Tag Archives: cip

Revista ROST scoasa din pangarul manastirii Petru Voda si al altor manastiri

ROST_75_76_coperta

Ultimul numar al revistei Rost a fost scos din pangarul manastirii Petru Voda datorita unui articol care incurajeaza primirea actelor cu cip. Textul cu pricina este un interviu luat Pr. Andrew Philips: Alegeti drumul invierii, nu Europa! si spune urmatoarele: “Acceptam cipurile, dar nu ne lepadam credinta… Nu putem sa nu dam cezarului ce este al cezarului. Poate nu m-am exprimat clar, nu-mi plac aceste cipuri pe care UE vrea sa le impuna, dar pentru ca nu ma despart de Hristos, in cele din urma, daca nu exista alternative, le voi lua. Oare ce credinta vor avea cei care vor primi cipurile? Credinta in mamoma?

Uimiti ca un astfel de articol si-a facut loc in paginile revistei Rost, care era recunoscuta drept o revista ce da buna marturie, parintii din manastirea Petru Voda au mers la Parintele staret Justin Parvu care a si hotarat scoaterea acestei reviste din pangar. Parintele Justin a mai precizat ca “cei care amestca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori  pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”.

Nadajduim ca fratii nostri de la revista Rost sa ia act de greseala lor si sa indrepte pe cat le sta in putinta situatia smintitoare. Daca nu, mai bine le-ar fi daca s-ar apuca sa are pamantul si sa secere iarba, decat sa invete un popor despre dreapta credinta. Sa lase arhimandritului grija “schitului”!

Extrase video din conferinta de la Timisoara 22.06.2009

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=rRJ4gRIRaJM][youtube=https://www.youtube.com/watch?v=4tVueyVxMQE] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Zw1i-_v–l4] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=l6NSv9kr32w] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=vM4VAuhIq1o]

Numărul 666 batjocoreşte jertfa Mântuitorului

iisus-_-cu-maica-domnuluiPentru credincioşi este foarte important de înţeles faptul că Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost în ziua a şasea a săptămânii, în ceasul al şaselea din zi şi că şase ore a ţinut calvarul crucii, de la hotărârea lui Pilat de a-L răstigni(ceasul al treilea- Mc. 15,25) până la ceasul al nouălea, când Şi-a dat duhul pe cruce(Mc. 15,33-37) . Nu poate fi întâmplător acest lucru, pentru că lucrurile şi judecăţile lui Dumnezeu nu au fost şi nu sunt săvârşite la întâmplare. Căci aşa precum Crucea Sa a fost înfiptă în dealul Căpăţânii, chiar deasupra mormântului lui Adam, având baza chiar pe craniul acestuia, pe care s-a scurs sângele cel de viaţă dătător al lui Hristos, aşa şi ziua şi ceasul le-a hotărât dumnezeiasca pronie ca un răspuns împotriva la cei trei de 6 ai diavolului.
De ce în ziua a şasea a săptămânii a hotărât dumnezeiasca înţelepciune să Se răstignească Domnul? Pentru ca să răscumpere, să reînnoiască şi să resfinţească tot ceea ce a pângărit diavolul din cele create de Dumnezeu în şase zile. Căci ştim că Dumnezeu a creat întreaga lume în şase zile, inclusiv pe om. Şi pe toate acestea le-a pângărit diavolul cu necurăţia sa, după cum s-a arătat mai sus în explicarea peceţii 666.
Stricăciunea diavolului, durerea şi moartea au pătruns în toată creaţia materială: pământul se strică cu tot ce este pe el, apa se strică cu tot ce este în ea, aerul se strică cu tot ce este în el. La fel şi cel care a fost hotărât de Dumnezeu ca stăpân al acestora- omul, se strică atât în plan material cât şi în plan spiritual.
De aceea, Sfinţitorul a toate a venit şi S-a arătat în lume, atât prin mărturia Sfântului loan Botezătorul, cât mai ales prin cea a Tatălui şi a Duhului Sfânt de la Botezul Domnului. Atunci s-au deschis cerurile şi aerul şi văzduhurile s-au sfinţit prin intrarea Mântuitorului în ele. Şi pământul, de asemenea s-a sfinţit, căci Mântuitorul „ pe pământ a vieţuit şi cu oamenii a petrecut”.
De ce în a şasea zi a săptămânii S-a răstignit Mântuitorul şi nu în prima sau în a doua sau în oricare alta? S-a răstignit în ziua a şasea a săptămânii pentru că în a şasea zi a creaţiei a fost făcut omul ca o încununare a ei şi ca cel mai important lucru din tot ce-a făcut Dumnezeu, purtând chipul şi asemănarea Creatorului său în sine. Pentru aceasta, în aceeaşi zi a săptămânii, în care a fost creat omul, trebuia să fie şi răscumpărat.
Putem înţelege ca un simbol al peceţii 666 şi pângărirea de către diavolul a tot ceea ce a creat Dumnezeu în cele şase zile. De aceea, nu socotim a fi întâmplătoare Răstignirea Mântuitorului în ziua a şasea a săptămânii şi-n ceasul al şaselea, ci înţelegem ceea ce arată Proorocul David în Ps.44, vers.7 „săgeţile Tale ascuţite sunt, Puternice în inima duşmanilor împăratului”. Ca nişte săgeţi ascuţite trimise direct în inima lui Lucifer şi a diavolilor lui, la ziua şi ceasul potrivit, căci aceştia sunt cu adevărat duşmanii împăratului întregii zidiri- Hristos Dumnezeu şi a împăratului pământesc- omul, care a fost pus stăpân peste toate de către Dumnezeu.
Şase ore au fost de la hotărârea dată de Pilat pentru răstignirea Mântuitorului până la moartea Sa pe Cruce.
Până în anul 375(379), Naşterea Mântuitorului era sărbătorită în ziua a şasea a lunii ianuarie. Dar, dat fiind faptul că în aceeaşi zi se sărbătorea şi Botezul Domnului, Sfinţii Părinţi, insuflaţi de Dumnezeu, respectiv Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf. loan Gură de Aur, au mutat sărbătorirea Naşterii în luna decembrie pentru ca cele două sărbători să fie distincte şi trăite în mod deplin de către creştini. In esenţă amândouă făceau cunoscută Arătarea Domnului în lume, dar semnificaţia fiecăreia era diferită.
*
Concluzia ce se trage din faptul că Sfinţii Părinţi, insuflaţi de Duhul Sfânt au hotărât ca aceste două mari praznice să se sărbătorească în ziua a şasea, este că, precum Răstignirea a fost în ziua a şasea, tot astfel trebuia să fie Naşterea şi Botezul, pentru ca săgeţile lui Dumnezeu să străpungă întunericul şi răutatea diavolului şi să lumineze lumea şi întreaga zidire.
Şi sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului o avem tot în ziua a şasea. De asemenea Sfinţii Părinţi spun că Schimbarea la Faţă a fost tot în jurul ceasului al şaselea din zi, socotind calea pe care a facut-o Mântuitorul cu cei trei Apostoli până la Muntele Taborului.
Domnul nostru Iisus Hristos distruge prin pătimirea Sa, pecetea diavolului din fiinţa omului şi dăruieşte pecetea mântuirii şi totodată arma împotriva puterii diavolului- Sfânta Cruce.
N-am vrea să se înţeleagă ca o forţare a sensurilor evenimentelor din viaţa Mântuitorului, ci dorim să facem înţeleasă rânduiala cea dumnezeiască şi nu la întâmplare a tuturor actelor săvârşite de Mântuitorul Hristos pentru mântuirea oamenilor şi pentru distrugerea împărăţiei întunericului, atât din om cât şi din zidire. Precum toate judecăţile şi lucrările lui Dumnezeu sunt arătate şi simţite prin Har şi simboluri, aşa şi lucrările răului sunt simţite şi realizate prin simboluri şi prin puteri drăceşti.

extras din 6 6 6, semnul şi pecetea satanei şi a lui Antihrist

VIDEO | Emisiunea “Adevar sau baliverne” din 13.03.2009 (Antena2)

[vodpod id=ExternalVideo.796483&w=425&h=350&fv=]

Deputatul Matei Bratianu: PF Daniel nu poate decide pentru mine. Am dreptul la alegere. Eu aleg fara cip biometric. Voi cere oficial Guvernului Boc blocarea Pasapoartelor Biometrice pana la realizarea unui dezbateri nationale. Nu vreau sa fiu urmarit. Am refuzat si sa primesc salariul pe card. Sunt lucruri care tin de intimitatea mea. Nu poti sa spui ca in Romania sunt 21 de milioane de infractori ca sa fim cu totii amprentati.

Senatorul Dan Sova: Am fost impresionati de numarul urias de e-mail-uri pe care le-am primit de la oameni ingrijorati inainte de vot! M-a deranjat la dezbaterile de la Comisia Juridica absenta fisei financiare a proiectului. Care sunt cheltuielile de la bugetul de stat? Am aflat ca peste jumatate de miliard de euro! Ca senator al Romaniei nu pot sa inteleg de ce ne grabim sa introducem aceste pasapoarte, mai ales cand populatia – e foarte clar – nu le vrea. Eu personal nu cred ca aceast proiect va primi luni 69 de voturi, cat este necesar pentru o lege organica.

