Anti-UE

Ilie Ilașcu: Anexarea Crimeei la Rusia este o înțelegere dintre Putin și statele UE

Ilie_Ilascu_16_aprilie_2005Jocuri geopolitice: INTELEGEREA intre Rusia si Occident pentru dezmembrarea Ucrainei

Fost deputat al Republicii Moldova, fost detinut politic, Ilie Ilaşcu susţine că anexarea Crimeei face parte din înţelegerea Rusiei cu guvernele statelor Uniunii Europene şi că declaraţiile lui Putin sunt doar un teatru pe care acesta îl face. Ilaşcu mai crede că se urmăreşte revenirea la hotarele din 1939-1940. 

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic în Transnistria şi fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, consideră că anexarea Crimeei este primul pas către revenirea la graniţele statelor din regiune din anii 1939-1940.

“Este tare suspectă această alipire a Crimeei, mai ales că Occidentul a tratat-o paşnic. După părerea mea, este o înţelegere a Rusiei cu guvernele statelor din Uniunea Europeană. Cred că se va reveni la hotarele din 1939-1940. Scenariul este chiar cel pe care l-a spus Jirinovski, o parte a Ucrainei va trece la Ungaria, Polonia, Slovacia şi România. Opinia mea este că acest scenariu a fost ticluit mai de mult, cu vreo 10-15 ani în urmă, şi mulţi dintre demnitarii din România cunoşteau acest lucru. De aici s-a şi plecat cu aşa-zisa regionalizare. Republica Moldova, care va deveni autonomă, se va încadra în teritoriul României, tot ca un fel de regiune. În principiu, nu se va schimba nimic în Republica Moldova, vor rămâne raioanele, dar va fi autonomie, pentru că nu cred că domnul Timofte va primi un post de vicepreşedinte al României. Ceea ce face acum Putin este un joc, este un teatru bine pus la punct cu Occidentul. Totul este o înţelegere”, a declarat Ilie Ilaşcu.

Eu sunt militar profesionist. Când te atacă un stat, se răspunde cu arma, dar toate cancelariile europene îi ţineau pe ucraineni să nu deschidă niciun foc.” – Ilie Ilaşcu

Destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea. Eu voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a reuni vechiul URSS.” – Vladimir Putin

Sfântul Sinod al Greciei condamnă din nou masoneria. IPS Serafim de Pireu prezintă dovezi din doctrina masonică, din care rezultă că masonerie = satanism

Ǡͅ`Ʌс ӕ͏ďӠЅщτϕ 2013-2014--בǓԏӠ̐ύǓ

Reuniunea a avut loc miercuri, 19 martie 2014, fiind a doua întâlnire pentru luna martie a Sfântului Sinod al Episcopilor Bisericii Greciei, sub președinția Preafericitului Părinte Arhiepiscop al Atenei și a toată Grecia Hieronymus. În timpul sesiunii curente s-a hotărât printre altele, la propunerea Comisiei Sinodale pentru erezii, Sfântul Sinod a decis să trimită o circulară de reînnoire a poziției prin care să asigure ortodocșii greci, că niciun cleric al Bisericii Greciei nu a fost în trecut și nici nu există în prezent ca membru al vreunei loji masonice.

În acest fel, Sfântul Sinod condamnă din nou Francmasoneria și consideră incompatibilă credința creștin-ortodoxă cu apartenența la masonerie. continuare »

Minunea Sfinţilor închisorilor s-a repetat şi anul acesta la conferinţa de la Iaşi, prin mijlocirea Sfântului Părinte Justin şi a Sfântului Ilie Lăcătuşu

