Tag Archives: pecetea finala

Din pricina pacatelor si a patimilor vor fi acceptate actele cu cip si pecetea finala

In cartea Apocalipsei, cap. 13:8,9 gasim, de peste 2000 de ani, scris:

Si i se vor inchina ei (fiarei, n.n.) toti cei ce locuiesc pe pamant, ale caror nume nu sunt scrise, de la intemeierea lumii, in cartea vietii Mielului celui injunghiat.
Dacă are cineva urechi – să audă!

Nu incape indoiala ca nu s-a auzit de aceste versete, insa cati le-au si constientizat? Asadar, patimile ce ne stapanesc sunt cauza slabiciunilor noastre, care ne fac sa depindem de sistem si sa ne inrobim prin actele cu cip. Dumnezeu nu a facut lumea asa cum este acum si nici ca noi sa putem trai doar inrobiti de sistemul social, financiar din ziua de azi. A trai inafara sistemului nu inseamna sa traiesti in mizerie, mai rau decat cei din lumea a 3-a. Avem o traditie frumoasa si cu care ne putem mandri in toata lumea. Stramosii nostri nu au fost niste nespalati, cu boli incurabile si nu au trait in pesteri, marginalizati si rupti de restul lumii. Ci din contra, erau cu mult peste popoarele numite azi occidentale. Ei bine, la acea stare ar trebui sa revenim si noi, pentru a duce o viata curata, sanatoasa si fara CIPURI! Credem ca in aceasta societate nu se poate rezista fara sa fii atins mult mai puternic de patimi, mai ales de: ura, deznadejde, lacomie, lene, desfrau, betie. Traind intr-un mediu atat de nociv trupului, dar mai ales sufletului, vom fi practic anihilati din punct de vedere duhovnicesc si cu greu vom mai fi interesati de mantuire, avand ca preocupare principala hrana pentru ziua de maine. Sfanta Biserica, prin Sfintele ei Taine (spovedanie, impartasanie, sf. maslu), ne poate da putere sa rezistam, chiar in  conditii atat de vitrege. Insa prigoana impotriva Bisericii se duce din ce in ce mai fatis si mai vehement. Vedem cum multi preoti sunt robiti de erezia ereziilor, ecumenismul, care nu incape indoiala ca le invalideaza Sfintele Taine (mai lucreaza doar prin pogoramant, dar nu ne putem baza pe asta) si pentru nevatamarea noastra ar fi bine sa nu mai apelam la astfel de preoti. Sunt semne clare ca apostazia este foarte aproape, iar Biserica va dainui in “catacombe”, nicidecum nu va mai fi reprezentata prin oficialii de acum (toti patriarhii ortodocsi si majoritatea episcopilor sunt pusi de sistem). Dar asta nu trebuie sa ne deznadajduiasca, ci doar sa ne puna in stare de alarma, sa ne trezim si sa lucram la mantuirea noastra, in locul care ne este mai prielnic. continuare »