Tag Archives: predica

Pr. dr. Mihai Valică: “Cine tace, când trebuie să mărturisească, are partener pe diavol” (predică la Sf. M. Mc. Pantelimon)

Și ce catehizare este aceea dacă taci? Pe mine nu trebuie să mă îngrijoreze faptul că mă va schimba și va trimite alt preot în locul meu, cu mult mai slab și care să corespundă baremului. Dacă pătimim ceva pentru Hristos, mai mult folos vom aduce nației. Jertfa naște viața. Nu este suficient să mărturisești un adevăr numai celui de sub epitrahilul tău, ci trebuie să îl propovăduiești în auzul tuturor, avem datoria să scoatem adevărul la lumină.

Părintele Justin Pârvu

Hristos S-a înălțat! ”Eu sunt cu voi”

Cuvânt la Înălțare – Sf. Teofan Zăvorâtul
[Fapte l, 1-12; Lc. 24, 36-53]. Sfantul Pavel arata in urmatoarele cuvinte puterea inaltarii Domnului: ”S-a suit la inaltime, a robit robime si a dat daruri oamenilor” (Efes. 4, 8). impacand dreptatea lui Dumnezeu, Domnul a deschis pentru noi toate vistieriile bunatatii dumnezeiesti. Aceasta este robimea sau prada dobandita in urma biruintei, incepatura impartirii acestor daruri oamenilor este Pogorarea Sfantului Duh, Care S-a pogorat o singura data, ramane in Biserica si da fiecaruia cele de trebuinta, luand totul din aceeasi robime o singura data robita. Oricine ai fi, vino si ia: dar pregateste-ti vistierie pentru comori – inima curata, maini cu care sa iei, credinta neindoita – si te apropie cu cautare plina de nadejde si pururea rugatoare.

inaltarea Domnului

Sfântul Luca al Crimeii: Înălțarea Domnului

Vedeți, aceasta este promisiunea lui Hristos: El spune că la toți cei care Îl iubesc și Îi împlinesc poruncile Lui, El va veni cu Tatăl Său și Își vor face sălaș în ei, vor veni in inima lor și vor locui în ea, ca într-un templu al Duhului Sfânt.
Nu voi predica mult astăzi din cauza neputințelor mele, mă voi strădui numai să vă explic condacul sărbătorii de astăzi, atât de bogat în înțelesuri.
Ascultați, ascultați cu mare atenție condacul acesta (corul cântă): “Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră“.
Ce înseamnă: Plinind rânduiala cea pentru noi?
Iată la ce se referă lucrul acesta: Când Domnul Iisus Hristos, prin toate lucrările vieții Sale pământești și prin moartea Sa pe cruce, a împlinit ceea ce ne-a fost rânduit de Dumnezeu în Sfatul veșnic, când a unit cele de pe pământ cu cele cerești, când a unit oamenii de pe pământ cu îngerii din ceruri. continuare »

Sfântul preacuvios Dimitrie cel Nou – predica părintelui Cleopa

sfantul-dimitrie-basarabov

Fraţilor, să luăm aminte cum trăim. Adevărata bogăţie pentru noi este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Iar adevărata fericire este a merge pe urmele Lui şi ale sfinţilor Lui. Să iubim deci, sărăcia Domnului ca să dobândim viaţa cea veşnică. Să ne îndestulăm cu cât ne dă El. Să nu ne facem idoli din materie. Să nu ne ostenim numai pentru trup. Să nu ne facem robi ai plăcerilor, ai hainelor, şi banilor, căci toate trec sub soare. Să nu căutăm mai mult decât ne trebuie, căci altfel nu mai putem fi numiţi copiii Lui. Iar dacă suntem fii ai Tatălui ceresc, apoi ştie El de ce avem nevoie.

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dum­nezeu şi nu se va atinge de dânsele munca (Înţelepciunea lui Solomon 3, 1).

Iubiţi credincioşi,

Cuviosul părintele nostru Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, a cărui prăznuire o avem astăzi, era de la sudul Dunării, născut într-un sat neînsemnat cu numele de Basarabov. Fiind sărac la părinţii săi şi neavând cu ce se hrăni, multă vreme în tinereţile sale a păscut vitele acelui sat, ducând o viaţă singuratică de rugăciune şi înfrânare.

