Neam și țară

19 Martie – Prăznuirea mărturisitorului Virgil Maxim. Căsătoria fericitului mărturisitor

În primăvara lui 1965 am auzit din întâmplare (şi aceasta o socotesc lucrare rânduită de Dumnezeu) despre o fată, dintr-o comună vecină, Grădiştea, la 6 kilometri de Sălciile, în vârstă de 35 de ani, care lucrează croitoria şi aşteaptă un bărbat, care nu bea, nu fumează, nu bate nevasta şi nu înjură. Am zis în sine: “Fata asta, pe mine mă aşteaptă”. Era fiica dascălului din comună şi avusese destui peţitori, dar toţi plecaseră aşa cum veniseră. Dascălul avea cinci fete şi trei băieţi. Aceasta, cea mai mică, şi încă un băiat, erau necăsătoriţi. Rudele ei erau alarmate şi o mătuşă îi spunea:
– Maică, la strung dacă-l faci şi nu iese aşa cum vrei tu!
– Nu este, nu mă mărit, spunea fata.
Aşa că i-am făcut o vizită în familie:
– Domnişoară, am auzit că aştepţi un bărbat aşa şi aşa…
– Da, domnule, a răspuns ea serioasă.
– Eu sunt acela!
– De eşti dumneata, poţi să mă ceri în căsătorie, de nu, poţi să pleci!
M-a încântat atitudinea ei. Am povestit pe scurt cine sunt, de unde sunt, ce am păţit în viaţă. La plecare, m-au condus cu toţii până la poarta ogrăzii şi acolo am stat puţin de vorbă cu fata; ceilalţi ai casei, rămăseseră în urmă. Mi-am luat ziua bună şi am stabilit să vin după Sfintele Paşti, căci începea Postul, şi cu părinţii, să vadă şi dânşii viitoarea noră şi să facem nunta.
– Pe ăsta îl iei? a întrebat-o maică-sa după plecarea mea. continuare »

Conferința anuală de la IAȘI: “AVVA JUSTIN PÂRVU ŞI SFINŢII ÎNCHISORILOR”

conferinta_sfintii_inchisorilor_iasi_2014
Vor vorbi: Danion Vasile, Ciprian Voicilă și alți invitați. Se vor lansa volumele: Avva Justin Pârvu – Mărturii. Amintiri. Minuni și Ciprian Voicilă – Sfinții de lângă noi. Miercuri, 19. 03. 2014, ora 19.00, Teatrul Luceafărul- Iași. Intrarea liberă.

Vă rugăm să îi anunțați despre conferință pe toți creștinii din Iași care au evlavie la Sfinții Închisorilor
.

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului Aiud, alături de marele teolog, preotul Ilarion Felea, și de înțeleptul savant Mircea Vulcănescu (VIDEO+FOTO)

[youtube=https://youtu.be/i1gNeUOFDGs]

Parintele Justin - diploma cetatean de onoare Aiud

Parintele Justin - placheta cetatean de onoare Aiud

[youtube=https://www.youtube.com/watch?v=jM9aQRFTKyE]

Gazeta de Maramureș: Cetăţeni de onoare ai Aiudului!

Din Râpa Robilor în galeria cetăţenilor de onoare. „Recursul la demnitate şi memorie” iniţiat de GAZETA de Maramureş a reuşit şi la Aiud. Săptămâna trecută, într-o manifestare solemnă, s-au decernat post-mortem titlurile de cetăţean de onoare arhimandritului Justin Pârvu, preotului Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu. Un gest simbolic, prin care ne înălţăm noi, cei care aderăm astăzi la valorile şi crezurile pentru care ei au trăit şi au murit. Un gest de recunoştinţă pentru toţi cei care au suferit în temniţele comuniste.

Nicolae Steinhardt spunea că, până la urmă, poate există o singură virtute: curajul. Fără el, nicio altă virtute nu e posibilă. Şi, poate nu întâmplător, în greaca veche se foloseşte acelaşi termen pentru eroi şi sfinţi: heros.

