Anti-iredentism

Regionalizarea prin enclavizare

secuiProcesul de regionalizare constituie doar un pretext pentru a include în constituţia ţării nu doar o formă suplimentară de organizare administrativ-teritorială, ci şi posibilitatea de a înfiinţa şi alte structuri paralele. Iar desenarea unor microregiuni, fie „decupate” din cele opt mari regiuni, fie realizate ca „subsidiare” ale acestora, constituie unul dintre principale instrumente de destructurare a unităţii administrativ-teritoriale.

Şi nu este deloc surprinzător faptul că, la nici o săptămână după ce un oficial ungur, Zsolt Nemeth, secretar de stat în cadrul Ministerului Ungar de Externe, a declarat că va veni vremea când ţinutul secuiesc va fi delimitat ca „o regiune unitară şi indivizibilă”, ba, cât de curând dacă ţinem cont că acelaşi personaj a subliniat că acest lucru se va face „prin trasarea liniilor de reorganizare administrativă”, cârpacii sinecurii guvernamentale au şi dus tema, cu soluţii de realizare cu tot, în spaţiul public. Evident, în spaţiul „civic” atent controlat al discursurilor unor ong-uri polarizate și politizate, dar şi a unor lideri de opinie servili.

Astfel, înainte ca nefericitul Dragnea să-şi încheie turneul naţional de potrivire în mentalul politic local al necesităţii structurilor regionale, dinspre PDL, pesemne într-un extenso al pactului de coabitare al Cotrocenilor, Gheorghe Flutur a organizat prima adunare „locală” cu propuneri către „centru” vizând configurarea unei noi regiuni în cadrul celei deja conturate de putere ca „Regiunea de Nord-Vest”. Şi am crede că este doar strigătul opoziţiei de a primi şi ea ceva din feliile baroniadei regionale dacă bătaia din aripi a liderului PDL nu ar semăna cu dizgraţiosul zbor al fluturelui politic românesc în jurul lămpii iredentiste. Pentru că nu este un „strigăt” accidental… Nu este o idee ţişnită dintr-o minte poate mai epuizată de soluţii decât cea a nefericitului Dra(c)gnea. Ci parte a unui proces bine etapizat în care nici măcar fluturii proiredentişti nu zboară de capul lor, ci după un traseu bine stabilit.

În fapt, prin „desconspirarea” intenţiei de a se crea şi alte regiuni, întreg şi aparentul balamuc privind reorganizarea administrativ-fiscală prin „culisarea” direcţiilor fiscale dinspre oraşele mari spre centrele insignifiante ca număr de contribuabili, capătă un sens. Pentru că, depăşite de supraîncărcarea fiscală, „noile” direcţii vor fi dublate motivat de reînfiinţarea acelora din care au fost „balansate”. Şi nu vom ajunge niciodată la o baroniadă sângeros-politică, nici măcar pe frontul putere-opoziţie, pe seama stabilirii capitalelor de direcţii fiscale (şi a altor asemenea capitale „regionale” care au ca scop doar motivarea creării ulterioare de alte şi alte regiuni paralele sau instrinseci structurilor existente), ci la o adevărată coabitare a regiunilor puterii cu „supra-” sau „sub-” regiunile iniţiate dinspre opoziţie (inclusiv UDMR). continuare »

Români alungaţi de pe pământul lor la Valea Mare, Covasna

Valea-MareValea Mare, Judeţul Covasna este un sat de români cu vreo 350 de familii ce constituie un nucleu, o ancoră de românism între munţi şi alte sate cu populaţie dominantă sau exclusiv compusă din unguri.

Pământul deţinut de sat, de obştea sătească şi de săteni este continuu luat ilegal, abuziv, prin decizii ale unui primar cu nume de român dar suflet de trădător de români.

Cel mai activ instigator şi beneficiar al abuzurilor este un oarecare Joos Imre Tibor, descendent al unei familii de grofi a cărei predecesor, Joos Andrei a fost prefect de Mureş în guvernul Hortist şi care a fost condamnat drept criminal de război, condamnare în baza căreia i s-a confiscat averea dar pe care Joos de azi a luat-o, evident prin metode contrare legilor postbelice în vigoare şi azi privind criminalii de război.

