Tag Archives: Postul Adormirii Maicii Domnului

Astăzi a început postul Adormirii Maicii Domnului

Astăzi, 1 august, Biserica Ortodoxă a rânduit începutul postului Sfintei Marii, postul dinaintea sărbătorii închinate Adormirii Maicii Domnului. Postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Pentru credincioşii care respectă toate canoanele bisericeşti, postul Adormirii Maicii Domnului este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului. Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, adică până la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin. continuare »