Pentru că şi unii şi alţii se înalţă prin curaj: eroii pe „orizontală” deasupra celorlalţi oameni, iar sfinţii „pe verticală”, înspre Dumnezeu. Se spune că: „Exişti în măsura în care iubeşti; şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire”. continuare »

Pr. prof. dr. Mihai Valică – Evocarea Părintelui Justin cu ocazia Simpozionului de la Mănăstirea Paltin Petru Vodă

Preacuvioase Părinte Stareţ Hariton, preacuvioşi, preacucernici Părinţi şi preacuvioase Maici, iubiţi credincioşi, onoraţi invitaţi şi onorată asistenţă

pr. prof dr. Mihai ValicaCu toate că, în tradiţia liturgică şi pastorală a Bisericii Ortodoxe, se pune accentul pe evenimentul unic al Marii Treceri spre veşnicie al omului şi mai puţin pe cel al zilei de naştere, nu pot să trec cu vederea ziua de 10 februarie, când s-a născut Preacuviosul Părinte Arhimandrit Justin, cel care, prin viaţa sa jertfelnică şi frumoasă, a dat o semnificaţie deosebită şi începutului vieţii sale, prin felul cum a săvârşit călătoria, cum a dus lupta cea bună şi cum şi-a încheiat viaţa.

Întrucât iubitul nostru Părinte Justin a trăit firesc şi intens viaţa Bisericii, după învăţătura şi modelul Sfinţilor Părinţi, la toate nivelurile vieţii pastorale, consider că, cuvioşia sa, reprezintă pentru noi toţi, dovada palpabilă a lucrării harului în Biserica mântuitoare a lui Hristos şi a Neamului Românesc.

Cei care trăiesc în Biserică, nesocotind sau fără să lucreze în ei harul şi harismele Sf. Duh, trăiesc o himeră şi o amăgire, iar toată viaţa lor devine o închipuire nefondată sau „neîntemeiată fantezie”[1], cum ne învaţă Sf. Maxim Mărturisitorul. continuare »

EXECUŢIA PUBLICĂ A AUTORILOR LEGIONARI A ÎNCEPUT! PRIMUL PE LISTĂ – PETRE ŢUŢEA

Patru slugi de la Universitatea din Timişoara cer retragerea numelui marelui filosof acordat unei pieţe din oraş. NICI NU A INTRAT ÎNCĂ ÎN VIGOARE LEGEA LUI ANTONESCU ŞI AU ŞI ÎNCEPUT! NU AM EXAGERAT CU NIMIC!

Iata ce scrie Robert D. Reisz:

Iata forma finala a scrisorii pe care intentionez sa o depun la Consiliul Local Timisoara:

Către Consiliul Local Timișoara,

Am aflat recent din presa locală faptul că o stradă din centrul Timișoarei ar putea purta numele „Petre Țuțea”. Propunerea a fost înaintată și aprobată de către Comisia de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Străzi, Parcuri, Pieţe urmând să fie adusă în atenția Consiliului Local Timișoara în viitor. Considerăm că numirea unei străzi este unul din gesturile simbolice importante ale unei localități având un rol de identificare și construcție identitară. Imaginea de ansamblu a numelor străzilor orașului formează împreună cu denumirile instituțiilor publice, cu monumentele și celelalte obiecte urbane o configurație fizică, concretă a valorilor noastre. În acest context dorim să ne opunem propunerii menționate. Aducem următoarele argumente.
1. Petre Țuțea nu a avut nici o relație biografică cu orașul Timișoara.
2. Petre Țuțea a fost, în tinerețe, membru al nomenclaturii legionare, având poziții de decizie în guvernarea legionară, a fost unul dintre autorii Manifestului Revoluției Naționale și a publicat articole de presa propagând ideile legionare, motiv pentru care considerăm că este o personalitate controversată și neconsonantă cu spiritului civic și cultural al Timișoarei.
3. Simbolul Petre Țuțea este legat de o configurație ideologică de extremă dreaptă străină de identitatea orașului nostru pe care ne-o dorim legată de valori ale libertății, democrației, toleranței și progresului.

