[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=459dGAr7tRs]

Celor iubitori si ascul­ta­tori ai cuvan­tu­lui Par­in­telui Justin, ca si pelerinilor care pas­esc cu dragoste si nade­jde pragul man­a­s­tirii noas­tre, facem rugam­intea de a ni se alatura in rugaci­une si oste­neala dupa put­ere pen­tru insanatosirea cat mai grab­nica a Par­in­telui Justin.

Avem incredere in ingaduinta si bunavointa dum­neav­oas­tra ca sa intelegeti nevoia sfin­tiei sale de repaos tem­po­rar, intru bucu­ria unei reved­eri cat mai apropiate.

In urma supra­so­lic­i­tarii noas­tre, a tuturor, dar mai ales in urma obosi­toarelor iesiri din man­a­s­tire, in ved­erea slu­jirii Sfan­tu­lui Maslu, Par­in­tele a cap­atat o usoara pneu­monie si slabirea organ­is­mu­lui. Medicii i-au pre­scris un trata­ment care tre­buie urmat cu strictete si care, in pofida dor­in­tei Par­in­telui de a primi cred­in­ciosii spre sfat si folos duhovnicesc, ii interz­ice insa orice solic­itare, toc­mai pen­tru a grabi implinirea aces­tei dorinte.

Va astep­tam in con­tin­uare cu dragoste in sfanta noas­tra man­a­s­tire, sa luati parte la sfin­tele slu­jbe, avand incred­intarea ca Par­in­tele Justin veg­heaza din chilia sfin­tiei sale in duh de rugaci­une pen­tru fiecare.

Mul­tumim pen­tru dragoste, rugaci­une si intelegere, nu inainte de a va dori un an binecu­van­tat, cu impliniri duhovnicesti, si cu toate cele de folos spre mantuire.

Man­a­s­tirea Petru-Voda

preluare dupa: ATITUDINI.COM

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=JgwKFAaeTDw] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=Zw5GZ7baPAc] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=2nGAChdD6tQ] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=CEVUgLzkmR4] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=JYjAZ9k_X5Q] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=VoXGfhQd9M0] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ohM0a1gMRi0] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=SlAqcZzm0uM] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=5evRr4VSDf4]

SARBATORI FERICITE!!!

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=p-PBYsV08lo] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=nVl7qeei2XE] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=tqiNBEeXCy4] [youtube=https://www.youtube.com/watch?v=5zTE9xfY2bY]

Mesaj al Părintelui Iustin Pârvu cu ocazia Sărbătorilor

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=pzWc5Wml_Eg]

(copii dintr-o comunitate de romani din Germania)

Pastorala la Nasterea Domnului a † PS  S E B A S T I A N, cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei si Romanatilor

Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu, Tatal nostru, iar de la Noi arhieresti binecuvantari!

Preacucernici si Preacuviosi Parinti, Preacuvioase Maici, Iubiti credinciosi si credincioase,

Sarbatorim in fiecare decembrie Nasterea Celui ce este „chipul” lui Dumnezeu-Tatal (Colos. 1, 15; II Cor. 4, 4; Evr. 1, 3), adica „icoana” Sa. Si n-am fi avut astazi decat o cunoastere foarte limitata despre Dumnezeu-Parintele, daca nu ni L-ar fi descoperit pe Acela Fiul Sau intrupat (Mt. 11, 27 si Lc. 10, 22), pogorarea Sa pe pamant dand Dumnezeirii un chip si o icoana si facandu-ne accesibila, astfel, calea ce duce la indumnezeire. De aceea, a respinge chipul si icoana Sa inseamna a refuza comuniunea cu El.

Acest lucru se cere afirmat cu tarie intr-o vreme in care chipul, adica icoana si celelalte insemne crestine – expresii si reprezentari ale comuniunii sfinte – sunt atacate cu o agresivitate de neinteles intr-o lume care, formal, a proclamat drept „zeu” toleranta. Va amintiti, insa, de asa numitul „razboi al icoanelor” de acum trei ani, cand unii compatrioti de-ai nostri au cerut – culmea, tocmai „in numele democratiei” -, expulzarea icoanelor din scoli, iar Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, in virtutea aceleiasi „democratii”, a constatat „nocivitatea” sfintelor icoane? Sunteti la curent, apoi, cu recenta decizie a Curtii Europene pentru Drepturile Omului, prin care a fost incriminata prezenta crucifixelor in scolile din Italia? Nu vi se pare ca am mai vazut cliseele acestea? Ba da… insa in „era dictaturii comuniste”, cand ne erau prigonite insemnele si manifestarile religioase de catre un regim care, cel putin, isi asuma pe fata ideologia atee.

De data aceasta, surpriza!? Avem de-a face cu o toleranta dusa pana la fanatism… si, cine ar fi crezut ca si toleranta isi poate avea fanaticii ei?… Multa vreme, personal am considerat ca cel mai mare rau al libertatii gresit intelese este „cultivarea” nepasarii si a indiferentismului religios. Constat insa ca „cineva” si-a pierdut cu totul rabdarea si bate din picior nemultumit de ritmul prea lent (?!) al secularizarii si descrestinarii. Pe cine, oare, deranjeaza sfintele icoane si crucifixele? Intr-o lume care cultiva cu insatietate „imaginea” prin televiziune si internet, pe cine supara „imaginile” sfinte ale simbolurilor noastre religioase? Nu vi se pare decizia autoritatilor Uniunii Europene, cu privire la interzicerea crucifixelor in scoli, ridicola? Sau este, de fapt, aceeasi obsesie a Revolutiei Franceze care tocmai a dezbracat uniforma stalinista pentru a-si pune, de data aceasta, papionul european?

Iubiti frati si surori in Domnul!

Am crezut, in decembrie ‘89, ca democratia inseamna inclusiv libertate religioasa si, pentru aceasta, am consimtit cu totii la toleranta. De aceea, consider ca avem tot dreptul acum ca, privind cum ne sunt „demonizate” reprezentarile crestine, sub pretextul unei „tolerante intolerante”, sa ne intrebam daca nu cumva avem de-a face, de fapt, cu o „demono-cratie”, iar nu cu o democratie autentica?! Pentru ca, daca imaginile (adeseori imorale) promovate de televiziune si internet sunt tolerate, imaginile sfinte, adica icoanele, de ce sunt intolerabile? Daca marsurile stradale ale persoanelor care cer dezincriminarea pacatelor impotriva firii sunt morale, simbolurile religioase de ce sunt „imorale”? Si daca prostitutia si drogurile se cer, pana si de catre cea mai inalta institutie a Statului, dezincriminate, de ce sunt condamnate crucifixele? Ce sunt mai nocive – imaginile sfinte, ori cele imorale? Ce provoaca mai mult pervertirea firii omului si pierderea echilibrului fiintei lui – simbolurile noastre religioase, ori demonstratiile nerusinate si sfidatoare ale unor persoane care au nevoie mai degraba de doctor decat de legi speciale? Si ce afecteaza mai mult coeziunea familiei si sanatatea spirituala a unui popor – afisarea insemnelor religioase, ori dezincriminarea si liberalizarea prostitutiei si a drogurilor, fie ele si usoare?

Dragii mei!

Cred ca a venit vremea sa ne intrebam si sa cautam cu totii un raspuns cat se poate de clar la intrebarea: Pe cine deranjeaza simbolurile noastre crestine in Europa, continuare »

Foto: Stefan Badulescu, 18-19 decembrie 2009

de Dl. Atanasie Rakovalis

Cu putin inainte de anul 1992 a circulat zvonul ca va incepe un mare razboi, in care va fi amestecata si Grecia, pentru ca atunci au cazut doua pascalii impreuna, asa cum profetise Sfantul Cosma Etolianul. Intr-adevar atunci au coincis din punct de vedere calendaristic doua mari sarbatori, Sfintele Pasti si Buna-Vestire, iar aceasta a fost considerata de catre unii erminia profetiei Sfantului. Zvonul se raspandea impreuna si cu alte amanunte… In Sfantul Munte unii monahi si mireni transmiteau zvonul cu o oarecare ezitare si retinere, altii se aflau intr-o  stare de exaltare si transmiteau zvonul ca un fapt sigur, iar altii nu voiau sa auda nimic si considerau toate acestea niste prostii. Si lucrurile i-au indreptatit pe cei din urma.

Cu putin inainte de 2004 a circulat zvonul ca nu vor avea loc Jocurile Olimpice in Atena, pentru ca va izbucni razboiul. Iarasi s-au aratat cele trei categorii de oameni amintite mai sus. Unii chiar si-au cumparat si alimente… Si din nou lucrurile au aratat ca zvonul a fost o basica de sapun. Acestea sunt doua dintre alte nenumarate zvonuri de mai mica amploare care au ajuns la urechile mele.

Ce se intampla?  Exista unii oameni problematici, unii crestini (monahi, preoti si mireni) plini de complexe, care au o evlavie amestecata cu vatamare (n.tr. de minte), asa cum spunea glumind Parintele Paisie, si care vor sa para drept harismatici, dar nu sunt, ci se misca intre hotarele psihasteniei si inselarii, dorind admiratia si respectul multimii. De aceea raspandesc aceste zvonuri desi in subconstienul lor stiu ca acest joc are data de expirare. Sunt batjocoriti de slava desarta? Nu-si dau seama ce mare vatamare pricinuiesc in Biserica si in cei slabi in credinta?

Pe langa acestia mai exista o categorie de oameni carora le place sa asculte si sa creada astfel de zvonuri, fara sa cerceteze validitatea sursei care le transmite, fara sa cearna lucrurile, fara sa puna sa lucreze logica simpla. Probabil un astfel de zvon le creeaza o exaltare sufleteasca care ii satisface, le face viata mai fascinanta si le umple un oarecare gol sufletesc. De unde altundeva poate izvori acest comportament lipsit de maturitate? Cam asa imi explicam lucrurile vreme de mai multi ani.

Inainte de Craciunul anului 2008 a circulat un alt zvon extrem de rapid. Se spunea ca va fi razboi in mai putin de o luna, in luna ianuarie 2009. continuare »

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jpF1fdMwU6U]

Manastirea Petru Voda a editat un calendar cu fotografii inedite cu Parintele Justin, staretul manastirii. Formatul calendarului este A3 (297mm × 420mm), oferind credinciosilor posibilitatea de a transforma fotografiile cu parintele in tablouri de perete.

Pentru comenzi, vizitati aceasta pagina, in care introduceti datele personale si comanda dvs.

