Tag Archives: biocip

Azi in pasaport, maine sub piele

Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa si pe toata lumea Ta !

ANARHIE SAU DUHOVNICIE?
REVOLUTIE SAU MARTURISIRE?

Cu ceva vreme in urma, Parintele Iustin a dat un Comunicat celor ce mai au urechi de auzit.

Multi s-au inflamat. Si mai multi s-au declarat sceptici, iar o parte destul de numeroasa a aderat la acest Comunicat. Personal impartasesc Cuvantul Parintelui, desi este usor utopic si alarmist, intr-un stil cu care nu ne-a obisnuit. Dar este autentic si provine din marea dragoste a Parintelui fata de cei ce-i bat la usa chiliei, cei care asteapta de la Sfintia Sa, povatuire. Parintele trateaza cu deplina responsabilitate rolul de monah si duhovnic, mai ales cu cat este unul dintre cei mai mari duhovnici ai neamului. Parintele stie ca “sangele aproapelui, din mana noastra se va cauta”. Ce-a dorit sa realizeze Parintele prin acest comunicat? Sa dezbine? Sa sperie? Sa faca neascultare si sa incite la nesupunere? Nu. Ci a atras atentia asupra unei probleme de capatai pentru orice crestin care traieste aceste vremuri. Cumva, Printele incita la neascultare, la nesupunere, dar nu fata de buna credinta a autoritatilor laice ci fata de acest demers demonic, daca nu demonic in sine, oricum demonic in esenta.

Parintele Iustin considera cipurile din pasapoarte si permise auto drept un pas premergator pecetluirii dracesti din Apocalipsa 13. Si de la aceasta idee porneste toata discutia. Unii se intreaba si isi dau singuri raspunsul, din pacate, daca ipoteza problemei este intru totul corecta. Si ei cred ca nu. Intr-un fel au dreptate, insa aceasta precautie dusa la extrem, devine insasi o extrema. Am vorbit despre extremism acum vreo 3 articole mai jos. Acestia spun ca cipurile nu sunt dracesti, vazand doar un pericol din punct de vedere al libertatii persoanei. Mai mult, Parintele Savatie, afirma pe blogul sau ca: “Discuţia despre paşapoartele cu cip nu a reuşit niciodată să fie teologică. Pentru că nu este o problemă teologică” si ca “Lupta pornită acum în România nu este împotriva pecetluirii, căci unul Dumnezeu ştie ce a vrut să spună Sfîntul Ioan în Apocalipsă, dar este o luptă de apărare a adunării creştine”.

Din pacate, desi spune si niste adevaruri, in acelasi articol, Parintele Savatie se inseala. DISCUTIA ESTE TEOLOGICA IN PRIMUL RAND!!! Iar daca Sfintia Sa nu pricpe ce-a vrut sa spuna Sfantul Ioan in Apocalipsa 13, e o problema mare pentru dansul. Poate pe viitor va pricepe. Experienta personala ma face sa afirm cu certitudine ca oamenii se schimba: unii in rau, altii in bine. Sunt si unii care raman constanti, unii in prostia lor, altii in sfintenia lor, dar acestia sunt foarte putini.

Sa derulam un pic filmul. Sa ne oprim la codul cu bare, sistemul de gestionare EAN13, folosit cam peste tot in lume, mai putin la japonezi. Asa cum Mircea Vlad arata in “Apocalipsa 13″, iar un parinte aghiorit grec in “La apusul libertatii” CODUL CU BARE ESTE ALCATUIT PE CIFRA 666. Demonstratia stiintifica o gasiti in cartile mentionate anterior, sau pe DESPRE MASONERIE. Asupra acestui fapt nu exista nici un dubiu. Cine se indoieste e imbecil! Da, imi asum raspunderea pentru aceasta caracterizare. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, este un cuvant din limba romana, care defineste acest tip de oameni.

Sfantul Ioan, aminteste in Apocalipsa de semnul Fiarei (666) care va fi prezent pe mana si pe frunte, fara de care nimeni nu va putea face tranzactii financiare. Dar acest semn aplicat cu un soi de vopsea, se poate sterge, sau extirpa chirugical. De aceea este necesar ca aceasta pecete sa poata fi aplicata in alt chip. Si aici intervin cipurile. Biocipurile mai exact. Li se zice biocipuri pentru ca sunt “ecologice” daca ar fi sa folosim un limbaj polit-corect din zilele noastre ) . Cipurile necesita o baterie pentru a fi alimentate cu energie. Corect? Corect. Dar nu poti pune cipuri cu baterii la atatea miliarde de oameni. De aceea, intra in scena biocipurile, care se incarca prin energia degajata de caldura corpului uman. De aceea, locul de amplasare al biocipurilor este fruntea sau mana dreapta, unde cercetatorii au cazut de acord ca energia degajata este mai mare. Pentru aceasta s-au cheltuit milioane de dolari, ce se puteau salva, daca ar fi cunoscut Scriptura. Acelasi lucru il spun si Sfantul Ioan in Apocalipsa, ca semnul va fi purtat pe cap sau pe mana.

