Tag Archives: proteste

Minciuna lui Ponta despre gazele de şist: Dacă nu avem gaze din producţia internă…

rp_1970660_716800695026487_1716396956_n_81168300_87060200_35075500_33778400_36384800_18338000.png Gazele de şist reprezintă un subiect care trebuie discutat serios, precizându-se că, dacă nu există gaze din producţia internă, atunci alternativa este cumpărarea acestora din Rusia, astfel că orice protest pe această temă trebuie să aibă un scop şi o finalitate, a declarat premierul Victor Ponta.

El a precizat că se referă la acest subiect după ce a observat protestele organizate, duminică, în cazul gazelor de şist.

“Am văzut ieri – chiar dacă nu a fost foarte mediatizat, eu iau foarte în serios – discuţia despre gazele de şist. A fost o zi de organizare a unor proteste apropos de gazele de şist şi cred că e un alt subiect asupra căruia trebuie să discutăm foarte serios, pentru că trebuie spus «Bun, şi dacă nu avem gaze din producţia internă, de unde le luăm? Din Rusia». Adică, în contextul actual, cred că orice protest trebuie să aibă un scop şi o finalitate şi cred că o discuţie serioasă pe orice temă e utilă”, a spus Ponta.

Peste 350 de persoane au participat, duminică după-amiază, în municipiul Vaslui, la un marş de protest faţă de gazele de şist, manifestanţii scandând lozinci împotriva clasei politice şi a firmei care desfăşoară activităţi de explorare a gazelor de şist în judeţ. continuare »

6 Aprilie 2014: Ziua Națională de proteste împotriva fracturarii hidraulice

6_aprilie_stop_fracturare_1

Un nou protest faţă de explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice se anunţă în acest sfârşit de săptămână. Potrivit organizatorilor, duminică, 6 aprilie, vor avea loc mitinguri și marșuri în peste 60 de localităţi din ţară, dar şi în oraşe din străinătate.

Aproape 100 de ONG-uri participă la organizarea “Zilei Naţionale de Luptă împotriva Fracturării Hidraulice”, sub sloganul “Împreună oprim otrăvirea României”.Organizatorii protestelor cer Parlamentului şi Guvernului României “interzicerea prin lege a fracturării hidraulice în explorarea şi exploatarea hidrocarburilor neconvenţionale, inclusiv a gazelor de şist, anularea Hotărârilor de Guvern prin care s-au aprobat în mod ilegal acordurile de explorare-exploatare-dezvoltare pentru gazele de șist şi respectarea voinței comunităților locale și transparentizarea procesului decizional”.

Lupta împotriva fracturării hidraulice a intrat într-o nouă etapă. La Pungești se pregătește primul foraj, iar alte și alte perimetre au fost concesionate pentru explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de șist. Metoda fracturării începe să fie implementată pe ascuns și la exploatările clasice de petrol și gaze pentru creșterea productivității, fără niciun fel de studiu de impact asupra sănătății și mediului … Turismul și agricultura vor fi distruse prin otrăvirea apei, pamântului și aerului. Agricultorii vor fi primii afectați, apoi micii întreprinzatori și încet, încet întreaga țară, se arată în comunicatul de presă remis redacţiei ŞtirileTVR.ro, semnat de George Epurescu, Maria Olteanu şi Dan Trifu.

Marea majoritate a ONG-urilor participante la manifestaţiile de protest sunt grupate în Coaliţia Pentru Mediu, Asociatia Romania Fara Ei, Miscarea de Rezistenta de la Pungesti, Academia Civica Bihor, Asociatia Romania Vie, Asociatia Femeilor Universitare, Asociatia Cetatenilor Abuzati din Romania, DobroGeea, Miscarea Nationala de Rezistenta, Centrul de Interventie Civica precum si numeroase grupuri informale, preoti si primari din zonele afectate de lucrarile privind explorarea si exploatarea gazelor de sist.Vaslui, Constanta, Bihor, Arad, Timis, Galati, Iasi, Neamt, Sibiu, Buzau, Mures.

Lista cu oraşele unde vor avea loc proteste, dar şi mai multe informaţii despre protestul de duminică pot fi găsite pe pagina de Facebook a evenimentului, precum și pe site-ul stopfracturare.ro.

| stiri.tvr.ro

Chevron și-a reluat lucrările, duminică dimineața! ÎNDEMN la luptă: Români veniți la Pungești sau ieșiți în stradă!

OFICIAL: Conducerea Poliţiei Vaslui a emis o dispoziţie prin care comuna Pungeşti devine „zonă specială de siguranţă publică“, fapt ce presupune controlul strict al oamenilor şi vehiculelor care tranzitează localitatea.

Incidentele violente de sâmbătă de la Siliştea au determinat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui să pună în aplicare Ordinul 60 din 2010 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, ceea ce înseamnă că toată comuna Pungeşti este declarată „zonă specială de siguranţă publică“ pentru o perioadă nedeterminată.

Stire de ultima ora!!! In Pungesti e stare de asediu!
Libertatea intalnirilor a fost interzisa total! Oamenii nu mai au voie sa umble cate 2! Cum ii prind ca sunt cate 2, ii baga la duba!!! Doar in casele oamenilor se mai pot aduna oamenii. Probabil toate telefoanele in zona sunt ascultate masiv!
Din Pungesti vine lumea, adunati-va la fantana, ca nu se mai poate! Linia rosie a fost depasita de mult! De aici nu le-a mai ramas decat sa scoata mitralierele si sa ne mitralieze in stadion, cum a facut-o Augusto Pinochet, cel care i-a vandut pe chilieni baietilor scolii de la Chicago!

