Constantin Istrate (foto), al cincilea tortionar pe care Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (ICCMER) l-a identificat, recunoaste o parte din acuzatii si spune ca nu i-a batut pe detinutii de la Penitenciarul Gherla cu ciocanul, ci cu levierul.

“O parte dintre ele sunt adevarate, in cea mai mare parte sunt inscenari”, a declarat Istrate, fost loctiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla, pentru Digi24, referindu-se la faptele de care este acuzat.

De exemplu, el a negat ca ar fi folosit ciocanul pentru a bate un detinut, asa cum l-a acuzat Octavian Bjoza, fost detinut politic, explicand ca a folosit un levier.

“Dar nu cu ciocanu’ (…), ci am folosit un levier… Nu aveam ciomege, era interzis in puscarie orice forma de contondent”, a spus Istrate.

Al cincilea tortionar – Constantin Istrate, responsabil de moartea a peste 200 de detinuti

In varsta de 88 de ani, Constantin Teodor Istrate a detinut functii de conducere in Penitenciarul Gherla, incepand prin a fi comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), apoi ajutor de serviciu al comandantului si loctiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957), loctiitor comandant pentru paza si regim (1957 – dec. 1958 si 1 mart. 1959 – 1961), comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959).

Conform marturiilor obtinute de ICCMER, Constantin Istrate era unul dintre cei mai sofisticati gardieni. Astfel, el evita sa loveasca detinutii cu mainile sau cu alte obiecte pentru a nu se murdari de sangele lor, spun cercetatorii, preferand sa ii loveasca pe detinutii imobilizati la pamant cu cele mai grele ghete sau cizme pe care le avea.

Victimele tortionarului Istrate, marturii sfasietoare: Batai cu ciocanul la talpi, detinuti transportati cu camionul in saci

Conform probelor obtinute, Istrate asigura legatura cu serviciile secrete, dand informatii nu numai despre detinutii politici de la Penitenciarul Gherla, ci si despre colegii sai.

Inedit. Parintele Iustin Parvu, in 1993: Sa traiesti ca un sfant, dar sa fii acolo unde trebuie sa sfintesti

Rasfoind colectia veche a ziarului Cotidianul, cel din vremea lui Ion Ratiu, in cautarea de marturii despre istoria recenta a Romaniei, am dat, in suplimentul “Alfa si Omega”, ce era editat de Costion Nicolescu, peste un interviu inedit cu parintele Iustin Parvu, datat februarie 1993, la un an dupa ce intemeiase schitul Petru-Voda. Intervievat de Constanta Costea, marele duhovnic al romanilor se arata convins ca mari doctori ai sufletelor neamului vor fi pururea, gratiei harului lui Dumnezeu care lucreaza. Si pleda pentru ca monahul sa traiasca asemeni unui sfat, dar sa fie acolo unde trebuie sa sfinteasca. (Margarita Geica)
Patrunzand adanc in tinutul Neamtului, pana spre trecatorile Ardealului, dincolo de muntele Petru-Voda, si patrunzand, iarasi, tacerea padurilor, se ajunge la schitul de lemn intemeiat anul trecut (in 1992 – n.red.), prin “taria” unui monah. Este parintele Iustin Parvu, figura de “luptator al mintii”, unui din duhovnicii pe ale carui rugaciuni s-a tinut vie, zeci de ani, societatea romaneasca rastignita de comunism. Omul care a cunoscut, in cei 16 ani de detentie politica – intre care multi la ocna – raul conditiei umane pana in strafundurile sale, nu se mai poate detasa de suferinta lumii. In anii ’70 si ’80, la manastirea Bistrita de langa Piatra Neamt, zeci si sute de oameni (tot combinatul Savinesti, se spunea) asteptau zilnic sa-si verse durerea si sa-si regaseasca speranta. “In chilia lui, ingropat in popor” (cum il definea un alt calugar) – aceasta este imaginea, foarte putin celebra in inalta societate, a parintelui Iustin, un mare cunoscator, dinlauntru, al societatii laice. Si acum, in pustia de la Petru-Voda, oamenii vin, ziua si noaptea, sa gaseasca “punctul de sprijin” in durere, cu convingerea ca monahul, “asezandu-se” in suferinta lor, ii poate ajuta, prin darul lui Dumnezeu, sa intrevada fericirea. La Petru-Voda, taria duhului a invins taria padurii. Aici monahismul este “mai contemporan” societatii decat noi insine, vietuitorii ei, pantru ca e mai clarvazator. Iar speranta are o “fata” distincta: o privire directa in cauza raului, o luciditate din care transpare tensiunea dragostei, adanca. De aceea, dialogul care urmeaza este impregnat cu afirmatii paradoxale – un balans nevazut intre iubire si dreptate – de rosturi partiale, aluzive, ale unui adevar prea intens sau prea dureros pentru a fi complet exprimat. continuare »

Reporter: Cum a aparut asociatia “Pro Activ Memoria” si ce va insemna aceasta pentru lucratorii sistemului penitenciar romanesc?