Astazi s-au implinit 3 ani de la intrarea pe Portile Raiului, a marelui parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa. Intru pomenirea sa, la manastirea Petru Voda din jud. Neamt s-a oficiat slujba parastasului de catre un sobor de 10 preoti. Va oferim cateva imagini video, care speram sa va bucure sufletele:

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=ufQECnf3KfY]

Cuvant la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Arhimandrit Justin Parvu

Parinte Gheorghe Calciu,

Bine ati revenit la Manastirea Petru Voda!

Cu doua luni in urma ati fost aici la noi, ati admirat muntii, dealurile, padurile si celelalte lucruri minunate ale lui

Dumnezeu si v-ati exprimat dorinta ca trupul cel ostenit de suferinte si pribegie sa se odihneasca in Gradina Maicii Domnului, in pamantul sfant al tarii noastre si mai exact la Manastirea Petru Voda, inchinata tuturor Martirilor jertfiti in temnitele comuniste si impreuna sa asteptam aici sunetul trambitei celei de apoi a Arhanghelului pentru invierea cea de obste si sa iesim „intru intampinarea Domnului in vazduh”(1 Tes. 4:16).

Bine ai venit iubite frate intru credinta si intru suferinta deoarece „binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului”!

Intristati frati si surori!

Biserica si neamul nostru romanesc pierd azi pe una dintre cele mai puternice constiinte ale demnitatii noastre crestin-ortodoxe si romanesti, iar pe de alta parte castiga un rugator in ceruri pentru acest popor incercat si aici pe pamant, o

icoana de-a pururi vie a unui Apostol ce inalta Crucea astfel incat „vestirea lui ajunge pana la marginile lumii” dar va strabate ca un ecou sfant peste veacuri generatiilor ce vor veni zicand asemenea Sfantului Pavel: „Fiti mie urmatori, precum si eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1).

S-a nascut in anul 1925 odata cu Patriarhia Romana pe data de 23 noiembrie. S-a nascut la gurile Dunarii cel ce se va odihni aici intre crestele Carpatilor deoarece printre vitregiile veacului martiric XX si-a croit crezul ca un fluviu de nestavilit si a devenit un munte de neclintit.

Si-a trait copilaria si tineretea in valtoarea evenimentelor interbelice si a inteles ca majoritatea celor din generatia lui pericolele Ciumei Rosii ateiste de la Rasarit care sufla amenintare asupra Romaniei si a altor state crestine din zona, dar si pericolul nazist din apus cu aceleasi efecte distructive pentru credinta si neam. In acest context, fiind student la medicina, cu mult curaj a incercat alaturi de alti tineri sa traga semnalul de alarma, luand parte la diferite manifestari

cu caracter anticomunist si antiateu ale studentilor si drept urmare este intemnitat in anul 1948. In urma condamnarii cunoaste calvarul inchisorii comuniste de reeducare a studentilor de la Pitesti, iar chinurile groaznice si diabolice de acolo la care erau supusi detinutii sunt asemanatoare cu ale mucenicilor din vechime. Metodele de tortura folosite in aceste temnite urmareau distrugerea fizica si spirituala, semanau ura si dezbinarea si nu in ultimul rand se dorea pierderea nadejdii si a credintei in Bunul Dumnezeu. In aceste conditii deosebit de grele multi „au pierit ca niste miei dusi spre junghiere” si ramasitele lor pamantesti au fost aruncate in gropi comune, iar sangele lor a ingrasat brazdele pamantului de unde striga precum sangele lui Abel catre fratele Cain cel ucigas.

Aceasta perioada de 17 ani de puscarie a fost pentru Parintele Gheorghe Calciu o adevarata universitate in care se deprinde virtutea, rabdarea, credinta, dragostea, solidaritatea, pacea interioara, toate acestea fiind roade ale Duhului Sfant dupa cum spune Sfantul Pavel si el la randu-i intemnitat pentru Hristos(Gal. 5:22).

In urma decretului de amnistie din 1964, Parintele Calciu iese calit ca aurul din topitoare. Cu toate piedicile ce i se pun de regimul materialist si ateu urmeaza filologia dar credinta in Dumnezeu intarita in temnita il cheama sa devina pescar de oameni, adica preot in Biserica lui Hristos care nu poate fi biruita de portile iadului (Mt. 16:18).

Drept aceea urmeaza Cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti dupa care este hirotonit preot si este numit profesor de Franceza si Noul Testament la Seminarul Teologic Radu Voda din Bucuresti, fiind foarte iubit si apreciat de elevi, multi dintre ei atasandu-se duhovniceste de dascalul lor.

In 1977 cutremurul din 4 martie n-a daramat Biserici, dar cutremurul comunist are curajul sa loveasca altarele Dumnezeului celui viu, sau cum spune psalmistul, ca in codru cu topoare sa distruga locurile cele sfinte. Atunci cand Biserica Enei, ctitoria lui Mihai Viteazul a fost stearsa de pe fata pamantului si pangarit locul cu un salas al pacatului, glasul Parintelui Gheorghe Calciu a rasunat ca un tunet, cu mult curaj si fara nici o frica impotriva daramatorilor de biserici pentru ca era nefiresc pentru urmasii voievozilor „mari ctitori de locasuri sfinte”, sa savarseasca sacrile

giul acesta. Parintele isi asuma rolul de a striga cu glas mare in pustiul nepasarii si al compromisului, cu atat mai mult cu cat consecintele acum puteau fi mai grave, deoarece suferinta nu ar fi fost una individuala, ci si a familiei, a sotiei si a baiatului, insa Parintele stia ca nimeni si nimic nu trebuie sa desparta pe adevaratul crestin de dragostea lui Hristos. Astfel Parintele a tinut cele sapte cuvinte catre tineri in sapte saptamani, miercurea, la Seminarul Radu Voda, cuvinte care au insemnat atunci o adevarata Proclamatie spirituala, o chemare la redesteptarea cea intru credinta, un reper concret de orientare in intunericul veacului acestuia, deoarece toti „umblam in latura si in umbra mortii” (Is. 9:1).

In urma acestei atitudini este anchetat, izolat, amenintat si in 1979 este condamnat la inca 10 ani inchisoare. In urma protestelor marilor personalitati din diaspora romaneasca si a presiunii unor oameni politici este eliberat dupa cinci ani, in 1984, si fortat sa paraseasca tara in anul urmator.

Dupa 21 de ani de puscarie urmeaza exilul in SUA de 22 de ani, o perioada in care Parintele cu un dinamism tineresc desfasoara un apostolat jertfelnic pentru romanii de peste ocean fiind liantul si vocea cea mai autorizata pentru nazuintele celor de acolo, dar si propovaduitorul credintei ortodoxe si a valorilor nationale pentru pastrarea identitatii religioase si de neam. Dorul de tara l-a urmarit mereu asa cum i-a urmarit pe evrei in robia babilonica, care plangeau la raul Babilonului aducandu-si aminte de Sion (Ps. 136).

Simtindu-si sfarsitul aproape a dorit sa vada pentru ultima data locurile dragi ca aceste amintiri sa le poarte in sufletul sau in planul vietii de dincolo. Asa cum Iosif a lasat testament ca atunci cand ai sai se vor intoarce in pamantul fagaduintei sa-i ia si osemintele lui si acest testament a fost implinit intocmai de Moise, asa si Parintele Calciu a lasat testament ca trupul sau sa fie adus si inmormantat aici la Manastirea Petru Voda. Dupa o viata intreaga traita in zbucium si neodihna, in marturisire si jertfa, rastignit intre Dumnezeu si neamul sau dupa expresia lui Petre Tutea, sub zodia martiriului si a smereniei si moartea Parintelui este tot in aceiasi zodie a neodihnei si a furtunilor ingaduite de Dumnezeu pentru a primi cununa mai stralucitoare in imparatia cerurilor.

De sarbatorea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Parintele Calciu intra in acea Sfanta a Sfintelor nefacuta de mana, in ceruri (Evr. 9:12), unde este Marele Arhiereu Iisus Hristos, pentru a mijloci in veci pentru acest neam pe care L-a iubit atat de mult.

De Sarbatoarea Sfantului Andrei, Apostolul Romanilor, Parintele Calciu, Noul Apostol al Romanilor de pretutindeni este adus in tara intr-o procesiune sfanta si depus in Manastirea Radu Voda pentru a fi prohodit dupa randuiala de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Romane.

Acum la implinirea unui an de la sfintirea Manastirii acesteia inchinate Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, dar si tuturor Martirilor cazuti in lupta impotriva celor fara de Dumnezeu, iata se seamana aici in cimitir un simbol al demnitatii ortodoxe, un martir al neamului, un spirit ce va cuvanta tainic tuturor ca „cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor lui”.

In ziua in care s-au implinit 8 ani de la moartea parintelui Cleopa, Parintele Gheorghe Calciu este intampinat in Manastirea noastra si deja gusta din bucuria zilei a opta, adica ,,s-a impartasit cu adevarat cu Dumnezeu in ziua cea neinserata a imparatiei Sale”.

Acum, in preajma sarbatorii Sfantului si Bunului Parinte Nicolae, prin moartea Parintelui Calciu avem in ceruri un Parinte al nostru, mangaietor in necazuri si nevoi, rugator pentru neamul nostru romanesc si luminator al drumului catre Hristos.

Din vremelnicie Parintele Calciu trece in vesnicie si trage dupa el un neam intreg, deoarece acel popor va dainui in istorie si in vecii nesfarsiti care-l va avea intr-o masura cat mai mare pe Dumnezeu. El este rascumparatorul vremurilor noi care spala rusinea fricii si a lipsei de cutezanta si care sterge vina sangelui curs pe nedrept asa cu m spune Mantuitorul „de la sangele lui Abel pana la sangele lui Zaharia fiul lui Varahia cel ucis intre templu si altar” si ca acest blestem sa nu apese pe umerii nimanui.

Hristos sa te odihneasca in latura celor vii si usile raiului sa-ti deschida, mostenitor imparatiei Sale sa te arate si mijlocitor pentru Biserica si neamul nostru sa te randuiasca, pe tine Parinte Gheorghe Calciu marturisitor neinfricat al credintei!

articol preluat din nr.6 al revistei ATITUDINI

[vodpod id=ExternalVideo.896719&w=425&h=350&fv=clip_id%3D7625045%26server%3Dvimeo.com%26autoplay%3D0%26fullscreen%3D1%26md5%3D0%26show_portrait%3D0%26show_title%3D0%26show_byline%3D0%26context%3Duser%3A2639454%26context_id%3D%26force_embed%3D0%26multimoog%3D%26color%3D00ADEF%26force_info%3Dundefined]

(Inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini, 7 octombrie, 2009, extras din nr. 8 al revis­tei ATITUDINI)

– Par­inte, cum sfa­tu­iti poporul sa pro­cedeze cu privire la aceste vac­cin­uri crim­i­nale care se vor impune cu forta, asupra copi­ilor nos­tri si asupra mamelor insar­ci­nate, si poate pe viitor asupra tuturor?