Cine ştie câţi români au fost omorâţi de acest Joos Andrei a cărui progenitură le ia românilor supravieţuitori pământul şi cu asta toate mijloacele de trai.

Am fost acolo cu Lt. (r) Alexandru Gheorghe, jurnalistul Marcel Bărbatei de la Cotidianul, activişti locali care susţin cauza românismului în zonă in 12, 13, 14 iulie 2013.

INCREDIBLE ABUZURI ÎMPOTRIVA SĂTENILOR DE CĂTRE CHIAR CEI PUŞI DE SĂTENI SĂ LE REPREZIUNTE DREPTURILE

Averea grofilor a fost obiect al exproprierii din 1921, plătită de statul român cu 300 lei pe iugăr, un preţ foarte bună la moment. Pământul a fost dat sătenilor şi obştei, pădurile composesoratului deţinut tot de săteni.

Ne găsim acum că descendenţii celor ce au primit preţul răscumpărării în anii 1921-1922 depun cereri de reconstituire a dreptului de proprietate şi primarul ales de săteni, aprobă. Sătenii nu ştiu ce se inatmpla, nimeni nu le-a spus, nu au ştiut să facă plângere dar atenţie : nefiind parte în retrocedare, nici nu au calitate procesuală.

Aşa s-a format un composesorat nou condus de Joos care a primit pădurile şi păşunile. Pe lângă proprietatea luată prin composesorat, Joos a devenit şi proprietar în nume propriu pe alte parcele de teren. Astfel, Joos a primit de 4 ori : bani în 1921, a luat pământ pe gratis pe timpul lui Horty, a luat pământul din nou pe gratis în prezent în calitate de persoană fizică şi a luat pământ din nou pe gratis ca şef al composesoratului.

În composesorat îi înşeală pe membrii şi îşi păstrează 90% din veniturile din vânzare de lemn şi produsele rezultate din cultivarea pământului, pajişti etc.

Sătenii primesc invitaţie de la poliţie să se prezinte cu actele de proprietate, pe care le au dar nu sunt intabulate în cartea funciară. Se duc la poliţie unde află că li s-a deschis dosar penal de tulburare de posesie întrucât au încălcat cu casele lor care stau pe acel loc de sute de ani terenul deţinut de Joos.

Li s-a aratat o hartă şi li s-a spus că hartă este rezultatul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, toate false, dar află prea târziu. Înfricoşaţi, li se propune ca mod de a scăpa de pedeapsă penală, să semneze că recunosc pe Joos ca proprietar şi nu vor mai intra pe teren. Şi au semnat sub ameninţarea poliţiştilor şi a primarului, nici ei nu ştiu ce.

INCREDIBLE ABUZURI INSTITUŢIONALE

Abuzul se manifestă şi în acele puţine cazuri în care actele au fost atacate în instanţe sub forma de sentinţe date contrar prevederilor legale, de către judecători a căror menire a ajuns să fie de a institui ilegalitatea cu întreaga putere a statului.

Abuzul este umilitor şi copleşitor, greu de conceput, exemplificat şi de acest caz : În final un sătean, dl. Burlacu, mai întreprinzător, a angajat pe dl. Avocat Statulescu Cristinel într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sf. Gheorghe, Covasna.

Judecătoarea însă l-a dat afară din sală pe dl. Avocat Statulescu sub pretextul că practică avocatura fără drept fiind membru în Baroul Bota, deşi a arătat 2 sentinţe penale definitive care constată că are calitate de avocat precum şi faptul că alţi judecători ai aceleiaşi instanţe i-au recunoscut calitatea de avocat.

Scurt după acest incident, pe 5 iulie 2013 poliţia a descins la domiciliul avocatului şi a ridicat toate documntele pe care le-a găsit, inclusiv actele necesare continuării apărării sătenilor.

