Sinodul tâlhăresc:

Tag Archives: mucenici

La Periprava au fost deja acoperite gropile cu osemintele foștilor deținuți, fără a fi reînhumate creștinește

gropile comune de la Periprava

Avem informații că la Periprava s-au încheiat săpăturile în urma cărora s-au descoperit osemintele celor martirizați în colonia de muncă din perioada comunistă. Gropile comune au fost acoperite, în grabă, arătând ca și până înainte de săpături, fără ca sufletele celor îngropați să se bucure de o reînhumare creștinească. Care a fost scopul dezgropării lor? Să fie doar pentru condamnarea cu tam-tam a câtorva torționari șefi? Și asta ca să fie închisă gura celor care încă mai cer condamnarea reală a comunismului? Sau poate și de frica cinstirii unor noi sfinți ai închisorilor?

Se spune că la nivelul țării, în gropile comune de pe lângă lagărele comuniste ar fi în jur de 100. 000 de victime, îngropate pe ascuns, fără judecată și care așteaptă un gest de recunoștință și o slujbă de înmormântare, cum se cuvine fiecărui creștin. Mai importantă este cinstirea acestor martiri ai neamului decât vânătoarea de torționari octogenari, care până acum au huzurit pe bani mulți ai statului. Constatăm cu durere că statul şi-a făcut datoria, dar biserica încă mai are reţineri.

Atentie la inselari! Un neortodox nu poate fi numit martir!

Sinodul de la Laodiceea a hotarat ca „niciun crestin nu se cuvine sa paraseasca pe martirii lui Hristos si sa se duca la pseudo-martiri adica la ai ereticilor, sau la cei ce mai inainte au fost eretici; caci acestia sunt straini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dansii sa fie anatema” – Canonul 34, [63; 225].

Sfantul Ciprian al Cartaginei a spus ca „asemenea oameni, chiar daca au fost ucisi in numele credintei lor, nu-si vor spala nici cu sange greselile lor. Vina dezbinarii e grava, de neiertat, si suferinta n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot ramane cu Dumnezeu cei ce nu vor sa fie uniti cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar daca vor arde pe rug sau vor fi dati fiarelor salbatice, aceea nu va fi coroana credintei, ci pedeapsa tradarii, si nu sfarsitul glorios al celui cu virtute religioasa, ci moartea din disperare. Unul ca acestia poate fi ucis, dar nu poate fi incoronat. Marturiseste ca e crestin, ca si diavolul care adesea minte ca e Hristos, caci Insusi Domnul ne atrage luarea-aminte si zice: «Multi vor veni in numele Meu spunand: Eu sunt Hristos, si pe multi vor insela.» Dupa cum el nu e Hristos, chiar daca inseala cu numele, la fel nu poate fi crestin cine nu ramane in Evanghelia lui Hristos si a adevaratei credinte” [221; 444]. continuare »

8 ian.: Ortodocsi inecati de catolici in aghiazma mare! Sa nu-i uitam ci sa-i cinstim, spunand: “Nu venirii calaului ortodocsilor (=PAPA) in Romania ortodoxa!”

Patimirea Sfantului Sfintitului Mucenic ISIDOR si a celor saptezeci si doi de impreuna-nevoitori, martirizati alaturi de el in Tartu de catre romano-catolici in anul 1472

Marele Cneaz Iaroslav cel Intelept, botezat Gheorghe sau Iurie, a fost fiul Sfantului Mare Cneaz Vladimir. In anul 1030, el a preluat controlul unei regiuni la vest de Novgorod si Pskov, care era locuita de estonieni. Acolo pe malurile raului Omovzha (sau Embakh) el a intemeiat un oras si a construit o biserica pe care a inchinat-o ocrotitorului sau: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. In Rusia, acest oras a devenit cunoscut ca Yuriev dupa numele bisericii, dar se mai numeste si Dorpat sau Tartu. Incepand cu anul 1150, aceasta regiune a fost invadata de pe mare si colonizata de catre catolicii germani, care au construit cetati pentru a ocupa tinutul si au inceput sa-i asupreasca pe bastinasi. Incepand cu acea perioada s-a dat o lupta interna intre ei si rusi, pentru a prelua controlul regiunii. Subjugandu-i pe estonienii pagani, germanii i-au trecut cu forta la catolicism, dar in acelasi timp au inceput sa-i asupreasca si pe ortodocsii care locuiau acolo.