– Dragii mei, e greu sa dai un raspuns unui popor intreg, pen­tru ca nu avem decat solu­tii dureroase, pen­tru ca aceasta este real­i­tatea in care traim, foarte, foarte dureroasa. Am spus de la inceputul anu­lui ca tre­buie sa ne pre­ga­tim pen­tru mar­ti­raj si mai mult de atat nici nu as mai fi avut de grait, dar oamenii sunt neputin­ciosi cu duhul si cu mintea ca sa inte­leaga. Nu e usor sa traiesti in ziua de azi. Dar daca Dom­nul asa a binevoit ca noi sa suferim aceste vre­muri, apoi tre­buie sa ne supunem si sa primim cu bucurie toate cele ce vin asupra noas­tra, ca din mana lui Dum­nezeu, si nu a vra­j­ma­su­lui. E mai greu acum, pen­tru ca ne-am invatat cu comod­i­tatea, cu tele­vi­zorul si cu toate mof­turile si lib­er­tatile; ei bine, dragii mei, abia acum se vede efec­tul dau­na­tor al aces­tor lib­er­tati – ne-au slabit put­er­ile sufle­tu­lui. Mintea este ingreuiata, trupul slabit si datorita ali­men­tatiei otravite cu care ne hranesc mai marii nos­tri, si nu sun­tem obis­nu­iti sa pur­tam niciun fel de razboi, nici duhovnicesc, nici tru­pesc. De aceea, va rog sa nu mai cau­tati solu­tii. Solu­tii omen­esti nu sunt, dragii mei! Solu­tia este moartea pen­tru Hris­tos. Tata pe fiu si mama pe fiica va da la moarte. Iata ca asis­tam la implinirea aces­tei proorocii. Daca mama va lasa copilul sa fie vac­ci­nat, este ca si cum l-ar da la moarte. Am spus de mai multe ori sa luam mod­elul lui Bran­cov­eanu, care cu marime de suflet privea muceni­cia fiu­lui sau cel mic, Matei. Invatati copiii sa tra­iasca in legea crestineasca, aceste obi­ceiuri sa le deprinda mai cu seama; nu mai e nevoie de nicio alta sti­inta, de nicio scoala; prin orice mijloace copiii nos­tri sunt otrav­iti nu numai cu aceste vac­cin­uri, ci cu atatea infor­matii min­ci­noase la adresa cre­atiei lui Dum­nezeu, cu cal­cu­la­torul si cu tot soiul de filme, care ofera copilu­lui o edu­catie antihris­tica. Daca nu aveti unde sa va retrageti din soci­etatea aceasta potrivnica lui Dum­nezeu, stati fiecare la locurile dum­neav­oas­tra si mar­tur­isiti pe Hris­tos, opunandu-va tuturor masurilor vic­lene de exter­minare a omu­lui. Pen­tru ca asta tan­jeste vra­j­ma­sul sa faca, sa dis­truga fap­tura lui Dum­nezeu. Invidia lui cea mai mare, aceasta este – crearea OMULUI: De ce il iubeste Dum­nezeu atat de mult pe om? Toc­mai de aceea ar tre­bui sa prin­dem put­ere si curaj, pen­tru ca daca sun­tem asa de tare lup­tati si impresurati din toate par­tile de atatea prime­jdii si nevoi, inseamna ca si invidia vra­j­ma­su­lui se mareste datorita dragostei lui Dum­nezeu sporite fata de noi, chipul si ase­m­anarea Sa. Dar iata cat de mult ne iubeste Dum­nezeu ca inca mai rabda toate pacatele si faradelegile noas­tre. Numai dracul nu intelege mila si iertarea lui Dum­nezeu, ca daca ar fi inteles-o, cred ca s-ar fi pocait si el.

De aceea va zic – aveti incredere ca Dom­nul va va da put­ere sa mar­tur­isiti pen­tru El. Traim intr-o lume anarhica, intreaga clasa polit­ica este vra­j­masa a lui Hris­tos si slu­ji­toare raului, de aceea numai sim­pla noas­tra vie­tuire, fara sa abdicam de la prin­cipi­ile noas­tre cres­tine, este o mar­tur­isire si o muceni­cie de zi cu zi.

Asadar: Nu prim­iti acest vac­cin si nimic ce aduc nou put­er­ile politice de azi. Evreii con­duc lumea si amer­i­canii lucreaza pen­tru ei si cred ca au ajuns sa o stapaneasca deoarece nu mai au nicio sfi­ala; totul este la vedere si sunt con­sti­enti ca nu mai au niciun adver­sar de temut si lupta pen­tru exter­minarea pop­u­latiei, ca cei putini care vor ramane sa se inchine lor. Acum ei stu­di­aza si fac tri­erea iar modul prin care vor dis­tinge oamenii intre ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Caci in fond cipul ce este? O arma impotriva omu­lui. Iar noi nu mai avem arme; tinere­tul nos­tru este obosit, incat chiar sa vrea sa se ridice din vraja in care traieste, nu mai are put­ere. Sin­gurele noas­tre arme sunt numai cele duhovnicesti: rugaci­unea, smere­nia, dragostea, dar si mar­tur­isirea. Nu se poate dragoste fara mar­tur­isire. Dragostea este jert­fi­toare, iar noi daca ne temem sa mar­tur­isim ade­varul, ce jertfa mai avem? Sau daca nu ne pasa de aproapele nos­tru care este in nesti­inta si noi nu il infor­mam si il lasam sa cada prada aces­tui sis­tem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai lupta astazi sa trezeasca pe fratele lor, care nu au ramas nepasatori fata de viitorul unei natii si al unei Bis­erici, aceia sunt fii ai dragostei lui Dum­nezeu, care isi pun viata pen­tru fratii lor.

De aceea, mamelor, educati-va crestineste copiii si nu ii lasati necon­tro­lati! Nu ii lasati sa isi faca men­drele lor, nu ii lasati prada edu­catiei aces­tei soci­etati, pen­tru ca le-ati asig­u­rat si moartea sufleteasca, dar iata ca si pe cea tru­peasca! Mai degraba iesiti din mijlocul aces­tei soci­etati si va cresteti copiii in dragoste si sim­pli­tate. Sara­cia si greu­tatile va vor intari mai mult si mintea, si sufle­tul, si trupul. Nu vedeti ca prin atatea lib­er­tati si drep­turi ale copilu­lui, ei ajung sa aiba drep­tul de a ti-l ucide, drep­tul de a dis­truge o natie?

– Sf. Apos­tol Pavel spune sa ne supunem stapanir­ilor si mai mar­ilor nos­tri? In ce masura ne mai putem supune in ast­fel de conditii?

– Tot Sfan­tul Pavel spune sa ascul­tam de Dum­nezeu mai mult decat de oameni. Nu mai avem de cine asculta, dragii mei, decat numai de Dum­nezeu. Diavolul s-a intru­pat in acest sis­tem politic si se lupta cu noi prin ei, mai aprig ca nicio­data. Iti ofera mai intai toate pricinile paca­tuirii: car­ci­umi si alcool, dez­mat si imag­ini cat mai des­franate, amuza­ment si lib­er­tati de tot soiul. Asa se alege un con­d­u­ca­tor: prin harul lui Dum­nezeu si vointa natiu­nii, nu? Dar aces­tia ce har de la Dum­nezeu sa aiba? Aces­tia sunt lupi rapi­tori, nu mai este o stapanire aleasa, este o stapanire antihris­tica, potrivnica lui Hris­tos. Daca se impotriveste lui Hris­tos, glasul acelei stapaniri nu va mai fi unul de ascul­tat. Ce stapanire este aceasta care ne da paine otravita sa man­cam? Care ne ucid copiii? Nu vedeti ca au inceput cu copiii, cu sufletele aces­tea nevi­no­vate? De ce? Pen­tru ca ii ucide nevi­no­va­tia copi­ilor. Cu mar­ti­ra­jul copi­ilor a inceput Bis­er­ica lui Hris­tos, cu mar­ti­ra­jul prun­cilor, iata ca incepe si prigoana aces­tui veac de pe urma. Dar socotesc ca jertfa nevi­no­vata a aces­tor copii nu va fi nelu­cra­toare, ci ea va da put­ere ale­silor Bis­ericii lui Hris­tos. Si cred ca va fi o incu­nunare a cres­tin­is­mu­lui prin jertfa copi­ilor nevi­no­vati. Este foarte per­icu­los acum pacatul nesti­in­tei; toti vedem peri­colul in care ne gasim si sun­tem obligati sa ne infor­mam si avem dato­ria de a informa si pe ceilalti frati ai nos­tri mai sim­pli si nea­ju­torati. Nimeni nu va putea spune ca nu a stiut ca vac­cinul acesta este uci­gas… iar pen­tru cei care nu au stiut cu ade­varat, pen­tru aces­tia Bis­er­ica, prin preotii si slu­ji­torii ei, este respon­s­abila si va raspunde pen­tru sufletele lor. Omul vine sa se formeze in Bis­er­ica si ce for­mare ii dam noi, daca propo­vaduim aceeasi invatatura cu a stat­u­lui antihris­tic? Bis­er­ica nu ramane straina fata de toata con­junc­tura aceasta polit­ica si sociala si este datoare sa se implice atat in soci­etate cat si in polit­ica, atata timp cat legile politice impied­ica porunca lui Dum­nezeu. Preo­tul, la hiro­tonie, jura ca se va supune lui Dum­nezeu si porun­cilor Lui, dar si stapanirii statale. Pai cui juram noi? Presed­in­tilor si par­la­men­tar­ilor care legal­izeaza pros­ti­tu­tia si actele cu cip? Pai rolul preo­tu­lui este numai sa cunune si sa inmor­man­teze? Nu. El este sarea paman­tu­lui si lumina oame­nilor. Ce lumina mai aduce, daca el se supune legilor intunecate ale aces­tui veac? Iar daca tace, inseamna ca refuza sa aduca lumina oame­nilor. Nu ei sunt urmasii apos­to­lilor, carora Man­tu­itorul le-a poruncit: „Mer­geti in toata lumea si propo­vaduiti Evanghe­lia la toata faptura”(Mc. 16:15)? Nu le-a poruncit sa taca. Daca s-ar ridica o elita de preoti si de calu­gari, care intr-adevar sa se anga­jeze in slu­jba Ade­varu­lui, atunci s-ar mai schimba sit­u­a­tia. Iar prin aceasta schim­bare eu nu inte­leg imbunatatirea con­di­ti­ilor de viata si nici macar a car­ac­teru­lui celor ce ne con­duc, ci inte­leg o schim­bare in sufletele cred­in­ciosilor, o intarire a cred­in­tei care ne va da forta sa mar­tur­isim impre­una, ne va da uni­tatea si dragostea jert­firii. Impor­tant este sa ne opunem tuturor antihris­tilor si sa murim demn; sa nu avem o poz­i­tie de lasitate. Iar poporul cum sa se mobi­lizeze, cum sa aiba tarie duhovniceasca, daca nu are lideri?