Remus Brihac, Predania: Nu cred ca suntem sau trebuie sa fim considerati o natiune “second hand”!

ATENTIONARE : In Bucuresti si Iasi, eliberarea pasapoartelor cu cip incepe din aprilie

harta_bucurestiAm fost informati ca in municipiul Bucuresti, eliberarea noilor pasapoarte va incepe deja din aprilie si nu din iunie, cum era preconizata la inceput. Cei care doresc sa-si faca vechiul tip de pasport e bine sa se grabeasca. Anuntati pe toti cunoscutii de aceasta manevra facuta de MAI. Lucrurile incep sa fie grabite. Vor sa schimbe planul si sa treaca la pasul urmator. Fiti tari, fratilor ! Nu faceti nici un compromis. Sa nu lasam, ca prin caderea noastra sa se indeparteze de la noi Duhul Sfant. Sa ramanem in ascultare de marii nostri duhovnici, care toti ne sfatuiesc sa refuzam aceste acte. Stiindu-ne in ascultare, aceasta ne va intari si vom pastra nadejdea pana in ultima clipa. Dumnezeu sa ne ajute pe toti ! Amin !

Iesenii vor beneficia de noile modele de pasapoarte abia de la inceputul lunii aprilie. Noile pasapoarte electronice vor ajunge in capitala Moldovei peste cateva luni, ca urmare a procedurii laborioase de instalare si dotare corespunzatoare a spatiilor cu aparatura necesara…” mai mult

VIDEO : Danion Vasile si maica Ecaterina – emisiune la B1TV despre microcipuri

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[vodpod id=Groupvideo.2126821&w=425&h=350&fv=clip_id%3D3320187%26server%3Dvimeo.com%26autoplay%3D0%26fullscreen%3D1%26md5%3D0%26show_portrait%3D0%26show_title%3D0%26show_byline%3D0%26context%3Duser%3A1248849%26context_id%3D%26force_embed%3D0%26multimoog%3D%26color%3D00ADEF%26force_info%3Dundefined]

download

Felicitari pentru emisiune ! S-au zis foarte multe lucruri curajoase, asa cum ne-au obisnuit cei doi marturisitori, in adevaratul sens al cavantului. Sa ne rugam sa-i intareasca Bunul Dumnezeu. Merita felicitari si prezentatoarea acestei emisiuni, precum si echipa de montaj, care a expus in imagini video ceea ce relatau cei doi invitati. E bine sa raspandim aceasta emisiune la toti cei inca nelamuriti. Descarcati aceasta emisiune si o puneti pe un CD in format VIDEO CD si dati-o la toti cunoscutii. Faceti aceasta mica jertfa din dragoste pentru Adevar.

Multumim pentru inregistrare d-nei Mioara si pentru completare fratelui Costy

Din motiva inca necunoscute, reluarea acestei emisiuni la B1TV duminica la ora 13:00 a fost amanata pentru ora 00:00. Se pare ca cei de sus simt ca sunt dati pe fata. Doamne, fii cu noi !

Parintele Melchisedec Velnic – Sa spunem un NU hotarat documentelor biometrice

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=KOI3fpnBoAo]

“Noile acte cu cip ne ingradesc libertatea noastra. Sa luam aminte sa ne pastram identitatea si demnitatea! Sa spunem la vremea potrivita un NU hotarat pentru a nu primi ceea ce nu este dupa Dumnezeu, pentru a nu primi ceea ce ne alunga pe noi de Dumnezeul nostru!”

Parintele Melchisedec Velnic, staretul manastirii Putna
extras din predica la sarbatoarea “Sfintii Trei Ierarhi” 2009

Veste mare: Sinodul mitropolitan al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului se pronunta categoric impotriva pasapoartelor biometrice

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

ips_bartolomeu_anania_

“Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, luând act de reacţiile unor medii monahale si teologice fată de introducerea sistemului de supraveghere biometrică în România, consideră că acestea sunt îndreptăţite, ele urmând însă să fie supuse unor analize şi nuanţări, atât la nivelul Sinoadelor locale cât şi la acela al Sfântului Sinod plenar.

Oficial, semnalul a fost dat prin Hotărârea de Guvern nr. 557 din 26 aprilie 2006 privitoare la introducerea paşapoartelor electronice, în care sunt stocate datele biometrice ale persoanei, adică imaginea facială, impresiunea digitală, precum şi alte elemente de identificare.

Mai mult, deşi Hotărârea îi priveşte pe toţi cetăţenii României, ea nu a fost precedată de o dezbatere publică, aşa cum s-ar fi cuvenit într-o ţară democratică.

Pentru 1 ianuarie 2011 este programată introducerea noilor cărţi electronice de identitate cu cip. Acesta are forma şi dimensiunea unei aşchiuţe în care se stochează datele biometrice ale unei persoane; el poate fi implantat nu doar într-un act de identitate (buletin, paşaport, cârd comercial sau sanitar), ci şi în corpul uman, sub pielea palmei, a unui deget sau a cefei, iar conţinutul său poate fi citit de la distanţă şi de către oricine, cu ajutorul unui calculator sau a unui aparat de receptare anume construit. Nu există nici o lege naţională sau internaţională care să garanteze discreţia sau securitatea absolută a datelor înscrise în cip, acestea fiind, practic, la dispoziţia oricărui factor instituţional sau privat şi constituind un sistem de supraveghere a cetăţenilor pe toată durata vieţii lor, şi chiar după moarte.

Argumentul că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delicvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori.

Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase. E ca şi cum un duhovnic ar divulga secretul spovedaniei, fapt aspru pedepsit în rânduielile bisericeşti, dar cu drept de cetăţenie în sistemul transparenţei fără perdea. Biometria nu numai că nu o sancţionează, dar, dimpotrivă, o legiferează, omul fiind tratat nu ca făptură a lui Dumnezeu, înzestrată cu suflet, inteligenţă şi libertate.

În concluzie, facem un apel către Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României şi garantul respectării Constituţiei, să facă tot ceea ce îi stă în putinţă spre a-i asigura cetăţeanului român dreptul la libertate şi viaţă particulară, în consens cu principiile convieţuirii sociale”.

În şedinţa din 19 februarie 2009, Cluj-Napoca

† BARTOLOMEU, Arhiepiscop şi Mitropolit

† ANDREI
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† SOFRONIU Episcopul Oradiei

† IUSTINIAN
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

†PETRONIU Episcopul Sălajului

† IRINEU BISTRIŢEANUL
Episcop Vicar Cluj

† VASILE SOMEŞANUL Episcop Vicar Cluj

† IUSTIN SIGHETEANUL
Arhiereu Vicar Maramureş

(surse, in ordinea publicarii: Ziarul de Iasi online: Mitropolia Clujului crede ca pasapoartele biometrice aduc o ofensa romanilor

Laicatul ortodox trage un semnal de alarmă: România, în pragul dictaturii?

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Asociaţiile Laicatului Ortodox, un grup de asociaţii non-guvernamentale ale societăţii civile de orientare creştin-ortodoxă, organizează joi, 19 februarie, la Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, o conferinţă cu public, precedată de o o conferinţă de presă, pe tema actelor de identitate electronice.

„Despre actele de identitate electronice, zorii unei noi dictaturi?” este întrebarea-titlu a conferinţei la care vor căuta să răspundă jurişti de prestigiu, oameni de media, editori şi publicişti reputaţi, profesori universitari. Vor vorbi pe această temă: Cezar Axinte, Preşedintele Baroului “Constituţional” Constanţa, Rafael Udrişte, realizator TVR, Ionuţ Gurgu, director Ed. Predania, Danion Vasile, teolog şi director al Ed. Egumeniţa, precum şi Alin Teuşdea, lect. univ. doctor în electronică (Universitatea Oradea).

afis-conferinta-laicat_19feb

Introducerea actelor de identitate electronice este o temă care a suscitat numeroase controverse şi diverse reacţii atât din cadrul societăţii cât şi din partea mass-media. Modul în care a fost tratată această temă a fost însă, cu câteva excepţii, unul superficial şi senzaţionalist. Cu toate acestea, subiectul este unul extrem de serios, care afectează interesele imediate ale cetăţeanului, drepturile sale, precum şi conştiinţa sa religioasă.

Asociaţiile Laicatului Ortodox propun deschiderea unei dezbateri reale şi profunde asupra implicaţiilor noilor acte de identitate asupra libertăţilor civice ale persoanei. Asistăm la schimbări fundamentale în modul de organizare şi funcţionare a puterii politice, pe toate planurile. Juridic, se schimbă paradigma dreptului natural, bazată pe existenţa unor drepturi inalienabile şi intangibile ale individului, cu o paradigmă a dreptului de tip pozitivist-funcţionalist, în care drepturile individului sunt definite în funcţie de interesele statului. Economic, se trece de la o ordine a proprietăţii private şi a economiei libere la o ordine în care statul intervine masiv în piaţă, naţionalizează şi controlează proprietatea privată. Politic, asistăm la o serie de directive şi regulamente europene care sunt impuse statelor naţionale fără să se organizeze dezbateri publice, trecându-se cu vederea părerea poporului… În plus, se clamează tot mai mult necesitatea existenţei unei guvernanţe mondiale fără să se spună însă cum anume va fi aceasta ţinută în frâu.