In secolul al XV-lea, ortodocsii aveau doua biserici in Yuriev: una inchinata Marelui Mucenic Gheorghe, iar alta Sfantului Nicolae. Doi preoti slujeau in aceste biserici: unul se numea Ioan, iar celalalt Isidor. La inceput cu promisiuni, mai apoi cu amenintari, germanii au inceput sa-i ademeneasca pe locuitorii ortodocsi ai orasului sa treaca la romano-catolicism. Preotul Ioan, care locuise in Yuriev timp de doi ani si jumatate, s-a mutat la Pskov. Imediat dupa aceea a devenit monah cu numele de Iona si a intemeiat Manastirea Pesterilor din Pskov. Aici avea sa duca o viata de sfintenie si sa fie proslavit sfant cu zi de pomenire pe 29 martie. Isidor insa a ramas in Yuriev si avea mari dispute cu germanii in privinta credintei ortodoxe. De multe ori ii dovedea in cuvant, ii rusina si ii sfatuia in acelasi timp sa renunte la credinta romano-catolica si sa imbratiseze Sfanta Ortodoxie. In 1472, romano-catolicii au ridicat armele impotriva Pskov-ului si a poporului sau ortodox cu scopul de a raspandi si impune credinta lor (uniata – n.tr.), confirmata in principal de canoanele falsului-sinod de la Florenta. Intre timp, parintele Isidor slujea intru toata curatia si neprihanirea la Biserica Sfantului Nicolae, stralucind ca o stea in mijlocul turmei sale.

Capetenia germana a orasului Yuriev s-a revoltat impotriva preotului Isidor si a ortodocsilor, clevetindu-i in fata episcopului romano-catolic si a autoritatilor orasului, care erau de credinta romano-catolica, precum si in fata comerciantilor din Livonia. El spunea ca il auzise pe Isidor si intreaga turma a ortodocsilor, rostind blasfemii impotriva romano-catolicismului, in general, si a folosirii azimelor, in special, si preamarind doar credinta ortodoxa. Astfel, i-a facut pe episcop si pe nobili sa-si iasa din fire si din acel moment romano-catolicii au inceput sa-i chinuiasca si chiar sa-i tortureze pe ortodocsii din Yuriev. Pe 6 ianuarie 1472, de Praznicul Botezului Domnului, preotul Isidor impreuna cu toti ortodocsii au mers dupa traditie la raul Omovzha pentru a binecuvata apa cu cinstita cruce. Acolo, din apele Teofaniei (Aratarii lui Dumnezeu -n.tr.), Isidor impreuna cu barbatii si femeile ce erau cu el au fost arestati de catre germanii trimisi de primar si episcop si tarati inaintea episcopului si a judecatorilor civili. Mare a fost tortura pe care au indurat-o ostasii lui Hristos in sala de judecata pentru credinta lor. Prin aceste chinuri germanii incercau sa-i forteze pe ortodocsi sa renunte la credinta lor.

Dar Isidor si toti marturisitorii ortodocsi care erau impreuna cu el s-au indreptat mai intai catre episcop, apoi catre judecatorii lor, raspunzandu-le intr-un glas: “Domnul sa va stea impotriva, dusmanilor ai Adevarului, ca noi ortodocsii sa ne lepadam de Adevaratul Hristos si de credinta ortodoxa! Noi nu ne vom cruta trupurile pentru Hristos Dumnezeul nostru, oricat de mult ne-ati tortura, dar va imploram pe voi, nefericitilor, crutati-va sufletele pentru numele lui Dumnezeu, caci sunteti creatia lui Dumnezeu!” Apoi Isidor, plin de curaj a demascat falsa intelepciune a romano-catolicilor si apostazia lor de la adevaratul crestinism. Episcopul infuriat a poruncit ca ortodocsii sa fie azvarliti in inchisoare si a somat pe toti mai marii cetatilor din imprejurimi sa-i supuna pe ortodocsi la chinuri, daca nu se vor lepada de credinta lor.