– Poate ca preotii aces­tia se tem sa nu fie inlat­u­rati din pos­turile lor si ast­fel sa nu mai poata cate­hiza cred­in­ciosii pe care ii mai avea.

– Repre­salii au fost din­tot­deauna si vor fi. Noi nu tre­buie sa cal­cu­lam cat timp de cate­heza avem la dis­poz­i­tie. Poate sa fie si o sap­ta­mana, dar sa imi fac dato­ria cu toata jert­fel­ni­cia fata de Evanghe­lia lui Hris­tos si nea­mul meu. Au fost 12 Apos­toli si pana si acolo a intrat diviz­iunea, tradarea. Si ce cate­hizare este aceea daca taci? Pe mine nu tre­buie sa ma ingri­joreze fap­tul ca ma va schimba si va trim­ite alt preot in locul meu, cu mult mai slab si care sa core­spunda baremu­lui. Daca patimim ceva pen­tru Hris­tos, mai mult folos vom aduce natiei. Jertfa naste viata. Nu este sufi­cient sa mar­turis­esti un ade­var numai celui de sub epi­trahilul tau, ci tre­buie sa il propo­vaduiesti in auzul tuturor, avem dato­ria sa scoatem ade­varul la lumina. Te mai poti retrage din strate­gie, dar cat dureaza aceasta strate­gie, mai? Sufera poporul asta de atata strate­gie si nu mai facem nimic. Sa nu con­fun­dam strate­gia cu depunerea armelor. Doar nu sun­tem facuti numai pen­tru zile bune; un razboi cine il mai sus­tine? Si cine sunt lup­ta­torii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici? De ce i se zice Bis­er­ica lup­ta­toare? Lup­ta­toare inseamna zi de zi sa sustii un atac impotriva put­er­ilor intuner­icu­lui. O asceza retrasa in indi­vid­u­al­i­tatea ei nu mai este un ade­var mar­tur­isit in plen­i­tudinea lui. Foarte fru­mos citeam la Evdoki­mov mai devreme: „Bis­er­ica nu tre­buie sa isi asume tre­burile con­crete ale cetatii, dar con­sti­inta crestina este chemata sa actioneze din plin pana si in chestiu­nile cele mai tehnice. Polit­ica, econo­mia, dez­voltarea sunt sfer­ele comune in care cred­in­ciosii si necred­in­ciosii se intal­nesc. Si ce imensa sarcina aceea de a desavarsi lumea prin sobor­nic­i­tatea cal­i­ta­tiva  a tutur­ora, de a insamanta in cul­tura lumina Taboru­lui. Un om al luminii poarta o lumina care straluceste peste intreaga lume. Marii duhovnici spun ca orice asceza lip­sita de dragoste si care nu este un „sacra­ment al fra­ter­ni­tatii” este desarta.  Vorbind despre euharistie, Sf. Ioan Gura de Aur spune: Aici este odaia inalta in care au sezut ucenicii; de aici au ple­cat spre Muntele Maslin­ilor. Sa ple­cam si noi in cautarea mainilor de saraci, caci ele sunt pen­tru noi Muntele Maslin­ilor. Intr-adevar, mul­ti­mea saracilor este aseme­nea unui codru de maslin sadit in casa lui Dum­nezeu. De acolo curge uleiul de care vom avea nevoie spre a ne infatisa, pre­cum fecioarele cele intelepte pur­tand lampile pline inain­tea Mire­lui”[1].

Prob­lema noas­tra cea mai mare acum este ca ne aflam intr-o bezna a igno­ran­tei si soco­tim pacatul nesti­in­tei un mare priv­i­legiu. Gen­er­a­tia aceasta a ajuns la apogeul nihilis­mu­lui. „Si ce daca fac lucrul acesta? A! Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nim­ica!”; slu­jesti cu catolicii: „Ei, n-are nim­ica” si tot asa… toate nu au nimic. Nihilis­mul a nascut acest lib­erti­naj si aceasta stare te indrep­tat­este pe tine cumva sa faci orice, ce vrei, sa amesteci lumina cu intuner­icul, sa mergi si cu Dum­nezeu si cu mamona. In acest caz noi nu mai sun­tem ucenici al lui Hristos.

---

[1] Paul Evdoki­mov, Iubirea neb­una a lui Dum­nezeu, p.23.

sursa: Atitudini.com

Praznuita la 24 octombrie

Pe vremea împaratiei lui Dometian, aflându-se petrecând Sfânta Mucenita Sevastiana în cetatea lui Marchian, a fost pârâta la guvernatorul Serghie ca este crestina; aducând-o de fata înaintea lui, si marturisind sfânta, ca a fost ucenita a Apostolului Pavel, si a fost botezata de dânsul si cum ca este gata a muri pentru Hristos, întâi au batut-o cu maciuci de plumb peste tot trupul si au bagat-o în temnita, unde i s-a aratat apostolul, zicându-i: “Bucura-te, si nu te mâhni, ca trebuie sa mergi legata în cetatea ta pentru marturisirea în Hristos”. Si peste sapte zile scotând-o guvernatorul din temnita si arzând foarte tare un cuptor a osândit-o ca sa se arunce în el. Iar sfânta aruncându-se în cuptor si ramânând nevatamata a iesit, încât s-au minunat toti si s-au spaimântat. Deci facând ea rugaciune, s-a facut glas mare din cer si fulgere si tunete si grindina atât cât stinse si focul si multi se primejduira si fugea si guvernatorul cu ceilalti. Dupa acestea a zis guvernatorul: “Cine esti tu, ce este pentru tine si din ce cetate esti”; iar sfânta tacea. Si întelegând de la cei ce stau înainte, cum ca este din Mitropolia Iracliei, a trimis-o legata la guvernatorul de acolo. Iar îngerul Domnului aratându-i-se i-a zis: “Îndrazneste, fiica lui Dumnezeu, ca trebuie sa stai de fata înaintea guvernatorului Pompian, si eu sunt cu tine”. Si mergând în Iraclia a stat înaintea guvernatorului care spânzurând-o de un lemn, a strujit-o fara de mila ca la trei ceasuri si rupându-se carnea iesea din ea miros frumos de mir. Deci fiind strujita, se ruga întru sine atâta, cât ziceau toti ca patimeste trup neînsufletit. Si pogorând-o de pe lemnul acela, a dat-o sa o manânce fiarele. Si slobozind ei un leu foarte mare, a venit lânga dânsa si luând glas omenesc din porunca lui Dumnezeu, pentru îndreptarea pagânilor, lauda pe sfânta si mustra pe cei fara de lege.

Apoi au slobozit asupra ei o leoaica foarte rea si nu a stricat-o cu nimic; si sedeau amândoua fiarele ca niste mielusei tineri si blânzi; de care mirându-se guvernatorul a dat raspunsul cel mai de pe urma asupra ei. Si scotând-o afara din cetate, i-au taiat cinstitul cap, din care a curs lapte în loc de sânge. Bagând pagânul sfântul ei trup si capul într-un sac, cu 300 de litre de plumb si legându-l cu tot dinadinsul, l-a aruncat în mijlocul marii. Iar îngerul Domnului rupând sacul a scos trupul sfintei la locul ce se cheama Risiston. Iar Amia, o nobila, daca a aflat, a înfasurat moastele cu pânza curata si cu mirezme scumpe, si le-a asezat în acelasi loc la Risiston.

sursa: Calendar-Ortodox.ro

Acatistul Sf Mc Sevastiani

AUDIO

Scrisoarea Sinaxei Clericilor si Monahilor catre Sfantul Sinod al Bisericii Greciei

8 octombrie 2009

Catre Respectabila Ierarhie a Bisericii Greciei

Preafericite, Inaltpreasfintiti si Sfinti Arhierei,

In ultimele zile, datorita apropiatei Adunari din Cipru a plenului Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre ortodocsi si romano-catolici, se pregateste din partea Patriarhiei Ecumenice o incercare de ponegrire, de calomniere, de intimidare si reducere la tacere a tuturor acelora care si-au exprimat in ultima perioada impotrivirea la deschiderile ecumeniste actuale si la demersul Dialogului Teologic. Aceasta incercare a luat o expresie oficiala in doua scrisori: una a Sanctitatii Sale, Patriarhul ecumenic, kir Bartolomeu, catre Preafericitul Arhiepiscop al Atenei si a toata Grecia, kir Ieronim, si una a Inaltpreasfintitului Mitropolit Ioan de Pergam catre toti Inaltpreasfintitii Mitropoliti ai Bisericii Greciei. In ambele scrisori se observa elemente ale unei tactici de interventie si de imixtiune in problemele interne ale Bisericii Greciei, de dezorientare si de raportare selectiva la fapte si hotarari, precum si o totala lipsa de argumente si de motive intemeiate. Din stilul si continutul scrisorilor reiese desconsiderarea Bisericii Greciei, a Inaltpreasfintitilor Mitropoliti ai Ei, a clericilor si monahilor Ei, a profesorilor Ei de Teologie si a poporului Ei credincios. Pe toti acestia ii considera vinovati de „tendinte zelotiste”, dispozitie schismatica, lipsa de informare, „neglijenta”, „nerespectare a hotararilor sinodale”, „patima, fanatism sau mania auto-afirmarii”. Este binecunoscuta tactica afurisirilor si a condamnarii publice, care nu intelege a acorda dreptul la replica, e incapabila a accepta o alta opinie si desfiinteaza pe oricine ar incerca sa o emita. Aceasta tactica, care se rezuma la convingeri cu forta, la conducere, calauzire, impunere totalitare si la sclavie bisericeasca. Este evidenta dispozitia celor doi inalti demnitari de a interveni in problemele interne ale Bisericii Greciei. Prin catalogari si sugestii necuvenite, prin santaje si amenintari indirecte se incearca conducerea si manipularea ierarhilor si urzirea artificiala a hotararii lor. Biserica Greciei este chemata, in felul acesta, sa-i condamne in esenta pe propriii Ei episcopi, pe clericii Ei, pe monahii Ei si pe poporul Ei credincios, care au semnat si continua sa semneze „Marturisirea de Credinta impotriva Ecumenismului”, de vreme ce, conform Patriarhul Ecumenic, „necondamnand, dar acceptand prin tacere… creeaza problematizare (neliniste) nu doar turmei Ei, ci si celorlalte Biserici Ortodoxe care sunt in comuniune cu Ea”.