Ioan Chertitie: Asociatia “Pro-Activ Memoria”, cu sediul in Targu-Ocna, are in componenta sa, in afara de mine, ca membri fondatori, alti trei maramureseni, care au avut incredere in acest generos proiect: doamna Dana-Liana Achim, director executiv la Casa de Pensii Maramures, doamna Liana-Diana Pop, expert contabil, si, nu cel din urma, domnul Vasile Marc, omul care la 60 de ani a inceput o viata noua alaturi de tanara asociatie, dedicandu-se trup si suflet proiectului. Voi reveni cu amanunte cu alta ocazie, deoarece implicarea fiecarui membru are o poveste aparte.

Conform Actului constitutiv, cei noua membri fondatori au hotarat ca asociatia sa aiba urmatoarele scopuri principale:

• sa caute adevarul istoric cu privire la evenimentele petrecute in inchisorile romanesti in perioada anilor 1945-1989 si in continuare, pana in zilele noastre; continuare »

Intru aceasta zi, pomenire a Marilor Sfinti Mucenici, a celor ce s-au nevoit si s-au savarsit pentru Hristos intru temnitele comuniste ale veacurilor de pre urma.

Savarsitu-s-au acestia in cele mai cumplite chinuri, pre carile satana le-a nascocit si le-a lucrat prin slabanogeala sufletului omenesc de-a lungul veacurilor. Cercati precum lamurit argintul se cearca, intru cumplitul foc al iadului suferit-au temnita grea, foame, frig, prigoane de tot felul, zdrobire sufleteasca si sangeroase batai preste puterea cea fireasca si omeneasca, umilinta, ingrozire, insingurare, boli si nenumarate alte napastuiri. Intre acestia stralucit-a cel cu bun nume numit Sfant al Inchisorilor Valeriu Gafencu, dara si altii precum Constantin Oprisan, Gheorghe Jimboiu, Mircea Vulcanescu si multi, multi altii cari s’au savarsit de oameni nestiuti, dara de Dumnezeu aflati. Iara Sfintele lor Moaste aruncate de catre prigonitori s-au facut, fara nume, fara de cruce si fara de mormant fiind, intru apropierea locurilor de suferinta, adeca cel al inchisorilor de la Pitesti, Aiud, Gherla, Canal, Targu Ocna, Jilava, Rimnicu-Sarat si multe altele in carile acesti slaviti, cea de-Dumnezeu-revelata credinta o au descoperit si nenumaratele cercari ale vrajmasului desavarsit le-au biruit. Iara astazi, sangele acestora striga cu mare glas chemand la pocainta intreg norodul romanesc, cel dintru temnita mare a vicleanului nou veac, cea a uraciunii pustiirii, despre carea Insusi Mantuitoriul a cuvantat, carora slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste si mantuieste pre noi. Amin.

Parintele Justin ne vorbeste despre importanta zilei de 14 mai – Praznicul Mucenicilor si Marturisitorilor din temnitele comuniste

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ZYhqt6wK88Y]

Descarcati

Slujba Sfintilor Inchisorilor, Acatistul Sfintilor Inchisorilor

Acatistul Sfantului Valeriu Gafencu,

cartea Din temnite spre sinaxare

Canonul si Acatistul Marturisitorilor Romani din inchisori (Audio)

1din4.mp3 (9.60 MB)
2din4.mp3 (12.48 MB)
3din4.mp3 (37.75 MB)
4din4.mp3 (14.03 MB)

Urmariti si:

Parintele Justin Parvu ne vorbeste despre ziua de 14 mai 1948

Emisiunea TVR despre sfinţii închisorilor

Pr. Sofian BOGHIU – Rugaciunile celor din inchisori

Minuni ale sfintilor martiri din Aiud

Lumea e condusa de jidovi, prin masonerie si, in special, oriunde se vorbeste despre legionari, intervine masoneria.

