Tag Archives: gaz de sist

Petrom se pregateste sa exploreze gaze de sist

gas de sistPetrom vrea să aloce anul viitor aproximativ 1 miliard de euro pentru investiţii şi ar putea intra în domeniul explorării zăcămintelor de gaze de şist, dacă aceste activităţi se vor dovedi fezabile, a declarat luni la Reuters Investment Summit directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.

“În acest an vom investi undeva în jur de 1,1-1,2 miliarde euro. Începând de anul viitor, estimăm investiţii între 0,8 şi 1,2 miliarde. Probabil vom depăşi din nou 1 miliard de euro anul viitor“, a afirmat Gheorghe, citată de Reuters.

Preşedintele grupului austriac de petrol şi gaze OMV, Gerhard Roiss, consideră că România trebuie să exploateze gazele de şist, dacă prospecţiunile geologice indică existenţa unor rezerve semnificative, potrivit afirmaţiilor făcute la finele anului trecut la Bucureşti de executivul austriac: “Dacă ai gaze de şist, trebuie să le scoţi“, a declarat atunci Roiss.

România se situează pe locul al treilea în Europa în funcţie de rezervele recuperabile de gaze de şist, după Polonia şi Franţa. Rezervele României sunt estimate la peste 1.400 miliarde de metri cubi, volum echivalent cu consumul naţional de gaze pe 100 de ani, reiese din datele Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), preluate de la Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei EIA.

Compania americană Chevron a obţinut, în iulie, acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj şi explorare a gazelor de şist în trei zone din judeţul Vaslui. Chevron mai deţine concesiuni şi în Dobrogea.

Chevron intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa.

Protest impotriva explorarii si exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica, Barlad

miting-barlad-gaz de sistDuminica, 1 septembrie 2013, in cadrul unei manifestatii desfasurate in Barlad, circa 6000 de romani din intreaga tara au cerut interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist in Romania prin fracturare hidraulica, precum si anularea proiectului RMGC.

Actiunea, care a durat aproximativ 2 ore, a fost organizata sub forma unui miting in Piata Sf. Ilie in cadrul caruia participantii la eveniment au cerut demiterea Guvernului Ponta si au afisat bannere cu mesaje precum “Nu fracturarii viitorului copiilor nostri” “Ponta nu uita: Romania nu e a ta!” “Toata lumea sa strige tare: tara nu e de vanzare!” “Demisia!” “Salvati Rosia Montana” “Afara, afara cu Chevronu din tara!” “Go home, Chevron!” “CHEVR-OFF” “Opriti crima ecologica Chevron” “Daca vine aici Chevron/ si se-apuca sa foreze/ le vom da dureri in somn/ cum a fost pe metereze” “Nu gazelor de sist/ vrem viata nu moarte” “Sa plece americanii si sa vina Dumnezeu!”.

Expertul geolog Gabriel Milan Sava (GISCB) a declarat in cadrul mitingului:
“Asa cum am mai spus-o, nu exploatarea in sine a gazelor din sist este problema noastra ci metoda prin care aceasta exploatare se doreste a fi facuta. Metoda fracturarii hidraulice utilizeaza un volum foarte mare de apa, circa 60000 de m3 la o sonda. Multiplicati aceasta cifra cu numarul impresionant de sonde care vor fi puse in conditiile descoperirii gazelor de sist si va dati seama ce cantitate uriasa de apa va fi folosita. Apa reprezinta cel mai important element al vietii, daca ea dispare existenta vietii este pusa sub semnul intrebarii.

Am observat in ultima perioada cinismul unor oameni de stiinta, preluat cu mare bucurie si repeziciune de unii oameni politici care, referindu-se la faza actuala de EXPLORARE, spun ca este inofensiva. Sfatuiesc pe toti acei care sustin aceasta stupida afirmatie sa citeasca manuale de geologie de specialitate sa informeze corect oamenii si nu sa ii dezinformeze asa cum doresc ei.

Marele nostru domnitor Stefan cel Mare otravea apa si pamantul pentru a scapa de invadatori…acum …CULMEA CINISMULUI: unii asa zisi romani ii ajuta pe straini sa ne otraveasca apa si pamantul pentru a scapa de NOI!”.

Acest protest face parte dintr-un lung sir de actiuni impotriva exploatarii si explorarii gazelor de sist si se doreste atragerea atentiei publicului larg, a mass-media si a factorilor politici asupra faptului ca USL a ajuns la guvernare pe baza unui program electoral prin care se angaja ca va vota o lege de interzicere a fracturarii hidraulice in Romania, precum si stoparea proiectului RMGC.

