Tag Archives: Parintele Augustin Kantiotis

Parintele Augustin Kantiotis: Omilie in ziua praznicului Sf. Grigorie Teologul

Sfantul Grigorie Teologul: IN CUPTORUL NECAZURILOR

Ne aflam, iubitii mei, in prima luna a anului. Aceasta luna, ianuarie, se numeste „luna Parintilor”. De ce se numeste asa? Pentru ca sunt sarbatoriti multi Parinti. Cine sunt numiti Parinti? In limbajul Bisericii noastre Parinti sunt numiti acei barbati bisericesti minunati, care prin sfanta lor vietuire, prin luptele lor impotriva ratacirii si a pacatului si prin scrierile lor intelepte au contribuit la intarirea Credintei Ortodoxe pretutindeni in lume.

In luna aceasta se sarbatoreste pomenirea multor astfel de Parinti. Pe 1 ianuarie se praznuieste Marele Vasilie. Pe 10 ale lunii Grigorie de Nyssa. Pe 17, Antonie cel Mare. Pe 18, Marele Atanasie. Pe 19, Sfantul Marcu al Efesului – Evghenicul, care nu s-a inchinat papei. Astazi, pe 25 ale lunii, sarbatorim pomenirea unui alt mare Parinte al Bisericii, Grigorie Teologul – de Nazianz. Pe 28 sarbatorim pe Efrem Sirul; iar la sfarsitul lunii sarbatorim impreuna pe cei trei ierarhi: Marele Vasilie, Grigorie Teologul si Sfintitul Gura de Aur. Iata deci, de ce aceasta luna se numeste luna Parintilor.

Sa-mi permiteti, iubitii mei, sa va spun putine cuvinte despre eroul credintei noastre a carui sfanta pomenire o praznuim astazi – Grigorie de Nazianz.

Patria Sfantului Grigorie este Asia Mica, pamant sfant. Satul lui – Nazianz. S-a nascut din parinti de vita nobila. Mama lui, Sfanta Nonna, era dintre femeile rare. Mama lui avea o mare dorinta. O astfel de dorinta nu mai gasesti astazi. Care era dorinta ei? Sa o invredniceasca Dumnezeu sa nasca un baietel. Si baietelul ei ce sa se faca? Sa se faca preot, sa-l inchine lui Dumnezeu! Care mama mai are astazi o astfel de dorinta?! Nonna il ruga cu lacrimi pe Dumnezeu. Si Dumnezeu i l-a daruit pe Grigorie, care s-a nascut in 325 d. Hr., anul in care s-a intrunit primul Sinod Ecumenic.

Grigorie de la o mica varsta a iubit studiul. Tatal lui l-a trimis la Cezareea, in Alexandria si in cele din urma la Atena, centrul stiintelor si al artelor. Acolo a studiat. A avut prieteni pe Marele Vasilie, cu care s-a legat atat de strans, incat prietenia lor a fost un model de buna-intelegere (concordie). Erau ca un suflet in doua trupuri. Dar nu s-a pregatit doar lumeste. N-a invatat doar filozofie, retorica, matematica, astronomie si celelalte, ca sa devina unul din cei mai invatati ai timpului. S-a ingrijit sa se educe dupa Hristos, sa devina crestin adevarat. Pentru ca o singura scoala este cea mai inalta: frica de Dumnezeu. „Inceputul intelepciunii este frica de Domnul” (Psalm 110, 10; Pilde 1, 7). Grigorie a studiat la scoala Hristosului nostru. A trecut prin doua universitati.

O universitate este pustia. Da, pustia. Acolo a studiat. In pustie, unde a trait Ilie Tesviteanul, Ioan Inainte-mergatorul, o multime de asceti si insusi Hristos timp de 40 de zile.

In pustie a studiat, langa asceti, adevaratii filozofi. Acolo a studiat trei carti, pe care noi nu le deschidem. Prima carte este sinele nostru. A doua carte este natura. A treia carte, mai inalta decat toate, este Sfanta Scriptura. Arunca o privire asupra lui si-si spunea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului” (Luca 18, 13). Altadata isi arunca privirea spre stelele cerului si spunea: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, iar facerea mainilor Lui o vesteste taria” (Psalm 18, 2). Iar alteori isi arunca privirea pe Sfanta Scriptura si vedea ca acolo i se descopera atotfrumoasa persoana a lui Iisus Hristos.

Dar in afara de pustie a trecut si printr-o alta universitate. Iar cealalta universitate este durerea, necazul. Cel care n-a trecut prin durere, care nu a plans, care nu si-a udat perna cu lacrimi, nu a cunoscut ce inseamna viata. A trecut prin multa durere Sfantul Grigorie. A suferit, deoarece a murit minunata sa mama, tatal sau, sora sa Gorgonia. A plans, deoarece a murit Marele Vasilie, pe care l-a jelit mai mult chiar decat pe mama sa. A fost in primejdia chiar de a se ineca in timpul unei calatorii. Naufragiu pe Marea Egee langa Rodos, era in primejdie, si a fagaduit lui Dumnezeu ca i se va afierosi Lui.

