Căsătoria prin natura ei este un act sfânt pe care creştinismul a întărit-o socotind-o instituţie de drept divin şi ridicând-o la rang de taină. (Efes. V, 21…).

Ai păcătuit [desfrânat, curvit] cu o persoană necreştină sau eretică?

„Dacă [cineva] nu este căsătorit [cununat ortodox], se prevăd după Canonul 61 al Sfântului Ioan Postitorul 3 ani oprire de la Sfânta Împărtăşanie, mâncând uscat după ora 15:00 şi făcând zilnic 200 de metanii. Dacă este căsătorit [cununat ortodox], conform aceluiaşi canon, epitimia se măreşte la 4 sau 5 ani [oprire de la împărtăşire], mâncând uscat după ora 15:00 şi făcând în fiecare zi 250 de metanii.”(p. 58)

Te-ai căsătorit[cununat], ortodox fiind, cu o persoană eretică sau sectantă?

   „Canonul [regula, legea] 72 al Sinodului Trulan prevede anularea căsătoriei[cununiei], iar dacă [cineva] persistă în păcat, afurisirea. Aceste prescripţii sunt însuşite şi de Sfântul Ioan Postitorul, în Canonul 23. Pentru căsătoria săvârşită între un dreptcredincios şi o eretică, Canonul 14 al Sinodului al IV-lea Ecumenic şi Canoanele 10 şi 31 ale celui de la Laodiceea, precum şi Canonul 29 al Sinodului din Cartagina îi opresc pe credincioşi să se însoare cu eretice. Iar Canonul 72 al Sinodului al VI-lea Ecumenic desface şi socoteşte fără tărie căsătoria pe care, întâmplător, o face un creştin sau o creştină dreptcredincioşi cu eretici. Iar răspunsul 29 al lui Balsamon spune că unui dreptcredincios care a luat în căsătorie o persoană de altă credinţă sau eretică nu-i este îngăduit să se cuminece [împărtăşească] cu dumnezeieştile Taine, dacă nu se va fi despărţit şi canonisit mai înainte. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Simeon al Tesalonicului (Răspunsul 47), adăugând că acesta să se împărtăşească doar la sfârşitul vieţii sale, după ce i s-a făcut maslu (şi dacă s-a pocăit), dar nici preotul să nu scoată vreo părticică pentru un atare ins şi nici prescurile lui şi nici liturghiile să nu le primească, fără numai lumânare şi tămâie şi uneori (adică nu totdeauna) să-i dea agheasmă şi anaforă. Şi aceasta, ca să nu cadă în deznădejde; şi să-i poruncească să facă milostenii. Iar cartea întâi a Codului (lui Justinian), titlul V, aşezământul XII, zice că de se vor sfădi atare părinţi (care au ajuns, într-un chip oarecare, să se căsătorească), să biruiască cel care vrea să-şi facă pruncii dreptcredincioşi. Acelaşi lucru îl spune şi aşezământul 18 al aceluiaşi titlu (la Fotie, titlul XII, cap. XIII). Iar pentru părinţii care au îngăduit ca fiii lor să se căsătorească cu cei de altă credinţă, Pravila de la Govora (cap. 32) prevede 5 ani de pocăinţă.” (p. 74) continuare »