În fine, în ceea ce priveşte ordinea publică, asistăm la programe foarte costisitoare de implementare a sistemelor de supraveghere video şi, iată, de implementare a dispozitivelor electronice (RFID) în actele de identitate personală.

Laicatul ortodox consideră că vom înţelege semnificaţia actelor de identitate electronice doar dacă va exista această dezbatere pusă în contextul transformărilor structurale ale puterii politice. Mijloacele tehnologice puse la dispoziţia statului pentru identificarea, stocarea informaţiilor despre persoană şi urmărirea sa, pot constitui un drum către instalarea dictaturii.

Conferinţa de presă va avea loc pe 19 februarie, ora 17:30, la Facultatea de Drept, Bd. M. Kogălniceanu 36-46, Bucureşti, iar conferinţa cu public va avea loc în Aula Magna a aceleiaşi Facultăţi, de la ora 18:00. Se vor distribui materiale informative asupra subiectului.

Contact: Călin Alexe, tel: 0766500984

Pr. Dr. Mihai Valica – Adaugiri la studiul facut asupra microcipului

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Pr. prof. Mihai Valica
Parintele profesor Mihai Valica, autorul materialului intitulat “România – un posibil loc de inceput al pecetluirii apocaliptice?”, postat si pe acest blog, a simtit, in urma ecourilor inregistrate, nevoia unor precizari principiale, mai ales de natura teologica, pe care le puteti citi in continuare.

Omul intre imago Dei si cip-ul biometric

Introducerea cip-urilor biometrice in pasaport si in alte documente personale este, fara indoiala, un scandal. in toate aceste cazuri, neacceptarea cip-urilor biometrice nu trebuie privita ca o reactie pe fondul unui fanatism religios, asa cum incearca unii din mass-media sa sugereze, ci, mai intâi de toate, ca „o reactie de aparare impotriva unei inregimentari fortate intr-un sistem de supra-veghere suspect[1].
Lasând la o parte orice panica si tulburare, care nu fac cinste crestinilor, experimentele pe care guvernarile României de dupa 1989 le aplica in serie[2] ar trebui sa ne puna pe gânduri si sa ne intrebam daca cei ce ne conduc ne reprezinta interesele, daca ne mai trateaza ca pe cetateni si persoane umane, ori doar ca pe o simpla marfa, pe care se poate pune o eticheta sau niste cip-uri si livra oricui.
Cred ca este timpul sa se supuna aceasta tema dezbaterii publice, ca o problema mantuitorulde etica cetateneasca sau de etica biometrica a tehnologiei moderne[3], asa cum s-ar cuveni unei tari democratice, in care se pare ca suntem doar figuranti.
Introducerea cip-urilor este neconstitutionala si antidemocratica, intrucât nu s-a realizat prin dezbatere publica nationala si incalca flagrant „drepturile omului” prevazute in Constitutia României[4] si in alte legi internationale[5].
in ciuda faptului ca UE recomanda 36 de luni ca timp acordat pentru dezbateri publice si apoi implementarea sistemului cip-ului biometric[6], guvernarea trecuta nu a tinut cont de acest lucru si, cu o graba suspecta si tacita, a trecut la executarea lui.
Privându-ne de libertatea noastra de opinie si optiune, executând orbeste si slugarnic toate recomandarile UE, ba chiar mai scurtând timpul de executie si prin faptul ca nu incearca sa le (re)negocieze si sa le nuanteze dupa specificul nostru national sau spiritual, statul român devine astfel doar un simplu angajat si functionar al Uniunii Europene.
in speranta ca aceasta problema va fi luata in discutie, voi vorbi pe scurt in cele ce urmeaza despre valoarea omului si destinul acestuia din punctul de vedere al antropologiei crestine ortodoxe. Mi-ar placea sa se tina seama, in eventualitatea unei dezbateri, si de acest aspect teologic.
in filosofia elena, la Platon, la stoici si mai târziu la neoplatonici[7], tema “Chipul lui Dumnezeu” (eikonimago Dei) reprezinta un termen fundamental, iar in Vechiul Testament constituie insusi nucleul antropologiei. in Noul Testament termenul se imbogateste cu un continut hristologic, dând astfel noi dimensiuni antropologiei. Dupa Sfântul Apostol Pavel, Iisus Hristos „este chipul Dumnezeului celui nevazut”[8]. Omul nu este numai “limbajul lui Dumnezeu”[9], ci chiar imago Dei[10], deci „chipul si asemanarea Lui”. in literatura patristica imago Dei este axa in jurul careia se structureaza cosmologia, antropologia si insasi hristologia[11].
Tema imago Dei reprezinta temelia antropologiei ortodoxe[12]. Acest lucru face foarte greu de explicat – si cu atât mai greu de inteles – natura „chipului lui Dumnezeu”, adica omul. Conform Revelatiei divine, el este creat din trup si suflet. Trupul este din materia comuna Cosmosului, iar natura sufletului are o inrudire speciala cu Dumnezeu. „Omul este inrudit cu Dumnezeu”[13], spune Sfântul Grigorie de Nyssa. El explica de ce natura omului se sustrage consideratiei teoretice – atheoretos –, adica nu poate fi cuprinsa intr-o formulare definitiva, sau o definitie clara a „chipului”. El argumenteaza ca „din moment ce Dumnezeu este necuprins, este cu neputinta ca «chipul» Lui din om sa nu fie si el de necuprins”[14]. Din acest motiv, tot el spune, este mai usor sa cunosti cerul decât pe tine insuti. Omul ramâne un mister si devine preotul intregului cosmos : „in calitate de pamânt, sunt legat de viata de jos, dar fiind si o particica dumnezeiasca, eu port in mine dorinta vietii viitoare”[15]. Deci chiar prin actul creatiei omul poate participa la Existenta divina, este „neamul lui Dumnezeu”[16], si din acest motiv „chipul” anticipeaza indumnezeirea[17].
Termenul de imago Dei este imbogatit de Sfintii Parinti ai Bisericii prin diverse pareri teologice. Sfântul Ioan Damaschin scrie: ”in câte moduri se spune expresia «dupa chip»? Dupa faptul ca omul are ratiune, intelect si libertate; dupa faptul ca mintea omului naste cuvânt si emite duh; dupa calitatea de stapân a omului….”[18]. Sfântul Epifanie al Ciprului crede ca chipul lui Dumnezeu in om este in toata fiinta umana si „unde anume este sau unde se implineste chipul lui Dumnezeu in om este cunoscut numai de Dumnezeu insusi, Cel Care a dat prin har omului existenta Sa dupa chip”[19]. Sfântul Macarie Egipteanul considera ca chipul lui Dumnezeu ar fi liberul arbitru, sau comuniunea cu Dumnezeu[20]. Sfântul Maxim Marturisitorul vorbeste despre o „reciprocitate intre Dumnezeu si om”. Ontologic, aceasta reciprocitate se refera la relatia Arhetip si imaginea Sa, care trebuie sa devina evidenta la nivel existential, printr-o dubla miscare: miscarea lui Dumnezeu spre om, prin intrupare, si miscarea omului spre Dumnezeu pentru indumnezeire (theosis).
Asemanarea omului cu Dumnezeu „priveste nivelul existential”[21], deci nu ontologic: devenim astfel dumnezei prin har, luând parte la viata Dumnezeirii, indumnezeindu-ne prin participare la viata divina. „in sensul indumnezeirii, asemanarea aceasta contine desigur un aspect supranatural, insa acesta e mai mult preconditionat decât un efect”[22].

Chipul omului redus de la sacru la profan

foto-02
Daca se respinge din motive de bioetica clonarea biologica, de ce nu s-ar respinge din aceleasi considerente si „clonarea electronica biometrica”, având ca motivatie teologica invatatura Bisericii Ortodoxe despre antropologie.
„Prin harul lui Hristos, prin dragostea lui Dumnezeu Tatal si prin impartasirea Sfântului Duh”[23], omul reuneste, in ipostasul sau creat, divinul si umanul, dupa chipul lui Hristos, adica „chipul Celui ceresc”[24], ajunge „la masura vârstei plinatatii lui Hristos”[25] si astfel devine dumnezeu prin har. in acest sens spune Sfântul Vasile cel Mare ca „omul este o faptura care a primit porunca sa devina dumnezeu”[26], adica „chip al Chipului” – eikon Eikonos.
Deci omul are un destin hristologic, intrucât isi are originea (αρχιν) in Hristos, Care este chipul, icoana lui Dumnezeu. Omul real „s-a nascut atunci când Hristos a intrat in viata si S-a nascut”[27], iar ziua nasterii lui Hristos „este zi de nastere a umanitatii”[28]. Deci omul prin Hristos este alcatuit teologic, iar chipul sau are o valoare teologica, hristica, si nu il putem amaneta sau imprumuta, ori permite sa fie folosit fara voia si libertatea lui.
Valoarea ontologica a omului nu consta sau nu se afla in el insusi, inteles in mod autonom, cum sustin teoriile materialiste, in suflet, minte, intelect, sau exclusiv in persoana omului, cum sustin sistemele filozofice contemporane, ci in Arhetipul lui. Omul este inteles astfel de Parintii Bisericii “in mod ontologic numai ca fiinta teologica. Ontologia lui este iconica[29].
A permite ca chipul nostru sa fie „clonat electronic”, inregimentat in cip-uri si apoi manipulat dupa bunul plac al cuiva, aceasta inseamna a „amaneta” ceea ce nu ne apartine si a reduce identitatea noastra iconica, care este unica, la un numar intr-o bucata de plastic.
Din punct de vedere moral, aceasta este o desacralizare, intrucât se petrece o coborâre a dimensiunii spirituale, respectiv a chipului iconic uman, intr-o folosinta strict materiala si terestra. Or, chipul nostru apartine Arhetipului divin, adica lui Dumnezeu.
Deci cip-urile biometrice, in acest context, contravin invataturii biblice si patristice despre antropologia crestina, intrucât reduc, circumscriu si marginesc chipul/icoana fiintei umane la o simpla tehnologie, la un suport electronic de emitatoare si implanturi.
Pr. Mihai VALICa
Dr. Theol. Caritaswissenschaft und christliche sozial Lehre
al Universitatii „Albert Ludwig” din Freiburg, Germania

