Tag Archives: Bilderberg Group

SECRET? Grupul Bilderberg decide zilele acestea soarta Americii… şi a lumii

Membrii grupului Bilderberg, cel mai influent şi select club din lume, se vor întâlni zilele acestea pe teritoriul Statelor Unite fapt ce alimentează teoriile privind alegerea preşedintelui american.

Grupul elitist se întâlneşte între 30 mai şi 3 iunie în SUA, în statul Virginia, la Hotelul Westfield Marriott. După fiecare întâlnire a grupului Bilderberg se întâmplă lucruri importante în lume. În 2008, atunci când Barack Obama şi Hillary Clinton erau umăr la umăr în cursa pentru nominalizarea în cursa prezidenţială din partea Partidului Democrat, a avut loc o întâlnire a grupului Bilderberg în Chantilly, Virginia. Hillary şi Obama au dispărut în ziua de 5 iunie 2008 pentru câteva ore, undeva în zona Washingtonului, după cum a relatat apoi presa americană, care a tras concluzia că au fost amândoi, cu siguranţă, la întâlnirea cu cei din Bilderberg. Atunci când avionul celor doi s-a întors la Washington, Obama nu era la bord, semn că acesta a fost favoritul celor din grupul Bilderberg în fruntea SUA. Aşa s-a întâmplat cu preşedintele George H.W. Bush  în 1985, cu preşedintele Bill Clinton în 1991, cu Tony Blair în 1993 sau cu Romano Prodi, fostul şef al Comisiei Uniunii Europene, în 1999. continuare »