Cu stima,
– Prof.dr. Robert D. Reisz, Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timișoara
– Lect.dr. Constantin Parvulescu, Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timișoara
– Lect.dr. Claudiu Mesaros, Facultatea de Științe Politice, Filozofie și Științe ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timișoara
– Conf.dr. Ciprian Panzaru, Facultatea de Sociologie si Psihologie, Universitatea de Vest Timisoara continuare »

Crăciunul, noaptea în care Părintele Gherasim Iscu l-a repus pe Hristos în inima torționarului său

Gherasim IscuCând mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. Aveam tuberculoză la amândoi plămânii, de asemenea patru vertebre erau atinse de tuberculoză. Aveam de asemenea tuberculoză intestinală, diabet, insuficienţă cardiacă, hepatită şi alte boli pe care nici nu mi le mai amintesc. Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.

Era egumenul unei mănăstiri (Tismana). Acest om în etate cam de 40 de ani fusese aşa demult chinuit încât era aproape de moarte. Totuşi avea faţa liniştită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credinţa lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuse pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarăşii săi. Să nu credeţi ce spun ziarele că comuniştii îi urăsc pe preoţi, sau îi urăsc pe evrei. Nu-i adevărat. Ei urăsc pur şi simplu. Urăsc pe oricine. Urăsc pe evrei, urăsc pe creştini, urăsc pe antisemiţi, urăsc pe antihrişti, urăsc pe toată lumea. Un comunist urăşte pe alt comunist. Se duşmănesc între ei. Şi când un comunist duşmăneşte pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare şi îl bate şi îl chinuieşte ca şi pe creştin.

Aşa se întâmplase că comunistul schingiuitor (torţionar), care chinuise pe acest preot până aproape de moarte – fusese şi el bătut până aproape de moarte de către tovarăşii săi, şi-şi dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghiarele morţii.

În timpul nopţii mă deşteaptă zicând:

– Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoşătoare!

Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morţii chemând pe alţi doi deţinuţi. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a aşezat pe marginea patului ucigaşului său şi-l mângâia pe cap. continuare »

Părintele Ilie Cleopa: cele opt pricini de neputrezire a morților

moaste Sf. Ilie Lacatusu

Sunt opt pricini de neputrezire a mortilor:

I. Prima pricina este atunci când veti gasi mort în groapa si carnea a putrezit toata, dar oasele stau prinse între ele ca la copacel. Acela nu-i sub blestem. Acela-i om tare din fire, care nu putrezeste 40-50 de ani. De aceea este asa.

II. Când vei gasi mort în groapa neputred si este exact cum l-ai pus, acela n-a putrezit din cauza pamântului. Este pamânt unde nu putrezeste mortul, daca nu-l muti. Acolo pamântul are chimicale si nu da voie sa putrezeasca nimic.

Aceste neputreziri sunt firesti, dar sunt si putreziri mai presus de fire:

III. Când vei gasi mort în mormânt neputred si carnea pe el este muceda ca buretele si alba, acela este om care a fost blestemat de dumnezeiestile pravile. El a avut canon mare la spovedanie pentru pacate mari si nu l-a facut.

IV. Când vei gasi mort în groapa neputred si este negru si umflat ca toba si partile dinainte nu-s putrede, iar cele dinapoi sunt putrede, acela este blestemat de preot sau de arhiereu.

V. Când vei gasi mort în groapa neputred si n-au putrezit nici hainele pe el, nici sicriul, nimic, nimic, si-i creste barba, cum s-a întâmplat la cel de la Husi, si-i cresc unghiile, acesta a facut nedreptati si a furat. Acesta nu putrezeste pâna nu-l dezleaga un arhiereu. Iar daca îl dezleaga si arhiereul si tot nu se desface, atunci el este blestemat de saraci, fiindca a luat avere de la saraci. Si pâna nu dau neamurile lui înapoi atât cât a luat el, nu putrezeste si tot în iad se munceste si nici arhiereul nu-l poate dezlega.