[1] Citat in https://savatie.wordpress.com/2009/01/15/scandalul-cip-urilor/
[2] Vezi vaccinarea cu Gardasil, „anexarea si livrarea” României la UE fara referendum, legea 298 din 2008, cip-urile biometrice etc.
[3] Vezi BITE (https://www.biteproject.org/) – Research and to launch public debate on bioethics of biometric technology;

https://www.cssc.eu/media_coverage.php:
[4] Vezi art.26: Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si viata privata. Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri; art. 28: Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Vezi si art. 53 si 148.
[5] Art. 1 din Declaratia universala a drepturilor omului spune ca toate fiintele se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Art. 12. Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
[6] Vezi
[7] Vezi H. Willms, Eikon. Eine begriffsgeschichtliche Untersuchung zum Platonismus. 1. Philo von Alexandria mit einer Einleitung über Platon und die Zwischenzeit, Münster, 1935; G. Kittel, Theologisches Wörterbuch zum Neuen Testament, 2, pp. 386-387; P. Aubin, „L´image de l´oevre de Platon“, in Recherches de science religieuse, 41 (1953), pp. 348-379. H. Merki, „Ebenbildichkeit”, in Reallexicon für Antike und Christentum, 4, 1959, pp. 459-479. Aceeasi idee o gasim la Sf. Macarie Egipteanul: “intre Dumnezeu si om exista cea mai mare inrudire”, Omilia XLV, in Scrieri (Omilii duhovnicesti ), trad. de Pr. Prof. Dr. Constantin Cornitescu, Bucuresti, 1992, p. 266.
[8] Coloseni 1, 15.
[9] Elie Wiesel, Chassidimus – ein Fest für das Leben. Célebration hassidique, Seuil, Paris, 1972, p. 94.
[10] Facerea 1, 26-27.
[11] Vezi Vladimir Lossky, Essai sur la théologie mystique de l’ Église d’Orient, Paris, 1944, pp. 109-129.
[12] Antropologia crestina ortodoxa cuprinde si notiuni ca: homoiosis, syngeneia, charis, hyothesia, theotis, care vin in completarea notiunii de imago Dei.
[13] Sfântul Grigorie de Nyssa, Oratio catehetica, 5, citat de Pr. Tache Sterea, Dumnezeu, Omul si Creatia in teologia ortodoxa si in preocuparile ecumenismului contemporan, Teza de doctorat, in Ortodoxia XLIX nr. 1-2, ianuarie-iunie, 1998, p. 65. Vezi si Pr. Dr. Vasile Raduca, Antropologia Sfântului Grigorie de Nyssa, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, Bucuresti, 1996, pp.109-113.
[14] Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre alcatuirea omului 11, PG 44, 153D-156B, apud Panayotis Nellas, Omul – animal indumnezeit, Perspective pentru o antropologie ortodoxa, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 60. Vezi si R. Leys, L’image de Dieu chez S. Grégoire de Nysse. Esquisse d’une doctrine, Bruxelles-Paris, 1951, pp. 77-78.
[15] Paul Evdokimov, L’Orthodoxie, Paris, 1965, p. 80.
[16] Fapte 17, 28-29.
[17] Vezi Paul Evdokimov, op. cit., p. 80.
[18] Sfântul Ioan Damaschin, Despre cele doua vointe in Hristos 30, PG 95, 168B, apud Panayotis Nellas, op. cit., p. 60.
[19] Sfântul Epifanie al Ciprului, Panarion 70; PG 42, 344B, apud Panayotis Nellas, op. cit. p. 60.
[20] Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovncesti, ed. cit. pp. 82-83.
[21] Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67.
[22] Lars Thunberg, Man and the Cosmos, The Vision of St. Maximus the Confessor, Crestwood, 1985, p. 62, apud Pr. Tache Sterea, op. cit., p. 67.
[23] 2 Corinteni 13, 14; Romani 16, 24.
[24] 1 Corinteni 15, 49.
[25] Efeseni 4, 14. Majoratul omului coincide cu hristificarea lui (christopoiesis).
[26] Paul Evdokimov, Femeia si mântuirea lumii, Editura Christiana, Bucuresti, 1995, p. 51.
[27] Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viata in Hristos 4, PG 150, 604A.
[28] Sfântul Vasile cel Mare, La Nasterea lui Hristos 6, PG 31, 1473A.
[29] Panayotis Nellas, op. cit., p. 69.

A avut loc eliberarea primelor pasapoarte biometrice

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Antena 1 anunta cu frenezie, am putea spune, eliberarea primelor pasapoarte biometrice. Desi cu numarul 666 pe buze, acestia zambesc si iau in deradere semnificatia reala a numelui fiarei, considerand a fi doar o superstitie, un numar ghinionist. La fel se va intampla si cand il vor vedea pe antihrist in carne si oase… nimic din cele rele nu mai impresioneaza lumea de astazi. Remarcati in reportaj cum oamenii sunt convinsi de functionarii statului, asigurandu-i ca va fi totul “super-bine”. V-a vedea romanul “cat bine este cand o sa iasa afara”.. afara, unde ? din Rai  !

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=qS9eTUz38RU]

Un reportaj ulterior, cu aceiasi tenta

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=w0Ja2TAkN0Q]

Vanzatorii de suflete

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

biometric_recogniton-anti-666Ochii sunt ferestrele sufletului, ne spune o zicala batraneasca a carei valabilitate am testat-o cu totii de-a lungul vietii. Si-atunci de ce trebuie sa ni-i vindem, cu tot cu suflet? Iata ca tehnica a avansat atat de mult incat acum, de-a dreptul, ce avem mai pretios ajunge sa fie inregistrat si stocat intr-un cip biometric, fara a ni se cere si noua acordul. Nu suntem indieni si nici nu ne temem de-o fotografie. Iar mirarea nu vine doar de la un simplu bastinas ca mine, ci de la jurnalistii de la The Guardian, care se intreaba de ce trebuie sa oferim ofranda zeitei Iris catre pamanteni inapoi, noilor “olimpieni”, din sistemele de securitate de aiurea. Dezbaterea nascuta in Marea Britanie porneste de la o cerere a FBI ca Londra sa transmita Washingtonului, incepand cu acest an, in sprijinul “razboiului antiterorist”, intreaga baza de date biometrice a cetatenilor britanici. Din ce in ce mai aproape de lumea descrisa de vizionarul George Orwell in “1984”, in timp ce se aplica “terapia” controlului total, si alte tari se ridica impotriva invadarii vietii private de ochii tuturor securistilor din lume. Romania printre ele. Putina lume stie ca, de la 1 ianuarie, Romania este prima tara din lume, dupa Statele Unite, care stocheaza intr-un cip biometric invizibil dispus pe toate actele romanilor – pasaport, buletin, permis de conducere – toate informatiile biometrice: fotografie, amprente digitale si oculare, date medicale, etc. Cipul pe care ni-l implanteaza autoritatile in documentele personale, fara sa ne intrebe daca vrem sau nu, este de tip RFID (Radio Frequency Identification Device), inzestrat cu o antena care permite transmiterea la distanta a datelor electronice cu ajutorul frecventelor radio. Practic, fiecare purtator de act cu date biometrice ar deveni “vizibil” in domeniul undelor radio, oriunde s-ar afla, fiind astfel posibile abuzuri, prin urmarirea semnalului in scopul monitorizarii unei persoane pas cu pas. Mai mult: o echipa a Information Security Group de la Universitatea Catolica din Louvain, Belgia, a demonstrat ca cipul poate fi accesat cu usurinta de orice expert in electronice. Tinand cont ca romanii au “spart” site-urile NASA si FBI fara nici o jena e destul de clar cat de siguri putem fi de noua inventie, ultracostisitoare in conditiile unei crize economice profunde care ameninta sa devina catastrofala. Nimeni nu a platit pentru afacerea Gardasil, soldata cu o pierdere a statului de 23 plus milioane de euro. Cine va plati acum? Daca in cazul Gardasil am avut de a face cu incercarea unui experiment medical, acum suntem cobaii unui experiment informational. Care, dupa cum spun unii militanti anticip, este premergator implantului uman, dupa cum se experimenteaza deja in Statele Unite si Marea Britanie. Asadar, dupa animale, primii care vor urma sunt copiii, pentru a “nu se pierde”.
rfid_2Pentru toate aceste “beneficii” ale securitatii, ca si cum cu totii suntem suspecti de terorism international, europarlamentarii romani au votat in unanimitate, marti, 13 ianuarie, pentru indroducerea pasapoartelor biometrice in intreaga Europa, cu incepere de la 1 iunie, “pentru combaterea terorismului, a criminalitatii si a imigratiei ilegale”, chiar daca noi ne conformasem singuri, de la 1 ianuarie. Stalin ar fi fost fericit cu asa bucati de europarlamentari! Nimeni nu a informat insa si romanii ca le vor fi “furate” sufletele prin inmagazinarea amprentei oculare, nimeni nu i-a informat insa pe romani ca acest cip contine si un cod echivalent al reprezentarii cifrei 666, considerat de crestini, majoritarii acestui popor, numarul Fiarei, conform revelatiei Apocalipsei. Nimeni nu s-a gandit ca, intr-o democratie, poporul este suveran asupra propriei sale identitati, care nu poate fi tranzactionata, furata si amanetata si atunci este obligatorie o dezbatere nationala, pentru a nu-i deposeda pe cetatenii romani de drepturile lor inalienabile la constiinta si libertate. Pe linia controlului total, incepand cu 20 ianuarie, o lege trecuta rapid prin Parlament, in noiembrie anul trecut, tot fara dezbatere nationala, cu numarul 298/2008 permite “organelor”, in stil perfect comunist, retinerea tuturor datelor transmise electronic – mail, internet, fax, telefon – timp de sase luni. Stiati? Nu!, sunt convins. In fata acestor grave atentate la libertatea noastra, dupa cum sesizeaza deja grupari civice, exista insa o solutie: dezbatere nationala. Este dreptul nostru. Poate ultimul. Sa nu ni-l pierdem.