Sfinţii închisorilor au dat mărturia sfinţeniei lor şi anul acesta la Iaşi, la binecunoscuta conferinţă ţinută mereu în data de 19 martie, de pomenirea mărturisitorului Virgil Maxim.
La sfârşitul conferinţei, sutele de credincioşi s-au închinat la sfintele moaşte aduse de organizatori, după care s-a pregătit citirea Acatistului Noilor Mucenici din temniţele comuniste. Atunci, unul dintre închinători a întrebat dacă un craniu miroasea frumos dinainte sau e cu această ocazie şi aşa s-a observat că exista şi o mică peliculă de mir pe el. Era un craniu ce nu mai izvorâse mir deloc, adus de la o biserică din Maramureş, de la un părinte care îl primise de la Aiud. A urmat citirea acatistului, la care mai rămăseseră în jur de 30 de persoane din sutele de dinainte. Ora era deja înaintată şi oboseala se vedea pe chipurile multora din sală. Dar acest mic efort a meritat cu prisosinţă. Fratele Danion a zis celor de faţă că pot acum să sărute craniul, să ia pe serveţele din mir etc. Neavând ceva mai de preţ decât o fotografie cu Părintele Justin, o persoană a atins craniul cu ea, iar când a ridicat fotografia, toţi cei prezenţi au observat o pată mare de mir, care se prelingea. Un părinte a şters acea pată mare cu o particică din veşmintele Sfântului Ilie Lăcătuşu, iar la scurt timp pe craniu a apărut o broboană de mir. In imaginile de mai jos puteţi observa această a doua minune. Dar din nou mirul a fost şters de acelaşi părinte, şi pentru a treia oară a apărut o mică pată de mir pe craniu. Mirosul era unul deosebit de plăcut, fin şi întărea dovada minunii ce era în faţa ochilor noştri. Bucuria a fost nespusă, căci Domnul a rânduit ca Părintele Justin, plecat pe 16 iunie 2013 dintre noi – cu trupul, şi Sfântul Ilie Lăcătuşu să fie mijlocitorii acestei minuni. Acest lucru ne întăreşte şi în credinţa că Părintele Justin este în ceata acestor mari sfinţi ai neamului. Dar trebuie să simţim şi o averizare că vor veni vremuri potrivnice, cât de curând. Dacă vom cere ajutor de la Sfinţii închisorilor, vom trece mai uşor prin ele, căci sfinţii nu ne vor lăsa, mai ales acum cu Sfântul Părinte Justin printre ei. Să-i rugăm să ne dea curajul de a ne apăra credinţa, ţara cu pământul şi apele din ea, tradiţiile şi specificul nostru românesc. Amin! continuare »

Bolivienii au provocat falimentul McDonald’s

mcdonaldsBolivienii au reuşit să falimenteze cel mai cunoscut lanţ de mâncare fast-food din lume, McDonald’s. Un studiu a arătat că peste 60% dintre cetățenii acestei țări din America de Sud au declarat că nu ar călca într-un restaurant al brandului american, declarându-se adepții unei alimentații sănătoase, scrie Agrointel.

Principalul motiv invocat de bolivieni este că mâncarea fast-food este preparată mult prea rapid pentru a avea efecte benefice pentru sănătate, iar această rapiditate le ridică și semne de întrebare privind ingredientele naturale folosite.

În capitala Boliviei – La Paz, au rezistat opt restaurante McDonald’s. Deși au raportat pierderi anuale în ultimii zece ani, aceste locații s-au încăpățânat să rămână deschise, iar brandul a ținut cu dinții la prezența sa în Bolivia. Într-un final, cu pierderi tot mai mari, rețeaua de fast-food a trebuit să se recunoască învinsă și să își încheie socotelile în această țară.

Semnalul dat de falimentul McDonald’s în Bolivia nu a trecut neobservat pe piața internațională. Imediat, pe piață a fost lansat și un documentar care a analizat situația pe care lanțul fast-food a avut-o de înfruntat și care, în final, a arătat că principiile sănătoase ale populației nu au putut fi corupte de reclame, de promoții sau de ”americanizare”.  Bolivienii s-au dovedit a fi cetățeni preocupați de ceea hrană și de prepararea ei corectă. De aceea, restaurantele preferate de aceștia su fost și se mențin cele cu meniu sănătos, ingrediente locale și rețete tradiționale. În acest context, nici nu este de mirare că bolivienii au respins de la bun început tehnologia ”cărnii restructurate”, așa cum a fost denumit principalul ingredient folosit în hamburgerii americani.

