Anti-politică

Interviu cu Părintele Paisie Aghioritul – Despre antihrist şi pecetluire: Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va vătăma şi acum

Cuv. Paisie AghioritulPărinte, spuneţi-ne ceva despre Antihrist.

Să spunem mai bine despre Hristos… Cât putem, să fim lângă Hristos. Dacă suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu există duh antihristic acum? Răul face duhul antihristic. Şi dacă se va naşte şi un monstru antihrist şi va face unele neghiobii, va fi luat în râs la sfârşit. Se vor petrece multe evenimente. Poate veţi apuca să trăiţi şi voi multe din semnele scrise în Apocalipsă. Încet-încet destule încep să iasă la iveală. Strig şi eu netrebnicul de atâţia ani! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină „fiul pierzării” (2 Tes. 2:3). Totul va deveni un spital de nebuni. În harababura ce va stăpâni, fiecare stat se va ridica să facă orice-i spune cugetul. Dumnezeu să ajute, ca interesele celor mari să fie astfel încât să ne ajute. Din ce în ce vom auzi de ceva mai nou.
Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neaşteptate, mai neraţionale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii pregătesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este împărat, adică va stăpâni aici pe pământ. Martorii lui Iehova şi ei visează la un împărat pământesc. Sioniştii vor prezenta unul şi martorii lui Iehova îl vor primi. Vor spune „Acesta este”. Se va face mare zăpăceală. În mijlocul acestei zăpăceli toţi vor cere un Mesia, ca să-i mântuiască. Şi atunci vor prezenta pe unul care va spune: „Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l aşteaptă creştinii, eu sunt acela pe care-l aşteaptă Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci „eu”-uri ! …
Evanghelistul Ioan atunci când în prima sa epistola spune: „Copiii mei… că vine antihristul, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat…” (1 In. 2, 18), nu înţelege că aşteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian şi Diocletian, ci că Antihristul cel aşteptat va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei, vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te: oamenii nici nu înţeleg că trăim în semnele vremurilor, că pecetluirea înaintează. Trăiesc ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. De aceea spune Scriptura că va căuta să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Mt. 24:24; Mc. 13:22). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi, se vor înşela în anii apostaziei. Pentru că cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovnicească, asemeni diavolului. continuare »

Depopularea României. Topul judeţelor

depopularea RomanieiCu două excepţii, toate judeţele României au cunoscut o scădere a populaţiei. Care sunt “campionii” acestui clasament negativ.

Populaţia stabilă a României a scăzut cu 7,2%, până la 20,12 milioane de persoane, în zece ani, potrivit rezultatelor definitive ale ultimului recensământ, publicate recent de Institutul Naţional pentru Statistică.
Pe judeţe, cea mai mare scădere s-a înregistrat în Tulcea, care a pierdut aproape 17% din populaţie în nici 10 ani, dat fiind că am comparat rezultatele recensămintelor din 2011 şi 2002. La ultimul recensământ, judeţul număra puţin peste 213.000 de oameni, faţă de 256.000, cât era acum cât erau în 2002.
Pe locul doi în topul scăderii este judeţul Neamţ, cu o scădere de circa 15% în perioada 2002-2011. Populaţia a scăzut de la circa 554.000 de oameni la 470.000. Urmează Brăila, unde populaţia a scăzut cu aproape 14%, de la 373.000 de locuitori la 321.000.
La polul opus, doar în două judeţe din România a crescut populaţia. Este vorba despre Ilfov, care a cunoscut o creştere de aproape 30%, până la 390.000 de persoane, şi de Timiş, unde populaţia a crescut cu 0,8%, până la 683.000 de persoane. continuare »

Conform recensământului, Băsescu trebuia demis

recensamant basescu demis“Rezultatele recensământului aruncă o adevărată bombă în viaţa publică din România: referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu a întrunit cvorumul cerut de lege”, asigură Jurnalul Naţional.

Potrivit cifrelor publicate pe 4 iulie de Institutul Naţional de Statistică, populaţia era de 20 121 641 persoane în 2011, şi nu de 21,6 milioane după cum se estimase anterior. 16 269 839 aveau peste 18 ani şi deci drept de vot. 8,4 milioane de alegători au participat la referendum în 2012, explică ziarul, cvorumul de 50% plus unu fiind astfel atins.