Părintele Iustin confirmă autenticitatea comunicatului

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Iată că a fost nevoie şi pentru cei mai sceptici, ca părintele să confirme că ii aparţine Comunicatul trimis către ţară, prin care îndeamnă populaţia ţării să NU accepte noile paşapoarte şi noile permise de conducere. Cu toate că mojicii de la pro-tv au luat în batjocora spusele părintelui, părintele le-a răspuns tranşant : “Nu am voie să am o părere ???”.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=CLytI1DQ-ec]

Vezi si INREGISTRAREA AUDIO PRIN CARE PARINTELE CONFIRMA CA ACEL APEL ESTE CUVANTUL SFINTIEI SALE

Ce sunt cipurile 666

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

microchip_070828_ms1Cipurile RFID sînt o creaţie tehnologică recentă, menită iniţial să înlocuiască codul de bare de pe produsele din magazine. În general, ele sînt compuse dintr-un cip electronic (care permite stocarea datelor şi alte operaţiuni electronice) conectat la o antenă miniaturală, putînd fi aplicate pe diferite obiecte.
Dispozitivul cu antenă poate fi detectat de cititoare speciale. Cipurile RFID sînt de două feluri, active şi pasive, după felul construcţiei lor; astfel, cipurile active sînt conectate la o baterie, iar detectarea lor se poate face de la o distanţă de cel mult 100 de metri, iar cele pasive nu sînt prevăzute cu baterie, ci pot fi citite numai prin apropierea lor de un cîmp electric creat de un cititor special, detectarea lor fiind deocamdată imposibilă la distanţe mai mari de 10 metri. Cînd un cititor RFID emite un semnal radio, cipurile din apropiere reacţionează transmiţînd datele către cititor.
Dacă iniţial producerea lor a avut un scop exclusiv comercial, cipurile putînd stoca mult mai multe date decît codul de bare, în ultimii ani mai multe firme producătoare de astfel de dispozitive s-au orientat pe producerea de cipuri şi pentru alte aplicaţii, precum acte de identitate, carduri de sănătate, carduri de credit, bancnote, etc. S-a mers pînă acolo, încît, invocîndu-se anumite situaţii excepţionale, să se urmărească implantarea unor astfel de cipuri în corpul uman.3 Experimentele au început cu implantarea animalelor de casă, pentru a fi mai uşor recuperate în cazul rătăcirii lor, şi au continuat cu cîteva cazuri umane particulare. „Avantajul” implantului electronic este acela că cipul ar putea fi alimentat în permanenţă de căldura corpului uman, transformîndu-l în cip activ, deci detectabil de la mare distanţă.
Deocamdată cipurile RFID implantate oamenilor au fost exclusiv pasive.
Din datele pe care le deţinem la momentul de faţă (2009, Ianuarie) progresul tehnologic a permis miniaturizarea cipurilor produse de firma Hitachi (denumite μChip/mu chip) pînă la dimensiunea de 0.04 x 0.04 mm, fiind practic invizibile pentru majoritatea oamenilor. Momentan se produc cîteva miliarde de astfel de cipuri pe an, preţul lor fiind, în medie, puţin peste un eurocent.
În cele ce urmează descriem cîteva din avantajele şi din dezavantajele tehnologiei cipurilor RFID, pentru informarea tuturor celor interesaţi, materialele pe această temă fiind extrem de puţine în limba română.
Avantaje ale cipurilor RFID:
1.
Dată fiind capacitatea de stocare a cipurilor, alăturarea lor unui produs face posibilă identificarea rapidă şi reducerea timpului petrecut de clienţi şi de vînzători la cumpărarea respectivului produs. Cititoare speciale ajută la identificarea şi evaluarea corectă într-un timp extrem de scurt a tuturor produselor cumpărate de un client fără a mai fi nevoie ca vînzătorul să le treacă pe fiecare în parte prin faţa cititoarelor de coduri de bare.
2. Prezenţa cititoarelor de cipuri RFID pe rafturile supermarketurilor îmbunătăţeşte vînzările anumitor produse, administratorul ştiind cu precizie ce anume s-a vîndut şi în cît timp. Astfel se pot elimina timpii morţi pînă la refacerea stocului în cazul epuizării unui produs şi nevoia personalului care să supravegheze rafturile de produse. 4
3. Controlul anumitor produse farmaceutice de la punctul de producţie la punctul de desfacere elimină posibilitatea dispariţiei substanţelor periculoase sau cu folosire specială şi permite identificarea oricărei încercări de sustragere a lor.
4. Controlul anumitor produse toxice care ar putea ieşi de sub stricta supraveghere.
5. În diferite sporturi desfăşurate contra-cronometru se poate determina cu mult mai multă precizie timpul parcurs pînă la linia de sosire.
6. Prezenţa cipurilor pasive în paşapoarte5 a fost considerată o experienţă pozitivă de către guvernele ţărilor care le-au introdus pînă azi6, pentru îmbunătăţirea controlului asupra cetăţenilor lor care călătoresc peste hotare. Anumite ţări permit nu doar citirea respectivului cip la ieşirea/intrarea în ţară, ci şi stocarea acestor date în cipul RFID din paşaport.
Dezavantaje ale cipurilor RFID:
1. Codul de bare de pe majoritatea covîrşitoare a produsele aflate azi pe piaţă conţine explicit numărul 666, cu trimitere directă la pasajele din Apocalipsă referitoare la numărul numelui fiarei. Înlocuirea codului de bare cu cipul RFID pentru produsele din comerţ nu a fost niciodată adusă la cunoştinţa publicului ca pe o cucerire ştiinţifică cu care pe viitor vom reuşi să scăpăm de numărul 666 de pe cumpărăturile noastre. Dimpotrivă, cu mult mai grav chiar, prezenţa obligatorie a cipurilor în documentele de identitate personală şi pe majoritatea produselor de pe piaţa viitorilor ani, adică atît la cumpărător, cît şi la produsul cumpărat, ne trimite automat cu gîndul la versetul 13:17 din Apocalipsă: Ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei. Pînă astăzi nici una din firmele producătoare de cipuri RFID nu a făcut dovada lipsei numărului 666 din memoria acestor cipuri pe care unii le vor obligatorii şi în actele de identitate din România.
2. Informaţiile din memoria cipului pot fi citite de către orice cititor, nu doar de către cele specializate. Astfel, cu un simplu calculator performant, orice date, oricît de criptate ar părea, pot fi sparte într-un timp extrem de scurt. Conectarea acestor informaţii cu anumite baze de date publice din cîteva ţări poate oferi în cîteva minute toate informaţiile vitale despre persoana căreia i se scanează (cu ştiinţă sau fără!) un document personal prevăzut cu cip RFID. Din acest moment, posesorul de buletin / paşaport / carnet de conducere / card de sănătate / card de credit7 care conţine cip devine cea mai uşoară pradă în faţa oricui are un cititor de cipuri RFID şi un calculator. Pretextul eliminării terorismului pentru impunerea acestor cipuri este nimic altceva decît praf în ochi, orice terorist cu o minimă dotare electronică putînd dispune după bunul plac de informaţiile obţinute atît de uşor. Cu atît mai rău se întîmplă în cazul în care anumite state caută să-şi impună controlul total asupra cetăţenilor lor. Se va şti în orice clipă unde sîntem, cu cine sîntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm, ce am cumpărat şi în ce cantitate. Practic libertatea va deveni un mit, o frumoasă amintire de pe vremea părinţilor noştri.
3. Prin prezenţa cititoarelor de cipuri RFID în toate automobilele produse de marile firme auto din 2005 pînă azi, în trenuri, autobuze, avioane, magazine, gări, metrouri8, şi pe principalele artere de circulaţie s-a început deja impunerea controlului total asupra omenirii.
4. Dimensiunea de astăzi a acestor cipuri le face să fie practic imposibil de detectat cu vreunul din simţurile omeneşti. Necesitatea hranei şi a îmbrăcămintei va face ca nimeni să nu poată sta departe de sistemul electronic de control total.
5. Unicitatea fiecărui cip RFID face ca orice document personal şi ca absolut tot ce se vinde şi se cumpără să poată fi monitorizat cu mare precizie. Prin efectuarea plăţii unui produs prevăzut cu cip nu se dezactivează cipul, ci acesta continuă să rămînă veşnic funcţional.