În ciuda eșecului din Bolivia, compania McDonald’s continuă să dețină 3.400 de restaurante în 118 state ale lumii, cu 1,8 milioane de angajați. Cifra clienților de mâncare fast-food raportată de companie pentru 2012 a fost de 69 de milioane de persoane. În proporție de 80%, locațiile funcționează în regim de franciză.

În afară de Bolivia, alt stat care a ”refuzat” oferta restaurantelor americane de fast-food este Islanda, în timp ce în alte țări: Cambodgia, Ghana și Yemen, McDonald’s nu a putut pătrunde pe piață din cauza condițiilor locale.

Tudor Matei | Active News

Putin a semnat tratatul prin care Crimeea și Sevastopol devin parte a Rusiei. Obama convoacă G7

Președintele Vladimir Putin, premierul Crimeii, Sergey Valeryevich Aksyonov,  Vladimir Andreevich Konstantinov, liderul al Consiliului Suprem și Aleksei Mikhailovich Chaliy, primarul Sevastopolului, au semnat tratatul prin care Republica Autonomă Crimeea, unde Sevastopol are un statut special, devine teritoriu al Federației Ruse. Momentul a fost marcat de intonarea imnului Rusiei. Anterior, Putin a ținut un discurs istoric în fața Adunării Federale. Președintele a informat oficial Parlamentul Moscovei de anexarea Crimeii la teritoriul Federației Ruse, prima etapă legislativă pentru a încorpora peninsula în Rusia. “Astăzi, bazat pe rezultatul referendumului din Crimeea, aș vrea să transmit Consiliului Federal o cerere de acceptare a două noi părți constituente ale Rusiei, Republica Crimeea si orașul Sevastopol și să ratifice acordul de acceptare a Crimeii și a orașului Sevastopol ca părți ale Rusiei”, a spus Putin.
“Crimeea a fost întotdeauna parte a Rusiei” – Vladimir Putin continuare »

Academicianul Dinu C. Giurescu: în 20 de ani nu va mai exista stat român cu autoritate

profesorul-dinu-giurescu2Istoricul și academicianul Dinu C. Giurescu a declarat, la Realitatea Tv, că în opinia sa,  dacă statul român își va păstra același conformism în Europa,  în 20 de ani  România riscă să nu mai aibă autoritate, notează realitatea.net.

Poate să devină orice vecin o ameninţare dacă noi ne comportăm ca nişte oameni care ne scuzăm tot timpul. Dacă eu declar că voi urma cu fidelitate numai soluţiile pe care Europa mi le oferă, înseamnă că eu nu am o identitate a mea şi nu întrevăd ce se întâmplă cu acţiunea directă asupra României. Cu cât suntem slabi, cu atât vom fi mai loviţi. Ori în ultimii ani nu am făcut decât să încasăm. Nu se poate. E vorba de conformism pur şi simplu. Ce mentalitate e asta? “Să nu îi supăr pe europeni”. Ba da, îi supăr pentru că mă doare pe mine, mă simt ameninţat şi atunci trebuie să le ridic problemele aşa cum sunt. Dacă nu ai voinţa asta de a te apăra şi eşti mereu un soldat credincios al altuia, atunci asta ni se întâmplă. Dacă meregem tot aşa, eu nu exagerez, în 20 de ani nu va mai exista stat român cu autoritate”, a spus istoricul.

“Discutam cu un ardelean zilele trecute şi zicea că la ei, în Turda şi Cluj, lucrurile nu sunt aşa dramatice cum ni se par nouă. Spunea că s-au obişnuit unii cu ceilalţi şi caută să trăiască mai departe aşa cum au făcut-o. Tot el a recunoscut că anumiţi oameni politici caută să exploateze, să îi întărâte pe unii împotriva celorlalţi. E un joc periculos pe care îl fac extremiştii. Sigur că apreciez faptul că Kelemen Hunor, în numele UDMR, s-a declarat împotriva unor asemenea aţâţări ale spiritelor. Dar nu e mai puţin adevărat că lozinca autonomiei se joacă pe 20 şi ceva de ani şi e mereu pusă în faţă. Recunosc că de fiecare dată a fost atacat articolul 1 din Constituţie – România stat unitar, naţional, indivizibil. Asta supără”, a mai spus Dinu C. Giurescu.