Jandarmii terorizeazã sătenii din Pungești!

Comuna Pungesti e împânzitã de jandarmi. Pe fiecare ulitã patruleazã câte 2-3 jandarmi. De asemenea, multe gospodãrii au în poartã câte un jandarm si oamenilor nu li se dã voie sã iasã din casã! De asemenea, zona e plinã de masini ale politiei. orice trecãtor este oprit si legitimat. Este interzis sã circuli în grupuri de peste 3 oameni! Deocamdatã nu a fost emis niciun comunicat de presã care sã explice mãsurile fãrã precedent si fãrã suport legal, luate în comuna Pungesti, anunta cotidianul Vremea Noua.

La Pungești Jandarmeria a instaurat starea de necesitate

UPDATE orele 14.10 În comuna Pungesti, satul Silistea Jandarmeria a instaurat starea de necesitate. Pentru ca existau informatii ca oamenii se vor aduna din nou sa protesteze impotriva faptului ca Chevron si-a reluat lucrarile privind ridicarea sondei de explorare a gazelor de sist pe terenul concesionat de la primarul Mircia Vlasie, ales de pungesteni in fruntea lor anul trecut, jandarmii au inceput sa aplice o lege care seamana foarte tare cu starea de razboi.

Constantin Paslaru ne-a relatat prin telefon: “Aici este stare de necesitate. S-au inchis toate barurile, oamenii nu au voie sa fie mai mult de trei pe strada, la fiecare colt de ulita sau drum sunt cate patru-cinci jandarmi care nu-i lasa pe oameni sa mearga pe drum, ii trimit acasa, li s-a interzice oamenilor sa se deplaseze iar daca trebuie sunt insotiti de jandarmi, tabara de rezistenta este incercuita de jandarmi – aflati in numar impresionant in zona, nu se poate intra acolo fiind declarata zona de infractionalitate. Masinile de la Chevron s-au intors, oamenii lor lucreaza nestingheriti, sunt paziti din metru in metru de jandarmi si aici este pur si simplu teroare. Nu se poate trece prin zona cu terenul Chevron, pe drumul judetean, decat in trafic, cu masini, dar si acestea sunt oprite si cei din ele sunt legitimati la sange si controlati la toate actele masinilor.”. In zona nu este permis accesul presei, mai informeaza cotidianul citat.

pungesti_chevron revine 8 dec
După o noapte de coșmar în Pungești, unde jandarmi mascați au haituit localnicii și activiștii prin tot satul, după arestări, bătăi, dosare penale și abuzuri de neînchipuit, Chevron a anunțat oficial în această dimineață reluarea activității la Pungești. Oameni fără Dumnezeu, care nu țin cont nici că e sfânta duminică.
Potrivit unui comunicat de presa, Chevron precizeaza ca vrea sa “realizeze in zona exclusiv actiuni de explorare, folosing tehnologii conventionale”.
“Prioritatea noastra e sa desfasuram activitati in mod sigur si responsabil fata de mediul inconjurator. Respectam dreptul persoanelor de a-si exprima opiniile, dar credem ca ele trebuie exercitate in limitele legii”, se mai afirma in comunicatul de duminica dimineata.

Romania TREZESTE-TE, te apara o bunica

Mai mult ca oricând vă cerem tuturor celor care ați fost în aceste două luni de rezistență lângă noi, cu sufletul sau aici, pe câmp, pe pământul nostru: AJUTAȚI-NE!
Nu îi lăsați să ne calce în picioare! Singuri nu le putem face față, sunt mulți, blindați și dispuși să încalce legi, drepturi, constituția, oamenii.
Pentru noi nu există cale de întoarcere. Facem un apel disperat către toți românii – veniți la Pungești!

DISTRIBUITI MASIV SI IESITI IN STRADA!!!
Proteste de solidaritate peste tot in tara si se tot organizeaza! Hai, scoate-ti orasul in strada si tu!!!
▬ Bucuresti – Universitate / 17:00
▬ Cluj – https://tinyurl.com/ProtestCLUJ
▬ Campeni – www.facebook.com/events/64917646510563
▬ Alba Iulia – www.facebook.com/events/242255889265548
▬ Craiova – https://tinyurl.com/ProtestCRAIOVA
▬ Oradea – www.facebook.com/events/683549488345708
▬ Radauti – www.facebook.com/events/674877445879068
▬ Tg. Mures – www.facebook.com/events/689474207752702
▬ Constanta – www.facebook.com/events/222404877931043
▬ Piatra Neamt – www.facebook.com/events/262743823877410
—————
▬ Hamburg – www.facebook.com/events/219022074944202
▬ Berlin – www.facebook.com/events/1404561313094143
▬ Paris – www.facebook.com/events/518728031557628
▬ Londra – www.facebook.com/events/719808488031654
▬ Montreal – www.facebook.com/events/487775371338513

11.54 Teroarea la Pungesti continua!!! Un grup de 15 protestatari veniti din tara din mai multe orase printre care Bucuresti si Sibiu care aseara au dormit cu totii la un satean din comuna Pungesti au incercat in urma cu putine momente sa se indrepte cu totii spre tabara Miscarii de Rezistenta din Pungesti pentru a continua protestele. Cum au iesit pe drumul principal o dupa cu jandarmi a venit langa ei si au incercat sa-i urce in dube cu forta pe motiv ca sant “grup organizat si nu au voie”. Imediat satenii din Pungesti au iesit din case si s-au alaturat reprezentantilor societatii civile printre care am recunoscut pe Alexe si Achimescu veniti din Piata Universitatii. Interventia satenilor a fost salvatoare, jandarmii batand in retragere, ne-a declarat in exclusivitate Zana Domitean cea care a fost de fata la intrega busculada creata!