Interviu cu Nicolae Popa, fost detinut politic

– Domnule Nicolae Popa, dumneavoastra cati ani ati facut de temnita?
– 16.
– Unde anume?
– In mai multe locuri. Am inceput cu Suceava, Pitesti, …
– Cat ati stat in Pitesti?
– Trei ani, exact perioada reeducarii; am trecut prin demascari. De la Pitesti am trecut la Gherla, de la Gherla la Targu-Ocna, de la Targu-Ocna la Aiud. M-a lasat cu domiciliul si am trecut pe la noua culme, pe urma la Periprava in ’64. Am fost arestat pe 15 mai 1949 si m-am eliberat pe 6 mai 1964.
– Cum vi s-a parut Pitestiul? Cum v-ati simtit dupa ce ati iesit din Pitesti?
– A fost o scoala a noastra. Poate dumneavoastra nu cunoasteti. Dar, de exemplu, in Carticica sefului de cuib, Capitanul spunea asa: ca un legionar are de urcat un drum, care are trei etape: muntele suferintei, padurea cu fiare salbatice si mlastina deznadejdii. Eu am considerat pentru mine ca perioada din timpul anchetei a fost muntele suferintei, la Pitesti a fost padurea cu fiare salbatice, si am gasit cat s-a putut. Dupa aceea, spre sfarsit, am intrat in mlastina deznadejdii, ca nu mai stiam, Dumnezeu sa ma ierte, ma zapacisem nu mai judecam  normalul. Dar Dumnezeu mi-a ajutat si am depasit si asta, si am revenit la normal. Sa stiti un lucru: nu regret nimic din toate cate am trecut, nici Pitestiul, nici Galatiul.
– La ce ati simtit ca v-a folosit experienta de acolo, si mai ales caderile, ca nu sunt intamplatoare?
– Da, dar sa stiti, ne-a ajutat sa ne ridicam spiritual. Ne-a ridicat spiritual, ne-a ajutat sa fim adevarati oameni, asa cum ar trebui sa fim, cum ne-a creat Dumnezeu sa mergem pe linia dreapta. Stiti ce va spun? Nu regret absolut nimic, nici nu urasc pe nimeni, nici pe cei care m-au chinuit. Ii consider si pe ei victime cum sunt si eu. Si Turcanu a fost o victima a masoneriei, care s-a folosit de el.
– Cum credeti ca ar trebui prezentat adevarul in ziua de azi? Spus oamenilor direct, ca se evita se fie folosit cuvantul „legionar”, miscarea , se acopera sub simboluri si alte metafore?
– Sa stiti un lucru? In primul rand trebuie sa avem curajul sa spunem adevarul. Mie nu mi-e rusine sa spun ca am fost acuzat ca sunt legionar. Pentru mine a fi legionar e o mandrie,  o satisfactie. pentru ca atunci cand esti legionar te-ai pus in slujba neamului si a Bisericii crestine. In aceasta consta mandria noastra, cladita cu atata suferinta. Multumim lui Dumnezeu ca ne-a ajutat si ca am reusit sa trecem peste hopurile astea si sa ne intoarcem poate pe drumul cel bun, fiecare cat putem, cu pacatele noastre, cu necazurile noastre.
– Dar vedeti ca aceleasi servicii lucreaza si acum infiltrate sub fel si fel de masti…
– Sa stiti un lucru: Lumea e condusa de jidovi, prin masonerie si, in special, oriunde se vorbeste despre legionari, intervine masoneria. Parintele Justin a vrut sa faca biserica asta(manastire la Aiud), de fapt. A venit masoneria sa faca un centru cultural martirologic. Avem noi nevoie de asa ceva? Are nevoie Mircea Vulcanescu, George Manu de asa ceva? Nu. Dar ce vor? Daca iei centrul acesta martirologic peste 30-40 de ani, se va vorbi de mortii astia ca au fost niste oameni habotnici, care s-au opus progresului adus din apus. Nu se va spune ca au murit pentru Dumnezeu si pentru credinta. Asta va face centrul martirologic. E condus de masonerie si va sta impotriva bisericii. Aici avem nevoie de biserica, nu de centru martirologic. Putea sa-l faca la Bucuresti, la Jilava, nu aici, dar intotdeauna s-au creat diversiuni acolo unde este miscarea legionara. Eu nu sunt de acord cu aceste centru. Sa prezinte ei istoria asa cum vor ei. Ei nu spun ce au facut, ca ei sunt vinovati de tot martirajul acesta. Ei nu spun ca ei au adus comunismul, ca ei au adus crima, ca ei conduc acum, ca ei ne saracesc acum, dar ei ne saracesc tocmai ca sa traim din imprumutul lor, iar ei sa traiasca din dobanzile noastre. Asta-i situatia.
– Dar noi traim de cativa ani asa.
– Si vom trai. Politicienii nostri se mandresc ca au primit imprumuturi. Nu se gandesc ca imprumuturile astea nu sunt decat bagatul capului intr-un jug.Trebuie sa muncim ca sa platim dobanzile lor si ei sa stea in fotolii.
– Dar vedeti ca oamenii de valoare s-au retras din paturile sociale, politice…
– Asta e vina lor; dar s-au retras, saracii, trebuie sa-i intelegem, s-au retras pentru ca multi nu au curajul sa ii infrunte, nu se pregatesc pentru lupte. Generatia nu mai stie ce inseamna dragostea de neam, dragostea de Dumnezeu, nimic; sunt niste oameni zapaciti, fara un crez in viata. Asta e o realitate trista, din pacate adevarata.