Iata de ce este vorba despre o problema in primul rand teologica. Cipurile din pasaport nu sunt pecetea, dar sunt pas premergator pecetii. Este posibil ca aceste cipuri sa fie construite independent de cifra 666, dar vor reprezenta acelasi scop, adica pecetea Satanei. Trebuie sa vedem tabloul in ansamblu, degeaba ne concentram pe detalii, pe portiuni mici. Asa cum face si Pr. Savatie. Alimentand ideea ca acest cip ingradeste libertatea de miscare si intimitatea, ne incadram in conspiratia Big Brother, care este 100% reala, dar care apartine aproape in exclusivitate ANARHISTILOR. Daca veti urmari bloguri “revolutionare” sau miscari anti-globalizare veti vedea ca peste tot domina elementul anarhic in opozitia cu ordinea si conduita moral-crestina. Afirmand ca cipul este o unealta BigBrother, toti cei ce fac aceasta afirmatie, sunt la nivelul ANARHISTILOR din Occident, al hipiotilor care protestau impotriva razboaielor prin droguri si yoga. Abia cand vezi tabloul in ansamblu, abia atunci esti crestin adevarat si poti opune globalizarii forta spirituala a Bisericii si a neamului nostru. Parintele Savatie nu zice gresit ce zice despre cipuri, dar zice INCOMPLET. Iar aceasta lacuna, acest gol, este determinant in a intelege situatia si a elabora o strategie. De aici si laxismul: “aaah, pai asta nu e pecetea. Care e? Nu stim, dar oricum, asta nu e, stati linistiti”. O atitudine SINUCIGASA.

Mai mult, pentru a intelege ce e dom’le cu pecetea asta si de ce e necesara, la ce face referire capitolul Apocalipsei, trebuie amintite si o alta serie de lucruri: diavolul nu te confrunta direct ci prin viclenii si insinuari. El este invidios pe Dumnezeu si vrea sa imite. El crede ca poate ajunga mai mare ca Dumnezeu. De aceea el a spus Evei ca gustand din mar va cunoaste si Binele si Raul si ca va fi asemenea lui Dumnezeu. El nu i-a zis ca va pierde Raiul. De aceea Antihristul se va naste din desfranata, pentru ca Mantuitorul s-a nascut din Fecioara. Asa cum Mantuitorul a avut profeti si Inaintemergator, tot asa si Antihristul are profetii lui si Inaintemergatorul sau.

Si asa cum ne botezam in numele lui Hristos si purtam pecetea Duhului Sfant, pe frunte, pe piept, pe simturi, tot asa trebuie sa existe si un botez dracesc. Intelegeti voi toti cei tari la cerbice, ca pecetea din Apocalipsa este botezul Satanei, iar ca aceste cipuri care acum sunt in pasapoarte, maine vor fi sub piele!

Bun, dar de ce pana acum am tolerat codurile cu bare de pe produse, care aveau cifra 666, iar acum ne-am rasculat, rfid-chipdesi vorbim despre un cip aplicat pe-o foaie de hartie? Pentru ca vedem cum progreseaza lucrurile si suntem ingrijorati ca maine poimaine vom fi pusi in situatia de a accepta sau refuza implantul sub piele. Si pentru ca acel cod de bare era pe un ambalaj pe care la urma urmei il aruncai, iar cipul se afla in dreptul numelui nostru. Care este formula de la botez, va aduceti aminte? Se boteaza robul lui Dumnezeu X, in numele Tatalui… Ei, asa cum se rostea numele persoanei cand se facea botezul, tot asa, cipul alaturat numelui propriu de pe pasaport sau buletin, reprezinta un soi de botez satanic. Omul inceteaza a mai fi considerat o persoana si devine identificat printr-un COD UNIC, ca un produs, ca un sclav. Va aduceti aminte cum erau stantati sclavii inainte? Un numar si-o serie…

Iata, dar, fratilor, de ce e asa de importanta aceasta problema. Stiu ca pare de domeniul SF-ului, dar nu e fictiune.

In final as vrea sa mai fac niste precizari:

1 – nu stiu cat v-am lamurit cu acest articol, am vrut si eu sa aduc niste precizari, sa nu ma simt dator

2 – este trist ca lumea s-a mobilizat abia dupa Comunicatul Parintelui, ceea ce denota o lipsa de initiativa, necredinta si lipsa de duhovnicie. Ma intreb si eu, dupa ce n-o sa mai fie Parintele, ca sa dea tonul, ce vom face?

3 – este trist ca Parintele si Manastirea Petru-Voda ajung sa fie considerate singurele puncte de rezistenta. Si e trist pentru ca intr-un fel asa si este. Trebuie precizat ca nu avem de-a face cu niste extremisti, ca pozitii impotriva cipurilor s-au mai luat, dar au fost prea palide comparativ cu vorba plina de duh a Parintelui Iustin.

4 – este trist ca altii gen Pr. Savatie, Radu Preda, Patriarhia, nu inteleg, sau se fac ca nu inteleg despre ce e vorba si se limiteaza doar la un singur aspect al problemei.

In rest, sper sa mai pot aduce lamuriri in comentarii, celor ce n-au inteles ce-am vrut sa spun.

Inchei cu un amendament la fraza Parintelui Savatie: “Lupta pornită acum în România nu este împotriva pecetluirii”. Din contra parinte, tocmai impotriva pecetluirii protestam, chiar daca cipurile din pasaport nu sunt pecetea in sine. Azi in pasaport, maine sub piele.

Aceasta lupta are sens numai
din punct de vedere religios, altfel e ANARHIE.

un articol de Mihail Bacauanu