VI. Când vei gasi mort în mormânt neputred si pielea pe el este ca floarea de bostan, galbena, si limba-i galbena si îi cresc unghiile si-i creste barba si parul, acesta este sub anatema, sub cea mai grea pedeapsa a Bisericii. Acesta, din doua pricini este asa: sau a hulit pe Dumnezeu si pe preoti si s-a lepadat de credinta, sau a trait în preacurvie de gradul I – tatal cu fiica sau baiatul cu mama sa, adica incest. Acestia cad sub anatema, cea mai grea pedeapsa a Bisericii.

VII. Când vei gasi mort în groapa caruia nu i-a putrezit mâna sau piciorul, acela a lovit pe tatal sau pe mama sa si a amarât foarte tare pe parintii sai si a fost blestemat de ei si (nicidecum) nu s-a spovedit la duhovnic de acest pacat si nu a luat dezlegare, când era în viata.

VIII. Iar când vei gasi om neputred si-i usor ca o pana si miroase frumos tare, si-i foarte vesel la fata si face minuni, acelea sunt sfinte moaste, cum a fost si cu Sfântul Ioan Hozevitul la Ierusalim, care l-au gasit dupa 20 de ani, nu numai neputred, dar a facut si minuni.

Iata care sunt semnele la trupurile afurisite:

  • sunt nedezlegate;
  • sunt deformate si urâte;
  • sunt greu mirositoare si prea puturoase;
  • sunt umflate ca toba;
  • provoaca spaima si cutremur privirii.

Iar la sfintele moaste sunt aceste semne:

  • sunt nestricacioase;
  • sunt binemirositoare;
  • sunt uscate si usoare;
  • sunt vesele la vedere;
  • nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca;
  • izvorasc din ele felurite minuni.

Părintele Gheorghe Calciu: Biserica a lăsat impresia unei binecuvântări acordate puterii de a jefui pe mai departe ţara şi neamul

p calciu_convertire După ce Biserica Ortodoxă s-a implicat, într-o măsură evidentă, în susţinerea, de voie, de nevoie, a regimurilor comuniste, acum se trezeşte, dar nu complet – nici Gulliver nu era complet treaz când a părăsit ţara piticilor – şi părăseşte pe cei susţinuţi, prin simpla ieşire pe uşă, fără ca măcar s-o trântească, lăsându-i pe cei susţinuţi mai înainte să ciocnească pe mai departe ouăle la capătul gros cu adversarii lor, cei mai mulţi falşi adversari – şi chiar cu cei adevăraţi. Uriaşul iese din scenă, puterea mistică se retrage în cochilie ca melcul care poate dormi neîntors trei ani în căsuţa lui. Un ierarh a afirmat că ierarhiei nu-i este totuna cine conduce ţara şi această afirmaţie a fost socotită ca un act de bravură. Ar fi fost un act de bravură sub Ceauşescu, acum nu înseamnă nimic mai mult decât o slabă mişcare a degetului mic de la piciorul uriaşului. Astăzi adevărurile se spun tare, astăzi este vremea ca ceea ce s-a spus altădată la ureche să fie strigat de pe acoperişurile caselor.  «Ceea ce vă grăiesc, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case» (Mt.10 : 27).

Într-unul din cele Şapte Cuvinte Către Tineri, ale mele, din 1978, am spus acest lucru, ştiind că atunci era vremea rostirii de pe acoperişuri, dar ierarhia s-a temut şi cuvântul spus de un oarecare preot nu a rodit decât suferinţă pentru el, robie pentru popor, somn pentru uriaşul adormit. Astăzi Biserica trebuie să-şi rostească răspicat cuvântul. Relaţia mai mult sau mai puţin expresă a Bisericii cu şefii de stat ai ţării, amiciţiile personale ale unor ierarhii cu miniştrii şi cu primii miniştri ai guvernului, participarea preoţilor prin propagandă şi prin înscrierea formală în partidele politice au lăsat impresia unei binecuvântări acordate puterii de a jefui pe mai departe ţara şi neamul, de a introduce legi împotriva firii în stat, de a fi de acord cu toata corupţia care guvernează peste legea şi aşa destul de nefericită a nefericitei noastre ţări.