Invalidarea referendumului, care i-a permis lui Băsescu să rămână preşedinte după un vot de destituire în Parlament, nu va fi totuşi pusă sub semnul întrebării.

Vanzarea terenurilor catre straini, problema de siguranta nationala?

buruieniUrmaresc de ceva vreme dezbaterile pe tema dreptului strainilor de a cumpara terenuri agricole in Romania, drept ce intra in vigoare de la 01 ianuarie 2014. E un vacarm total dar se pare ca oamenii ori n-au idee despre ce vorbesc, ori sunt complet nesinceri.

Politicienii au atitudini diverse: unii se uita la Victor Orban care incearca sa blocheze aplicarea tratatului si se gandesc ca ar putea castiga niste voturi daca tipa “nu ne vindem tara”, altii se fac ca ploua pentru ca nu au idee ce inseamna.

Producatorii romani fac urat “sa bagam moratoriu pana in 2020” pentru ca n-au bani acum sa cumpere terenuri. Asta se fie motivul? Eu cred ca nu. Nu-i vor pe straini din doua motive.

Primul motiv este ca ei iau in arenda de la baba Ileana 2 hectare, le exploateaza si, la recolta, ii pun babei o traista cu grau in brate si-i spun c-a fost seceta/inundatie/alinierea planetelor. Daca-i vine babei un intermediar si-i da 2000 Euro pe hectar sau, mai bine, afla ca e un danez care cumpara cu 3-4000 Euro hectarul se duce baba ca avionul la arendas il blesteama si-i vinde terenul danezului.

Al doilea motiv este faptul ca unii dintre arendasii romani au in exploatare terenuri bune, concesionate de la ADS, cu redevente mici, si, daca apar investitorii straini si ofera 3-4-6000 Euro/ ha, ADS-ul il va vinde pentru ca va avea nevoie de lichiditati (voi explica mai jos). Daca vor dori sa-si pastreze activitatile vor trebui sa scoata banul din buzunar, in caz contrar devenind subcontractori ai noilor proprietari (daca vor dori subcontractori), sau sa ia in arenda terenuri de la populatie (mai multa bataie de cap). continuare »

Corlățean, despre minoritățile sexuale: În Europa e greu să mergi împotrivă, dar trebuie s-o facem

titus corlateanMinistrul de Externe, Titus Corlatean, a vorbit despre minoritatile sexuale, afirmand ca, desi in Europa este greu “sa ridici glasul”, si sa mergi “impotriva unui val care s-a creat”, romanii trebuie sa o faca, pentru ca fundamentul tarii este crestin.

Discursul diplomatului roman, asemanator unei predici, a fost tinut la sfarsitul lunii aprilie 2013, la conferinta Aliantei Familiilor din Romania, in care acesta a citat un paragraf biblic al Sfantului Pavel, intr-o inregistrare video postata pe site-ul Frecuency.

“Cu toti, pana la urma, suntem oameni supusi greselilor, suntem la fel. Cu toate astea, mergand mai departe si vorbind de starea de pacat a omenirii, (…) spune Pavel vorbind despre iudei:

‘Macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu L-au multumit, ci s-au dedat la ganduri desarte si inima lor fara pricepere s-a intunecat. S-au falit ca sunt intelepti si au innebunit si au schimbat slava Domnului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.

De aceea Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimii lor, asa ca isi necinstesc singuri trupurile. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat in voia unor patimi scarboase caci femeile lor au schimbat intrebuintarea fireasca a lor intr-una care este impotriva firii si tot astfel si barbatii au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor. Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate ca sa faca lucruri neingaduite’.

Astfel, si cu asta inchei, ‘au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate, plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase, sunt soptitori’. Va suna cunoscut?”, spune Titus Corlatean.

Acesta continua, afirmand ca cele prezentate de el reprezinta “o fotografie atat de fidela a societatii de astazi, si a societatii romanesti”.

Nediscriminarea minoritatilor sexuale: “Greu sa mergi impotriva unui ‘val’”

Ministrul de Externe centreaza apoi discutia pe problema minoritatilor sexuale si a modului in care acestea sunt reprezentate in Romania.