10.46 Conform unuia din liderii Miscarii de Rezistenta de la PUNGESTI si anume Constantin Paslaru, escrocii de l-a Jevron si-au trimis de dimineata la prima ora sclavii ce lucreaza pentru ei sa reinceapa lucrarile si sa refaca gardul daramat ieri de catre manifestanti! In plus aproape un batalion de jandarmi au ocupat pozitii in zona, ca baraje militarizate si patrule permanente. Foarte grav este insa faptul ca celor cunoscuti pentru activitatile lor protestatare li s-a interzis accesul in zona, desi majoritatea taranilor au pamant acolo si ar putea desfasura unele activitati cum ar fi scosul pe pasune a animalelor pentru ca inca mai exista iarba pe camp. “E o tensiune mare in aer, oamenii sant foarte furiosi ca protestul lor de ieri nu a fost luat in seama dar increzatori pentru victoria reportata impotriva Chevronului. Lupta abia incepe, romanii ar trebui sa-si arate din nou solidaritatea fata de Miscarea de Rezistenta de la Pungesti si sa iasa cu totii la proteste”, ne-a declarat in exclusivitate acesta. Intrebarea noastra este, cati bani cheltuie autoritatile romane cu paza hotilor care vor sa ne fure bogatiile subterane si sa ne otraveasca solul si apa in cardasie cu tradatorii de politicieni si maleficul Ponta?!

Protestele Rosia-Montană de la Brașov. Protestatarii îi acuză pe jandarmi că au folosit VIOLENȚA

brasov_02_1dae04d7a1Trei persoane au fost duse aseară la poliție, după o serie de incidente ce au avut loc în timpul protestului față de exploatarea de la Roșia Montană, organizat la Brașov. Unul dintre ei îi acuză pe jandarmi că l-au bătut.

La protestul de la Brașov a participat și preşedintele Asociaţiei Alburus Maior, Eugen David, care îi acuză pe jandarmi, într-o postare pe contul său de Facebook, că au avut un comportament violent.

“Pe unii dintre noi ne-au târât de pe caldarâm, au dat cu gaze lacrimogene şi apoi au simţit nevoia să îşi încerce forţele nevrotice aplicând pumni şi picioare absolut inutil şi fără ca cineva să-i fi atacat sau să riposteze! Încă îmi sună în urechi “acum mă, acum e momentul, dă în el, mă” şi “umflă-l să-i arăt eu lui”. Am încasat cât au vrut, apoi am fost azvârlit în dubă, unde am fost ţinut de jandarmi culcat pe orizontală. N-am apucat să văd câţi mai erau aruncaţi în dubă cu mine, pur şi simplu peste jandarmii care erau deja pe banchete. Spre mirarea mea, loviturile au încetat. La Secţia 1 unde am fost duşi, am putut observa că suntem trei “huligani” cu totul. Am fost trataţi totuşi civilizat, atât de jandarmii care ne-au adus (alţi jandarmi, într-un fel cei care ne-au scăpat din mâna unor nevrotici), cât şi de agenţii de poliţie. Ne usturau ochii şi faţa îngrozitor de tare de la gaz. După 4 ore de discuţii, după ce mi s-a adus la cunoştinţă deschiderea celui de-al 5lea dosar penal, am păşit liber spre grupul care ne aştepta solidar în faţa secţiei. La câteva minute au apărut şi ceilalţi doi colegi de suferinţă. Am răni pe corp. Şi Roşia este a noastră rană. Luptăm! Mai urmează…”, mai scrie Erwin Albu, care precizează că a fost amendat cu 1.500 de lei.

| buciumul

Cetățenii din Mangalia au ieșit pe străzi împotriva poluării prin fracturare hidraulică

[hana-flv-player video=”https://www.mangalia.tv/video/20131020frack.mp4″ width=”590″ description=”” player=”6″ autoload=”true” autoplay=”false” loop=”false” autorewind=”true” /]

Din estimarile autoritatilor au participat aproximativ 250 de persoane. Protestul a fost unul spontan, fara a fi initiat sau condus de entitati juridice.

| mangalia.tv

Ministrul de interne le cere jandarmilor înăsprirea măsurilor faţă de protestatari, adică: recurgerea la violență

jandarmi pungestiŞEDINŢĂ de URGENŢĂ la Ministerul de Interne, pe tema MITINGURILOR. Stroe: “Să înceteze. Trebuie să diminuăm imaginea negativă că n-am aplicat legea până la capăt”

Şedinţă de urgenţă la Ministerul de Interne, pe tema mitingurilor din ultima perioadă: cele anti-Roşia Montană şi cele împotriva explorării gazelor de şist.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, nu mai vrea mitinguri. În cadrul şedinţei de urgenţă de la MAI, pe tema mitingurilor, acesta s-a exprimat, spunând: “Protestele ilegale trebuie să înceteze. Organizatorii trebuie să respecte legea”, adăugând şi “Nu am aplicat legea până la capăt”, informează Realitatea TV.