A pleca în felul acesta înseamnă, oarecum, a spune: «V-am susţinut destul, v-am ajutat să impuneţi ciocnirea ouălor la capătul dorit de voi, acum plecăm să ne vedem de treburile noastre». Plecarea Bisericii a fost puţin cam împleticită, trezirea nu era completă.

De mai multe ori l-am vizitat pe Mitropolitul Mladin al Ardealului. Poate şi el a dormit ca şi alţii, dar ne-a spus atunci ceva ce m-a fulgerat prin inimă. Eram mai mulţi de faţă, între care şi părintele Dometie, duhovnicul Sf. Mânăstiri Râmeţ: «Sub comunişti poţi să te înalţi cât vrei în sus, până la cer. Dar de îndată ce vrei să te întinzi pe laturi, eşti tăiat fără milă, într-o clipă». continuare »

Basarabia: Apusul libertății și răsăritul rezistenței

pacea jidaneasca
Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.
(Ioan 8:32)

Atrag atenția tuturor celor pentru care conceptul de libertate și, în special, cel de libertate de conștiință este mai mult decît un sunet gol și abstract. De cîțiva ani, statul ”nostru” s-a apucat să reglementeze nu politici sociale, economice, ci ceea ce nu se poate supune reglementării într-o societate umană: libertatea gîndirii. Așa cum trăgeam alarma încă acum aproape un an (în articolul Atenție: încă o lege totalitară?), acum se pregătește încă o lovitură dură, o crimă împotriva libertăţii – valoarea umană supremă cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Iată despre ce este vorba, pe scurt:

Pe 27 noiembrie 2013, trei deputați (”aleși ai poporului”) – ctitorul de biserici ortodoxe Vadim Mișin, directorul Universității Slavone Oleg Babenco și soția ”patriotului” Krîlov, fosta colegă de partid al lui Dodon, Veronica Ambramciuc – au înregistrat în parlament un proiect de lege care poartă denumirea foarte ”grăitoare”: Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (aici o găsiți în întregime). Proiectul respectiv constă în următoarele: continuare »

Minune la Mănăstirea Petru Vodă: Părintele Gheorghe Calciu are sfinte moaște întregi

rp_parintele-calciu-sfinte-moaste_8.jpg

La 7 ani de la adormirea întru Domnul a Sfințitului Mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, urmând tradiția ortodoxă și respectând dorința Sfântului Părinte Justin, a fost deschis mormântul părintelui Gheorghe Calciu. Cu câteva zile înainte de acest eveniment, unui călugăr din mănăstire i s-a arătat în mai multe rânduri părintele Calciu care îi cerea să fie dezgropat. Bucuria a fost nespusă când s-a văzut că trupul părintelui era întreg până la umeri, ca și cum ar fi fost îngropat cu o zi în urmă. Doar craniul și o parte din antebrațe erau oseminte, adică doar oase, în rest trupul era carne și oase de culoare albă. S-a așteptat să treacă puțin timp și să se vadă cum reacționează trupul în contactul cu aerul, căldura. Astfel, în decurs de 3 săptămâni, trupul părintelui s-a stafidit, luând culoarea maro-roșiatic, o culoare de sfinte moaște autentice. Este o evidentă dovadă a sfințeniei părintelui Gheorghe Calciu, mare mărturisitor și martir al neamului, care ar putea declanșa procedura de canonizare. Dar sa vedem ce v-a hotărâ mitr. Teofan în legătură cu îngroparea sau punerea la cinstire a osemintelor Părintelui Calciu.