GISCB – Grupul de Initiativa al Societatii Civile Barladene

Aceeași Mărie cu altă pălărie: Canada va folosi tehnologia fracturării folosind gaz natural sub înaltă presiune

fracturare-hidraulicaLiderul canadian în domeniul hidrocarburilor Petrolia ia în considerare, pentru exploatarea gazelor de şist, tehnologia fracturării folosind gaze naturale injectate la înaltă presiune, o tehnologie mai puţin poluantă decât fracturarea hidraulică, relatează France Presse.

Tehnologia ar urma să fie folosită în insula Anticosti, unde se află rezerve de circa 40 de miliarde de barili de gaze de şist, prin injectarea de gaze naturale la presiune înaltă, o tehnologie care încă nu este foarte utilizată.

“Nu ne gândim la fracturarea hidraulică prin folosirea apei. Se va utiliza fracturarea cu gaze naturale. Apa aflată în rocă în acea insulă împiedică scoaterea petrolului. Într-o primă etapă, se va aduce propan pe insula situată în golful Saint-Laurent”, a declarat André Proulx, director general al Petrolia. Grupul speră să poată testa fracturarea în 2014, pentru o producţie la orizontul lui 2016. “Odată fracturarea efectuată, vom recupera gazul pentru a-l reutiliza în alte fracturări”, mai spune Proulx.

Acest lucru va evita construirea de infrastructure de decontaminare a nămolului provenit din foraje, cum este cazul fracturării hidraulice la gazul de şist, a mai explicat Proulx. “Metanul şi alte gaze care vor rămâne din fracturare vor fi captate pentru a fi comercializate ulterior”, a adăugat acesta, notând că regiunea din golful Saint-Laurent este lipsită de acces la gazul natural.
Ministrul canadian al Mediului din regiunea Quebec a dat asigurări că tehnologia aceasta va trebui să treacă printr-un filtru riguros şi sever pentru a putea fi autorizată. Căci pot apărea scurgeri de gaze care sunt mai periculoase pentru efectul lor de seră, căci este vorba despre metan, care se poate scurge fără niciun control.

IPS Pimen atacă UE și exploatarea gazelor de șist, de lângă mormântul lui Ștefan

pimen-zainea
Prezent la Mănstirea Putna la privegherea Sfantului Voievod Stefan cel Mare, care este inmormantat in acest lacas de cult, în seara de 1 iulie, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Inalt Preasfințitul ierarh Pimen Zainea a ținut o predică în fața a sute de credincioși prezenți la eveniment.
Spre sfarsitul cuvantarii, in care a evocat personalitatea religioasa si de “ctitor de tara” a lui Stefan cel Mare, Pimen a criticat in mod dur demersurile autoritatilor de a initia in Romania exploatarea gazelor de șist.
Gazele de sist-”un plan diabolic”, “o crima”
 “In seara aceasta, sigur, traim momente de mare bucurie. Ne aflam aici, la Putna, langa Stefan cel Mare. Momente de bucurie pentru cantarile de la strana, si unele au fost cantate si de fratii nostri intru neam si credinta de dincolo de frontiera de astazi, din Ucraina, Bucovina cealalta. Frumos! Cine credea in timpul regimului comunist ca vom trai vremuri sa vedem manastirile pline de calugari, cantarile bisericesti frumoase, ca in vremurile de demult, mesteri iconari, maici care brodeaza si asa mai departe? Sunt momente de bucurie, de inaltare, dar sunt si momente de intristare. Exista acest plan diabolic: sub pretextul ca cauta resurse de energie electrica si nu stiu mai ce, si trebuie sa sfredeleasca pamantul, dar nu oricum, la adancimi mari, otravind apele, izvoarele lasate de Dumnezeu pentru totdeauna. O crima! O crima! Un plan economic diabolic. Rugaciune la Dumnezeu ca sa ii opreasca din rautatea lor“, a marturisit membrul Sfantului Sinod. ”
Cu Uniunea Europeana, e mai rau ca in comunism. Faptele lor sunt diabolice

Inalta fata bisericeasca si-a continuat predica lansand atacuri dure la adresa Uniunii Europene, dar si la “conducatorii de astazi din tara”.