6. Cantitatea imensă de date cerută de o astfel de dezvoltare a industriei cipurilor RFID face absolut necesară existenţa unor gigantice baze de date unde se vor stoca informaţiile de pe cipuri, tranzacţiile financiare, rutele de călătorie, timpul petrecut în anumite locuri şi alte date ce vor fi folosite după bunul plac al posesorilor acestor baze de date. Conectarea acestor imense baze de date cu bazele de date personale aflate în evidenţa statului sau ale unor terţe companii duce la controlul total asupra individului.
7. Cititoarele de carduri pot fi ascunse în orice tip de material, introducerea lor în uşi, pavaje, podele, rafturi, tejghele, făcînd imposibilă cunoaşterea momentului în care cineva a fost scanat.
8. Microcipurile implantate la animale au provocat cancer în aproximativ 10% din cazurile implanturilor. Ţesutul cancerigen a apărut întotdeauna în jurul cipului RFID.9
5341_919. Cipurile RFID sînt sensibile la anumite tipuri de radiaţii ori contactul cu surse încărcate cu electricitate. Astfel, microundele le fac să explodeze, în cazul implanturilor provocînd dezastre biologice. Devine imposibilă folosirea lor la oameni sau animale care au acces în zone cu astfel de radiaţii.
10. Cipurile implantate nu au stabilitate în ţesutul implantat, de multe ori, în urma mişcărilor organismului migrînd din locul unde au fost implantate şi necesitînd intervenţii chirurgicale. De asemenea, ele, în forma în care există astăzi, se pot sparge în interiorul ţesutului şi provoca răni cu diferite grade de pericol.
11. Anumiţi bolnavi din cîteva spitale au primit implanturi cu cipuri RFID fără să îşi dea acordul şi fără să ştie de ele. Astfel s-a întîmplat la clinica de bolnavi Alzheimer West Palm Beach din Florida, începînd cu anul 2007. Astfel de cazuri se pot generaliza, mai ales sub presiunea unor legi sau în cazul unor situaţii extreme precum starea de război.
12. Posesorii de animale de casă au fost obligaţi în Portugalia, Noua Zeelandă, Singapore, Bangkok, şi cîteva state din SUA să îşi implanteze animalele de casă cu cipuri RFID. De asemenea, de cîţiva ani buni şi posesorii de vaci, oi, capre, din România, sînt obligaţi să ataşeze un astfel de cip RFID tuturor animalelor producătoare de lapte, fără vreun motiv raţional.
13. Vigilenţa celor ce sînt chemaţi să verifice autenticitatea actelor va scădea foarte mult, de vreme ce un astfel de cip va certifica datele înscrise şi fotografia din paşaport, determinînd autorităţile să se încreadă în puterea cipului de a nu fi falsificat. Cercetări recente10 arată că extragerea şi chiar falsificarea datelor din cipul RFID din paşapoarte este cît se poate de simplă pentru cineva cu minime cunoştinţe în domeniul informatic.
Mica trecere în revistă de mai sus trage un semnal de alarmă asupra raţionalităţii existenţei cipurilor RFID în actele de identitate din România. Nu au trecut nici 20 de ani de cînd fraţii şi părinţii noştri au murit cu nădejde în suflet strigînd „Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim!”. Din Ianuarie 2009 a început, cu o grabă suspectă, eliberarea de paşapoarte şi permise de conducere cu cip RFID, fără ca cineva din România să cunoască în detaliu datele stocate pe cip. Ni s-a spus doar, fără a putea verifica în vreun fel, că vor fi stocate datele personale, imaginea feţei şi a două amprente digitale. Dacă amprentarea unora dintre cetăţenii români din Italia ne-a umplut de indignare pe toţi, la doar cîteva luni după această idee care nu s-a pus în practică nu a fost nici o reacţie din partea nimănui la ideea amprentării obligatorii a celor ce vor să-şi facă acum paşaport sau carnet de conducere.
Putem spune fără să greşim că primirea actelor electronice înseamnă şi nevrînd asocierea numărului 666 cu datele de identitate personală, cu numele propriu şi cu fotografia personală, cu alte cuvinte cu chipul lui Dumnezeu, călcînd cuvîntul Sfîntului Pavel: Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfînt ce locuieşte întru voi, pe care îl aveţi de la Dumnezeu, şi nu sînteţi ai voştri? Că sînteţi cumpăraţi cu preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi întru duhul vostru, care sînt ale lui Dumnezeu. (1 Corintheni 6:19-20) şi aducînd pedeapsa scrisă în cartea Apocalipsei: Şi al treilea înger a urmat lor, zicînd cu glas mare: Oricine se închină fiarei şi chipului ei, şi ia însemnare pe fruntea sa sau pe mîna sa, şi acesta va bea din vinul mîniei lui Dumnezeu cel dres neamestecat în paharul mîniei Lui, şi se va chinui cu foc şi cu piatră pucioasă înaintea Sfinţilor Îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor în vecii vecilor se suie; şi nu au odihnă ziua şi noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei, şi cel ce ia semnul numelui ei. (14:9-11) De asemenea: Şi am auzit Glas mare din Biserică zicînd celor şapte îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi
vasele mîniei lui Dumnezeu pe pămînt. Şi s-a dus cel dintîi, şi a vărsat vasul său pe pămînt, şi s-a făcut rană rea şi mare în oamenii cei ce aveau semnul fiarei, şi cei ce s-au închinat chipului ei. (16:1-2)
S-a încercat să se spună că nu aceasta (cipul din paşapoarte şi permisele de conducere) este pecetea din Apocalipsă, pentru că nu este pe mînă şi nici pe frunte. Dar nu este nevoie să fie, de vreme ce sistemul electronic batjocoreşte prin asocierea numărului fiarei, 666, chipul lui Dumnezeu din noi şi numele primit la Sfîntul Botez.
Să stăm drepţi în faţa autorităţilor statului care ar trebui să ne apere drepturile, nu să ni le restrîngă, şi să cerem să ni se garanteze prin lege libertatea pentru care fraţii şi părinţii noştri au plătit preţ de sînge. Să le aducem aminte că şi cei ce ne conduc vor da socoteală pentru această mişelească încercare de înrobire a poporului creştin ortodox. Să mărturisim cu preţul vieţii sfînta credinţă ortodoxă, ca să ne învrednicim şi noi de răsplata făgăduită mărturisitorilor Ortodoxiei: Şi am văzut scaune, şi au şezut pe ele, şi judecată li s-a dat lor, şi pe sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus, şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, şi care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au luat semnul pe fruntea lor, şi pe mîna lor; şi au vieţuit şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Iar ceilalţi morţi nu au înviat până nu se va sfârşi mia de ani. Aceasta este învierea cea dintâi. Fericit şi sfânt este cel ce are parte întru învierea cea dintâi; peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împăraţi cu El o mie de ani. (Apocalipsa 20:4-6).

250406chip1) Materialul care urmează a fost alcătuit folosind în principal sursele puse la dispoziţie de Electronic Frontier Foundation şi de CASPIAN, două organizaţii din SUA care luptă pentru libertatea individuală în faţa măsurilor de urmărire şi control electronic impuse de guverne.

2) Prescurtare de la Radio Frequency Identification Device.

3) Pînă acum cunoaştem cazurile a aproape 16 politicieni şi oameni de afaceri din Mexic, mai mult de 300 de persoane implantate în SUA de firma Verichip Corporation, cîteva zeci de copii din Columbia, cîteva zeci de oameni de afaceri din Spania şi mai multe zeci de deţinuţi din Marea Britanie.

4) Cu adevărat despre aceasta vorbeşte şi Sfîntul Apostol Pavel în prima sa epistolă către Timothei: Iar cei ce vor să se îmbogăţească, cad în ispite şi în curse, şi în pofte multe fără de socoteală şi vătămătoare, care cufundă pre oameni în pierire şi în pierzare. Că rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint, pe care unii poftindu-o au rătăcit din credinţă, şi s-au pătruns cu dureri multe. (6:9-10)

5) Conform standardului ISO 14443, care specifică obligativitatea lipsei de contact fizic a cipurilor din paşapoarte şi specificarea prezenţei acestora pe copertă.

6) Malaiezia în 1998, Irlanda, Japonia, Pakistan, Germania, Portugalia, Polonia, Spania în 2006, Marea Britanie, Australia şi SUA în 2007, Serbia şi Korea în 2008, România în 2009.

7) Firma MasterCard a scos cipurile RFID de pe cărţile sale de credit în urma constatării unor fraude cu mult mai mari decît cele existente pînă la introducerea lor.