“În noaptea Sfântului Andrei…”: Mucenicia Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu dimpreună cu decemvirii și nicadorii – 75 de ani

Corneliu-Zelea-CodreanuPrezenta în istorie a Căpitanului

Acest conducător exceptional este Căpitanul. Lumea legionară se naste din virtualitătile sufletului românesc prin prezenta polarizatoare a Căpitanului.

Personalitatea acestui om e reprezentativ românească prin aceea că e singurul om politic care crede în Dumnezeu. Nu numai că el crede. Dar crede că politica e supusă si ea lui Dumnezeu. Prin aceasta e pe linia românească a lui Stefan cel Mare.

Personalitatea acestui om e unică prin bogătia fără sfârsit a tuturor însusirilor lui. Pus în fata oricărei situatii de viată, omul acesta a putut întotdeauna si va putea întotdeauna să facă fată. Pentru că are la îndemână toate însusirile sufletului omenesc.

Omul acesta e un cerebral si un sentimental în acelasi timp, e rational si mistic, e bun si aspru, blând si neiertător, voluntar si domol, mândru si modest, tenace fără să fie rigid, idealist fără să fie utopic, vizionar al marilor latente românesti, cu o înaltă energie spirituală, pe cât de rezistentă energie fizică, pedagog si comandant, răbdător, stăpânit, chibzuit, desi tumultos în structura temperamentului său, viteaz si, mai cu seamă, moral în cel mai greu înteles al cuvântului, adică dezlegat de imperative personale – om predestinat înaltelor dominări colective.

Ceea ce e singular, după cum se vede, în constructia sufletească a acestui om, e că în el sălăsluiesc valabil nu numai cele mai numeroase calităti sufletesti, ci cele mai depărtate. Înalta lui putere de proiectie a spiritului si în acelasi timp, exceptionala lui putere de organizare materială – surprinzătorul lui bun simt – formează un contrast de o fertilitate aproape nemaiîntâlnită. Oamenii care se bucură de înăltime spirituală sunt, de obicei, complet dezorientati în viata concretă. Iar organizatorii nu sunt niciodată obsedati de imperative spirituale. continuare »

Consideraţii asupra proiectului de lege privind interzicerea activităţilor cu caracter legionar

Miscarea-Legionara-simbolCătre Parlamentul României

Consideraţii asupra proiectului de lege propus în Parlamentul României privind interzicerea simbolurilor, organizaţiilor şi opiniilor cu caracter legionar : o sfidare fără precedent a normelor democratice

Stimată doamnă/stimate domn,

în virtutea datoriei pe care o aveţi de a fi informat(ă) cât mai corect asupra proiectelor legislative pe care sunteţi chemaţi să le votaţi, ne simţim obligaţi a vă aduce la cunoştinţă şi punctul nostru de vedere asupra ceea ce considerăm a fi un abuz fără precedent, înfăptuit sub masca democraţiei şi invocând în mod arbitrar unele principii care în lumea democratică sunt la mare preţ.

Există un set general recunoscut de valori, consemnat în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948, care este apărat în Constituţia şi legislaţia oricărei ţări civilizate prin legi punitive împotriva oricăror tentative de a-l submina sau încălca. Atât aceste valori, cât şi înfierarea crimelor împotriva acestora reprezintă principii cu un caracter universal, născute din tragediile cumplite prin care a trecut omenirea în secolul 20. Scopul lor principal este ca asemenea orori să nu se mai repete niciodată. Legislaţia actuală a României este din acest punct de vedere compatibilă cu cea a oricărei ţări democratice.