Istoricul s-a arătat îngrijorat de “pasivitatea” statului român în faţa extremiştilor.

“Totuşi am început şi eu să fiu uneori neliniştit de pasivitatea pe care statul român o manifestă faţă de aceşti extremişti şi radicali. Nu se poate să îmi dai mereu şuturi şi eu să nu reacţionez, de frică sau de temere sau de bănuiala că s-ar putea să provoace o reacţie şi mai mare. Cu cât accepţi mai mutle lovituri, cu atâta te crede mai slab. Nu e bine. S-a strigat “Opincari, duceţi-vă acasă!” s-a strigat la Târgu Mureş. Au azvârlit în forţele de ordine. Trebuie arătat oamenilor că aici există o autoritate a statului şi nu se pot juca aşa”, a mai declarat Giurescu.

Locuitorii Crimeii vor în procent de 93% unirea cu Rusia. Ucraina și Rusia au semnat un armistițiu

Majoritatea a votat pentru secesiunea Crimeii

REZULTATE REFERENDUM CRIMEEA. Potrivit primelor rezultate la ieşirea de la urne, după încheierea procesului de votare, locuitorii Peninsulei Crimeea au votat în proporţie de 93 la sută în favoarea secesiunii şi numai 7 la sută în favoarea menţinerii actualului statut al crimeii, ca parte a Ucrainei,  informează The Guardian.
În cadrul scrutinului, locuitorii din Crimeea au avut de ales dacă vor trecerea teritoriului autonom al Ucrainei în Federaţia Rusă sau dacă vor să rămână în continuare o regiune a Ucrainei, însă cu o autonomie extinsă.
Niciuna dintre întrebările de pe buletinul de vot nu le-a dat cetăţenilor posibilitatea de a opta pentru excluderea controlului Rusiei asupra Crimeii.
Un milion şi jumătate de cetăţeni cu drept de vot au fost chemaţi, duminică, la urne. Ei nu au ales menţinerea statutului actual al regiunii, care presupune o subordonare faţă de Kiev.
Uniunea Europeană şi SUA consideră votul ilegal şi ilegitim
Într-un comunicat de presă, preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene au precizat că rezultatul referendumului din Crimeea nu va fi recunoscut şi au ţinut să sublinieze că miniştrii de Externe din cadrul blocului comunicar vor adopta, luni, noi sanţiuni, în cadrul Consiliului Afaceri Externe.

La rândul lor, Statele Unite “resping” referendumul care s-a desfăşurat duminică în Crimeea pentru alipirea la Rusia, un scrutin “contrar Constituţiei ucrainene”, organizat “sub ameninţări cu violenţe” din partea Rusiei,“Acţiunile Rusiei sunt periculoase şi destabilizatoare”, a declarat Jay Carney, un purtător de cuvânt al Executivului american, într-un comunicat. “Consiliul de Securitate (al ONU) a recunoscut această stare de fapt, sâmbătă, într-o rezoluţie căreia numai Rusia i s-a opus”, a adăugat el.

Şi preşedintele României, Traian Băsescu, a anunţat că România “consideră ilegal referendumul în curs de desfăşurare în Crimeea şi nu va recunoaşte rezultatele acestuia“, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

| romaniatv.net

Anunţ de ULTIMĂ ORĂ legat de Crimeea. Decizii IMPORTANTE luate la Kiev şi Moscova

Ucraina și Rusia au ajuns la un acord privind un armistițiu în Crimeea până la 21 martie, susţin autorităţile de la Kiev. Anunţul vine chiar în ziua în care în Crimeea are loc un referendum privind alipirea la Rusia. Ministerele Apărării din Ucraina și Rusia au căzut de acord asupra unui armistițiu în Crimeea până la 21 martie, a anunțat duminică ministrul Apărării ucrainean Ihor Teniuk. “S-a ajuns la un acord cu Flota Rusă a Mării Negre și cu Ministerul rus al Apărării cu privire la un armistițiu în Crimeea până la 21 martie”, le-a spus Teniuk jurnaliștilor la Kiev, pe marginea unei reuniuni de cabinet.