 “Va trebui să monitorizăm toate aceste mitinguri şi traseele, şi să începem să diminuăm imaginea pe bună dreptate negativă în legătură cu faptul că nu am aplicat legea până la capăt. Rămân femr pe ideea pe care şi premierul a exprimat-o şi aceea că vom încerca să nu se ajungă la conflicte între cetăţeni şi reprezentanţii instituţiilor statului, totuşi a trecut multa vreme si organizatorii mitingurilor trebuie să înţeleagă că trebuie să respecte legea, de voie sau de nevoie”, a mai spus Radu Stroe.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a mai declarat luni că trebuie diminuată imaginea negativă în legătură cu faptul că legea nu a fost “aplicată până la capăt” în cazul mintingurilor din ultima perioadă, precizând că se va încerca să nu se ajungă la conflicte. Ministrul Radu Stroe le-a spus prefecţilor şi reprezentanţilor Jandarmieriei că vor trebui monitorizate aceste mitinguri. “Mă refer la cele autorizate şi traseele parcurse în astfel de situaţii, astfel încât să diminuăm imaginea, pe bună dreptate negativă, în legătură cu faptul că nu am aplicat legea până capăt. Rămân totuşi ferm pe ideea pe care şi primul ministru a expimat-o, şi anume aceea că vom încerca să nu se ajungă la conflicte între cetăţeni şi reprezentanţii instituţiilor statului”, a spus Radu Stroe, la videoconferinţa cu prefecţii.
Ministrul Afacerilor Interne a subliniat însă că şi organizatorii mitingurilor ar trebui să respecte legea.
“Organizatorii mitingurilor vor trebui să înţeleagă faptul că trebuie să respecte legea. De voie şi, dacă va fi cazul, de nevoie”, a spus Radu Stroe. continuare »

Tehnici de spalare a creierelor si manipularea politica a protestelor

George-Soros-Ocupati-RomaniaToate tehnicile de manipulare cunoscute in literatura de specialitate au fost utilizate in Romania, inclusiv la referendumul din 2012, care a fost cea mai mare agresiune psihologica facuta asupra populatiei in ultimii ani, spune sociologul Bruno Stefan.
Intr-un interviu acordat Ziare.com, presedintele Fundatiei “Biroul de Cercetari Sociale” explica ce este manipularea politica, vorbeste despre arsenalul de tehnici de manipulare si rolul important jucat de televiziuni. Bruno Stefan sustine ca protestele din Romania sunt in totalitate manipulate politic, aducand si argumente.

Ce se intelege prin manipulare politica?

Manipularea este actiunea prin care un individ este convins sa actioneze si sa gandeasca intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului si nu cu interesele sale, prin utilizarea unor metode si tehnici care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand insa impresia libertatii de gandire si de decizie.

Spre deosebire de influenta convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta a situatiei, a problemei, ci inocularea unei intelegeri convenabile, facand astfel incat indivizii sa nu constientizeze scopurile adevarate ale celor care ii influenteaza si, mai mult decat atat, sa fie convinsi ca ei insisi isi doresc sa gandeasca si sa actioneze in acel mod.

In general, manipularea este o forma de agresiune psihologica ce utilizeaza aceleasi mijloace ca si propaganda sau zvonul, in scopul devierii comportamentelor.

Intr-o masura destul de mare oamenii isi schimba si comportamentele politice, iar cercetarile sociologice arata ca fanii tuturor partidelor existente nu reprezinta decat maximum o treime din electorat. Exista deci o mare parte din electorat care ar fi dispusa sa-si schimbe intentia de vot, iar ea este tinta tuturor campaniilor din alegeri. Sunt oameni care balanseaza de la un partid la altul la fiecare alegere si asupra lor se aplica cele mai diverse tehnici de manipulare. continuare »

Tabara de rezistenta anti-Chevropn: Barladenii solidari cu localnicii din Silistea – Pungesti vor sa instaleze corturi pentru a impiedica accesul utilajelor. Pe 19 octombrie România se mută la Pungești

Conform Monitorului de Vaslui mai multi barlãdeni, impresionati de spiritul civic al locuitorilor satului Silistea, comuna Pungesti, unde va fi ridicatã prima sondã de explorarea a gazelor din sist, isi vor instala corturile in zonã pentru a nu permite aceesul utilajelor pe terenul vizat de investitor.

 Sursa: Vremeanoua

 Primii militanti anti-fracturare hidraulicã si ecologisti din Barlad au plecat cãtre Pungesti incã din seara zilei de luni, 14 octombrie. Dupã o noapte petrecutã in jurul focurilor, in compania a circa 100 de localnici, in cursul zilei de ieri, o parte s-au reintors in orasul natal, pentru a-si face pregãtirile necesare amplasãrii in zonã a unei „tabere de rezistentã“. Barlãdenii vor sã actioneze dupã modelul din Polonia. Acolo, de mai bine de un an, mai multi localnici din arealele vizate de exploatãrile de hidrocarburi neconventionale se tin ferm pe pozitii si locuiesc, temporar, in rulote sau corturi, in functie de conditiile meteo. Ieri dupã-amizã, potrivit spuselor unor localnici din Silistea, in zona viitoarei sonde incã se mai aflau echipaje de jandarmi, insã acest lucru si nici mãcar ploaia care a inceput sã cadã la un moment-dat nu i-au speriat pe protestatari. Oamenii sunt decisi sã nu facã niciun pas inapoi de la telul lor, care este de impiedicare a inceperii lucrãrilor de foraj. Tot in seara zilei de luni, protestatarii din Silistea au primit un sprijin moral bine-venit, din partea membrilor Grupului de Initiativã al Societã- tii Civile (GISC) din Barlad, care i-a asigurat de solidaritate si de continuare, alãturi de ei, a protestelor. continuare »

Proteste în zeci de orașe din țară și din străinătate împotriva proiectului de la Roșia Montană

proteste_rosia_montanaPentru cea de-a patra duminică la rând, românii din zeci de orașe din țară și din străinătate protestează împotriva proiectului minier de la Roșia Montană.