Daca Biserica Constantinopolului ar fi avut o turma sensibila la evenimentele ecumeniste, ar fi infruntat aceleasi nelinisti si aceleasi bune problematizari. Biserica traditionala a Greciei nu numai ca nu creeaza probleme comuniunii cu celelalte Biserici Ortodoxe, ci tocmai pe Ea si pe fortele Ei teologice sanatoase si viguroase se sprijina intotdeauna fratii nostri de aceeasi credinta, dupa cum s-a putut observa si din larga primire interortodoxa a „Marturisirii”. Si ne intrebam cu durere in suflet, daca Patriarhul Ecumenic a luat in calcul vreodata nu doar problematizarea, ci durerea profunda, deznadejnea si marea sminteala pe care o provoaca el insusi turmei ortodoxe prin partasia cu ereticii. Textul „Marturisirii de Credinta” este criticat pentru ca, chipurile, in el „exista samanta schismei”. Si ne intrebam: cum prezinta cu atata usurinta drept schismatice cele proprii credintei noastre? Sunt schismatici Sfintii si Parintii Bisericii noastre, care au legiuit si au dogmatizat Adevarul si scumpatatea Credintei noastre Ortodoxe? Nu cumva aceasta confirma inadmisibila teza mai veche a Patriarhului, conform careia stramosii nostri, care ne-au lasat ca mostenire schisma, au fost victimele nefericite ale sarpelui-incepatorul rautatii si se afla deja in mainile lui Dumnezeu, Dreptul Judecator? (Επίσκεψις, 30.11.1998). In ambele scrisori se invoca continuu hotararile panortodoxe referitoare la continuarea Dialogului Teologic cu eterodocsii. Aceste hotarari nu au fost puse la indoiala niciodata de catre cei ce critica ecumenismul, cu toate ca, desigur, ele nu constituie o descoperire divina si nici nu au o putere mai mare decat hotararile Sinoadelor Ecumenice si decat invatatura si constiinta dogmatica a Bisericii. Critica exercitata se refera in principal la deschiderile, actiunile si textele care nu s-au facut in baza vreunei hotarari panortodoxe si nu au fost girate sinodal niciodata, ci, dimpotriva, au fost intampinate negativ de partea ortodoxa. Este vorba despre punerea in practica si acceptarea de facto a panereziei ecumenismului.

In scrisoarea sa catre Preafericitul Kir Ieronim, Patriarhul Ecumenic sustine: „contactele cu eterodocsii sunt aprobate prin hotarari sinodale de catre toate Bisericile Ortodoxe“. Noi punem intrebarea:
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea Patriarhului Ecumenic la liturghiile catolice de la Vatican?
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea ereziarhului Papa la Dumnezeiasca Liturghie ortodoxa si schimbarea sarutului liturgic cu Patriarhul Ecumenic? Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au aprobat participarea la rugaciunile in comun si la actele de cult cu eterodocsii?
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au facut acceptabile pentru partea ortodoxa teoriile eretice ale ramurilor, Bisericilor surori, celor doi plamani, a acceptarii botezului eterodocsilor?
Care hotarari sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe au recunoscut Vaticanul drept Biserica si pe Papa drept episcop canonic, coresponsabil pentru pastorirea crestinilor?

Invocarea insistenta a hotararilor sinodale si fetisizarea lor face cu totul lipsita de credibilitate argumentatia celor doua scrisori, de vreme ce – dupa cum se dovedeste, multitudinea acestor actiuni ale lor au fost realizate in lipsa, peste sau chiar contra unor hotarari sinodale. Semnalam, de asemenea, cunoscuta tactica a liniei duble de plutire. O linie foarte ortodoxa in cadrul Conferintelor Panortodoxe si in calatoriile prin Mitropoliile Greciei si in Sfantul Munte si o alta linie ecumenista in contactele cu eterodocsii. Nu ceea ce este da, da si ceea ce este nu, nu; ci uneori da, alteori nu. De pilda, hotararile celei de a III-a Conferinte Panortodoxe Presinodala (1986) pe care o invoca Patriarhul Ecumenic, au fost incalcate in mod repetat intr-un asemenea masura, incat de-acum ele constituie o litera goala. Mentionam ca pe un exemplu semnificativ textul final al celei de-a IX-a Adunari Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Porto Alegre, care a fost semnat in comun si cu reprezentantii ortodocsi si in care se declara ca „marturisim Biserica cea Una, Sfanta, Universala si Apostolica, dupa cum este marturisita Ea de catre Simbolul niceo-constantinopolitan (381). Orice biserica (nota: care participa in Consiliul Mondial al Bisericilor) este Biserica Universala, si nu doar o parte a Ei. Fiecare biserica este Biserica Universala, dar nu in integralitatea ei. Fiecare biserica isi desavarseste universalitatea ei, atunci cand este in comuniune cu celelalte biserici” (Porto Alegre, februarie 2006). In tot ceea ce priveste Dialogul Teologic Bilateral cu romano-catolicii din cadrul Comisiei Mixte Internationale pentru Dialogul Teologic, este evidenta abaterea de la hotararile si angajamentele panortodoxe.

Este semnificativ faptul ca memoriile Intaistatatorilor ortodocsi pe care le invoca doar selectiv Inaltpreasfintitul Mitropolit de Pergam, pun ca si conditie prealabila pentru continuarea Dialogului si schimbarea tematologiei lui, condamnarea anterioara, in esenta, a Uniatiei. Desigur, problema Uniatiei nu a fost dezbatuta nici la Belgrad in 2004, nici la Ravenna in 2007, in cadrul respectivelor intruniri ale Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic. Mai mult, in Textul de la Ravenna se face o delimitare indirecta, dar foarte evidenta, intre tema Uniatiei si ceea ce se dezbate in faza prezenta a Dialogului. Textul de la Ravenna mentioneaza: „Din anul 1990 pana in anul 2000, tema principala care a fost dezbatuta de Comisie a fost cea a „Uniatiei” (Textul de la Balamand din 1993, Baltimore, 2000), tema pe care o vom examina mai departe in viitorul apropiat. In prezent, depasim aceasta tema care s-a expus la sfarsitul Textului de la Valaam si studiem teme referitoare la comuniunea bisericeasca, sinodalitate si autoritate”. Lasam la o parte inadmisibila si provocatoarea trecere sub tacere si absenta la Ravenna a condamnarii Uniatiei prin hotararea plenului la Freising (Monaco, 1990), care dovedeste cat de lipsiti de credibilitate sunt reprezentantii Vaticanului la Dialog, pentru ca unele hotarari sunt acceptate, iar altele sunt respinse tragand – conform zicalei –  spuza pe turta lor. Afirmatia ca tema Uniatiei se va dezbate in curand, in cadrul dezbaterii temei referitoare la primatul papal, este un pretext si un subterfugiu al Mitropolitului de Pergam.

Tema Uniatiei se parea ca s-a definitivat prin hotararea de la Freising (Monaco), unde ortodocsii si romano-catolicii au semnat condamnarea Uniatiei. Ar trebui sa se rusineze si nu sa ridice tonul cei care au umilit Ortodoxia la Balamand, in Liban (1993), unde, in absenta a sase Biserici Autocefale, Ierusalim, Serbia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Cehoslovacia, am fost atrasi spre o noua si inutila dezbatere despre Uniatie, prin care, la pretentia Vaticanului, am anulat hotararea de la Monaco (1990), am disculpat Uniatia si, ceea ce este mai rau, am mers mai departe spre cedari serioase in temele credintei; am egalizat acolo eclesiologic „Biserica Romano-Catolica” cu cea Ortodoxa, negand ca Biserica Ortodoxa este cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. Singur acest lucru ar fi trebuit sa astupe gura si sa intepeneasca condeiul celor care indraznesc sa vorbeasca despre respectarea hotararilor sinodale, hotarari pe care le-au incalcat sistematic. Mai mult, continuam sa acceptam Uniatia ca partener co-vorbitor in cadrul Dialogului.

In ceea ce priveste Textul de la Ravenna, care a primit critici foarte dure din partea ortodoxa, deoarece cedeaza eclesiologia ortodoxa ereticilor, nici pana astazi nu a existat nici macar o dezbatere, informare, hotarare sau aprobare la nivel sinodal din partea Bisericii Greciei.
La ce hotarari panortodoxe se refera cei doi demnitari, cand nu exista nici macar aprobari sinodale ale Bisericii Greciei referitoare la cele zece texte ale intrunirilor anterioare ale Comisiei Mixte?
Cum se va duce trimisul sinodal al Bisericii Greciei sa participe la redactarea noului Text al Comisiei, cand nu a fost aprobat sinodal cel anterior, care desigur constituie si baza Dialogului prezent?
Ce credibilitate poate sa aiba un astfel de Dialog (sub co-presedentia Inaltpreasfintitului Mitropolit de Pergam), cand el este indiferent fata de aprobarea sinodala a concluziilor lui de catre Bisericile Ortodoxe Locale care participa la el?
De ce protesteaza impotriva „Marturisirii de Credinta impotriva ecumenismului”, care constituie o participare sinodala a pleromei Bisericii, pe care ar fi trebuit sa o caute, nu sa o afuriseasca ?

Aceasta nu inseamna eclesiologie ortodoxa, ci ierokratia (sfanta autoritate) papala. Aceasta ierocratica „autoritate si aprobare a hotararilor sinodale” o apara Mitropolitul de Pergam si acesta este „provocarea eclesiologica” pentru care se nelinisteste?
Intrebarea ce urmeaza este intr-adevar necrutatoare. Insa nu asa cum o perverteste Mitropolitul de Pergam incheindu-si scrisoarea, in care se intreaba daca „Exista Ortodoxie si dogme ale credintei in afara hotararilor sinodale?”, ci la modul in care aceasta este valabila in realitate. Adica: Exista hotarari sinodale in afara Ortodoxiei si a dogmelor credintei?