A suferit din partea colegilor rai care isi bateau joc de el, atunci cand el cu Marele Vasilie cunosteau doar doua drumuri: spre biserica si spre scoala, la universitate.

A suferit de la oameni. A fost ales episcop intr-o cetate mica, Sasima. Locuitorii ei, primitivi si barbari, nu erau in stare sa-l inteleaga.

A suferit de la eretici, in principal de la arieni. In timp ce predica, doua atentate de asasinat au pus la cale impotriva lui. Au intrat in biserica si au inceput sa arunce cu pietre in el. Nu mai era mult si il omorau acolo.

A suferit de la episcopii rai.

A suferit si – de la cine? De la fiii lui duhovnicesti. Cat a plans pentru ei Sfantul Grigorie, nu a plans pentru toti ceilalti la un loc. Pe unul din fiii sai, pe asa-numitul Maxim, l-a luat de copil sarac la curtea lui, l-a facut diacon, preot, arhimandrit. L-a cinstit cu cele de mai sus, iar el l-a ranit. Mult mai mult decat toti ceilalti. Plangea si suspina Grigorie.

A suferit. Dar a biruit. Pentru ca avea cu el pe poporul credincios si pe Dumnezeu. Si daca l-au parasit fiii lui duhovnicesti, care s-au aratat nemultumitori si nerecunoscatori, si daca arienii au luptat cu turbare impotriva lui, si daca asasinii au cautat sa-l omoare, si daca parintii lui au murit, Il avea pe Dumnezeu. Il avea pe Dumnezeul Treimic. Credea in Tatal, in Fiul si in Sfantul Duh. Si in marile necazuri spunea: Sfanta Treime, Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, miluieste-ma pe mine, pacatosul.

A demisionat din tron. Nu mai suporta rautatea, calomniile si obrazniciile. A parasit Constantinopolul. S-a dus departe, in pustietate, si acolo a alcatuit cantari preadulci. Cele pe care le auzim in biserica la Nasterea Domnului: „Hristos se naste, slaviti-L…” si la Pasti: „Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam…” sunt ale lui Grigorie. L-a intrecut si pe Pindar.

In sfarsit, si-a incheiat viata intr-un loc pustiu, intr-o sihastrie, cu desavarsire singur, „intretinandu-se doar el cu Dumnezeu”. Iar sfantul sau trup a fost in Capadocia pana in 1922. Atunci, refugiatii, lasand toate, au luat doar trupul Sfantului Grigorie si l-au adus in Elada. Astfel, se afla in Noua Karvali (Nea Karvali), in afara Kavalei.

Acesta a fost marele Parinte – Sfantul Grigorie Teologul.

Ce invatam, fratilor? Doua lucruri.

Intai, sa ii multumim lui Dumnezeu, Care in Biserica, in fiecare clipa dificila, trimite omul cel mai potrivit. Odata pe Marele Antonie, altadata pe Marele Atanasie, altadata pe Marele Vasilie, altadata pe Grigorie Teologul, altadata pe Marcu Evghenicul, altadata pe Cosma Etolianul. Un sir de barbati, care au tinut la inaltime stindardul Ortodoxiei. Sa-I multumim pentru acestia.

Al doilea, sa invatam din necazurile Sfantului Grigorie. El a trecut prin cuptor ca aurul. „Ca pe aur in topitoare l-a incercat” pe el (Intelepciunea lui Solomon 3, 6). Si tu, daca vrei sa-ti pastrezi credinta, vei fi incercat. Spune-mi, ce te costa crestinismul? Crezi ca esti crestin pentru ca aprinzi o lumanare si faci o metanie? Pentru astea te voi numi crestin? Daca vei fi credincios, vei fi prigonit. Daca esti ortodox, prieten al adevarului, om cu constiinta, vei suferi. Pentru ca Duhul Sfant zice: „Prin multe necazuri ni se cuvine noua a intra in Imparatia lui Dumnezeu” (Fapte 14, 22) si „Cei ce vor sa traiasca cu cucernicie… vor fi prigoniti” (II Timotei 3, 12). Macar de ne-ar invrednici Dumnezeu sa fim prigoniti ca si sfintii.

Asadar, nu crestini morti, ci vii, credinciosi si hotarati, copii ai lui Grigorie, copii ai marilor Parinti. Amin.

sursa: +Augustin al Florinei, Prespei si Eordeii
(Omilia Mitropolitului de Florina, Parintele Augustin Kantiotis, in Sfanta Biserica a Sfantului Panteleimon, Florina,  25 ianuarie 1976)

(traducere din elina: monahul Leontie)