Iată de ce modificarea care se preconizează prin proiectul de lege propus recent de dl. Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal şi al Senatului, este de natură să ridice serioase semne de întrebare atât asupra îndreptăţirii sale, cât şi a compatibilităţii sale cu actuala Constituţie. În el particularizarea capătă forme extreme. Legea actuală îşi putea afirma caracterul universal, condamnând explicit delictele de xenofobie, şovinism, rasism, incitare la ură de orice fel, fascism, negaţionism. Dacă anumite persoane sau organizaţii ar fi intrat sub incidenţa acestor delicte, ar fi putut fi în mod legitim penalizate prin actuala lege. Modificarea propusă vizează însă includerea suplimentară a unei concepţii particulare, specific româneşti, alături de aceste crime care sunt condamnate la scară universală. Este vorba de “legionarism”. Despre care, trebuie spus, nu a fost niciodată condamnat până acum ca idee sau doctrină de niciun tribunal democratic din lume (doar de cele comuniste, care condamnau însă orice ideologie diferită). continuare »

Reportaj: Sfinţii închisorilor şi moaştele lor

conferinta sfintii inchisorilorSerile de sfinţenie pe care Danion Vasile şi Ciprian Voicilă, împreună cu preotul Vasile Fodoruţ,  au continuat marţi seara, 19 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, în organizarea Asociaţiei Filantropice “Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare (pr. Vasile Fodoruţ) şi Gazeta de Maramureş (Ioana Lucăcel şi Mircea Crişan). Alături de simpozionul de duminică, de la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime”, şi de conferinţa de la Sighetu Marmaţiei, de luni după-amiază, şi seara de marţi din Baia Mare a fost una de excepţie. Cei prezenţi au aflat despre sfinţii şi mărturisitorii din închisorile comuniste, despre Sfântul maramureşean Iov din Uglea, au vizionat un film despre moaştele de la Aiud, în care explicaţiile despre cumplitele chinuri la care au fost supuşi deţinuţii le-a dat părintele Augustin de la schitul din Aiud. Cei prezenţi au avut ocazia să îl urmărească, prin intermediul unei filmări, pe ÎPS Arhiepiscop Justinian al Maramureşului vorbind despre sfinţenia pe care cei curaţi din închisorile comuniste au obţinut-o prin martirajul lor. Credincioşii au avut ocazia să se închine la sfintele moaşte ale acestor mari sfinţi făcători de minuni. La întâlnirea cu Sfinţii Închisorilor, reprezentaţi marţi seara, prin sfintele lor moaşte, izvorâtoare de mir, au venit mulţi credincioşi, care, cu răsuflarea tăiată, au ascultat despre mărturiile pe care aceşti români adevăraţi le-au dat prin jertfa lor. Ei au devenit sfinţi prin iubirea faţă de prigonitorii lor, prin jertfirea lor întru Hristos Domnul, prin moartea mucenicească sosită în cele mai cumplite prigoniri, schingiuri şi batjocuri, îndurate până la limita suportabilităţii. Rugăciunile lor continue de zi şi noapte, Rugăciunea lui Iisus, au fost sprijinul lor continuu. Rugile lor către Iisus Hristos Domnul au fost neîncetate, prin aceasta ei transformând camerele închisorilor în adevărate chilii.
Deţinuţii închisorilor comuniste au fost nişte mărturisitori, a spus Ciprian Voicilă, psihosociolog la Muzeul Ţăranului Român. Plaga din cei 70 de ani de teroare comunistă a fost mai ales duhovnicească. Moaştele lor izvorăsc mir, ceea ce înseamnă că valorile în care au crezut sunt valabile. Ei au făcut parte dintr-o generaţie care a gândit şi a trăit româneşte. S-a vorbit de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, de specialistul în fizică nucleară George Manu. Principala lor virtute a fost puterea extraordinară primită de la Dumnezeu şi cultivată de ei de a înfrunta răul din lume, puterea de a fi în permanentă comuniune cu Dumnezeu şi de a lua atitudine.
Vremea sfinţeniei şi a mărturisirii nu a trecut încă. Mulţi dintre prigonitori au rămas la locurile lor. Prigoniţii strigă la noi să mergem pe urmele lor. Noi nu suntem aici să facem spectacol. Măcar unul dintre cei din sală să îşi schimbe viaţa şi nu am venit degeaba, a spus teologul Danion Vasile, care a oferit apoi un superb recital din poezia mai puţin cunoscută a închisorilor. Toţi cei prezenţi au trăit bucuria închinării la sfintele moaşte, două dintre ele fiind izvorâtoare de mir şi frumos mirositoare chiar în momentul în care credincioşii se aflau în sală.