Aceasta este adevarata provocare: pazirea Adevarului si a scumpatatii Neprihanitei noastre Credinte Ortodoxe, exprimate sinodal de catre Preasfanta noastra Biserica in cadrul functionalitatii Ei neimpiedicate de Biserica Ortodoxa Locala Autocefala. Aceasta provocare nu vom inceta, prin harul lui Dumnezeu, a o apara si a o pazi neafectati si ramanand inflexibili in fata intimidarilor, amenintarilor si santajelor. Problematizarea celor doi Inalti epistolografi este neintemeiata. Eclesiologia ortodoxa este atacata de tendinte ierocratice, care ignora pleroma Bisericii din dispret fata de Predania ierocanonica si patristica, dupa cum a fost ea definita si formulata in cadrul Sinoadelor Ecumenice si Locale cu privire la pozitia noastra in fata ereticilor, dar si de implicarea puternica si nelimitata, relativ recenta, in problemele Bisericii Autocefale a Greciei.

Cu incredere in respectabila Ierarhie a Bisericii noastre, rugam filial pe Preafericitul Arhiepiscop si pe Inaltpreasfintitii Arhipastorii nostri sa hotarasca si sa se pozitioneze sinodal, prin luminarea Sfantului Duh, si sa odihneasca in Hristos turma lor, care se nelinisteste de lipsa de informare, asteptand glasul Mamei ei, Biserica.

Cu profund respect, Sinaxa Clericilor si Monahilor
Arhimandritul Markos Manolis, Intaistatatorul duhovnicesc al „Uniunii Ortodoxe Panelenice”
Arhimandritul Hrisostomos Pihos, Egumenul Sfintei Manastiri Longobarda
Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Egumenul Sfintei Manastiri Marea Meteora
Arhimandritul Maximos Karavas, Egumenul Sfintei Manastiri a Sfintei Paraschevi din Milohorios-Ptolemaida
Arhimandritul Theoklitos Volkas, Egumenul Sfintei Sihastrii a Sfantului Arsenie Capadocianul, Halkidiki
Arhimandritul Grigorios Hatzinikolau, Egumenul Sfintei Manastiri a Sfintei Treimi din Ano Gatzeas, Volos
Arhimandritul Sarantis Sarantos, preot slujitor la Sfanta Biserica a Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu din Amarousios, Attika
Protopresbiterul Gheorghios Metallinos, profesor emerit al Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii din Atena
Protopresbiterul Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultatii de Teologie din cadrul Universitatii din Tesalonic
Batranul Ieromonah Evstratios Lavriotul
Presbiterul Anastasios Gotsopulos, preot slujitor la Sfanta Biserica a Sfantului Nicolae din Patra.

Traducere din greaca: Ierom. Fotie, https://orthodoxia-pateriki.blogspot.com via Presa ortodoxa de limba greaca

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh! Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si Biserica Sa, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca pururea respinge orice unire (uniune) spirituala, ecclesiala sau duhovniceasca bazata pe amestecul dintre Adevar si minciuna, fiindca dupa cum prea bine se stie, dar lesne se si uita, intre Lumina si intuneric nu poate exista nici o partasie. Intruparea Fiului lui Dumnezeu, la plinirea vremii, a insemnat in modul cel mai real al cuvantului, izbavirea lumii de toate ratacirile idolilor si credintelor mincinoase. Biruinta Sa asupra vrajmasilor, dinafara si dinauntrul Bisericii dreptslavitoare, este vesnica, dar se actualizeaza in fiecare timp, loc si imprejurare istorica, pana la sfarsitul veacurilor.
Invatatura de capetenie adusa de Fiul lui Dumnezeu din Cer este cea despre Dumnezeul Cel vesnic Viu si in Prea Sfanta si Dumnezeiasca Treime inchinat si slavit: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. De intelegerea si trairea acestei invataturi, in duh si adevar, depinde intelegerea si trairea celorlalte invataturi ale Bisericii, depinde insasi mantuirea sufletului nostru. In Vechiul Testament, Dumnezeu S-a aratat ca prin ghicitura, in chip de ingeri, la stejarul Mamvri lui Avraam si Sarrei, iar in Noul Testament in chip desavarsit la raul Iordanului si pe Muntele Taborului. Mantuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu Omul, L-a facut cunoscut pe Tatal si voia Lui, Tatal L-a facut cunoscut pe Fiul Sau Cel Unul Nascut ca Mesia, iar Duhul Sfant, Care numai din Tatal purcede, trimis de Fiul peste Sfintii Apostoli la Cincizecime, L-a facut cunoscut pe Fiul, deschizand desavarsit intelegerea ucenicilor pentra Viata, Persoana si Invatatura Sa, unice in istoria omenirii prin iconomia cea dumnezeiasca, vesnic vie si nebiruita, pe langa care orice invatatura omeneasca paleste si dispare ca floarea campului, cum zice imparatul psalmist David!
Crearea lumii, dar si restaurarea ei, sunt opera Prea Sfintei si Dumnezeiestii Treimi. Biserica sfintitoare, slujitoare si luptatoare este opera Prea Sfintei Treimi. Ea este plina de Treimea cea de-o Fiinta si nedespartita. In numele Prea Sfintei Treimi ne-am botezat, in numele Prea Sfintei Treimi ne inchinam, facandu-ne semnul Sfintei Cruci dupa Sfanta Predanie, dupa pilda Sfintilor Apostoli, a dumnezeiestilor Parinti adunati de Duhul Sfant la Soboarele Ecumenice ale tuturor Sfintilor traitori in duhul apostolic, care au marturisit prin viu grai, apoi si in scris, credinta in Dumnezeul Cel vesnic Viu si in Prea Sfanta Treime inchinat si slavit, al Carui har vrea sa lucreze dimpreuna cu noi, pacatosii si nevrednicii, mantuirea noastra.
Nimeni nu poate in veci sa desparta pe Tatal de Fiul, pe Fiul de Tatal, pe Tatal de Duhul Sfant, pe Duhul Sfant de Tatal, pe Fiul de Duhul Sfant si pe Duhul Sfant de Fiul, asa cum ni se infatiseaza in Dumnezeiestile Scripturi. Chiar daca marturisesc ca sunt crestini, toti credinciosii care-si doresc sincer mantuirea in Hristos Domnul, trebuie sa primeasca si pe Tatal si pe Duhul Sfant. Pe Tatal, Care a nascut pe Fiul mai inainte de toti vecii si pe Duhul Sfant, Care numai de la Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si Fiul este inchinat si slavit si Care a grait prin Prooroci. De asemenea, trebuie s-o primeasca, preacinsteasca si marturiseasca si pe Maica Domnului ca pe Nascatoarea de Dumnezeu, Maica nenuntita si Pururea Fecioara Maria.
Trebuie sa primeasca cu inima deschisa si invatatura despre Sfanta Cruce, despre Biserica, despre Sfintele Taine si despre sfintele icoane. Exista o singura invatatura adevarata, dreptslavitoare si mantuitoare. Cea a Bisericii Ortodoxe, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Mantuitorul nostru Hristos, Imparatul Vietii si Dumnezeu Omul este nedespartit in veci de Tatal si de Duhul Sfant, nedespartit in veci de Maica Domnului, nedespartit in veci de Sfanta Cruce, de Biserica Ortodoxa si de poruncile Lui; nedespartit in veci de Sfintii Parinti, de Dumnezeiestii Mucenici si de toti Sfintii; nedespartit de Dumnezeiasca Scriptura si de Dumnezeiasca Predanie, Izvor nesfarsit al darurilor sfinte in Biserica Sa, dimpreuna cu Duhul Sfant; nedespartit de credinta Lui Care a biruit lumea; nedespartit de sfintele icoane; nedespartit de adevaratii inchinatori si rugatori in duh si adevar, drept invatand si savarsind cuvantul Adevarului Sau, numai dupa voia lui Dumnezeiasca si nu dupa a lor cea omeneasca!

Nu exista comuniune cu cei care nu cred in Prea Sfanta Treime

Desigur, in mod absolut si irevocabil, Domnul Iisus Hristos este vesnic neimpacat cu vicleanul diavol, tatal tuturor minciunilor. Evident, in mod firesc, Biserica Lui este neimpacata cu vrajmasii Ei si cu toate ereziile din toate timpurile si din toate locurile (nascocite numai de diavol si slugile sale), indemnandu-i, invatandu-i si intarindu-i pe toti fiii sai devotati, credinciosi cu fapta, sa se lepede de diavol si de toate lucrarile lui intunecate, indiferent prin cine ar fi ele introduse in lume, caci daca inger din cer ar propovadui alta evanghelie, anatema sa fie asupra lui, cum zic toti Sfintii Parinti credinciosi pana la moarte Sfintei Predanii si vietii in Hristos Domnul!
Biserica Ortodoxa nu are comuniune cu cei care nu cred, nu marturisesc, ba chiar hulesc Prea Sfanta si Dumnezeiasca Treime. Prin urmare, nu are (si nu va avea in veci) nici o comuniune cu mahomedanismul sau cu mozaismul. Nu are (si nici nu poate avea) comuniune nici cu catolicismul care marturiseste rau, ca Duhul Sfant ar purcede si de la Fiul, contrar Revelatiei exprimate de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan in Evanghelia sa, sustinand primatul papal pe temeiuri politice si pseudoreligioase.

Biserica Ortodoxa nu are comuniune de rugaciune cu protestantii si neoprotestantii. Nu are comuniune de rugaciune cu paganii, care nu cred in Intruparea Cuvantului Lui Dumnezeu de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria. Biserica Ortodoxa nu are comuniune (si nu va avea in veci) cu cei ce lupta impotriva Prea Sfintei Treimi si a invataturilor Bisericii dreptslavitoare, pe fata sau in ascuns; asadar, nu are si nu poate avea nici o comuniune cu teomahii, ateii, ocultofilii, hulitorii, ereticii sau satanistii. Totusi, in marea si cotropitoarea Sa iubire pentru toti oamenii, cununa creatiei dumnezeiesti, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu vrea moartea pacatosului, ratacitului, necredinciosului sau demonizatului, ci sa se intoarca si sa fie viu. Biserica Ortodoxa ii primeste si pe catolici, protestanti, musulmani, mozaici, copti, armeni sau alti rataciti si orbi sufletesti, de orice neam ar fi acestia, cu conditia rebotezarii, mirungerii si implinirii tainei pocaintei lor reale, sincere si statornice, facand pogoramant dupa caz.