“Nicio măsură nu va fi luată împotriva instalațiilor noastre militare în această perioadă. Drept urmare, unitățile noastre militare efectuează operațiuni de aprovizionare”, a adăugat înaltul responsabil. Președintele SUA, Barack Obama, a declarat vineri că speră într-o soluționare pe cale diplomatică a crizei din Ucraina și a avertizat că vor fi consecințe pentru Rusia în cazul unui eșec pe această cale.

| romaniatv.net

Iată ce înseamnă autonomia unui teritoriu din cadrul unui stat, cum se vrea la noi autonomia “Ținutului secuiesc”. Mai urmează apoi ca ungurii din acest ținut să voteze alipirea la Ungaria, fiind sătui de corupția politicienilor noștri. “Ținutul secuiesc” nu a existat și nu trebuie să existe!

Aleksandr Dughin: Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică. Nevoia de dușman a Occidentului

Aleksandr-DughinAleksandr Dughin este un politolog rus şi unul dintre cei mai influenţi gânditori geopolitici ai Rusiei de astăzi.

Totodată, el este liderul Partidului Eurasiatic, care pledează pentru formarea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane. Vă supunem atenţiei opinia profesorului Aleksandr Dughin cu privire la evenimentele politice actuale şi rădăcinile lor ideologice.

Viitorul război ca şi concept

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual). continuare »

Sfântul Părinte Justin – 9 luni de la trecerea la Domnul (16 iunie 2013 – 16 martie 2014)

rp_Parintele-Arhimandrit-Justin-Parvu-Voievodul-Ortodoxiei-Romanesti.jpgCu durere a fost desprinderea Părintelui Justin de lângă noi. Și iată că au trecut deja 9 luni de la plecarea sfântului la Mirele Ceresc. A trecut mult timp și nouă ne-a rămas tot mai puțin pentru a îndupleca pe bunul Dumnezeu să-și întoarcă fața către noi, către neamul românesc, către întreaga omenire. Lupta de-o viață a Părintelui a fost în acest sens, purtată îndeosebi prin mărturisirea Adevărului cu orice preț și prin jertfa maximă pentru semenii săi. Spuneam că mai avem puțin timp rămas, căci Părintele înainte de a trece la Domnul a lăsat un cuvânt profetic: Mai sunt 12 luni de libertate şi va veni urgia. Timp de pocăință avem, căci Domnul ne dă până în ultima clipă a vieții nădejdea mântuirii. Important este să fim pe Cale, pe aceeași cale pe care a mers și Părintele, urmându-i învățătura. Sfinte Părinte Justin stăruie la Hristos Împăratul Luminii cu rugăciuni pentru poporul tău.

Dreapta credință

corabia-ortodoxie_pescuirea_minunata2Geniul Ortodoxiei stă în capacitatea de a fi în acelaşi timp sobornicească şi naţională, adică putând să-i cuprindă pe toţi ortodocşii într-o unitate superioară, în Hristos Iisus şi în Biserica Tradiţiei, fără a ştirbi identitatea naţională, ci transfigurându-le însuşirile şi zestrea. Acest model este unic în istorie şi aparţine numai Ortodoxiei. a venit acum ecumenismul. Poate cândva o fost vreo intenţie bună, nimic de spus. Dar iată unde a degenerat această intenţie! Unde s-a ajuns! Ce încredere să avem noi în acest ecumenism, când, aşa cum spune şi Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de târguială confesională? Pe ei prea puţin îi interesează să fie în adevăr, la ei primează supremaţia papei. Aşadar să nu ne facem părtaşi la erezie, ci mai bine să murim muceniceşte pentru adevărul Bisericii lui Hristos, după cum spune şi troparul: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.Mântuirea este aşadar doar în Biserică, şi nu în afara ei sau în vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne Biserica Ortodoxă. continuare »

