Anti-masonerie

O emisiune conspirativă despre conspiraţii

Masonii sunt prezenţi pe toate mijloacele de informare şi nu e de mirare, întrucât ei deţin pachetul majoritar de acţiuni din cadrul acestor societăţi. De ceva timp, tânărul Oreste ne uimeşte cu propagandă pe faţă a masonilor şi defăimarea Bisericii, deşi se declară a fi creştin.  Aceasta arata că este clar tot duşman al Bisericii, celei Uneia Sobornicească şi Apostolescă, fiind un adept al gândirii rătăcite că toate religiile sunt bune, suferind de febra nihilistă şi de sindromul ecumenist, baza noi religii a lui antihrist, şi anume NEW-AGE. Vă propunem spre vizionare un extras din emisiune “Codul lui Oreste”, al cărei realizator este Oreste, difuzată de B1TV, în care îl are ca invitat de Pavel Coruţ, un personaj mult mai versat în ale masoneriei şi al conceptelor de NOUĂ ORDINE MONDIALĂ şi GLOBALIZARE. Ei încearcă o demascare a PĂPUŞARILOR şi o delimitare a masoneriei de clanul Bildeberg, a ELITEI ce conduce lumea la ora actuală, dând impresia că masoneria este salvarea pentru pacea si bunăstarea în lume. Deosebiţi duhurile acestor propovăduitori ai antihristului şi luaţi aminte de cine trebuie să vă păziţi pe viitor, dar mai ales să nu lăsaţi copii să urmărească astfel de aberaţii.

[googlevideo=https://video.google.com/videoplay?docid=7787321115613554328&hl=en]news_img_37_86

Codul lui ORESTE

realizator : Oreste

Invitaţi : Pavel Coruţ şi Marian Cernat (jurnalist de investigaţii)

O analiza mai larga o puteti citi aici: ORESTE si PAVEL CORUT: elogiu masoneriei, new age si Noii Ordini Mondiale