Ca în luptele armate când anihilezi victimei arma cu care se apără. Doar că în acest caz, atacatorul este instituţia care are obligaţia de a asigura ordinea publică.

Întrucât sunt mai mulţi beneficiari ai abuzurilor, cazul e mai complicat ca la Nadas dar mecanismul de sărăcire a poporului român este acelaşi.

Şi aceşti români trebuie susţinuţi, chiar cu prioritate căci este de esenţă să consolidăm acest punct de românism într-un teritoriu românesc care devine tot mai ostil românilor.

Nesupunere civică în ţinutul secuiesc. Dragnea, întâmpinat cu sute de cârpe albastre

steaguri-secuiesti-carpe-albastreNesupunere civică în ţinutul secuiesc. Dragnea, întâmpinat cu sute de cârpe albastre. În comunele Olteni, Malnaş, Micfalău şi Bixad au fost arborate aproximativ 200 de cârpe albastre cu semilună pe case înaintea trecerii prin zonă a delegaţiei vicepremierului Liviu Dragnea, care participă vineri la un forum pe tema regionalizării, la un hotel din Balvanyos.

Nesupunere civică în ţinutul secuiesc. Dragnea, întâmpinat cu sute de cârpe albastre (foto: napocanews.ro)

Oamenii spun că prin acest gest au vrut să îi semnaleze vicepremierului că se află în ţinutul secuiesc, iar pentru ei este importantă folosirea simbolurilor comunităţii, transmite Mediafax. Liviu Dragnea a fost aşteptat la Balvanyos de reprezentanţi ai UDMR şi PPMT, dar şi de zeci de primari din comune ale judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş.

La sosirea vicepremierului, un reprezentant al PPMT a arborat un panou inscripţionat în limba română şi limba maghiară cu mesajul “ţinutul secuiesc şi autonomie“, iar alţi membri ai PPMT au prezentat afişe pe care era scris “ţinutul secuiesc, o regiune”.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, la Sibiu, că, în condiţiile în care nu există un proiect oficial care să spună “aşa arată România regionalizată”, maghiarii nu au motive de protest, afirmând că se aşteaptă ca vineri, la dezbaterea de la Băile Balvanyos, să aibă “o discuţie aşezată”.

Acte de nesupunere civică “pentru a păstra integritatea ţinutului secuiesc”

Într-o scrisoare deschisă adresată vicepremierului Liviu Dragnea, dată publicităţii, vineri, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a accentuat că secuii nu vor vota nici un proiect de regionalizare care ar duce la dezmembrarea ţinutului secuiesc şi că dacă se va impune se va recurge la acte de nesupunere civică. continuare »

Cât tupeu are statul maghiar: Ungaria nationalizeaza cladirile istorice, padurile si terenurile agricole din Ardeal!

erdelyAceasta este realitatea incredibilă, dar adevărată, care se desfășoară cu concursul autorităţilor Statului Român și împotriva Poporului Român, cu consecinţe foarte apropiate vizând integritatea teritorială a României! Este necesar ca tot românul să se întrebe și să afle: de ce s-a ajuns la actuala situaţie și ce se urmărește?

Se știe că, de aproape 95 de ani, după Marea Unire de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie 1918, niciodată Ungaria și organizațiile etnicilor unguri din țara noastră nu au recunoscut România Mare și au acționat împreună împotriva Statului național unitar român și Poporului Român ! Ungaria și ungurii revendică sfântul pământ românesc al Ardealului, moștenit de Poporul Român de la geto-daci. După ce a falsificat Istoria Poporului Român, a Daciei și a României, Ungaria pretinde și acționează pentru anexarea Ardealului, Cetatea sau Grădina Domnului, la geto-daci, sub pretextul că l-a stăpânit timp de un mileniu…de 51 de ani, între anii 1867-1918, în vremea Imperiului habsburgic.

Ungaria a încercat să ocupe Ardealul în anul 1919, cu sprijinul Rusiei sovietice, dar Armata Română a câștigat războiul, a ocupat inclusiv Budapesta și la 4 august 1919 au fost puse opincile românești pe Parlamentul ungar.

După Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, Ungaria a reușit în urma “Procesului optanților” să obțină uriașe despăgubiri din partea României pentru imobilele din Ardeal care au intrat în proprietatea Statului Român. Mai târziu, cu sprijinul Germaniei hitleriste și al Italiei fasciste, în urma Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, Ungaria a dobândit o mare parte din Ardeal, până la 25 octombrie 1944 când Armata Română, împreună cu trupele sovietice, a eliberat sfântul pământ românesc de sub teroarea ungară.

După lovitura de stat din decembrie 1989, la care autoritățile de la Budapesta au avut o contribuție însemnată în declanșarea ei și la numărul morților, Ungaria împreună cu bisericile maghiare și organizațiile etnicilor unguri din România au pus în aplicare un plan diabolic vizând anexarea Ardealului printr-un nou Diktat pregătit pentru anul 2014 la Bruxelles. Argumentele principale ale Ungariei pentru obținerea acestui Diktat sunt următoarele: continuare »

Primarul UDMR din Miercurea Ciuc OBLIGAT de instanță să respecte LIMBA ROMÂNĂ

primar_udmrTribunalul Harghita a admis ieri acțiunea prefectului județului Harghita care a solicitat instanței de judecată să oblige Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc şi Primarul Municipiului Miercurea Ciuc, UDMR-istul Raduly Robert, să respecte caracterul de limbă oficială de stat a limbii române în cazul unor indicatoare rutiere amplasate în municipiul Miercurea Ciuc, inscripționate mai întâi în limba maghiară și, sub aceasta, în limba română, scrie www.dantanasa.ro, preluat de Romanian Global News.

 Prefectul Jean-Adrian Andrei l-a acționat în judecată pe primarul Raduly Robert după ce l-am sesizat (documente aici), în luna septembrie 2012, cu privire la modul în care sunt inscripționate mai multe indicatoare rutiere de pe raza municipiului Miercurea Ciuc, în cazul cărora limba maghiară este utilizată deasupra limbrii române. Tribunalul Harghita a admis acțiunea prefectulului județului Harghita.

Sentința Tribunalului Harghita precizează următoarele: “Respinge excepţia nulităţii cererii dechemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, invocate de aceştia. Admite acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Harghita, împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc şi Primarul Municipiului Miercurea Ciuc, şi, în consecinţă: 1. Constată că modul de inscripţionare a indicatoarelor rutiere, aflate în municipiul Miercurea Ciuc, la intersecţiile străzilor Piaţa Cetăţii-Zöld Péter-Frăţiei-Szász Endre şi Lunca Mare-Márton Áron-Szék-Topliţa, este nelegal. 2. Obligă pe pârâţi să înlocuiască aceste indicatoare cu indicatoare în care inscripţionarea denumirii în limba maghiară să fie făcută sub cea în limba română. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iulie 2013. Document: Hotarâre 3446/2013 03.07.2013”

Are voie Biserica Ortodoxă Română să le ofere tricolorul credincioşilor români sau nu?

14_biserica_Valea_Mare

O iniţiativă frumoasă și bine intenţionată a Episcopiei Ortodoxe a Harghitei și Covasnei de a dărui 350 de steaguri românești credincioșilor din zonă a devenit o ”provocare” pentru Partidul Popular Maghiar din Transilvania. De când a devenit tricolorul românesc o provocare pentru cineva care locuiește în această ţară? Și de când BOR nu mai are voie să dăruiască drapelul tricolor credincioșilor?

Lucrurile grave încep cu pași mici. Iar o asemenea reacție negativă la gestul simbolic de a le oferi unor români aflați la slujba religioasă tricolorul mi se pare un semn rău. Își permite cineva în SUA sau în orice țară lăudată pentru drepturile acordate minorităților să se rușineze sau chiar să refuze drapelul țării? Să îl considere ”o provocare față de populația majoritară din zonă”?