“Rau era in timpul regimului comunist ateu. Mai rau in timpul acestui regim, Uniunea Europeana. Copii sunt amenintati, li se distrug simtamintele morale. Mintea se distruge prin aparatele la care privesc si citesc. Toate, fapte care sunt crime. Cuvintele mele sunt foarte aspre si multi vor spune: Cum e posibil ca un episcop sa adreseze asa cuvinte dure in fata conducatorilor de astazi din tara si din Uniunea Europeana? Sunt dure pentru ca faptele lor sunt diabolice. Cum sa scumpeasca ei energia electrica de sute de ori mai mult? Cum sa-i credem pe ei ca vor aduce binele? Numai raul! Dar, cum Dumnezeu ne-a salvat de pericolele aduse de Uniunea Sovietica, ne va salva, credem, daca ne vom ruga cu toata smerenia, de pericolele aduse de politica Uniunii Europene“, a mai mentionat Pimen.

| pesurse

La Mangalia se poate: Referendum în ziua alegerilor parlamentare privind exploatarea gazelor de şist

Locuitorii municipiului Mangalia îşi vor exprima părerea cu privire la exploatarea gazelor de şist în sudul litoralului în cadrul unui referendum care va avea loc în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, în data de 9 decembrie.

Consilierii locali din Mangalia au aprobat la sfârşitul lunii octombrie organizarea acestui referendum, iar în cadrul unei şedinţe de îndată din data de 15 noiembrie au fost stabilite toate detaliile de organizare a referendumului.

Potrivit hotărârii Consiliului Local, cu ocazia referendumului, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe cu “DA” sau “NU” la întrebarea: “Sunteţi de acord cu riscul de afectare a pânzei freatice şi a turismului pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia, în urma exploatării gazelor de şist din sudul litoralului?”. continuare »

Ipoteză: Cutremurele din Italia s-au produs din cauza exploatării gazelor prin fracționare hidraulică

Geologii italieni au lucrat in ultima perioada la studierea seismului produs in data de 29 mai 2012 in regiunea Emilia-Romagna. Oamenii de stiinta de la USGS (Serviciul Geologic American) au recalculat magnitudinea cutremurului, ajungand la concluzia ca acesta a avut o intensitate de 6.0 grade pe scara Richter si s-a produs la o adancime de 5,1 Km (si nu 10,1 Km cum se considerase initial).

Intre timp in Italia, tot mai multe voci sustin ca seismul a fost o consecinta a “fracking”-ului. “Coincidentele” care poarta spre lansarea unei astfel de idei sunt numeroase, de la inceputul anului in partea de Nord inregistrandu-se nu mai putin de 632 de miscari ale scoartei, aproape toate in apropierea asa-ziselor “Shale Gas” (zone in care se exploateaza zacaminte de gaz prin metoda “fracking”). Deasemenea, in data de 19 mai 2012 au existat semnalari ale faptului ca in unele zone din regiunea Emilia Romagna, izvora din pamant un amestec lichid de apa si nisip.

Seismul de 5,8 grade pe scara Richter, produs marţi 29 mai în regiunea Emilia-Romagna din Italia, a generat în ultimele zile, pe lângă pagubele inerente ale unei astfel de calamităţi, o revărsare a unor fluvii de cerneală în presa scrisă din Peninsulă. Deşi nu a şocat prin intensitate si violenţă, acesta a paralizat activitatea de orice fel din regiunea în care s-a manifestat. S-au numărat (până la ora scrierii acestui articol) 15.000 de sinistraţi care şi-au părăsit casele de teama unor replici mai violente care ar putea nărui locuinţele deja fisurate. Numărul total al morţilor este de 17 şi sunt în majoritate muncitori aflaţi, la ora producerii cutremurului, la locurile de muncă(!). continuare »

Exploatarea gazelor de şist în România va va aduce: cutremure, poluare şi amenzi uriaşe. Să cerem demisia ministrului Mediului, Laszlo Borbely

Virgil Munteanu, expert în probleme de mediu, colaborator al Jurnalului Naţional şi fostul guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, atrage atenţia asupra pericolelor aduse de exploatarea gazelor de şist. Redăm integral punctul de vedere al lui Virgil Munteanu:

“Nu este suficient că pădurile României sunt puse la pământ! Nu este suficient că pământurile noastre sunt sufocate de gunoaie! Nu este suficient că apele reziduale sunt deversate în apele de suprafaţă, otrăvindu-le! Nu este suficient că aerul este poluat de noxe pe care nu le controlează nimeni!

Singurul spaţiu pe care nu reuşiserăm să-l afectăm era subsolul României. Acum ne ajută americanii să o facem! Cum? Salvându-ne şi liniştind autorităţile române că nu vor mai avea probleme cu energia, nu vor mai depinde de Gazprom şi, spre fericirea noastră, vom fi independenţi energetic prin exploatarea gazelor de şist. continuare »

Exploatările gazelor din şist, adevărate bombe chimice, mai periculoase decât cianurile de la Roşia Montană!