MAI: S-a decis INTERZICEREA intrării în România a membrilor Jobbik şi a altor extremiști maghiari

partidul-jobbikAutorităţile române au decis interzicerea intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din patru formaţiuni, inclusiv Jobbik, urmând să fie făcute demersurile necesare pentru ca aceştia să fie declaraţi indezirabili, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, citează Mediafax.
“În urma activităţii de evaluare a riscului la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale ale legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, au fost instituite măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari, care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik”, a declarat Dajbog.
Despre aceştia, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, s-a stabilit “cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii”. “La acest moment, suntem într-o procedură de informare a autorităţilor ungare, pentru a avea certitudinea că şi persoanele vizate sunt informate”, a mai spus Monica Dajbog.
Referitor la preşedintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că nu poate furniza informaţii, pentru că pe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauză penală. Poliţia Română a anunţat anterior, tot vineri, că aproape 1.000 de poliţişti sunt mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică în 15 judeţe, la evenimentele organizate în perioada 15 – 17 martie pentru sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Potrivit Poliţiei Române, în perioada 15 – 17 martie, în 56 de locuri din 15 judeţe ar urma să aibă loc manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La aceste evenimente vor participa, conform estimărilor organizatorilor, aproximativ 30.000 de persoane.

APEL. Românii din Mureș chemați pe 19 martie să protesteze împotriva solicitărilor aberante ale UDMR

FOTO: faptanuvorba.netComitetul director al filialei Mureș a Uniunii Vatra Românească face următorul apel: Uniunea Vatra Romaneasca, fidela principiilor pentru care sa infiintat in 1990, face un apel la toti membrii si simpatizantii sai din Targu-Mures si judetul Mures sa participe, in data de 19 martie 2014, intre orele 16.0019.00, la mitingul de protest organizat impotriva solicitarilor aberante ale UDMR, privind limba maghiara in administratie, linia de predare in limba maghiara la UMF Targu-Mures, arborarea insemnelor secuiesti si, in mod deosebit, impotriva numirii unui prefect UDMR in Mures.

Noi, romanii, trebuie sa ne mobilizam pentru apararea interesului national si cerem primului ministru si Guvernului Romaniei respectarea Constitutiei si a legilor tarii, in fapte si nu in vorbe. Este o datorie de onoare a fiecaruia dintre noi, ca romani, sa participam, pentru a nu mai permite clasei politice sa ia decizii fara sa tina seama si de interesele neamului romanesc.

| cuvantul-liber.ro

Diversiune sionistă: Raid masiv cu rachete asupra Israelului; premierul Netanyahu pregătește riposta împotriva Jihadului islamic

Tancurile israeliene au deschis focul miercuri împotriva a două poziții palestiniene din Fâșia Gaza, după ce zeci de rachete palestiniene au lovit sudul Israelului în cel mai amplu raid de acest fel înregistrat din noiembrie 2012, relatează agențiile AFP și EFE.

Benjamin Netanyahu‘Vom lovi terorismul oriunde s-ar afla, până când vom obține liniștea’, a promis premierul Benjamin Netanyahu într-o întâlnire cu primarul localității Sderot, unde au căzut miercuri peste 30 de rachete trase de Jihadul islamic, conform cifrelor furnizate de armata israeliană.

De asemenea, mass-media locală a anunțat că în prezent armata israeliană evaluează situația în vederea unor represalii, existând posibilitatea ca o acțiune militară să fie declanșată în următoarele 24 de ore, în cazul în care condițiile meteo vor permite raiduri aeriene și folosirea dronelor.

Jihadul islamic a lansat miercuri din Fâșia Gaza circa 70 de rachete și alte proiectile asupra Israelului, afirmând că dorește astfel să răzbune moartea a trei membri ai săi uciși de armata israeliană. Conform oficialilor israelieni, atacul nu s-a soldat cu victime și opt rachete ar fi fost distruse de sistemul de apărare antiaeriană Iron Dome.