Dacă tricolorul este o provocare pentru extremiștii maghiari, mâine limba română va fi o jignire, iar poimâine existenţa statului român va fi o nedreptate. Până unde poate merge nesimțirea unora față de țara numită România și care îi primește pe toți cu drepturi egale, ale unora chiar mai egale decât ale altora? Nu pot să cred că cineva a putut afirma public o asemenea inepție, că acest cineva reprezintă un partid legal în România și că putem fi supuși, ca cetățeni ai acestui stat, unei asemenea atitudini de dispreț total față de însemnele statului național.

Eu mi-aș dori ca tricolorul românesc să fie oferit în toate bisericile din această țară. Și să fie arborat peste tot, nu doar pe clădiri și pe case, ci și în suflete. Pentru acest tricolor s-a murit, s-a suferit și s-a muncit atât cât nu putem spune. Nu putem lăsa tricolorul nostru pângărit de orice disprețuitor de țară.

Bravo Arhiepiscopiei Covasnei și Harghitei care a avut această inițiativă frumoasă. Sper să nu se oprească aici. 350 de steaguri, au constatat cei care le-au dăruit, nu au fost destule. Să fie cu miile atunci. Mai grav este că românii din zonă ar putea fi speriați de extremiști și s-ar putea teme să le arboreze. De acest gen de intimidări mă tem, pentru că dușmanii României – sper că v-ați convins că există în carne și oase! – ar face orice să stingă culorile tricolorului, să le ascundă, de acest lucru să nu se îndoiască nimeni. Ajunge cu politețurile. Ar trebui să fie clar pentru toată lumea cu cine avem de a face. Aici nu e vorba nici de principii europene, nici de drepturile minorităților. Nicio lege din lume nu-i permite unei minorități să atace însemnele statului din care face parte. Iar noi la acest lucru asistăm. Aș vrea să văd tricolorul peste tot, să-i ”provocăm” pe cârtitori să accepte o dată pentru totdeauna că aici e România și că tricolorul are voie să fie dat și arborat peste tot.

De Bogdan Diaconu – Adevarul

SCANDALOS: Maghiarii din România deranjați de drapelul românesc, distribuit de Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei

IPS_Ioan_drapel

Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a împărţit gratuit 350 de steaguri româneşti credincioşilor care au participat, luni, la slujba de la Mănăstirea Valea Mare din judeţul Covasna. Reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) din Sfântu Gheorghe spun că acţiunea este “provocatoare” la adresa maghiarilor.

Pentru confecţionarea drapelelor, Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, a cumpărat doi kilometri de pânză. Steagurile au fost cusute de maicile de la Episcopia Ortodoxă din Miercurea Ciuc.
Arhiepiscopul a declarat că ideea i-a venit după ce a constatat că în regiunea locuită preponderent de maghiari nu există tricolorul românesc şi că localnicii români nu au de unde să-l cumpere.
“La sfârşitul slujbei, am binecuvântat aceste drapele şi le-am împărţit gratuit credincioşilor. Le-am dat cu suport, nu numai o bucată de pânză, spunându-le că am fi bucuroşi să ştim că aceste steaguri le duc la casele lor, iar la sărbătorile naţionale şi atunci când este hramul satului le-ar pune pe casele lor”, a spus Selejan, citat de mediafax.ro. continuare »

Părintele Justin: „Să nu risipim turma!” Controlul total şi închisoarea invizibilă

„Să nu risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate”?  

Parintele Justin - 9 feb 2013Părinte, știți foarte bine că a fost acest miting împotriva actelor cu microcip, la care am participat și noi. Mulți spun că atmosfera de acolo a fost una de rugăciune şi un protest paşnic prin care s-a cerut alternativă simplă la cardurile de sănătate electronice. Din păcate majoritatea reprezentanţilor mass-mediei au prezentat manifestația în defavoarea noastră, încercând să ridiculizeze prezența noastră acolo, intervievând mai mult bătrâni sau cerșetori care se aciuaseră pe lângă manifestanți și banalizând evenimentul. Credeți că a avut vreun efect pozitiv acest miting?