Legea anti-legionară în dezbatere publică! IMPLICĂ-TE!

Traiasca Legiunea si CapitanulA P E L

Dragi prieteni,

Ne adresăm tuturor celor care au cunoscut Mişcarea Legionară şi au respect pentru jertfele date de legionari pentru dreptatea şi libertatea neamului românesc; tuturor celor indignaţi de abuzivul proiect de lege iniţiat de Crin Antonescu, prin care urmează să fie interzise prin lege manifestările şi organizaţiile cu caracter legionar; tuturor celor ce cred în democratie, în libertatea de exprimare şi în drepturile fundamentale ale omului.

Va anunţăm că, după primirea avizului favorabil al Consiliului Legislativ, propunerea legislativă iniţiată de Crin Antonescu şi alţi doi parlamentari PNL, de interzicere a manifestărilor şi organizaţiilor cu caracter legionar a intrat în faza de dezbatere publică la Senatul României, până pe data de 8 decembrie a.c..

Această etapă a procesului legislativ presupune posibilitatea oricărei persoane fizice sau juridice de a trimite Parlamentului propuneri de amendamente la textul proiectului de lege. În cazul de faţă, un proiect nu doar nedrept, dar şi profund neconstituţional şi nedemocratic.

Aşa cum reiese din textul proiectului (îl puteţi citi aici integral), în baza acestei legi, vor fi demolate toate troiţele şi monumentele în memoria celor care au luptat pentru libertatea şi demnitatea neamului românesc şi au făcut parte din Mişcarea Legionară (Aiudul, Târgul Ocna, Tâncăbeştii şi multe altele), vor fi prohibite cea mai mare parte a cărţilor al cărui conţinut ar putea fi interpetat ca legionar, organizaţiile care se revendică în vreun fel de la doctrina legionară vor fi dizolvate, iar conducătorii lor vor fi condamnaţi penal. Chiar istoricii şi oamenii de cultură vor avea o problemă, deoarece proiectul prevede inclusiv modul în care aceştia vor trebui să-şi realizeze operele atunci cînd vor face referiri la Mişcarea Legionară. continuare »

Moastele Sfintilor Inchisorilor au izvorat mir in bratele unui copil bolnav din Maramures

craniu-aiud-400x250Un craniu apartinand unui anonim care a murit pentru credinta in inchisoarea de la Aiud (Alba), in timpul regimului comunist, a izvorat mir in casa unei familii din apropiere de Baia Mare, la inceputul acestei saptamani.

Craniul a fost dus spre inchinare respectivei familii, in ziua de miercuri, iar intamplarea s-a petrecut cand copilul bolnav al maramuresenilor l-a luat in brate. Moastele au izvorat atat de mult mir incat copilul a avut doua pete de mir pe haine.

Marturia a fost facuta de scriitorul ortodox Danion Vasile, care timp de trei zile a vorbit in Baia Mare despre cei care (cunoscuti in popor ca “Sfintii Inchisorilor”) s-au jertfit pentru credinta si neam in timpul regimului comunist.

De altfel, nu este pentru prima data cand acest craniu izvoraste mir, o alta intamplare asemanatoare avand loc in octombrie, la Palatul Mogosaia.

Craniul a fost pus intr-un vesmant dupa ce a fost descoperit in gropile comune de la Aiud.

Vlad HERMAN | ziarMM

21 nov. – Prăznuirea Sfințitului Mărturisitor, Părintele Gheorghe Calciu: 7 ani de la intrarea în Biserica biruitoare

7 ani Parintele Gheorghe Calciu

Imagini de la parastasul din America, fosta sa parohie.

Imagini de la parastasul de la Mănăstirea Petru Vodă

Predici video ale Părintelui Gheorghe Calciu