Mai târziu, văzând că toate cele omeneşti sunt deşertăciuni, a părăsit grija cea lumească şi s-a retras într-o peşteră, nu prea departe, unde era o mică mănăstire. Acolo, Cuviosul a primit schima monahală, acolo a început a trăi în cele mai aspre nevoinţe pustniceşti, acolo a ajuns în scurtă vreme la o viaţă desăvârşită, prin privegheri de toată noaptea, prin post aspru şi metanii, prin rugăciuni neîncetate şi lacrimi, prin multă sărăcie şi adânc de smerenie. Dar cine va putea şti şi povesti toate nevoinţele cele de taină ale Cuviosului Dimitrie? continuare »

Sfântul Justin Popovici: În istoria neamului omenesc, nimic nu este atât de sigur cu exactitate ca Învierea Dumnezeului-Om Hristos

Cuvânt al Sfântului Justin Popovici la ultimul Paști pe acest pământ
(Paștile anului 1979, Mănăstirea Celie, Valievo)

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Și ne aduce nouă toate veșnicele adevăruri: adevăruri despre om, despre Dumnezeu, despre viaţă, despre dragoste și dreptate, despre păcat și moarte, despre rai, despre iad, despre biruinţa asupra morţii, asupra păcatului și asupra iadului, despre timp și despre veșnicie, despre Mântuitorul și mântuire, în general despre orice, care era indispensabil existenţei omenești, pentru viaţa cea veșnică în lumea lui Dumnezeu, văzută și nevăzută.

Da, toate aceste adevăruri se unesc cu unica atotadevărată Înviere a Domnului Iisus Hristos, pentru că aceasta este biruinţa asupra păcatului, asupra morţii și asupra diavolului, dar în același timp și certitudinea fiinţei omenești prin Aceasta despre viaţa veșnică. De aceea și Învierea Dumnezeului-Om Hristos, în realitate cuprinde în fiinţa ei întreaga mântuire, după cum de asemenea și întreaga viaţă a fiecărui creștin. Acesta este motivul că Învierea este unica biruinţă împotriva morţii, a păcatului și a diavolului. Numai cu Aceasta s-au înfăptuit toate, s-au arătat toate și s-au dat toate. La Aceasta se referă toată Evanghelia: Înviere = Mântuire, Evanghelie a Învierii = Evanghelie a mântuirii. Pentru aceasta Domnul cel Înviat este unicul Mântuitor, dar și Mântuitorul este unicul Care a înviat. Acesta este și motivul pentru care de Dumnezeu insuflatul Apostol Pavel întreaga Evanghelie o îndreptează spre Înviere și întreaga iconomie dumnezeiesc-omenească a mântuirii la faptul Învierii (se subînţelege că Învierea presupune în mod natural Crucea și moartea). Acesta este faptul pe care Apostolul îl are ca Evanghelie și îl predă ca Evanghelie. continuare »

Pr. Arhim. Marcu Manolis: INVIEREA Domnului nostru Iisus Hristos – Sărbătoarea Sărbătorilor