Bineînțeles că cei care au fost prezenți acolo și-au făcut datoria față de societatea în care trăiesc, față de neamul din care se trag, față de generația de mâine. Acești oameni au riscat atât imaginea și poziţia lor socială, cât poate și pâinea de la gură. Aceștia sunt modele și repere pentru generația de mâine și sunt dovada existenței unei rezistențe de luptă împotriva abuzurilor acestui sistem ce se impune din ce în ce mai dictatorial. Acest sistem de control total la un moment dat se va întoarce împotriva noastră, a cetățenilor şi abia atunci vor înţelege cei care au ridiculizat și nu au înțeles jertfa acestor oameni.

Dar mai presus de acestea, pentru mine acest miting a fost mai mult ca un examen pentru societatea ortodoxă românească. Un examen cu rezultate foarte slabe pentru cinul preoţesc în general, pentru că ei trebuiau să fie primii, în fruntea poporului și în număr cât mai mare ca să fie exemplu de jertfă pentru credincioși. Dar ei au fost de fapt ultimii. De aceea sunt şi foarte dezamăgit, pentru că dacă preoţii nu au răspuns la apelul acesta, la strigătul disperat al turmei pentru ajutor, înseamnă că noi nu mai avem preoţie. Nu mai are cine propovădui cuvântul adevărului în faţa credincioşilor. Care adevăr îl propovăduiesc ei? Degeaba vorbești cuvinte frumoase pentru Evanghelie dacă nu vezi că Hristos este în aproapele, în aceștia mai mici ai tăi. Deci pentru ce mai stăm noi în altar şi apărem în faţa bieţilor oameni? Ei vor să audă ceva de la noi, să spunem ceva turmei acesteia, să înveţe ceva de la noi. Nu mai are însă de la cine, cum spune psalmistul: „toţi netrebnici ne-am făcut”. Sunt foarte deprimat când văd un preot că îmi trece pragul acestei chilii şi nici nu pot să îl mai privesc, că e ţepos în convingerea lui şi se face că nu ştie despre ce este vorba. Nu este o atitudine creştină. Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi rugăciune – e uşor de zis, când şi aşa biata mamă nu mai are ce pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada, cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul Scripturii: „bate-voi păstorul şi se vor risipi oile”. Să nu risipim turma! Cum să nu fi risipite oile când păstorii sunt bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate? continuare »

VIDEO: Părintele Mihai Valică – Creștinul de azi între libertate hristică, tranziție năucitoare și dictatură. Abordare teologică și bioetică

[youtube=https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=qRbthzIPTSw]

| Asociația pentru Libertatea Românilor

Creștinul de azi între libertate hristică, tranziție năucitoare și dictatură. Abordare teologică și bioetică

Cuprins

  • Libertate hristică și demnitate teologică
  • Libertatea persoanei și dictatura lumii
  • Câteva date despre tehnologia RFID. Istoric şi actualitate
  • Dileme civice, legislative, bioetice şi încălcări ale drepturilor omului
  • Abuzuri și atitudini dictatoriale
  • Concluzii parțiale și întrebări retorice
  • Concluzii finale, precizări, soluții și perspective
  1. 1. Libertate hristică și demnitate teologică

Ființa umană trebuie să se dezvolte, să fie înțeleasă și acceptată în parametri de libertate, demnitate teologică[1], calitate a vieții, și de sfințenie și îndumnezeire a persoanei umane. Păstrarea și dezvoltarea acestor deziderate reprezintă motivul principal al conferinței din seara aceasta.

Scopul nu este acela, de a critica modernizarea tehnologiei, sau de a respinge a priori tehnologia, de a critica statul sau alte organisme interne sau internaționale, ci dimpotrivă de ai sensibiliza și atenționa de derapajele legislative și de cele ale tehnologiei biometrice actuale, plecând de la valoarea și nevoile ființei umane spre tehnologie și putere, și nu invers, întrucât tehnologia și statul au fost create pentru om și nu omul pentru tehnologie și lume.