UPDATE: Mii de protestatari faţă de exploatarea de la Roşia Montană au ocupat Piaţa Universităţii, după un marş de patru ore, în cea de-a 22-a zi de proteste faţă de proiectul minier. Protestatarii, strânşi la Universitate, au pornit în marş, după ora 19.00, ocupând pe rând Bulevardul Carol, Bulevardul Pache Protopopescu, Şoseaua Iancului, Şoseaua Pantelimon şi Bulevardul Ferdinand, după care s-au întors la Universitate. De la câteva sute, la începutul protestului, numărul lor a ajuns pe traseu la aproximativ 15.000. În Piaţa Universităţii au ajuns, după ora 23.00, mii de oameni care au continuat protestul. În jurul troiţei eroilor Revoluţiei Române de la Universitate, unii au aprins candele. Protestatarii continuă să facă zgomot şi să se plimbe cu steagurile şi pancartele aduse. Majoritatea protestatarilor sunt tineri, ca şi la manifestaţiile similare de până acum, printre ei regăsindu-se zeci de biciclişti. Mulţi părinţi cu copii în cărucior sau de mână au putut fi văzuţi de asemenea la protest. În timpul marşului, manifestanţii au fluturat steaguri tricolore, au făcut zgomot cu tamburine şi peturi cu pietricele şi au scandat “Uniţi, salvăm Roşia Montană” şi “Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”. De asemenea, ei au împărţit trecătorilor pliante cu informaţii privind proiectul minier şi le-au explicat de ce ază. Mai mulţi bucureşteni au salutat convoiul, de la ferestre, unde au atârnat tricolorul. Proteste similare au avut loc, duminică seară, şi în alte oraşe din ţară, printre care Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Iaşi, Braşov, Constanţa, dar şi peste hotare. Şi în judeţul Alba, în trei oraşe, respectiv Alba Iulia, Aiud şi Câmpeni, câteva sute de oameni au protestat, duminică seară, cerând respingerea proiectului minier de la Roşia Montană. Tot duminică, 33 de mineri de la Roşia Montană au coborât din nou în subteran, pentru aproximativ trei ore, cerând demararea proiectului minier, pentru care au mai manifestat câteva sute de persoane în localitate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, duminică, la Roşia Montană, la ieşirea din galeria minieră Cătălina-Monuleşti, că cei care sunt împotriva proiectului trebuie să propună soluţii pentru locuri de muncă, el adăugând: “Nu poţi să fi numai aşa, Gică Contra”. Sâmbătă seară, mii de protestatari au format un lanţ în jurul Parlamentului, dându-şi mâna şi scandând “Uniţi, salvăm Roşia Montană”. În urmă cu o săptămână, în Capitală, aproximativ 15.000 de oameni au participat la marş, care s-a desfăşurat pe bulevardele dintre zonele Universitate, Unirii, Timpuri Noi, Mihai Bravu şi Tineretului, blocând în final Piaţa Universităţii. Proteste similare au avut loc pe 15 septembrie în mai multe oraşe din ţară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. De asemenea, au fost anunţate proteste şi la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena şi Barcelona. Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană. Protestatarii din Capitală au blocat, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta şi alte artere importante, dar şi toată Piaţa Universităţii. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului şi cel al Televiziunii Române. Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare. Marţi, parlamentarii au aprobat înfiinţarea Comisiei speciale pentru proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roşia Montană. Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis, miercuri, să meargă peste o săptămână la faţa locului, vizita urmând să dureze două zile. Conform deciziei conducerii Parlamentului, până la 1 octombrie se vor depune amendamente la comisie din partea senatorilor şi deputaţilor, iar până la 20 octombrie urmează să fie elaborat un raport asupra proiectului de lege propus de Guvern. Protestele de duminică seară la continuă pe cele petrecute în ultimele trei săptămâni în țară și în străinătate. continuare »

MAI MULTE ONG-URI CREȘTIN-ORTODOXE CUNOSCUTE AU DAT UN COMUNICAT DE SUSȚINERE ȘI PARTICIPARE LA PROTESTELE anti proiectul Rosia Montana DE AZI, 15 Septembrie 2013, Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci

proteste_rosia_montana_romanaÎn contextul evenimentelor din ultimele săptămâni, societatea civilă creștină va ieși în stradă și duminică 15 septembrie. Uniți sub semnul Sfintei Cruci vom protesta împotriva dezastrului ecologic care este pe punctul de a fi dezlănţuit asupra României, cu acordul unor importanți factori politici de decizie din țara noastră.

Transformarea Roşiei Montane – cu munţii şi patrimoniul său cultural nepreţuit – într-un imens lac de cianură, constituie un act împotriva poporului roman. Pentru că niciodată o investiție industrială nu a avut un asemenea impact nu numai asupra zonei respective, plină de frumuseți naturale și de semne ale istoriei înca din perioada antică, dar și asupra întregii țării și a cetățenilor ei. Răul s-a întins să înghită România!

Amintim hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, elaborată încă din anul 2003:
”Având în vedere, pe de o parte, temeiul biblic potrivit căruia pământul este creația lui Dumnezeu, iar pe de altă parte că proiectul minier al corporației canadiene Roșia Montană Gold Corporation urmează să desfigureze atât ecologic, cât și uman zona Roșia Montana și, prin extensie, întreaga regiune a Munților Apuseni, … Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se pronunță împotriva realizării proiectului Rosia Montana Gold Corporation și speră ca această zonă să rămână intactă în sfințenia, puritatea și frumusețea ei.”