“Aceasta discutie total gresita, care apare si in Romania, nu atat de intens ca in alte parti… Solutiile sunt extrem de simple si ele decurg din modul in care societatea stie sa aleaga calea cea buna.

E o problema serioasa pentru ca in toate aceste decenii de progres material, de societati confortabile, mai ales in zona vestica, care au avansat intr-un confort material, un confort pe care noi, in partea cealalta a zidului Berlinului nu l-am avut, au avansat, din pacate, si in alte directii si au adoptat niste norme, standarde la nivel european pe care si nou-venitii in Uniunea Europeana au trebuit sa le accepte daca au dorit sa intre, politic vorbind, in aceasta Uniune Europeana.

Si ele se refera, foarte pe scurt, la o politica de nediscriminare fata de diferitele grupuri minoritare. Si, in aceste grupuri minoritare, inclusiv relatiile intre persoanele de acelasi sex. Astazi, in Europa, e foarte dificil sa ridici glasul, si veti vedea si aici in Romania, de la interventiile ambasadorilor unor state cu greutate, de la ceea ce spun presedinti ai marilor state care au trecut recent prin campanii electorale si au castigat un al doilea mandat si au spus ceea ce au spus, si toate astea avand sprijin chiar din partea unor biserici crestine.

E destul de greu sa mergi impotriva unui ‘val’ care s-a creat, dar trebuie sa o facem pentru ca fundamentul nostru, existenta noastra, prin vointa Domnului, si prin vointa Domnului nostru Iisus Hristos, este un fundament crestin. Si vointa divina ne-a creat intr-un anumit fel si asta este, cu cat lupta este mai grea, cu atat merita sa o duci mai bine”, a mai spus Titus Corlatean.

| Ziare.com

Problema jurământului la terminarea Facultății de Teologie

juramant teologie
Jurământul absolventului de la Teologie
Jur înaintea Atotştiutorului şi Atotputernicului Dumnezeu că, în toată viaţa mea, voi păzi şi voi propovădui învăţătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, aşa cum s-a descoperit de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum s-a propovăduit şi s-a predat de către Sfinţii Apostoli şi de către Sfinţii Părinţi, aşa cum se păstrează în Biserica Ortodoxă Română şi mi s-a predat de către profesorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti. Jur că toata viaţa mea voi păstra şi voi apăra bunul nume al acestei instituţii de înaltă cultură teologică, voi respecta legile bisericeşti şi voi rămâne în ascultare canonică faţă de ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, au grăit absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti luând jurământ înaintea lui Dumnezeu.
Ce zice Sf. Ioan Gura de Aur despre jurământ?

“Ati auzit ca s-a spus celor de demult: Sa nu juri stramb, ci sa tii inaintea Domnului juramintele tale. Eu insa va spun voua: Sa nu va jurati nicidecum […], ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ceea ce este mai mult decat acestea, de la cel rau este” (Matei 5, 33-37), Sfantul Ioan Gura de Aur afirma ca, jurandu-ne, suntem calcatorii legii lui Dumnezeu. De asemenea, mare pacat savarsim si in situatia in care cerem altora sa jure: continuare »

“Libertatea” INTERNETULUI: Supravegheați până-n măduva oaselor, iar în curând nici măcar să scriem nu va mai fi posibil

este-o-intruziune-socanta-in-viata-privata-conturi-google-yahoo-facebook-sau-skype-accesate-de-nsa-si-fbiConturi GOOGLE, Facebook sau Skype, accesate de NSA şi FBI pentru a supraveghea activităţi în străinătate

Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) şi FBI au acces la serverele a nouă giganţi americani în domeniul Internetului, între care Microsoft, Yahoo!, Google şi Facebook, pentru a supraveghea activităţi în străinătate, au dezvăluit Washington Post şi The Guardian joi.

Cotidianul american Washington Post a fost contactat de un fost angajat în domeniul informaţiilor care a furnizat documente, inclusiv o prezentare PowerPoint ce descrie parteneriatul dintre agenţia de spionaj NSA şi societăţi în domeniul Internetului.