Biserica, societatea civilă, societatea științifică și academică trebuie să îşi asume responsabilităţile ce le revin, „pentru apărarea valorilor fundamentale, care stau la baza edificiului socio-comunitar, pentru ca societatea pe care dorim să o construim, să fie o societate morală, dreaptă, prosperă, atât din punct de vedere economic, social şi politic, cât şi spiritual, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectivă şi individuală, coezivă social, nediscriminatorie şi generatoare de valori umane nerestrictive, în ceea ce privește libertatea omului”[2]. (cerință europeană) continuare »

Ungurii militează pentru DIKTATUL de la Bruxelles, prin care vor obținerea Ardealului. Românii trădători îi ajută cerșind cetățenia maghiară

vise de hunguriÎn anul 2013, românii se pregătesc să sărbătorească 95 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia, de la înfăptuirea României Mari.
Ungaria şi ungurii de pretutindeni, mai ales cei care sunt cetăţeni ai Statului Român, acţionează uniţi pentru ca aceasta să fie ultima mare sărbătoare românească în Ardeal şi pentru pregătirea argumentelor credibile care să stea la baza Diktatului de la Bruxelles, pe care speră să-l obţină în anul 2014.
Marea majoritate a ungurilor din Ungaria şi de pretutindeni au primit gratuit cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, scrisă de către Endre Bajksy-Zsilinszky (deputat în Parlamentul Ungariei, în timpul regenţei lui Horthy), publicată în anul 1944 în Elveţia, în limba engleză, carte care a fost tradusă de preşedintele Republicii Ungaria, Arpad Göncz, în anul 1991, fiind tipărită la Budapesta, cu sprijinul Ministerului Culturii. Preşedintele Ungariei a recomandat astfel cartea: “Destinată să ajungă în mâinile tuturor ungurilor cu simţul răspunderii, volumul este, în zilele noastre, o lectură recomandată întregului popor.” Cartea este scrisă împotriva Poporului Român şi Statului Naţional Unitar Român. Ea reflectă ambiţiile imperialiste ale Ungariei şi năzuinţele hungarismului, precum şi sentimentele de ură şi dispreţ faţă de români. În “Introducere” la cartea “Ardealul-trecut şi viitor”, preşedintele Ungariei a scris următoarele: continuare »

După steagurile secuieşti, ungurii provoacă mai tare răbdarea românilor: oraşul Sf. Gheorghe candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană din partea “regiunii” Ţinutul Secuiesc

zilele-Sfantu-Gheorge-550-ani-1Municipiul Sfântu Gheorghe îşi va depune, în numele regiunii Ţinutul Secuiesc, candidatura pentru a deveni Capitala Culturală Europeană în 2021, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul Antal Arpad.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a spus că există o regulă, în sensul că pentru fiecare an este stabilit ce ţări pot candida pentru a deveni Capitala Culturală Europeană, iar în 2021 va fi rândul României şi Greciei.

Proiectul va fi depus de municipiul Sfântu Gheorghe, dar de câţiva ani este posibil ca aceste candidaturi să fie depuse de un oraş, dar în numele unei regiuni, şi atunci noi o vom face în numele regiunii Ţinutul Secuiesc. Avem parteneri în acest proiect consiliile judeţene din Covasna şi Harghita, primăriile din Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Sovata şi Gheorgheni, deci, practic, este proiectul unei regiuni”, a spus edilul.

Antal a precizat că iniţiatorii vor să atragă în acest proiect, prin asociaţii neguvernamentale, atât comunitatea românească, cât şi cea romă pentru a arăta cultura fiecăreia separat, dar şi cea comună în această regiune.