Această nouă escaladare a violenței survine exact când premierul britanic David Cameron efectuează prima sa vizită oficială în Israel.

| kronpress.ro

Se pregătește România de război? Rezerviștii au primit ordine de chemare la mobilizare

mobilizare-rezervistiSituatia din Ucraina a pus in alerta si autoritatile din Romania, unde au inceput primele pregatiri de razboi, care ii vizeaza chiar si pe rezervisti. In cursul lunii martie, acestia au fost chemati pentru inmanarea ordinelor de chemare la mobilizare. La Onesti, in judetul Bacau, rezervistii au fost chemati pe 10 martie la sediul politiei, unde s-au prezentat cu actele de identitate si livretul militar. In ordinele de chemare la mobilizare se precizeaza ca, la declararea mobilizarii publice, rezervistii trebuie sa se prezinte, in termen de 8 ore, la o unitate militara din municipiul Bacau. Totusi, cadrele militare prezente la Onesti au sustinut ca nu este vorba de pregatiri de razboi, ci doar de verificari ale situatiei rezervistilor, in vederea actualizarii evidentelor.

Proceduri similare au loc si in alte orase din Romania. Spre exemplu, la Botosani, rezervistii au fost convocati pentru data de 18 martie, la centrul militar. In paralel, consiliile judetene au primit ordin sa pregateasca planuri pentru situatiile de urgenta, inclusiv pentru razboi, si sa aloce fonduri pentru asigurarea alimentelor, carburantilor, utilitatilor si altor resurse necesare unei confruntari armate.

“Pana pe 14 martie, trebuie sa facem propuneri pentru guvern, in sensul de a asigura resursele si de a identifica toate elementele locale pe linie militara si de siguranta publica.”

– a declarat presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, citat de presa locala din judet.

Si la Botosani s-au luat masuri similare, dupa ce autoritatile judetene au fost somate sa aloce fonduri in acest sens. Chiar daca nu se vorbeste in mod explicit despre o participare a Romaniei la un eventual razboi, pregatirile au legatura clara cu situatia exploziva din Ucraina, dupa cum spun chiar reprezentantii autoritatilor din Romania.

“Situatia fiind inflamată în teritoriile de la est de România, cred că e bine să se revadă planurile pentru situatii de război.”

– a spus Catalin Nechifor, presedintele Consiliului Judetean Suceava.

Ordinul de chemare al rezervistilor, document pdf

Consiliilor Judeţene li s-a solicitat să pregătească un buget de război până la data de 15 martie

Ministerul Finanţelor Publice a confirmat că s-au trimis solicitări către Consiliile Judeţene pentru întocmirea bugetului de stat pentru război.

Stare de alertă în partea de nord a României

Autorităţile din judeţ vor analiza toate aspectele acestui plan, de la starea adăposturilor până la aprovizionarea cu alimente şi utilităţi, scrie Monitorul de Suceava.

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, a declarat că măsura nu este una spectaculoasă şi nu trebuie să existe temeri, întrucât odată la patru ani, la nivelul tuturor consiliilor judeţene, se face acest lucru. „Nu are nici o legătură cu Ucraina”, susţine acesta.

Însă, potrivit unor surse demne de încredere, s-a cerut o situaţie pentru toată ţara, asupra funcţionarilor publici şi aleşilor judeţeni care au făcut armata şi care nu,  iar până acum nu ar fi existat o astfel de procedură.

La Giurgiu, în ciuda poziţionării noastre geostrategice în cadrul conflictului care se preconizează în Ucraina, nu a venit o astfel de solicitare, deocamdată. Cel puţin, aşa ne asigură reprezentanţii Consiliului Judeţean Giurgiu. Aceştia spun că nu au primit o adresă de acest tip până în prezent.

Violenţe în stradă la Târgu Mureş. Extremişti maghiari cu feţele acoperite de cagule au provocat scandal la un miting neautorizat unde a fost prezent şi liderul Jobbik

Violenţe în stradă la Târgu Mureş. Extremişti maghiari cu feţele acoperite de cagule au provocat scandal la un miting neautorizat  unde a fost prezent şi liderul JobbikExtremiştii maghiari si-au dat întâlnire, luni, la Târgu Mureş, pentru un marş al secuilor care se desfăşoară în acest an fără autorizaţie. Aceştia s-au îmbrâncit cu forţele de ordine si au aruncat cu petarde şi bolovani.