Programul secret, numit “PRISM”, funcţionează începând din 2007 şi permite NSA să se conecteze la serverele firmelor, printr-un portal, cu scopul de a consulta informaţii despre utilizatori despre care există elemente ce permit să se creadă “în mod rezonabil” că se află în străinătate, totul fără vreo ordonanţă din partea justiţiei.

Legea americană îi protejează pe cetăţeni de o supraveghere fără ordonanţă, însă persoanele din afara teritoriului american nu beneficiază de această protecţie şi pot să fie spionate în mod legal. continuare »

Părintele Justin: „Să nu risipim turma!” Controlul total şi închisoarea invizibilă

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?  

Parintele Justin - 9 feb 2013Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi. Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma! Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate? continuare »

Conferinţă la Constanţa cu renumitul teolog Theodoros Zisis, 29 mai, ora 18

afis zisis_constantaParintele prof Teodoros Zisis, initiatorul Marturisirii de Credinta impotriva Ecumenismului si capul sinaxei antiecumeniste a clericilor si monahilor de la Volos va conferentia la Constanta pe data de 29 mai, ora 5 pm la Casa de Cultura a Constantei.

Tema conferintei va fi “Edictul de la Mediolan si conceptul de toleranta religioasa”
Va rugam sa veniti cu intrebari antiecumeniste, avand marea ocazie de a primi raspunsuri autentice din partea celui mai mare patrolog de limba greaca in viata (pr Teodoros Zisis)

organizator: Arhiepiscopia Tomisului

Va rugam sa anuntati si pe ceilalti interesati de conferinta cu parintele Theodoros Zisis. continuare »

Mărturisire – autodenunț în sprijinul dl. Sorin Dumitrescu

AUTODENUNȚ

Către,

CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Piața Valter Mărăcineanu nr 1-3, sector 1, 010155 București

În atenția dlui președinte, Csaba Ferenc Asztalos

Domnule președinte,

Subsemnații, având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în str. Zmeica, nr. 12, sector 4, București,

Cu bucurie pascală mărturisim, în pragul marii noastre sărbători, credința în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru!

De asemenea, mărturisim și ne autodenunțăm către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru adeziunea noastră la ideile exprimate de dl. Sorin Dumitrescu în articolul „Cine ne vrea etrusci” publicat în cotidianul Jurnalul Național pe data de 22 februarie a.c.

Înțelegem să procedăm astfel după ce am luat act că împotriva domnului Sorin Dumitrescu a fost depusă la Consiliu o plângere, motivată de pretinse afirmații discriminatorii din respectivul articol și semnată de directorul Muzeului Țăranului Român, dl. Virgil Nițulescu, plângere aflată în aceeaşi linie cu denunţurile turnătorilor din vremea ocupaţiei sovietice în România. Ne alăturăm domnului academician Sorin Dumitrescu și solicităm să fim audiați simultan cu dânsul.

Totodată, îi solicităm pe această cale, încă o dată, domnului Virgil Nițulescu să își dea demisia de onoare din funcția de director a Muzeului Țăranului Român, înainte ca greutatea poverii atitudinii sale anticreștine și antiromânești să îl discrediteze definitiv în fața contemporanilor și a istoriei. continuare »

Ucigașii lui Hristos lovesc în cei ce L-au mărturisit

IICCR Ellie WiesselÎn fața indivizilor ce prostituează o istorie și un neam românesc

De două săptămâni, în urechile mele au ajuns vuietele unei conferințe organizate în capitală de către Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) si Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (INSHR-EW). Iată că, ajuns și în ziua marii conferințe, ca și cititor al volumelor lui Ion Gavrilă Ogoranu, am simțit nevoia să particip la această conferința în care se urmărea ponegrirea imaginii acestui erou al Țării Făgărașului. A fost necesară această participare mai ales că, deși nu sunt pe acte reprezentant al fundației ce îi poartă numele, de multe ori am actionat sub egida acestei fundații și mai ales vroiam să aud ce au „mai marii înțelepți ai istorie anului 2013” de zis referitor la personaj.