8 ) Spre exemplificare,metroul din Moscova a introdus aceste cititoare pentru prima dată în Europa în anul 1998.

9) Albrecht, K. “Microchip-Induced Tumors in Laboratory Rodents and Dogs: A Review of the Literature 1990-2006.”

10)https://omroep.vara.nl/tvradiointernet_detail.jsp?maintopic=424&subtopic=38690 şi https://www.theregister.co.uk/2006/08/04/cloning_epassports/

Cipurile – SPION conţin o antenă şi o memorie de stocare

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

RFID – intre spionaj si utilitate

Anul 2010. Va uitati linistit la emisiunea de stiri preferata pentru a vedea ce se mai intampla in lumea nebuna a tehnologiei. Emisiunea se intrerupe pentru un calup de publicitate. Va ganditi ca este momentul potrivit sa va turnati o cafea sau un ceai, dar pe ecran apare chipul iubitei dumneavostra care va indeamna sa cumparati ultimul model de mp3 player cu hard disc miniatural de 1,5 TB si care cantareste numai 20 de grame (ideal in orice situatie) oferit cu generozitate de reteaua de distributie Wall-Stone.

Nu aveti timp sa va reveniti din momentul de stupefactie; pentru ca urmeaza un clip publicitar in care cel mai bun prieten va recomanda un automobil ultimul tip, personalizat exact pe dorintele pe care le-ati expus ultimului dealer cu care ati vorbit despre schimbarea masinii.

Contrariat, inchideti televizorul, dar ati uitat sa deconectati Internetul. Din boxele media center-ului rasuna suav vocea iubitei dumneavostra care va aduce aminte ca numai prezervativele de ultima generatie va vor feri de neplacerea urmasilor nedoriti(O CRIMA, ca si anticonceptionalele).

Halucinati ? Ati intrat in scenariul prost al unui SF de a mana a doua ? Nu ! Bun venit in lumea minunata a RFID-ului ! (unde stim totul despre cum sa ne servim clientul favorit)

Cand inventiile bune sunt aplicate prost

RFID-ul (radio frequency identification), despre care se vorbeste din ce in ce mai mult si mai insistent in ultimul timp ,nu este o inventie de ultima ora, asa cum ar crede cei mai putin avizati.

Tehnologia s-a impus in al doilea razboi mondial, cand o inventie cam ciudata pentru vremea respectiva, radarul, i-a ajutat pe britanici sa castige Batalia Angliei. Initial, radarul nu putea distinge intre avioanele britanice si cele germane, dar introducerea unui emitator IFF (identification friend or foe) a permis diferentierea semnalelor emise.

Timp de aproape 50 de ani nu s-a mai auzit nimic despre RFID, pana cand in 1999 cei de la MIT au inceput sa studieze modul in care lanturile de distributie ar putea sa beneficieze de aceasta tehnologie.

Initial, ideea era generoasa: cumparatorul se indreapta spre casa cu ultimele sale achizitii, si in loc sa mai astepte ca angajatul sa scaneze codul de bare al fiecarui produs in parte, pentru a face totalul, totul are loc instantaneu, un cititor RFID identificand toate produsele pe baza etichetei RFID si cerand doar introducerea cartiide credit pentru a retine suma totala.
Si totul datorita unei etichete minunate. Iar in plus, lantul de retail isi poate actualiza automat stocurile, stie care este starea produsului si toate detaliile de care are nevoie pentru a face o oferta competitiva cu care sa isi mai deschida inca 5 magazine.

Si toate acestea datorita unei etichete minune, RFID. Cel putina asa suna secenariile fericite ale retailerilor si hypermarket-urilor. In realitate insa…

Tehnologia RFID este deja printre noi

Sistemul RFID se bazeaza pe identificarea oricarui obiect pe care s-a atasat o eticheta ce emite un cod electronic unic. (eticheta RFID).
Pentru ca o eticheta sa fie identificata este nevoie de un cititor RFID care poate fi plasat practic in orice zona.
Nici o eticheta RFID nu este identica cu alta, asa cum se intampla in acest moment cu codurile de bare si de aceea primele sisteme RFID au fost introduse in cladirile in care era nevoie de nivele certe de securitate.
Insa tehnologia este aplicabila pentru orice obiect, chiar si pentru cele aflate in miscare, si de aceea nu a durat foarte mult pana a atras atentia celor implicati in distributie.

Spre deosebire de codurile de bare, folosite in acest moment ca standard, etichetele RFID au avantajul de a putea contine si alte date in afara de pret, precum caracteristicile sale, data la care a fost mutat dintr-un loc in altul, temperatura la care se afla.

In functie de alimentare, etichtele RFID pot fi pasive sau active.

Etichetele RFID pasive nu au o sursa de energie proprie si dimensiunile lor sunt de 0,4 x 0,4 la o grosime mai mica decat cea a unei foi de hartie. In momentul in care sunt strabatute de semnalul emis de antena cititorului RFID, aceste etichete se activeaza si transmit ca raspuns informatiile stocate in prealabil. Acest raspuns este de obicei un numar de identificare, pe care receptorul RFID il decodeaza si il interpreteaza. Raza de actiune in care etichetele pot interactiona cu cititorul este variabila de la 10 mm la 5 metri.
Cele active sunt dotate cu o sursa de energie, pentru a stoca in memorie datele cu care au fost inregistrate si pot fi citite si scrise si de la distante mai mari. In acest moment o astfel de eticheta RFID activa are dimensiunea unei monede, o raza de actiune de cativa zeci de metri si o durata de viata a bateriei de cativa ani.

Datorita acestor performante sunt insa prea scumpe pentru a fi utilizate in activitatea de retail si pentru distribuitori mult mai interesante sunt cele pasive. Numai ca si acestea sunt inca prea scumpe, pretul unei astfel de etichete fiind de 40 de centi. In aproximativ doi ani, expertii considera ca pretul ar putea ajunge la 5 centi, dar pentru cei din sectorul de retail si asa este prea mult.

Asa ca pana cand nu vor trece 6 – 8 ani, (perioada in care Gartner si Forrester estimeaza ca pretul va ajunge la 1 cent), tehnologia RFID nu va fi adoptata la scara larga, ramanand subiectul unor experimente, pentru marile companii de retail ca Metro sau Wal Mart.

Pretul nu este singura piedica, in adoptarea tehnologiei. Exista 4 tipuri de etichete, diferentiate prin frecventa radio: cele Low frequency ( cu frecventa intre 125 si 134 kilohertzi), cele High frequency (13,6 megahertzi), etichete UHF (868 pana la 956 megahertzi) si etichete Microwave (la frecventa 2,54 GHz).

In ceea ce priveste frecventele nu exista un standard global care sa reglementeze problema la nivelul tuturor tarilor, practic fiecare putand decide ce fel de etichete RFID, ar urma sa foloseasca.

Oricum intimitatea e de domeniul trecutului

Problemele au inceput sa apara in momentul in care un grup de activisti in domeniul drepturilor omului au inceput sa isi puna niste intrebari, care sunau cam asa: “Daca fiecare produs de la o ciocolata si pana la automobile, are un cod unic de identificare si acesta poate fi aflat de orice cititor RFID, atunci nu inseamna ca un distribuitor poate afla ce haine poarta un client, de unde le-a luat si de cat timp le are ?”.

Iar daca acel client a platit cu un card de credit, atunci este o joaca de copil sa poti afla detaliile despre acesta, sa faci un profil de client si sa ii pot oferi reclama directionata?

Practic, scenariul in care fiecare client vede reclame personalizate pe ecrane inteligente, care l-au identificat dupa eticheta de pe pantofi, (remember Minority Report ?), nu mai este decat la cel mult 3 ani distanta.

Raspunsul pe care l-au dat companiile de retail, ca in momentul in care cumperi cu cartea de credit, oricum divulgi o serie de informatii personale, nu este viabil pentru ca orice persoana inarmata cu un cititor RFID poate afla cat te-au costat hainele si de unde le ai, ce mananci, pe unde te-ai plimbat si asa mai departe. Practic, ni se propune o societate in care toata lumea va sti totul despre toata lumea, in varianta ideala sau in care un numar restrans de oameni vor stii totul despre ceilalti, intr-un fel de Big Brother planetar.

Experimentele pe care companii ca Wal Mart, Gillette sau Metro le-au facut cu etichetele RFID au demonstrat ca totusi consumatorii nu sunt dispusi sa renunte la intimitatea lor, in favoarea unui timp mai scurt petrecut la case. In Germania, protestele grupului FoeBuD, fata de initiativa Metro de a introduce RFID-ul au fost atat de puternice incat Metro a anulat proiectul.
Iar cum biletele de la urmatorul campionat de fotbal vor contine un cip RFID, grupul Foebud este deja pe pozitii.

Wal Mart nu a renuntat insa si si-a anuntat toti partenerii ca trebuie sa introduca etichete RFID pe produsele lor.

Al doilea raspuns pe care partizanii tehnologiei il dau este ca etichtele RFID pot fi desprinse si ca totul s-ar rezolva prin anuntarea cosumatorului ca produsul pe care l-a cumparat contine o astfel de eticheta. De cele mai multe ori insa indepartarea acestora nu este insa foarte simpla sau conduce la deteriorarea produselor.