Suntem solidari cu decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Suntem solidari cu românii din Roșia Montana care se opun proiectului de exploatare prin cianurare a aurului de aici. Suntem solidari cu frații români de pretutindeni ce protestează împotriva cianurării Roşiei Montane. Suntem de asemenea solidari cu românii de la Bârlad ce au ieșit în stradă strigând „Cu noi este Dumnezeu!”, în lupta împotriva crimei otrăvirii apelor prin explorarea şi exploatarea gazelor de şist.

Cerem respingerea imediată a proiectului de lege de către Parlament, interzicerea prin lege a utilizării cianurilor în industria minieră și deblocarea procedurilor de includere a Roșiei Montane pe lista UNESCO, precum și interzicerea exploatărilor gazelor de șist prin fracționare hidraulică.

Ne punem, în primul rând, nădejdea în Dumnezeu, și ne înarmăm cu rugăciunea şi cu puterea de nebiruit a Crucii, gata de a ne apăra ţara cu dragoste, dreaptă socotinţă şi fermitate.

Asteptam ca toți românii conștienti de gravitatea momentului, să iasă în stradă, fiecare în localitatea sa, și să se opună ca pământul sfânt al țării să fie batjocorit doar pentru a îmbogăți câteva persoane, distrugând și cimitirele și bisericile, tot trecutul unei vechi colectivități de români. Ieșiți cu cruci și icoane, ca să fim întăriți de Dumnezeu, căci “Uniți in jurul Crucii, salvăm România!”

Au semnat acest mesaj mai multe organizații românești, printre care și Alianța pentru Demnitate Națională

| email

Cat de justificate sunt interventiile violente ale jandarmilor? Pe jandarmii “huligani” cine ii sanctioneaza?

ATENTIE: IMAGINI SOCANTE[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=sryBk_2UuOk]

Iata firul evenimentelor: O coloana de tineri barbati cu fetele acoperite si cu glugi pe cap, flancati de cativa jandarmi vorbind in casti, au patruns in masa protestatarilor pasnici. La putin timp dupa aceea, cativa dintre acestia i-au atacat pe jandarmi cu pietre, provocand o reactie violenta din partea acestora. A fost semnalul, practic, pentru inceputul violentelor, pentru ca este foarte greu sa mai controlezi oameni loviti pe nedrept cu bastoanele, dupa ce, mascatii care au aruncat pietre initial, au disparut din zona.

Confruntari intre tinerii deveniti violenti si jandarmii la fel de violenti, s-au soldat cu devastarea centrului Bucurestiului. De aceasta data, confruntarile s-au extins inspre Piata Unirii, care a fost blocata timp de mai multa ore, la fel ca si Universitatea. Protestatarii au rupt banci, au spart magazine, chioscuri de ziare, au incendiat sau lovit mai multe masini si au aruncat cu pietre in jandarmi, care au ripostat cu gaze lacrimogene si bastoane, dar si cu o violenta superflua care ar trebui cercetata pentru a se vedea in ce norma legala se incadreaza. continuare »

Basescu nu a zis nimic despre proteste pentru a provoca oamenii la violente. Atentie! Se vrea varsare de sange ori se testeaza nivelul de reactie al oamenilor!

Cu toate ca Romania fierbe de revolte de aproape o saptamana, presedintele Basescu a iesit in public abia astazi. Si nu fost de-ajuns aceasta intarziere, dar nici macar cu aceasta ocazie nu a facut referire la protestele din strada. Dimpotriva, a dat de inteles ca se va merge pe aceeasi linie si ca isi doreste realizarea Statelor Unite ale Europei, adoptarea monedei euro, masuri care ne vor subjuga si mai mult in datorii si ne vor afecta drepturile si libertatile ce le mai aveam. Prin politica basista, Romania isi va pierde suveranitatea, identitatea si traditia, fiind inghitita de Babilonul European.

Aceasta nepasare a presedintelui pana si in ceasul al 12-lea este provocatoare de nemultumiri si mai mari din partea oamenilor, iar revoltele pot degenera in violente. Se pare ca sunt ordine precise de a curge sange si in Romania. Sa nu cadem in aceasta capcana. Sa ascultam ca Parintele Justin ne-a spus ca nu putem face nimic fara: implicarea Bisericii cu  ierarhii in frunte, fara rugaciune catre Dumnezeu pentru a ne trimite un om al Sau. Altfel, “fripturistii” din opozitie sau alte partide compromise vor profita de aceasta situatie ca sa ajunga la putere si sa continue politica antihristica a Uniunii Evreopene.

PS : Faptul ca Basescu apreciaza primavara araba, in contextul protestelor pornite in Romania de la un arab, vi se pare un fitil bagat de consilierii lui ca sa-l faca de ras in public? Ori inconstienta specifica oricarui lider autoritar ca lui nu i se poate intampla?

VIDEO: Părintele Justin ne vorbește despre revoltele din țară

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=XDHWl3egRjg]

“Sigur ca iese lumea in strada, daca am ajuns o marfa ieftina!
Nu incit lumea la scandal, la razmerita.
Orice actiune se intreprinde in tara noastra sa “mearga” de la Duhul Sfant… Rugaciunea intotdeauna a venit spre binele greutatilor si al necazurilor
Sa se mearga la Patriarhie, sa faca acolo rugaciune, si hai, baieti… Preotii inainte, si poporul dupa ei. Sa ceara cu orice pret sa gaseasca un om al lui Dumnezeu!”

– PreaCuvioase Parinte, ce mesaj aveti pentru oamenii care sunt acum in strada?