Imediat reuniti in temnita, Sfantul Isidor i-a indemnat pe fiii sai duhovnicesti: “Frati si copii” – a spus el – “Domnul ne-a adunat impreuna pentru aceasta mareata fapta duhovniceasca, dorind sa va incununeze cu cununi nepieritoare cu dreapta Sa cea atotputernica. Dar voi , fratilor, suferiti din mainile acestor netrebnici, neavand vreo indoiala sau imputinare de suflet. Nu va temeti de aceste chinuri dureroase, nici nu slabiti, caci vrajmasul vostru, diavolul, umbla ca un leu racnind, cautand sa inghita sufletele si aceasta prin a va indeparta de credinta ortodoxa. Sa stam neclintiti in fata ademenirilor lui ca niste buni ostasi, pentru ca Insusi Domnul a spus: “Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni. Daca au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi. Dar toate acestea vi le vor face – in numele Meu – pentru ca nu-L cunosc pe Cel care M-a trimis. Dar cand va veni Mangaietorul pe care-L voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi pentru Mine. Inca si voi marturisiti pentru Mine, pentru ca de la inceput sunteti cu Mine”. De aceea, fratilor, asa cum Hristos le-a vorbit ucenicilor Sai, tot astfel ne vorbeste si noua! Daca cineva sufera pentru numele Sau pana la varsarea sangelui sau, acela este deja aproape de moarte. Iar voi, iubitii mei frati, sa nu ma dispretuiti, ci patimiti impreuna cu mine si sa nu va lasati amagiti de placerile acestei lumi, ci fiti mari mucenici ai lui Hristos in acest veac.“

Dupa aceea, Isidor si cei intemnitati impreuna cu el, intorcandu-se spre rasarit a inceput sa cante si sa se roage cu lacrimi si suspinuri din inima. A luat din Sfintele si de-Viata-facatoarele Daruri si i-a impartasit pe toti barbatii, femeile si copii care erau impreuna cu el. Cu totii s-au umplut de bucurie duhovniceasca, iar ravnitorul preot le-a vorbit din nou despre rasplata binecuvantarilor celor vesnice pe care o primim pentru faptele bune dar si despre chinurile vesnice pentru lucrurile intunericului. “Sa nu lasam pe nici unul dintre noi” – a spus el insotitorilor sai – “de la cel mai mic la cel mai mare sa se teama fie de amenintari, fie de chinuri”. Pentru ca daca noi vom suferi mult pentru Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, vom primi rasplata suferintei noastre in Ziua Judecatii. Si intr-un suflet, intr-un glas, ei au cantat imnul in cinstea mucenicilor: “Sfintilor Mucenici, care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului sa se miluiasca sufletele noastre”. continuare »

APELUL Părintelui Justin împotriva actelor cu cip! SEMNUL Ortodoxiei ca răspuns la semnul fiarei!

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Este vremea muceniciei!
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fostcel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate – ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?– „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, şi tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.

Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.  Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge (anuleze) legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.

Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.

Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

Acum e timpul jertfei !!!

Prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandritul Justin Pârvu

CAMPANIA DE STRANGERE DE SEMNATURI IMPOTRIVA PASAPOARTELOR BIOMETRICE

Parintele Iustin Parvu confirma cele spuse in Comunicatul scris

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UJDjRzIIEpQ]

Campania “Din temniţe spre Sinaxare”

Icoana osuarului de la Aiud

Icoana osuarului de la Aiud

“Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate…”

Fraţi creştini ortodocşi, vă rugăm să sprijiniţi Campania Din temniţe spre Sinaxare, care are ca obiectiv cunoaşterea vieţilor sfinţilor din închisori şi demersurile pentru canonizarea lui Valeriu Gafencu, a Ieroschimonahului Daniil de la Rarău, întemeietorul grupului Rugul Aprins şi a părintelui Ilarion Felea, mare teolog, mort muceniceşte în închisoarea de la Aiud. Pentru orice sugestii legate de campanie vă rog scrieţi la [email protected]. Materiale pentru site-ul oficial al campaniei ( www.sfintii-inchisorilor.ro ) , care va fi deschis în câteva zile, puteţi trimite pe [email protected] .

Vă rugăm trimiteţi mesajul celor interesaţi.

Mai multe detalii pe blogul lui Danion Vasile

DE CE NU CANONIZĂM MARTIRII ANTICOMUNIŞTI

[googlevideo=http://video.google.com/videoplay?docid=-6849684147936822063&hl=en]

Documentar difuzat la TVR 1, SEMNE, 11.10.2008

Director de imagine: Ion Cristodulo

Realizator: Rafael Udrişte