Dar, niciodata Biserica Ortodoxa nu binecuvanteaza erezia, pacatul si ratacirea, nici nu se uneste in vreun fel cu ele, fiindca aceasta ar insemna lepadarea de Intruparea, Persoana si Invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos si lepadarea de mantuire, întrucât numai El poate judeca, osandi si mantui oamenii. Nici un alt intemeietor de religie istorica (au fost destui!), de orice neam ar fi el, nu poate mantui pe nimeni, nici macar pe el insusi, ci va fi judecat, la randul sau, de Judecatorul tuturor, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Caruia I S-a dat toata puterea in cer si pe pamant, dupa cum sta scris in Sfintele Scripturi si dupa cum a dovedit-o numai El prin Nasterea Sa mai presus de fire, prin viata si propovaduirea minunate, prin moartea pe Cruce si slavita Inviere a Lui cea de a treia zi, prin Inaltarea la cer si trimiterea Duhului Sfant, Mangaietorul, in chipul limbilor de foc, asupra Sfintilor Apostoli, in ziua Cincizecimii, si prin mainile lor asupra tuturor celor care au primit, primesc sau vor primi Botezul in numele Lui, dupa fagaduinta Sa de Trei ori Sfanta. Singurul Mantuitor al tuturor neamurilor este Cei ce S-a rastignit pentru noi, in zilele lui Pontiu Pilat. Si a patimit. Si S-a ingropat si a inviat a treia zi dupa Scripturi, si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit.
Intelegem, asadar, ce cadere infricosatoare a venit peste cei care s-au impacat cu ereziile de toate felurile, recunoscandu-le in mod naiv, imprudent sau interesat ca „biserici”. Biserica Ortodoxa ii numeste pe acestia ecumenisti (modernisti). Ei sunt cei care cred, in detrimentul Adevarului, ca ar avea mai multa dragoste decat Sfintii, desi nu au pus inceput bun unei reale vieti duhovnicesti (aceasta se vede pe chipurile lor intunecate, crispate si mereu nelinistite). Ei sunt cei care au parasit viata duhovniceasca, paza mintii, postul luminat, rugaciunea launtrica neincetata si cugetul Bisericii Ortodoxe. Cei care recunosc „tainele”, ereticilor, trecand necugetat peste doxologiile Prea Sfintei Treimi si canoanele Bisericii dreptslavitoare, peste Sfintii Parinti, se autoexclud de la Trupul tainic si vazut al Domnului nostru Iisus Hristos, ignorand sau chiar vrajmasind pe fata Canoanele Apostolice ale Sfintelor Sinoade si cuvantul de foc ceresc al tuturor Sfintilor.

Intre Biserica dreptslavitoare, drept invatand si savarsind cuvantul Dumnezeului cel vesnic Viu si in Prea Sfanta Treime inchinat si slavit (numai dupa voia Lui cea Dumnezeiasca si nu dupa a noastra cea omeneasca) si panerezia ecumenismelor de tot felul, a fost, este si va fi o prapastie de netrecut. Pastorii care drept savarsesc, cu certitudine si drept ii invata pe pastoritii lor, dar pastorii care drept invata si stramb savarsesc, in mod la fel de evident osanda isi agonisesc, fiindca doar cu buzele Adevarul ei Il marturisesc, iar cu faptele Il rastignesc, inimile lor stand departe de El!
De curand, un astfel de nefericit pastor, „renumit” pentru excesele sale reformiste, ecumeniste, manageriale, ocultofile si declarativ umaniste, a cutezat sa „porunceasca” oficial excluderea cuvantul erezie din lexicul celor care au datoria sfanta de a-i invata pe pastoriti dreapta credinta… Respectivul amagit si amagitor, el insusi un ereziarh inrait si fatis, a uitat insa sa „porunceasca” si ce cuvant vor folosi de acum incolo Sfintii Parinti pentru a desemna ratacirile grave ale tuturor ereticilor! Trebuie sa-l dezamagim definitiv si irevocabil pe acest biet si intunecat ereziarh, declarandu-i fara cel mai mic echivoc ca nimeni dintre cei inviati launtric nu-i va urma vreodata indemnul aberant si eretic, iar toti crestinii cu fapta vor continua sa-i numeasca eretici pe cei care se indeparteaza din ignoranta, ispitire sau rea credinta de la Sfanta Predanie si Dreapta Credinta.

Nu te teme turma mica

Biserica Ortodoxa, credincioasa in duh si adevar Sfintei Predanii, respinge cu fermitate, fara nici o teama, transant, nenegociabil si irevocabil, orice pseudoteologie, pseudohristologie, pseudopneumatologie, pseudomariologie sau pseudoecclesiologie eretica, indiferent cine ar fi (sau s-ar crede ca este!) cel care o initiaza, sustine si promoveaza, crezandu-se pe el insusi, sarmanul inselat si patimasul inselator, in mod nebuneste, a fi deasupra intelepciunii Sfintilor Parinti, inspirati si calauziti in mod vadit numai de catre Duhul Sfant. Biserica Ortodoxa va ramane credincioasa pana la sfarsit numai Capului ei Vesnic, Mantuitorul Iisus Hristos, indiferent de cate pierderi si caderi va suferi, caci cu slujitorii ei nebiruiti de duhurile acestei lumi, este Dumnezeul Cei vesnic Viu, intelegeti neamuri si va plecati!
Toti cei care sustin erezia tuturor ereziilor, panerezia ecumenismului, se afla sub anatema Bisericii si a Sfintilor Parinti. Pe acesti nefericiti inselati si inselatori Domnul Iisus Hristos ii scoate din Biserica, la sorocul vremii, pentru ca aceasta, Mireasa Sa, sa ramana fara prihana pana la sfarsitul veacurilor. Unii ca acestia nu au nici o biruinta, caci se lovesc de Piatra cea din capul unghiului, de Insusi Mantuitorul Hristos, care a biruit pe diavolul, tatal tuturor ereziilor gnostice sau neognostice, dar si a tuturor pseudospiritualitatilor mincinoase si pierzatoare de suflet.
Dumnezeul Cei vesnic Viu si Mantuitorul nostru nu dispretuieste pe nimeni, caci pentru oaia cea ratacita, le lasa pe celelalte 99, mergand dupa aceea, oriunde s-ar afla, punand-o pe umerii Lui si bucurandu-se de salvarea ei mai mult decat pentru toate celelalte deja puse la adapost. Asa se bucura Mantuitorul Iisus Hristos de toti paganii, de toti catolicii, protestantii, musulmanii, mozaicii si de toti pacatosii care vin la Dreapta Credinta (la Sfanta si Dumnezeiasca Ortodoxie, singura mantuitoare si sfintitoare) cu cainta si sinceritate, oricat de mult ar fi ratacit dramul…
Dupa pilda Sfantului Mare Ierarh Nicolae, a Sfintilor Ierarhi capadocieni, a Sfantului Ioan Maximovici, a Sfantului Ierarh Ignatie Brianceaninov, a Sfantului Ierarh Nicolae Velimirovici etc., misionarul ortodox merge peste tot, in Occident si in orient, propovaduind pilduitor Sfanta Ortodoxie, oriunde in lume. Se inchina la sfintele moaste ale Sfintilor occidentali din primul mileniu, dar niciodata nu se roaga impreuna cu reprezentantii sau adeptii altor spiritualitati. Se roaga pentru ei in rugaciunile particulare, dar niciodata in public, laolalta cu ereticii sau sectarii, pentru a nu legitima cu prezenta si rugaciunea lui falsele spiritualitati.
Asa cum nu ne putem lasa trupul pe mainile unui oarecare amatori nepriceput si iresponsabil, in loc sa ne adresam unui chirurg cu experienta si bun renume, cu atat mai mult nu trebuie sa ne incredintam sufletul unor lupi ecumenisti, imbracati in blana de mieluti iubitori, oricat de iscusita, si „iluminata” le-ar fi vorbirea (si prosper managementul pseudoreligios!), ci numai Pastorului Cei Bun, Care-si pune sufletul pentru oile Sale, ele urmandu-L, fiindca-L cunosc si recunosc vocea fara nici o greseala, printr-o taina negraita si de peste doua milenii nebiruita! Numai in Sfanta Ortodoxie se poate canta cu deplin temei sublima si stravechea cantare din imnografia bisericeasca: „Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata. nedespartitei Sfintei Treimi închinându-ne, ca Aceasta ne-a mantuit pe noi!”

Avem incredere neclintita in cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caci El va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor si nici portile iadului nu vor putea birui Biserica Sa, nici rapi turma cea mica si netematoare prin harul Sau; numai El ne va putea pazi si pe noi, pacatosii si nevrednici, prin mijlocirile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor Parintilor nostri, de lupii cei intelegatori si necrutatori, adica fratii cei mincinosi strecurati in randurile credinciosilor, preotilor si arhiereilor dreptmaritori, atata timp cat vom pastra, iubi si lucra cuvintele Sale, slujind neclintit, cu vreme si fara vreme, invataturii si randuielilor statornicite la cele sapte Sfinte Sinoade Ecumenice ale Bisericii dreptslavitoare, Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Cine are urechi de auzit sa auda, punand cu adevarat la inima cuvintele Mantuitorului, fiindca sulul vremii se strange tot mai mult, iar candelele noastre launtrice trebuie tinute aprinse. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin.

8 iunie 2009
Prea Sfanta Treime, Sfintii Mucenici Marcian si Nicandru
Ieromonahul Teoclit

FAMILIA CRESTINA IN SECOLUL XXI – PROBLEME SI PRIORITATI

Locatie: Parohia ortodoxă SFANTA CRUCE din Torino, Via Accademia Albertina, nr. 11

Data: vineri, 9 oct. 2009. Ora: 18.00 (dupa vecernie)

SE VA LANSA VOLUMUL DRUMUL SPRE ACASA – DUPĂ DESFRAU, DROGURI, YOGA SI ALTE RATACIRI

DE LA PIONIERI SI UTC-ISTI LA TINERII GENERATIEI PRO

Locatie: Regiunea Valli di Lanzo, localitatea Mottera, Italia

Data: Sambata, 10 octombrie. Ora 11.00

MODELE PENTRU TINERII DE ASTAZI

Locatie: Regiunea Valli di Lanzo, localitatea Mottera, Italia

Data: Duminica, 11 octombrie. Ora 15.30

detalii pe www.danionvasile.ro/blog/ si la Madalina Petraru [[email protected]]

Arhim. IOIL Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa:

Cuvânt la Duminica a II-a a lui Luca (sau a XIX-a după Rusalii) (Luca 6:31-36)

Daca intr-adevar oamenii ar vrea sa studieze si sa aplice Sfanta Evanghlie, atunci nu doar societatea noastra ar fi deosebita si cu adevarat umana, ci ne-am fi apropiat si de virtutile pe care le are Insusi Parintele nostru cel Ceresc.