–  Ce sa spun de toate miscarile acestea… Ramai de altfel si indoielnic, dar poate sa fie si o realitate, fiindca intotdeauna orice miscare, orice interventie de tip politic, sau financiar, economic, are neaparat in spatele ei ceva. Dar… nu inteleg nici sa vari cutitul pana la plasele albe… sa-l strunesti pe om sa nu mai aiba omul posibilitatea nici macar o chirie sa mai plateasca, sa nu mai poata nici sa mai rasufle, sa se miste catusi de putin intr-o lume asa de saracita… Si abuzurile astea care s-au facut de catre oamenii astia ai nostri  “politici” – dar la noi nu exista oameni politici, la noi carcotasi europeni, toata adunatura de printoate colturile , toate scursurile puse… – asta nu inseamna politica. Si atunci oamenii acestia care vad toata increngatura aceasta a rautatilor, sigur ca ies in strada, pentru ca am ajuns o marfa ieftina.  Nu incit lumea la scandal, la razmerita. Incit lumea sa caute un adevar, sa caute un om care sa lucreze in spiritul adevarului si dreptatii.

– Cum poti tu sa te simti bine un conducator de tara, cand vezi ca in jurul presedetiei, peste tot se striga Jos cu X, Jos cu Y… Ce stapanire mai poate fi omul acesta?

– Tara are nevoie de niste oameni noi, care sa aiba un sentiment crestin si national, care sa mai poata imbunatati starea de lucruri.

–  Ce sa ceara cei care sunt acum in strada?

– Sa ceara de la Dumnezeu intelepciune conducatorilor. Sa ceara cu orice pret sa gaseasca un om al lui Dumnezeu! Fara acest om al lui Dumnezeu, noi nu putem sa ne redresam politic si economic.

Foarte mult ii apreciez pe greci. Ei n-ar avea forta si puterea, care ni se pare noua ca o au – ca ei tot negustori sunt, asta i-a caracterizat din antichitate pana in prezent… – dar la greci este mai multa unitate, fiindca arhiereul este acolo [printre oameni]. El “bate din gura” acolo… Si asta este trupul unei natii. Este Hristos nevazut, [prin arhiereu], in El se formeaza unitatea.  Si daca arhiereul este acolo, toate merg bine.

– Considerati ca si preotii ar trebuie sa fie alaturi de protestatari?

– La ora aceasta, nu este vorba de politica, cum reformulam noi: “Ah, biserica nu face politica”. Pai nu faci politica acum, este vorba de a aduce un adevar in mijlocul unei natii!

– Ma mir cum un om din conducerea unui stat poate sa se complaca in forta, sa stea acolo, cand vezi ca te huiduieste o lume…

– Rugaciunea intotdeauna a venit spre binele greutatilor si al necazurilor… Numai rugaciunea, in toate vremurile… De aceea si Biserica se roaga mereu pentru pacea, bunul mers, intelegerea si armonia intre crestini si intre neamuri.

– Noi avem nevoie de un om care, intr-adevar, sprijina viata crestinismului…

– Orice actiune se intreprinde in tara noastra sa “mearga” de la Duhul Sfant… Sa se mearga la Patriarhie, sa faca acolo rugaciune, si hai, baieti… Preotii inainte, si poporul dupa ei”.

SONDAJ – Care este riscul cel mai mare: Sa participi sau nu la proteste?

Pentru guvernanti pericolul a devenit maxim, deoarece aveau pregatit totul pentru a ramane la putere pe baza pasivitatii si apatiei, prin manipulari, furt pe fata, comasarea alegerilor si modificarea legislatiei electorale intr-un mod total antidemocratic. In ultimele zile s-au trezit in fata unei adevarate catastrofe pentru ei, deoarece daca la 0 grade oamenii sunt dispusi sa reziste in strada pana dincolo de miezul noptii, ce se va intampla incepand din primavara?

Au inceput sa caute solutii de stopare a protestelor prin deturnare si maculare, cu ajutorul provocatorilor si huliganilor lasati sa se manifeste in voie. Avem de-a face cu tactici clasice ale serviciilor – infiltrarea in cadrul manifestantilor pasnici a unor indivizi foarte violenti, organizati in gasti de cartier sau ultrasi ai galeriilor de fotbal. Astfel sunt atinse mai multe scopuri: cititi restul pe Lumea dupa Eufrosin.

[polldaddy poll=5847459]

De ce nu a vorbit Traian Băsescu. Ce scenarii se pregătesc la Cotroceni

Protestele violente din Capitala ar putea oferi Puterii pretextul impunerii starii de urgenta. Grupurile de ”ultrasi” pot fi la fel de bine provocatori antrenati sa provoace dezordine, huligani de pe stadioane sau tineri disperati, carora nu le mai pasa ca isi risca viata in lupta cu un regim opresiv. Cert este ca actiunea lor a oferit pretextul declansarii contrareactiilor, dupa un scenariu anuntat inca de sambata.

Astfel, reprezentantii PDL au denuntat ”degenerarea” protestelor si au minimalizat importanta politica a mitingurilor antiprezidentiale. Pentru restabilirea ordinii, se va cere interventia in forta, iar Traian Basescu va fi privit ca un salvator al Romaniei de haos. Modelul a fost preluat de la Sarkozy, care a castigat primul mandat dupa ce a reprimat cu mana forte o revolta a magrebienilor din Paris.

De ce lipsesc reactiile lui Basescu si Boc?

Premierul ar putea fi sacrificat, in caz ca operatiunea de ”pacificare” esueaza, iar interventia sa nu ar fi insemnat oricum mai nimic, din perspectiva publicului. Traian Basescu asteapta o evaluare a serviciilor speciale, pentru a estima daca actuala miscare de protest risca sa se generalizeze, dupa modelul 1989, cu declansarea unei greve generale si o explozie a protestelor la nivel national.

