniciile impuse românilor ardeleni aceştia au refuzat trecerea la catolicism atât din motive naţionale cât şi din motive de credinţă, papalitatea şi Casa de Habsburg au încercat o altă metodă creând o religie intermediară între catolicism şi ortodoxie: greco-catolicismul sau unirea cu Biserica Romei.

      Românilor li s-a spus că se unesc doar administrativ cu Biserica Romei iar obiceiurile şi învăţăturile de credinţă şi le vor păstra. Chiar şi în această situaţie foarte puţini au fost cei care au acceptat ideea. Marea majoritate a românilor s-au ţinut în continuare de ortodoxie pe care o numeau şi “legea Ierusalimului”. Abia după mai bine de un secol şi jumătate, prin sinoadele Greco-catolice de la Blaj (1872 şi 1882) s-a hotărât schimbarea învăţăturii de credinţă prin care românii deveniţi uniţi cu Roma acceptau, pe lângă subordonarea administrativă, şi dogmele apusene mai exact ereziile filioque, azima, purgatoriul…

continuare »