Extremiştii nu au fost lăsaţi să mărsăluiască decât pe trotuare fiindcă manifestaţia nu a fost autorizată. Extrem de violenţi, membrii gărzii maghiare nu au ezitat sa-i loveasca pe jandarmi cu beţele de le steaguri sau cu alte obiecte.
Cu feţele acoperite de cagule şi scandând slogane profund antiromâneşti, precum “Să piară Trianonul”, “Ţinutul Secuiesc nu este România”, “Autonomie” sau “Ţiganilor, plecaţi acasă!” extremiştii au fost ţinuţi cu greu de forţele de ordine.

Conform autoritatilor, cei peste 3000 de manifestanti prezenti au avut o autorizatie pentru comemorare, dar nu si pentru marş. Chiar şi aşa, organizatorul manifestarii, Izsak Balazs, le-a cerut manifestanţilor să pornească în coloană spre Prefectura oraşului, însoţiţi de forţele de ordine. Cei prezenţi au declarat că mărşăluiesc pentru autonomia aşa zisului ţinut secuiesc.

În acest an, Primăria Târgu Mureş, la propunerea Comisiei de avizare a evenimentelor publice, nu a mai dat autorizaţie pentru organizarea marşului, deoarece la mitingul din 2013 au participat membrii unor organizaţii din afara judetului Mures si din Ungaria, intre acestia numarandu-se reprezentanti ai partidului de extrema dreapta Jobbik, extremiştii Gărzii Maghiare şi ai Organizatiei 64 de Comitate, care au promovat sloganuri xenofobe de genul “Opincari, plecaţi acasă!”, “Să piară Trianonul!”, “ţinutul secuiesc nu e România!”, “În Bucureşti toţi sunt ţigani!” etc. continuare »

VIDEO: România, sub asediu. Străinii au devenit stăpâni pe o treime din pământurile noastre

În timp ce unele ţări sunt fărâmaţate pe timp de război, altele se pot pierde pe timp de pace. Este şi cazul nostru.
În doar un deceniu şi jumătate, 4,5 milioane de hectare au ajuns pe mâna străinilor, iar suprafaţa se va mări în considerabil, odată cu legea care ne obligă să vindem pământ străinilor.
Nu numai că teritoriul ne va fi cumpărat de alţii, dar şi ce produc ei aici va pleca spre Occident.

Cel mai scump pământ este la Nădlac. Acolo, un hectar costă 5.000 de euro.
În decembrie 2012 la Nădlac, sute de fermieri au ieşit să protesteze în stradă faţă de proiectul care leagă România de Ugaria, aşa cum au gândit-o specialiştii guvernului Boc.
Fără pasaje şi treceri pentru utilajele agricole, noua autostradă va izola aproape opt mii de hectare de teren aflate la graniţa cu Ungaria, mai precis, cel mai fertil pământ din vestul României.
Proprietarii arădeni se tem că vor fi nevoiţi să vândă pământurile vecinilor de peste graniţă, pentru simplul fapt că nu vor mai avea acces la ele. continuare »

Editorialist „Vocea Rusiei”: Ne pregătim pentru RĂZBOI… în perioada 11-15 martie

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=AeESBK1xDXQ]

Valentin Mândrăşescu, editorialistul ediţiei în limba română a portalului „Vocea Rusiei”, susţine că „a început numărătoarea inversă” privind izbucnirea unui război în Ucraina. „Americanii vor sânge, vor mult sânge”, afirmă Mândrăşescu.

Postul „Vocea Rusiei” este finanţat de statul rus şi exprimă poziţiile guvernului de la Moscova.  Avertismentul sumbru al lui Mândrăşescu, privind izbucnirea unui război, a fost postat de pagina sa de Facebook.

„Ne pregatim pentru razboi. Daca nu se intampla o minune, in perioada 11-15 martie, ‘brava armata ucraineana’ ajutata de instructori americani si ‘civilii’ de la Blackwater, va ataca Crimeea. Consecintele sunt lesne de imaginat. continuare »