Iată-mă intrat în sala de conferință Jokey Club: spre surprinderea mea, o sală destul de mică, față de capacitățile lor de mobilizare a „intelectualilor mai deștepți decât Iorga”; în fața mea, aproximativ 100-150 de persoane. În deschidere, începe recitalul William Totok. Își începe adevărata tevatură, sub forma unei prezentări PowerPoint care are următoarele caracteristici:

  • Primul slide mă surprinde – acești mari cercetători, care au dormit destul de mult prin arhive, au uitat cum se scrie numele eroului (în loc de Gavrilă era trecut Gavril), dar asta o știu și de pe băncile facultății. Cercetarea în România e caracterizată de substantivul „măsluială”, dar aici, din păcate, avem de-a face cu niște reprezentanți ai unor instituții “serioase”… plătite de noi.
  • Imaginile prezentării erau pe fundalul pozelor ce s-au făcut la adunarea legionarilor de la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Nici o problemă până aici, doar că toate pozele erau cu salutul legionar. Tot nici o problema pentru cunoscători, dar pentru populația adormită sub ceața comunistă era destul de ușor să tresară când văd în fața ochilor lor un salut al nazismului. La adunare au mai fost făcute și alte poze, dar ce vor ei să arate pe fundal este evocarea imaginii legionarului care stă toată ziua salutând.
  • Marele prezentator ne demonstrează că Ogoranu a luat parte la rebeliunea legionară. Posibil ca în pământul lăsat de Dumnezeu să fi fost, în altă țară, un personaj tot cu numele de Gavrilă şi să fi dat același nume unei alte cărți. Citind însă volumul lui Ogoranu, reiese clar că Frăția de Cruce nu a participat la rebeliune. Ogoranu nu a participat din doua motive la rebeliune: a avut directivă să nu participe și, apoi, rebeliunea legionară nu a existat.
  • Caracterizarea anului 1976 – anul arestării lui Ogoranu – parafrazez pe Totok: în arhive s-a găsit o declarație dată de Ogoranu la Securitate, în care defăima Mișcarea Legionară și Frăția de Cruce și îi părea rău că a făcut parte din ele… declarație dată de bunăvoie. Te rog să mă scuzi, domnule cercetător al crimelor comunismului, dar, după atâția ani de urmărire a lui Gavrila și atâta armată mobilizată și resurse cheltuite de comuniști la prinderea lui (nu cred că i-au fost aplicate „masaje și băi termale” în locul torturilor), e penibil să crezi așa ceva, când însuși cancerul care a cauzat moartea lui Gavrilă survine în urma substanțelor introduse în timpul anchetelor.
  • Din istoric, Totok urmează să se facă și statistician: în rezistența anticomunistă Mișcarea Legionară a reprezentat un procent destul de mic. Eu zic că, dacă ne luăm după statistica măsluita din ziua de astăzi, ajungem la un procent de 0,01% și putem afirma că niște legionari s-au pierdut și ei prin munți și au căzut în oala cu ciorbă a rezistenței anticomuniste. Dar e greu să acoperiți un procent de 75-80%, mai ales astăzi, când avem atâtea cărți memorialistice. continuare »

În Franța sunt foarte multe plângeri față de dosarul electronic de sănătate

farmacie2În ultimele decenii, la nivel global s-a renunţat din ce în ce mai mult la tipărirea pe hârtie a documentelor medicale şi o astfel de măsură se va introduce în curând şi în România.

Dosarul electronic de sănătate va deveni operaţional la noi din ianuarie 2014 şi va conţine datele medicale relevante despre fiecare asigurat, într-un sistem care promite să ofere un grad ridicat de securizare.

În Franţa, însă, unde sistemul este deja funcţional, pacienţii încep să descopere că dosarele lor medicale pot fi consultate fără nici o problemă pe internet.

Plângerile se înmulţesc de câţiva ani încoace. Au fost deja depuse câteva zeci.

Tot mai mulţi pacienţi care intră pe internet descoperă că există un acces simplu la propriul dosar medical şi de asemenea la dosarele altor pacienţi, conţinute pe liste comune. continuare »

Părintele Elpidie – Profeţia despre cipul ce va fi implantat in vremea lui antihrist (text ce nu a fost tradus până acum)

chip-implantDespre cipul ce va fi implantat în vremea lui Antihrist

…Atunci vor recurge cu viclenie la metode iscusite cum ar fi cipul. Nu vor pune cătuşe. Nu ştim exact în ce formă va fi folosit acest cip. Vor face aceasta, pentru a cerceta. Vor experimenta pe greci, felul în care pot fi influenţaţi oamenii, iar în final să fie controlată întreaga lume.

