Tag Archives: Părintele Ștefan Marcu

28 septembrie – Prăznuirea sfințitului mărturisitor Ștefan Marcu

Simbol al rezistenţei anticomuniste din Vrancea, părintele Marcu s-a născut la 28 noiembrie 1906 în localitatea vrânceană Poiana, într-o familie cu tradiţie preoţească. A suferit martiriul închisorilor comuniste timp de 15 ani şi a plecat la Domnul printr-o moarte violentă. Mare trăitor al Ortodoxiei şi iubitor de neam, este încă unul dintre numeroşii preoţi ortodocşi care s-au jertfit pentru credinţă, putând fi trecut în rândul martirilor.

În 1928 a absolvit Seminarul Sf. Gheorghe din Roman, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Iaşi, pe care o va termina mai târziu, din cauza greutăţilor. La 1 noiembrie 1929 este numit profesor la Şcoala Normală de învăţători din Focşani, unde a stat până la 1 decembrie 1931. La 11 ianuarie 1931 se căsătoreşte cu Elena Chifulescu, cununat fiind de liderul Mişcării Legionare, Corneliu Z. Codreanu. A avut trei copii: Gabriela, Mihaela şi Corneliu.

Este hirotonit pe seama parohiei Nistoreşti, 1931. A intrat în organizaţia legionară încă din 1929, devenind şef legionar de plasă, apoi şef pe judeţul Putna, până în 1938, când s-au desfiinţat partidele politice. În timpul represiunii din decembrie 1933, după uciderea lui I. Gh. Duca, este arestat şi dus la penitenciarul Focşani timp de peste o lună, fără mandat de arestare şi fără explicaţii. Ridicarea şi sfinţirea unei troiţe, în mai 1936, din iniţiativa sa şi cu participarea preotului Vasile Boldeanu şi altor lideri legionari, va constitui cap de acuzare ca „acţiune legionară”. continuare »

Preotul martir Ștefan Marcu și soția sa Elena au fost reînmormântați în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă

Cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se îmbogățește cu noi oseminte ale martirilor neamului românesc. Dorința Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa de a fi înmormântat în acest cimitir a dat startul unei lucrări minunate de a face din acest loc unul de închinare și cinstire a  Sfinții Închisorilor, în memoria cărora a fost înălțată Mănăstirea Petru Vodă. Astfel că pe lângă osemintele Părintelui Gheorghe Calciu și ale Părintelui Atanasie Ștefănescu, în mai puțin de un an au fost aduse osemintele poetului național Radu Gyr și ale soției sale, iar de curând ale preotului martir Ștefan Marcu împreună cu ale soției sale Elena. Totul s-a întâmplat în ziua de 12 nov. 2012, când un sobor de 11 preoți din Mănăstirea Petru Vodă și Grecia împreună cu Părintele stareț Justin Pârvu au oficiat slujba de reînhumare a soților Ștefan și Elena Marcu. Mai jos aveți câteva imagini de la acest eveniment.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=7dkUidn5buo]

Biografia Părintelui Ștefan Marcu din Munții Vrancei

S-a născut la 28 nov. 1906 în satul Poiana din Munții Vrancei, pe valea râului Putna, din părinții răzeși Vasile și Măriuța Marcu, al 4-lea copil din cei 9 și primul dintre cei 3 băieți. Urmează școala primară în satul natal, după care urmează seminarul teologic de la Roman, pe care-l absolvă în 1925. Se înscrie la Facultatea de Teologie din Iași în toamna lui 1927. Ca student, cunoscându-l pe Căpitan, Corneliu Zelea Codreanu, devine membru al Legiunii Arhanghelului Mihail, pe care nu o părăsește până la moarte, și nici după. De aici încolo participă la tot calvarul tineretului român. continuare »