Exista temerea ca impopularitatea lui Traian Basescu este atat de mare incat un singur discurs ar calma populatia: cel de anuntare a demisiei. Orice alt mesaj al presedintelui va duce la o noua explozie populara. Lui Basescu i s-ar fi recomandat sa nu apara public, pentru a nu detona o noua reactie in lant. Serviciile secrete iau in calcul riscul ca ”ultrasii” sa nu fie doar oameni din galerii, ci exponentii unei generatii care se va solidariza cu arestatii, la fel ca la Timisoara, in 1989. Astfel, se va merge pe varianta temporizarii, asteptand ca protestele sa se stinga de la sine, odata cu racirea vremii si epuizarea protestatarilor.

PDL nu renunta la fraudarea alegerilor, prin comasare

Mesajul regimului prezidential a fost transmis de presa afiliata Puterii sau de lideri PDL cu oarecare priza la public, gen Prigoana. Aparatul de propaganda a incercat sa limiteze protestul la cazul Arafat si la reforma Sanatatii. S-a insistat efectelor economice ale protestelor (afectarea turismului, scaderea ratingului), ceea ce ar justifica masurile de forta prin prisma apararii interesului national. Cerinta protestatarilor de a avea anticipate a fost respinsa, demonstrand ca PDL isi proiecteaza supravietuirea strict pe fraudarea alegerilor comasate.

Totusi, majoritatea liderilor locali isi dau seama ca nu se va putea guverna un an intreg sub spectrul starii de urgenta, iar apoi sa reziste socului emotional de dupa fraudarea alegerilor. Manipularile institutelor sociologice, care aratau cresterea PDL, au fost aruncate in aer, iar economia nu va putea reporni cu un guvern mentinut la putere de jandarmi.

Reprezentantii din teritoriu se vor intalni cu Emil Boc la Casa Poporului, in cursul zilei de luni, pentru a evita manifestatii ostile la sediul din strada Valter Maracineanu, in imediata apropiere a Pietei Universitatii.

| DeCeNews

Cel putin in SUA, exista dovezi solide ca Ocuparea Wall Street este o miscare comunista condusa de socialisti

Este Ocuppy Wall Street o miscare comunista?

Este aceasta miscare condusa de socialisti care doresc sa puna la pamant sistemul de intreprinderi libere?

Dupa cum veti vedea in acest articol, la ambele intrebari raspunsul este da. Desigur, multi dintre oamenii care participa la aceste proteste nu au nimic de-a face cu socialismul sau cu comunismul. Multi dintre protestatari sunt pur si simplu furiosi pe marile banci sau vor doar sa se faca ceva in legatura cu economia. Dar adevarul este ca, la o privire mai atenta asupra „organizatorilor”, asupra literaturii de specialitate si a scopurilor declarate ale acestei miscari, veti putea observa pretutindeni amprenta socialismului si comunismului.

In timp ce sistemul economic al SUA se destrama, un numar tot mai mare de americani care lucreaza in „subteran” ies in fata si declara cu mandrie ca ei sunt socialisti sau comunisti. Un numar tot mai mare de americani crede cu adevarat ca sistemul de intreprinderi libere trebuie dat jos si ca raspunsul la probleme este acela de a imbratisa socialismul si/sau comunismul. continuare »

Anarhia pare sa se instaleze in Europa

Revoltele de pe strazile Londrei si din alte orase din Marea Britanie nu trebuie sa ne mire. La fel cum nu ne-au mirat nici revoltele de acum cativa ani din Paris, cand tinerii musulmani din suburbii au tinut Franta in sah timp de cateva saptamani, incendiind si devastandu-si propriile cartiere. La fel ca si revoltele din Grecia din 2008, dupa uciderea unui adolescent de catre politie, adevaratul motiv al revoltelor din Londra nu este abuzul fortelor politienesti; impuscarea fatala de pe 4 august, a tanarului de 29 de ani Mark Duggan din Tottenham High Road, a fost doar scanteia care a dat drumul unor periculoase frustrari acumulare de catre patura saraca din Anglia.

Desigur, ca si in cazul revoltelor din Franta, avem de a face cu un mix de motive pentru care tinerii din suburbii au inceput un razboi impotriva propriilor cartiere si orase. Imigrantii musulmani reprezinta o mare parte a tinerilor care incendiaza cladiri, jefuiesc magazine si agreseaza simpli cetateni pe strada. Evident, este o rebeliune “de culoare” si putem sa ii dam chiar o conotatie rasiala. Dar pana la urma, pentru a intelege mecanismul acestor revolte trebuie sa ne analizam un pic similitudinile dintre istoriile de mari puteri ale Frantei si Marii Britanii. Imperii globale pana de curand, cu multe colonii exploatate si cu o politica dura de a atragere a resurselor si profitului catre capitale, aceste tari au cazut, dupa cel de-al doilea razboi mondial, unui sindrom al vinovatiei. Reminiscentele erei coloniale s-au spalat prin acordarea de cetatenie franceza locuitorilor din fostele colonii africane, iar Marea Britanie a permis imigrarea in masa incepand cu secolul 18, cand inca se practiva comertul cu sclavi de culoare. Mai recent, imigrantii au provenit in mod special din Indiile de Vest, India si China, in prezent peste 3% din populatie reprezentand indieni, 2,6% pakistanezi, 2% africani si asa mai departe. Si asta in timp de romanii si bulgarii au interdictie pe piata muncii din Anglia, Olanda sau Belgia! continuare »