Aceasta va fi o etapă premergătoare, iar atunci când se va împlini vremea şi prorocul mincinos se va instala în scaunul Vaticanului, va influenţa întreaga lume cu hotărârile lui. Toţi liderii politici vor fi de partea lui. Să nu credeţi însă, că Vaticanul va avea vremuri uşoare, dimpotrivă, va avea parte de multe tulburări. Vor încerca să aleagă un alt papă. Va fi format un antipapa. Va fi un papă, un antipapa şi  un antipapa secund. Toate acestea vor depinde de noi, de cât ne vom ruga ca să se schimbe situaţia. Dar acest pseudoprofet va aduce multă pagubă, el va aduce cipul.

Antihristul le va găsi pe toate pregătite, pentru că va lucra prin el. Să nu credeţi că acest cip va fi, cum auziţi despre altele, că-l introduc subcutanat aici sau acolo şi apoi îl pot scoate, nu! Nu va fi la fel. Sfântul Duh zice că ceea ce va fi implantat oamenilor în vremurile acelea, va fi lucrat după o tehnologie atât de înaltă, microtehnologie, încât va putea influenţa hotărârile omului. Va fi implantat astfel încât nu va putea fi scos nicicum. Va fi incizat (gravat) în om. Va avea o frecvenţă atât de înaltă şi asemenea capacitate, încât va putea influenţa până şi simţirile şi sentimentele omului. Iar cel care va deţine calculatorul central, va putea induce tuturor care vor avea cipul implantat asemenea senzaţii, încât de durere vor scrâşni din dinţi. De aceea, cei care vor lua acest cip pentru a scăpa de dureri, vor fi primii care se vor distruge. Iar ei vor şti totul despre om, îi vor cunoaşte gândurile, sentimentele şi vor putea interveni în viaţa lui. continuare »

VIDEO: Părintele Mihai Valică – Creștinul de azi între libertate hristică, tranziție năucitoare și dictatură. Abordare teologică și bioetică

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qRbthzIPTSw]

| Asociația pentru Libertatea Românilor

Creștinul de azi între libertate hristică, tranziție năucitoare și dictatură. Abordare teologică și bioetică

Cuprins

  • Libertate hristică și demnitate teologică
  • Libertatea persoanei și dictatura lumii
  • Câteva date despre tehnologia RFID. Istoric şi actualitate
  • Dileme civice, legislative, bioetice şi încălcări ale drepturilor omului
  • Abuzuri și atitudini dictatoriale
  • Concluzii parțiale și întrebări retorice
  • Concluzii finale, precizări, soluții și perspective
  1. 1. Libertate hristică și demnitate teologică

Ființa umană trebuie să se dezvolte, să fie înțeleasă și acceptată în parametri de libertate, demnitate teologică[1], calitate a vieții, și de sfințenie și îndumnezeire a persoanei umane. Păstrarea și dezvoltarea acestor deziderate reprezintă motivul principal al conferinței din seara aceasta.

Scopul nu este acela, de a critica modernizarea tehnologiei, sau de a respinge a priori tehnologia, de a critica statul sau alte organisme interne sau internaționale, ci dimpotrivă de ai sensibiliza și atenționa de derapajele legislative și de cele ale tehnologiei biometrice actuale, plecând de la valoarea și nevoile ființei umane spre tehnologie și putere, și nu invers, întrucât tehnologia și statul au fost create pentru om și nu omul pentru tehnologie și lume.

Biserica, societatea civilă, societatea științifică și academică trebuie să îşi asume responsabilităţile ce le revin, „pentru apărarea valorilor fundamentale, care stau la baza edificiului socio-comunitar, pentru ca societatea pe care dorim să o construim, să fie o societate morală, dreaptă, prosperă, atât din punct de vedere economic, social şi politic, cât şi spiritual, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectivă şi individuală, coezivă social, nediscriminatorie şi generatoare de valori umane nerestrictive, în ceea ce privește libertatea omului”[2]. (cerință europeană) continuare »