Tag Archives: principii daoiste

Homeopatia se bazează pe principii eretice – daoiste și aduce blasfemie Ortodoxiei prin principiile sale

Homeopații susțin că folosesc „principiul similitudinii”. Ce afirmă acest principiu?

Ipoteza similitudinii, numită și „principiul similitudinii” afirmă că simptomele unui bolnav pot fi tratate cu doze foarte mici ale acelor substanțe care, în doze mari, produc acele simptome. În lipsa bazei științifice, homeopații se străduiesc să acrediteze acest „principiu” prin analogii superficiale și sentimentaliste: „cel care seara face abuz de alcool, dimineaţa «se drege» tot cu alcool (dar în doză mult mai mică), dragostea nefericită se vindecă cu o nouă iubire… Cum spune înţelepciunea populară: «cui pe cui se scoate!»”[1].

Aceste analogii superficiale sunt greşite din punct de vedere logic, deoarece nu îndeplinesc condiţia de izomorfism. De exemplu, faptul că „dragostea nefericită se vindecă cu o nouă iubire” nu are nicio legătură cu încercarea homeopaților de a vindeca boli prin doze foarte mici de substanțe. Noua iubire trebuie să fie adevărată și puternică, nu diluată în stil homeopatic.

Văzând că nu reuşesc să argumenteze ştiinţific această ipoteză, unii homeopaţi au recurs la o măsură disperată: au îndrăznit să afirme că Hristos a întemeiat „principiul similitudinii”, „cu moartea pe moarte călcând”. Însă este o blasfemie a folosi Jertfa pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos pentru a justifica homeopatia. continuare »