Tag Archives: Elvetia

Elveţia schimbă imnul naţional: Cel de acum face prea multe trimiteri la Dumnezeu

schimbare imn elvetiaElvetia organizeaza o competitie pentru alegerea unui nou imn national, care sa-l inlocuiasca pe cel actual, ale carui versuri vorbesc despre Dumnezeu, rugaciuni si munti.

Elvetienii doresc schimbarea din cauza ca versurile imnului actual sunt considerate prea demodate, intrucat au fost create in baza unui psalm bisericesc, a unei rugaciuni, ceea ce este in dezacord cu o societate neutra din punct de vedere religios, transmite BBC.

“Imnul nostru oficial este un psalm, o rugaciune, iar societatea noastra este bazata pe o atitudine neutra fata de religie. Avem deopotriva atei si adepti ai cultelor politeiste, ceea ce transforma actualul imn intr-o problema”, a explicat reprezentantul organizatiei care se ocupa de alegerea unui nou imn si care va prezenta castigatorul spre aprobare Consiliului Federal.

Noul imn va trebui sa faca mai multe referiri la valorile societatii actuale, la principiile inscrise in Constitutie, la democratie, solidaritate si egalitate. De asemenea, concurentii sunt invitati sa propuna si o noua linie melodica, una mai moderna, pentru viitorul imn.

Perioada de inscriere a cantecelor va incepe in ianuarie 2014 si se va incheia in luna iunie a anului viitor. Concurentul care va inscrie imnul castigator va primi un premiu de 10.000 de franci elvetieni (circa 8.000 de euro), in 2015. La competitie se pot inscrie si cetatenii straini care locuiesc in Elvetia.

Referendum-ul din Elveția : Eșec sau făcătura ? Mâine Guvernul decide în România

swiss_pass

Rezultatul REFERENDUM-ului din Elveția :

Paşapoartele biometrice cu un cip care conţin alte doua amprente digitale va fi eliberat de anul viitor. Legea ce serveşte drept bază legală, a fost acceptată duminică, 17 mai, de 50.14% din alegători, deși şaisprezece cantoanele au spus “nu”.

Dorinţa de a continua să se deplaseze liber şi, în special, pentru a fi capabili de a vizita Statele Unite fără viză, a convins o sensibilă majoritate de 953 136 de votanți de a opta pentru “da” pașapoartelor biometrice.

Argumentele Consiliului Federal au fost câştigurile de securitate şi de “riscul” de a denunţa tratatul Schengen / Dublin (renuntarea la controlul de persoane in interiorul spatiului alcatuit din 25 de state). Teama de a nu le fi falsificate datele personale și încălcată intimitate a făcut ca 947 632 de alegătorii să respingă proiectul.

În Glaris (50,04% au votat “nu”), doar cinci voturi au înclinat balanţa. Cea mai mare rată de refuz a venit în Jura (56%), Schaffhausen (55,5%) şi cantonul Vaud (54,5%). În contrast, Lucerna 57,6% a spus “da”, Zug – 55.3% şi 55.1% în Obwald.

Împotriva paşapoartelor biometrice, la Geneva (52,9%). La fel în Neuchâtel cu un “nu” de precizie (50,8%). În contrast, un “da” a venit din sondajele în Valais (51,4%) şi Freiburg (53,1%). Berna a refuzat cu doar 50.4%.

Rezultatele ce au condus la acceptarea paşapoartelor biometrice de 50.1% din voturi sunt rare în Elveția. Din cel de-al doilea război mondial, numai cu privire la iniţiativa de azil din UDC, la 24 noiembrie 2002 a mai fost un scor asa de strâns, cu 4208 de voturi diferență, duminică fiind de 5504 voturi.

(sursa : info.rsr.ch)

Citiți și : Rezultate reale sau trucate în Elveţia? “Le Temps” despre noua eră a supravegherii totale

REFERENDUM anti-cip in Elvetia. Romania ?!

Elvetienii au reusit sa stranga numarul necesar de semnaturi pentru organizarea unui REFERENDUM impotriva actelor de identitate cu cip – pasapoarte si buletine. Acesta se va desfasura in data de 17 mai 2009, avanad mesajul “NU documentelor de identitate biometrice”. “Campania pentru Libertate” ce are loc in Elvetia s-a bucurat de sprijinul mai multor oameni politici si organizatii civice,  poporul elvetian fiind foarte bine informat asupra riscurilor ce vin o data cu acceptarea actelor biometrice.

Maine 14 mai, se va discuta aceasta lege si de catre comisiile Camerei Deputatilor, respectiv Comisia pentru Drepturile Omului si Comisia pentru Aparare, Externe, dupa ce ieri, 12 mai 2009, a fost adoptat amendamentul ce prevedea prelungirea valabiltatii actelor de identitate clasice pana la 12 luni.

Facem un apel la cei in masura de a bloca adoptarea acestor tipuri de acte, ce vor institui un nou sistem dictatorial, de data aceasta de nivel planetar, sa tina cont de toate dovezile ce argumenteaza aceste riscuri si sa urmeze exemplul Elvetiei.

Facem un apel si catre toti romanii, de a continua campania de strangere de sematuri pentru organizarea REFERENDUM-ului ANTI-CIP si in Romania. Noi avem motive mult mai serioase de a bloca introducerea acestor unelte ale diavolului in tara noastra.

Mai jos aveti cateva adrese folositoare :

Părintele nostru Justin Pârvu : Chemare la Referendum

TABELUL PENTRU REFERENDUM – Forma oficiala

NEIN AM 17 MAI 2009

BIOMETRIEZWANG NEIN

https://www.biometrische-ausweise.ch/