Exact acest adevar ne invata si pericopa evanghelica pe care o vom auzi duminica in sfintele noastre biserici. Prin deosebita sa harisma literara si prin darul exceptional al dumnezeiestii insuflari de care a dispus, Sfantul Evanghelist Luca descrie cuvintele pe care Domnul nostru Iisus Hristos le dezvaluie in Predica de pe Munte.

Fara doar si poate nu trebuie sa existe credincios care sa ignore aceste cuvinte din „Predica de pe Munte”, care rezuma Revelatia evanghelica si-l povatuiesc pe om in a deveni copil adevarat al lui Dumnezeu.

Acum, sa ne oprim inaintea unui diamant ceresc si sa incercam sa aruncam cateva priviri asupra lui, insa cu hotararea statornica sa implinim in viata noastra indrumarile pe care ni le daruieste. „Dupa cum voiti sa va faca voua oamenii, si voi faceti lor asemenea” (Luca 6:31).

Nu stiu, fratii mei – chiar daca noi vrem sa ne numim crestini credinciosi – nu daca implinim acest cuvant, ci daca macar am constientizat inaltimea si adancimea lui…

Evident ca nu! Cel putin  nu la dimensiunea la care ar trebui. Din nefericire, si acest text face parte dintre acele cuvinte ale Domnului pe care noi le-am dispretuit.

Si nu este rupt de realitate si nici exagerat cuvantul unui sfant contemporan ca: „Daca oamenii ar implini acest cuvant ceresc, nu numai infricosatoarele razboaie (cel putin dintre „crestinii” civilizati) ar inceta aceasta actiune distructiva a lor, ci chiar si scarile tribunalelor ar fi inverzit (in sensul de a creste verdeata pe ele), deoarece nimeni (cel putin dintre credinciosi) nu ar fi trecut portile lor pentru a calomnia sau a pagubi pe fratele sau”.

Ce ati vrea, iubitii mei? Este un mare adevar expresia inteleptilor nostri stramosi: „Unde sunt multe legi, acolo e si multa faradelege!”.

Cautati sa aflati numarul mare al celei din urma legi care a fost promulgata in tara noastra si va veti ingrozi de miile de legi care au fost promovate si exista, desigur, constituind in realitate un nesfarsit imperiu de hartii, in care ele insele isi pierd cursul lor logic!

Si toate acestea, desigur, pentru a inlesni pe om, pe cetatean, societatea…

Intr-adevar, cand va intelege in sfarsit omul, cu o simplitate de copil mic, ca bucuria si fericirea sa le va gasi doar langa Dumnezeu, implinind sfanta si mantuitoarea Lui Lege?

Sa vorbim acum despre ce au castigat societatile noastre, in mod oficial atee si, in plus, satanice, atunci cand ajung sa voteze  (sub o mantie democratica) legi care se impotrivesc direct poruncilor promulgate de Dumnezeu? De unde sa incepem si unde sa ne oprim? Divorturi, intelegeri de libera convietuire, avorturi si culmea stricaciunii si a apostaziei, legalizarea homosexualitatii cu toate cele asociate acesteia, care provoaca sarmanului om dezgust si scarba, iar in cele din urma il dovedesc si mai rau chiar decat animalele necuvantatoare, care, in cele din urma, raman si se misca in limitele firii lor. Dar acestea sunt o alta realitate tragica a societatilor indepartate de Dumnezeu, realitate care raneste profund si aduce dreapta urgie si pedeapsa a lui Dumnezeu.

Sa incheiem acum prin cuvantul : „Dupa cum voiti sa va faca voua oamenii, si voi sa faceti lor asemenea”; acesta trebuie sa constituie pentru credinciosi o regula de viata si de comportament, regula pe care o intelege si cel mai simplu om, o considera corecta si o poate implini cu usurinta.

Implinirea acestei porunci ne va conduce la toate celelate pe care le mentioneaza pericopa evanghelica si in cele din urma ne va duce spre gustarea dulcetii indurarilor. Este foarte important ca Domnul Iisus incheie acest canon (regula) al comportamentului social perfect printr-un indemn de o mare importanta:”Fiti dar voi milostivi, precum si Tatal vostru Cel ceresc milostiv este” (Luca 6:36). Adica: Fiti induratori fata de aproapele vostru, compatimitori in necazurile lui, oricine ar fi acesta, ca si Dumnezeu, Tatal vostru Cel ceresc, sa fie indurator fata de toti si fata de voi insiva.

Exista intr-adevar vreo indoiala ca daca societatea noastra ar fi implinit aceasta regula si daca oamenii si-ar fi ritmat comportamentul lor cu acest desavarsit criteriu, cu cuvintele lui Hristos, viata noastra ar fi fost armonioasa, pasnica si in toate binecuvantata?

(traducere din limba greacă: monahul Leontie; sursa: [email protected])

Preafericite Parinte si Stapane,

Sunteti cunoscut pe plan panortodox pentru profundul Vostru atasament fata de suprema si de catre Apostoli predanisita noua institutie a sinodalitatii in conducerea Preasfintei noastre Biserici Ortodoxe Universale Nedespartite, institutie pe care ati si aparat-o in timpul mult-daruitei Voastre slujiri arhieresti cu bun curaj si intru multa cunostinta.
Standu-ne inainte atat apropiata intrunire ordinara a Sfantului Corp al Respectabilei Ierarhii a Preasfintei noastre Biserici la inceputul lunii octombrie, cat si intrunirea din Cipru a Comisiei Mixte Internationale pentru Dialogul Teologic dintre ortodocsi si romano-catolici cu tema „Rolul episcopului Romei in comuniunea Bisericilor din primul mileniu”, cuget smerit ca este necesar ca tema sa se dezbata teologic de catre Respectabila Ierarhie a Preasfintei noastre Biserici si sa se formuleze o pozitie si o exprimare clara din partea acestui Sfant Corp, asa incat Inaltpreasfintitul nostru reprezentant, Mitropolitul Hrisostomos de Messinia, care se distinge prin pregatirea sa teologica, larga eruditie si dreapta judecata, sa fie intarit pentru redactarea finala a textului comun al intrunirii internationale in discutie.
Este un adevar istoric imbatabil ca niciodata Biserica in primul mileniu nu a recunoscut episcopului Romei vreun primat de autoritate si de jurisdictie pe plan universal. Autoritatea suprema in Biserica din intreaga lume a fost exercitata intotdeauna doar de catre Sinoadele Ecumenice.
Conform acestora Preasfanta noastra Biserica nu accepta primatul papal dupa cum a fost inteles si interpretat de catre Conciliul I Vatican, care a proclamat pe episcopul Romei drept – chipurile – «interpret infailibil» al constiintei Bisericii cu posibilitatea de a se opune chiar si hotararilor unui Sinod Ecumenic, sfeterisindu-se tot asa cu „infailibilitatea sa” consfintita dogmatic si de catre Conciliul II Vatican si cu primatul jurisdictional revendicat peste intreaga Biserica, in mod arbitrar, antiscripturistic si anticanonic ia locul de-viata-Facatorului si Preasfantului Duh al Adevarului in trupul Bisericii, anuland astfel urbi et orbi institutia sinodala predata de Sfintii Apostoli ai Bisericii, dar si insasi prezenta si lucrarea Sfantului Duh in Ea.
Prearespectabilul patriarh ecumenic de Constantinopol – Noua Roma, Sanctitatea Sa Kiriou Kir Bartolomeu pe 1 octombrie 1997, din catedra oficiala a Universitatii Aristotelice din Tesalonic, vorbind despre erezia Filioque a declarat referitor la tema in dezbatere a Comisiei Mixte Internationale urmatoarele: „... Doar doua cuvinte rastoarna intregul edificiu al lumii, justificand infailibilitatea si autoritatea unui singur om pe pamant. Sentimentul libertatii cu care Hristos ne-a eliberat, nu permite Bisericii Ortodoxe Rasaritene sa accepte totala Ei supunere fata de vointa unui singur om, de aceea neaga justetea acestor doua cuvinte, deasupra carora acest singur om incearca sa-si intemeieze autoritatea” (Vol. «ΕΠΕΣΚΕΨΑΤΟ ΥΜΑΣ», Vizitele Patriarhale in Co-capitala, 1997-1999-2000, Ed. Sfintei Mitropolii de Tesalonic 2000, p. 275).

In cadrul intrunirii Comisiei Mixte Internationale va trebui cu siguranta sa se expuna patogeniile romano-catolicismului si in special inexistentul „oficiu petrin” al episcopului Romei, dovezile false si nelegitime asupra lui (donatiile pseudo-constantiniene, dispozitiile pseudo-isidoriene, pseudo-clementinele s.a.), asa-zisele marturii despre dreptul la apel (ekkliton) a episcopilor Bisericii catre Scaunul roman si asa-zisele marturii despre autoritatea romana in chestiunile credintei si interpretarii Scripturilor.
Avand in vedere ca potrivit memoriului din 13 ianuarie 2005, semnat de catre fericitul intru adormire predecesor al Vostru, Arhiepiscopul Atenei si a toata Grecia Kir Hristodulos, si de co-presedintele din partea ortodocsilor al Comisiei Mixte Internationale de Dialog, Inalt Preasfintitul Mitropolit Ioan de Pergam, Preasfanta noastra Biserica a proclamat clar prin Hotararea Permanentei Sfantului Ei Sinod din 12 ianuarie 2005 ca:
„1. …Uniatia (greco-catolicismul) constituie o abatere ecleziastica, dogmatica si nomocanonica, o violenta rapire si despartire a credinciosilor de Biserica-Mama Ortodoxa, iar de aici reiese ca numaidecat ea trebuie osandita si desfiintata.
2. In ceea ce priveste tema dialogului, Biserica Greciei cugeta ca trebuie in mod obligatoriu sa se continue dezbaterea asupra temei uniatiei, care nicidecum nu a fost epuizata, dat fiind ca ea continua inca sa existe si sa actioneze in dauna Ortodoxiei. Aceasta dezbatere, spre usurarea demersului dialogului, poate sa fie continuata in cadrul eclesiologiei sub prisma primatului”, si este necesar ca tema amintita sa fie dezbatuta pornindu-se  si de la alegerea, hirotonia si instalarea doar cu trei zile inainte in Atena a noului episcop greco-catolic de Karakovia, domnul Dimitrios Salahas.
Incheind cererea (mea) catre Preafericirea Voastra, semnez plin de  buna incredintare.

+ SERAFIM de Pireu

(primit via Ortodoxia GoogleGroup, traducere din limba greaca de ierom. Fotie, sursa: romfea.gr)