Primarul consideră că sunt şanse reale ca proiectul pe care îl va depune Sfântu Gheorghe să fie cel câştigător deoarece, cel puţin până acum, este singurul oraş care vrea să candideze în numele unei regiuni. continuare »

In 2013 se anunţă o escaladare a fenomenului secuiesc, promovat intens de partidele ilegale maghiare

  • usl, udmr impart RomaniaAcordul semnat de UDMR cu USL in privinta unei aliante postelectorale

  • Senator UDMR: O regiune de dezvoltare care să se bazeze
    pe Ţinutul Secuiesc va fi soluţia ideală

  • Laszlo Tokes: Am proclamat 2013 anul AUTONOMIEI

Acordul semnat de UDMR cu USL in privinta unei aliante postelectorale

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a postat, joi, pe site-ul formaţiunii, acordul de colaborare semnat de Ponta, Antonescu, Kelemen şi Borbely, care a fost încheiat în 1 octombrie 2012 şi prin care USL şi UDMR se angajau să formeze, după alegeri, o alianţă politică parlamentară şi guvernamentală.

Acordul a fost semnat la 1 octombrie 2012 de co-preşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, pe de-o parte, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi vicepreşedintele politic al Uniunii, Borbely Laszlo, transmite corespondentul Mediafax

“În baza prezentului acord, cele două formaţiuni politice se angajează să formeze, după alegerile din 9 decembrie, o alianţă politică parlamentară şi guvernamentală. În condiţiile în care USL va deţine majoritatea absolută a mandatelor parlamentare va anunţa încă din seara de 9 decembrie cooptarea în majoritatea parlamentară şi în structurile guvernamentale a UDMR”, se arată în documentul citat. continuare »

Autonomia Ținutului secuiesc scoasă înafara legii

Plenul Senatului a respins, marţi, proiectul legislativ privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, iniţiat încă din 2005 de senatorii UDMR de atunci Sogor Csaba şi Becsek-Garda Dezso.

Proiectul legislativ cu caracter organic a primit 54 de voturi pentru respingere, cinci pentru adoptare şi două abţineri, Senatul fiind forul decizional.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă încă din 2005 de Camera Deputaţilor, iar la Senat proiectul a trenat mai mulţi ani, primind în iunie 2009 un raport negativ de la comisiile juridică şi pentru administraţie publică. Din decembrie 2009, proiectul a mai fost introdus de alte zece ori pe ordinea de zi a şedinţelor de plen ale Senatului, însă nu s-a reuşit niciodată votarea lui. continuare »

Ungurii din România pregătesc o REVOLUȚIE pe 1 septembrie la Sfântu Gheorghe pentru autonomia Ținutului Secuiesc

Jurnalistul Dan Tanasă a publicat un document prin care se arată că protestul din 1 septembrie al UDMR, PCM şi Eparhiei Reformate din Ardeal privind ”renaționalizarea” clădirii Colegiului Szekely Miko din Sfântu Gheorghe este neîntemeiat şi are cu totul alt scop.

Potrivit documentelor publicate de jurnalist, obţinute de la Prefectura judeţului Covasna, maghiarii sunt chemaţi degeaba la protest, deoarece indiferent de verdictul de la sfârşitul procesului, imobilul rămâne ori în proprietatea Eparhiei Reformate de Ardeal ori în proprietatea Colegiului Szekely Miko, Statul Român neavând absolut nicio legătură cu acest proces.

Documente Szekely Miko Sfantu Gheorghe

„Potrivit acestor documente, imobilul va trece fie în proprietatea Eparhiei fie în cea a Colegiului Szekely Miko, deci a municipiului Sfântu Gheorghe, caz în care Primăria Sfântu Gheorghe și deci miile de maghiari pe care UDMR îi manipulează și îi scoate în stradă nu vor mai plăti un miliard de lei vechi chirie anuală Eparhiei pentru ca Colegiul să funcționeze în clădire, bani pe care Primăria Sfântu Gheorghe i-a plătit Eparhiei în fiecare an începând din 2002, iar în schimb preoții Eparhiei acordau UDMR sprijinul în alegeri”, scrie jurnalistul pe blogul său.

Tot în această săptămână, preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, într-o conferinţă de presă, că organizaţia îi îndeamnă pe maghiari să participe în număr cât mai mare la protestul faţă de sentinţa în cazul retrocedării Colegiului “Székely Mikó”, programat în 1 septembrie. continuare »