O alta solutie ar putea fi criptarea ID-urilor, astfel incat acestea sa nu poate fi citite si decriptate decat de cel care a emis etichetele. Dar, aceasta nu rezolva intimitatea clientilor fata de distribuitori. Acestia nu sunt dispusi sa renunte prea usor la mina de aur pe care o reprezinta datele exacte despre un anumit client si preferintele acestuia.

Si cu toata opozitia, cheltuielile pentru implementarea RFID-ului vor ajunge la 3 miliarde de dolari pana in 2008.

O alta solutie ar putea veni de la organizatii ca FoeBuD, care a dezvoltat un detector de RFID-uri care nu permite cititoarelor RFID sa citeasca datele de pe etichete, atunci cand acestea sunt in raza de actiune. RSA a propus un aparat de bruiaj, care emite un semnal ce mascheaza restul etichetelor RFID. Asadar solutii exista, dar nu sunt dintre cele mai comode.

Sa ne intelegem…RFID-ul este o tehnologie interesanta si poate avea multe utilizari favorabile, insa pana in momentul in care aspectele legate de intimitatea utilizatorilor nu vor fi rezolvate printr-o legislatie extrem de coerenta, RFID-ul nu este o alternativa la codurile de bare.

Si chiar, cea mai eficienta si clara legislatie nu ne poate feri de abuzuri. Asa ca viitorul RFID-ului este inca incert.

Oare cati dintre noi sunt dispusi sa renunte la initimitatea lor in favorea unor cumparaturi mai rapide ? Raspunsul il vor afla companiile care vor merge pe valul entuziasmului RFID!

73322231_3ddba0e61b_o1023650685_eba7be1f2aantena_din_documentele-cu-cip_

CAMPANIA : STRANGERE DE SEMNATURI – Formular cu tabel pentru semnaturi si manifest contra – 666

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

STRANGEREA DE SEMNATURI SE VA FACE PANA LA O DATA STABILITA ULTERIOR. PANA ATUNCI SA-I DAM ZOR !!!

Materiale necesare:

Manifest

Formular cu
tabelul anexa
(pentru semnaturi)

STUDIU TEOLOGIC SI
TEHNIC ASUPRA
MICROCIPULUI

pdf-file-logo-icon

07-docfile01

07-docfile01

Instructiuni :

Toti cei care aveti posibilitatea de a merge la conferinte, in scoli, pe strada si in alte locuri publice va rugam sa descarcati aceste materiale ajutatoare si sa colectati cat mai multe semnaturi de la persoanele care NU sunt de acord cu noile documente : pasapoarte biometrice si permise de conducere. Trebuie sa ne miscam repede. Nu uitati de membrii familiei dvs. Mergeti si dati aceste informatii si celor de la sate, care nu au acces la o alternativa de informare decat televiziunea si ziarele manipulate din Romania(cu foarte mici exceptii : ZIUA).

Astfel mai intai trebuie sa informati populatia prin acest mic manifest ce contine o mica descriere a situatiei in care ne aflam, un cuvant al parintelui Savatie Bastovoi, iar pe verso extras din cuvantul parintelui Iustin Pârvu. Avem in plan intocmirea unui pliant cu date mai multe despre cipuri si pericolul care il constituie folosirea lor in acte.

Apoi va trebuie sa descarcati documentul ce contine Formularul contra 666 si tabelul in care persoanele care REFUZA noile documente vor completa prin : NUME si PRENUME, SERIE+NUMAR de BULETIN si SEMNATURA.

Incurajam credinciosii sa se organizeze la nivel local, prin parohii, manastiri, organizatii civice, urmand ca apoi semnaturile stranse sa fie centralizate si trimise la Bucuresti, spre depunere in fata forurilor responsabile.Pana atunci le pastrati cu mare grija.

In cazul in care nu aveti unde sa depuneti semnatura dvs exprimati-va adeziunea prin posta, trimitand formularul completat la adresa:
Manastirea Petru Voda
Comuna Poiana Teiului, Judetul Neamt

nu666_2

Demonstratie de urmarie prin RFID

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=_V4c6gAjq8g]


Părintele Rafail Noica – “Vădit sunt ultimile vremi !”

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Sa stiti ca vadit sunt ultimile vremi ! Si Apostulul Ioan spunea acum 2000 de ani ca erau. Erau, in samanta, numai ca astazi, ceea ce era de necrezut candva cand se citea Apocalipsa si alte prorocii, este tehnologic realizabil.      SI TRAIM ZILELE ALEA ! (…) Infricosatoare sunt, dar daca Dumnezeul nostru se zice atotputernic, in zilele astea vom vedea ce inseamna atotputernic si cerem Tie, Doamne, sa ne arati lucrul asta, daca noi vom traversa acele perioade. Sunt infricosatoare, dar nu vom deznadajdui ca milostiv este Dumnezeu si mare este Dumnezeu.

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=B8NMOkqKPMI]

“Dar, Doamne, pazeste-ne, ca… asa cum mai multi au spus si aseara si azi: ispitele sunt mai cumplite azi. Nu numai mai cumplite, ci si mult mai subtiri, mai nebagate in seama. Crezi ca esti un credincios si te trezesti ca reactiile tale sunt reactiile necredinciosului. Credinta ta te falimenteaza, te tradeaza. (…) Nu e cazul de a deznadajdui… Cand observam lucrurile astea e cazul sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu; dar as zice mai mult: e cazul sa ne bucuram. (…) E vremea sa ne bucuram cu intristatoare bucurie, dar undeva o bucurie tainica poate exista daca avem mai multa credinta si mai multa intelegere incotro mergem: e Dumnezeu! E lumina nefacuta care e langa mine, in mine undeva si ma lumineaza si ma arata cat de pacatos sunt (…)

Cer Domnului sa va intareasca in zilele astea, zile de cernere, zile foarte dureroase, cumplite, infricosate – „tine-ti mintea in iad” – dar si… “nu deznadajdui” – zile de un deosebit har. (…) Intr-o lume care astazi, in bloc, masiv, aluneca permanent si tot mai mult catre tot ce este aparent indulcitor – oh, ce amar este pacatul, cu ‘dulceata’ lui cu tot, dar ne pacaleste cel viclean daca suntem prosti…! – catre pacatul care se afiseaza ca etica a societatii permisive, cum se spune in Apus (…) – nu are mai mare valoare faptul ca, de bine de rau, noi, prostii, ne lipsim de atatea lucruri „dulci” pe care ni le-au dat tov. Freud si altii, care ne-au invatat sa facem ce vrem… Merci, ‘tovarase’ Freud, eu fac ce vreau. Dar nu-i mai valoroasa alegerea noastra azi, decat odinioara? Dumnezeu stie cu cat mai valoroasa, dar sunt si prorocii care ne incurajeaza. Deci, sunt zile de un deosebit har si as vrea ca Domnul sa ne dea acea deosebita lumina, deosebita nadejde pe care ne-o da prin cuvantul Sf. Siluan, prin acel „si nu deznadajdui” (…)

Sa profitam de aceste zile despre care proroceau parinti in trecut ca sunt cumplite si, in acelasi timp, ca multi ar fi dorit sa fie impreuna cu noi, sa se nevoiasca cu noi in zilele noastre. O, Doamne, da-ne lumina sa invatam cum sa ne nevoim, cum, in ce fel sa profitam de vremea asta cumplita si minunata in care suntem. Durere mare – durerile sunt legate de nastere. Toata durerea cred ca este o nastere. Deci, Doamne, ce nastere ne rezervi noua pentru zilele noastre? Invredniceasca-ne Domnul sa o vedem si pe aia“.

Din cuvantul rostit la sinaxa staretilor de la Ramet,

in noiembrie 2006, de parintele Rafail Noica.

Maica Ecaterina Fermo : NE VOM PIERDE LIBERA ALEGERE !!! (emisiune radio)

Invitaţi : maica Ecaterina Fermo şi

lect. univ Ionel Ungureanu

Emisiune Actualitatea Credinţei

Radio România Actualităţi

Data : 14.01.2009

După cum veţi vedea şi această emisiune slujeşte intereselor statului, maica Ecaterina fiind cenzurată, iar lectorul universitar insistă pe ideea că interiorul uman nu poate fi controlat de nimeni. Readucem aminte spre informarea tuturor, ca o dată introdus acel cip in corpul uman, ni se pot induce starile pe care le doresc : foame, sete, frig. Astfel unii îşi vor vinde şi sufletul pentru a scăpa de chinurile la care vor fi supuşi în vremuri.

NU putem dezminţi proorociile lăsate nouă de Dumnezeu prin gura evanghelistului Ioan şi să spunem că nu ne va înrobi acest semn ! “Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.” (Apocalipsa 13, 16)

APELUL Părintelui Justin împotriva actelor cu cip! SEMNUL Ortodoxiei ca răspuns la semnul fiarei!

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

Este vremea muceniciei!
Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conţine amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fostcel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate – ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?– „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, şi tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.

Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.  Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge (anuleze) legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.

Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.

Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

Acum e timpul jertfei !!!

Prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009
Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
Arhimandritul Justin Pârvu

CAMPANIA DE STRANGERE DE SEMNATURI IMPOTRIVA PASAPOARTELOR BIOMETRICE

Parintele Iustin Parvu confirma cele spuse in Comunicatul scris

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=UJDjRzIIEpQ]