Fuga deputatului Mihail Boldea a reuşit, cel puţin pentru o perioadă, să acopere mediatic “scoaterea la mezat” a gazelor de şist din România şi protestele de la Bârlad. Exploatarea acestor gaze prin fracturare a fost interzisă în mai multe ţări civilizate ale lumii. Specialiştii atrag atenţia că după un asemenea tip de exploatare urmează cutremure, deşertificare şi contaminarea chimică a zonelor respective pentru perioade îndelungate. Mai grav este că ni se ascunde faptul că explorările şi exploatările din zona Vasluiului reprezintă doar începutul. Urmează Bacău, Covasna, Năvodari, Costineşti, Timişoara şi Craiova. Doctorul în geologie, Gabriel Milan Sava, unul dintre cei care a nu acceptat să fie redus la tăcere prin “mici atenţii” de tip Roşia Montană, dezvăluie adevăratele pericole ce pândesc România în cazul demarării acestor exploatări .

– Cine cu cine se luptă la Bârlad?

– În primul rând se pleacă de la o lipsă totală de transparenţă faţă de membrii unor comunităţi. Înţelegem cu toţii că există anumite secrete în ceea ce priveşte tehnologia, dar de acolo şi până la a nu spune nimic comunităţii ce urmează a fi afectată, despre factorii de risc, e cale lungă. Nu s-ar fi ajuns poate la ceea ce se întâmplă acum la Bârlad, dacă acea companie ( n.r- Chevron) ar fi iniţiat un minim dialog, dacă ar fi dat dovadă de transparenţă. Au oare aceşti domni ceva de ascuns?

Iată că din Bulgaria, din Franţa şi din Anglia au fost daţi afară !…

– Şi din Irlanda! Nu este numai problema opririi acestui tip de exploatare ci mai ales faptul că oamenii de acolo şi autorităţile au înţeles mult mai repede decât în România că mediul trebuie protejat . Ca geolog, sunt de acord cu găsirea de resurse utile pentru comunitate, însă, în acelaşi timp, am fost educat să nu fiu părtaş la crearea unor dezechilibre între om şi natură. Pentru că un alt Pamânt nu avem! În Geologie există următoarea butadă:- “Sterilul unei generaţii reprezintă utilul generaţiilor viitoare !”.. continuare »

Video: „GASLAND” – OTRAVIREA VOITA A APEI. Un documentar despre METODA FRACTIONARII HIDRAULICE. Motivand exploatarea gazului, vor de fapt sa distruga panza freatica?

[vimeo=https://vimeo.com/57486925]

Vezi si Gasland II

America e distrusa. SUA este impanzita de sonde de gaz prin fractionare hidraulica.
Localitati parasite, sonde si instalatii peste tot, pe pamanturile oamenilor, in spatele curtilor, cimitirelor, oraselor.

Se imprastie gaze otravitoare peste tot. Oameni bolnavi cu probleme neurologice de la chimicalele volatile folosite in procesul de extragere.
Apa otravita si toxica. Panzele freatice contaminate, rauri contaminate, pamanturi otravite, aer ucigator cu miros de iad. continuare »

Exploatarea gazului de şist – Un pericol ecologic pentru România

UPDATE: Video: „GASLAND”  – OTRAVIREA VOITA A APEI. Un documentar despre METODA FRACTIONARII HIDRAULICE. Motivand exploatarea gazului, vor de fapt sa distruga panza freatica?

Gazele de şist sunt gaze obişnuite, dar care sunt captate în structuri geologice foarte dificil de accesat şi care necesită tehnologii speciale pentru extragere. În România este vorba despre o tehnologie controversată la nivel mondial, numită fracţionare hidraulică, care presupune pomparea de milioane de litri de apă, amestecată cu substanţe chimice care dizolvă rocile, în pământ, pentru a elibera gazele prinse în ele. continuare »

Dupa modelul Basescu-RMGC, Polonia isi vinde zacamintele de gaz de sist lui… Soros

San Leon Energy Plc, compania de exploatare a gazelor naturale controlata de omul de afaceri american de origine maghiara George Soros, se asteapta ca licentele pentru gazul de sist pe care tocmai le-au obtinut sa fie mai profitabile chiar decat cele din Statele Unite ale Americii, conform unor informatii publicate de Business Week.

San Leon, care a devenit unul dintre cei mai mari exploatatori de rezerve de gaz din Polonia dupa ce a cumparat Realm Energy International Corp. pentru 142 de milioane de dolari, se asteapta ca profitul obtinut cand va trage linie, sa fie mai mare decat cel obtinut acasa in America.

Inevestitorul George Soros detine, prin San Leon, 14 licente asupra a mai mult de jumatate de milion de hectare de teren in aceasta tara est-europeana, in vederea explorarii de gaze de sist si de hidrocarburi conventionale. continuare »