Notițe pentru predică
Pr. Arhim. Marcu  Manolis

 Astăzi sărbătorim dătătoarea de viață  Înviere a Domnului și Mântuitorului  nostru Iisus Hristos. Învierea Domnului este Sărbătoarea Sărbătorilor  și  încununarea mântuirii noastre întru Hristos. Este  completa dispariție a păcatului și întoarcerea omului la condiția primordială de fericire. Reprezintă revenirea noastră la starea în care ne aflam înainte de neascultare, prin participarea din nou la viața veșnică și intrarea în Împărăția Cerurilor. Este adevăratul Paște. Așa cum sclavii israeliți au părăsit robia lui Faraon, așa și pe noi, acum, Învierea Domnului ne-a eliberat de sub captivitatea  Diavolului, ca să putem pleca din Egiptul patimilor către pământul promis și către adevărata viața întru Hristos. Prin aceasta, de la moartea pricinuită de păcat ne-am reîntors la viața adevărată și de la adâncul iadului ne-am urcat la cerul nemuririi și al libertății întru Hristos. Înainte eram copiii păcatului, pruncii diavolului, fiii întunericului și ai pierzării, iar El ne-a dat puterea să devenim fiii lui Dumnezeu. Izbăvirea noastră din păcat și înfierea ca fii ai lui Dumnezeu ne dau siguranța fermă că vom trăi și ne vom bucura de plinătatea harului și al adevărului, dăruite nouă de către Domnul, căci noi am văzut și am cunoscut pe Hristos Înviat, învingător al morții, ca rezultat al păcatului săvârșit de noi. Așa cum Adam, spune Apostolul Pavel, când a păcătuit, prin el a păcătuit  întreaga omenire, fiind condamnată la moarte, așa și Hristos când a înviat, învingând păcatul, cu el a înviat întreaga omenire.   Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia ( I Corinteni 15,22 ). Deci văzând noi că Învierea Domnului reprezintă victoria împotriva păcatului, suntem datori să o sărbătorim ca fiind și ziua propriei noastre victorii asupra păcatului, deci ca pe ziua propriei noastre învieri. continuare »

Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!

Bucura-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iata, împaratul
tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar
(Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30). continuare »

Predica in format text a pr. prof. Mihai Valica la Duminica Buneivestiri

Preacuviosi si preacucernici parinti, preacuvioase maici, iubiti pelerini si iubiti credinciosi.
Ziua de astazi reprezinta o intreita bucurie cu un intreit har peste har, avand in vedere importanta ei si anume este praznic imparatesc (si anume) Bunavestire. Pentru ca astazi este duminica a patra din Post prin care sfantul apostol si evanghelist Marcu ne aminteste de importanta rugaciunii si a postului, prin acea vindecare minunata pe care o face Iisus Hristos Dumnezeu acelui copil lunatic. Si a treia mare bucurie, faptul ca astazi, aceasta duminica este inchinata Sfantului Ioan Scararul.
Desigur, cuvantul va fi putin mai lung, dar oricum nu intreit. Si voi incerca sa fac o sinteza acestor foarte importante momente din viata postului si din viata noastra- urcusul nostru duhovnicesc.
Ne amintim ca in prima duminica a sfantului si marelui post, am serbat cu totii bucuria biruintei Ortodoxiei, care desigur, e reprezentata in mod special prin victoria sfintelor icoane impotriva iconomahilor –cei care, desigur, tagaduiau ca harul lui Dumnezeu s-ar revarsa si prin aceste frumoase imagini, care sunt imagini ceresti expuse ochilor nostri trupesti. Si a doua duminica, ca nu cumva sa ramanem doar la ceea ce se vede: la pictura, la pereti, la catapeteasma, la icoane, la cruci, Sfintii Parinti au randuit sa fie serbat Sfantul Grigorie Palama, cel care a sintetizat dumnezeiasca invatatura despre energiile dumnezeiesti necreate. Deci, in spatele a ceea ce se vede si ne-am obisnuit si ne-am bucurat in Duminica Ortodoxiei, vine a doua duminica si ne spune: da, dar nu numai aceasta este Ortodoxia. In spatele a ceea ce se vede este si ceva nevazut si anume harul dumnezeiesc necreat si desigur, slava lui Dumnezeu pe care o vedem si pe aceea. continuare »

Predica fulgeratoare a parintelui profesor Mihai Valica la marea sarbatoare a Buneivestiri

Cuvânt cu putere multă și cu o încărcătură teologică deosebit de bogată a preotului ce rămâne statornic în convingerea că Adevărul trebuie spus și că nu “a venit momentul de a mărturisi în ascuns”. Bunul Dumnezeu să ni-l țină sănătos și la fel de curajos.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KlS9F1A0ykM]

Avem rugămintea de a ne ajuta cu transcrierea acestei predici, care să rămână un cuvânt de întărire atunci când vom avea nevoie. Puteți eventual, dacă sunteți mai mulți, să transcrieți pe bucăți. Stabiliți aceasta la comentarii. Mulțumim.

Predica in format text a pr. prof. Mihai Valica la Duminica Buneivestiri